Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 noiembrie 2022
Camera Deputaților · MO 146/2022 · 2022-11-08
Alocuțiunea domnului Gordan Jandroković, președintele Parlamentului Republicii Croația
Dezbaterea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 73/2021 privind unele măsuri pentru valorificarea concentratelor tehnice de uraniu din stocul de siguranță și consum, constituit în perioada 2009–2011, aflat în proprietatea privată a statului și în administrarea Companiei Naționale a Uraniului – S.A., precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 193/2018 pentru reglementarea principiilor privind asigurarea strategiei naționale a României referitoare la menținerea ciclului nuclear integrat, prin asigurarea materiei prime pentru fabricarea combustibilului nuclear necesar funcționării unităților de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă (PL-x 389/2021; rămas pentru votul final)
Dezbaterea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic (PL-x 548/2022; rămas pentru votul final)
· other · respins
213 de discursuri
## **Domnul Ion-Marcel Ciolacu:**
Doamnelor și domnilor deputați, Stimați invitați,
Deschidem lucrările de astăzi ale ședinței Camerei Deputaților cu ședința consacrată vizitei în România a Excelenței Sale, domnul Gordan Jandroković, președintele Parlamentului Croației.
Permiteți-mi să cobor la tribună și să adresez mesajul meu cu această ocazie.
##
Stimate domnule președinte al Parlamentului Republicii Croația,
Distinși invitați membri ai delegației croate, Stimați colegi,
Îmi face o deosebită plăcere să anunț vizita în România a domnului Gordan Jandroković, președintele Parlamentului Republicii Croația, însoțit de o delegație parlamentară.
Domnul Jandroković are o bogată experiență politică, domnia-sa ocupând mai multe funcții importante în Guvernul și Parlamentul croat, cu multiple mandate și responsabilități în materia integrării și afacerilor europene.
## Stimați colegi,
Ne confruntăm cu un context actual deosebit de complex, care necesită, la nivelul Uniunii Europene, acțiuni conjugate ale statelor membre, cu respectarea îndeaproape a principiilor solidarității, coeziunii și respectului pentru valorile democratice.
Din această perspectivă, constat cu satisfacție că statele noastre au înregistrat poziții similare pe mai multe subiecte de politică externă, la nivel european, regional și internațional, România și Croația susținându-se reciproc în privința candidaturilor la nivelul Uniunii Europene, dar și la nivelul altor formate regionale și al organizațiilor internaționale.
Cooperarea dintre România și Croația în domeniul securității și apărării, atât bilateral, cât și în cadrul NATO, rămâne o dimensiune foarte importantă pentru securitatea și stabilitatea din Europa, în ansamblul său.
Având în vedere evoluțiile din Ucraina, vă adresăm felicitări, domnule președinte, pentru succesul primului
summit parlamentar al Platformei Crimeea – eveniment important, care a transmis un puternic mesaj de unitate, solidaritate și sprijin internațional pentru această țară.
Așa cum s-a evidențiat și prin mesajul transmis în cadrul acestui summit, România reconfirmă asistența pe multiple planuri oferită Ucrainei, precum și angajamentul de a participa activ la procesul de reconstrucție.
În același timp, este important să ne asigurăm de un proces rapid și sustenabil de redresare a economiilor europene. Pentru România, acest proces este cu atât mai important cu cât dorim să revenim cât mai rapid la un ritm susținut de recuperare a decalajelor de dezvoltare față de media Uniunii Europene. Iar acest lucru este posibil odată cu intrarea statelor noastre în spațiul Schengen. Cetățenii noștri nu trebuie să suporte costul indirect al acestei întârzieri. Este corect și sunt ferm convins că ambele state vor intra în luna decembrie în spațiul Schengen.
## Domnule președinte,
Mă bucur să constat excelenta noastră cooperare în plan parlamentar, indicată și de frecventele vizite din ultimii ani, la nivelul atât al conducerii Parlamentului, cât și al comisiilor parlamentare de specialitate.
În cei 30 de ani de relații diplomatice pe care îi aniversăm în anul 2022 am fructificat multiple oportunități de dialog și de sprijin reciproc și îmi exprim speranța că acest capitol va fi și mai mult valorificat în viitor, în special pe plan economic.
Domnule președinte al Parlamentului Republicii Croația, Vă mulțumesc pentru vizita dumneavoastră în România și
vă invit să vă adresați Parlamentului României. _(Aplauze.) (Revine la prezidiu.)_
Gordan Jandroković
#11209președintele Parlamentului Republicii Croația
## **Domnul Gordan Jandroković** – _președintele Parlamentului Republicii Croația_ **:**
## Bună ziua tuturor!
Vă salut cordial!
Mă bucur să fiu astăzi cu dumneavoastră.
Vă mulțumesc pentru invitație.
Gordan Jandroković
#11426președintele Parlamentului Republicii Croația
Distinse domnule președinte al Camerei Deputaților, domnule Ciolacu,
## Distinși vicepreședinți,
## Distinși colegi parlamentari,
## Doamnelor și domnilor,
Este o onoare și un privilegiu să fiu în poziția de a mă adresa din partea Parlamentului croat și din partea poporului croat, în această incredibilă casă, în inima Bucureștiului. Să facem asta în anul în care Croația și România marchează 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice face ca adresarea mea de aici să aibă o însemnătate specială.
Cu siguranță pot să vă spun că am reușit să construim o prietenie onestă, solidă și, cred eu, pe termen lung. Am reușit să facem asta prin a urmări diferite zone de cooperare în mod persistent, bilateral, făcând asta și în cadrul situației în care noi suntem membri ai Uniunii Europene, dar și în NATO. Însă interacțiunile popoarelor noastre se duc dincolo de ultimii 30 de ani. Croații au fost în România încă din secolul XIV. Ei sunt, de fapt, una dintre cele mai vechi comunități minoritare croate din lume. Au fost adevărați pionieri ai contactelor culturale și o legătură prețioasă între țările noastre. Iar eu urmăresc cu sinceritate să îi văd mâine în județul Caraș-Severin.
Noi apreciem din plin eforturile investite de instituțiile românești în a le sprijini activitățile.
Mă bucur că avem un deputat care reprezintă minoritatea croată, domnul Slobodan Ghera.
Minoritatea românească în Croația este destul de mică, ca număr, dar interesele sale sunt importante pentru noi.
Vom continua să sprijinim activitățile sale pe măsură ce relațiile cu minoritățile naționale rămân foarte importante în agenda guvernamentală.
Mai mult, în peninsula croată Istria avem o mică bijuterie lingvistică, unde aproape 100 de oameni încă vorbesc limba istroromână.
Stimați membri ai Camerei Deputaților,
Există multe similarități în căile politice și naționale ale Croației și României. Noi reamintim faptul că ambele noastre țări au experimentat tranziția de la comunism la democrație. O asemenea tranziție a fost extrem de grea și a trebuit să adapteze multiple elemente, mentale, sociale, politice și economice. Dar pentru țelurile pe care le-am împărtășit, de a intra în NATO și în Uniunea Europeană, noi am fost pregătiți să depunem acest extraefort, iar aceste elemente ne conectează.
Călătoria Croației pe tranziția democratică a fost completată după cea a României, prin accederea noastră în NATO, în 2009, și în Uniunea Europeană, în 2013.
Și permiteți-mi un reminder foarte scurt aici. Să vă amintesc că invitația Croației pentru a se alătura NATO a venit în aprilie 2008, la summitul NATO de la București, chiar în această clădire. Ca ministru de externe al Croației – la acel moment –, am avut onoarea de a fi aici atunci. Așadar, întoarcerea mea astăzi aduce amintiri bune pentru mine.
Acum ambele noastre țări țintesc să aibă o integrare mai deplină în cadrul Uniunii Europene. Așa cum bine știți, Croația a ales să intre în zona euro. Introducând euro în mai puțin de 8 săptămâni, vom îndeplini un alt țel de politică strategică.
Însă mai sunt două zone pe care și România, și Croația vor să le obțină: aderarea la spațiul Schengen și aderarea ca membri în OECD.
Croația este pregătită complet pentru a se alătura spațiului Schengen. Ultimul raport al Comisiei Europene confirmă că România este gata, de asemenea.
Eu sper că și Croația, și România vor intra pe 1 ianuarie anul următor.
Când vine vorba de celălalt țel pe care îl avem, și anume de a deveni membri în OECD, lucrăm cu diligență pe următorii pași ai procesului de accedere. Suntem încrezători că și România face la fel, pentru că, în definitiv, este spre beneficiul cetățenilor noștri.
Țările noastre au idei foarte bune vizavi de unde sunt ele acolo, dar și unde ar trebui să fie și vecinii noștri. Noi vrem ca ele, țările Balcanilor de Vest, precum și Ucraina și Moldova, să ni se alăture în Uniunea Europeană. Asta înseamnă să îndeplinim toate criteriile necesare.
Știm foarte bine că drumul către a deveni membri este lung și cere multe de la noi. Știm, de asemenea, că beneficiile de a fi membri merită într-adevăr întregul efort,
însă, așa cum se spune, e nevoie de doi ca să dansezi tango.
Așadar, Uniunea Europeană trebuie să-și întărească implicarea sa în toate aceste țări și să crească prezența în zonele noastre. Dacă noi eșuăm în a acționa eficient, alții vor veni foarte repede pentru a umple acel vacuum de putere internațională.
## Dragi prieteni români,
Toate aceste similarități dintre Croația și România clar invită parlamentele noastre și alte instituții naționale să continue nivelul de cooperare mai îndeaproape, spre beneficiul nostru mutual.
Haideți să sperăm că afacerile își vor explora și propriile oportunități. Potențialul pentru creștere continuă în relațiile noastre economice este foarte semnificativ. Conectivitatea proiectelor UE, de exemplu, în energie, transport și infrastructură, ar putea să fie de un interes comun particular.
Și să nu subestimăm puterea turismului. Nu doar impactul său economic, ci și contactele între oameni și între culturi pe care le facilitează.
Dragi colegi,
Am vorbit despre asemănările dintre noi pe căile pe care le parcurgem, despre țintele noastre actuale și viitoare și despre potențialul de cooperare economică. Acum îngăduiți-mi să mă întorc o clipă la anii de obținere a independenței de către Croația, care au fost foarte grei. A trebuit să luptăm pentru libertatea noastră politică, diplomatică și, din păcate, chiar am luptat militar.
Dar aș spune că toate sacrificiile făcute de poporul croat în anii ʼ90 au făcut să apreciem și mai mult, și mai profund independența noastră.
Azi, Rusia, care a agresat Ucraina, ne amintește cum libertatea nu trebuie niciodată luată ca fiind de la sine înțeleasă și modul în care se desfășoară această agresiune amintește croaților de aceleași modalități crude pe care le-a folosit Slobodan Milošević acum 30 de ani – de la manipularea informației la agresiunea militară, de la criza refugiaților la comiterea de crime de război și lista poate continua.
Dar această luptă a noastră pentru libertate vine din înțelegerea profundă și sensibilitatea noastră aparte pentru suferința Ucrainei și poporul său eroic, așa încât Croația va continua să sprijine Ucraina, politic, financiar, umanitar și militar.
Această abordare – nu am ezitat niciun moment când Rada Supremă a Ucrainei, în această vară, a cerut Croației să găzduiască primul summit parlamentar al Platformei Internaționale Crimeea.
Summitul ținut la Zagreb acum două săptămâni a pregătit o demonstrație clară a sprijinului interparlamentar pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și de condamnare a agresiunii neprovocate, brutale, a Rusiei.
Ambele Camere ale Parlamentului român au participat la summit, împreună cu 50 de camere ale unor parlamente din întreaga lume.
Îngăduiți-mi să mulțumesc vicepreședintelui acestei Camere, domnului Suciu, și președintelui Senatului, doamna Gorghiu, pentru că au venit la Zagreb. Croația vede clar sprijinul multidimensional necesar pentru Ucraina – adaptarea căilor ferate. Aceste căi ferate și căi navale au fost făcute disponibile, puse la dispoziția Ucrainei, pentru transport.
