Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 noiembrie 2022
Declarații politice · respins
Nicolae-Miroslav Petrețchi
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Vă mulțumesc mult, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor,
Pentru al cincilea an consecutiv, ucrainenii din România sărbătoresc astăzi, 9 noiembrie, Ziua limbii ucrainene, instituită prin Legea nr. 213/2018. Adoptarea, aproape în unanimitate, de către Parlamentul României a acestui act legislativ pentru instituirea Zilei limbii ucrainene este încă o dovadă a recunoașterii rolului minorităților naționale din România*, în cazul de față, al comunității ucrainene, care este a treia cea mai numeroasă minoritate etnică din România și care, împreună cu minoritatea românească din Ucraina, formează o veritabilă punte de legătură între popoarele român și ucrainean.
Pentru orice etnie, o zi importantă în viața comunității este cea legată de sărbătorirea limbii materne, aceasta fiind moștenirea sacră a unui popor, care se transmite din generație în generație, pe cale scrisă sau verbală. Noi marcăm această zi pe 9 noiembrie, când ucrainenii din întreaga lume sărbătoresc Ziua scrierii și limbii ucrainene. Iar astfel de sărbători sunt o bună ocazie pentru a aminti despre importanța limbii ucrainene în România și pentru asigurarea unei bune promovări a culturii ucrainene în societatea românească.
ONU consideră că toate acțiunile ce promovează diseminarea limbilor materne servesc nu doar scopul încurajării diversității lingvistice și educației multilingve, ci ajută și la dezvoltarea conștiinței tradițiilor lingvistice și culturale în întreaga lume*