Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 februarie 2014
Senatul · MO 5/2014 · 2014-02-03
Deschiderea sesiunii ordinare de către președintele Senatului, domnul senator George Crin Laurențiu Antonescu
Domnul senator Haralambie Vochițoiu anunță demisia sa din Grupul parlamentar al PP-DD, urmând să activeze în cadrul Grupului parlamentar al PSD
Domnul senator Ion Simeon Purec anunță demisia sa din Grupul parlamentar al PP-DD, urmând să activeze în cadrul Grupului parlamentar al PSD
Domnul senator Dumitru Marcel Bujor anunță demisia sa din Grupul parlamentar al PP-DD, urmând să activeze în cadrul Grupului parlamentar al PSD
· other · respins
· other
· other
· other
· procedural
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
· Informare · informare
· other
· other
· other
· other
· other
· Dezbatere proiect de lege
· procedural
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· other · retrimis
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege · retrimis
· Dezbatere proiect de lege
· other
240 de discursuri
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
Stimați colegi, bună ziua!
Vă invit să ne pregătim pentru intonarea imnului de stat al României în deschiderea lucrărilor acestei sesiuni.
## Doamnelor și domnilor senatori,
Dați-mi voie să declar deschisă cea de-a IV-a sesiune a legislaturii parlamentare 2012–2016 și să vă urez bun venit.
Astăzi debutează prima sesiune ordinară a Senatului din anul 2014, an ce marchează un moment aniversar, cu profunde semnificații atât pentru Senatul României, cât și pentru istoria României moderne.
În 2014 aniversăm 150 de ani de la constituirea primului Senat al României, eveniment istoric de referință pentru consacrarea parlamentarismului românesc ca doctrină și reprezentare într-o nouă ordine de drept.
O națiune trebuie să fie mândră de tradițiile ei democratice. Vreau să fim și noi mândri de această istorie a Senatului României. Am gândit împreună o simbolistică a acestui moment aniversar, la care vă rog să vă considerați parte și să contribuiți cu idei și propuneri.
Ați primit cu toții astăzi o insignă care marchează cei 150 de ani. Vă invit să purtați acest simbol cu mândrie și să vorbiți alegătorilor, publicului, presei despre istoria acestei instituții. Existența Senatului se împletește într-un mod indisolubil cu momentele cruciale ale devenirii statului român modern: Războiul de Independență, marile reforme interbelice, prima conflagrație mondială, democratizarea societății românești și consacrarea legislativă în Senat a Marii Uniri din 1918, elaborarea și adoptarea Constituției din 1991, consolidarea cadrului legislativ necesar integrării României în NATO și în Uniunea Europeană.
Existența Senatului se împletește cu existența și afirmarea regimurilor democratice din istoria modernă a României, în timp ce regimurile autoritare sau totalitare din perioada 1940–1989 au diminuat rolul Senatului până la suspendare și suprimare.
În această instituție s-au adunat elitele României, reprezentanți ai corpului universitar, ai clerului, oameni politici de prestigiu, care au avut un rol important în istoria României, precum, pentru a-i cita doar pe cei mai iluștri: Lascăr Catargiu, Alexandru Lahovari, Alexandru Marghiloman, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod, Constantin Brătianu, Ștefan Golescu, Alexandru Averescu, Constantin Prezan, patriarhul Miron Cristea, episcopul Iuliu Hossu, Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti, Constantin RădulescuMotru, Mihail Sadoveanu, Octavian Goga, Emil Racoviță, P.P. Negulescu.
Lor li se adaugă, după 1989, alte personalități care au marcat viața politică românească dincolo de disputele politice: Corneliu Coposu, Alexandru Paleologu, Adrian Păunescu, Mircea Ionescu-Quintus, George Pruteanu.
Onorându-i pe cei care sunt încă în viață, v-aș ruga să păstrăm un moment de reculegere pentru toate acele personalități care au marcat Senatul României în decursul îndelungatei sale istorii.
Vă mulțumesc.
## Doamnelor și domnilor,
De-a lungul vremii, Senatul și-a dovedit vocația democratică și s-a afirmat ca o instituție fundamentală a României moderne, ca un puternic forum de dezbatere parlamentară, contribuind la menținerea echilibrului între structurile politice, la apărarea drepturilor și libertăților democratice, la promovarea idealurilor naționale.
Pentru celebrarea unui secol și jumătate de la înființarea sa, am gândit și vom implementa la nivelul Senatului o serie de activități și acțiuni concrete, fundamentate pe ideea de a prezenta, pe de o parte, opiniei publice contribuția esențială pe care Senatul a avut-o la dezvoltarea României moderne și, pe de altă parte, de a apropia mai mult alegătorii de aleși prin conectarea, în special a generației tinere și a societății civile, la mecanismele de funcționare a instituției noastre.
Nu în ultimul rând, vom avea prilejul de a intensifica, diversifica și întări relații parlamentare externe, așa cum este firesc să se întâmple când o instituție fundamentală a statului nostru se află la moment aniversar.
Ne propunem să reedităm toate dezbaterile Senatului pentru ca publicul să poată vedea calitatea și profunzimea acestora, dar și contribuția esențială pe care ele au avut-o la construcția și consolidarea democrației în România.
Avem datoria ca, prin recunoașterea tradiției, dar și prin acțiunea politică viitoare, să dăm societății românești semnalul că suntem un corp reprezentativ cu tradiție, care are prezent și va avea și viitor.
Vreau să spun apăsat: Senatul României este resursă de mândrie națională. Nu avem de ce discuta de el pe ascuns, ca și cum ar fi un corp parazit al democrației românești. Avem a spune limpede că aici, în Senatul României, s-a construit democrație, s-a făcut legislație, s-au pus bazele integrării noastre europene și că suntem mândri de acest lucru.
## Doamnelor și domnilor senatori,
Ne aflăm într-un moment foarte important al istoriei noastre democratice și dintr-un alt punct de vedere. Suntem în cursul procesului de revizuire a legii noastre fundamentale. Din motivele pe care le-am enunțat mai sus, care țin de tradiția democratică, dar și din necesitatea păstrării echilibrului politic, opțiunea noastră fermă este pentru un sistem bicameral. Nicăieri în lume parlamentele nu sunt neapărat populare. Din acest punct de vedere, România nu este o excepție, dar nicăieri soluția nu a fost desființarea uneia dintre Camerele Parlamentului sau reducerea competențelor acestora în favoarea altor autorități. Sunt state care au demonstrat pe parcursul istoriei lor mult pragmatism politic și pentru care restructurarea instituției parlamentare prin comprimare nu a reprezentat niciodată nici măcar o ipoteză de lucru. Nu aceasta este calea către restructurarea și modernizarea statului român și a instituțiilor sale fundamentale. Așa cum se spune că soluția la problemele democrației sau leacul pentru bolile democrației este și mai multă democrație, soluția la problemele instituțiilor parlamentare este tocmai întărirea acestora, regândirea într-un mod constructiv a rolului instituției reprezentative supreme a poporului în ansamblul autorităților publice de stat.
Suntem în cvorum. Și-au înregistrat prezența 135 de colegi.
Înainte de a intra propriu-zis în punctele obișnuite ale ordinii de zi, avem o serie de demisii, după cum urmează, și-i invit la microfon pe colegii demisionari: domnul senator Haralambie Vochițoiu...
Vă rog, vă rog să păstrăm liniștea. Sunt curios.
## **Domnul Haralambie Vochițoiu:**
Dați-mi voie să fac și eu două anunțuri. Unul, mai important, este că astăzi se împlinesc cinci ani de când România a recâștigat la Curtea Internațională de Justiție 9.700 de km[2] .
Cred că este un moment important, mai ales că Senatul are responsabilitatea politicii externe a României, să menționăm acest lucru și să felicităm încă o dată echipa care a readus teritoriul României.
