Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 iunie 2017
Camera Deputaților · MO 110/2017 · 2017-06-29
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Aprobarea solicitării domnului Klaus Werner Iohannis, Președintele României, cu privire la aprobarea înființării pe teritoriul României a Comandamentului Multinațional de Brigadă (HQ MN BDE)
Prezentarea, dezbaterea și acordarea votului de încredere al Parlamentului asupra programului și listei Guvernului
Informare privind conducerea Grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaților
· procedural · adoptat
· other
· other
· Informare · informare
127 de discursuri
Doamnelor și domnilor senatori și deputați, Vă rog să luați loc în sală pentru a putea începe ședința. Permiteți-mi să încep.
Domnule președinte al Camerei Deputaților, Domnule candidat desemnat pentru funcția de prim-ministru, Doamnelor și domnilor candidați pentru funcția de ministru, Doamnelor și domnilor senatori și deputați, Preafericirea Voastră, Înalt Preasfinția Voastră, Domnule președinte al Curții Constituționale, Domnule avocat al poporului, Stimați invitați,
Vă rog să-mi permiteți să declar deschisă ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților și să vă anunț că,
din totalul de 465 de senatori și deputați, și-au înregistrat prezența la lucrări, până în acest moment, 329 de membri ai Parlamentului.
Proiectul ordinii de zi și proiectul programului de lucru pentru ședința comună de astăzi, stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite tuturor senatorilor și deputaților.
Întreb dacă sunt obiecții cu privire la ordinea de zi. Doamna Turcan.
## **Doamna Raluca Turcan:**
Domnilor președinți ai celor două Camere, Stimați colegi,
Pe procedură, constatăm încălcarea art. 86 alin. (2) din Regulamentul ședințelor comune, și anume lipsa audierii și avizului consultativ pentru un membru propus al Guvernului, domnul Marcel Ciolacu. Această încălcare a Regulamentului ședințelor comune conduce, în primul rând, la o necunoaștere exactă a atribuțiilor unui membru propus al Guvernului, plătit din bani publici, și, de asemenea, amintește și de o veche practică bolșevică prin care partidul strecura un comisar politic trimis special să-i controleze pe miniștri.
Ca urmare, vă solicităm...
Evident că ne exprimăm speranța că domnul Ciolacu nu va deveni un fel de responsabil cu ideologia PSD și interesele politice în Guvernul României și, ca atare, vă solicităm amânarea, suspendarea acestor dezbateri, audierea propunerii de ministru..., vicepremier în acest Guvern și reluarea ședinței de plen. De altfel, acest punct este pe poziția 2 a ordinii de zi și cred că am avea timp până dezbatem primul punct de pe ordinea de zi să se întâmple aceste audieri.
Nu este o chestiune politicianistă. Dimpotrivă, este o chestiune care ține de lege și democrație. Regulamentul și Constituția României nu sunt paleative. Regulamentul, Constituția României trebuie să fie repere pentru orice dezbatere în Parlamentul României.
Evident că s-ar putea să invocați și situații precedente, însă, spre dezamăgirea dumneavoastră, trebuie să vă menționez că este pentru prima dată la învestirea unui Guvern când premierul desemnat vine cu o listă de miniștri și Biroul permanent reunit transmite comisiilor și plenului o listă fără un ministru propus.
Așadar, majoritatea parlamentară din Biroul permanent reunit a consfințit faptul că din Cabinetul propus lipsește un ministru și cred că veți fi dornici să remediați această situație. Puteți să-l audiați pe domnul vicepremier Ciolacu și apoi să reluăm ședința de vot.
Vă mulțumim.
## **Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:**
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Față de observația ridicată de colega noastră, doamna deputat, am să-mi permit să vă citesc din Regulamentul comun, art. 86 alin. (2):
„Fiecare candidat pentru funcția de ministru, înscris în lista Guvernului, va fi audiat, în ședință comună, de către comisiile permanente ale celor două Camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competență a viitorului ministru.”
Punctul 1. Domnul Ciolacu este candidat pentru funcția de viceprim-ministru fără portofoliu, deci nu există o comisie care să-l poată audia în acest sens, în sensul în care este articolul din regulament.
Punctul 2... Punctul 2. Există un precedent în acest sens. În decembrie 2012, Guvernul care a fost atunci învestit avea o funcție de prim-ministru și, la fel, viceprim-ministrul nu a fost audiat de nicio comisie.
În plus față de aceasta, vreau să adaug că există o decizie a Curții Constituționale care specifică, explicit, că avizele pentru candidații la funcția de ministru nu sunt obligatorii.
Așadar,
Vot · Amânat
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Din sală
#5830## **Din sală:**
Procedură!
I-am dat cuvântul. Îmi pare rău. Nu am... Nu este drept la replică...
Din sală
#6019Procedură! Procedură...
## **Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:**
V-am făcut precizările necesare.
Vă rog foarte mult! Vă rog foarte mult! Întreb dacă sunt obiecții la proiectul ordinii de zi.
## **Domnul Ioan Iustin Talpoș**
**:**
Pe procedură.
Dacă vreți pe procedură, îmi indicați ce articol vreți să contestați.
Doamna Turcan, pe procedură.
## **Doamna Raluca Turcan:**
Art. 86 alin. (2) și, de asemenea, alin. (3). În plus, o decizie a Curții Constituționale prin care, într-adevăr, avizul este consultativ. De aceea, am spus că este firesc să-l audiem pe ministrul propus pentru a fi vicepremier și, ulterior, să revenim în plen.
În alin. (2) ați făcut referire la posibilitatea sau la avizul consultativ acordat în funcție de competențe. Și aici interpretarea pe care sunt nevoită să v-o dau, domnule președinte de ședință, este că fie domnul Ciolacu nu are competențe în acest Guvern, fie ați eludat comisii care ar putea să discute, în mod transparent și asumat, mandatul domnului Ciolacu în Guvernul României.
De aceea, am spus la începutul acestei ședințe că orice ministru într-un guvern trebuie să știe exact de ceea ce se ocupă. Au mai fost situații de vicepremieri. Domnul Markó Belá nu a fost audiat, într-adevăr, în comisii de specialitate. Domnul Oprea a fost audiat în comisii de specialitate. Au avut, de asemenea, mandate de vicepremieri. Însă niciodată în ședințele de învestire nu a lipsit de pe lista de miniștri transmisă plenului un ministru propus în acest Guvern. Or, acesta este precedentul pe care dumneavoastră îl creați și pe care vă încăpățânați să-l urmați, de a nu transmite plenului reunit un ministru dintr-un Cabinet. Chiar dacă nu are..., decideți că nu are competențe care să fie evaluate în comisiile de specialitate, însă e inadmisibil să existe o disonanță între lista transmisă de candidatul pentru prim-ministru și lista de miniștri transmisă plenului de către Biroul permanent reunit.
Vă rugăm să intrați în legalitate. Nu este o chestiune foarte dificilă și sunt convinsă că, astăzi, colegii vor sta în plenul Parlamentului să dea votul de învestitură acestui Guvern.
## **Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:**
Doresc să subliniez următorul lucru: cred că faceți o serie de confuzii, multe confuzii, și vă atrag atenția că numele domnului Ciolacu lipsea din lista miniștrilor care urmează să fie audiați, și nicidecum din lista de propuneri în calitate de membri ai viitorului Guvern.
Având în vedere că și dumneavoastră ați recunoscut faptul că în trecut au fost situații în care viceprim-miniștrii nu au fost audiați, având în vedere și prevederile art. 86 alin. (2) pe care vi l-am citit, cât și alin. (3), consider că procedura este încheiată și parcursă și, de aceea, vă invit să vă pronunțați dacă sunt obiecții cu privire la ordinea de zi.
Dacă nu sunt obiecții cu privire la ordinea de zi,
Vot · approved
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Una. Două?
Voturi pentru – 328. Voturi împotrivă – 104. Abțineri, două. Prin urmare, cu majoritate de voturi, ordinea de zi a fost aprobată.
Dacă în legătură cu programul de lucru sunt obiecții? Dacă nu sunt obiecții, supun votului dumneavoastră programul de lucru. Cine este pentru?
Voturi pentru – 238. Voturi împotrivă – 104. Abțineri? Nu am supus la vot, pardon, voturile împotrivă. Voturile împotrivă? Câte voturi împotrivă? 238 pentru, 104 împotrivă. Abțineri? Nicio abținere.
Cu majoritate de voturi, programul de lucru a fost aprobat. La primul punct al ordinii de zi avem solicitarea domnului Klaus Werner Iohannis, Președintele României, cu privire la aprobarea înființării pe teritoriul României a Comandamentului Multinațional de Brigadă (HQ MN BDE).
Raportul comun al Comisiilor pentru apărare ale celor două Camere ale Parlamentului și proiectul de hotărâre vor fi citite de domnul... Da? Vă rog.
Domnilor președinți, Preafericirea Voastră, Înalt Presfinția Voastră, Stimați colegi, Doamnelor și domnilor invitați,
Raport comun al Comisiilor pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților și Senatul României privind Scrisoarea Președintelui României pentru aprobarea de către Parlament a înființării pe teritoriul României a Comandamentului Multinațional de Brigadă sub coordonarea Comandamentului Multinațional de Divizie
Comisiile pentru apărare, ordine publică și siguranță națională ale Camerei Deputaților și Senatului au fost sesizate pentru analiză și întocmirea unui raport comun asupra solicitării Președintelui României pentru aprobarea de către Parlament a înființării pe teritoriul României a Comandamentului Multinațional de Brigadă sub coordonarea Comandamentului Multinațional de Divizie.
În conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 291/2007 privind intrarea, staționarea, desfășurarea de operațiuni sau tranzitul forțelor străine pe teritoriul României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înființarea pe teritoriul României a unor comandamente, entități, elemente sau structuri militare străine ori multinaționale, precum și a unor structuri sau reprezentanțe militare ale unor organizații internaționale se face cu aprobarea Parlamentului, la propunerea Președintelui României, la solicitarea ministrului apărării naționale, cu avizul Consiliului Superior..., Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
Întrunite în ședință comună pe data de 29 iunie a.c., cele două comisii au analizat conținutul scrisorii președintelui, precum și motivarea acestei solicitări, determinată de noul context strategic, precum și de deciziile luate la summit-ul NATO din 2016.
În urma dezbaterilor, cu unanimitate de voturi pentru, membrii celor două comisii propun plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului prezentul raport de admitere asupra Scrisorii Președintelui României prin care solicită aprobarea înființării pe teritoriul României a Comandamentului Multinațional de Brigadă sub conducerea Comandamentului Multinațional de Divizie.
Permiteți-mi să citesc și hotărârea pentru aprobarea înființării pe teritoriul României a Comandamentului Multinațional de Brigadă sub coordonarea Comandamentului Multinațional de Divizie.