De asemenea, apreciem ajutorul umanitar pe care îl acordați unor mii de refugiați și sprijinul tehnic.
Știm că este bine să ai prieteni în vremuri dificile. Cu ajutorul unor prieteni ca România și Croația, Ucraina va câștiga acest război.
Lumea așa cum o știm se schimbă în fața ochilor noștri – schimbări climatice și consecințele pandemiei, afirmarea extremismului politic, a populismului, provocările multilateralismului și la adresa dreptului internațional. Imprevizibilul devine noul normal și valorile noastre sunt puse la încercare.
Într-o asemenea lume în schimbare, noi, membrii parlamentelor, reprezentând vocile popoarelor, avem un rol în asigurarea prevalenței valorilor în democrațiile noastre cu greu obținute. Avem un rol în a preveni ca regula puterii să prevaleze asupra puterii regulilor. Avem împreună un rol pentru a lupta pentru valorile noastre cruciale – libertatea, democrația, pacea, respectul pentru statul de drept și drepturile fundamentale ale omului.
Să nu cruțăm niciun efort în această luptă!
- Stimate domnule Ciolacu,
Mulțumesc din nou pentru că mi-ați dat oportunitatea de a mă adresa dumneavoastră.
Vă mulțumesc, în acest palat, pentru atenție.
Trăiască prietenia dintre Croația și România!
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
## Stimați colegi,
În 10 minute, maxim, vom continua ședința.
Dar înainte dați-mi voie să le transmitem la mulți ani tuturor sărbătoriților zilei – Mihail și Gavril și diminutivele!
Să le dea Dumnezeu tot ce este mai bun!
Dar nu plecați, ne revedem în maximum 10 minute.
## Doamnelor și domnilor deputați,
Continuăm lucrările ședinței Camerei Deputaților și vă anunț că din totalul celor 330 de colegi, până în acest moment, și-au înregistrat prezența 229.
Ordinea de zi și programul de lucru au fost distribuite și afișate pe pagina de internet a Camerei.
Vă reamintesc că timp de o oră dezbatem inițiativele înscrise pe ordinea de zi; la finalizarea dezbaterilor vom avea o pauză de 10 minute, urmată de ședința de vot final; după
votul final, cele două ședințe, ședința Biroului permanent și ședința Comitetului liderilor.
Întreb liderii de grup: dacă în legătură cu ordinea de zi există observații sau intervenții?
Nu există.
Așadar, intrăm în ordinea de zi, adică la dezbaterea inițiativelor legislative.
Începem cu Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 73/2021 privind unele măsuri pentru valorificarea concentratelor tehnice de uraniu din stocul de siguranță și consum, constituit în perioada 2009–2011, aflat în proprietatea privată a statului și în administrarea Companiei Naționale a Uraniului – S.A., precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 193/2018 pentru reglementarea principiilor privind asigurarea strategiei naționale a României referitoare la menținerea ciclului nuclear integrat, prin asigurarea materiei prime pentru fabricarea combustibilului nuclear necesar funcționării unităților de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă; PL-x 389/2021.
Suntem în procedură de urgență.
Dacă inițiatorul dorește să ia cuvântul? Nu.
Domnule Toma, raportul Comisiei pentru industrii și Comisiei pentru politică economică, vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Comisia pentru industrii și servicii și Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare au fost sesizate, spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 73/2021 privind unele măsuri pentru valorificarea concentratelor tehnice de uraniu din stocul de siguranță și consum, constituit în perioada 2009–2011, aflat în proprietatea privată a statului și în administrarea Companiei Naționale a Uraniului – S.A., precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 193/2018 pentru reglementarea principiilor privind asigurarea strategiei naționale a României referitoare la menținerea ciclului nuclear integrat, prin asigurarea materiei prime pentru fabricarea combustibilului nuclear necesar funcționării unităților de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă, transmis cu adresa PL-x 389/2021.
Consiliul Legislativ – aviz favorabil.
Consiliul Suprem de Apărare a Țării – aviz favorabil. Senatul a adoptat proiectul de lege.
Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională – aviz favorabil.
Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului avizează favorabil.
Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare și Comisia pentru industrii și servicii au examinat proiectul de lege, iar membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaților este Camera decizională. Mulțumesc.
Mulțumesc.
La dezbateri generale, domnul Dumitru Mărculescu, Grupul PNL.
Vă rog, domnule deputat.
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
România deține astăzi un stoc istoric de concentrate tehnice de uraniu. Având în vedere reglementările internaționale stricte din domeniul nuclear, complexitatea operațiunilor de furnizare și prelucrare a materiei prime necesare fabricării combustibilului nuclear necesar Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, stocul limitat de combustibil nuclear deținut de aceasta și perspectiva de lichidare a Companiei Naționale a Uraniului în perioada următoare, considerăm că este de datoria noastră să valorificăm stocul de concentrate tehnice de uraniu din stocul de siguranță și consum al statului, constituit în perioada 2009–2011.
Pe scurt, avem uraniu mai mult decât ne trebuie și riscăm, având în vedere contextul european actual, să nu-l mai putem utiliza adecvat în viitor.
De aceea, stocurile de uraniu deținute de statul român ar trebui valorificate acum, în vederea procesării pentru producerea de pulbere sintetizabilă de uraniu în dioxid de uraniu, necesară pentru fabricarea fasciculelor de combustibil nuclear de tip CANDU, ce se utilizează la Centrala Nucleară Cernavodă.
Măsurile propuse de acest proiect legislativ contribuie atât la funcționarea în condiții normale a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, cât și la diminuarea eforturilor financiare ale statului român de a asigura paza și condițiile de păstrare a stocului de concentrate tehnice de uraniu, în urma lichidării Companiei Naționale a Uraniului.
Mai mult, statul român va putea beneficia de venituri suplimentare, prin vânzarea stocului de concentrate tehnice de uraniu.
Partidul Național Liberal va vota pentru adoptarea proiectului de lege.
Vă mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc. Domnule Simion George, vă rog.
## **Domnul George-Nicolae Simion:**
În primul rând, la mulți ani celor care poartă numele de Mihail și Gavril!
Sunt sfinți care au luptat pentru dreptate, împotriva celor care fac rău.
Iar în momentul acesta, prin ce se întâmplă cu așa-zisa decarbonificare – așteptăm să vină raportul de la comisii –, prin acest proiect de ordonanță de urgență cu privire la circuitul integrat al uraniului, prin minciunile domnului Virgil Popescu, care spunea că se va închide zăcământul de la Crucea, din județul Suceava, pentru că deschidem imediat la Grințieș, în Neamț, o mină ultraperformantă. Care mină? Mai știe cineva ceva de ea? Scopul a fost închiderea minei Crucea. Oamenii care munceau acolo au plecat la cules
sparanghel în Germania și noi votăm legi în comisii, în plenul celor două Camere, pentru că sunt jaloane din PNRR.
Și acum vă acuzați unii pe alții – nu, că Ghinea a fost, ba nu, voi ați fost.
Și PSD-ul a votat adoptarea PNRR-ului. Asumați-vă acest lucru! Sunt jaloane imposibil de atins și care ne fac rău. Și, în schimb, primim banii noștri. Pentru că sunt banii noștri, sunt bani împrumutați, cu care suntem obligați să construim piste de biciclete și să ne închidem minele.
Grupul AUR va vota contra acestei ordonanțe de urgență.
Mulțumesc.
Domnule Muncaciu, suntem în procedură de urgență, un singur vorbitor de grup – procedură de urgență. Vă rog.
Domnule Rasaliu, aveți cuvântul.
## **Domnul Marian-Iulian Rasaliu:**
Vă mulțumesc frumos, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Vreau să... am simțit nevoia să iau cuvântul, legat de acest subiect, dată fiind fosta mea calitate de director al fabricii de combustibil nuclear de la Feldioara, al uzinei de uraniu.
Vreau să vă spun următorul lucru – ani de zile am susținut, chiar și când guvernele anterioare de tehnocrați au încercat să închidă fenomenul acesta al producerii uraniului în țara noastră.
Vreau să vă spun că orice mină are o viață, are un termen. În momentul în care aceasta este epuizată nu se poate face altceva decât să se procedeze la închiderea acesteia.
Vreau să vă spun un singur lucru, extrem de important: în apropiere de mina Crucea, la care am ținut extraordinar de mult, atât ca activitate, cât și ca suport al celor care au lucrat acolo, iar cei care au lucrat în mină cunosc lucrul acesta, în apropiere de această mină, la Tulgheș–Grințieș, există un zăcământ, la 70 de kilometri de Crucea, care poate fi dat în exploatare. Aceeași forță de muncă poate fi mutată acolo. Și rugămintea mea către Ministerul Energiei este să se concentreze pe deschiderea acestui zăcământ, pentru că poate fi folosită cu succes forța de muncă de la Crucea. Fabrica de la Feldioara produce în continuare, din concentrate din alte surse, drept care lucrul acesta este cât se poate de normal.
Eu susțin acest circuit integrat al producerii uraniului în România. Am făcut-o, o fac și voi susține în continuare. Vă mulțumesc.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Și eu vă mulțumesc.
Domnul Ciubuc Ciprian, deputat neafiliat.
Domnule Acatrinei, mai spun o dată: la procedura de urgență, un singur vorbitor de grup.
Mulțumesc, domnule președinte.
Această ordonanță de urgență a Guvernului PNL–PSD–UDMR vine să interzică și să stopeze exploatarea de uraniu; și doar folosirea stocurilor existente.
Stimați colegi,
Din punctul meu de vedere, această ordonanță este o trădare și este o executare a industriei de uraniu în România. Și ceea ce vin colegii să ne spună de aici, de la tribună, că orice mină are o exploatare și un final, este fals. În calitate de inginer, vreau să vă spun că orice mină poate fi retehnologizată și reamenajată, ca orice altă unitate de producție.
Ceea ce faceți astăzi, dacă acordați un vot pozitiv acestei ordonanțe, nu faceți nimic altceva decât să închideți posibilitatea României de a exploata uraniu și pentru centrala atomoelectrică de la Cernavodă vom fi nevoiți să importăm, de zeci și sute de milioane de euro, uraniu. Este inacceptabil ca astăzi, în anul 2022, într-o țară unde avem o rezervă de uraniu incontestabilă și incomparabilă cu a oricărui alt stat european, suntem chiar lideri la nivel mondial la zăcământ de uraniu, să ajungem să emitem ordonanțe de urgență și să punem pe butuci energia atomoelectrică.
Din punctul meu de vedere, stimați colegi, Pactul verde european și trecerea la energie regenerabilă nu pot fi implementate imediat și niciodată energia verde nu poate suplini energia atomoelectrică.
De aceea, vă invit: cu toții să reflectăm asupra strategiei naționale de exploatare a uraniului și asupra securității energetice a României și să acordăm un vot negativ acestei ordonanțe de urgență, care nu face nimic altceva decât să execute energia atomoelectrică din România.
Vă mulțumesc.
Mulțumesc.
Voi vota împotrivă.
Mulțumesc.
Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final.
Ne întoarcem la poziția 1, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic; PL-x 548/2022.
De asemenea, suntem în procedură de urgență.
Dau cuvântul Comisiei pentru industrii sau Comisiei pentru politică economică, sau Comisiei pentru muncă, pentru prezentarea raportului comun.
Domnule Mang, vă rog.
Și, la final, vă rog să faceți și propuneri pentru timpii de dezbatere.
Da.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Dau citire raportului comun asupra Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic.
În temeiul art. 95 și 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru muncă și protecție socială, Comisia pentru industrii și servicii și Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare au fost sesizate, prin adresa PL-x 548/2022 din 4 octombrie 2022, cu dezbaterea pe fond, în procedură de urgență, a Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 108/2022, care reglementează închiderea și conservarea grupurilor energetice pe bază de lignit și huilă, închiderea carierelor de lignit și minelor de huilă, precum și măsuri de sprijin pentru închiderea și conservarea capacităților de producere a energiei electrice pe bază de lignit și huilă.
De asemenea, se instituie măsuri pentru atenuarea consecințelor sociale ale închiderii și conservării capacităților de producere a energiei electrice pe bază de lignit și huilă și a carierelor și minelor aferente, stabilirea surselor de finanțare a măsurilor de ajutor de stat, precum și a măsurilor pentru coordonarea și implementarea procesului de decarbonizare.
