Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 februarie 2021
other · adoptat tacit
Nicolae-Ionel Ciucă
ministrul apărării naționale
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## Mulțumesc, doamna președinte. Doamnelor și domnilor senatori*,
Prin prezentul proiect de lege se propune aprobarea realizării „Capabilității de luptă împotriva navelor de suprafață”*, aferentă programului de înzestrare „Sistem de instalații mobile de lansare rachetă antinavă”, prin atribuirea de Guvernul României către Guvernul Statelor Unite ale Americii a contractelor de tip _letter of acceptance_ . Astfel, achiziția Sistemului de instalații de lansare rachetă antinavă presupune patru instalații mobile de lansare, muniția, platforme de comandă-control-comunicații, platforme de transport și încărcare-descărcare, suport logistic inițial, mentenanță și echipamente de testare, echipamente criptografice și cu regim special, asistență de specialitate, serviciu de instruire a personalului la toate nivelurile necesare. Totodată, se propune constituirea unei capacități de producție și realizarea mentenanței pentru sistemele din înzestrarea Forțelor Navale Române, prin cooperare tehnologică și industrială, aferentă acestei capabilități.
În data de 2 decembrie 2020, Ministerul Apărării Naționale a primit scrisoarea de acceptare pentru acest sistem, în valoare estimată de circa 286 de milioane de dolari, urmând ca fondurile să se asigure integral prin bugetul Ministerului Apărării Naționale. De asemenea, vă menționez că proiectul de lege a fost avizat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, prin Hotărârea nr. 1 din anul 2021.