Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 octombrie 2023
procedural · adoptat
Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
În conformitate cu prevederile art. 70 din Regulamentul Senatului în vigoare, Comisia juridică, Comisia pentru administrație publică și Comisia pentru muncă*, familie și protecție socială, prin adresa L414/2023, au fost sesizate de Biroul permanent al Senatului în vederea dezbaterii și elaborării raportului comun asupra Propunerii legislative pentru organizarea și funcționarea Departamentului pentru Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare organizarea și funcționarea departamentului, în sensul înființării pe un termen limitat, pe durata negocierilor de aderare, a Departamentului pentru Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, instituție administrativă autonomă, cu personalitate juridică, care are misiunea de a acorda asistență tehnică instituțiilor și autorităților publice din Republica Moldova.
Avem un aviz favorabil din partea Consiliului Economic și Social.
Comisia de buget – aviz favorabil și, în urma dezbaterii în cele trei comisii, s-a concluzionat că voturile tind să meargă către un raport de admitere12