Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 septembrie 2023
Declarații politice · adoptat
Florin-Alexandru Alexe
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Viitorul României este pe calea libertății, alături de America și de civilizația occidentală!”
Anul acesta se împlinesc 22 de ani de când au avut loc cele mai sângeroase atentate teroriste din Statele Unite ale Americii. Deși atentatele au avut loc în America, a fost o lovitură pentru întreaga lume.
A fost o zi dureroasă, în care civilizația occidentală a fost afectată pentru totdeauna. În jur de 3.000 de oameni au fost asasinați în acea zi tragică pentru America și pentru toate statele democratice. Printre oamenii uciși de acțiunile teroriștilor se numără și cinci români.
România, așa cum era normal, s-a alăturat Statelor Unite, ca un aliat hotărât și implicat, în lupta împotriva terorismului și a extremismului de orice fel.*
Terorismul a continuat să amenințe statele democratice din întreaga lume. Forțele teroriste au continuat să cauzeze victime și să producă instabilitate. În ultimii ani au avut loc atentate în Europa, Asia și Africa. Teroriștii au omorât oameni nevinovați și au distrus destine.
În urma solidarizării statelor democratice, după un deceniu de căutări, liderul Al-Qaeda, Osama Bin Laden, a fost identificat și eliminat de forțele americane.
Prin eforturile comune ale SUA, ale României și ale celorlalte forțe armate aliate, teroriștilor li s-a răspuns în Orientul Mijlociu, în Afganistan și în Africa subsahariană. Până de curând, soldații noștri, care merită toată aprecierea poporului român*