Având în vedere solicitarea ministrului apărării naționale, cu avizul Consiliului Superior de Apărare a Țării,
și propunerea Președintelui României adresată celor două Camere ale Parlamentului,
În temeiul art. 3 lit. b) din Legea nr. 291/2007 privind intrarea, staționarea, desfășurarea de operațiuni sau tranzitul forțelor armate străine pe teritoriul României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 5 mai 2014, cu modificările și completările ulterioare,
Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic. – Se aprobă înființarea pe teritoriul României a Comandamentului Multinațional de Brigadă sub conducerea Comandamentului Multinațional de Divizie, în următoarele condiții:
a) Pe timpul funcționării pe teritoriul României, Comandamentul Multinațional de Brigadă și personalul acestuia beneficiază de prevederile Protocolului privind statutul comandamentelor militare internaționale, înființate în temeiul Tratatului Atlanticului de Nord, semnat la Paris în 28 august 1952, și ale Acordului dintre statele părți ale Tratatului Atlanticului de Nord cu privire la statutul forțelor, semnat la Londra la 19 iunie 1951, de prevederile Acordului suplimentar la Protocolul de la Paris dintre Guvernul României și Comandamentul Superior al Forțelor Aliate din Europa și Comandamentul Suprem Aliat pentru Transformare, semnat la Bruxelles pe 2 decembrie 2015, precum și de prevederile... Comandamentului Suprem al Forțelor Aliate din Europa și Comandamentul Suprem Aliat pentru Transformare privind acordarea sprijinului națiunii gazdă pentru executarea operațiunilor și exercițiilor NATO, semnat la Mons, Belgia, la 6 aprilie 2006 și la 10 aprilie 2006;
b) Ministerul Apărării Naționale încheie înțelegeri cu autoritățile militare NATO și cu statele aliate participante privind organizarea, funcționarea, încadrarea cu personal, administrarea, sprijinul națiunii gazdă, precum și alte detalii necesare îndeplinirii misiunii Comandamentului Multinațional de Brigadă;
c) Dislocarea Comandamentului Multinațional de Brigadă la misiuni în afara statului român se execută la ordinul autorităților militare NATO.
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților și Senat în ședința comună din 29 iunie 2016, cu respectarea prevederilor art. 76...
...alin. (2) din Constituția României.
## **Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:**
Îi mulțumesc domnului deputat Dorel Căprar, președintele Comisiei pentru apărare a Camerei Deputaților, pentru a fi prezentat raportul comun al comisiilor și proiectul de hotărâre.
Dacă din partea grupurilor parlamentare sunt intervenții de ordin general?
- Nu sunt.
- Trecem la dezbaterea pe articole și votul asupra
- proiectului de hotărâre.
- Dacă la titlul proiectului de hotărâre sunt obiecții...,
- comentarii?
- Nu sunt.
- Adoptat.
- La articolul unic, lit. a) până la lit. c), dacă sunt obiecții,
- comentarii?
- Nu sunt.
- Mulțumesc.
- Adoptat.
Vot · approved
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Vă mulțumesc.
Voturi împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abțineri?
Nu sunt.
354 de voturi pentru. A fost adoptat cu unanimitate. Vă mulțumesc.
La punctul 2 al ordinii de zi avem prezentarea programului și a listei Guvernului de către domnul Mihai Tudose, candidatul desemnat pentru funcția de prim-ministru.
Avem dezbateri asupra programului și a listei Guvernului, votul asupra cererii de acordare a încrederii Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului.
Vă reamintesc faptul că, potrivit art. 103 alin. (3) din Constituția României, programul și lista Guvernului se dezbat de Senat și Camera Deputaților în ședință comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului, cu votul majorității senatorilor și deputaților, minimum 233 de voturi.
Totodată, vreau să vă informez că au fost respectate prevederile constituționale și regulamentare cu privire la procedurile prealabile dezbaterii în ședință comună a Senatului și Camerei Deputaților a cererii de acordare a încrederii Guvernului, a programului și a listei Guvernului.
Astfel, în cursul zilei de miercuri, 28 iunie 2017, a fost primită scrisoarea domnului Mihai Tudose, candidatul desemnat pentru funcția de prim-ministru, însoțită de programul și lista Guvernului, în vederea dezbaterii și acordării votului de încredere al Parlamentului.
Documentele menționate au fost afișate pe paginile de internet ale celor două Camere ale Parlamentului.
În temeiul și cu respectarea prevederilor art. 86 din Regulamentul activităților comune, Birourile permanente, întrunite în ședință comună, au stabilit programul de desfășurare a audierilor în cadrul ședințelor comune ale comisiilor permanente de specialitate ale celor două Camere, precum și data ședinței comune a Senatului și Camerei Deputaților pentru prezentarea programului și a listei Guvernului, dezbateri asupra acestora și votul Parlamentului privind acordarea încrederii Guvernului.
Avizele comune consultative întocmite de comisiile permanente referitoare la audierea candidaților pentru funcția de ministru au fost afișate pe paginile de internet ale celor două Camere ale Parlamentului și sunt favorabile pentru toți candidații.
Potrivit art. 86 alin. (3) din Regulamentul activităților comune, avizele comune consultative au fost trimise candidatului desemnat pentru funcția de prim-ministru.
Înainte de a începe dezbaterile, vă prezint propunerile Birourilor permanente reunite privind timpul maxim alocat pentru prezentarea programului și a listei Guvernului și pentru participarea grupurilor parlamentare la dezbateri.
Candidatul desemnat pentru funcția de prim-ministru... Candidatului, mă scuzați, i se rezervă 30 de minute, pe care le utilizează la începutul și la sfârșitul dezbaterilor.
Grupurilor parlamentare din Senat și Camera Deputaților li se alocă timpul corespunzător numărului membrilor lor, luându-se în calcul câte cinci secunde pentru fiecare parlamentar, la care se adaugă același calcul pentru parlamentarii neafiliați.
Timpul maxim alocat grupurilor parlamentare din Senat și Cameră pentru dezbateri este după cum urmează:
- PSD, 18 minute;
- PNL, 8 minute;
- USR, 4 minute;
- UDMR, 3 minute;
- ALDE, 2 minute;
– PMP, 2 minute;
– minorități naționale, 2 minute;
– neafiliați, un minut. În total, 40 de minute.
Dacă sunt observații? Dacă nu sunt,
Vot · Amânat
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
## **Domnul Mihai Tudose** _– candidatul desemnat pentru funcția de prim-ministru_ **:**
Preafericirea Voastră, Înalt Preasfinția Voastră,
Domnilor președinți, Stimați membri ai Corpului diplomatic, Domnule președinte al Senatului,
Domnule președinte al Camerei Deputaților, Doamnelor și domnilor parlamentari, Domnilor miniștri,
Stimați colegi,
Mi s-a încredințat astăzi o sarcină grea: să conduc un nou Guvern al coaliției PSD–ALDE. E un moment politic pe care, probabil, viitorul îl va explica mai bine decât putem noi acum, așa că eu mă voi referi în continuare la aspectele ce țin în special de partea economică, la momentul economic. Sunt un om tehnic, un om al cifrelor și al termenelor exacte și pot să vă spun că România se află într-un moment economic bun. Avem creștere economică, avem creșterea industriei, avem creșterea veniturilor, o creștere a consumului. Ceea ce ne lipsește e o creștere viguroasă a investițiilor și o creștere a veniturilor la buget. Pentru acest lucru îmi place să cred că am fost adus în fruntea acestui Guvern: pentru a împrospăta atitudinea pe care Guvernul o are față de investiții și venituri și investitori. Vă asigur că nu există alte obiective în ceea ce mă privește decât implementarea programului de guvernare și recuperarea întârzierilor apărute pe parcurs.
Guvernul Grindeanu, dintre care mulți dintre noi, cei de aici, am făcut parte, a dus lucrurile într-o direcție bună. Dar pentru ceea ce și-a propus guvernarea PSD–ALDE nu este de ajuns. Nu vreau să critic ceea ce a fost, dar înțeleg că a existat o frână, iar mie mi s-a spus să transform această frână în accelerație. Iar asta am să fac.
La învestirea fostului Guvern, în ianuarie, premierul Grindeanu a vorbit despre o guvernare normală. A fost un discurs normal, frumos, l-am aplaudat cu toții atunci. Azi, înțeleg că problema principală a acestui Guvern a fost tocmai acea normalitate..., acea normalitate relaxată. Eu cred că astăzi România are nevoie, dimpotrivă, de un Guvern nerelaxat, un Guvern aflat în stare de alertă, de concentrare, de preocupare, de efort permanent, un Guvern preocupat de termene și realizări, de construcții, de date, de lansări și inaugurări, un Guvern preocupat de responsabilitate și performanță. Dacă vrem ca aceste promisiuni făcute în campanie să devină realitate, trebuie să uităm starea de normalitate. Cine vrea normalitate, să-și ia un serviciu cu program fix.
În acest Guvern, dragi colegi miniștri, se va munci non-stop, se va lucra pentru a recupera ceea ce s-a pierdut și ce s-a întârziat. Și nu vor fi doar demersuri ca efort, ci vom aprecia demersurile ca rezultat. Acesta este motivul pentru care, sper că înțelegeți, stăm cu toții astăzi, aici, în fața Parlamentului României. E singura noastră șansă și singura cale de a ne atinge obiectivele economice. Îi asigur pe toți că ne vom angaja cu toată energia de care dispunem în atingerea obiectivului programului de guvernare.
Vor fi completări ale programului, ca urmare a întârzierilor și defecțiunilor din primele șase luni. Finalitatea va fi aceeași, scopurile mari rămân intacte.
Ceea ce am promis în campanie va fi realizat. Noul Guvern și-a sporit, după cum vedeți, forțele. Sunt acum în câteva poziții de miniștri oameni de la vârful partidului, oameni cu greutate și cu experiență. Asta arată că PSD își asumă în mod clar, cert, în cel mai mare grad responsabilitatea politică asupra programului economic. Guvernului îi va fi mai ușor să stăpânească administrația centrală, să obțină sprijin legislativ, să comunice cu partidul, să fie mai bine reprezentat politic. Guvernul va fi mai eficient!
Am fost propus în această funcție de către președintele Liviu Dragnea, acceptat de către președintele Klaus Iohannis, pentru a da un impuls în special investițiilor și creșterii veniturilor la buget, și nu vreau să înșel încrederea acordată.
Fondul Suveran de Investiții și Dezvoltare, unul dintre cele mai puternice instrumente investiționale ale acestui program, este gata de ceva timp. Ca ministru al economiei, m-am ocupat de construcția lui. Acum, fondul va deveni operațional în cel mai scurt timp și acesta va reprezenta un semnal foarte puternic dat de România mediului de afaceri, intern și internațional.
Un alt obiectiv mai important al Guvernului, după primele șase luni de guvernare, este creșterea încasărilor bugetare, în condițiile unei creșteri economice susținute și ale creșterii investițiilor. Vor fi luate foarte rapid măsuri pentru creșterea eficienței ANAF. România a avut în primul trimestru al anului 2017 o creștere economică mult peste media europeană. Pentru a continua acest trend este nevoie de investiții în infrastructură, precum și de investitori străini. Vă asigur că vom face investițiile și vă asigur că vom avea și investitorii.
Un alt capitol în care trebuie să continuăm să lucrăm intens este cel al fondurilor europene. Acest capitol reprezintă o sursă esențială de finanțare a dezvoltării, pe lângă FSDI și încasările bugetare. Guvernul va urmări consolidarea Parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii, dezvoltarea relațiilor cu partenerii strategici din Uniunea Europeană, cu Germania și Franța, precum și, de asemenea, cu toate celelalte țări ale Uniunii Europene.
