Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 iulie 2020
Camera Deputaților · MO 74/2020 · 2020-07-09
Dezbaterea Proiectului de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic (PL-x 418/2020; rămas pentru votul final)
Supunerea la votul final a: – Proiectului de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic (PL-x 418/2020; adoptat prin vot electronic la distanță)
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
· final vote batch
196 de discursuri
## Doamnelor și domnilor deputați,
Declar deschisă ședința de astăzi a Camerei Deputaților din cadrul sesiunii extraordinare și anunț că din totalul celor 329 de deputați, până în acest moment, și-au înregistrat prezența 197, fizic sau online.
Ordinea de zi pentru astăzi și programul de lucru au fost distribuite electronic și afișate pe pagina de internet a Camerei.
Potrivit prevederilor regulamentare, ședința Camerei se desfășoară prin mijloace electronice.
Intrăm în ordinea de zi.
Începem dezbaterea Proiectului de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic; PL-x 418/2020; caracter organic; procedură de urgență; amendamente admise – 83; amendamente respinse – 19.
Dau cuvântul reprezentantului Guvernului României, domnului ministru Raed Arafat.
Vă rog.
secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (de la tribună)
Bună seara, domnule președinte!
## Stimați deputați,
Proiectul de lege este destinat oricărei amenințări epidemiologice sau oricărui risc biologic, nefiind specific problemei cu SARS-CoV-2, dar include și măsurile ce pot fi aplicate în această situație.
S-a considerat că este bine să se vină cu un proiect de lege care este acoperitor pentru orice situație de risc epidemiologic sau biologic. Este cu scopul de a proteja comunitatea și de a permite luarea măsurilor de sănătate publică de prevenire și de combatere a riscului epidemiologic și biologic.
Au fost luate în considerare toate aspectele sesizate de Curtea Constituțională privind modul de implementare a măsurilor, predictibilitatea termenelor și posibilitatea contestării măsurilor.
Permite stabilirea regulilor de prevenire și combatere a riscului epidemiologic în mod gradual și cu implicarea experților în domeniile medicale implicate, precum și din domeniul situațiilor de urgență.
Stabilește validarea măsurilor de urgență luate de comandantul acțiunii la nivelul CNSU, precum și mecanismul de luare a acestor decizii.
În cazul bunurilor carantinate, o măsură foarte rară, dar care poate fi aplicată în unele situații deosebite, cu risc major de contaminare, este prevăzută despăgubirea, dacă bunurile sunt distruse, prin amendamentele care au fost aduse. Și totuși această măsură, repet, este una care se aplică rar și numai în situații de risc ridicat de contaminare.
În urma discuțiilor de astăzi și a amendamentelor aduse și aprobate în raportul Comisiei juridice, vă rog să aprobați proiectul care a fost depus.
Mulțumesc.
Cu amendamente, bineînțeles. Mulțumesc.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Și eu vă mulțumesc, domnule ministru.
Îi dau cuvântul domnului președinte Halici, de la Comisia juridică, de disciplină și imunități, pentru prezentarea raportului.
Vă rog, domnule deputat.
## **Domnul Nicușor Halici**
**:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, înregistrat la Camera Deputaților ca PL-x 418/2020.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice, având în vedere atât contestarea, cât și constatarea neconstituționalității art. 25 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 95/2006 în ceea ce privește reforma în domeniul sănătății.
În urma examinării inițiativei legislative și a documentelor anexate, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea Proiectului de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic.
Amendamentele admise și respinse sunt cuprinse în anexa nr. 1 și anexa nr. 2, care sunt anexe la raport.
În raport cu obiectul și conținutul său, inițiativa legislativă face parte din categoria legilor organice. Mulțumesc.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Și eu vă mulțumesc.
Din partea grupurilor parlamentare...
## **Domnul Nicușor Halici**
**:**
Timp de dezbateri.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Tot... la dezbateri, domnule Halici, tot dumneavoastră, din partea Grupului PSD?
## **Domnul Nicușor Halici**
**:**
Aș fi vrut să propun un timp de dezbateri, având în vedere că e procedură de urgență, de 10 minute, domnule președinte, dacă îndeplinește...
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Ascultăm pe fiecare...
Este consens al Comitetului liderilor. Bine.
Începem cu... domnul deputat Halici, din partea Grupului PSD.
Doriți să luați cuvântul? Vă rog.
## **Domnul Nicușor Halici**
**:**
Da.
Mulțumesc, domnule președinte.
Proiectul de lege transmis de Guvern, dincolo de faptul că, pe fond, era unul care necesita, o dată, punerea în acord cu Decizia Curții Constituționale, dar și cu, să spunem, contextul, atât prezent, cât și cel viitor, care ne poate oferi oricând situații de risc.
În ceea ce privește proiectul de lege care a fost transmis, este unul care, dincolo de lacunitatea măsurilor care au fost inserate în proiectul de lege, nu respecta nici exigențele deciziei Curții Constituționale, nici Constituția României.
De aceea, noi am amendat proiectul de lege. Și o primă măsură, pe care noi o considerăm că este printre cele mai importante, este aceea că spiritul legii pe care astăzi sper să o adoptăm în cadrul Camerei Deputaților este ca, în primul rând, toate măsurile care se vor avea în vedere în aplicarea acestei legi să respecte siguranța sanitară, drepturile și libertățile fundamentale ale românilor și, după aceea, normal, și celelalte obiective care au în vedere până la urmă un scop final, și anume protecția, eventual și prevenția, în asemenea situații de risc.