Și unul mai puțin important pentru unii este faptul că, de astăzi începând, îmi dau demisia din Grupul parlamentar al PP-DD și voi activa în cadrul Partidului... PUNR și în cadrul Grupului parlamentar al PSD.
Vă mulțumesc.
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
Domnule senator, momentan nu avem PUNR... UNPR.
Vă rog să săvârșiți modificarea personal, ca să nu avem...
Domnule, recunosc că a fost un anunț dificil pentru mine. Deci voi activa în cadrul Uniunii Naționale pentru Progresul României.
Mulțumesc _. (Aplauze.)_
Da. Cunoscut și sub formula comprimată de „interesul național”.
Domnul senator Ion Simeon Purec.
## **Domnul Ion Simeon Purec:**
## Doamnelor și domnilor colegi,
Înainte de a face declarația, am rugămintea să nu aplaudați. Îmi asum gestul în totalitate, dar vârsta mea nu mai e compatibilă cu aplauzele.
Mulțumesc.
Așadar, vreau să vă aduc la cunoștință faptul că, începând cu 31 ianuarie 2014, am demisionat din PP-DD, pe cale de consecință din grupul senatorial, și m-am înscris în UNPR. Voi activa, pe cale de consecință, în Grupul parlamentar al PSD.
Vă mulțumesc pentru înțelegere.
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
Vă mulțumesc.
Domnul senator Dumitru Marcel Bujor.
Vă mulțumesc. Domnule președinte, Stimați colegi,
Numele meu este Bujor Marcel, senator ales în Colegiul uninominal 4 – Bacău.
Vă informez că, începând de astăzi, demisionez din Grupul parlamentar al PP-DD, voi activa ca senator UNPR, în cadrul Grupului parlamentar al PSD.
Vă mulțumesc.
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
Vă mulțumesc.
Lucrurile nu se opresc aici.
Are cuvântul domnul senator Andrei Volosevici.
Eu am aici o demisie, dar dacă domnul senator nu este de față și nu o activează, ca să spun așa, prin declarație, deocamdată rămâne o ipoteză cu grad mare de probabilitate. Dar domnul senator Mihai Ciprian Rogojan?
Din sală
#19988## **Din sală:**
Nu este!
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
Într-adevăr, Biroul permanent fusese sesizat doar cu cele trei demisii care s-au consumat aici prin săvârșirea ritualului, cu celelalte două nu, dar primindu-le între timp am vrut să verific. Deocamdată...
Punctul 2, aprobarea programului...
Din sală
#20359Mai e o demisie!
Mai e vreo demisie?
Din sală
#20464## **Din sală:**
## Transfer!
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
Domnule senator Grapă, nu ridicați mâna, că-mi dați emoții.
Vă rog.
## **Domnul Sebastian Grapă:**
## Domnule președinte, Distinși colegi,
Nu am ridicat mâna pentru a anunța vreo demisie, ci, pur și simplu, cu mâhnire în suflet, să vă spun că viața în acest Senat nu va mai fi aceeași, cel puțin din punctul de vedere al retoricii. Și stau și mă întreb acum: oare ce s-a întâmplat în această vacanță cu sărbători sfinte, creștinești? Doctrina Partidului Poporului a devenit compatibilă cu a UNPR-ului sau pur și simplu UNPR-ul s-a reformat într-atât încât a ajuns să fie compatibil cu Partidul Poporului?
Cert este, domnule președinte, că nu fac altceva decât să protestez public față de o astfel de atitudine care se desfășoară în Senat.
Vă mulțumesc.
Alte...
Domnul senator Iovescu.
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Aș vrea, dacă sunteți drăguți să mă ascultați... Sigur că puteți să faceți gălăgie, că nu o să auziți nimic dacă... Eu vreau să vă spun altceva. Vreau să vă spun că această aniversare ne dă un motiv în plus să începem lucrările Parlamentului cu o rugăciune, domnule Puiu Hașotti. Este... Noi, dacă ne declarăm un popor creștin, cred că este de bun augur să începem lucrările în acest an...
Dacă vreți, supunem la vot.
Deci eu am vrut să vă rog asta, dacă nu este posibil... Noi, care suntem popor creștin, să începem lucrările..., mai ales ținând cont că avem și o aniversare. Dar eu rog liderii de grup să se consulte. Dacă este nepotrivit, eu mă retrag... Și să știți că rămân senator PP-DD. Nu vreau să încep rugăciunea, să o spun într-un mediu în care să fie huiduieli, că ar fi nepotrivit din partea noastră să facem lucrul acesta.
Mulțumesc. Domnule senator, eu înțeleg...
Este rugăciunea Tatăl Nostru, pe care toți o știm...
Domnule senator, nu...
## **Domnul Ioan Iovescu:**
Dacă nu se poate...
Domnule senator, acum eram într-un alt punct al ordinii de zi. Vă rog, când vom relua ședința după stabilirea noului Birou, atunci...
Dacă nu... Am observat, nu vreau să fac polemici...
...putem...
## **Domnul Ioan Iovescu:**
...pentru că este un subiect de suflet, vă invit mâine la Grupul de rugăciune, pentru că _... (Aplauze.)_
Oricum, să ne rugăm la Dumnezeu să ne dea înțelepciune să ieșim din groapa în care ne aflăm, să ne dea dragoste să-L urmăm, să-I urmăm cuvântul.
Vă mulțumesc.
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
Vă mulțumesc. Domnule, demisii, nu rugăciuni, da?
Vă rog.
**Domnul Mărinică Dincă**
**:**
Pentru unii e același lucru!
Încerc să intrăm totuși în ordinea de zi și numai o demisie, sigur, poate justifica întreruperea acestui proces.
Bună ziua și la mulți ani! Să aveți un an bun!
Pe mine puteți să nu mă ascultați, pentru că eu o să am două sau trei întrebări, fiind luat prin surprindere, fiind unul dintre viceliderii grupului, să-i pun două sau trei întrebări domnului președinte, pentru că am câteva lucruri neclare.
Care președinte?
Vreau ca această declarație să fie consemnată, să fie făcută în fața colegilor mei, pentru că nu-mi este clar, domnule președinte, dacă...
Care președinte?
Al Senatului!
Mă așteptam, pentru că aveți o majoritate covârșitoare, să vă faceți treaba. Acum îmi sunt afectate drepturile și libertățile.
Suntem o țară de președinți _. (Râsete în sală.)_
## **Domnul Corneliu Popescu:**
Al Senatului.
Domnule președinte,
Nu știu la ce dată colegii noștri s-au înscris în altă formațiune politică și, precum spune legea, la data înscrierii, îți pierzi calitatea de membru al celuilalt partid.
Înțeleg această formalitate pe care o fac colegii mei, dar cred că la Biroul permanent, la ședința Biroului permanent trebuia invitat reprezentantul grupului de la acel moment, adică eu sau doamna senator...
## **Domnul Puiu Hașotti**
**:**
Citiți Regulamentul Senatului!
## **Domnul Corneliu Popescu:**
Vedeți, aia este următoarea neclaritate pe care o am eu, având în vedere că în regulament nu se folosește sub nicio formă desființarea grupului. Toată lumea vorbește de desființarea grupului. Este o consecință, spun juriștii, și cei foarte bine pregătiți, cu trei-patru mandate, dar, după logica mea, eu cred că desființarea unui grup poate atunci facilita și înființarea de grupuri noi. Și asta ar fi, domnule președinte Crin Antonescu, întrebarea mea: dacă dumneavoastră considerați că se pot desființa, cu toate că în regulament nu se vorbește clar despre desființare, având în vedere că Grupul parlamentar al PP-DD a rămas cu patru membri și un membru afiliat, și dacă, totuși, consfințiți că se poate desființa, atunci să-mi spuneți, de ce credeți dumneavoastră că nu se pot...