Funcționarii publici din ministere vor fi implicați într-o muncă susținută de analiză și elaborare a proiectelor de legi. Avem nevoie ca aceste proiecte să fie elaborate cu celeritate, dar fără a afecta calitatea lor.
Guvernul va respecta toate angajamentele externe ale României care privesc indicatorii macroeconomici, inclusiv și în primul rând pe cel care limitează deficitul bugetar la 3%.
Justiția va fi un domeniu important al guvernării PSD. Cred cu tărie că totul trebuie să plece de la respectarea Legii fundamentale, Constituția României, și, implicit, a deciziilor Curții Constituționale. Nu putem cere cetățenilor să respecte deciziile judecătorești, dacă hotărârile celei mai importante instanțe, instanța constituțională, sunt nepuse în aplicare, contestate și, de ce nu, uneori, ridiculizate. Legile trebuie să fie clare, în acord cu Constituția și reglementările europene, iar cei care împart dreptatea să fie independenți, în spiritul
și litera legii, fără nicio imixtiune din partea nimănui sau nicio presiune din partea nimănui.
Acest Guvern va trebui – și o va face – să aplice Legea salarizării unitare, o lege extrem de importantă, care va avea un impact multianual la nivel bugetar, dar și un impact social foarte important.
Sunt o mulțime de urgențe pentru acest Guvern: de la industrie la agricultură, de la infrastructură la taxe, de la sănătate la educație. Cele mai multe se găsesc în programul de guvernare. Trebuie să dăm doar câteva pagini înainte, să ajungem la zi. Vom ajunge și vom recupera aceste întârzieri.
Stimați colegi, sunt parlamentar vechi, știu foarte bine care sunt așteptările dumneavoastră, mai ales în raport cu prim-ministrul, dar și cu miniștrii. Voi acorda relației cu dumneavoastră, cu Parlamentul, importanța cuvenită instituției reprezentative a statului român. Voi fi prezent în Parlament de câte ori va fi nevoie, de câte ori voi fi chemat sau de câte ori o lege importantă va necesita susținere la cel mai înalt nivel guvernamental. Le voi cere, de asemenea, tuturor miniștrilor să facă același lucru, să participe la procesul de dezbatere atât în plen, cât și la comisii. Cred, în egală măsură, că partidul care și-a asumat guvernarea și programul de guvernare, PSD, împreună cu partenerul său de coaliție, ALDE, au dreptul la legitimitatea de a controla săptămânal, lunar sau de câte ori consideră necesar ritmul de implementare a programului de guvernare.
Să nu uităm că acest scop al guvernării nu este puterea în sine, ci folosirea ei în beneficiul oamenilor, o bunăstare stabilă, durabilă, pe termen lung, dar începând de mâine. De aceea, Guvernul pe care vi-l prezint astăzi este obligat să existe doar pentru asta. Nu există, o spun încă o dată, o altă rațiune pentru care acest Guvern este astăzi aici, iar dacă ar exista alta nu aș fi eu astăzi aici.
Ținând cont de toate acestea, domnilor colegi, stimați colegi, domnilor senatori și deputați ai României, vă solicit votul dumneavoastră de încredere.
- Vă mulțumesc!
Lista de propuneri pentru membrii Guvernului:
- prim-ministru, Mihai Tudose;
- viceprim-ministru și ministrul dezvoltării regionale,
- administrației publice și fondurilor europene, doamna Sevil Shhaideh;
- –ministru delegat pentru fonduri europene, Rovana
- Plumb;
- –viceprim-ministru și ministrul mediului, Grațiela Leocadia
- Gavrilescu;
- –viceprim-ministru, Marcel Ciolacu;
- –ministrul economiei, Mihai Fifor;
- ministrul afacerilor externe, Teodor Viorel Meleșcanu;
-
- ministrul delegat pentru afaceri europene, Victor
- Negrescu;
- ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan;
-
- ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Petre Daea;
-
- ministrul apărării naționale, Adrian Țuțuianu;
- ministrul culturii și identității naționale, Lucian
- Romașcanu;
- ministrul educației naționale, Liviu Marian Pop;
-
- ministrul cercetării și inovării, Lucian Puiu Georgescu;
-
- ministrul energiei, Toma Florin Petcu;
- ministrul justiției, Tudorel Toader;
- ministrul apelor și pădurilor, Doina Pană;
- ministrul muncii și justiției sociale, Lia Olguța Vasilescu;
-
– ministrul comunicațiilor și societății informaționale, Lucian Șova;
- ministrul sănătății, Florian Dorel Bodog;
- ministrul tineretului și sportului, Marius Alexandru
- Dunca;
- ministrul transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc;
-
- ministrul consultării publice și dialogului social, Gabriel
- Petrea;
- ministrul pentru relația cu Parlamentul, Viorel Ilie;
-
- ministrul pentru mediul de afaceri, comerț și
- antreprenoriat, Ilan Laufer;
- ministrul turismului, Mircea Titus Dobre;
- și ministrul pentru românii de pretutindeni, Andreea
- Păstîrnac.
## **Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:**
Vă mulțumesc foarte mult. Stimați colegi,
Începem dezbaterile și dau cuvântul reprezentantului Partidului Social Democrat.
Domnul președinte al Partidului Social Democrat, domnul deputat Liviu Dragnea.
## **Domnul Nicolae Liviu Dragnea:**
Domnule președinte al Senatului, Preafericirea Voastră, Înaltpreasfinția Voastră,
Domnule președinte al Curții Constituționale, Domnule avocat al poporului,
Stimați reprezentanți ai Corpului diplomatic, Doamnelor și domnilor miniștri, Doamnă primar general, Stimați reprezentanți ai autorităților locale, Stimați colegi,
După aproape șase luni de guvernare, coaliția PSD plus ALDE vine în fața dumneavoastră cu o nouă formulă de guvern și cu un nou prim-ministru, pentru a cere din nou votul de încredere al Parlamentului.
Este, într-adevăr, o premieră în politica românească ca o majoritate parlamentară să-și schimbe prin moțiune de cenzură premierul pe care l-a învestit. Da, este, într-adevăr, pentru prima oară când se întâmplă acest lucru, iar eu spun cu toată convingerea că este un lucru bun că această clasă politică a utilizat și această opțiune, pe care nu a folosit-o nicio altă majoritate parlamentară.
Am văzut toate criticile care prezentau acest eveniment ca pe o mare anomalie a politicii românești. Le spun tuturor celor care au făcut astfel de comentarii că astăzi, în urma moțiunii de cenzură adoptate împotriva fostului Guvern, Parlamentul este mai puternic și a revenit pe locul pe care îl merită în raport cu puterea executivă.
Mult timp, o știți bine, Parlamentul a fost tratat ca o anexă a Guvernului, ca o mașină de vot care trebuia să aprobe pe bandă rulantă ordonanțele de urgență emise de Guvern. Însă lucrurile au început să se schimbe serios în această nouă legislatură. În primul rând, numărul de ordonanțe a fost redus considerabil și am văzut legi importante care s-au dezbătut serios în Parlamentul României. Au fost dezbateri parlamentare reale, încărcate cu legitimitatea politică primită prin vot. Și tot în această legislatură, pentru prima oară, așa cum am spus mai devreme, majoritatea a decis să schimbe Guvernul, ca urmare a îndepărtării de la programul de guvernare pentru care această majoritate a primit votul de la cetățeni și pentru care această majoritate a acordat votul de încredere în Parlament.
Pentru prima oară, Guvernul a primit un semnal clar că aici, în Parlament, se află puterea politică și legitimitatea dată
de votul românilor. Asta trebuie să țină minte toți membrii Guvernului care vin să ceară astăzi votul de încredere pentru a forma noul Guvern, precum și cei care vor forma guvernele ulterioare: că această încredere nu este doar o formalitate prevăzută de Constituție, ci chiar fundamentul existenței Guvernului.
Stimați colegi,
Trebuie să înțelegem odată pentru totdeauna care este ordinea constituțională care definește raportul dintre instituții și regulile în democrația noastră. Votul cetățeanului este esența suveranității acestui stat. Nici Guvernul, nici prim-ministrul, nici celelalte instituții publice nu pot și nu au voie să ignore acest element esențial al democrației noastre – votul cetățeanului. Constituția spune clar: poporul își exercită suveranitatea prin reprezentanții săi aleși prin alegeri libere și corecte. Toate celelalte instituții ale statului trebuie să respecte acest vot și trebuie să ducă la îndeplinire ceea ce votează cetățenii. Din acest motiv, majoritatea parlamentară care exercită această putere primită de la oameni are datoria și obligația de a interveni atunci când Guvernul se abate de la programul votat de alegători.
Schimbarea Guvernului, într-adevăr, a fost comentată întruna ca o anomalie a politicii românești. Anomalia a fost, de fapt, alta: un premier care și-a pierdut încrederea acordată de partidele care l-au susținut refuză să demisioneze și aruncă țara într-o criză politică majoră. Și-i întreb pe toți cei care – cu bună-credință, cred, majoritatea – ne-au criticat că dăm jos propriul guvern: ce era de preferat? Să mințim că totul merge bine sau să spunem adevărul – că au apărut întârzieri care riscau să pună în pericol întregul program de guvernare? Să ascundem sub preș gunoiul (așa cum au făcut-o mulți în anii trecuți) sau să ieșim odată din această ipocrizie și să facem necesara curățenie pentru redresarea actului de guvernare? Pe cine preferați? Pe cei care vă mint frumos sau pe cei care vă spun adevărul așa cum este el și care sunt dispuși să ia deciziile necesare, cu toate riscurile, pentru a îndrepta ceea ce nu merge bine? Ce ați fi făcut dumneavoastră, chiar ca lideri politici, dacă ați fi constatat că prim-ministrul pe care l-ați învestit cu puterea politică obținută în alegeri începe să rateze, unul după altul, termenele din programul de guvernare asumate de noi în campania electorală, asumate în fața celor care ne-au ales? Ce ați fi făcut dumneavoastră dacă ați fi constatat că, în ciuda tuturor întârzierilor pe care le semnalați, premierul continuă să trateze cu superficialitate actul de guvernare și îndeplinirea promisiunilor noastre în fața cetățenilor? Ce le-ați fi spus dumneavoastră oamenilor care v-au votat și care v-au acordat încrederea? I-ați fi mințit senin că totul merge bine sau ați fi spus adevărul și ați fi luat deciziile necesare, indiferent cât de grele ar fi, pentru a îndrepta ceea ce merge prost?
Pentru mine răspunsul este clar: nu am ezitat și nu vom ezita să ne asumăm toate costurile politice și electorale pentru a face ceea ce este necesar ca lucrurile să meargă bine pentru țară, ca lucrurile să meargă bine în Guvernul învestit de partidele care îl susțin. Prefer o guvernare onestă decât o guvernare proastă și mincinoasă. Nu este nimic de condamnat în asta. Am fost onești, ne-am făcut propria evaluare și am spus românilor care este adevărul. Am spus deschis că sunt întârzieri care riscă să compromită întregul program de guvernare. Am fost onești și am avut curajul să le cerem propriilor noștri colegi – care nu au performat – să se retragă. Unii au înțeles și s-au retras, alții însă s-au încăpățânat să se agațe de funcții și scaune și de aceea s-a ajuns în criza guvernamentală pe care tocmai o încheiem astăzi.