Dincolo de aceste principii generale, care până la urmă nu fac altceva decât să reflecte spiritul inițiativei și al legii în sine, am mai amendat proiectul de lege și dăm posibilitatea celor care până la urmă, din păcate, ar putea ajunge în asemenea situații – mă refer la carantinare, la izolare – să poată să aibă dreptul de contestare a măsurii. Adică carantinarea, izolarea nu va mai putea fi un act unilateral al unei instituții sau al unei persoane care îndeplinește o autoritate sau o funcție publică.
De aceea, dreptul și libertatea pe care le avem, cel puțin în Constituție – și ar trebui mai des să le avem și în viața de zi cu zi –, pentru a putea să ne bucurăm de ele, trebuie respectate.
Și, în acest caz, unul dintre elementele esențiale pe procedură tehnică este cel privind contestarea acestor măsuri.
Spunea și reprezentantul Guvernului, domnul secretar de stat, că un alt obiect foarte important al legii este și cel privind izolarea bunurilor, care ar putea fi, de asemenea, susceptibile de a fi purtătoare ale unor substanțe. Și aici am venit cu o reglementare și am amendat drastic inițiativa. Și am spus așa: această izolare și indisponibilizare a bunurilor nu poate depăși durata stabilită pentru riscul respectiv, de carantină sau izolare a persoanelor. Mai pe înțelesul larg, nu poți să izolezi un bun mai mult decât izolezi sau carantinezi o persoană.
Pentru că sunt situații, e adevărat, foarte rare, dar chiar și pentru o singură situație trebuie să reglementăm foarte corect și tehnic faptul că nu poți să ții un bun dincolo de această perioadă, eventual un an, doi, și după aceea să nu mai ai ce restitui.
Mai mult decât atât, în situații și mai excepționale, dacă acel bun care se izolează printr-o decizie, bineînțeles, este, după aceea, susceptibil de imposibilitatea decontaminării, acesta urmând a fi distrus, trebuie, în mod automat, cetățeanul care este proprietar să fie despăgubit în mod just.
Amendări sunt foarte multe. Nu vreau să intru și mai mult în chestiunile tehnice. Am încercat să protejăm drepturile, în primul rând, ale românilor; în subsidiar, după aceea, și viața, și siguranța societății în ansamblul ei.
De aceea, Partidul Social Democrat își asumă aceste modificări care schimbă foarte mult sensul inițiativei, pentru că vin să-i protejeze pe români.
Mulțumesc.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Și eu vă mulțumesc.
Din partea Grupului PNL, domnul deputat Ioan Cupșa, online.
## **Domnul Ioan Cupșa**
**:**
Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor,
Trăim în vremuri complicate, sunt vremuri nefericite, trăim sub amenințarea bolii, a morții.
Ne aflăm într-o situație excepțională, într-o criză cu aspecte chiar tragice – vieți pierdute, sănătatea unora dintre noi este ruinată, iar amenințarea, din păcate, este departe de a dispărea.
Criza economică este, de asemenea, una profundă și ne influențează negativ. Influențează negativ viața noastră socială.
Suntem într-o situație nemaiîntâlnită – o criză de nimeni anticipată. O criză însă care este a neputinței omului în fața bolii, în fața naturii.
Când cu toții sau aproape cu toții credeam și când cu toții suntem educați să credem acest lucru, că suntem stăpâni în această lume, stăpâni absoluți, că mintea noastră, știința, mijloacele tehnice ne-au făcut stăpâni absoluți, ne-am trezit în situația în care trebuie să recunoaștem că suntem vulnerabili în feluri în care nici nu ne închipuiam.
O criză profundă, nemaiîntâlnită, ne-a încercat. Guvernul liberal, Guvernul Ludovic Orban a luat măsuri. Măsuri care s-au dovedit a fi utile.
Deși lipsa de experiență era una generală, o lipsă de experiență la nivel nu doar național, ci și european, la nivel mondial, și deși cadrul legislativ era unul impropriu, măsurile care s-au luat s-au dovedit a fi unele potrivite.
Ce facem noi astăzi? Încercăm să îmbunătățim cadrul legislativ. Adoptăm astăzi sau vom adopta o inițiativă legislativă la care cu toții ne-am adus contribuția. Este demn
de remarcat faptul că, la lucrările Comisiei juridice, aproape la fiecare dintre amendamente ne-am adus cu toții contribuția și le-am votat, toți reprezentanții partidelor politice.
Ne-am adus astăzi, cum spuneam, cu toții contribuția. Și este un moment excepțional, un moment de solidaritate – este păcat că nu avem parte mai des de astfel de momente –, în care dăm curs unei nevoi sociale. Dăm curs nevoii sociale de a lua măsuri care să protejeze viața și sănătatea fiecăruia și pe ale tuturor acum, când ne confruntăm cu această cruntă pandemie de COVID-19.
Desigur, dreptul la viață și dreptul la sănătate sunt cheia de boltă a drepturilor fundamentale. Așa se regăsesc și în capitolul aferent din Constituția României, sunt primele pe care le regăsim așezate acolo.
Adoptăm legea aceasta care, în mod necesar, subliniez, și proporțional, nediscriminatoriu, va restrânge exercițiul unor drepturi și libertăți. O va face însă pentru că este nevoie, în mod categoric, să luăm măsuri cu caracter excepțional și temporar pentru a ne proteja viața și sănătatea. Măsuri care deja și-au dovedit, de altfel, eficiența. Izolarea, carantinarea sunt măsuri care au fost luate, au fost dispuse de către Guvernul Ludovic Orban și, cum vă spuneam, și-au arătat eficiența.
