Varujan Pambuccian

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Până la urmă, este o chestiune de civilizație. Este o chestiune de civilizație și felul în care tratăm animalele, să nu se simtă doamnele jignite*, și felul în care tratăm femeile. Pentru că au fost perioade în istoria omului când femeile au fost tratate absolut aberant. Și nu există nicio scuză în faptul că nu reușim să abordăm pragmatic lucrurile acestea.

Din păcate, noi lăsăm întotdeauna lucrurile să se adune și ne gândim tot timpul la rezolvări de tipul acesta – omorâm toți câinii vagabonzi, omorâm toți urșii, omorâm tot ce putem.* Este cea mai primitivă abordare cu putință.

Și, da, este corect. Abordarea ar trebui să plece de la a ști despre ce efective vorbim. Numai că noi trăim într-o țară în care nici măcar câți suntem noi, oamenii, nu știm. Și asta este iarăși o problemă.

Este o situație pe care n-am administrat-o. Am lăsat ca habitatul acestor animale să fie distrus, an după an, și acum ne mirăm. Și acum ne mirăm că ele vin în orașe, în sate, după mâncare.