Însă ceea ce contează cu adevărat este că alianța PSD–ALDE a fost corectă față de români, a avut decența să recunoască neajunsurile propriului act de guvernare și a avut curajul să schimbe Guvernul și chiar și prim-ministrul. Este ceva neobișnuit pentru clasa noastră politică? Cu siguranță, da. Este ceva incorect în această abordare? Cu siguranță, nu. Dimpotrivă, o spun răspicat pentru toată lumea: asta este ceea ce trebuie să facă o majoritate parlamentară responsabilă. S-au făcut greșeli în guvernare? Da! Cu siguranță, da! Dar am avut și avem puterea și curajul să recunoaștem acest lucru.
Îi transmit domnului prim-ministru desemnat, Mihai Tudose, că vom urmări cu mai multă atenție – dar, în același timp, vom fi și mai aproape – ca termenele din programul de guvernare să fie respectate.
Și le mai spun un lucru foarte important colegilor din Guvern: să fie mereu atenți și să-i respecte pe cei care formează actuala majoritate parlamentară, pe cei care fac parte din întregul Parlament, pentru că aici, în Parlament, se acordă votul de încredere pentru viitorul Guvern.
Și atrag atenția viitorului Cabinet că angajamentul pe care noi, oamenii politici, ni l-am asumat în fața cetățenilor a fost de a crește veniturile pentru toți românii, nu doar pentru cei care lucrează în sectorul public. O felicit pe doamna ministru al muncii pentru promulgarea..., pentru faptul că s-a promulgat Legea salarizării – _(Aplauze.) –_ , dar în același timp atrag atenția că, în cele șase luni rămase până la începerea noului an fiscal, este important să fie luate măsurile pentru creșterea veniturilor și pentru cei care lucrează în sectorul privat. Trebuie să ieșim cu totul din paradigma salariilor mici ca formă de atragere a investitorilor străini, salariile românilor să se apropie în ritm accelerat de cele ale europenilor, cu aceeași viteză în ambele sectoare: și în cel public, și în cel privat.
O prioritate de grad zero, în opinia mea și nu numai în a mea, este înființarea, în cel mai scurt timp, a Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții. Dacă vom reuși acest lucru și dacă vom avea locuri de muncă bine plătite, spitale moderne, școli civilizate, drumuri bune, autostrăzi, atunci tinerii noștri vor fi mai puțin dispuși să plece din țară pentru a-și căuta de lucru în străinătate. Avem nevoie urgent de FSDI, dar și de o creștere a fondurilor europene. Tot la capitolul „Investiții”, este important ca noul Guvern să dea drumul la finanțarea din Programul național de dezvoltare locală, etapa a doua, așa-numitul PNDL 2. Înțeleg că s-au centralizat, s-au evaluat cele 13.000 de dosare depuse, distribuția fondului este echilibrată atât pe județe, cât și în funcție de prioritățile de investiții stabilite și aleșii locali au acum garanția, indiferent de culoarea politică, că în următorii patru ani au asigurată finanțarea pentru proiectele locale.
Stimați colegi,
Am trecut prin această criză, dar este important că o depășim astăzi folosind și parcurgând proceduri legale și constituționale. Regulile democratice au fost respectate, iar majoritatea parlamentară a exercitat, cu onestitate și bună-credință, suveranitatea poporului român, care a votat programul de guvernare propus în alegeri.
În fond, domnul Mihai Tudose este un manager pe care eu îl consider bun, pe care îl desemnăm astăzi să pună în aplicare strategia noastră de dezvoltare a României pentru următorii ani. Am credința că va fi un manager bun, rămâne însă s-o demonstreze prin felul în care va gestiona actul de guvernare.
Sper ca acest Guvern să fie mai performant, mai eficient și mai determinat să realizeze prevederile din programul nostru de guvernare.
De aceea, vă îndemn și pe dumneavoastră să acordați votul de încredere pentru învestirea noului Guvern și pentru programul de guvernare prezentat.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc, domnule președinte al Camerei Deputaților.
Din partea Grupurilor parlamentare ale PNL, domnul deputat Ardelean Ben Oni.
## **Domnul Ben Oni Ardelean:**
Vreau să știți că în ultimele zile, de când am știut și am primit această sarcină grea din partea PNL-ului, să vorbesc în acest moment, am avut foarte multe dileme. Și m-am tot gândit: oare ce să vorbesc astăzi, într-o zi atât de importantă, istorică pentru momentul acesta esențial pe care îl traversăm astăzi?
M-am uitat însă cu mare băgare de seamă la fețele parlamentarilor PSD atunci când a vorbit domnul Tudose. Se citea o pasiune, un entuziasm extraordinar pe fețele voastre.
Nu știu cât ați înțeles exact din discursul acesta, însă m-am gândit astăzi să vorbesc despre valori. Cred că este un moment esențial, pe care nu doar România, ci și istoria europeană îl traversează astăzi, și cred că un lucru pe care puteam să-l avem în discuție astăzi, într-un astfel de moment, ar fi trebuit să fie viziunea, leadershipul, proiectul de țară. Însă mi-am dat rapid seama că aceste concepte sunt foarte abstracte pentru domnul Dragnea, că, pur și simplu, unele fraze celebre precum „Poporul pierde din lipsă de viziune!” nu-i spun nimic și nu le înțelege, iar „măruntele aranjamente”, ca să folosesc un limbaj neacademic, pe înțelesul multora, sunt cele care caracterizează aspirațiile în care Domnia Sa este angrenat.
Ce ați făcut în schimb? Ați mințit populația sinceră cu o înșiruire de utopii, vestitul program de guvernare, demonizând însăși conceptul ce l-ați prezentat drept adevăr absolut, cunoscut doar de dumneavoastră, domnule Dragnea, mistic pentru toți ceilalți, ce astăzi produce deja alergie când cineva pronunță aceste cuvinte, plus că autorul ne spune că este inaplicabil acum și trebuie revizuit, iar pe baza acestuia i-ați băgat la această, cică, evaluare, promovându-l prim-ministru pe repetentul clasei, ce a luat fix nota zero! Sunt aproape convins că, de frică ca nu cumva să se laude pe acasă viitorii miniștri cu notele obținute la final de mandat, pentru miniștrii propuși astăzi veți inventa note cu minus, pe negativ.
Din păcate, ne aflăm în fața unui partid îndrăgostit de propriul program de guvernare, un program inept în esența lui, ce demonstrează că obsesia îndeplinirii planului cincinal pare să nu fi dispărut din reflexele comuniste ale PSD.
M-am gândit să vorbesc despre onoare și demnitate, însă cum să vorbesc despre asta, când v-ați îngenuncheat propriul partid, domnule Dragnea?! Pe parlamentarii PSD! Și i-ați umilit în așa mod încât le este rușine să mai iasă din casă. Vreau să vă citesc un SMS pe care l-am primit (și pot să-l arăt pentru conformitate), un SMS de la un primar PSD – am primit multe din acestea: „Domnule deputat, am obținut 84% pentru PSD. Cei care ne-au votat mă întreabă dacă suntem sănătoși. Îmi este rușine să mai dau ochii cu oameni din zonă. Spuneți, vă rog, aceste lucruri!”
Onoare a însemnat atunci când președintele Klaus Iohannis a stat alături de cel mai puternic om al planetei, de președintele Trump –
–, când fiecare dintre noi ne-am simțit mândri că suntem reprezentați la cel mai înalt nivel. Onoare este atunci când ai un ministru care știe în profunzime domeniul pe care îl coordonează, care este abil politic, care îți face cinste atunci când se ridică în față și vorbește. Asta înseamnă onoare! Demnitate este să lași omul să decidă atunci când votează, să nu-l îngenunchezi, să-i respecți demnitatea, nu să-l umilești și să-l chemi noaptea la partid să-l prelucrezi, așa cum făcea Securitatea comunistă.
Nu cred că trebuie să mai vorbim despre responsabilitatea prim-ministrului și a miniștrilor propuși, care se va disipa într-o voință pretins colectivă – și o să vedeți lucrul acesta –, dar care are, de fapt, o structură medievală: adevărul va aparține doar suveranului, responsabilitatea – doar vasalului. Acest Guvern nu poate fi altceva decât brațul armat al unui adevăr strâmb și incult, pendulând între utopie și distopie.
M-am gândit să vorbesc despre democrație, însă este lesne de înțeles de ce nu se poate vorbi despre democrație într-un astfel de moment. Democrația înseamnă respect pentru demnitatea umană, pentru libertatea de conștiință, pentru dreptul de exprimare care garantează secretul votului. Și lista aceasta poate continua.
Însă ceea ce am văzut zilele trecute, fețe îngrozite ale parlamentarilor PSD, care erau obligați să-și arate votul, teroarea prin care ați reușit să vă îngenuncheați propriii parlamentari, sunt scene demne de tirania comunistă nord-coreeană.
Conduceți prin frică și teroare, domnule Dragnea, iar lucrul acesta se va îndrepta împotriva dumneavoastră. La revoluție au murit mulți oameni pentru a avea dreptul de a vorbi liber, de a vota, însă dumneavoastră ați reușit contraperformanța să faceți cele mai mari proteste de după Revoluția din ʼ89, plus performanța de a avea o moțiune împotriva propriului Guvern.
Vreau să vă citez două fraze: „Azi încetează, de fapt, suspendarea democrației. România va fi condusă din nou de un Executiv legitim, născut din alegeri.” Și încă o frază: „Vreau ca 2017 să marcheze începutul unei perioade de responsabilitate fără precedent în politică.” V-ați imaginat, probabil, că acestea le-a spus un ilustru teoretician, apărător al democrației. Nu, dragi colegi, le-am citit, fără plăcere, din domnul Liviu Dragnea, atunci când vorbea, la învestitura primului Guvern, cu miniștrii lui. Acum ne aflăm la învestitura celui de-al doilea Guvern care... Singur a decis să-l dea jos pe primul, ceea ce înseamnă că nu face nimic altceva decât să-și bată joc de noi.
PNL consideră că distrugeți, în acest ritm, toată România, în contextul în care Uniunea Europeană nu se simte bine, dar avem, slavă Domnului, o ușă extrem de deschisă, de deschidere înspre ceea ce înseamnă parteneriatul cu Statele Unite ale Americii și celelalte parteneriate pe care le avem în desfășurare. În momentul acesta nu faceți nimic altceva decât să pulverizați toate șansele României.
Înțeleg că, azi-noapte, „ca hoții” –
–, ați schimbat și programul de guvernare, prin care vreți să aruncați în aer toată economia românească.
Mi-ar fi plăcut să discutăm despre binele României, despre programe de convergență regională, despre strategii. Însă, din păcate, toate aceste lucruri, bunul-simț, civilizația, încrederea, onoarea, curajul, toate aceste lucruri sunt concepte departe de acest moment penibil pe care îl trăim astăzi...
Mai aveți cinci secunde.
## **Domnul Ben Oni Ardelean:**
Vreau să închei prin a-i felicita pe toți aceia care, pe holuri, ați avut curajul să spuneți adevărul din interiorul PSD. Și vreau să vă cer astăzi să aveți și demnitatea de a vota liber.