Măsurile luate în ultimele luni sunt măsuri eficiente. Au ținut sub control pandemia, am reușit să prevenim în bună măsură extinderea acestei boli teribile.
De asemenea, noi intervenim astăzi legislativ ca urmare a Deciziei nr. 458 a Curții Constituționale a României. O decizie a cărei obligativitate formală o respectăm. O decizie însă care arată o lipsă de maturitate, de înțelepciune, a judecătorilor, a membrilor Curții Constituționale a României, așa cum arată și o lipsă de maturitate politică a celor care au sesizat Curtea și care au susținut această sesizare.
Am lucrat astăzi sub presiunea timpului, din păcate. Sperăm că această inițiativă legislativă – felul în care noi o adoptăm și să sperăm că au înțelepciune și cei din Senat, colegii noștri din Senat – va fi una utilă și va trece de orice control de constituționalitate.
Însă trebuie să subliniez un lucru pe care mi-l spunea un prieten. Mă întreba ce votăm astăzi. Și acum o să citez: „Vom institui restrângere individuală de drepturi prin act normativ.” Decizia DSP nu este nimic altceva. Actele administrative sunt emise în baza normelor primare pe care noi le votăm astăzi. Actele administrative individuale de restrângere a drepturilor vor fi sesizabile în instanța de contencios.
Prin urmare, ce efect a produs decizia Curții Constituționale a României, de vreme ce se va regăsi în bună măsură conținutul din actele normative criticate și care au fost declarate neconstituționale în această lege pe care noi o adoptăm?
Actele erau și înainte sesizabile în contencios administrativ, pentru motive de nelegalitate. Actele erau emise și înainte și au fost emise până în prezent, ca urmare și în temeiul unor norme primare. Era vorba de Legea sănătății publice nr. 95/2006.
Și vreau să subliniez un lucru care este mai puțin cunoscut. Această lege, Legea nr. 95/2006, care în parte a fost declarată neconstituțională, mai precis alin. (2) al art. 23 a fost declarat neconstituțional, a făcut obiectul unei sesizări de neconstituționalitate foarte ample în anul 2006. Practic, întreaga Lege nr. 95/2006 a fost supusă controlului de constituționalitate, ca urmare a sesizării pe care un grup parlamentar a făcut-o la momentul respectiv. Și ghiciți ce?! La momentul respectiv, Curtea Constituțională a României a declarat că întreaga Lege nr. 95/2006 este constituțională, că niciuna dintre criticile care însumau zeci și zeci de pagini, fiecare capitol al legii fiind sesizat, fiind contestat în legătură cu constituționalitatea sa... Curtea Constituțională, în anul 2006, făcând o verificare _a priori_ a constituționalității acestei legi, a declarat-o constituțională.
E, uite că în anul 2020 Curtea Constituțională a României nu doar că găsește neconstituțională o parte importantă din lege, dar, mai mult decât atât, se grăbește, cum rareori o face, să soluționeze o sesizare de la avocatul poporului. Mută cu două săptămâni mai devreme momentul în care trebuia să soluționeze, prin decizie, sesizarea.
Domnule președinte al Camerei și domnule președinte al Senatului,
Iertați-mă, mă voi adresa direct și probabil retoric.
De ce niciunul dintre cei doi n-a răspuns în niciun fel adresei pe care Curtea Constituțională a României a trimis-o, pentru a se pronunța Camera și, respectiv, Senatul pe sesizarea avocatului poporului?!
Probabil pentru că considerați, așa cum era firesc, că actele normative sesizate erau constituționale.
Dar, încă o dată, în afara neînțelegerilor dintre noi, care sunt firești, pentru că suntem adversari politici, în afara acestei neînțelegeri, astăzi este un moment important. Este un moment de solidaritate, îl subliniez, în care cu toții, toate partidele care au reprezentare parlamentară, toate partidele politice, au sprijinit în comisie adoptarea acestui raport favorabil și probabil că vor vota în plen acest raport.
Eu vă mulțumesc tuturor.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Bună seara! Mulțumim și noi. Domnul deputat Ionuț Moșteanu, Grupul USR.
## **Domnul Liviu Ionuț Moșteanu**
**:**
Bună seara, colegi!
Bună seara! Vă auzim.
Și de la PRO România, același lucru. Pentru că foarte des l-am auzit pe domnul Ponta minimizând riscurile acestei pandemii.
Pentru două voturi în plus îi puneți în pericol pe cei mai vulnerabili dintre români.
Și să știți că nu uităm că ați condus România în ultimii 30 de ani și ați lăsat în urmă un sistem de sănătate subfinanțat, neperformant, spitale în paragină și prea puțini medici.
Așteptăm și de la Guvern mai multă transparență și un dialog real cu Parlamentul.
Proiectul acesta a venit foarte târziu în Parlament. Și am văzut solidaritate, și am văzut muncă în echipă zilele acestea, cum au spus și antevorbitorii mei. În Comisia juridică s-a muncit cot la cot, toată lumea a adus amendamente, încercând să scoată un proiect bun în acest interval scurt de timp.
Aștept, de asemenea, și de la domnul președinte Iohannis să-și ia în serios rolul de mediator și să medieze meciul PSD–PNL. Pentru că e clar că din meciul acesta pierd românii și în urma lui se scufundă economia.
