Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 noiembrie 2022
Declarații politice · respins
Ileana Cristina Dumitrache
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
„Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor”
Săptămâna aceasta, pe 25 noiembrie, este Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor. Această zi are scopul de a conștientiza și de a sensibiliza opinia publică în privința acestui fenomen.
Chiar și după declarația privind eliminarea violenței împotriva femeilor, emisă de Adunarea Generală a ONU în 1993, formele de violență împotriva femeilor au continuat să persiste și, din nefericire, să se răspândească.
Nu se cunoaște cu precizie numărul victimelor, pentru că o mare parte din cazuri rămân neraportate*, pe fondul tăcerii, spaimei de stigmatizare sau, pur și simplu, din lipsa de reacție promptă a autorităților. Ce se știe, în schimb, este faptul că violența domestică produce statistici dezolante.
Aproape una din trei femei a fost abuzată de-a lungul vieții, iar numărul crește, pe fondul crizelor umanitare, conflictelor, instabilității – așa cum s-a observat în timpul pandemiei de COVID.*
Mai puțin de 40% dintre femeile care suferă de violență caută ajutor.