Vă provoc astăzi la un exercițiu de imaginație – să ne închipuim cum ar fi fost România fără structurile europene și euroatlantice.
Vă invit să vă uitați la ce se întâmplă cu statele din jurul nostru care au ratat acest tren.
Niciuna dintre țările din regiune care au ratat aderarea nu poate să spună astăzi că a avut o strategie înțeleaptă. Toate aceste țări se zbat astăzi în incertitudine și nesiguranță.
România, din fericire, la momentul acela, nu a ezitat.
Mai corect spus, de fapt, românii nu au ezitat. Pentru că statul nostru a tratat adesea integrarea neconvins și neentuziast, mai mult ca slogan decât ca angajament ferm.
Și, chiar dacă această ședință solemnă e, cumva, ca o lecție la clasă, în care, având inspecție, fiecare vorbește frumos și politicos, ca să arătăm ce clasă bună suntem, cred că o imagine realistă despre acești 15 ani ar fi, de asemenea, utilă pentru România și pentru Europa.
, în momentul integrării, au înțeles că o lupă uriașă va veni asupra României, care va face foarte vizibile și nepotismul, și corupția, și incompetența
. Și, din acest moment, în loc să aderăm cu premianții din centrul Europei, în 2004, am reușit acest lucru alături de Bulgaria, doar în 2007. Dar a fost un lucru excelent.
Însă am aderat cu tinicheaua MCV de coadă. Pentru că reprezentanții noștri, ai statului român, nu au fost în stare să dea garanții că România va avea cu adevărat un stat de drept funcțional.
Astăzi, astăzi, 15 ani mai târziu, încă suportăm această rușine.
Și, mai grav, dacă ne uităm la acțiunile Guvernului nostru, vedem că nu sunt semne că vom scăpa prea curând de această tinichea și nici de perspectiva de a intra în Schengen nu... ne îngrijorăm.
Inclusiv în această onorată adunare încă mai sunt oameni care cred și încearcă să ne convingă că „Secția specială” de investigare și șantajare a magistraților este ceva ce poate fi păstrat12, în ciuda avertismentelor Comisiei Europene* și ale Comisiei de la Veneția.
Nu! Nu, dragi colegi și invitați! „Secția specială” nu face decât să prelungească MCV și, odată cu el, imaginea aceasta păcătoasă, dar reală, că în sânul clasei politice
românești, inclusiv la vârful ei, nu există nici voința și nici putința de a consolida cu adevărat statul de drept în România, așa, european, cum îl pretindem.
Doamnelor și domnilor,
La 15 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, scopul nostru astăzi ar fi trebuit să fie o integrare mai profundă într-un bloc comunitar* care, ne place sau nu, a început de ani de zile să vorbească despre o Europă cu mai multe viteze. Și, în loc să mărim viteza, părem că dorim cu tot dinadinsul să intrăm în marșarier. Nu e o metaforă, e purul adevăr pe care îl trăiesc cetățenii noștri.
Uitați-vă la exemplul cu eforturile de aderare la moneda euro!
În 2016 îndeplineam patru din cele cinci criterii de convergență. Astăzi, abia mai îndeplinim unul din ele.* Iar șansa ca termenul anunțat de actualul ministru de finanțe – 2029 – să fie unul real este ridicol de mică.
Aproape toate guvernele care s-au succedat de la aderare încoace au preferat să pice în capcana ieftină a scandalurilor ieftine și zilnice, a scandalurilor populiste și au abandonat viziunea pe termen lung.
O responsabilitate colectivă – să nu uităm din când în când să mai privim și dincolo de ziua de azi – lipsește cu desăvârșire.
Dacă nu ne înțelegem între noi pe aceste obiective importante nu rămâne prea multă speranță pentru România.
Vă spun cu toată responsabilitatea că e timpul să ne întoarcem la obiective majore, să ne definim clar ce proiect de țară are această generație.* Pentru că, dacă nu o facem, o să ne pierdem în continuare inginerii și muncitorii și medicii, care aleg să meargă acolo unde Uniunea Europeană chiar funcționează.
Pentru mulți dintre compatrioții noștri – și o știți fiecare foarte bine – România e locul în care se mimează reguli. E locul acelui pârdalnic „Merge și așa!”, țara în care dezastrul este așteptat să se întâmple. Oamenii, pe bună dreptate, s-au săturat și nu mai îndrăznesc să mai spere.*
Plecarea fiecăruia dintre românii care aleg să trăiască în altă parte, indiferent de pregătirea sau aspirațiile lor, este un vot de blam la adresa administrațiilor publice – și centrale, și locale – și avem astăzi milioane de voturi de blam.
Aminteam de proiectul de țară. Da, aderarea la Uniunea Europeană a fost un astfel de proiect reușit. Din păcate, ultimul mare proiect reușit.
Apoi, ni s-au prezentat diverse propuneri, pe care ne tot chinuim să le transformăm în reușite. „România Educată” e unul dintre ele.
Cât de ridicoli putem fi să vorbim de o Românie educată într-o țară în care plagiatul a devenit aproape un standard! O țară în care până și femeia de serviciu trebuie să fie membră de partid ca să-și păstreze jobul! Sau la managementul Deltei numim persoane care nu au nicio legătură cu domeniul!
Trebuie să înțelegem că din nou, din nou ni se oferă o mare șansă. Mă refer la PNRR, la acest Plan național de redresare și reziliență. La cele 30 de miliarde pentru a avea autostrăzi, spitale, școli și o modernizare a administrației, care a intrat în secolul XXI cu dosar cu șină.
Sunt deja destule semnale de alarmă însă cu privire la jaloanele pe care ne-am angajat să le atingem. Și folosesc acest prilej pentru a atrage atenția că orice ratare se calculează în bani pentru dezvoltarea României. Și nu în puțini bani!
## Doamnelor și domnilor,
Europa a avut și încă are încredere în noi. Prezența ministrului de externe al Republicii Franceze este un foarte bun argument. Încă ne mai acordă încredere. Una dintre dovezi este exact acest PNRR despre care am vorbit.
Românii însă nu mai au răbdare. Și vedem asta din sondaje în care încrederea în Uniunea Europeană crește, iar încrederea în instituțiile naționale stagnează sau scade.
Românii sunt sceptici când se uită spre această clădire de care suntem atât de mândri și, dacă nu schimbăm ceva repede, în curând și alții își vor pierde răbdarea și încrederea.
Cum să pretindem că avem un sistem educațional, de sănătate funcțional, când avem elevi de clasa a opta care nu înțeleg ce citesc?
Cum să pretindem că avem un climat economic cinstit, când în Parlament se pregătește să se pună ștampila pe un tun imobiliar așa cum este ROMEXPO?
Cum să pretindem că e stat de drept, când judecătorii cinstiți sunt dați afară din magistratură, sub pretexte ridicole*?
Cum să pretindem că practicăm democrația, când sunt unii oameni din partide care amenință femei politicieni în cel mai josnic mod posibil?
voce proprie
Marker
Cadru
Justificarea se ancorează în interesul general al statului și al integrării europene, nu în interese de grup.
„scopul nostru astăzi ar fi trebuit să fie o integrare mai profundă într-un bloc comunitar”