## Domnilor colegi,
Haideți să dăm un mesaj de unitate! În acest moment România are nevoie de o clasă politică responsabilă. Asta așteaptă fiecare român de la noi.
USR va vota acest proiect.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Vă mulțumesc.
Din partea Grupului PRO Europa, domnul președinte Victor Ponta.
Doriți să interveniți pe procedură? Nu.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Victor Viorel Ponta**
**:**
Alo!
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Bună seara!
Vă auzim.
## **Domnul Victor Viorel Ponta**
**:**
Bună seara, domnule președinte!
**Domnul Liviu Ionuț Moșteanu**
**:**
Bună seara!
Autoritățile statului au nevoie de un instrument legal pentru carantinare și izolare, pentru a ne proteja pe toți.
USR a sprijinit inițiativele autorităților și le va sprijini în continuare, pentru că e nevoie de înțelepciune și solidaritate pentru a câștiga lupta cu coronavirusul.
Aș vrea să văd aceeași atitudine și la PSD, și la PNL, și la toate celelalte partide, care uneori dovedesc că sunt mai îngrijorate de sondaje decât de sănătatea românilor.
Haideți să dăm dovadă de responsabilitate!
Așteptăm de la PSD să nu mai saboteze inițiativele Guvernului, să nu mai minimizeze riscurile acestei pandemii.
Mulțumesc pentru că m-ați sunat măcar, chiar dacă n-am avut ocazia să citim ce se votează azi, cum, de fapt, n-a citit niciun deputat care va vota.
Noi, cei de la PRO România, suntem consecvenți și o să votăm împotriva unei legi care aduce restricții, interdicții și foarte multe... foarte multe posibile abuzuri împotriva românilor.
Regret faptul că în continuare majoritatea din Parlament votează asemenea legi, care după aceea se dovedesc scrise prost, se dovedesc folosite împotriva românilor.
Dar, din fericire, există PRO România și noi votăm împotrivă.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Și eu vă mulțumesc.
Domnul deputat Vass Levente, din partea Grupului UDMR.
**Domnul Vass Levente**
**:**
Bună seara, stimați colegi!
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Bună seara!
## **Domnul Vass Levente**
**:**
Legea sănătății nr. 95/2006 a fost modificată de peste 1.000 de ori.
Iată, a venit timpul – și asta s-a mai zis de la microfonul Parlamentului – să schimbăm această lege.
Poate noul coronavirus ne aduce și acest beneficiu, în afară de toate cele rele.
Permiteți-mi să vă spun că și în cazul stării de alertă propunerea legislativă care reglementa starea respectivă a fost târziu introdusă în Parlament și în ciclul discuțiilor.
La fel gândim că s-a întâmplat și în cazul acestei legi atât de necesare.
Și considerăm că acesta este motivul pentru care societatea românească, încet, încet, își pierde încrederea în tot ceea ce înseamnă reglementare din partea autorităților privind stoparea pandemiei.
Este un lucru foarte rău, pentru că, în cazul în care apar probleme peste toamnă, s-ar putea să ajungem și noi într-o stare asemănătoare cum este deja observată în alte țări din Vestul Europei, unde pandemia își face efectul și face ravagii.
Foarte important, considerăm că o asemenea lege trebuie discutată cu partea civică, trebuie discutată mult mai amplu și mult mai în amănunt în Parlament, între partide.
Felicit și felicităm totuși partidele, pentru că a fost un exemplu bun că, uite, se poate, chiar în două zile, chiar într-o singură zi.
Și, având în vedere decizia Curții Constituționale, textul propus oferă garanții în plus în vederea respectării drepturilor fundamentale.
Suntem conștienți că vorbim despre o problemă deosebit de complexă și sensibilă și față de propunerea Guvernului au fost introduse, cu munca noastră comună, garanții în plus pentru persoanele bolnave sau suspectate de a fi bolnave, limitând posibilitatea unor abuzuri sau încălcări grave ale drepturilor cetățenilor.
Nu e normal să ții internat 70 de zile un pacient fără simptomatologie. Mult mai bine ar fi, în spiritul a ceea ce am zis și am afirmat, să-l faci partener pe acel bolnav fără simptomatologie și să-i explici că s-ar putea să nu-i curgă nasul, dar s-ar putea să aibă probleme, lezări, leziuni la nivelul plămânului, la nivelul rinichiului și motivul pentru care se internează, cu acordul scris al dumnealui, este să se urmărească și să se noteze evoluția pacientului, din punctul de vedere al organelor interne, în caz de nevoie sau dacă se internează fără simptomatologie.
De aceea, grupul nostru parlamentar a ajutat această colaborare în echipă, între partide, și o să votăm aceste modificări legislative și legea în sine. Mulțumesc.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Și eu vă mulțumesc. Grupul minorităților nu solicită cuvântul. Din partea Grupului PMP, domnul deputat Petru Movilă. Vă rog.
## **Domnul Petru Movilă**
**:**
Bună seara, domnule președinte! Stimați colegi,
Partidul Mișcarea Populară va vota acest proiect de lege pentru apărarea sănătății publice, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor și ordinii publice.
Prin acest proiect de lege apar noțiuni, apar termeni noi, cum sunt: „carantina personală”, „carantina bunurilor”, „izolarea personală”, „măsuri de sănătate publică”, „epidemie”, „suspect de a fi infectat sau contaminat” și alte noțiuni pe care românii imediat le vor afla, odată cu publicarea legii.
