Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 noiembrie 2022
Dezbatere proiect de lege
Ana-Loredana Predescu
Dezbaterea Proiectului de lege pentru înființarea Comisiei Naționale de
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Cred că nu trebuie să uităm scopul pentru care ne aflăm aici, și anume acela de a crea legi cât mai bune și chiar cu riscul ca acestea să trebuiască a fi îmbunătățite.
În privința subiectului de astăzi, meșteșugul românesc, artizanii. Meșteșugarii știm cu toții că sunt pe cale de dispariție. La nivel internațional, așa cum cred că am constatat cu toții, există interes pentru sectorul meșteșugurilor tradiționale și se manifestă în diferite forme – fie că sunt studii, parteneriate, strategii instituționale, politici publice, fie legi –, cu scopul prezervării acestora și identificării riscurilor care le amenință, identificării, totodată, de soluții, așa cum încercăm și noi aici să facem din punct de vedere legislativ.
Totodată, la nivel european, pentru a proteja și dezvolta meșteșugurile tradiționale, state precum Bulgaria – vecinii noștri –, Croația, Franța, Germania, Italia, Polonia și chiar și Republica Moldova au legislație dedicată meșteșugarilor tradiționali*, ceea ce încercăm să facem și noi în țara noastră.
Meșteșugurile să nu uităm că sunt moștenirea pe care ne-au lăsat-o străbunii noștri, sunt pe cale de dispariție, totodată, meserii precum dogăritul, torsul, țesutul, olăritul. Pentru că trăim într-o societate a consumarismului și pentru că obiectele au o calitate slabă, dar pentru majoritatea dintre noi lucrul acesta nu contează, pentru că le putem, nu?, înlocui imediat.
Interesul pentru lucrurile lucrate manual este din ce în ce mai scăzut, iar meșterii populari nu mai au cui transmite pe mai departe tainele meseriei