Dan Tanasă

Vă mulțumesc frumos, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați,

„Parlamentul României declară solemn că referendumul organizat de autoritățile de la Kiev în teritoriile românești încorporate cu forța în cadrul fostei URSS – respectiv în Bucovina de Nord, Ținutul Herța, Ținutul Hotin, precum și în județele din sudul Basarabiei – este nul și neavenit, precum și consecințele acestuia.” Acest paragraf face parte din Declarația Parlamentului României din 28 noiembrie 1991, adoptată în unanimitate, cu privire la referendumul din Ucraina, din 1 decembrie 1991.

Prin acest act istoric, patriotic, Parlamentul României a afirmat atunci, fără echivoc, un adevăr esențial: Bucovina de Nord, Ținutul Herța, Ținutul Hotin, precum și județele din sudul Basarabiei au fost rupte prin forță din trupul României, iar Pactul Ribbentrop – Molotov, actul criminal care a stat la baza acestui rapt teritorial, a fost declarat nul și neavenit _ab initio_ atât de URSS, în 1989, cât și de Parlamentul României, în 1991.

Profit de acest moment pentru a atrage din nou atenția asupra situației comunității românești din Ucraina, supusă unui proces violent de deznaționalizare de către statul ucrainean.

România a demonstrat constant solidaritate, sprijin și deschidere față de statul ucrainean, într-un moment dificil al istoriei sale. Cu toate acestea, relația bilaterală trebuie să se bazeze nu doar pe sprijin politic și militar, ci mai ales pe respectul ferm pentru drepturile fundamentale ale minorității românești.

În ciuda sprijinului foarte generos oferit Ucrainei de România, autoritățile de la București sunt incapabile să obțină drepturi elementare pentru cei aproximativ 500.000 de etnici români din Ucraina, o situație care probează incompetența, dar și ticăloșia unor personaje care au condus sau conduc destinele țării*.

Bolojan, Nicușor, Oana Țoiu sunt muți în fața gravelor probleme privind identitatea lingvistică și culturală a românilor din Ucraina.