Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 iunie 2021
Informare · respins
Andrei-Daniel Gheorghe
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 1 · moderat
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi se numește „Parlamentul European, între parodie și revoluția culturală a noului marxism”.
Și, după cum știți, acest raport care a fost adoptat recent în Parlamentul European și care a inserat în suportul său o serie de concepte care provin din marxismul cultural, o serie de idei comune gânditorilor revoluționari absolutiști și paradoxali ai secolului al XIX-lea și ai secolului al XX-lea, pornind de la Nietzsche, trecând prin Freud, prin Marx și ajungând până la Marcuse și Foucault, a stârnit mari discuții în România, precum și în întreaga Europă, iar una dintre acele discuții a fost aceea cu privire la de ce s-a spus că bărbații ar avea dreptul să nască în acest raport.
Și eu vă citez din acest raport ceea ce se spune negru pe alb acolo, tradus în română. Cred că este o traducere corectă.
„Întrucât, în anumite circumstanțe, bărbații transgen și persoanele nonbinare pot, de asemenea, să rămână însărcinate și ar trebui, în astfel de cazuri, să beneficieze de măsuri în ceea ce privește sarcina și serviciile de îngrijire legate de naștere fără discriminare pe criterii de identitate de gen.”
Bun. Și la noi în țară susținătorii acestui raport, care se cred progresiști, dar în fapt susțin un regresism cultural, moral și social123