Sigur că s-a adus în discuție un lucru foarte important, o nouă lege a sănătății.
Partidul Mișcarea Populară a fost singurul care a depus un proiect de lege pentru o nouă lege a sănătății, însă, din păcate, interesele politice ale celorlalți colegi, grupuri parlamentare au făcut ca acest proiect de lege să fie respins.
Domnule președinte,
Stimați colegi,
Partidul Mișcarea Populară vede responsabilitate în acest proiect de lege și mai ales după. Vede sănătatea românilor. Vede o economie care gâfâie. Vede o economie care este la pământ. Pentru că foarte mulți dintre antevorbitori sau dintre colegii noștri parlamentari, persoane publice din administrația locală sau centrală și-au bătut joc de lege.
Pentru că, dacă s-ar fi respectat legea așa cum noi considerăm și afirmăm că trebuie respectată, nu am fi avut o explozie de cazuri de coronavirus, să fim nevoiți din nou să venim cu legi care să completeze cadrul legislativ actual.
De asemenea, prin această lege vedem o măsură corectă, care să vină să protejeze România.
Deja suntem pe lista de restricții în multe țări din Uniunea Europeană – vorbim de Austria, Slovacia, Grecia și Bulgaria –, au început acum. Și, dacă noi am fi fost cu toții responsabili, politicienii români, nu am fi fost în această situație.
De aceea, sigur că apreciem efortul celor care au participat la realizarea acestui proiect de lege.
Și, dincolo de solidaritatea parlamentară, noi vă solicităm tuturor și tuturor românilor să fim responsabili, să respectăm legea.
Și instituțiile statului să-și facă treaba până la capăt față de cei care nu respectă legea.
Partidul Mișcarea Populară va vota în totalitate, prin parlamentarii pe care îi avem în Camera Deputaților, acest proiect de lege.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Și eu vă mulțumesc. Trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlu sunt intervenții? Solicitări? Nu. Dacă la amendamentele admise, de la 1 la 20? Nu. De la 20 la 40? Nu. De la 40 la 60? Nu. De la 60 la 83? Nu. Am încheiat dezbaterile. Proiectul de lege rămâne la votul final. Intrăm în sesiunea de vot final. Un singur... Sunteți pregătiți? Stafful tehnic? Da. Gata, domnule lider? Mai aveți? Mulțumesc.
Proiectul de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic; PL-x 418/2020; lege organică.
Vot, vă rog.
Doamna Birchall Ana. Vă rog.
## **Doamna Ana Birchall**
**:**
Bună seara, domnule președinte!
Eu solicitasem la dezbateri, dar, dacă mi-ați dat cuvântul și-mi permiteți acum, voiam să vă mulțumesc dumneavoastră personal, președintelui Comisiei juridice, colegelor și colegilor...
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Suntem în procedură de vot!
Vă rog frumos să vă exprimați votul și vă dau la sfârșit din nou cuvântul.
**Doamna Ana Birchall**
**:**
Am votat „pentru” pe tabletă. Vă mulțumesc.
**Domnul Radu Babuș**
**:** Vot pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Bine. Mulțumesc. Domnul Lazăr Sorin?
**Domnul Sorin Lazăr**
**:** Vot pentru, domnule președinte!
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Vă mulțumesc. Vă rog, stafful tehnic, să notați! Domnul Tîlvăr Angel.
**Domnul Angel Tîlvăr**
**:**
Bună seara, domnule președinte! Vot pentru. Vă mulțumesc.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Și eu vă mulțumesc. Domnul Bulai Iulian?
**Domnul Iulian Bulai**
**:**
Bună seara, domnule președinte! Votez pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Mulțumesc. Doamna Jivan Luminița?
**Doamna Luminița Maria Jivan**
**:** Vot pentru.
Vă mulțumesc. Domnul Botez Mihai Cătălin?
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Mulțumesc mult. Domnul Babuș Radu?
**Domnul Radu Babuș**
**:**
Alo!
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Domnul Babuș Radu?
**Domnul Radu Babuș**
**:**
Alo!
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
**Domnul Mihai Cătălin Botez**
**:** Mihai Botez. Votez pentru. Mulțumesc.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Mulțumesc. Domnul deputat Mărgărit Marius?
**Domnul Mitică Marius Mărgărit**
**:** Votez pentru, domnule președinte.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Mulțumesc. Bumb Sorin Ioan?
Vă auzim! Vă solicităm...
**Domnul Sorin Ioan Bumb**
**:**
**Domnul Radu Babuș**
**:**
Vot pentru.
Vot pentru?
Votez pentru, domnule președinte.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Vă mulțumesc. Petrețchi Nicolae? ## **Domnul Nicolae Miroslav Petrețchi**
**:**
Bună seara, domnule președinte! Votez pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Vă mulțumesc. Korodi Attila?
**Domnul Korodi Attila**
**:**
Bună seara! Votez pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Vă mulțumesc. Domnul Stănescu Alexandru?
**Domnul Alexandru Stănescu**
**:**
Votez pentru, domnule președinte.
## **Domnul Dragoș Petruț Bârlădeanu**
**:**
Votez pentru, domnule președinte.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Vă mulțumesc. Domnul Todor Adrian?
## **Domnul Adrian Todor**
**:**
Bună seara, domnule președinte! Votez pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Mulțumesc. Domnul Bejinariu Eugen?
**Domnul Eugen Bejinariu**
**:**
Bună seara, domnule președinte! Eugen Bejinariu. Votez pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Mulțumesc. Domnul Țachianu Marian?
**Domnul Marian Țachianu**
**:**
Alo!
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Da, vă ascultăm!
**Domnul Marian Țachianu**
**:**
Bună seara, domnule președinte! Votez pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Vă mulțumesc. Domnul Budăi Marius Constantin?
**Domnul Marius Constantin Budăi**
**:**
Domnule președinte, votez pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Mulțumesc. Domnul Weber Mihai?
## **Domnul Mihai Weber**
**:**
Bună seara, domnule președinte! Pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Vă mulțumesc. Domnul Roman Ioan Sorin?
## **Domnul Ioan Sorin Roman**
**:**
Bună seara, domnule președinte! Votez pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Mulțumesc. Domnul Bârlădeanu Dragoș Petruț?
Mulțumesc. Domnul Palăr Ionel? Bună seara, domnule Palăr Ionel!
**Domnul Ionel Palăr**
**:**
Bună seara, domnule președinte! Mă auziți?
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Da, vă auzim!
**Domnul Ionel Palăr**
**:** Vot pentru, domnule președinte.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Mulțumesc. Domnul deputat Preda Cezar?
**Domnul Cezar Florin Preda**
**:** Pentru, domnule președinte.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Vă mulțumesc. Domnul Zisopol Dragoș?
**Domnul Dragoș Gabriel Zisopol**
**:**
Bună seara, stimate domnule președinte! Votez pentru. Vă mulțumesc.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Mulțumesc. Domnul Bogdan Gheorghe Dănuț?
**Domnul Gheorghe Dănuț Bogdan**
**:**
Bună seara! Votez pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Mulțumesc. Domnul Drăghici Mircea? ## **Domnul Mircea Gheorghe Drăghici**
**:**
Bună seara, domnule președinte! Vot pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Vă mulțumesc. Doamna Fulgeanu-Moagher Laura Mihaela?
## **Doamna Laura Mihaela Fulgeanu-Moagher**
**:**
Bună seara, domnule președinte! Votez pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Mulțumesc. Domnul Varga Aurel?
## **Domnul Glad Aurel Varga**
**:**
Bună seara, domnule președinte! Votez pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Mulțumesc. Domnul Apjok Norbert?
## **Domnul Apjok Norbert**
**:**
Bună seara, domnule președinte! Votez pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Mulțumesc.
Următorul apel?
Câte sunt până acum „pentru”? E unu împotrivă și câte pentru? 28.
Vă rugăm.
Domnul deputat Dorel Căprar. Vă rog.
## **Domnul Dorel Gheorghe Căprar**
**:**
Votez cum votează Grupul parlamentar al PSD.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Mulțumesc. Deci pentru, da?
## **Domnul Dorel Gheorghe Căprar**
**:**
Pentru, da!
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Vă mulțumesc.
Domnul Benedek Zacharie. Vă rog. Da, vă ascult!
## **Domnul Benedek Zacharie**
**:**
Am doi colegi care aș ruga să fie sunați: domnul Bende Sándor și domnul Biro Zsolt.
Mulțumesc. Doamna Cosma Andreea?
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Mulțumesc. Domnul Havrici Iuliu?
**Doamna Andreea Cosma**
**:**
Bună seara, domnule președinte! Votez pentru.
## **Domnul Emanuel Iuliu Havrici**
Votez împotrivă, domnule președinte.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Mulțumesc, domnule Havrici.
Nemaifiind... Vă rog să le preluați pe cele telefonice, cele primite de la liderii de grup.
Domnul Căciulă Aurel. Vă rog.
## **Domnul Aurel Căciulă**
**:**
Bună seara, domnule președinte!
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Vă ascultăm, domnule Căciulă!
## **Domnul Ștefan Alexandru Băișanu**
**:**
Alexandru Băișanu sunt. Votez pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Vă mulțumesc, domnule deputat. Următoarea intervenție?
## **Domnul Biro Zsolt Istvan**
**:**
Bună seara, domnule președinte! Biro Zsolt. Votez pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
## **Domnul Aurel Căciulă**
**:**
Vot pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Mulțumesc. Doamna Cătăniciu Steluța?
## **Doamna Steluța Gustica Cătăniciu**
**:**
Bună seara, domnule președinte! Vot pentru.
Vă mulțumesc. Următoarea intervenție? Se prezintă... Vă rog.
**Doamna Ioana Bran**
**:**
Bună seara, domnule președinte! Ioana Bran. Votez pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Mulțumesc mult, doamnă deputat. ## **Domnul Vasile Varga**
**:**
Alo!
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Bună seara! Vă ascultăm!
## **Domnul Vasile Varga**
**:**
Bună seara! Vot pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Mulțumesc. Cine sunteți, dacă...
**Domnul Vasile Varga**
**:**
Varga.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Mulțumesc.
**Domnul Vasile Varga**
**:**
Mulțumesc și eu. O seară frumoasă!
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Domnul Pop Rareș Tudor? Vă ascultăm, domnule...
## **Domnul Tudor Rareș Pop**
**:**
Bună seara! Tudor Pop. Pentru. Mulțumesc.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Mulțumesc. Aveți telefonic sau... Domnul Prișcă Răzvan Sorin?
## **Domnul Răzvan Sorin Prișcă**
**:**
Pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Vă mulțumesc. Șișcu George?
