Registrul politicienilor·2005–2011
Mircea Cintez„
- Discursuri
- Primul discurs
- Ultimul discurs
II
Activitate
Discursuri pe an, calendar zilnic de intervenții.
IV
Discursuri din 2009
Senatul · 9 decembrie 2009
Vă mulțumesc, domnule președinte. Cu mult respect, domnule președinte de ședință, am numărat cât pot eu și în sală sunt sub 65 de senatori în acest moment. Chiar în unanimitate, înseamnă că toate legile organice pe care ne propunem să le…
procedural · respins
Senatul · 28 octombrie 2009
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Toți antevorbitorii au ridicat probleme extrem de importante. În România, problemele rezidențiatului și ale medicinei sunt grave, însă pentru ca să putem face ceva este nevoie să existe un ministru…
procedural · adoptat tacit