Pentru coordonarea și implementarea procesului de decarbonizare se înființează Comitetul interministerial al cărbunelui, al Comitetului consultativ și al Grupului de lucru pentru coordonarea și monitorizarea implementării măsurilor stabilite, precum și posibilitatea repornirii grupurilor energetice închise, prin decizia Guvernului României și la propunerea Ministerului Energiei, în situație de criză energetică și în corelare cu măsurile cuprinse în planurile de urgență aferente sectorului energetic.
La întocmirea prezentului raport comun, cele trei comisii au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul negativ al Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, punctele de vedere ale Guvernului.
În conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaților, republicat, cu modificările ulterioare, comisiile au dezbătut proiectul de lege în ședințe separate.
La ședința comună a Comisiei pentru industrii și servicii împreună cu Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare din data de 7 noiembrie au participat deputații conform propriilor liste de prezență.
În urma dezbaterilor și a opiniilor exprimate, membrii comisiilor au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea proiectului de lege, cu amendamente admise și respinse.
La ședința Comisiei pentru muncă și protecție socială din data de 8 noiembrie 2022 au participat deputații membri ai comisiei conform listei de prezență.
În urma dezbaterilor și a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi – 3 voturi împotrivă și două abțineri –, adoptarea proiectului de lege, cu aceleași amendamente adoptate de Comisia pentru industrii și servicii împreună cu Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare.
La dezbateri au participat, în conformitate cu prevederile art. 56 și 57 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare: din partea Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene – doamna secretar de stat Andreea Naggar; din partea Ministerului Economiei – domnul director Adrian-Ovidiu Duicu...
Chiar nu trebuie să-i citiți pe toți.
În regulă.
...din partea Ministerului Energiei a participat domnul... secretar de stat Dan Drăgan.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în ședința din 27 septembrie 2022.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, conform prevederilor art. 73 alin. (1) din Constituția României, republicată.
În urma finalizării dezbaterilor asupra proiectului de lege și a documentelor conexe, membrii celor trei comisii au hotărât să propună plenului Camerei Deputaților prezentul raport comun, de adoptare a proiectului de lege, cu amendamente admise și respinse, redate în anexele care fac parte integrantă din raportul comun.
Pentru dezbatere propun timp de 5 minute.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Vă rog să vă pregătiți cartelele. Timp de dezbateri – 5 minute.
Vreți să reformulați propunerea, domnule Mang?
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Vă rog să vă pregătiți cartelele. Vot pentru 10 minute – timp de dezbateri. Vot!
Și insist la colegii noștri de la AUR, vă reamintesc, suntem în procedură de urgență, un singur vorbitor de grup.
## **Domnul Sorin-Titus Muncaciu**
**:**
Păi, stai, domnule, și amendamentele? Vă bateți joc de democrație!
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Cu 187 de voturi pentru, 24 contra, două abțineri...
, timpii de dezbateri au fost aprobați.
Domnul Simion George, dezbateri generale, Grupul AUR. Vă rog.
## **Domnul George-Nicolae Simion:**
O lege atât de importantă nu poate fi dezbătută în 10 minute. Asta este pe procedură.
Pe fond: în Germania se redeschid facilități energetice. În momentul acesta trecem printr-o criză energetică. Dacă vorbim de închiderea Ișalniței, Rovinariului, Turceniului, dacă vorbim de colegii dumneavoastră din Hunedoara și Gorj, care
au susținut, ieri, în comisii, că nu trebuie să ne atingem de CE Oltenia și nu trebuie să ne atingem de Valea Jiului și nu trebuie să ne atingem de centrala de la Paroșeni, vă întreb: care este rostul dumneavoastră, ca parlamentari, în această Cameră, de ce v-au trimis românii aici, dacă veți spune „nu este vina noastră, este jalon din PNRR”?
Cred cu tărie în momentul acesta că fiecare amendament trebuie dezbătut, că domnii parlamentari de la Hunedoara și de la Gorj trebuie, pentru cetățenii pe care îi reprezintă, să-și apere amendamentele și cred că trebuie să păstrăm, ca variantă de lucru, ca variantă de viitor, ca variantă sustenabilă, până o înlocuim cu altă formă de energie, încălzirea pe cărbune.
Închiderea termocentralelor, închiderea minelor și închiderea carierelor, care nici măcar nu este prevăzută în PNRR, nu reprezintă nimic altceva decât un asasinat economic. Și vă faceți părtași, după multe alte guverne care au închis activitatea în Valea Jiului, care au închis încălzirea noastră pe cărbune, vă faceți vinovați, prin votul de astăzi, pe repede înainte, de asasinarea economiei naționale.
Nu votați această lege! Nu votați cum vă spune Virgil Popescu! Nu votați, având în vedere că în PNRR domnul Ghinea, teoretic – practic, domnul Virgil Popescu –, a inclus niște amendamente criminale pentru România! Nu votați cu gândul că premierul Ciucă a spus: gata, noi am primit banii și trebuie să închidem! Este soarta României pe mulți ani de acum înainte! Nu o să mai avem energie produsă în România și o să cumpărăm de la vecini. O să cumpărăm din Ungaria. Nu întâmplător sunt unii susținători atât de fervenți ai închiderii minelor pe cărbune aici, în Parlamentul României.
Gândiți-vă bine ce votați și cum votați!
Mulțumesc.
Doamna Intotero, la dezbateri generale sau la amendamente? La dezbateri generale. Vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Din păcate, nu este un moment bun pentru județul pe care îl reprezint în Parlamentul României.
Și puteți să considerați că vorbesc în nume propriu. Sunt cinci secretari de stat la Ministerul Energiei și vreau să știu dacă unul dintre ei este prezent azi în sală. Sau domnul ministru. Nu este nimeni prezent.
Acesta este respectul acestui minister pentru cetățenii României.
Acesta este respectul acestui ministru pentru județul Hunedoara, ministru care nu a venit niciodată să stea la discuții cu oamenii din județul Hunedoara.
Regret faptul că nu s-a putut discuta cu domnia-sa, pentru că județul Hunedoara va beneficia într-adevăr de Fondul pentru o tranziție justă, adică să punem ceva în locul minelor care se vor închide, dar noi nu vom avea timp să implementăm aceste proiecte până când..., de fapt, minele se vor închide înainte.
Revoltă, umilire, cam acestea sunt sentimentele pe care eu le simt astăzi, din păcate, pentru acest ministru. Mulțumesc.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
## Stimați colegi,
Avem așa – una, două, trei, patru, cinci solicitări de intervenții de la deputații neafiliați și încă patru de la deputații AUR. Cinci chiar. Conform regulamentului, voi da cuvântul unui singur deputat neafiliat.
De la Grupul AUR a vorbit deja domnul Simion.
## **Domnul George-Nicolae Simion**
**:**
Lăsați-ne să vorbim pe amendamente!
Iar ulterior, la susținerea amendamentelor, de acolo va curge acel timp de 10 minute.
Așadar, primul înscris din partea deputaților neafiliați, domnul Coarnă.
Vă rog.
Restul, conform procedurii, nu mai pot lua cuvântul.
## **Domnul Dumitru Coarnă:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Eu vă anunț că voi vota contra închiderii acestor capacități de producție, dintr-un simplu motiv: România astăzi – astăzi! – produce 6.031 megawați și consumă 6.767. Înseamnă că suntem pe un deficit. Avem import din Ungaria – apropo, domnule președinte, din Ungaria, George Simion, importăm astăzi 300 MWh, 766 din Bulgaria, din care 500 îi trimitem în Republica Moldova, iar diferența rămâne să acoperim deficitul de energie din piața românească. Iar noi astăzi votăm închiderea capacităților de producție, care are un dublu efect – o dată, lipsa de energie; 2 – aspectul social, pe care Partidul Social Democrat, din păcate, îl susține.
Practic, noi votăm împotriva interesului poporului român. Nicio țară din Europa nu procedează așa cum procedează România. Avem termene și în PNRR până în 2032. De ce trebuie să închidem noi aceste capacități de producție într-o perioadă de criză? Într-o perioadă de criză, într-o perioadă de excepție impui soluții de excepție.
Or, nu suntem în poziția în care noi putem astăzi să închidem capacități de producție, când suntem pe minus 700 MWh. Astăzi România importă, repet, din Bulgaria 766 MWh, 300 MWh îi importă din Ungaria, din care 500 îi trimitem în Republica Moldova, diferența rămâne pentru consumul intern.
Afară încă avem temperaturi pozitive. Gândiți-vă ce-o să fie în ianuarie, în februarie, când o să avem un deficit de 1.000-1.500 MWh! Practic, o să ajungem în situația în care o să întrerupem curentul electric consumatorului casnic, pentru că astăzi PSD, PNL, UDMR și minoritățile o să voteze închiderea acestor capacități de producție.
Eu vă anunț că voi vota contra închiderii acestor capacități de producție.
Mulțumesc.
Domnul Miruță Radu-Dinel, Grupul USR.
## **Domnul Radu-Dinel Miruță:**
## Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Pentru cei de la Partidul Național Liberal nu-i nicio noutate...
, pentru că alături de Virgil Popescu dumnealor și-au asumat să pună pe butuci sistemul energetic românesc.
Dar pentru Partidul Social Democrat este o situație stânjenitoare ca, după ce propagă de ani de zile interesul pentru sistemul energetic românesc, astăzi, la momentul adevărului, să voteze împotrivă.
## **Domnul Gabriel Andronache**
**:**
Cine a făcut PNRR-ul? Ai uitat de Ghinea!
## **Domnul Radu-Dinel Miruță:**
Coaliția anunță astăzi cu vorbe clare un singur lucru – că închide minele de cărbune din România, că închide termocentralele care funcționează pe bază de cărbune, contrar a ceea ce propagă pe la televiziuni, pe la interviuri, în Parlament cei de la Partidul Social Democrat.
Închid aceste lucruri, în condițiile în care nu există nicio obligație în PNRR. Știu, se scuză...
, acest PNRR a devenit o umbrelă pentru neputință.
Îi aud pe cei de la PSD, așa, cu capul aplecat, uitându-se la pantofi, că se scuză și că nu pot să voteze din cauza PNRR-ului.
Cioloș! Cioloș! Ghinea! Ghinea!
## **Domnul Radu-Dinel Miruță:**
## Stimați colegi, Dragi români,
PNRR-ul nu interzice să pui ceva în loc înainte să închizi. Oricât de tare ați vrea dumneavoastră să vă scuzați, așa cum v-ați scuzat, cum ați încercat și pe povestea cu pensiile...
, v-a explodat în față și a fost o minciună.
N-ați reușit să găsiți soluții pentru creșterea prețurilor la energie și ați dat vreo patru ordonanțe care au blocat acest lucru. Acum găsiți soluția închizând.
În PNRR există 1,4 miliarde de euro primiți de România pentru capacități noi de producție.
Adevărul este că nu ați fost niciodată în stare să construiți ceva nou. Niciodată nu ați fost interesați...
Finalizați, vă rog.
...pentru miile de oameni pe care acum îi lăsați pe drumuri și discutați despre rezervă tehnică, ca și cum CEO ar funcționa...
Domnule Miruță, vă rog...
...fără excavatoare...
...să finalizați.
## **Domnul Radu-Dinel Miruță:**
...și puneți pe butuci sistemul energetic din România, ascultând umili de Virgil Popescu.
Grupul PNL, domnul Andronache.
## **Domnul Gabriel Andronache:**
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. S-a atins culmea tupeului.
Chiar aveți atât de mult tupeu?
Nu-mi vine să cred. Ați uitat de domnul Ghinea? Ați uitat de porcăriile care au fost înscrise acolo? Așa ceva este greu de înghițit și greu de crezut...
că ați reușit să depășiți o culme a tupeului pe care am crezut că nu o puteți atinge.
Mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc.
Grupul minorităților naționale cedează vorbitorul în favoarea Grupului PSD.
Vă rog, domnule Simonis.
## **Domnul Alfred-Robert Simonis:**
Mulțumesc Grupului minorităților naționale. Mulțumesc, domnule președinte. Stimate colege, Stimați colegi,
Mi-l și imaginez pe domnul Ghinea stând într-un fotoliu de piele masiv, așa, luat din banii de consultanță, mulți bani, puși în PNRR, uitându-se la noi cum trebuie să încercăm să reparăm toate nenorocirile pe care domnia-sa și partidul din care face parte le-au introdus în PNRR.
Pentru că, dacă vreți să vorbim despre adevăr și dacă vreți să spunem adevărul...
, trebuie spus faptul că...
Domnule Fălcoi, la Timișoara noi nu urlăm, să știți.
Nu, la Timișoara noi nu zbierăm, nu suntem pe stadion. Așa eram învățat la Timișoara. Dacă dumneavoastră schimbați modul acesta de făcut politică...
Dacă vreți să spunem adevărul, adevărul este că USR-ul a băgat în PNRR închiderea tuturor acestor mine în 2024 și în 2025.
Astăzi – astăzi –, nu putem trage o tranșă de 2,8 miliarde de euro dacă nu votăm această lege.
Fals! Fals!
## **Domnul Alfred-Robert Simonis:**
Or, în urma negocierii pe care actualul Guvern a făcut-o cu Comisia, toate aceste mine nu se mai închid în 2023, 2024, se închid în 2026, 2030, chiar 2032, unele dintre ele.
Deci noi, practic, astăzi îmbunătățim ceea ce dumneavoastră ați făcut în PNRR. Fără această îmbunătățire, pierdem 2,8 miliarde de euro.
Și, da, cred că domnul Ghinea râde într-un fotoliu luxos, e adevărat, dar noi trebuie să avem următoarea responsabilitate – pe de o parte, să luăm banii din PNRR, obligatoriu; pe de altă parte, să ne asigurăm că prelungim închiderea acestor mine și că în locul acestora venim cu energie verde.
Și asta vom face până când... am prelungit prin aceste amendamente termenele de închidere. Nu cum ați vrut dumneavoastră, într-un an sau doi să le închideți.
Mulțumesc.
## **Domnul Gheorghe Șoldan**
**:**
Bravo, Freddy!
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Am rugămintea la colegii de la stafful tehnic să pregătească cele 10 minute pentru amendamente, pentru că intrăm la dezbaterea pe articole și de aici curge termenul de 10 minute.
Dacă la titlul legii există obiecții sau comentarii? Nu.
Intrăm pe articole.
Și am rugămintea la colegii care doresc să intervină la amendamente admise sau respinse să o facă, nu înainte de a-i ruga pe cei de la stafful tehnic să-mi șteargă toate solicitările de cuvânt, pentru că altfel nu voi mai ști care vor să intervină la amendamente.
Bun. Dați drumul la timpul de 10 minute. Domnule Coleșa, aveți amendament?
## **Domnul George-Nicolae Simion**
**:**
Avem mai multe, da.
În regulă. Tocmai de aceea, vă rog, domnule Coleșa, să veniți la microfon, să susțineți, bănuiesc, la capitolul „Amendamente respinse”.
Vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Deci este vorba de un amendament la art. 1.
Marginal mă interesează.
Ei, marginalul îl luați..., pentru că în timpul ședinței a apărut raportul și să facem „matching-ul” e o nebunie. Deci la art. 1...
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Păi, eu nu pot să mă joc de-a „matching-ul”, eu trebuie să știu ce
Vot · Amânat
Alocuțiunea domnului Gordan Jandroković, președintele Parlamentului Republicii Croația
Bun. Atunci, aveți răbdare, dar opriți timpul.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
## Am.
Corina Chiriac cânta așa ceva, cu „Opriți timpul!”.
## **Domnul Ilie-Alin Coleșa:**
Nu-i de glumă, domnule președinte.
Deci...
Bun. Marginal...
Marginal 2.
În regulă. Vă rog.
Deci este vorba de „crearea” în loc de „închiderea” tuturor acestor exploatări miniere și a centralelor aferente. Este vorba de crearea condițiilor de atingere a unor randamente optime, crearea condițiilor pentru retehnologizarea sau conservarea unor grupuri.
De ce am spus asta? Pentru că este absurd ca printr-o lege să interzicem utilizarea unui combustibil – în cazul acesta, cărbunele.
A închide o mină, o termocentrală sau orice altă entitate aflată în subordinea Guvernului se face în mod direct, nu printr-o lege. Ne aflăm într-o situație istorică de involuție în care închiderea... Se interzice un anumit tip de combustibil fără a se lua în considerare niciun criteriu de ordin economic, social, ci doar unul pur ideologic.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Vă rog să vă pregătiți cartelele. Suntem la amendamente respinse. Vot, marginal 2.
Cu 25 de voturi pentru, 143 contra, 41 de abțineri, respins.
Mai departe. Domnul Toma. Amendament respins, bănuiesc.
## **Domnul Ilie Toma**
**:**
Sigur că da.
Vă rog. Și să indicați marginalul.
Marginal?
## **Domnul Ilie Toma:**
...groaznic negociat.
Imediat o să vă spun, pentru că trebuie să prelungiți neapărat viața minelor din Valea Jiului, trebuie să prelungim viața termocentralei de la Paroșeni. Și, atunci, nu pot să o fac contra unei Uniuni Europene din care facem și noi parte.
Trebuie să explicăm clar. Un PNRR negociat malițios. Un PNRR negociat pe mercantilism politic, pe spatele pământului acesta, udat de strămoșii noștri cu lacrimi, cu suflet și cu munca lor, din păcate, cu sângele plătit. Și l-ați negociat fără să o gândiți un pic românește.
, să cer Parlamentului României, Camerei Deputaților, la amendamentele respinse.
De fapt, sunt două, dar o să citesc doar unul, pentru că unul îl va implica și pe celălalt. Dacă unul nu este votat, nu va avea viață nici termocentrala de la Paroșeni.
Și, atunci, am să încep, la art. 6, domnule președinte de ședință, alin. (1)...
Marginal 6, da?
## **Domnul Ilie Toma:**
La art. 6 alin. (1), lit. c) se modifică și va avea următorul cuprins: „c) exploatările miniere ale Complexului Energetic Hunedoara...”
Cred că este marginal...
Cred că este marginal 9.
Marginal 9, art. 4 alin. (1) lit. d)?
„c) exploatările miniere ale Complexului Energetic Hunedoara:
i) Lupeni, Lonea – lucrări de punere în siguranță, închidere și ecologizare până la 31 decembrie 2032”. Nu 2030.
„ii) Livezeni și Vulcan – lucrări de punere în siguranță, închidere și ecologizare până la 31 decembrie 2032”.
Facem această precizare în speranța că în viitorul apropiat va veni cineva cu viziune și va renegocia la Uniunea Europeană, va vedea adevărata dimensiune a problemelor sociale și economice din Valea Jiului.
Implementarea „Tranziției Juste” – cum spun colega mea... și colegii mei din Hunedoara, Natalia Intotero și Viorel Salan – trebuie văzută în profunzime, pentru că, da, va avea loc această implementare justă, dar când? Le oprim înainte și după aceea nu vom mai avea ce prelungi.
Mulțumesc mult.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
De fapt, este vorba de marginal 19.
**Domnul Ilie Toma**
**:**
Dacă le tot schimbați!
Marginal 19.
Vă rog să vă pregătiți cartelele.
Amendamentul 19 de la amendamente respinse. Marginal 19.
Vot, vă rog.
Cu 37 de voturi pentru, 13 contra, 153 de abțineri, marginal 19 – respins.
Domnule Acatrinei Dorel, Grupul AUR, vă rog.
12 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA a II-a, Nr. 146/28.XI.2022
Mulțumesc frumos, domnule președinte. Stimate colege, Stimați colegi...
Vă rog.
## **Domnul Dorel-Gheorghe Acatrinei:**
Art. 2, marginal 4. Textul OUG... „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se autorizează construirea...”
Deci textul OUG este „...se interzice construirea...”.
Modificarea – „...se autorizează construirea de noi capacități energetice de producere a energiei electrice pe bază de lignit sau huilă, cu respectarea prevederilor privind protecția mediului de la nivel național”.
## **Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu**
**:**
Ce marginal e?
Este marginal 4.
## **Domnul Dorel-Gheorghe Acatrinei:**
Marginal 4.
## **Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu**
**:**
OK.
**Domnul George-Nicolae Simion**
**:**
Domnule Moșteanu, dar fiți atent!
Am spus, art. 2, marginal 4.
Vreau să vă spun și altceva, stimați colegi.
Astăzi România a devenit o țară care nu mai este, din punct de vedere energetic, stabilă. În ce sens? Capacitățile noastre de producție pe uraniu au dispărut pur și simplu, sistemul integrat nu mai există, ceea ce ne face dependenți de marii producători mondiali, putem spune, de Kazahstan sau Canada, eventual, pentru că noi deținem deja aceste reactoare care sunt de producție canadiană – și acest lucru ne face foarte dependenți.
Din păcate, am atins o performanță foarte... foarte negativă.
De exemplu, Hidroelectrica urmează și ea, evident. Știți...
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Pot să
Vot · Amânat
Alocuțiunea domnului Gordan Jandroković, președintele Parlamentului Republicii Croația
Știți care este cifra de...
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
...veți mânca tot timpul?
## **Domnul George-Nicolae Simion**
**:**
Lăsați-l să termine! Lăsați-l să termine!
## **Domnul Dorel-Gheorghe Acatrinei:**
Știți care este cifra de afaceri a Hidroelectrica pentru anul 2021? 6 miliarde de lei; ceva peste. Știți care este profitul? Peste 3 miliarde de lei. Ce înseamnă asta? Că este...
Foarte bine, stimați colegi.
Vă rog să vă pregătiți...
## **Domnul Dorel-Gheorghe Acatrinei:**
Noi închidem ce avem al nostru.
Vă rog să vă pregătiți cartelele. Amendamente respinse, marginal 4. 28 de voturi pentru, 138 contra, 44 de abțineri. Respins. Domnule Băltărețu, vă rog.
Vă rog să indicați și marginalul.
Mulțumesc, domnule președinte. Marginal 8 de la amendamente respinse.
Și aș vrea să vă explic, în două vorbe, despre ce e vorba. Vorbim de PNRR, vorbim de obligația pe care ne-ar aduce-o Bruxelles-ul, să închidem centrale și capacități de producție, dar nu ne oprește Bruxelles-ul să facem niciun fel de reglementări prin lege, aici, noi, în Parlament, să cerem Guvernului ca orice unitate de producție care ar fi oprită să fie înlocuită de o capacitate de producție similară.
Și, atunci, amendamentul pe care îl propunem este următorul: „Se aprobă încetarea, condiționată de punerea în funcțiune a unei capacități de producție a energiei care să producă într-un an echivalentul energiei produse în același interval de sursa care este retrasă...”.
Vă rog să vă pregătiți cartelele. Amendamente respinse, marginal 8. Vot, vă rog.
Cu 131 de voturi contra, 16 abțineri, 65 de voturi pentru, marginal 8 a fost respins.
Doamna Mitrea Dumitrina, Grupul AUR, vă rog. Vă reamintesc, timpul a fost epuizat. În schimb, am să mai las un vorbitor de la Grupul AUR să susțină amendament și un coleg...
Mulțumesc...
...de la Grupul USR și după aceea oprim dezbaterile. Vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte.
Marginal 14. „Art. 4 alin. (3) se modifică și va avea următorul conținut: «(3) Capacitățile de producere a energiei electrice pe bază de lignit ale Societății Complexul Energetic Oltenia – S.A., respectiv grupurile energetice Turceni 4 și 5, Ișalnița 7, Rovinari 4, 5 și 6, cu un total de 1.965 MW putere instalată, constituie rezervă tehnică de la data eventualei încetări a producerii energiei electrice în unitățile menționate, până cel puțin în anul 2050, pentru asigurarea funcționării sigure și stabile a Sistemului electroenergetic național»”.