Partidul Național Liberal vă cere tuturor să votați împotriva distrugerii României. Votați împotriva acestui Guvern! Vă mulțumesc.
Din partea Grupurilor parlamentare ale USR, domnul deputat Seidler Cristian.
Da, Seidler. Domnule Mihai Tudose, Doamnelor și domnilor,
Dragi cetățeni onești plătitori de taxe și impozite, Dragi antreprenori,
Acum șase luni, domnul Sorin Grindeanu ne vorbea aici, de la tribună, despre o țară normală pentru toți cetățenii României. A 13-a grijă a sa a fost însă să facă o țară mai îngăduitoare cu hoții, așa cum i-au strigat cel puțin 600.000 de cetățeni revoltați. 13!
După șase luni, Guvernului PSD–ALDE i s-a reproșat chiar de către PSD și de ALDE că ar fi realizat doar 13% din ceea ce trebuia îndeplinit până atunci din programul fantezist de guvernare. 13!
Domnule Mihai Tudose, puteți conta pe USR, pentru că, dacă veți avea inițiative similare cu Ordonanța de urgență nr. 13, vom fi aici, în Parlament, și acolo, la dumneavoastră, în Piața Victoriei, alături de oamenii care au total alte probleme în țara aceasta decât soarta unor cercetați și condamnați penal. 13!
Dacă însă aveți intenții oneste, domnule Mihai Tudose, solicitați colegilor dumneavoastră deputați respingerea Legii grațierii – ziua, ca ispășiții – și întrebați-vă, în timp ce vă uitați în ochii domnului Florian Bodog, cine poartă răspunderea pentru zeci de copii decedați în epidemia de rujeolă, ce a făcut dânsul pentru a o preîntâmpina pe următoarea și pentru a o limita pe aceasta.
Chiar nu ați găsit la PSD și ALDE o persoană mai competentă pentru Ministerul Sănătății decât Florian Bodog?
Aveți ceva în comun, domnilor Mihai Tudose și Florian Bodog: frauda doctoratelor. O fraudă ascunsă nu e nimic altceva decât o fraudă. Vă unește această frăție a fraudei. O țară întreagă știe asta și vă vedem.
Doamna Olguța Vasilescu,
Dacă știați că anteriorul Guvern e doar pentru șase luni, așa, de tranziție, dar ați ascuns asta, dacă anteriorul Guvern a căzut și pentru că salarizarea în domeniul public, lucrată pe genunchi, s-a dovedit că nu poate fi susținută bugetar, ar fi bine ca de data aceasta să le spuneți antreprenorilor, cei care plătesc în mod cinstit taxe și impozite, acelea pe care le măriți acum, ca într-o ediție nereușită a emisiunii „Surprize, surprize”, că se pot aștepta până la finalul anului 2017 la investiții publice zero, așa cum au primit și până acum, la fonduri europene zero, așa cum le-ați oferit și până acum.
Dragi cetățeni,
Fostul ministru al economiei, domnul Mihai Tudose, azi nominalizat pentru funcția de prim-ministru, în primele șase luni de guvernare PSD–ALDE a avut zero realizări, așa cum ne-a spus propriul partid.
Asta e tot ce are mai bun PSD–ALDE în momentul de față?! Zero?! Se pare că tot ce puteți oferi este, da, zero. Domnule Mihai Tudose,
Alături de colegii dumneavoastră din PSD și ALDE, v-ați pierdut legitimitatea de a mai conduce România. Nu mai există nicio îndoială că România are nevoie de o altă majoritate...
30 de secunde.
## **Domnul Cristian Gabriel Seidler:**
...și de altă guvernare, una onestă, competentă și, mai ales, responsabilă. Deocamdată, tot ce ne oferiți poate fi sintetizat în câteva cuvinte: zero competențe, dar fraudă!
Din partea Grupurilor parlamentare ale ALDE, domnul deputat Varujan Vosganian.
## **Domnul Varujan Vosganian:**
Stimați invitați, Stimați colegi,
Eu am vorbit și la moțiunea de cenzură și am prezentat o seamă de argumente atunci pentru care trebuie să susținem moțiunea. Dar cred că cel mai important argument pentru moțiunea de cenzură este prestația viitorului Guvern. Dacă acest Guvern va performa, va fi argumentul decisiv pentru moțiunea de cenzură.
Și pentru că vorbim de moțiunea de cenzură, stimați colegi care acuzați votul la vedere, să știți că votul la vedere este mult mai democratic decât votul la ședere. Atunci când votezi cu mâna, poți să votezi în mai multe feluri. Ca dovadă că s-a și votat așa. Atunci când votezi cu partea cu care stai, nu există decât o singură variantă. De aceea, nu mai acuzați...
Nu mai acuzați votul la vedere!
În legătură, acum, cu programul de guvernare.
PSD este un partid de stânga și are agenda sa. ALDE este un partid de dreapta și are agenda sa.
Între cele două agende există un element comun, și anume apărarea democrației, a drepturilor și libertăților fundamentale, apărarea statului de drept și a echilibrului puterilor în stat.
Din această perspectivă, cred eu, prioritatea noastră, a ALDE, este legată, în primul rând, de drepturile și libertățile fundamentale. ALDE este un partener onest. A votat moțiunea de cenzură și va susține actualul Guvern. Onestitatea înseamnă însă parteneriat, onestitatea înseamnă discernământ.
De aceea, domnule Mihai Tudose, vă încredințăm că sprijinul nostru va fi un sprijin cu discernământ... _(Vociferări în sală.),_ un sprijin condiționat de această agendă pe care o avem: statul de drept.
Clasa politică nu trebuie să reinterpreteze deciziile justiției, iar justiția nu trebuie să reinterpreteze deciziile politice. Codurile trebuie adaptate la cerințele constituționale. În același timp, trebuie să redefinim abuzul în serviciu potrivit definirii pe care o are în întreaga Europă. Trebuie să separăm conflictul de interese de lobby. Trebuie, în același timp, să clarificăm statutul funcționarului public și trebuie să statuăm prezumția de nevinovăție.
Acestea, domnule Tudorel Toader, cred eu, sunt responsabilitățile dumneavoastră și trebuie să convingem toți că noi vrem să facem reformă în justiție, și nu reformă împotriva justiției.
În același timp, cred că valoarea noastră supremă este siguranța și drepturile..., sunt siguranța și drepturile cetățeanului. Casele noastre trebuie să aibă patru pereți, și nu trei pereți, să avem sentimentul că trăim într-o vitrină în care cineva ne supraveghează permanent și ne încalcă spațiul privat. De aceea, pentru ALDE, importantă este instituirea acestei Autorități Naționale pentru Interceptarea Comunicațiilor, care trebuie să fie garanția unei delimitări clare între spațiul public și spațiul intim al persoanei.
Capitalul românesc este o altă prioritate pentru noi și în această privință ALDE va face o monitorizare severă a actului de guvernare, astfel încât cerințele convergenței nominale, care privesc echilibrele bugetare, să fie compatibile cu cele ale convergenței reale, cele care țin de bunăstare și de dezvoltarea investițională. Ajutoarele de stat trebuie să se îndrepte și către capitalul românesc. Programele de susținere a noilor investiții trebuie să fie consistente. Fondul
de dezvoltare și Fondul național de dezvoltare, cele două fonduri, trebuie foarte rapid să fie înființate.
Conceptul de reindustrializare pentru noi este central. Trebuie să fim mândri într-adevăr de Sofia Vicoveanca și de Nadia Comăneci, dar trebuie să fim, în același timp, mândri de brandurile industriei noastre.
Vom susține măsurile privind eficientizarea ANAF. În același timp însă, vă rog ca ANAF să nu procedeze așa cum a fost o lungă tradiție, să pună cizma pe grumazul omului de afaceri, să facă mai degrabă poteră decât supraveghere fiscală.
În același timp, cred că în ce privește cota unică nu trebuie să facem nicio concesie. Noi, ALDE, credem că importantă este relaxarea fiscală. Dacă va exista o discuție privind redefinirea cotei unice prin trepte de impozitare sub actualele cote, suntem dispuși să discutăm, dar orice modificare a cotei unice în sensul creșterii impozitării, indiferent cum îi spunem acestei abateri de la cota unică, nu va găsi în ALDE un partener.
Și încă ceva. Apreciem faptul că ați introdus pachetul minim de confort rural, pe care noi l-am prezentat în campania electorală. Da, satul trebuie să se apropie de oraș. Da, provinciile trebuie să fie mai aproape una de alta din punctul de vedere al dezvoltării. Da, România trebuie să reducă decalajele față de Europa Occidentală.
Am încercat să-l conving pe domnul Grindeanu să relanseze programul „Dezvoltarea Moldovei”. N-am avut succes. Sau, mai exact, domnul Grindeanu n-a avut succes cu noi. Îmi manifest speranța, domnule Mihai Tudose, că veți veni în Moldova până la sfârșitul acestui an, să prezentați componenta de dezvoltare care se referă la această regiune.
ALDE are o zestre electorală, un capital de încredere pe care l-a primit la alegeri.
Domnilor miniștri, Domnule prim-ministru,
Noi vă transferăm o parte din această zestre pe care am primit-o, din acest capital de încredere. Vi-l transferăm cu toată sinceritatea și cu toată onestitatea și vă dorim să fiți demni de el.
Vă mulțumesc.
După ce dau cuvântul celor înscriși la dezbateri. Din partea Grupurilor parlamentare ale PMP nu e nimeni. A, scuzați, cred că am făcut o inversare. Îmi cer scuze Grupului UDMR, care era înaintea Grupului ALDE. Domnul deputat Kelemen Hunor.
Domnule președinte, îmi cer scuze încă o dată. Vă rog, aveți cuvântul.
Domnilor președinți, Domnule prim-ministru desemnat, Doamnelor și domnilor miniștri, Stimați invitați,
Stimați colegi deputați și senatori,
După șase luni de la învestirea Guvernului condus de Sorin Grindeanu, avem în față un nou Guvern și un program de guvernare cu anumite capitole modificate în mod substanțial, program susținut de aceeași coaliție a majorității formate de PSD–ALDE.
Până la urmă, acest lucru nu ar fi cu nimic deosebit, pentru că, ne place sau nu, majoritatea are dreptul de a schimba Guvernul, de a amenda propriul program de guvernare, cu aprobarea Parlamentului, dar are și responsabilitatea totală și exclusivă în ceea ce privește persoanele desemnate să facă parte din Executiv. Doar că modalitatea prin care am ajuns până în acest punct este ușor bizară și neobișnuită. În fine, vreau să fiu optimist și să cred că nici din această criză nu am ieșit fără să tragem concluziile pertinente și corecte.
Doamnelor și domnilor deputați și senatori,
Acum șase luni v-am expus motivele pentru care noi am votat lista Guvernului și programul de guvernare. Azi voi vorbi mai mult despre provocările – poate cele mai dificile –, despre problemele de fond care ne împiedică în fiecare zi să construim ceva stabil și durabil.