## **Domnul Puiu Hașotti**
**:**
Scrie în regulament!
## **Domnul Corneliu Popescu:**
Știu, domnule Hașotti. De ce vă agitați așa de mult? Constituirea și funcționarea.
## **Domnul Puiu Hașotti**
**:**
Citește Regulamentul Senatului!
L-am citit foarte bine. De ce credeți dumneavoastră că dețineți adevărul suprem?
Da.
## **Domnul Corneliu Popescu:**
Domnule președinte, dacă sunt lăsat să vorbesc, pentru că într-un an de zile nu v-am răpit nici măcar un minut.
Vă rog, domnilor.
Nu.
Deci dacă... Mi-ați înțeles întrebarea. De ce nu se pot constitui grupuri noi, repet, eu neavând informații despre data la care colegii mei s-au înscris în cealaltă formațiune politică. Și justific, domnule președinte, de ce vreau răspunsul de la dumneavoastră personal, pentru că sunteți reprezentantul cel mai de... sau reprezentantul Senatului și am nevoie de acest răspuns consemnat. Nu vreau și sper... colegii mei să nu se supere pe mine, nu vreau răspunsul niciunuia dintre colegii de la alte formațiuni politice, pentru că, bineînțeles, mi-ar răspunde cei cu trei-patru mandate – și cunosc deja care este poziția dumnealor –, și nici nu doresc acest răspuns de la dumnealor, având în vedere că nu și-au asumat nici situația acestei țări la acest moment, nu-și asumă nici cota de credibilitate a Senatului – care este destul de jos – și nici lipsa de respect a cetățenilor pentru parlamentari.
În sfârșit, de ce mai vreau răspunsul de la dumneavoastră personal...
Răspund, vă asigur că răspund, dar puneți capăt întrebării.
Dar trebuie să justific, domnule președinte. Dați-mi voie să fac o fundamentare până la capăt. Doresc ca acest... într-un an de zile...
Păi, domnule senator, cu tot respectul, nu e acum momentul pentru declarații politice. Avem tot timpul.
Nu-i nicio declarație, domnule președinte, justific...
Acum suntem în niște chestiuni de procedură, ați întrebat ceva, sunt gata să vă răspund.
## **Domnul Corneliu Popescu:**
...numai puțin, ca să înțelegeți.
Nu.
Am marele avantaj că știu că nu ați tăiat microfonul niciunui coleg.
Nu fiți așa optimist. Poate că înțeleg greu, poate că durează, e vorba totuși de parcursul unei ședințe și de ordinea de zi.
Exact 30 de secunde mai am.
30 de secunde, da.
După un an de zile am înțeles că reprezentanții Senatului sunt, de fapt, conducerea Senatului, liderii sunt, de fapt, șefi, iar noi, din reprezentanți ai electoratului, am devenit reprezentați.
Și bineînțeles că aș mai avea și un motiv mult mai personal, domnule președinte, să vă întreb, pentru că mă gândesc că nu ați uitat perioada anilor ’90–2000, când liberalii abia creau organizații, abia găseau un om să se pună pe lista de primari sau consilieri locali.
Mulțumesc.
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
## Vă mulțumesc.
Răspunsul la întrebarea dumneavoastră este simplu. El stă în alin. (2) al art. 16 din regulamentul nostru și sună textual în felul următor, citez: „Un grup parlamentar poate fi constituit și poate funcționa numai dacă cuprinde cel puțin 7 senatori, care au fost aleși pe listele aceluiași partid, ale aceleiași organizații a cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțe politice sau alianțe electorale.”
Nu mai sunteți șapte, deci nu mai există un Grup parlamentar al PP-DD.
La programul de lucru, dacă sunt observații?
Dacă nu sunt observații...
Doamnă, nu suntem într-o dezbatere. Demisii, accept. Procedură, accept.
Procedură. Vă rog.
Nu știu ce procedură putem să discutăm când doresc să
Vot · Amânat
Deschiderea sesiunii ordinare de către președintele Senatului, domnul senator George Crin Laurențiu Antonescu
Cu tot respectul, domnule președinte, și nu de ședință, președinte al Senatului, că cineva v-a și confundat.
Nu contează. Nu contează. Suntem pregătiți pentru ori...
Sunteți..., așadar, sunteți președinte al Senatului.
Eu am o întrebare de bun-simț și tot pe procedură. De ce cei doi nu au venit să-și depună demisia astăzi sau să și-o spună aici? Pentru că nu vor să piardă funcțiile. Mâine vor face lucrul acesta și vor mai fi demisii de la Grupul parlamentar al PDL, ca să meargă în partea cealaltă. Deci când vom termina odată cu lucrurile acestea? Vor rămâne încă șase, opt luni de zile sau nouă luni, până în septembrie,
cu funcții de conducere, deși nu mai sunt membri ai grupului respectiv.
Nu mi se pare nici normal, nici legal, nici moral.
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
## Stimată doamnă senator,
Nu știu, nu discut despre viitor, despre ce au de gând unii sau alții. Ceea ce pot constata, în temeiul regulamentului, este că aceste demisii nu s-au produs în acest moment, nu s-au consumat, pentru că nu au fost susținute aici și, ca atare, hai să mergem mai departe.
- Ordinea de zi și programul de lucru.
Dacă nu sunt observații,
Vot · approved
Deschiderea sesiunii ordinare de către președintele Senatului, domnul senator George Crin Laurențiu Antonescu
Ordinea de zi și programul de lucru au fost aprobate.
Punctul 3, alegerea membrilor Biroului permanent al Senatului (patru vicepreședinți, patru secretari și patru chestori).
În urma discuțiilor pe care le-am avut cu liderii grupurilor parlamentare, vă comunic alocarea... pentru această sesiune, urmând ca liderii grupurilor parlamentare să facă nominalizările.
## Deci în această sesiune:
– vicepreședinți: trei de la Grupul parlamentar al PSD... Unul?
Unul de la Partidul Conservator;
– secretari: doi de la Grupul parlamentar al PSD, unul de la Grupul parlamentar al PNL, unul de la Grupul parlamentar al PDL;
– chestori: unul de la Grupul parlamentar al PSD, unul de la Grupul parlamentar al PNL, unul de la Grupul parlamentar al PDL, unul de la Grupul parlamentar al UDMR.
Vă rog acum..., adică invit liderii grupurilor parlamentare să facă propunerile și, dacă sunteți de acord, să anunțați și conducerile grupurilor parlamentare.
Domnul senator Ilie Sârbu, Grupul parlamentar al PSD.
## **Domnul Ilie Sârbu:**
Pentru funcțiile de vicepreședinte îi avem pe domnii Ioan Chelaru, Constantinescu Florin și Dumitrescu Cristian Sorin.
Pentru funcțiile de secretar: domnii Rotaru Ion, Purec Ion Simeon, iar pentru funcția de chestor, domnul Moga Nicolae.
Fac, totodată, și anunțul la nivelul grupului, ca să nu mai revin la microfon.
Lider: Sârbu Ilie.
Vicelideri: Arcaș Viorel, Coca Laurențiu, Cordoș Alexandru, Lazăr Sorin, Haralambie Vochițoiu.
Secretar: Suciu Matei.
Purtător de cuvânt: Firea Gabriela.
V-aș ruga să-mi permiteți să fac și un anunț la Comisia juridică. Am înțeles că va trebui să lucreze foarte rapid.
Vă rog frumos.
## **Domnul Ilie Sârbu:**
Numirea domnului senator Nicolae Șerban în locul rămas vacant prin plecarea domnului Toni Greblă.
**Domnul Puiu Hașotti**
**:**
La Comisia juridică!