Președintele României spunea în 2021, la Glasgow, că România și-a redus intensitatea emisiilor de CO2 cu 77% pe unitatea de PIB, iar că emisiile pe cap de locuitor – avem una din cele mai scăzute rate de emisii pe cap de locuitor din Uniunea Europeană.
De ce spunem 2050? Pentru că până în 2050 avem toate șansele să ajungem la zero, așa cum ne cere Uniunea Europeană.
Deci haideți să votăm pozitiv pentru acest amendament, să avem timp ca energia electrică pentru România să existe și să nu trebuiască să importăm din afară.
Mulțumesc.
Vă rog să vă pregătiți cartelele. Amendamente respinse, marginal 14. Vot, vă rog. Se pregătește domnul Miruță.
Și am rugămintea, la colegii de la AUR, să-și mai desemneze, după domnul Miruță, un singur coleg care să...
Unu. Un coleg. Nu negociem.
Cu 37 de voturi pentru, 138 contra, 40 de abțineri, marginal 14 a fost respins.
Domnule Miruță, vă rog.
La marginal 5.
„Art. 2. – Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se interzice construirea pe viitor a unor capacități noi de producere a energiei electrice pe bază de lignit sau de huilă.”
Rațiunea este următoarea. Comisia Europeană, PNRR prevăd sancțiuni și prevăd propuneri pentru momentul actual.
Similar, acum 10 ani s-a închis exploatarea de grafit de la Baia de Fier, fiindcă nu era foarte eficient grafitul în acel moment. 12 ani mai târziu, grafitul este extraordinar de interesant pentru întreaga industrie și este un zăcământ pe care România acum îl poate folosi.
De ce să fim noi mai catolici decât papa și să interzicem oricând pe viitor materializarea zăcămintelor din România de lignit și de huilă? E ca și cum noi, prin acest amendament, în această ordonanță, reducem spre zero importanța acestor zăcăminte în România, dacă niciodată, indiferent de condiții, nu le vom mai putea utiliza.
Propunerea noastră este să abrogăm acest articol.
Amendamente respinse, marginal 5.
Vot, vă rog.
Cu 75 de voturi pentru, 128 contra, 8 abțineri, marginal 15 – respins.
Voci din sală
#60199Marginal 5.
Marginal 5. Mai aveți ultimul..., ultimul, USR. După aceea, Dan Tanasă, ultimul, AUR. Vă rog.
## **Domnul Radu-Dinel Miruță:**
Marginal 15, art. 4. alin. (3) – „Capacitățile de producere a energiei electrice pe bază de lignit și de huilă ale Complexului Energetic Oltenia intră în rezervă tehnică condiționat de existența în România a unor capacități de producție a energiei electrice care să producă în timpul unui an cantitatea totală de energie produsă la nivel național în anul 2020.”
## Domnule președinte,
Nu există interdicție în Planul național de redresare și reziliență ca la Complexul Energetic Oltenia să nu se poată pună ceva înainte de a scoate. Avem termen de a scoate – 2026–2032. România, rațional, în acest context internațional, ar trebui să introducă în lege asumarea că va pune ceva în loc.
Pentru că avem în planul de la CEO două centrale, la Turceni și la Ișalnița, centrale pe gaz, proiecte care sunt blocate. Blocată este și centrala de la Iernut.
Dacă nu ne asumăm să trecem în lege obligația de a scoate doar după ce vom pune ceva în loc, filmul acesta a mai fost văzut în România, scoțând din Sistemul energetic național în permanență capacități de producție.
Vă rog să vă pregătiți cartelele. Amendamente respinse, marginal 15.
Vot, vă rog.
Cu 65 de voturi pentru, 136 contra, 11 abțineri, marginal 15 – respins.
Domnul Dan Tanasă, ultimul din această serie de susținere a amendamentelor. Vă rog.
Da.
Mulțumesc frumos, domnule președinte. Susțin marginal 7, amendamentul propus de AUR. Voi da citire amendamentului.
„Art. 3 se abrogă și se înlocuiește cu:
«Art. 3 alin. (1) – Se condiționează încetarea producerii energiei electrice pe bază de lignit și huilă, retragerea din exploatare și închiderea capacității energetice totale instalate pe bază de lignit și huilă de 4.920 MW, de construirea și punerea în funcțiune a noi capacități de producție de energie electrică cu o putere instalată egală sau superioară celei scoase din funcțiune. Noile capacități de producție a energiei electrice trebuie să aibă un randament economic superior celor scoase din funcțiune și să nu depindă de factori de mediu incontrolabili.»”
Și alin. (2) al amendamentului: „Încetarea producției de lignit și huilă și executarea lucrărilor de punere în siguranță și a lucrărilor de închidere și ecologizare pentru cariere și mine se pot realiza doar după înlocuirea facilităților de producție de la alin. (1) pe care acestea le deserveau.”
În mod evident, nu putem să închidem pur și simplu, fără să punem nimic în loc.
Și am văzut în ultimii 32 de ani ce poate pune PSD și PNL în loc. Mă gândesc doar la județul Mureș, pe care îl reprezint. Barajul de la Răstolița e executat undeva la 90% și stă așa de 32 de ani. E o investiție începută în anii ʼ90.
În momentul acesta, în România există peste 11 astfel de proiecte de investiții, care se află în diferite stadii de implementare, dar pe care, pur și simplu, PSD, PNL și UDMR refuză să le ducă la bun sfârșit.
Închidem, am înțeles. Închideți fără să puneți nimic în loc. În momentul acesta, Germania își pune problema să redeschidă mine, iar aici, la București, coaliția de guvernare închide mine.
În momentul acesta, în care la București se pune problema să închidem mine, Germania și Polonia produc în continuare curent electric pe bază de cărbune.
Vă reamintesc că Polonia a fost somată de Comisia Europeană să închidă capacitățile de producție pe bază de cărbune, iar Polonia a zis „nu”. Comisia Europeană a spus Poloniei că îi va aplica o amendă substanțială, de câteva sute de mii de euro, iar Polonia a zis în continuare „nu”.
Așadar, nu puteți să le spuneți oamenilor că sub guvernarea voastră, a PSD, a PNL, a UDMR, trec legi care pun cruce exploatării de cărbune și apoi să vă întoarceți în circumscripții și să spuneți, să dați vina pe Bruxelles sau pe cei de la USR, sau pe nu știu ce PNRR.
Este în regulă...
Dacă sunteți...
...domnule Tanasă.
...demnitari ai statului român și guvernați această țară, aveți toată forța, aveți toate pârghiile să o guvernați în numele...
Domnule Tanasă...
...românilor și pentru români. Nu mai...
Vă rog să vă pregătiți...
...cu Bruxelles-ul care nu vă lasă, cu USR-ul care n-a făcut nu știu ce, cu PNRR-ul, pentru că aveți posibilitatea să vă duceți să negociați!
Orice contract, orice înțelegere pot fi negociate.
Repet, nu puteți să le spuneți oamenilor că închideți minele și faceți asta în interesul lor.
Domnule Tanasă...
Interesul – în momentul în care închideți...
Domnule Tanasă...
...nu faceți nimic altceva decât să vă asigurați...
Vă rog să opriți...
...că România...
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
...microfonul.
## **Domnul Dan Tanasă**
**:**
...va importa energie electrică.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Domnule Tanasă, de trei ori v-am rugat, v-am lăsat și peste.
Lăsați-mă să
Vot · Amânat
Alocuțiunea domnului Gordan Jandroković, președintele Parlamentului Republicii Croația
## **Domnul Dan Tanasă**
**:**
Lăsați-mă să-mi termin pledoaria, domnule președinte!
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Nu mai este pledoarie, este susținere de amendament, domnule Tanasă.
În 10 secunde vă rog să finalizați.
Mulțumesc, domnule Tanasă.
Vă rog să vă pregătiți cartelele.
Amendamente respinse, marginal 7.
- Cu 65 de voturi pentru, 138 contra, 5 abțineri, marginal
- 7 – respins.
Aveți 30 de secunde, stimate coleg.
Marginal 14.
Mulțumesc, domnule președinte.
...folosiți această scuză...
...cartelele.
Marginal 14 a fost deja susținut. Și votat.
Consider că închiderea definitivă în această perioadă de criză energetică...
Stimate coleg...
...a termocentralelor...
...dacă vă referiți la marginal 14, l-am votat...
...alin. (3).
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
...și redezbătut. Marginal 14.
**Domnul George-Nicolae Simion**
**:**
Marginal 14, alin. (3).
Capacitățile de producere a energiei electrice pe bază de lignit ale Societății CE Oltenia vrem să se „constituie rezervă tehnică de la data eventualei încetări a producerii energiei electrice în unitățile menționate până cel puțin în anul 2050, pentru asigurarea funcționării sigure și stabile a Sistemului electroenergetic național”.
Repet, considerăm noi, Grupul AUR, că închiderea definitivă în această perioadă de criză energetică a termocentralelor pe cărbune și a minelor de cărbune este cea mai mare trădare a poporului român. O asemenea decizie ar conduce la căderea economiei naționale. Și ați dori ca românii să ajungă în beznă, înghețați, în plină iarnă, din cauza dificultăților de alimentare cu energie electrică a României?
Cum să închidă România termocentralele pe cărbune...
Mulțumesc.
...în timp ce alte țări...
Vă reamintesc...
...precum Germania...
...stimați colegi...
...le-au redeschis și le folosesc pentru a-și acoperi...
...că la marginal 14...
...deficitul...
...există un singur alineat.
...de energie electrică.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Opriți-vă, vă rog.
Opriți-vă, vă rog. Vă mulțumesc.
Vă reamintesc că la marginal 14 există un amendament la
un singur alineat, pe care l-am dezbătut și l-am votat deja. Nu-l mai pot supune votului, că l-am votat deja.
Vă mulțumesc.
Am încheiat dezbaterile. Stimați colegi, la titlu? Peste titlu am trecut. De la art. 1 la art. 23? Nu există obiecții. Adoptate.
Vă
Vot · Respins
Alocuțiunea domnului Gordan Jandroković, președintele Parlamentului Republicii Croația
Proiectul de lege rămâne la votul final.
Domnule Șerban, vă rog să continuați lucrările.
15. Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 86/2016 privind instituirea centrelor comunitare românești în străinătate; PL-x 264/2017.
Guvernul României?
Nu avem.
Comisia pentru politică externă și Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, pentru prezentarea raportului.
Vă rog.
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Raport comun asupra Proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 86/2016 privind instituirea centrelor comunitare românești în străinătate
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru politică externă și Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 86/2016 privind instituirea centrelor comunitare românești în străinătate, transmis cu adresa PL-x 264 din 1 septembrie 2017, înregistrat cu adresa nr. 4c-13/41 din 1 septembrie 2017, respectiv 4c-18/461 din 1 septembrie 2017 și retrimis pentru raport suplimentar în data de 12 noiembrie 2018.
Camera Deputaților este Camera decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, și ale art. 92 alin. (9) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaților.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din data de 26 iunie 2017. La întocmirea prezentului raport, comisiile sesizate în fond au examinat proiectul de lege, expunerea de motive, avizul favorabil al Consiliului Legislativ, cu observații și propuneri, transmis cu nr. 393/29.05.2017, avizul favorabil al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, avizul favorabil al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport și avizul favorabil al Comisiei pentru muncă și protecție socială.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare corelarea dispozițiilor legale cu privire la structura instituțională actuală și instituirea de norme legale suplimentare în ceea ce privește procedura de înființare, atribuțiile, finanțarea și personalul centrelor comunitare.
În conformitate cu dispozițiile art. 62 și art. 64 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, membrii celor două comisii au examinat proiectul de lege în ședințe separate.
Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării a examinat proiectul de lege în ședința din data de 2 noiembrie 2022 și a transmis raportul preliminar al acestuia. La lucrările comisiei, deputații au fost prezenți conform listei de prezență.
La dezbaterile din cadrul Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din data de 2 noiembrie 2022 a participat, în calitate de invitat, doamna Oana Petrescu, consilier juridic în cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
În urma dezbaterilor, membrii Comisiei pentru politică externă și membrii Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților, spre dezbatere și adoptare, Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 86/2016 privind instituirea centrelor comunitare românești în străinătate, cu amendamentele admise și respinse, prezentate în anexe, parte integrantă din prezentul raport.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc. La dezbateri generale, domnul Simion. Vă rog.
