Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 aprilie 2023
procedural · adoptat tacit
Sebastian Cernic
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Vă mulțumesc mult, doamna președintă.
Este o situație pe care noi am mai semnalat-o în Comisia pentru agricultură: faptul că aceste COM-uri vin și trebuie să le votăm _by default_ , să-i spunem în felul ăsta. Faptul că noi nu luăm sau ministerul nu tratează cu seriozitate și nu ne-a trimis, în urma solicitărilor noastre, un punct de vedere este în aceeași notă cu negocierile pe care le-a purtat Ministerul Agriculturii pentru fermierii care au fost impactați de tranzitul cerealelor din Ucraina*. Faptul că noi nu reușim să negociem și trebuie să le votăm, așa, că vin de la comisie e un lucru greșit.*
Faptul că nu știm să negociem și nu știm să ne impunem punctul nostru de vedere la comisie e o altă problemă. Și este problema Executivului, problema domnului Daea, care refuză să vină în comisie să răspundă întrebărilor pe care le-am trimis în scris, prin vorbă, prin viu grai, prin porumbel. I le-am trimis în toate felurile, dumnealui refuză să vină în fața Parlamentului și să răspundă întrebărilor pe care noi le avem