Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 februarie 2021
Declarații politice · adoptat
Daniel-Florin Ghiță
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare interes de grup · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
„Voi fi apărătorul celor mulți și al românilor de pretutindeni!”
În calitate de deputat al Partidului Social Democrat în Parlamentul României, voi apăra, înainte de toate, drepturile și interesele locuitorilor din circumscripția mea electorală, județul Ilfov, în care va funcționa biroul meu parlamentar. Ca parlamentar social-democrat, vreau să apar îndeosebi drepturile și interesele celor mulți și mai puțin favorizați de soartă, care nu sunt în vizorul partidelor neoliberale, populare sau progresiste, care slujesc marea finanță și marile corporații transnaționale.
Vreau să apar drepturile și interesele muncitorilor din firmele multinaționale, care sunt plătiți la limita salariului minim pe economie și cărora le sunt impuse tot felul de restricții, inclusiv de a nu se asocia în organizații sindicale. Vreau să apăr drepturile și interesele agricultorilor, inclusiv ale marilor fermieri români, care au fost neglijați de guvernarea PNL, actualul ministru al agriculturii fiind cel mai slab și habarnist ministru de resort din istoria postdecembristă a României. Nu mai trebuie să permitem ca agricultorii români, îndeosebi producătorii de legume, fructe, cereale și alimente ecologice, să fie batjocoriți de lanțurile de supermarketuri.
Voi apăra drepturile și interesele consumatorilor, îndeosebi în fața furnizorilor de utilități, având în vedere practicile de escrocare la care se pretează, în mod permanent și la nivel de masă, unele companii distribuitoare de energie electrică și de gaz metan*. O țară în care un distribuitor de energie și-a permis să-l taxeze inclusiv pe actualul ministru al energiei cu o factură în valoare de 900 de lei, pe luna ianuarie, pentru un apartament nelocuit este o țară a nimănui. Practicile de escrocare prin așa-zisele „facturi estimative” trebuie desființate și pedepsite prin lege. Voi apăra drepturile și interesele românilor în fața