Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 mai 2023
Dezbatere proiect de lege · respins
Viorica Sandu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Ziua Europei – celebrăm unitatea, diversitatea și solidaritatea cetățenilor europeni*”
În urmă cu 73 de ani, Declarația Schuman punea bazele a ceea ce este astăzi Uniunea Europeană, o construcție care a păstrat pacea și a generat prosperitatea pe continent.
De 16 ani și România este membru cu drepturi depline al Uniunii. De aici au decurs și decurg, în continuare, o serie de beneficii de necontestat. Printre ele se numără mai multă democrație, libertate de mișcare, educare și muncă pentru români, fonduri externe pentru dezvoltarea țării, investiții străine directe și o piață mai mare de desfacere pentru produsele autohtone.
În cifre, evoluția din acești 16 ani arată astfel: produs intern brut de 284 miliarde dolari – 2021, World Bank, față de 174 miliarde dolari în 2007, PIB pe cap de locuitor 14.858 dolari, față de 8.360 dolari*, salariu mediu net 4.270 lei – februarie 2023, INS, față de 1.042 de lei și o speranță de viață de 74 de ani – 2020, World Bank, față de 72 de ani.
În viitorul apropiat, avem șansa de a recupera decalajul rămas dintre România și statele europene vestice. Această șansă este Planul național de redresare și reziliență – adică finanțări europene în valoare de 30 de miliarde de euro. Prin PNRR putem moderniza infrastructura națională, unitățile școlare și pe cele spitalicești, putem digitaliza administrația și dezvolta o economie verde, sănătoasă și sustenabilă, pe termen lung.