Pentru funcția de chestor al Senatului: senator Igaș Traian Constantin.
La nivelul Grupului parlamentar al PDL, lider de grup: subsemnatul, Oprea Dumitru.
Vicelideri de grup: senator Florian Daniel Cristian, senator Pașcan Emil Marius și senator Ungureanu Mihai Răzvan. Secretar: senator Dincă Mărinică.
## **Domnul Ilie Sârbu:**
La Comisia juridică. Da. Înlocuirea doamnei senator Miron Vasilica Steliana cu doamna senator Jipa Florina Ruxandra și ocuparea funcției vacante de președinte, tot la Comisia juridică...
Din sală
#34352Vicepreședinte!
De vicepreședinte...
Vice. Nu dați frâu liber lăcomiei.
...prin plecarea domnului Greblă. Îl propunem pe domnul Donțu Ovidiu Liviu.
Vă mulțumesc. Domnul senator Puiu Hașotti, Grupul parlamentar al PNL.
Vă mulțumesc. Propunerile grupului parlamentar sunt: Biroul permanent – secretar: domnul senator Marius...
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
Mulțumesc.
Grupul parlamentar al UDMR, domnul președinte Markó Béla.
Domnule președinte, conducerea Grupului parlamentar al UDMR a rămas aceeași.
Lider: subsemnatul.
Vicelider: domnul senator Tánczos Barna.
Secretar: domnul senator Pataki Csaba.
Pentru funcția de chestor al Senatului îl propunem pe domnul senator Verestóy Attila.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc și eu.
Partidul Conservator, domnul senator Dumitru Pelican.
E curent...
Domnule președinte, vă mulțumesc.
Pentru postul de vicepreședinte al Senatului îl propunem pe domnul senator Vasile Nistor.
Pentru lider de grup, Senat, PC: subsemnatul. Vicelideri: Eugen Durbacă și Mihai Cristian Dănuț. Secretar: doamna senator Cristiana Anghel. Vă mulțumesc.
Mario.
... domnul Mario Ovidiu Oprea. Chestor: domnul senator Marius Nicoară. La nivelul Grupului parlamentar al PNL:
– lider: subsemnatul;
– vicelideri: senatorii Liviu Titus Pașca, Ákos Daniel Mora și doamna senator Doina Tudor;
– secretar: domnul senator Nasta Nicolae.
Și o modificare la Comisia juridică. În locul domnului senator Chiuariu, ca președinte, domnul senator Cătălin Boboc. Este o rocadă. Domnul senator Cătălin Boboc era membru al Comisiei juridice.
Mulțumesc.
Mulțumesc. Grupul parlamentar al PDL. Domnul senator Dumitru Oprea.
## **Domnul Dumitru Oprea:**
În funcția de secretar al Senatului este menținut colegul nostru, senatorul Alexandru Pereș.
Mulțumesc. Stimați colegi,
Recapitulez, pentru conformitate, formula care rezultă din nominalizările făcute de liderii grupurilor parlamentare.
Vicepreședinți:
– domnul senator Ioan Chelaru – Grupul parlamentar al PSD; domnul senator Florin Constantinescu – Grupul parlamentar al PSD; domnul senator Cristian Sorin Dumitrescu – Grupul parlamentar al PSD; domnul senator Vasile Nistor – Grupul parlamentar al PC.
## Secretari:
– domnul senator Ion Rotaru – Grupul parlamentar al PSD; domnul senator Ion Simeon Purec – Grupul parlamentar al PSD; domnul senator Mario Ovidiu Oprea – Grupul parlamentar al PNL; domnul senator Alexandru Pereș – Grupul parlamentar al PDL.
Chestori:
– domnul senator Nicolae Moga – Grupul parlamentar al PSD; domnul senator Marius Nicoară – Grupul parlamentar al PNL; domnul senator Traian Igaș – Grupul parlamentar al PDL și domnul senator Verestóy Attila – Grupul parlamentar al UDMR. DUPĂ PAUZĂ
Aceasta este propunerea și...
Cred..., cu vot electronic secret, putem să ne pronunțăm asupra ei. Dacă suntem tehnicamente pregătiți, vă rog să vă pronunțați prin vot. Da?
Mai întâi, propunerea de vot secret. Pentru vot electronic secret.
Vot · approved
Deschiderea sesiunii ordinare de către președintele Senatului, domnul senator George Crin Laurențiu Antonescu
Procedăm, așadar, la vot electronic secret asupra propunerilor pentru Biroul permanent.
Suntem gata?
Suntem gata.
Vă rog să vă pronunțați prin vot.
120 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă și două abțineri. Așadar, componența nominală a Biroului permanent al Senatului pentru sesiunea în curs a fost aprobată.
Felicit colegii care au fost aleși. Le urez succes în activitatea din Biroul permanent.
Punctul 4, numirea secretarului general al Senatului.
Propunerea Biroului permanent pentru plen este numirea celui care până acum a fost, încă este secretar general adjunct, domnul Dan Mihalache.
Vot electronic secret. Vă propun din nou, ca procedură. Cine este pentru?
117 voturi pentru, 9 voturi împotrivă și două abțineri.
Vot · approved
Deschiderea sesiunii ordinare de către președintele Senatului, domnul senator George Crin Laurențiu Antonescu
Domnul Sorin Dan Mihalache este noul secretar general al Senatului.
Îl felicit. Îi urez succes.
Punctul 5, numirea unui secretar general adjunct al Senatului.
Biroul permanent vi-l propune pe fostul secretar general al Senatului, domnul Ovidiu Marian.
Vă propun ca procedură de vot votul electronic secret. Vă rog să vă pronunțați asupra acestei propuneri.
118 voturi pentru, 6 voturi împotrivă și 3 abțineri. Mulțumesc.
Vot · approved
Deschiderea sesiunii ordinare de către președintele Senatului, domnul senator George Crin Laurențiu Antonescu
Domnul Ovidiu Marian a fost votat secretar general adjunct al Senatului.
Felicitări și Domniei Sale! Succes în continuare!
În acest moment, propun o pauză pentru constituirea și ședința necesară – regulamentar – a Biroului permanent nou-ales. Cred că 15 minute sunt suficiente.
Ne revedem...
Putem rămâne și aici. Cum doriți. Mergem în sală? În sală. Ne revedem la ora 17 și 10 minute.
Mulțumesc.
Să reluăm ședința plenului, ca să vă ispitesc... Revenim la demisii, nu asupra demisiilor. Noi demisii.
Așadar, apropiați-vă, așezați-vă, limpeziți-vă gândurile, că avem noi formalități de îndeplinit. În primul rând, sunt cei doi colegi despre a căror demisie eu v-am informat, demisie scrisă. Domniile Lor sunt prezenți pentru a le susține și în plen.
Domnul senator Andrei Volosevici. Domnule senator, vă rog.
Bună ziua!
Informez plenul Senatului de astăzi că înțeleg să-mi dau demisia din Grupul parlamentar al PDL și să activez ca senator independent.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc. Mulțumesc. Domnul senator Rogojan.
Stimați colegi, Domnule președinte,
Vreau să vă informez că, activând..., de astăzi, îmi dau demisia din Grupul parlamentar al PDL și voi activa ca senator independent.
Mulțumesc mult.
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
## Mulțumesc.
Asta a fost tot pe ziua de azi la capitolul demisii. O serie de schimbări asupra cărora trebuie să ne pronunțăm prin vot.
Domnul senator Ilie Sârbu, liderul Grupului parlamentar al PSD din Senat, solicită, în conformitate cu art. 47 din Regulamentul Senatului, aprobarea următoarelor schimbări în componența Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări:
Numirea domnului senator Șerban Nicolae în funcția de membru, în locul rămas vacant prin plecarea domnului senator Toni Greblă.
Vot deschis?
Vot deschis, da.
