Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 iunie 2021
Informare · respins
Cristina-Mădălina Prună
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Vă mulțumesc și eu.
Nu mai sunt intervenții la dezbateri generale, nu avem nici amendamente la acest proiect de lege.
Așadar, rămâne la votul final.
13. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2019 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană*, precum și pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; PL-x 26/2020.
Potrivit prevederilor art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgență.
Îi dau cuvântul domnului secretar de stat, reprezentantul inițiatorului, adică Guvernul României.
Vă rog, aveți cuvântul.
## **Domnul Ovidiu Mircea Ursuța-Dărăban** – _secretar_
_de stat în Ministerul Justiției_ **:**
## Mulțumesc, doamnă președinte de ședință.
Proiectul legii, așa cum s-a spus, vizează aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului, respectiv OUG nr. 75/2019 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, mai precis vizează instituirea unei proceduri pentru ordonanța asiguratorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare.
Din această perspectivă, s-a completat Ordonanța de urgență nr. 119/2016 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare și s-a modificat corespunzător Ordonanța de urgență nr. 80/2013 privind taxele de timbru pentru corelări legislative.