Înainte de orice, problema statului de drept – și am mai vorbit despre acest lucru –, mai precis lipsa statului de drept și lipsa separării reale a puterilor în stat. Toate circurile create artificial acoperă periodic această boală cruntă și cronică. La o analiză mai profundă și bazată pe informații apărute în spațiul public și pe experiența noastră zilnică, vedem – pentru că ar trebui să fii orb ca să nu vezi – cum și în ce mod, de multe ori halucinant, interferează și interacționează aceste puteri în stat dincolo de jocul politic democratic.
Pentru a ieși din acest cerc vicios, Parlamentul are un rol hotărâtor. Noi ar trebui să legiferăm mai rapid, mai coerent și mai clar. Noi ar trebui să obligăm Guvernul să vină cu inițiative legislative și, fără doar și poate, noi, cele două Camere ale Parlamentului, ar trebui să asigurăm un control real al Executivului și un control adevărat, eficient al tuturor serviciilor secrete din țară.
Noi ar trebui să avem curajul de a pune întrebarea: oare există în Europa vreun stat democratic în care legile sunt facultative pentru unii?
Ar trebui să punem întrebarea în fiecare zi: oare mai există un stat în care deciziile Curții Constituționale nu sunt respectate și transpuse în legislație?
Trebuie să punem întrebarea: oare este normal ca un procuror, în cursul anchetei penale, să pună întrebări legate de religia părinților și a copiilor?
Oare este normal să vedem în fiecare zi cum oamenii simpli sunt umiliți doar pentru că vor să-și păstreze identitatea etnică, culturală și lingvistică?
Este normal ca o școală, Școala Romano-Catolică de la Târgu-Mureș, să fie executată cu sânge rece și nimeni din această țară să nu fie în stare sau să nu dorească să găsească o soluție administrativă corectă, dar să aibă însă pretenția de a-l invita pe Papa Francisc într-o vizită oficială în România?
## Doamnelor și domnilor,
Pe lângă problemele legate de statul de drept și separarea puterilor în stat, mai există ceva extrem de distrugător: lipsa de încredere. Spun acest lucru de ani de zile și nu obosesc să repet. Toate societățile care au cunoscut succesul, pacea, prosperitatea și libertatea se bazează pe un grad ridicat de încredere între membrii săi, între stat și cetățean, între diferite comunități. Este un capital mai important decât capitalul financiar, măsurabil în bani. Această lipsă de încredere paralizează societatea noastră și o isterizează în mod permanent cu diferite teme inventate, ridicole și greu de imaginat într-o țară europeană.
Domnule președinte, sunt nevoit să vă rog să încheiați.
## **Domnul Kelemen Hunor:**
Mulțumesc, domnule președinte, și poate reușiți să-mi dați două minute, pentru că ați inversat ordinea.
## Mulțumesc mult, Varujan.
Noi, reprezentanții minorității maghiare din România, nu am cerut nimic anticonstituțional săptămâna trecută, nimic ilegal, nimic antinațional sau imoral. Toate proiectele despre care s-a discutat săptămâna trecută sunt în procedura
parlamentară în mod transparent și unul dintre aceste proiecte chiar de 12 ani.
Niciunul dintre aceste proiecte nu lezează integritatea teritorială a statului român, nu vorbește de autonomie etnică, dar, într-adevăr, propune o democrație participativă mai solidă în funcționarea acelor instituții, instituții de învățământ și de cultură care au un rol important și primordial în păstrarea identității etnice.
Dacă cineva va reciti Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale și Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare, ambele ratificate de România, va găsi în cele două documente asumate de statul român toate elementele despre care noi am vorbit. Și totuși cineva a apăsat butonul.
Eu cred că a venit momentul să avem un dialog deschis și sincer între toate forțele politice parlamentare, cu toate instituțiile statului și să găsim o soluție comună, fiindcă maghiarii nu doresc răul nimănui, dar vrem să păstrăm identitatea noastră pe pământul nostru natal.
Doamnelor și domnilor,
Astăzi, pe baza protocolului de colaborare semnat împreună cu coaliția majoritară PSD–ALDE, vom da un vot pozitiv pentru învestirea Guvernului condus de Mihai Tudose.
Acest vot nu este un cec în alb. Am văzut câteva modificări substanțiale în programul de guvernare, care necesită mai multe explicații și mai multe discuții. Vă spun de acum: nu vom putea susține introducerea impozitului pe cifra de afaceri și ar trebui să știm la ce se referă taxa de solidaritate, cum nici impozitul pe venitul global nu mi se pare o inițiativă care ar schimba ceva în bine.
Am dat doar trei exemple și noi așteptăm un dialog din partea Guvernului, un dialog sincer pe toate temele care vor intra în circuitul decizional.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc foarte mult.
Din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale, domnul deputat Varujan Pambuccian.
Singurul lucru pe care vreau să-l anunț, domnule președinte, este că fiecare dintre membrii grupului va vota așa cum dorește.
Nu avem de făcut niciun fel de comentarii. Ar fi foarte urâte.
Iar, dacă ar fi să, nu știu, să spun, așa, o impresie absolut personală, ar fi că m-aș uita în stânga mea, m-aș uita în dreapta mea și singurul lucru la care m-aș gândi ar fi o frază foarte veche: _ex nihilo nihil fit._
Vă mulțumesc.
Având în vedere că timpii alocați au fost consumați... Mai are PSD un minut și 48. Dacă mai este cineva de la PSD care dorește să utilizeze timpul?
Nu.
Vă mulțumesc.
PMP-ul?
## **Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:**
## PMP-ul nu e prezent, îmi pare rău.
Doamna Turcan m-a rugat să cedez din timpul PMP-ului. Am mai făcut-o o dată, data trecută, și am cedat din timpul UDMR-ului și am primit reproșuri că nu a existat un acord al conducerii. Îmi pare rău, nu pot să mai accept de data aceasta aceeași schemă.
La finalul dezbaterilor, are cuvântul domnul deputat Mihai Tudose, candidatul desemnat pentru funcția de prim-ministru.
## **Domnul Mihai Tudose:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Am ascultat cu atenție sfaturile, atunci când au fost sfaturi, filozofia, atunci când a fost vorba de filozofie, criticile, atunci când a fost vorba de critici, și am ascultat și atunci când a fost vorba despre nimic sau dileme.
Îi asigur pe cei care ne-au dat sfaturi – pe toți cei care ne-au dat sfaturi – că le vom analiza și vom ține cont de ele, că noile măsuri introduse în programul de guvernare vor fi analizate, discutate cu toți partenerii și puse în dezbatere publică, inclusiv în Parlament, pentru a fi de maximă transparență, dar cu celeritate, pentru a asigura o stabilitate și o disciplină financiară în România.
În speranța, repet, că vom beneficia toată echipa de votul dumneavoastră, vă mulțumesc pentru prezența dumneavoastră, azi, aici, și pentru încrederea pe care sunteți pe cale să ne-o acordați.
## **Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:**
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 103 alin. (3) din Constituție, ale art. 46, art. 51 alin. (7) și ale art. 88 din Regulamentul activităților comune, Senatul și Camera Deputaților, în ședință comună, aprobă prin vot programul și întreaga listă. Un singur vot deci.
Votează domnul Alexandrescu Vlad Tudor. Se pregătește doamna Andronescu Ecaterina.
|Andronescu Ecaterina|prezentă| |---|---| |Arcan Emilia<br>Arcaș Viorel|prezentă<br>absent| |**Din sală:**<br>Vedeți că e aici.<br>**Domnul Ion Marcel Vela:**|| |Unde e?|| |Arcaș Viorel – absent.|| |Avram Nicolae<br>Baciu Gheorghe<br>Badea Viorel Riceard<br>Bădălău Niculae|prezent<br>absent<br>absent<br>prezent|
Arcaș – prezent.
Arcaș Viorel a revenit. Este prezent. Avram Nicolae este prezent.
Da, am votat.
E tardiv, e tardiv.
Deci în ședință comună aprobăm prin vot, un singur vot, programul și întreaga listă a Guvernului și se acordă încredere Guvernului cu votul majorității senatorilor și deputaților – minimum 233 de voturi. Votul este secret și se exprimă prin bile.
Potrivit art. 48 din Regulamentul activităților comune, votul cu bile se desfășoară astfel: fiecare parlamentar primește o bilă albă și una neagră; bila albă introdusă în urna albă și bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot pentru acordarea încrederii Guvernului, bila albă introdusă în urna neagră și bila neagră introdusă în urna albă înseamnă vot contra.
Domnii chestori sunt rugați să-și ocupe locurile destinate pentru înmânarea bilelor.
Vă rog să aduceți și urnele pentru vot, ca să putem începe votul. Domnul senator Vela, secretar al Senatului, pentru citirea listei senatorilor. Îl invit la microfon.
Vă rog, chestorii să vină pentru înmânarea bilelor. Chestorul de la Senat, pentru înmânarea bilelor. Domnul Pereș sau doamna Federovici.
Alexandrescu Vlad Tudor prezent
Vă rog, domnule chestor, să nu dați bile decât parlamentarilor care sunt citiți la microfon.
Numai o clipă... Numai o clipă, domnule secretar. Îl rog pe domnul Pereș să vină s-o înlocuiască pe doamna Federovici, da?
Vă mulțumesc.
## **Domnul Ion Marcel Vela:**
Votează domnul Alexandrescu Vlad Tudor. Se pregătește doamna Andronescu Ecaterina.
Stați să vă strig.
|**Domnul Ion Marcel Vela:**|| |---|---| |Bădulescu Dorin Valeriu|absent| |Băsescu Traian|absent| |Benea Adrian Dragoș<br>Bodog Florian Dorel|prezent|
Din sală
#67504Prezent. E prezent domnul ministru.
Votează domnul Bodog Florian Dorel. Se pregătește domnul Botnariu Emanuel Gabriel.
|Botnariu Emanuel Gabriel<br>Brăiloiu Tit Liviu<br>Breaz Valer Daniel<br>Bulacu Romulus<br>Butunoi Ionel Daniel<br>Cadariu Constantin Daniel<br>Caracota Iancu|prezent<br>prezent<br>prezent<br>prezent<br>absent<br>prezent| |---|---|
Am o problemă de sănătate. Dacă te rog, mă strigi și pe mine, Pop Gheorghe? Senator Pop Gheorghe. Mulțumesc din suflet.
|Cazan Mircea Vasile<br>Pop Gheorghe<br>Cazanciuc Robert Marius<br>Cârciumaru Florin|absent<br>prezent<br>prezent<br>prezent| |---|---| |Chirteș Ioan Cristian|absent| |Chisăliță Ioan Narcis|prezent| |Chițac Vergil<br>Cîțu Florin Vasile|absent<br>absent| |Coliban Allen<br>Corlățean Titus|absent|
Marcel... Marcel, mai repede, că nu ne încadrăm în timp.
## **Domnul Ion Marcel Vela:**
Costoiu Mihnea Cosmin prezent Prezent.