Vot deschis.
Vot · approved
Deschiderea sesiunii ordinare de către președintele Senatului, domnul senator George Crin Laurențiu Antonescu
Revin. Înlocuirea doamnei senator Vasilica Steliana Miron cu doamna senator Florina Ruxandra Jipa. În aceeași comisie, în Comisia juridică.
Vă rog să vă pronunțați.
PAUZĂ Vă rog să aprobați prin vot această propunere, solicitare adică. E decizia Grupului parlamentar al PSD.
93 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă și o abținere, solicitarea a fost aprobată.
Avem o solicitare din partea domnului deputat Eugen Nicolicea, președintele Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea legalității achiziției terenurilor din zona comunei Nana, cunoscută popular sub numele de „Comisia Nana”, pentru ca membrii acestei comisii să poată lucra în paralel cu plenul la comisia lor, totul cu scopul de a finaliza ancheta în termenul prevăzut.
Vă rog să aprobați această solicitare temeinică și judicioasă.
84 de voturi pentru, 5 voturi împotrivă, două abțineri.
S-a aprobat.
De asemenea, vă solicit, în calitate de președinte al Comisiei pentru revizuirea Constituției, să ne permiteți colegilor din Senat care suntem membri ai acestei comisii să lucrăm tot așa, în paralel cu plenul și cu același gând bun, ca și domnul Nicolicea.
Vot · approved
Deschiderea sesiunii ordinare de către președintele Senatului, domnul senator George Crin Laurențiu Antonescu
Vă mulțumesc.
S-a aprobat.
Cu precizarea, pentru membrii ambelor comisii, că putem amenaja programul de lucru al acestor comisii în așa fel încât, la votul final – vom discuta la ordinea de zi – la 12.30, să putem fi prezenți și noi, cei pentru care s-a obținut această aprobare acum.
Punctul 6, aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 4–8 februarie 2014.
Noul Birou permanent al Senatului vă propune un program de lucru pe structura obișnuită, cu marți, 4 februarie, declarații politice și lucrări în plen, apoi, de la ora 15.00, lucrări în comisiile permanente.
Miercuri și joi, lucrări în comisiile permanente.
- Vineri și sâmbătă, activități în circumscripțiile electorale. Sunt observații?
- Dacă nu sunt observații,
Vot · approved
Deschiderea sesiunii ordinare de către președintele Senatului, domnul senator George Crin Laurențiu Antonescu
Programul de lucru al Senatului pentru săptămâna
- 4–8 februarie 2014 a fost aprobat.
- La ora 13.00, mâine, ședința Biroului permanent. Punem la vot?
Nu. Anunțăm. Bun.
Punctul 7, Proiectul de hotărâre privind vacantarea unui mandat de senator.
Îi dau citire.
- Hotărâre privind vacantarea unui mandat de senator
În temeiul prevederilor art. 70 alin. (2) din Constituția României, republicată, ale art. 7 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările ulterioare, precum și ale art. 188 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările și completările ulterioare,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic. – Senatul declară vacant locul de senator deținut de domnul Toni Greblă, ales în Circumscripția electorală nr. 20 – Gorj, Colegiul uninominal nr. 2, ca urmare a demisiei, începând cu data de 16 decembrie 2013.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 3 februarie 2014, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
- Sunt observații, comentarii, întâmpinări? Nu.
Dacă nu,
Vot · approved
Deschiderea sesiunii ordinare de către președintele Senatului, domnul senator George Crin Laurențiu Antonescu
Vă mulțumesc.
Punctul 8, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 102/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.
Din partea Guvernului, domnul secretar de stat Dan Manolescu, Ministerul Finanțelor.
Îi dau cuvântul, microfonul 9.
Domnule secretar de stat, vă rog.
## **Domnul Dan Manolescu** _– secretar de stat_
_în Ministerul Finanțelor Publice_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2013 pentru modificarea și completarea Codului fiscal conține o serie de măsuri în următoarele domenii: impozitul pe profit, impozitul pe venit, impozitul pe venitul microîntreprinderilor, impozitul pe veniturile nerezidenților, impozite și taxe locale, impozitul pe construcții, taxa pe valoarea adăugată, accize, precum și modificări privind redevența minieră.
Guvernul susține ordonanța în forma în care a fost adoptată și prezentată Parlamentului. Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc.
Din partea comisiilor... Avem raport comun, Comisia pentru buget și Comisia economică.
Domnilor președinți, care dintre dumneavoastră... Domnul președinte Cosmin Nicula. Vă rog.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege. De asemenea, și Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități.
Membrii comisiilor de buget-finanțe și economică au hotărât, în unanimitate, să adopte raport de admitere, fără amendamente.
Proiectul de lege are caracter ordinar și Senatul este prima Cameră sesizată.
Vă mulțumesc. Sunt intervenții, dezbateri generale?
Domnul senator Dumitru Oprea, Grupul parlamentar al PDL.
Acum veniți aici, mai aproape de noi.
Da... Nu... Eu, în calitatea veche de analist al punctelor din ordinea de zi. Ăsta este punctul suprem, care poate intra în categoria „1.001 de ordonanțe într-una singură”, pentru că, dacă ați răsfoi structura Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 102/2013, ați vedea că tot ce ține de stoarcerea din român a unui leu în plus se realizează prin propunerile venite cu această ordonanță de urgență.
N-am să dau decât vreo câteva exemple. Se invocă norme europene când se încalcă norme europene. Mă refer la calculul accizelor, cu luarea în calcul a unui euro la 1 octombrie, anterior, ce se aplică la 1 ianuarie anul următor, 2014.
Noi am sfidat legea europeană, am sfidat Codul fiscal și am venit cu o variantă pur românească. Și zicem că respectăm norme europene.
Din categoria ciudățenii: impozitarea arendei fără să se țină cont că venitul calculat odată cu momentul în care oamenii iau doi saci de grâu se impozitează la prețul din luna următoare, neluându-se în calcul faptul că materia primă și materialele ce au stat la baza recoltei au fost procurate cu mult timp în urmă, la costuri mult subevaluate și se creează un fals profit pe hârtie, că omul, ca să-și cumpere și să reia ciclul de producție, practic, mai scoate bani de acasă, dar partea asta este impozitată.
De asemenea, sunt impozitate până și marile afaceri ale unor oameni care cumpără de la depozite angro o marfă – se face trimitere la un pachet de țigări – și câștigă un leu la pachet.
Argumentarea venită este una hilară. Se zice că anumiți operatori economici comercializează către persoane fizice țigarete la prețuri care sunt sub cele declarate, cu implicații asupra veniturilor. Mai multe persoane fizice reintroduc în circuitul comercial fără drept – păi, să fie prinși cei care reintroduc fără drept! – aceste produse – prețul permite aceste practici și, atunci, care e răul? –, iar veniturile realizate nu sunt fiscalizate.
De unde concluzia asta? Chiar aș întreba secretarul de stat. De unde trage concluzia asta, că, dacă am cumpărat de la angro și vând ca persoană fizică autorizată, și sunt impozitat ca atare, asta este marea afacere a unui om care trăiește de azi pe mâine, adăugând un leu la un produs cumpărat?
Mulțumesc. Domnul senator Iovescu.
## Domnule președinte, vă mulțumesc.
Subscriu la ceea ce a spus domnul profesor, domnul senator Oprea. Este foarte adevărat. Eu mai vreau să spun ceva, că am asistat astăzi la lucrările Comisiei comune pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituției și am observat că nici acolo nu se ține cont de avizul și de ceea ce spune Consiliul Legislativ. Aș vrea ca anul ăsta să luați mai mult aminte la raportul pe care îl face Consiliul Legislativ. Chiar sunt propuneri, așa cum la textul legii se vrea să se introducă – și reprezentantul Guvernului nu a spus asta – construcții speciale. Deci e un cuvânt, dar eu aș vrea ca textul final să-l avem, de fapt, în plen, nu să faceți modificări după ce votăm noi în plen.
Vă mulțumesc.
## Vă mulțumesc.
Nu am obiceiul să comentez, să intervin, domnule senator, dar în legătură cu referirea dumneavoastră la Comisia pentru modificarea Constituției, nu e adevărat, pur și simplu, ce spuneți, pentru că acolo s-a făcut și se face o discuție întreagă tocmai pe observațiile Consiliului Legislativ, a ceea ce se întâmplă acolo – și poate dumneavoastră vi se pare inacceptabil, mie nu –, că totuși Parlamentul României, votat cu astfel de puteri de către cetățenii României, dorește să facă o propunere de modificare a Constituției. Dacă nu, scriam Consiliului Legislativ să ne trimită o modificare a Constituției și noi nu mai candidam, nu mai veneam aici, rezolva Consiliul Legislativ.
Vă rog, cu respect, să nu confundăm lucrurile, că sunt destui care o fac.
Domnul senator Bota.
## Mulțumesc.
Sigur că acest proiect de lege este unul complex datorită mulțimii de modificări mici, dar esențiale, pe categorii de activități.
Pot să-mi exprim satisfacția că, în sfârșit, avem un guvern care, atunci când constată realitatea din practică, intervine și face o modificare. Și vreau să mă refer doar la explicarea venitului din arendă sau impozitarea arendei, care a fost o consecință a diferenței mari, de la simplu la dublu în anul 2013, a prețului pe cereale, care se fixa în luna ianuarie, valabil pe tot parcursul anului, luând în calcul, practic, un preț pe produse din anul precedent, care era o practică anormală. Acest Guvern a văzut în vară și a intervenit cu această modificare punctuală, pe care, sigur, a inclus-o alături de alte modificări pe alte domenii de activitate. Poate era mai bine să se facă distinct, dar erau prea multe acte normative.
Deci aceasta este explicația vizavi de venitul din arendă, ca impozitare.
Mulțumesc. În rest...
## Vă mulțumesc.
Domnul senator Cotescu, Grupul parlamentar al PNL.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Două lucruri aș vrea să clarific, dacă se poate, cu ajutorul reprezentantului Guvernului. E vorba de impozitul pe construcții și aș vrea să dau celebrul exemplu al impozitului pe stâlpi. E clar că în primul an se plătește la valoarea lui. Ce se întâmplă cu al doilea an? Plătesc impozit pe clădiri la autoritățile locale sau, dacă nu plătesc, mai vin încă o dată și plătesc 1,5% la stat? Adică dacă autoritățile locale or să ia impozit în continuare pe asta, pe conducte, pe tot ce nu intră în patrimoniul statului. O să se plătească sau nu?
A doua chestiune. Această ordonanță a fost dată după ce Legea minelor nu a trecut și, atunci, la Legea minelor, spuneați dumneavoastră că din redevență veți transmite către autoritățile locale, autoritățile județene și proprietarul terenurilor câte un procent... nu câte un procent, 15, 10, respectiv 1%. Ei bine, în această ordonanță, deși ați modificat redevențele, nu ați introdus și modul de împărțire a redevențelor între bugetul de stat, bugetul autorităților locale și proprietarul terenului.
Mulțumesc.
Vă mulțumesc. Domnul senator Belacurencu.
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Eu aș vrea să scot în evidență încă un motiv pentru care a fost promovat acest act normativ, și anume acela privind necesitatea îndeplinirii unor obligații ce revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene, și, mai ales, aș vrea să scot în evidență compatibilizarea legislației naționale cu prevederea a două directive europene în vederea evitării declanșării procedurii de infringement pentru impunerea de obligații suplimentare în vederea rambursării de TVA către persoanele nestabilite în România.
Am dat acest exemplu. Este unul dintre motivele pentru care noi, ca Grup parlamentar al PSD, vom vota pentru adoptarea acestui proiect de lege. Mulțumesc.
Mulțumesc. Domnul senator Mărinică Dincă.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Constatăm, prin această ordonanță, că USL-ul a reușit ceva, Guvernul Ponta a reușit ceva. A reușit să pună impozit inclusiv pe praful de pe tobă.
Prin impozitele noi apărute, acei bătrâni care stau la țară și, în mare parte, trăiesc din cele două, trei hectare de teren, practic, din banii pe care-i primesc de la arendași, pentru a face încălzirea casei, pentru a se întreține un an de zile, au ocazia, iată, dată de USL, de această dată, de Guvernul Ponta, de PSD–PNL, să susțină Guvernul României, să susțină țara din bruma aceea de bani.
Îl auzeam pe un coleg, pe antevorbitorul meu, spunând că prin aceasta se înlătură un pericol legat de infringementul pentru România. Nu, România se află în pericol de așa ceva. Este un număr important de proiecte europene și aici, pe agricultură, pe acele depozite de cereale, unde fiecare dintre investitori a venit cu un proiect aprobat inclusiv de Uniunea Europeană, prin care a prezentat și un plan de afaceri pe următorii cinci ani. Nu era prevăzut acel impozit de 1,5, care, practic, îi va duce la faliment și, în felul acesta, Uniunea Europeană va cere și banii înapoi, acea cofinanțare investită în aceste proiecte.
Cred că ați reușit ca o mare parte din agricultură s-o închideți, să puneți cheia pe ea. Vă mulțumesc.
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
## Mulțumesc și eu.
Vot · approved
Deschiderea sesiunii ordinare de către președintele Senatului, domnul senator George Crin Laurențiu Antonescu
Punctul 9, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 104/2013 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale pentru Societatea Complexul Energetic Hunedoara – SA.
Dau cuvântul reprezentantului Guvernului, domnul secretar de stat Maricel Popa, Departamentul pentru Energie.
Microfonul 10.
Domnule secretar de stat, vă rog.
## **Domnul Maricel Popa** _– secretar de stat_
## _la Departamentul pentru Energie_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte. Mulțumesc, domnilor senatori.
Vă supunem atenției Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 104/2013 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale pentru Societatea Complexul Energetic Hunedoara.
Ministerul Economiei, prin Departamentul pentru Energie, este unic acționar, în numele statului român, atât la Compania Națională a Huilei, cât și la Societatea Complexul Energetic Hunedoara. La data adoptării ordonanței de urgență, Compania Națională a Huilei avea o creanță certă, lichidă și exigibilă asupra Societății Complexul Energetic Hunedoara în valoare de circa 70 de milioane de lei, creanță provenită din livrările de cărbune energetic.
În același timp, Compania Națională a Huilei datora bugetului consolidat al statului sume depășind nivelul creanței menționate.
În scopul diminuării simultane a datoriilor Complexului Energetic Hunedoara către Compania Națională a Huilei și a datoriilor acestei companii către bugetul general consolidat administrat de ANAF, se propune transmiterea obligației fiscale a debitului inițial al Companiei Naționale a Huilei către noul debitor, Complexul Energetic Hunedoara.
Prin preluarea acestor obligații fiscale, începând cu data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, Complexul Energetic Hunedoara devine noul debitor, iar Compania Națională a Huilei este eliberată de plata obligațiilor fiscale transmise.
Având în vedere cele prezentate mai sus, propun plenului adoptarea acestui proiect de lege.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc, domnule secretar de stat.
Comisia economică, domnule președinte Lucian Iliescu, vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte.
În urma dezbaterilor care au avut loc în ședința din 11 decembrie 2013, Comisia economică a hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte raport de admitere a proiectului de lege.
Comisia pentru buget și Comisia pentru privatizare au avizat favorabil.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil.
