Andrei Daniel Gheorghe

Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi*,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează „15 octombrie 1922, o zi a demnității naționale și a patriotismului românesc”.

La 15 octombrie 1922, regii Ferdinand și Maria erau încoronați la Alba Iulia, într-un moment de glorie pentru ceea ce a însemnat efortul reîntregirii naționale și marele deziderat al unității naționale a tuturor românilor într-un singur stat național.

Acest act, care vine să încununeze Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, în Alba Iulia, legată de Unirea lui Mihai Viteazul de la anul 1599-1600, vine pur și simplu să confirme ceea ce a însemnat efortul național al generației idealului național.

Dar un alt lucru pe care poate ar trebui să-l înțelegem astăzi, atunci când ne amintim de cei doi suverani ai României Mari, cei care primeau Coroana de Oțel a regelui Carol I – și o primeau din partea președintelui Senatului, în cazul regelui Ferdinand, Mihail Ferechide, și din partea președintelui Camerei Deputaților de atunci, Mihail Orleanu, pentru regina Maria, regele însuși luând coroana și așezându-și-o singur pe cap, lucru care simbolizează monarhia constituțională și simbolizează suveranitatea națională –, un alt lucru, dincolo de acel moment glorios, acel moment de excepție din istoria României, în care națiunea a fost unită și unitară, la Alba Iulia, în care clasa politică, societatea românească de atunci, biserica, armata, lumea academică, toate acestea au mers într-o unică direcție a unității naționale, mergând, practic, pe linia a ceea ce Nicolae Filipescu îi spunea, în 1915, regelui Ferdinand, dorindu-i să fie încoronat în Cetatea Alba Iulia, este reprezentat de un aspect pe care cred că ar trebui să ni-l amintim în fiecare clipă: