Se încarcă registrul politicienilor…
Se încarcă profilul politicianului…
Registrul politicienilor·2001–2013
II
Activitate
Discursuri pe an, calendar zilnic de intervenții.
1 ianuarie 2011 – 31 decembrie 201126 de discursuri · 16 zile activeIV
Discursuri din 29 noiembrie 2011
2 discursuri
Senatul · 29 noiembrie 2011
397 cuvinteDeclarația politică se intitulează „Legea asistenței sociale”. Domnule președinte de ședință, Doamnelor și domnilor parlamentari, Pe 24 noiembrie 2011, actuala guvernare ne-a demonstrat – a câta oară, de altfel? – modul în care înțelege să…
Declarații politice · adoptat tacit
Senatul · 29 noiembrie 2011
1.125 cuvinteDomnule președinte, Domnilor colegi, În urmă cu trei ani de zile, deci în 2009, în acea perioadă din primăvară, s-a făcut acel Acord stand-by, la vremea respectivă, cu Fondul Monetar Internațional. Retrospectiv, astăzi putem spune că acea…
Declarații politice · adoptat tacit
Dan Radu Rușanu · 2001–2013 · monitorul.ai