## **Domnul George-Nicolae Simion:**
Este minunat faptul că noi creăm centre comunitare pentru românii din diaspora! Ar fi fost minunat să nu închidem minele și să nu închidem carierele și termocentralele, ca românii să nu fie nevoiți să plece în diaspora și să facem acolo centre comunitare, sedii, sinecuri pentru fiice, fii, relații, pile, amante și așa mai departe!
Ar fi fost foarte bine ca în acești 32 de ani să avem niște guvernanți care să se gândească la interesele națiunii române, la fel cum au polonezii, care nu și-au închis producția de cărbune, regăsită preponderent în bazinul silezian.
Ar fi fost foarte, foarte bine ca noi să redeschidem capacități energetice în România, cum face Germania, în momentul acesta, nu să deschidem noi în Germania centre comunitare. Pentru că românii din diaspora nu de centre comunitare au nevoie, ci de posibilitatea de a reveni în țara
de care le este dor, unde au părinții, bunicii și unde au strămoșii îngropați! Și voi i-ați alungat peste hotare și încercați acum, probabil, să le câștigați bunăvoința cu centre comunitare! Nu despre asta e vorba, nu pentru asta suntem aici!
Vă mulțumesc. Domnule deputat Volosatîi Boris, vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte.
Chiar și în așa condiții, odată ce nu le putem crea o situație în care s-ar întoarce acasă românii noștri, AUR va susține deschiderea acestor comunități, a acestor centre comunitare, pentru că, oriunde ar fi românii, ei sunt ai noștri și faptul că aceste centre vor contribui la păstrarea identității noastre naționale, lingvistice, a tradițiilor neamului nostru... Din aceste considerente, vom vota pentru.
Dar cel mai important lucru ar fi să le creăm condiții acasă, să se întoarcă în România.
Mulțumesc.
Vă mulțumesc.
Cristea Andi-Lucian, PSD, vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Grupul parlamentar al PSD va vota pentru această propunere legislativă și, ca vicepreședinte al Comisiei pentru politică externă, aș dori să adresez de la această tribună mulțumiri colegilor care au discutat în două ședințe consecutive acest proiect de lege și vreau să îi mulțumesc domnului vicepreședinte Dan Barna pentru atitudinea lui foarte constructivă. Și, într-adevăr, nu este un proiect de lege perfect, departe de a fi un proiect de lege perfect, dar am găsit înțelepciune pentru a avea un text pe care să-l votăm și ca aceste centre comunitare să devină realitate.
Vreau să-i mulțumesc colegului Mihail Albișteanu, secretar al comisiei din partea AUR, vreau să-i mulțumesc și colegului Daniel Toda pentru sprijinul și înțelegerea pe care le-a manifestat.
În esență, prin această lege, statul român, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, va avea la dispoziție instrumente instituționale adiționale pentru sprijinirea comunităților de români din afara granițelor.
Detalii, sigur, sunt în text, sunt lucruri complexe și cred că astăzi facem un gest pe care ar fi trebuit să-l facem, ca clasă politică, mai demult față de românii din afara granițelor. Și vă reamintesc că, în urmă cu doi, 3 ani, mai mulți români, mai mulți copii de naționalitate română, cu pașaport, cu buletin românesc, s-au născut în afara granițelor decât în interiorul granițelor statului nostru, în interiorul granițelor administrative.
Deci votăm pentru.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc.
Tulbure Simina-Geanina-Daniela, neafiliați, vă rog.
## **Doamna Simina-Geanina-Daniela Tulbure:**
Mulțumesc, domnule președinte. Dragi colegi,
10 procente! În jurul acestei sume se situează banii pe care-i varsă românii din afara granițelor țării în pușculița denumită produsul intern brut.
Din ianuarie până în august, românii din diaspora au trimis acasă aproximativ 4 miliarde de euro. Asta arată ultimele date BNR.
Românii din diaspora, deși sunt departe, continuă să sprijine țara de unde au fost nevoiți să plece. Așa cum românii din diaspora investesc în România, și statul român ar trebui să investească în ei.
România are datoria să le ofere sprijin nu doar cetățenilor care rămân în țară, ci și celor care trăiesc în afara granițelor țării, pentru că cetățenia și identitatea nu se definesc doar prin hotare, ci mai cu seamă prin valori comune, tradiții, obiceiuri și limbă, la a căror ocrotire avem datoria de a pune cu toții umărul.
Diasporenii sunt epuizați, pentru că sunt ignorați în mod repetat de statul român. Și care sunt soluțiile? Și, atunci, m-am bucurat să regăsesc acest proiect de centre comunitare. De ce? Pentru că trebuie să ne punem la treabă și să facem ca la carte politici naționale dedicate relației cu românii de pretutindeni, să oferim motive de mândrie cetățenilor noștri, să simtă că aparțin unui popor unde respectul este normalitate, și nu e privit ca o exagerare și un moft.
Acest proiect de lege aduce modificări unei legi adoptate în 2016, care nu a fost pusă niciodată în aplicare. Și eu, în calitate de deputat de diaspora, am depus nouă amendamente la acest proiect de lege și printre cele mai importante se numără faptul că vom selecta directorii de centre prin concurs. Foarte important asta, să avem directori selectați prin concurs! Deși pare o normalitate în 2022 ca rolurile de conducere să fie atribuite pe criterii de competență, știm cu toții că mai avem de lucrat la acest capitol.
Un al doilea amendament care mi-a fost admis, și doresc să mulțumesc Comisiei pentru diaspora și Comisiei pentru politică externă pentru sprijin, a fost faptul ca cererile să fie făcute în online. Trăim într-o eră a digitalizării, în care trebuie să comunicăm cu românii din diaspora în online.
Așadar, cu toate amendamentele admise și cu sprijinul tuturor colegilor din Comisia pentru diaspora și Comisia pentru politică externă, eu cred că am reușit să aducem un proiect de lege bine-văzut, care va ajuta românii din diaspora, să avem o comunitate mai coagulată și unificată. Mulțumesc.
Vă mulțumesc. Domnule Barna, vă rog.
## **Domnul Ilie-Dan Barna:**
Dacă citim titlul legii, e, într-adevăr, o inițiativă lăudabilă – nu-i așa? – să facem centre comunitare pentru românii de pretutindeni.
Este însă incredibilă capacitatea acestei guvernări și a acestei coaliții de a mai inventa sinecuri și locuri la stat. De ce? Centrele acestea comunitare ați putea să credeți, cei
care n-ați citit legea, că sunt pentru românii din diaspora, gândite să-i ajute.
Știți cine le conduce? Oameni din țară!
Am depus un amendament ca directorii de acolo și personalul să fie din comunitate.
Nu, el este numit de aici de către minister și de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni!
Ce face legea aceasta? Creează o clonă de consulate pentru angajarea unor oameni din țară pe joburi bune în străinătate. Salariul este la nivel de ministru-consilier – ca să fim foarte clari. Chiar MAE a spus că nu e de acord cu asta și a fost respins amendamentul!
Deci ce facem prin legea asta? Creăm încă o salbă de locuri de muncă, de centre comunitare în comunitățile românești, cu oameni numiți din țară, cumnați, nepoți, rude trimise pe joburi bune, pe salarii foarte mari.
Asta face legea! Nu este despre românii din diaspora! E despre a crea încă un mecanism de a angaja oameni în străinătate pe salarii mari.
De aceea USR va vota împotrivă, pentru că legea asta nu se adresează românilor din diaspora.
Dacă vreți să-i ajutați pe diasporeni, ușurați-le votul și faceți aici legi care să-i facă să se întoarcă în țară!
Mulțumesc.
Vă mulțumesc. Domnul Pambuccian Varujan. Vă rog.
## **Domnul Varujan Pambuccian:**
Noi vom vota această lege, minoritățile naționale, dar gândul mă poartă, să știți, în primul rând către românii din teritoriile istorice ale României, ai căror bunici, străbunici s-au născut în România, așa se numea țara în care s-au născut ei atunci, și care între timp au fost uitați, abandonați.
Am avut întâlniri la Cernăuți cu comunitatea românească de acolo, care se plângea de lipsa publicațiilor în limba română, a cărților, care urmau să vină, trebuiau să vină din România.
Același lucru se întâmplă în Herța. Nu spun Basarabia, pentru că Basarabia este toată românească. Același lucru se întâmplă în Valea Timocului.
Lucrurile astea se întâmplă în comunități românești istorice, pe care le uităm pentru că avem o diasporă plecată la muncă. Nu e bine să le uităm!
Sigur, și diaspora e importantă, aceasta, plecată la muncă, dar diaspora istorică trebuie ajutată să se mențină românească, ea trebuie ajutată să nu-și uite limba, să nu-și uite istoria, să nu-și uite tradițiile. Lucrul ăsta este foarte important! Și, dacă mă gândesc la aceste centre comunitare, mă gândesc în primul rând pentru această diasporă istorică. Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc.
Domnule Ciubuc și doamna Tulbure, neafiliații au avut vorbitor, nu pot să vă mai dau cuvântul, îmi pare rău!
Mergem mai departe, la dezbaterea proiectului de lege. La titlu dacă sunt observații? Nu.
Adoptat. La amendamente admise? Nu. Adoptate. La respinse? Domnul Barna.
Este un amendament la... Cred că marginalul este 3. Deci art. 2 pct. (2). Este un amendament de debirocratizare.
În amendamentul admis la comisie se prevede că cererea poate fi depusă fie la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, fie la MAE.
Mi-am însușit un amendament al MAE care propunea eliminarea acestei sintagme și o să citesc acum forma pe care propun să o adoptăm. Este un amendament respins.
Articolul ar urma să aibă următorul cuprins: „Înființarea fiecărui centru comunitar românesc se face în acord cu disponibilitatea bugetară anuală a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, după cum urmează:
a) la cererea comunității, ca urmare a solicitării adresate Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, denumit în continuare DRP, semnată de cel puțin 1.650 de persoane dintr-un minim de 5.000 de cetățeni români înregistrați la misiunile diplomatice și, după caz, la oficiile consulare ale României din statul respectiv. Modelul de cerere pe care trebuie să îl completeze persoanele interesate este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.”
Sau punctul b), modalitatea de înființare, la cerere:
„b) la inițiativa DRP, în funcție de necesitatea rezultată din implementarea politicilor de guvernare, în acord cu strategia DRP pentru românii de pretutindeni și în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din prezenta lege.”
Acesta este amendamentul care a fost respins și pe care vi-l supun spre aprobare, dacă sunteți de acord.
## **Domnul Ciprian-Constantin Șerban:**
Vot pentru amendamentul respins, marginal 4. Vot, vă rog.
163 de voturi pentru, 4 contra, 24 de abțineri. Amendamentul a fost admis.
Și, pentru că avem un amendament care privește același alineat, la amendamente admise, o să
Vot · Respins
Alocuțiunea domnului Gordan Jandroković, președintele Parlamentului Republicii Croația
Amendamentul a fost respins.
Vă rog, domnule Barna.
Și mai am un amendament, cel despre care am vorbit și la dezbateri generale.
Prin acest amendament solicitam ca numirea directorilor acestor centre să fie din comunitate, pe o procedură DRP, pe o procedură cu criterii, fără îndoială, dar să fie dintre oamenii din comunitatea respectivă, care solicită un astfel de centru, tocmai pentru a fi evident că nu vorbim despre o sinecură, în momentul de față, vă spuneam, numirile făcându-se de la București.
Și o să citesc amendamentul respins, art. 6 alin. (1), la mine numărul marginal este 8 aici.
Deci art. 6 alin. (1): „Centrele comunitare românești din străinătate sunt conduse de câte un director, ales de românii
din străinătate din rândul membrilor comunității respective, printr-un proces organizat de către DRP. Detaliile privind procedura de alegere vor fi stabilite de către DRP, în urma consultării membrilor comunităților. Pe durata exercitării mandatului, directorul centrului comunitar românesc din străinătate este salarizat conform legislației referitoare la plata personalului trimis în misiune permanentă în străinătate.”