## **Domnul George Șișcu**
**:**
Bună seara! Vot pentru, domnule președinte. Mulțumesc.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Vă mulțumesc. Domnul Tinel Gheorghe. Domnule deputat, vă ascultăm!
## **Domnul Tinel Gheorghe**
**:**
Votez pentru, domnule președinte.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Vă mulțumesc.
## **Doamna Roberta Alma Anastase**
**:**
Alo!
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Da, vă ascult, doamna deputat!
## **Doamna Roberta Alma Anastase**
**:**
Domnule președinte, votul meu este în favoarea proiectului de lege.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Vă rog să vă și prezentați, ca să...
**Doamna Roberta Alma Anastase**
**:**
Roberta Anastase, Prahova.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Mulțumesc.
## **Doamna Roberta Alma Anastase**
**:**
Mulțumesc.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Bună seara! Câte intervenții mai avem? 15? Vă rog. Prezentați-vă și exprimați-vă votul!
## **Domnul George Ionescu**
**:**
Bună seara, domnule președinte! George Ionescu sunt, deputat de Prahova. Votez pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Vă mulțumesc. Vă rog.
## **Doamna Cristina Trăilă**
**:**
Bună seara, domnule președinte! Cristina Trăilă. Votul meu este pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Mulțumesc. Vă ascultăm!
## **Doamna Elena Hărătău**
**:**
Elena Hărătău, deputat de Bacău. Votul meu este pentru. Vă mulțumesc.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Mulțumesc. Vă ascultăm!
## **Domnul Sorin Dan Moldovan**
**:**
Sorin Moldovan. Pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Vă mulțumesc. ## **Doamna Nicoleta Cătălina Bozianu**
**:**
Bună seara!
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Bună seara!
**Doamna Nicoleta Cătălina Bozianu**
**:**
Cătălina Bozianu. Votez pentru.
Mulțumesc.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Da. Vă ascultăm!
## **Domnul Victor Paul Dobre**
**:**
Bună seara, domnule președinte! Vot pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Domnul Dobre presupun... Paul.
**Domnul Victor Paul Dobre**
**:**
Victor Paul Dobre.
## **Doamna Tudorița Lungu**
**:**
Bună seara!
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Bună seara!
**Doamna Tudorița Lungu**
**:**
Tudorița Lungu sunt. Votul meu este pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Mulțumesc. Vă ascultăm!
**Domnul Ion Tabugan**
**:**
Bună seara, domnule președinte!
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Corect! V-am recunoscut după voce. Mulțumesc. Vă ascultăm!
**Doamna Anișoara Radu**
**:** Radu Anișoara. Vot pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Vă mulțumesc. Domnul Sighiartău Robert. Vă rog.
**Domnul Robert Ionatan Sighiartău**
**:**
Vă salut, domnule președinte! Voi vota pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Vă rog să vă prezentați și să spuneți cum votați! Atât! Simplu!
**Domnul Ion Tabugan**
**:**
Tabugan Ion sunt și votez pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Perfect! Mulțumim. Vă ascultăm!
## **Doamna Mirela Furtună**
**:**
Bună seara, domnule președinte! Mirela Furtună, PSD. Votez pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Mulțumesc. Vă rugăm! Vă ascultăm!
## **Domnul Cornel Itu**
**:**
Bună seara! Cornel Itu, PSD. Pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Mulțumesc mult.
## **Domnul Victor Paul Dobre**
**:**
Alo!
Mulțumesc mult. Vă ascultăm!
**Domnul Dumitru Oprea**
**:**
Bună seara!
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Bună seara!
**Domnul Dumitru Oprea**
**:**
De la Iași, Dumitru Oprea. Pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Mulțumesc. Vă ascultăm!
**Domnul Bende Sándor**
**:**
Bună seara, domnule președinte! Sunt deputat Bende Sándor. Votez pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Mulțumesc.
**Domnul Nicu Niță**
**:**
Bună seara, domnule președinte! Votul meu este pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Dacă doriți să... ## **Domnul Nicu Niță**
**:**
Deputat Niță.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Mulțumesc. Domnul Niță Nicu. Corect! Vă ascultăm!
## **Domnul Eusebiu Manea Pistru**
**:**
Pistru mă numesc, de la Arad. Vot pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Mulțumesc, domnule deputat.
**Domnul Petre Cioabă**
**:**
Alo, da!
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Vă ascultăm! Alo!
**Domnul Petre Cioabă**
**:**
Cioabă sunt, deputat de Teleorman. Pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Mulțumesc. Domnul Lupașcu Costel. Vă ascultăm, domnule deputat!
**Domnul Costel Lupașcu**
**:** Deputat Costel Lupașcu. Votez pentru.
## **Domnul Ion Marcel Ciolacu:**
Vă mulțumesc.
Cu 266 de voturi pentru, 11 voturi împotrivă, 8 abțineri și
un domn sau o doamnă deputat cu „nu votez”, adoptat.
Vă mulțumesc.
Cu aceste lucruri, sesiunea de vot final a luat sfârșit. Doamna Ana Birchall, explicarea votului.