Față de cele prezentate, supunem plenului pentru dezbatere și adoptare raportul de admitere și proiectul de lege.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Senatul este prima Cameră sesizată. Vă mulțumesc, domnule președinte.
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
## Mulțumesc.
Dacă nu sunt intervenții,
Vot · Amânat
Deschiderea sesiunii ordinare de către președintele Senatului, domnul senator George Crin Laurențiu Antonescu
Vă rog, domnule senator Dumitru Oprea.
Eu sunt obișnuit să privesc în altă parte după dumneavoastră, că asta mă asigur prima dată când întreb.
O să vă obișnuiți și cu...
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
Mă obișnuiesc imediat, că sunt inteligent.
Nu este... Nici nu am contestat asta, dovadă că m-ați găsit.
Voiam numai să întreb: procedura de trecere e un fel de leapșă în mediul de afaceri? Cu ce scop pentru Compania Națională a Huilei? Fiindcă o procedură similară am avut în urmă cu mai multe luni pentru CFR Marfă și nu aș vrea să readuc pe tapet istoria ulterioară a CFR Marfă.
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
Mulțumesc.
Dacă nu mai sunt intervenții,
Vot · approved
Deschiderea sesiunii ordinare de către președintele Senatului, domnul senator George Crin Laurențiu Antonescu
Punctul 10, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2013 privind unele reglementări referitoare la cadrul financiar pentru Fondul de participare JEREMIE.
Dau cuvântul reprezentantului Guvernului, doamna secretar de stat Anca Laura Ionescu? Nu, domnul Alin Mitrică, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene. Aveți cuvântul, microfonul 9.
Domnule secretar de stat, vă rog.
## **Domnul Alin Sorin Mitrică** _– secretar de stat_
_în Ministerul Fondurilor Europene_ **:**
## Mulțumesc.
## Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor senatori,
În cursul anului trecut, în cadrul Comitetului de Monitorizare pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice a fost aprobată o sumă de 50 de milioane de euro, o sumă suplimentară, pentru Fondul de participare JEREMIE.
Ca urmare a acestei decizii pe care am luat-o în cursul anului trecut, am reușit ca, la final de an, să evităm decomiterea pentru această sumă, deoarece cei 50 de milioane de euro reprezintă cheltuieli eligibile la nivelul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice.
Aceste sume vor fi utilizate pentru o nouă operațiune referitoare la acordarea de garanții pentru IMM-uri.
Operațiunea va fi concepută..., de fapt, se lucrează în momentul de față la nivelul organismului JEREMIE și la nivelul băncilor selectate pentru a acorda garanția.
Vă mulțumesc.
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
## Vă mulțumesc.
Președintele Comisiei economice, domnul senator Iliescu.
Ne scuzați puțin, domnule președinte.
În urma dezbaterilor care au avut loc în ședința din 11 decembrie 2013 – raport de admitere a proiectului de lege. Comisia pentru buget a avizat favorabil. Consiliul Legislativ a avizat favorabil.
Față de cele prezentate, propunem plenului pentru dezbatere și adoptare raportul de admitere și proiectul de lege.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Senatul este prima Cameră sesizată.
Mulțumesc. Dacă sunt intervenții. Domnul senator Dumitru Oprea.
## **Domnul Dumitru Oprea:**
Mie mi-e cam neclar ce s-a spus mai înainte, pentru că atât JEREMIE, cât și JESSICA sunt programe... și JEREMIE, și JESSICA sunt programe care nu au legătură cu programele operaționale sectoriale sau regionale.
Am reținut din proiectul de lege că suma de 150 de milioane de euro este de virat la Fondul European de Investiții, iar...
Păi, nu, că de asta voiam să am o lămurire de la dumneavoastră. Nu trebuie să ridicați mâna. Aproape că sunteți obligat să dați și un răspuns.
Păi, asta a vrut să facă.
Ce am primit în schimb, cum spune „românul”, ca gheșeft, din afacerea asta și pe componenta asta și... poate că de cealaltă nu este cazul să discut acum?
Domnul secretar de stat dorește să vă răspundă, ceea ce salut.
Vă rog.
## **Domnul Alin Sorin Mitrică:**
Deci FEI-ul, Fondul European de Investiții, este administratorul, cel care este desemnat ca gestionar al respectivei sume.
JEREMIE nu este un program, este un fond de participare, iar cheltuielile care se fac la nivel de JEREMIE sunt cheltuieli eligibile, după cum v-am spus, în cadrul POS CCE, toți cei 150 de milioane de euro.
Nu, 50 de milioane este... Ascultați-mă! 50 de milioane de euro este ceea ce vă propun astăzi. Suma cealaltă ați votat-o acum un an. Știți? Acum un an.
Vă mulțumesc.
Păi, despre 50 vorbim acum. 100 de milioane de euro data trecută. Acum, 50.
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
Frumos, frumos! Nu, e un dialog și încă unul fructuos, de bun augur.
Dacă lucrurile se opresc aici, supun...
Avem..., deci, recapitulez, un raport al comisiei, de admitere, fără amendamente.
- Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Vot · approved
Deschiderea sesiunii ordinare de către președintele Senatului, domnul senator George Crin Laurențiu Antonescu
Punctul 11, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie.
Dau cuvântul inițiatorului, domnul senator Tăriceanu. Vă rog.
## Mulțumesc.
Domnule președinte, Stimați colegi,
Permiteți-mi să vă informez că am avut, chiar înainte de a intra propunerea legislativă în dezbatere, o discuție cu reprezentanții Departamentului pentru Energie și am fost contactat și de secretarul de stat din partea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, care m-au rugat, având în vedere că punctul de vedere al Guvernului a venit după ce au fost elaborate amendamentele la Comisia pentru agricultură, să ținem cont de observațiile făcute de Guvern și, ca atare, v-aș ruga să fiți de acord să retrimitem propunerea legislativă la comisii pentru a integra observațiile făcute de Guvern, care sunt corecte în parte și, după aceea, să revenim cu propunerea legislativă în plen.
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
## Vă mulțumesc.
Vot · Amânat
Deschiderea sesiunii ordinare de către președintele Senatului, domnul senator George Crin Laurențiu Antonescu
Un lider de grup. Totuși, inițiatorul nu poate? Doriți dumneavoastră să faceți acest gest?
## **Domnul Ion Rotaru**
**:**
Poate inițiatorul, domnule, să retragă, să propună orice.
Nu știu, știam că inițiatorul poate, dar, în fine, să...
Domnul senator Titus Pașca, în numele Grupului parlamentar al PNL.
## Domnule președinte,
Stimat Senat,
Vă propun să supuneți la vot retrimiterea propunerii legislative la comisie pentru a putea fi discutată în sensul celor prezentate de inițiator.
Vă mulțumesc.
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
Vot · approved
Deschiderea sesiunii ordinare de către președintele Senatului, domnul senator George Crin Laurențiu Antonescu
Punctul 12, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 99 din 29 august 2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață.
Mai mulți inițiatori, deputați PNL. Dacă vreunul dintre dânșii se află de față? Nu.
Punctul de vedere al Guvernului.
Domnul Marius Dunca, vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Vă rog, domnule vicepreședinte. Microfonul 9.
## **Domnul Marius Alexandru Dunca** _– vicepreședinte_
_al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor_ **:**
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimate doamne,
Stimați domni senatori.
Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 reglementează comercializarea produselor și serviciilor de piață.
Propunerea legislativă se referă la obligarea operatorilor economici de a introduce în magazinele de comercializare standuri separate pentru produsele care expiră în termen de trei zile.
Având în vedere că atribuția de expunere la comercializare nu aparține producătorilor și importatorilor, nu susținem introducerea unui nou articol după art. 59.