Vot, vă rog, marginal 8, amendament respins. Pentru – 62, contra – 127, 7 abțineri. Amendamentul a rămas respins.
Dacă nu mai sunt intervenții, proiectul de lege rămâne la votul final.
Pauză 10 minute. Ne întoarcem cu votul final.
Rog liderii să-și invite colegii în bancă. Începem cu un vot de control. Vot, vă rog.
1. Proiectul de hotărâre privind completarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 75/2021 pentru înființarea unei comisii parlamentare de anchetă privind achizițiile publice efectuate în sectorul sanitar în timpul stărilor de urgență și de alertă pe teritoriul României; PHCD 76/2022. Vot, vă rog.
205 voturi pentru, 3 contra.
Adoptat.
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
2 discursuri
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Și AUR a votat pentru folosirea potențialului energiei solare, dar în special pentru captarea acestui potențial în spații industriale sau pe acoperișuri, nu prin folosirea spațiilor agricole, a acelor zeci de hectare pentru care noi am votat, care urmează să fie acoperite de panouri solare, în condițiile în care există atâtea spații industriale disponibile.
Ni se spune, în acest proiect de hotărâre, că: „Energia solară este esențială pentru înlocuirea combustibililor fosili, având promptitudinea necesară.” O mare și gogonată minciună!
În primul rând, trebuie să fim conștienți de limitele acestei energii, de faptul că nu este disponibilă când vrem noi și cum, și cât vrem noi, ea nu poate înlocui sursele de energie care ne dau o energie constantă, iar o energie nu o putem cataloga ca fiind verde decât dacă se justifică investițiile în ea, atât investițiile inițiale, cât și costurile de producție, cât și costurile cu ecologizarea.
Având în vedere aceste lucruri, considerăm că energia solară nu intră în competiție cu energia fosilă, nu necesită eliminarea combustibililor fosili, așa cum am fost obligați să votăm și așa cum partidele de guvernământ au votat astăzi. Vă mulțumesc.
Domnule Ciubuc, mai interveniți? Nu?
Mergem mai departe.
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
2 discursuri
Mulțumesc, domnule președinte.
Am mai avut o intervenție pe această temă.
Dumneavoastră ați votat PHCD 78 fără să cunoașteți știința care stă la baza acestei hotărâri.
Dacă noi încercăm să confundăm încălzirea climatică și să acordăm androgenezei această încălzire este o eroare. Omul nu poate să facă! Și vă dau dovada cea mai clară! Nici Luna, nici Jupiter nu sunt în atmosfera Pământului și totuși ele se încălzesc. De ce? Pentru că sunt ciclurile solare care le încălzesc. Nu puteți să confundați știința atunci când votați asemenea legi, asemenea lucruri importante!
Vă mulțumesc. Legi ordinare. Adoptări.
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
4 discursuri
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Proiectul de lege care tocmai a fost votat și care a trecut cu votul dumneavoastră are ca obiect de reglementare dreptul poliției locale de a solicita informații cu privire la cei care conduc pe drumurile publice, de la proprietari sau de la cel care este mandatat autovehiculul.
Acum, este pregătită poliția locală să facă aceste lucruri? Nu cred! Tot așteptăm o reformă a poliției locale, care nu a mai venit.
Sper ca instituțiile statului să urmărească cu atenție respectarea normelor GDPR, atât la solicitarea informațiilor, cât și atunci când ele sunt primite.
De asemenea, sper să nu devină un instrument la nivel local această poliție locală cu atribuții în domeniul rutier, pentru colectarea de taxe, prin amenzi, pentru primari. Până la urmă, tot cetățeanul va fi cel care va avea de suferit.
De asemenea, sper că poliția locală cu atribuții în domeniul rutier va participa la cursurile organizate de Poliția Rutieră Română, care are expertiză în domeniu, și cu adevărat o vom vedea în toată țara că-și exercită atribuțiile, așa cum sunt ele reglementate.
Mulțumesc.
Domnule Popescu Pavel, vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Am votat pentru această lege, dar opinia mea coincide oarecum cu a colegului care a vorbit mai înainte și nu știu dacă poliția locală este pregătită astăzi să facă ceea ce face poliția. Și haideți s-o spunem pe drept!
Poliția locală este de multe ori folosită ca o infrastructură politică și cam atât. Și vă spun asta în mod deschis, și vă spun că astăzi polițiștii locali nu vor fi capabili nu doar să taie o chitanță sau să dea o amendă, nici măcar să culeagă niște informații din teritoriu, pentru că, pe lângă faptul că sunt plătiți foarte mult, comparativ cu un polițist, ceea ce este nedrept, ei pur și simplu nu au conduită profesională. Și, cu riscul că se vor supăra polițiștii locali și primarii care îi coordonează, cred că ar trebui să-i aducem la același standard pe care polițiștii din Poliția Română astăzi îl au.
Mulțumesc.
Vă mulțumesc.
· Consultare europeană
6 discursuri
## **Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:**
Din păcate, există un război cumplit între domnul Rafila și domnul Arafat, pe sănătatea noastră.
Vorbim despre amânarea ieșirii la pensie a celor care ne salvează viața atunci când suntem pe mâna unor salvatori adevărați, la UPU sau la Ambulanță. Asta am votat astăzi!
Am constatat că sistemul de urgență nu are viitor, pentru că domnul Rafila nu are o politică care să însemne pregătirea unor medici de urgență și ambulanțieri suficienți, în așa fel încât oamenii epuizați să poată ieși la pensie la 55 de ani, și, practic, noi îi vom forța încă un an pe cei care nu ne pot ajuta la capacitatea maximă să facă asta, pentru că Rafila și cu domnul Arafat se bat care are grad mai mare, care are funcție mai mare. Consecințele în sistem să știți că sunt catastrofale!
Și vă mai dau o singură mostră. Anul acesta a fost un examen de medicină de specialitate pentru medicii de urgență din această țară.
Domnul Rafila i-a anunțat pe medici să vină la examen cu 15 minute înainte. Știți de ce? Pentru că era în vizită în Cuba, timp de 7 zile, unde a vizitat două spitale și spune că s-a ocupat de tratamentul piciorului diabetic. Cam ăsta este nivelul ministrului sănătății, care, repet, își bate joc de sistemul de urgență doar pentru că are un război personal cu domnul Arafat.
Vă mulțumesc. Doamna deputat Turcan, vă rog.
E interesant că unii au aplaudat, dar, din nefericire, antevorbitorul meu n-a înțeles mare lucru, pentru că acest proiect de lege rezultă în urma unei ordonanțe de urgență pe care am dat-o când eram ministrul muncii și PNL a votat astăzi pentru. Și explicăm votul, de asemenea, tocmai pentru că dorim să salutăm, pe de o parte, activitatea personalului profesionist operativ din sistemul de urgență și, pe de altă parte, pentru a sublinia că se poate.
Dacă în țara noastră curentul la modă este să se pensioneze anticipat cât mai mulți, personalul profesionist operativ din sistemul de urgență a solicitat să fie modificat pragul redus de pensionare, de la 57 de ani, astfel încât să poată să rămână în continuare în activitatea profesională.
Aș vrea să subliniez un lucru. În momentul de față sunt șase județe în România care nu pot asigura continuitatea activității cu medici de urgență sau cu competență de medicină de urgență, și această situație poate fi amplificată dacă nu intervenim, iar astăzi salut votul pe care l-am dat cu toții, în Parlament.
Și aș vrea, în același timp, să mai întăresc un lucru. Dacă n-am fi făcut această modificare, prin ordonanța pe care am dat-o când eram ministru, am fi asistat la pensionarea a 31% dintre medicii de medicină de urgență, 12% asistenți medicali, 45% ambulanțieri.
Ar mai fi o informație care merită, iarăși, să fie reținută de noi toți, și anume că cele mai multe țări din Europa nu au un prag redus de pensionare pentru personalul din medicina de urgență. Acum nu vorbim de medici, da? Vorbim de personalul de intervenție din medicina de urgență.
Ca atare, acest proiect este unul salutar și cred cu tărie că, în timp, o problemă cronică pe care o avem în asigurarea de servicii de medicină de urgență va fi rezolvată.
Vă mulțumesc. Doamna deputat Stoica Diana, vă rog.
## **Doamna Diana Stoica:**
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Da, noi ceea ce am votat astăzi este o ordonanță de urgență ca să nu paralizăm sistemul de urgență.
Dar vreau să vă citesc niște statistici: opt din 10 români nu știu să acorde primul ajutor; 90% dintre sufocările cu un corp străin se întâmplă la copiii sub 5 ani; 80% dintre morțile
subite se întâmplă acasă, deci avem șanse mari să fie cineva din familia noastră; sângerarea masivă poate produce decesul în mai puțin de 5 minute. Și timpul mediu de răspuns al unei ambulanțe, în Europa, este de 8 minute. Nici nu vreau să-mi închipui care e timpul mediu de răspuns al unei ambulanțe în România sau în mediul rural!
Deci ce trebuie să facem noi, pe lângă această lege, este să investim în asistența medicală primară și să reușim împreună să trecem un proiect de lege prin care să învățăm toți copiii și părinții să acorde primul ajutor de bază, pentru a putea interveni până în momentul în care ajunge personalul medical calificat.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc.
· Dezbatere proiect de lege
56 de discursuri
În această lege, la art. 3, dumneavoastră sunteți de acord să fie vândută o parte din această rezervă.
De ce faceți lucrul acesta?! Care este rațiunea pentru care noi, care avem două reactoare, să începem să vindem din această rezervă și în același timp închidem mina?! Care este motivul pentru care faceți acest lucru?! Este o trădare, nu înțelegeți?! E trădare! Vă trădați interesul național!
Vă mulțumesc.
Mergem mai departe.
10. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic; PL-x 548/2022; procedură de urgență; lege ordinară.
Comisia pentru politică economică, Comisia pentru industrii și Comisia pentru muncă propun adoptarea proiectului de lege.
## Vot!
155 de voturi pentru, 44 contra, 37 de abțineri, un coleg nu votează.
Adoptat. Domnul Coleșa. A renunțat. Domnule Simion, vă rog.
## **Domnul George-Nicolae Simion:**
O să facem o carte cu trădătorii de țară...
## **Domnul Cătălin Drulă**
**:**
Ești pe copertă?!
...și, din păcate, unii dintre voi, pentru care aveam respect, prin votul de astăzi, pentru închiderea termocentralelor, pentru închiderea minelor, pentru închiderea Sistemului energetic național, trebuie să vă regăsiți în acea carte.
Nu e posibil ca noi, care puteam fi independenți din punct de vedere energetic, noi, care aveam, prin cărbune, un sistem energetic complet, să nu urmăm exemplele din Polonia, care funcționează pe energie din cărbune, exemplul Germaniei, care redeschide facilități! Nu e posibil așa ceva!
Și, dacă dați vina pe PNRR, dacă dați vina între voi, de la unii la alții, să știți că nu sunteți absolviți de vină! Ați votat, printr-o majoritate imensă, 150 de deputați, ca Sistemul energetic românesc să fie închis, să nu fie Ministerul Energiei și Guvernul obligate să pună ceva în loc și să cumpărăm energie din Ungaria și de la oricare alt stat mai pricopsit, pentru că noi nu suntem în stare. Urmați întocmai ce v-a venit în plic de Bruxelles și ce vă dictează Virgil Popescu. Felicitări, PSD!
Vă mulțumesc. Hangan Pollyanna, USR. Vă rog.
## **Doamna Pollyanna-Hanellore Hangan:**
## Mulțumesc.
România are tot ceea ce îi trebuie pentru a fi unul dintre cei mai importanți actori ai pieței de energie europene. Din păcate, ne lipsește o clasă politică și o guvernare care să urmărească interesele strategice ale României.
USR a votat „abținere” la acest proiect pentru că dumneavoastră, inclusiv domnii de la PSD, ați votat împotriva tuturor amendamentelor care prevedeau îmbunătățirea acestui proiect, împotriva tuturor amendamentelor care prevedeau înlocuirea capacităților de producție care ar urma să fie scoase, cu capacități noi de producție, și ați invocat PNRR, deși știți bine că aceste amendamente îndeplineau toate jaloanele și criteriile impuse în Planul național de redresare și reziliență.