Vot · Amânat
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
**:** Derzsi Ákos prezent Prezent. Cristina Ioan prezent Diaconescu Renică prezent **Domnul Ion Marcel Vela:** Diaconu Adrian Nicolae absent Pațurcă Roxana Natalia prezentă Dinică Silvia Monica prezentă Pauliuc Nicoleta absentă Dinu Nicoleta Ramona prezentă Pănescu Doru Adrian prezent Dircă George Edward absent Pereș Alexandru prezent Dogariu Eugen prezent Pîrvulescu Eugen absent Dumitrescu Cristian Sorin absent Pop Gheorghe a votat Dumitrescu Iulian absent Pop Liviu Marian prezent Dunca Marius Alexandru prezent Popa Cornel prezent Fălcoi Nicu absent Popa Ion prezent Federovici Doina Elena prezentă Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton prezent Fejér László Ődőn prezent Preda Radu Cosmin prezent Fenechiu Cătălin Daniel prezent Fifor Mihai Viorel prezent Pîrvulescu Eugen, prezent. A revenit. Filipescu Răducu George prezent Ganea Ion absent Ghica Cristian absent Presadă Florina Raluca prezentă Resmeriță Cornel Cristian Gorghiu Alina Ștefania prezentă
Ghica este prezent.
Goțiu Remus Mihai Hadârcă Ion Hărău Eleonora Carmen Ilea Vasile Ilie Viorel Ionașcu Gabi Iordache Virginel Iriza Scarlat László Attila Leș Gabriel Beniamin Lungu Dan Lungu Vasile Cristian Lupu Victorel Manda Iulian Claudiu Manoliu Dan Marciu Ovidiu Cristian Dan Marin Gheorghe Marin Nicolae Marussi George Nicolae Matei Constantin Bogdan Mazilu Liviu Lucian Meleșcanu Teodor Viorel Mihail Radu Mihai Mihu Ștefan Mirea Siminica Moga Nicolae Nicoară Marius Petre Nicolae Șerban
Era aici.
Din sală
#70501## **Din sală:**
E prezent, ce mai... Este.
**Domnul Cornel Cristian Resmeriță**
Din sală
#70596**:** Prezent.
||Prezent.|| |---|---|---| |prezent<br>prezent|**Domnul Ion Marcel Vela:**|| |absentă|Resmeriță, votează. Urmează, Romașcanu Lucian.|| |prezent||| |prezent|Romașcanu Lucian|prezent,| |absent<br>prezent|Rotaru Ion|votează<br>prezent| |prezent|Ruse Mihai|prezent| |prezent|Salan Viorel|prezent| |prezent|Savin Emanoil|prezent| |absent|Sbîrnea Liliana|prezentă| |absent|Scântei Laura Iuliana|prezentă| |prezent|Sibinescu Ionuț|prezent| |prezent|Silistru Doina|| |prezent||| |prezent|Unde ești?|| |prezent|Prezentă.|| |prezent|Urmează Simionca Ioan.|| |absent||| |prezent|Smarandache Miron Alexandru|prezent| |prezent|Soporan Aurel Horea|prezent| |prezent|Stan Ioan|prezent| ||Stănescu Paul|prezent| |prezent|Stângă George Cătălin|prezent| |absentă|Stocheci Cristina Mariana|prezentă| |prezent<br>absent|Șoptică Costel<br>Talpoș Ioan Iustin<br>Tánczos Barna|prezent<br>absent| ||Teodorovici Eugen Orlando<br>Toma Cătălin Dumitru|prezent<br>absent| ||Toma Vasilică<br>Trufin Lucian|prezent<br>prezent| ||Turos Lóránd|prezent| ||Țapu-Nazare Eugen|prezent| ## MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA a II-a, Nr. 110/12.VII.2017
|Țuțuianu Adrian|prezent|Bârlădeanu Dragoș Petruț|absent| |---|---|---|---| |Valeca Șerban Constantin|prezent|Bejinariu Eugen|prezent| |Verestóy Attila|absent|Bende Sándor|prezent| |Vulpescu Ioan|prezent|Benedek Zacharie|prezent| |Wiener Adrian|prezent|Benga Tudor Vlad|prezent| |Zamfir Daniel Cătălin|prezent|Benkő Erika|prezentă| |Vela Ion Marcel|prezent|Bica Dănuț|prezent| |**Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:**||Bichineț Corneliu<br>Birchall Ana|absent<br>prezentă| |Vă rog foarte mult...||Biró Rozália Ibolya<br>Biro Zsolt Istvan|prezentă<br>absent| |**Domnul Ion Marcel Vela:**||Bîzgan-Gayral Oana Mioara|absentă| |Invit, invit...||Boboc Tudorița Rodica<br>Boboc Valentin Gabriel|prezentă<br>prezent| |**Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:**||Bode Lucian Nicolae|prezent| |Domnule secretar...||Bodea Marius<br>Bogaciu Alexandra Corina|prezent<br>prezentă| |**Domnul Ion Marcel Vela:**||Bogdan Gheorghe Dănuț|prezent| |Îmi dați voie...||Bontea Vlad<br>Boroianu Aurel Robert|prezent<br>prezent| |**Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:**<br>Vă rog foarte mult... Și chestorii... Domnilor chestori, vă<br>pentru domnul senator Chisăliță să mergeți cu urnele și<br>bilele, să-i dați posibilitatea să voteze.<br>Domnul senator Chisăliță nu se poate deplasa, din<br>ate.
Din sală
#73070<br>Așteaptă puțin, Ioana.||Borza Remus Adrian<br>Bota Marius Sorin Ovidiu<br>Botez Mihai Cătălin<br>Bozianu Nicoleta Cătălina<br>Bran Ioana<br>Bucura-Oprescu Simona<br>Budăi Marius Constantin<br>Buican Cristian|absent<br>prezent<br>prezent<br>absentă<br>prezentă<br>prezentă<br>prezent<br>absent| |**Doamna Ioana Bran**
Din sală
#73402**:**<br>Marcel, eu merg mai repede, nu...
Din sală
#73465||Buicu Corneliu Florin<br>Bulai Iulian<br>Bumb Sorin Ioan|prezent<br>prezent<br>prezent| |**Domnul Ion Marcel Vela:**<br>Domnule președinte,<br>Colegii senatori au terminat procesul de votare.||Burciu Cristina<br>Calista Mara Daniela<br>Calotă Florică Ică<br>Căciulă Aurel|prezentă<br>prezentă<br>prezent<br>prezent| |**Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:**<br>Vă mulțumesc.<br>Dau cuvântul doamnei deputat Ioana Bran, secretar al<br>merei Deputaților, pentru citirea listei membrilor Camerei<br>putaților.||Călin Ion<br>Căprar Dorel Gheorghe<br>Căruceru Aida Cristina<br>Cătăniciu Steluța Gustica<br>Cherecheș Florica<br>Cherecheș Viorica|prezent<br>absent<br>prezentă<br>prezentă<br>absentă<br>prezentă| |**Doamna Ioana Bran:**||Chichirău Cosette Paula<br>Chiriac Viorel|prezentă<br>prezent| |Vă mulțumesc.||Chiriță Dumitru|prezent| |||Ciocan Dan|prezent| |Abu-Amra Lavinia Corina|prezentă|Ciofu Tamara Dorina|prezentă| |Achiței Vasile Cristian|prezent|Ciolacu Ion Marcel|prezent| |Adnagi Slavoliub|prezent|Ciuhodaru Tudor|prezent| |Alexe Costel|prezent|Cîmpeanu Sorin Mihai|absent| |Ambrus Izabella Agnes|absentă...,|Cîtea Vasile|prezent| ||prezentă|Cobuz Maricela|prezentă| |Anastase Roberta Alma<br>Andrei Alexandru Ioan|prezentă<br>prezent|Cocoș Vasile|prezent| |Andronache Gabriel|prezent|Căprar – prezent.|| |Andrușcă Dănuț|prezent||| |Antal István János|prezent|Codreanu Constantin|absent| |Anton Anton|prezent|Coliu Doru Petrișor|absent| |Apjok Norbert|prezent|Constantin Daniel|era;| |Ardelean Ben Oni|prezent||absent| |Avram Constantin|prezent|Cosma Andreea|prezentă| |Axinte Vasile|prezent|Coste Marina Adelina|absentă| |Babuș Radu|prezent|Cozmanciuc Corneliu Mugurel|absent| |Badea Leonardo<br>Balan Ioan|prezent<br>prezent|Cristache Cătălin<br>Csép Éva Andrea|absent<br>prezentă| |Balint Liviu Ioan|absent|Csokany Petronela Mihaela|absentă| |Banias Mircea Marius|absent|Csoma Botond|prezent| |Barna Ilie Dan|prezent|Cuc Alexandru Răzvan|prezent| |Băișanu Ștefan Alexandru|prezent|Cucșa Marian Gheorghe|prezent| |Bălănescu Alexandru|prezent|Culeafă Mihai|prezent| |Bănicioiu Nicolae|prezent|Cupă Ion|prezent|
|Țuțuianu Adrian|prezent| |---|---| |Valeca Șerban Constantin|prezent| |Verestóy Attila|absent| |Vulpescu Ioan|prezent| |Wiener Adrian|prezent| |Zamfir Daniel Cătălin|prezent| |Vela Ion Marcel|prezent|
Vă rog foarte mult...
Invit, invit...
Domnule secretar...
Îmi dați voie...
## **Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:**
Vă rog foarte mult... Și chestorii... Domnilor chestori, vă rog pentru domnul senator Chisăliță să mergeți cu urnele și cu bilele, să-i dați posibilitatea să voteze.
Domnul senator Chisăliță nu se poate deplasa, din păcate.
Așteaptă puțin, Ioana.
## **Doamna Ioana Bran**
**:**
Dau cuvântul doamnei deputat Ioana Bran, secretar al Camerei Deputaților, pentru citirea listei membrilor Camerei Deputaților.
