Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 mai 2021
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Dragoș-Gabriel Zisopol
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Vă mulțumesc, stimate domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor deputați, Stimați invitați,
Întrucât starea de urgență și starea de alertă se instituie numai în situații excepționale, cu aplicabilitate limitată, iar suspendarea activităților didactice de predare/evaluare care presupun interacțiunea față în față poate să fie dispusă de autoritățile din domeniu, în condițiile unei limitări a interacțiunii la clasă este imperios necesar să asigurăm cadrul juridic adecvat asigurării dreptului fundamental la învățătură, corelat cu asigurarea dreptului la sănătate*.
În situația în care nu s-ar adopta prezenta ordonanță de urgență, propunerile fundamentate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, în baza analizei situației epidemiologice la nivel național, realizate de Ministerul Sănătății, nu ar putea fi puse imediat în aplicare* la nivelul sistemului de învățământ, având implicații directe asupra dreptului la sănătate și la învățătură al tuturor actorilor implicați în procesul didactic.
Deoarece toate aspectele de mai sus vizează interesul elevilor și constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,