Domnule deputat Miuțescu Adrian, vă rog.
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Am votat împotriva acestei ordonanțe din două motive, zic eu, esențiale.
Unu. În momentul negocierii PNRR nu exista criza energetică, nu exista războiul din Ucraina și această prevedere din PNRR trebuia renegociată și rediscutată.
Nu putem pune în pericol economia românească, viitorul economiei românești, pentru că nu suntem în stare să negociem.
În al doilea rând, nu poți închide un domeniu economic printr-o lege. Economia funcționează după alte criterii. Economia trebuie să funcționeze după rentabilitate, după modalitatea de a se vinde și a se cumpăra, după nevoia, într-adevăr, în care economia națională funcționează la un moment dat.
Acestea au fost explicațiile, și nu altele, iar cei care au contribuit la acest lucru cred că ar fi trebuit să se gândească de mai multe ori până au votat.
## **Domnul Ciprian-Constantin Șerban:**
Vă mulțumesc. Domnul deputat Simonis, Grupul PSD. Vă rog.
**Domnul George-Nicolae Simion**
**:**
Și acum o să dea Simonis vina pe PNRR!
## **Domnul Alfred-Robert Simonis:**
Simonis va spune adevărul, domnule Simion!
Ca să rămână pe stenogramă și pentru a înțelege și oamenii pe care dumneavoastră încercați să-i manipulați și vreți să-i faceți să nu mai înțeleagă nimic, încă o dată, s-a negociat cu Comisia Europeană.
Dacă USR a băgat în PNRR ca într-un an sau doi minele să se închidă, noi am extins acest termen până în 2032, timp în care trebuie să venim cu surse alternative de producere a energiei. Clar! Punct! Nu rămâne nimeni fără curent, nu se închide nicio mină până nu punem altceva la loc, asta ca să fie clar! Doar că noi aveam în PNRR prevedere de care depind 3 miliarde de euro, în primă fază, 2,8 miliarde de euro mai exact, să acceptăm ca minele să se închidă într-un an sau doi. Le-am dus până în 2032 pentru a avea timp să punem altceva în loc! E atât de simplu încât și domnul Simion poate să priceapă!
## **Domnul Ciprian-Constantin Șerban:**
Vă mulțumesc.
11. Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 86/2016 privind instituirea centrelor comunitare românești în străinătate; PL-x 264/2017.
Comisia pentru politică externă și Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării propun adoptarea proiectului de lege.
Vot!
192 de voturi pentru, 36 contra, 11 abțineri. Adoptat.
Domnule Simonis, vă rog, pe procedură.
## **Domnul George-Nicolae Simion**
**:**
Aveam explicarea votului la lege!
## Mulțumesc, domnule președinte.
Pe procedură, vă rog să supuneți votului retrimiterea la comisie a punctului 12 de pe ordinea de zi, PL-x 415/2021 _(Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2021 privind unele măsuri din domeniul pensiilor publice)._
## **Domnul Ciprian-Constantin Șerban:**
Vot, vă rog, pentru propunerea domnului Simonis.
Cu 191 de voturi pentru, 7 contra și 37 de abțineri, adoptată.
Legi ordinare. Respingeri.
**Domnul George-Nicolae Simion**
**:**
Explicarea votului pentru centrele comunitare!
Vă rog.
## **Domnul George-Nicolae Simion:**
Da, domnule Simonis, am votat pentru! Parcă... Simionis, cum vă cheamă pe dumneavoastră!
## **Domnul Alfred-Robert Simonis**
**:**
Simonis!
Sunteți lider de grup și cred că ar fi trebuit măcar un drept la replică să vă cer.
Înțelegem perfect ce s-a întâmplat aici!
De 30 de ani anulați capacitățile de producție din România și acum...
Domnule deputat!
...PSD-ul vine cu un proiect...
Domnule deputat!
...de lege în care spune că va crea diasporei...
Opriți-i microfonul!
...centre comunitare. Nu trebuia să-i trimiteți pe românii ăia în diaspora!
Ați votat închiderea minelor...
Opriți-i microfonul domnului deputat!
## **Domnul George-Nicolae Simion:**
...și termocentralelor în 2025. Dacă nu...
## **Domnul Ciprian-Constantin Șerban:**
Îl oprește cineva?!
Domnule deputat, ați vorbit o dată pe acest proiect. Vă rog, mergeți în bancă!
## **Domnul George-Nicolae Simion**
**:**
A fost un proiect de lege...
## **Domnul Ciprian-Constantin Șerban:**
Am înțeles!
Este alt proiect! Mergeți în bancă! Suntem la proiectul 13 acum! Pentru că ați vorbit o dată! Vorbiți o singură dată, nu de 10 ori!
La care? La care? La care proiect?
## **Domnul George-Nicolae Simion**
**:**
Cu centrele comunitare!
## **Domnul Ciprian-Constantin Șerban:**
Ați vorbit, domnule deputat, suficient! Nu! Am trecut de acel proiect de mult!
Suntem la 13 acum. A fost 12 înainte! Fiți mai atent!
Am înțeles! Haideți, că nu mai...
Mergem mai departe.
13. Proiectul de lege pentru înființarea Comisiei Naționale de Alăptare; PL-x 581/2019; lege ordinară.
Comisia pentru sănătate propune respingerea proiectului de lege.
Vot, vă rog.
163 de voturi pentru, contra – două, abțineri – 49, un coleg nu votează.
Adoptată.
Domnule Simion, mergeți în bancă, că vă dau cuvântul!
## **Domnul George-Nicolae Simion:**
Mulțumesc.
Nu înțeleg de ce mi s-a oprit microfonul, pentru că eram la cuvânt și vorbeam despre centrele comunitare. Vorbeam despre centrele comunitare și v-am spus: faptul că înființăm centre comunitare pentru diaspora nu scuză faptul că această clasă politică care a votat astăzi în majoritate pentru închiderea minelor și termocentralelor în 2025, nu cum a zis domnul Simonis, în 2032, i-a alungat pe acești români.
Mulțumesc.
Domnule Barna, vă rog!
## **Domnul Ilie-Dan Barna:**
Prin votul de astăzi li se dă dreptul comunităților românilor din diaspora, din multe țări, să ceară Guvernului: „Trimiteți-ne un șef de la București cu salariu de ministru!” Sper să le fie de folos!
Domnule Ciubuc, vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte.
Mă bucur că v-ați luat în mâini și nu v-ați intimidat de antevorbitorul meu!
Referitor la acest proiect de lege privind înființarea centrelor comunităților de români din afara granițelor am votat împotrivă – și vă explic de ce.
Românii au nevoie de suplimentarea personalului diplomatic la ambasade, unde stau cu miile, cu sutele, la cozi interminabile, atât în ajunul și în cadrul alegerilor, cât și pentru transcrierea certificatelor de naștere ale copiilor născuți în afara granițelor, precum și pentru prelungirea actelor de identitate românești.
Dacă vrem să ajutăm românii trebuie să suplimentăm personalul ambasadelor, unde românii sunt umiliți în fața ambasadelor românești, în țările unde lucrează, și centrele comunitare pentru românii de pretutindeni nu vor ajuta pentru păstrarea identității, pentru că, știm cu toții, copiii acelor români care vorbesc limba țării unde se află nu se vor mai întoarce în România.
De aceea, vă rog frumos să luăm în considerare și să vorbiți, colegii de la PNL, cu domnul ministru de externe să suplimenteze numărul personalului ambasadelor românești din țările respective.
Mulțumesc.
Vă mulțumesc.
Doamna deputat Tulbure, tocmai ați avut vorbitor de la neafiliați!
Mergem mai departe.
14. Proiectul de lege privind unele măsuri administrative
și fiscale; PL-x 392/2020; procedură de urgență.
- Comisia juridică propune respingerea proiectului de lege. Vot, vă rog.
213 voturi pentru, 5 contra, 24 de abțineri. Adoptată.
15. Propunerea legislativă pentru completarea alin. (3) al art. 16 din Legea nr. 215/2016 privind ceremoniile oficiale; Pl-x 119/2020; lege ordinară.
Comisia pentru administrație publică propune respingerea propunerii legislative.
Vot, vă rog.
- 234 de voturi pentru, 4 contra, două abțineri. Adoptată.
16. Propunerea legislativă „Legea meșteșugarilor
artizani”; Pl-x 110/2015.
Comisia pentru industrii și Comisia pentru muncă propun respingerea propunerii legislative. Vot, vă rog.
- 223 de voturi pentru, 5 contra, 16 abțineri, un coleg nu
- votează.
Adoptată.
17. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 226 din 30 decembrie 2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1332 din 31 decembrie 2020; Pl-x 590/2021; lege ordinară.
Comisia pentru buget și Comisia pentru muncă propun respingerea propunerii legislative.
Vot, vă rog.
194 de voturi pentru, 35 contra, 14 abțineri. Adoptată.
Legi organice. Respingeri.
18. Proiectul de lege privind completarea art. 287 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal; PL-x 564/2017; lege organică.
Comisia juridică propune respingerea proiectului de lege. Vot, vă rog.
213 voturi pentru, 27 de abțineri. Adoptată.
19. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; Pl-x 362/2017; lege organică.
## **Domnul Cristian-Gabriel Seidler:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
E foarte interesantă sesiunea aceasta de vot final, pentru că îți dă ocazia să spui o mulțime de minciuni de la microfon.
Și, pentru că îmi plac foarte mult minciunile, am venit să vă citesc dintr-un document oficial în care scrie așa: „Eliminarea cărbunelui din mixul energetic până în 2032.” Asta scria de la bun început în PNRR.
- Ce ați renegociat? Cu cine? Când? Nimic, niciunde!
Mințiți de la microfon!
Scria asta în PNRR de la bun început!
Nu mai mințiți poporul cu televizorul!
## Vă mulțumesc.
20. Proiectul de lege pentru completarea art. 34 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă; PL-x 390/2020; lege organică; procedură de urgență.
Comisia pentru muncă propune respingerea proiectului de lege.
Vot, vă rog.
235 de voturi pentru, 10 abțineri.
Adoptată.
21. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă; Pl-x 514/2018; lege organică.
Comisia pentru muncă propune respingerea propunerii legislative.
## Vot!
184 de voturi pentru, 48 contra, 13 abțineri.
Adoptată.
Domnule deputat Botez, vă rog.
## **Domnul Mihai-Cătălin Botez:**
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Am votat împotriva respingerii acestui proiect de lege pentru că eu cred că ar trebui să fim mai atenți și să stimulăm mobilitatea forței de muncă și în interiorul țării, nu doar către exteriorul țării.
Acest proiect de lege ne-ar fi ajutat să stimulăm mobilitatea forței de muncă a celor care ar fi vrut să se angajeze la mai mult de 50 de kilometri. Am ratat acest obiectiv momentan.
Mulțumesc.
## **Domnul Ciprian-Constantin Șerban:**
Vă mulțumesc.
22. Propunerea legislativă pentru modificarea art. II din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia; Pl-x 215/2022; lege organică.
Comisia pentru cultură propune respingerea propunerii legislative.
Vot, vă rog.
238 de voturi pentru, 5 abțineri. Adoptată.
Stimați colegi, declar ședința închisă. Vă mulțumesc.
**EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI — CAMERA DEPUTAȚILOR**
„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; 012329 C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 BCR și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 DTCPMB (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, www.monitoruloficial.ro
Adresa Centrului pentru relații cu publicul este: șos. Panduri nr. 1, bloc P33, sectorul 5, București; 050651. Tel. 021.401.00.73, 021.401.00.78, e-mail: concursurifp@ramo.ro, convocariaga@ramo.ro Pentru publicări, încărcați actele pe site, la: https://www.monitoruloficial.ro/brp/
&JUYEJT|451457]
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 146/28.XI.2022 conține 24 de pagini.**
Prețul: 60,00 lei
Comisia pentru muncă propune respingerea propunerii legislative.
Vot, vă rog.
183 de voturi pentru, 52 contra, 9 abțineri. Adoptată.
Domnule Seidler, vă rog.