Constantin-Ciprian Iacob

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi*,

Există în mentalul colectiv o imagine aproape clișeică a bătrâneții izolate, dar realitatea din blocurile României este mult mai dură decât orice proiecție socială. Vorbim despre mii de români, bunicii noștri, oameni cu dizabilități sau părinți,

care au devenit peste noapte și fără vreo vină prizonierii etajelor superioare.

Pentru o persoană în vârstă, distanța până la farmacie se măsoară, din păcate, în trepte, care au devenit un zid de netrecut. Pentru mulți dintre români, propria casă a devenit o cușcă de beton, o pedeapsă la domiciliu, pe fondul lipsei elementare de accesibilitate.

Dragi colegi,

Rolul nostru real nu este să ne lamentăm de la tribună prin acte de populism.* Compasiunea față de rigoare, admirativă, este doar demagogie electorală.*