## **Doamna Ana Birchall**
**:**
Da, domnule președinte, mulțumesc foarte mult pentru această oportunitate, pentru că voiam să vă mulțumesc și dumneavoastră, și președintelui Comisiei juridice, și colegelor și colegilor din Comisia juridică pentru un amendament care, în primul rând, elimină orice risc de neconstituționalitate, în baza unei decizii a Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 458. Noi am eliminat, prin acest amendament, acest risc de neconstituționalitate. Și, pe de altă parte, avem grijă ca, în situații care au fost în practică, să putem să protejăm interesul minorilor sau interesul persoanelor care chiar au nevoie de ajutor și voiam foarte mult să vă mulțumesc pentru acest lucru.
Și sper ca cei care mai împrăștie _fake news_ -uri cum că prin acest amendament se ia cu forța un minor să înceteze, pentru că nu facem nimic altceva decât, în fapt, eliminăm orice risc de neconstituționalitate, pe de o parte, și, pe de altă parte, extrem de important, apărăm și ocrotim drepturile minorilor și ale celor care au nevoie de ajutor.
Mulțumesc frumos.
|**Nr.**<br>**crt.**|**Denumirea publicației**|**Valoare**<br>**(TVA 5% inclus) — lei**|**Valoare**<br>**(TVA 5% inclus) — lei**|**Valoare**<br>**(TVA 5% inclus) — lei**| |---|---|---|---|---| |||**12 luni**|**3 luni**|**1 lună**| |1.|Monitorul Oficial, Partea I|1.310|360|131| |2.|Monitorul Oficial, Partea I, limba maghiară|1.640||150| |3.|Monitorul Oficial, Partea a II-a|2.460||220| |4.|Monitorul Oficial, Partea a III-a|470||50| |5.|Monitorul Oficial, Partea a IV-a|1.880||170| |6.|Monitorul Oficial, Partea a VI-a|1.750||160| |7.|Monitorul Oficial, Partea a VII-a|600||55| |8.|Colecția Legislația României|500|130|| |9.|Colecția Hotărâri ale Guvernului României|800||75|
N O T Ă :
Monitorul Oficial, Partea I bis, se multiplică și se achiziționează pe bază de comandă.
|**A B O N A**|**M E N T E L A P R O D U S E L E Î N F O R M A T E L E C T R O N I C**<br>**— Prețuri pentru anul 2020 —**|**M E N T E L A P R O D U S E L E Î N F O R M A T E L E C T R O N I C**<br>**— Prețuri pentru anul 2020 —**|**M E N T E L A P R O D U S E L E Î N F O R M A T E L E C T R O N I C**<br>**— Prețuri pentru anul 2020 —**|**M E N T E L A P R O D U S E L E Î N F O R M A T E L E C T R O N I C**<br>**— Prețuri pentru anul 2020 —**|**M E N T E L A P R O D U S E L E Î N F O R M A T E L E C T R O N I C**<br>**— Prețuri pentru anul 2020 —**|**M E N T E L A P R O D U S E L E Î N F O R M A T E L E C T R O N I C**<br>**— Prețuri pentru anul 2020 —**|**M E N T E L A P R O D U S E L E Î N F O R M A T E L E C T R O N I C**<br>**— Prețuri pentru anul 2020 —**|**M E N T E L A P R O D U S E L E Î N F O R M A T E L E C T R O N I C**<br>**— Prețuri pentru anul 2020 —**|**M E N T E L A P R O D U S E L E Î N F O R M A T E L E C T R O N I C**<br>**— Prețuri pentru anul 2020 —**|**M E N T E L A P R O D U S E L E Î N F O R M A T E L E C T R O N I C**<br>**— Prețuri pentru anul 2020 —**| |---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---| |**Produs**|**Abonamentul FLEXIBIL**<br>**(Monitorul Oficial, Partea I + alte 3 părți ale Monitorului Oficial, la alegere)**|||||||||| ||**Lunar**|||||**Anual**||||| ||**Online/**<br>**Monopost**|**Rețea**<br>**5**|**Rețea**<br>**25**|**Rețea**<br>**100**|**Rețea**<br>**300**|**Online/**<br>**Monopost**|**Rețea**<br>**5**|**Rețea**<br>**25**|**Rețea**<br>**100**|**Rețea**<br>**300**| |AutenticMO|60|150|380|910|2.000|550|1.380|3.450|8.280|18.220| |ExpertMO|100|250|630|1.510|3.320|1.000|2.500|6.250|15.000|33.000| |||||||||||| |**Produs**|**Abonamentul COMPLET**<br>**(Monitorul Oficial, Partea I + toate celelalte părți ale Monitorului Oficial)**|||||||||| ||**Lunar**|||||**Anual**||||| ||**Online/**<br>**Monopost**|**Rețea**<br>**5**|**Rețea**<br>**25**|**Rețea**<br>**100**|**Rețea**<br>**300**|**Online/**<br>**Monopost**|**Rețea**<br>**5**|**Rețea**<br>**25**|**Rețea**<br>**100**|**Rețea**<br>**300**| |AutenticMO|70|180|450|1.080|2.380|650|1.630|4.080|9.790|21.540| |ExpertMO|120|300|750|1.800|3.960|1.200|3.000|7.500|18.000|39.600| |||||||||||| |Colecția Monitorul|Oficial în format electronic, oricare dintrepărțile acestuia||||||||70 lei/an||
## Prețurile sunt exprimate în lei și conțin TVA.
Mai multe informații puteți găsi pe site-ul www.expert-monitor.ro, unde puteți aplica online comanda.
EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI — CAMERA DEPUTAȚILOR
#43572„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.73, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.
&JUYEJT|219897]
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 74/16.VII.2020 conține 12 pagini.**
Prețul: 30,00 lei