Registrul politicienilor·2000–2012
Nicolae Bud
- Discursuri
- Primul discurs
- Ultimul discurs
- Wikidata
II
Activitate
Discursuri pe an, calendar zilnic de intervenții.
IV
Discursuri din 2010
Camera Deputaților · 22 decembrie 2010
Așa, pentru restabilirea adevărului, fiindcă distinșii mei colegi care au fost înaintea mea la microfon au dezinformat plenul Camerei, de fapt raportul comisiei a fost depus mult mai devreme. Parlamentarii, deputații în speță, au avut…
other · Trimis la votul final
Camera Deputaților · 20 decembrie 2010
Doamna președinte al Camerei Deputaților, Domnule prim-ministru, Domnilor miniștri, Doamnelor și domnilor parlamentari, Din nefericire, atât pentru Parlament, în particular, cât și pentru România, în general, bugetul țării a ajuns un teren…