## 14 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA a II-a, Nr. 110/12.VII.2017
Cupșa Ioan absent Kulcsár-Terza József György prezent Dan Nicușor Daniel absent Lazăr Sorin prezent Dehelean Silviu absent Leoreanu Laurențiu Dan absent Dinu Cristina Elena prezentă Longher Victoria prezentă Dîrzu Ioan prezent Lovin Dumitru prezent Dobre Mircea Titus prezent Lungu Tudorița absentă Dobre Victor Paul prezent Lupașcu Costel prezent Dobrică Ionela Viorela prezentă Lupescu Dumitru prezent Dobrovici-Bacalbașa Nicolae prezent Macovei Silviu Nicu prezent Dobrovie Matei Adrian absent Dohotaru Adrian Octavian prezent V-am strigat de două ori. Dragnea Nicolae Liviu prezent Lungu Tudorița prezentă Drăghici Mircea Gheorghe prezent Drulă Cătălin prezent Magyar Loránd Bálint prezent Dumitrache Ileana Cristina prezentă Manole Petre Florin prezent Dunava Costel Neculai prezent Mareș Mara prezentă Durbacă Eugen absent Marica Petru Sorin prezent Duruș Vlad Emanuel prezent Márton Árpád Francisc prezent Erdei-Dolóczki István prezent Matei Călin Vasile Andrei prezent Farago Petru prezent Mărgărit Mitică Marius prezent Fădor Angelica prezentă Meiroșu Marilena Emilia prezentă Firczak Iulius Marian absent Mihalescul Dumitru prezent Florea Damian absent..., Mihălcescu Carmen Ileana prezentă prezent Mînzatu Roxana prezentă Florea Oana Consuela prezentă Moagher Laura Mihaela prezentă Floroiu Ionel prezent Mocanu Adrian absent Furic Iarco absent Mocioalcă Ion prezent Furtună Mirela prezentă Mohaci Mihai absent Ganț Ovidiu Victor prezent... Moldovan Sorin Dan prezent absent? Moșteanu Liviu Ionuț prezent Absent Movilă Petru absent Gavrilă Camelia absentă Munteanu Ioan prezent Gavrilescu Grațiela Leocadia prezentă Mușoiu Ștefan prezent Gavriliță Bianca Miruna prezentă Nasra Gabriel Horia prezent Găină Mihăiță prezent Năsui Claudiu Iulius Gavril prezent Georgescu Nicolae prezent Neagu Nicolae prezent Gerea Andrei Dominic prezent Neață Eugen prezent Gheorghe Andrei Daniel prezent Nechifor Cătălin Ioan prezent Gheorghe Tinel absent Nicoară Romeo Florin prezent Gheorghiu Bogdan prezent Nicolae Andrei prezent Ghera Giureci Slobodan absent Ghilea Găvrilă prezent Unde te-am văzut? Aici. Prezent. Ghinea Cristian prezent Giugea Nicolae prezent Nicolicea Eugen prezent Goga Octavian prezent Nistor Laurențiu prezent Grosaru Andi Gabriel absent Niță Mihai prezent Gudu Vasile prezent Niță Nicu prezent Halici Nicușor prezent Nosa Iuliu prezent Havrici Emanuel Iuliu prezent Olar Corneliu prezent Heiuș Lucian Ovidiu prezent Olteanu Daniel prezent Holban Georgeta Carmen prezentă Oprea Dumitru absent Huncă Mihaela absentă Oprișcan Mihai Doru prezent Huțucă Bogdan Iulian prezent Oros Nechita Adrian prezent Iacomi Iulian prezent Oteșanu Daniela prezentă Iancu Iulian prezent Palăr Ionel prezent Iancu Marius Ionel prezent Pambuccian Varujan prezent Ibram Iusein prezent Pană Adriana Doina prezentă Iftimie Neculai prezent Paraschiv Rodica prezentă Ignat Miron absent Pașcan Emil Marius absent Ilișanu Claudiu Augustin prezent Pau Radu Adrian prezent Intotero Natalia Elena prezentă Păle Dănuț prezent Ion Stelian Cristian prezent Petcu Toma Florin prezent Ionescu George prezent Petrea Gabriel prezent Ioniță Antoneta prezentă Petrețchi Nicolae Miroslav prezent Iordache Florin prezent Petric Octavian prezent Itu Cornel prezent Peța Eliza Mădălina prezentă Iurișniți Cristina Ionela absentă Mohaci Mihai prezent Jivan Luminița Maria prezentă Pirtea Marilen Gabriel prezent Kelemen Hunor prezent Pistru-Popa Eusebiu Manea prezent Korodi Attila absent Pleșoianu Liviu Ioan Adrian absent Plumb Rovana prezentă Șimon Gheorghe prezent Ponta Victor Viorel absent Șișcu George prezent Pop Andrei prezent Șotcan Theodora prezentă Pop Georgian prezent Șova Lucian prezent Pop Rareș Tudor prezent Șovăială Constantin prezent Popa Florin prezent Ștefan Corneliu prezent Popa Mihai Valentin prezent Ștefan Ion prezent Popa Ștefan Ovidiu prezent Ștefan Viorel prezent Popescu Mariana Venera prezentă Știrbu Gigel Sorinel prezent Popescu Nicolae Daniel prezent Tabugan Ion absent Popescu Pavel prezent Tănăsescu Alina Elena prezentă Popescu Virgil Daniel prezent Terea Ioan prezent Preda Cezar Florin absent Tîlvăr Angel prezent Predoiu Marian Cătălin prezent Todor Adrian prezent Presură Alexandra prezentă Todoran Adrian Mihăiță absent Prisnel Adrian Claudiu prezent Toma Ilie prezent Prișcă Răzvan Sorin prezent Tomac Eugen absent Prună Cristina Mădălina prezentă Trăilă Cristina prezentă Radu Anișoara prezentă Tripa Florin Dan prezent Radu Nicolaie Sebastian Valentin prezent Trușcă Constantin prezent Raețchi Ovidiu Alexandru absent Tudor Beatrice prezentă Răcuci Claudiu Vasile prezent Tudose Mihai prezent Rădulescu Alexandru prezent Turcan Raluca prezentă Rădulescu Cătălin Marian prezent Turcescu Robert Nicolae absent Rădulescu Dan Răzvan prezent Tușa Adriana Diana prezentă Răduț Violeta prezentă Ungureanu Emanuel Dumitru Rodeanu Bogdan Ionel prezent Cred că era... Roman Florin Claudiu prezent Roman Ioan Sorin prezent
Da. Am zis, prezentă. Da. Romanescu Cristinel prezent Ungureanu? Roșca Lucreția prezentă Absent. Rotaru Alexandru prezent Rotaru Răzvan Ilie prezent Ursu Răzvan Ion prezent Săftoiu Ana Adriana prezentă Varga Glad Aurel prezent Sămărtinean Cornel Mircea absent Varga Vasile absent Schelean-Șomfelean Valeria Diana prezentă Vasile Daniel prezent Sebestyén Csaba István absent Vasilescu Lia Olguța prezentă Sefer Cristian George absent Vasilică Radu Costin prezent Seidler Cristian Gabriel prezent Vass Levente prezent Seres Dénes prezent Văcaru Alin Vasile prezent Sighiartău Robert Ionatan prezent Velcea Nicolae prezent Simion Lucian Eduard prezent Vexler Silviu prezent Simionca Ionuț absent Vișan George Gabriel Simonis Alfred Robert prezent
Sitterli Ovidiu Ioan prezent Da, prezent, am zis. Socotar Gheorghe Dinu prezent Vișan? Solomon Adrian prezent Prezent. Spânu Ion prezent Stamatian Vasile Florin absent Vîlceanu Dan absent Stanciu-Viziteu Lucian Daniel prezent Vîrză Mihăiță prezent Stancu Florinel prezent Vlad Sergiu Cosmin absent Stativă Irinel Ioan prezent Vlase Petru Gabriel prezent Stănescu Alexandru prezent Vlăducă Oana Silvia prezentă Steriu Valeriu Andrei absent Voicu Mihai Alexandru prezent Vosganian Varujan prezent **Domnul Corneliu Ștefan**
**:** Weber Mihai prezent Zainea Cornel prezent Ștefan Corneliu ai zis „prezent”? Zamfira Constantin Cătălin prezent N-ai ajuns... Ștefan Corneliu! Zisopol Dragoș Gabriel prezent **Doamna Ioana Bran:**
Ștefan..., cu „ș”, nu am ajuns. Nu, n-am ajuns! Balint Liviu Ioan, prezent. Bîrlădeanu Dragoș, prezent. Stoica Bogdan Alin prezent
Stroe Ionuț Marian absent Apelul la Camera Deputaților s-a terminat.
Stoica Bogdan Alin prezent Stroe Ionuț Marian absent Suciu Matei prezent Suciu Vasile Daniel prezent Surgent Marius Gheorghe prezent Szabó Ödön prezent Șarapatin Elvira prezentă Șerban Ciprian Constantin prezent
Permiteți-mi să intervin și să vă informez că, în temeiul prevederilor art. 44 alin. (4) din Regulamentul activităților comune, invit membrii Birourilor permanente ale celor două Camere să se întrunească la sala de ședințe a Biroului permanent al Camerei Deputaților, pentru verificarea și numărarea voturilor exprimate și întocmirea procesului-verbal. Îi dau cuvântul domnului deputat Florin Iordache pe o chestiune de procedură.
Vă mulțumesc. Pe procedură.
Liderul Grupului PSD de la Camera Deputaților va fi, în perioada următoare, domnul Nelu Munteanu. Vă mulțumesc.
Mulțumesc.
Vă anunț că vom relua lucrările în plen după constatarea votului de către membrii celor două Birouri permanente.
## **Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:**
Doamnelor și domnilor senatori și deputați, reluăm lucrările.
O invit pe doamna deputat Ioana Bran pentru prezentarea procesului-verbal referitor la rezultatul votului asupra propunerii de acordare a încrederii Guvernului.
se constată că este întrunită majoritatea de voturi cerută de Constituție pentru ca Parlamentul României să acorde încrederea Guvernului, programului și listei Guvernului prezentate de domnul Mihai Tudose, candidatul desemnat pentru funcția de prim-ministru, și dezbătute în ședința comună de astăzi a celor două Camere.
Prezentul proces-verbal a fost semnat de membrii celor două Birouri permanente.
## Mulțumesc.
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Având în vedere dispozițiile constituționale și rezultatul votului consemnat în procesul-verbal citit în plenul celor două Camere, Parlamentul a acordat votul său de încredere Guvernului asupra programului și listei membrilor Guvernului prezentate și dezbătute în această ședință comună.
Domnule prim-ministru Mihai Tudose, felicitări!
De asemenea, doamnelor și domnilor miniștri, vă felicităm și vă urăm succes!
Dacă domnul prim-ministru dorește să ia cuvântul, îl invit la tribună. Vă rog.
## **Domnul Mihai Tudose** _– prim-ministrul Guvernului_ **:**
## **Doamna Ioana Bran:**
Proces-verbal referitor la rezultatul votului de acordare a încrederii Guvernului
Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în temeiul art. 44 alin. (4) din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, procedând la verificarea și numărarea voturilor valabile..., voturilor exprimate de deputați și senatori, prin vot secret cu bile, asupra cererii de acordare a încrederii Guvernului, au constatat următoarele:
- numărul total al deputaților și senatorilor: 465;
- numărul deputaților și senatorilor prezenți: 380;
Mulțumesc, domnule președinte. Domnilor președinți,
## Stimați colegi,
Vreau să mulțumesc Parlamentului pentru votul de astăzi și să vă asigur că votul dumneavoastră va fi transformat și valorificat printr-o guvernare profesionistă, responsabilă și efectiv îndreptată spre cetățenii români.
Așa să-mi ajute Dumnezeu!
Dumnezeu să ajute România!
- numărul total de voturi exprimate: 379;
- numărul de voturi anulate: 2;
- numărul total de voturi valabil exprimate: 377, din care:
- voturi pentru acordarea încrederii Guvernului: 275;
##
- voturi contra acordării încrederii Guvernului: 102.
Potrivit prevederilor art. 103 alin. (3) din Constituția României, republicată, Parlamentul acordă încrederea Guvernului cu votul majorității deputaților și senatorilor, minimum 233 de voturi pentru.
Ca urmare a faptului că, din totalul de 465 de deputați și senatori, 275 au votat pentru acordarea votului de încredere,
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Hotărârea Parlamentului va fi înaintată Președintelui României, pentru a proceda la numirea Guvernului.
Cu aceasta, am încheiat ordinea de zi și declar închisă ședința comună a celor două Camere.
## _Ședința s-a încheiat la ora 17.40._
EDITOR: GUVERNUL ROMÂNIEI
#87719„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare)
Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.70, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.
&JUYEJT|083658]
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 110/12.VII.2017 conține 16 pagini.**
Prețul: 40,00 lei