În acest sens, propunem introducerea unui nou alineat la art. 33 astfel: „Produsele aflate la comercializare cu preț redus/oferte promoționale, cu 3 zile înainte de expirarea datei durabilității minimale/datei-limită de consum aferente produselor alimentare sau a termenului de valabilitate/datei de minimă durabilitate aferente produselor nealimentare, se sortează și se expun la comercializare separat, cu informarea corectă, completă și precisă a consumatorilor.
Nerespectarea prevederilor prezentului alineat este considerată practică comercială incorectă și se sancționează conform reglementărilor legale în vigoare.”
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc.
Comisia economică, domnul președinte Iliescu.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
În urma dezbaterilor care au avut loc în ședința din 11 decembrie 2013, Comisia economică a hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte raport de admitere, cu amendamente care se găsesc în anexa la raport.
Comisia pentru drepturile omului a avizat favorabil.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil.
Guvernul susține propunerea legislativă, cu un amendament preluat în raport.
Față de cele prezentate, supunem plenului pentru dezbatere și adoptare raportul de admitere și propunerea legislativă.
Propunerea face parte din categoria legilor ordinare. Senatul este prima Cameră sesizată. Vă mulțumesc, domnule președinte.
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
Vă mulțumesc.
Dacă sunt intervenții?
Domnul senator Dumitru Oprea este în mijlocul PSD-ului. Îmi fac datoria și vă întreb. V-am identificat imediat. Vă urmăresc.
Doriți sau nu?
## **Domnul Dumitru Oprea**
**:**
Nu!
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
Vorbesc serios... Nu. Vezi ce înseamnă influența PSD-ului!
Vot · approved
Deschiderea sesiunii ordinare de către președintele Senatului, domnul senator George Crin Laurențiu Antonescu
Absolut. Mi se pare un pleonasm în cazul dumneavoastră. Raportul comisiei este de admitere, cu amendamente admise.
Supun votului.
Vă rog să votați.
Raportul, sigur.
90 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă, nicio abținere, raportul a fost adoptat – raportul de admitere, cu amendamente admise.
Vot · approved
Deschiderea sesiunii ordinare de către președintele Senatului, domnul senator George Crin Laurențiu Antonescu
Punctul 13, Proiectul de lege pentru modificarea și
completarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar.
Inițiator?
Guvernul.
Dau cuvântul reprezentantului Guvernului... Vă rog.
Solicitare de retrimitere la comisie, să nu mai pierdem timpul cu prezentările pe care le facem aici.
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
Vot · approved
Deschiderea sesiunii ordinare de către președintele Senatului, domnul senator George Crin Laurențiu Antonescu
Mulțumesc.
Punctul 14, și probabil ultimul punct pe care îl acoperim astăzi în ordinea de zi, Propunerea legislativă privind unele măsuri de efectuare a reținerilor din veniturile obținute de persoanele fizice din contracte privind raporturi de muncă, în baza unor titluri executorii.
Din partea inițiatorilor deputați este cineva? Nu este. Punctul de vedere al Guvernului, domnul secretar de stat Dan Manolescu, Ministerul Finanțelor.
Vă rog. Microfonul 9.
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
Domnule senator, doriți să răspundeți.
Mulțumesc, domnule președinte.
Nu există încă un punct de vedere formalizat la nivelul Guvernului, însă susținem raportul comun al Comisiei juridice și Comisiei pentru muncă.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc.
Raportul comun, Comisia juridică, doamna senator Federovici.
Vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte.
Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități a avizat negativ propunerea legislativă.
Consiliul Legislativ a analizat propunerea legislativă și a acordat un aviz negativ.
În consecință, membrii Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială, precum și ai Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări au analizat propunerea legislativă în ședințele din zilele de 3 și 10 decembrie 2013 și au hotărât să adopte, cu majoritate de voturi, raport comun de respingere.
Vă mulțumesc. Dezbateri.
Domnul senator Dumitru Oprea, vă rog.
Eu vreau să accelerez raportul de respingere, dar îi rog pe colegii noștri senatori să nu mai semneze cu ochii închiși astfel de inițiative. Cred că nu am văzut în Parlamentul României o agresivitate asupra limbii române atât de dur marcată. Virgule între subiect și predicat aproape în fiecare articol al legii. Și sunt câteva nume grele, pentru care chiar am deosebit respect, de la PNL și de la PSD. Uitați-vă și o să vă convingeți că doar acordul de a fi pe încă o inițiativă legislativă nu-i de ajuns.
Mulțumesc. Vă rog. Doamna senator Silistru. Microfonul 3.
## **Doamna Doina Silistru:**
## Domnule președinte, mulțumesc.
Eu aș vrea să-l întreb pe domnul senator Oprea să-mi spună un nume de senator care a semnat această inițiativă. Cred că a greșit inițiativa.
Nu, am zis colegii de la PSD și PNL. Începe Horga Vasile, care e de la PNL, iar apoi sunt colegi de-ai noștri, care sunt chiar în Camera cealaltă. Eu sunt coleg cu toți.
## **Doamna Doina Silistru**
**:**
Ați zis colegi senatori!
Am greșit atunci, am zis colegi de-ai noștri, de la PNL și PSD, dar sunt de la Camera Deputaților. Nu, senatorii sunt „fruncea”.
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
Nu, dar se strecura posibilitatea ca asupra Senatului să planeze această umbră inacceptabilă. Lucrurile s-au pus la punct. Sunt persoane de mare prestigiu, dar, dar... sunt deputați!
Vot · Respins
Deschiderea sesiunii ordinare de către președintele Senatului, domnul senator George Crin Laurențiu Antonescu
Oprim aici dezbaterea asupra inițiativelor legislative. Urmează... Continuăm cu întrebări, interpelări.
Rog, pentru trei minute, membrii Biroului permanent să vină la Sala „Constantin Stere”, pentru ca totuși să se săvârșească jurământul. E o oarecare solemnitate, nu pe la colțuri, când juri.
La revedere și, încă o dată, o sesiune bună vă doresc!
PAUZĂ
Bună seara!
Vă doresc tot binele din lume în noua sesiune.
Împreună cu domnul secretar, deschidem sesiunea de întrebări și interpelări.
Timpii sunt următorii, că suntem la început de sesiune:
- Grupul parlamentar al PSD, cu 70 de senatori, are
- 22 de minute;
- Grupul parlamentar al PNL, cu 50 de senatori, are
- 17 minute;
- Grupul parlamentar al PDL, cu 23 de senatori, 8 minute;
– Grupul parlamentar al Partidului Popular – Dan Diaconescu... nu mai are. Vă rog să modificați, stimată și distinsă doamnă;
- Grupul parlamentar al PC, cu 9 senatori, 3 minute;
- Grupul parlamentar al UDMR, cu 8 senatori, 3 minute. Pentru data viitoare vom reîmpărți timpii.
Până atunci, îl invit, din partea Grupului parlamentar al
PSD, la întrebări pe domnul senator Ionel Agrigoroaei.
Nu este.
O depune în scris.
Urmează... Merg mai departe, la Grupul parlamentar al PNL.
Domnul senator Ichim.
Nu este.
Merg mai departe, la Grupul parlamentar PDL.
Domnul senator Oprea nu este... Dar el vine.
La Grupul parlamentar PP-DD... Nu mai există.
La Grupul parlamentar al UDMR, nu dorește nimeni.
Mă întorc la Grupul parlamentar PSD, doamna senator Doina Elena Federovici.
Vă rog, poftiți!
Se adresează Ministerului Dezvoltării și Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Prima mea întrebare este adresată domnului Doru Ciocan, președinte ANRSC.
Obiectul întrebării: „Modificarea dispozițiilor legale privind facturarea energiei termice aferente spațiilor comune și individuale”.
Stimate domnule președinte,
Aduc în atenția dumneavoastră situația facturării energiei termice pentru instalațiile de termoficare aflate în proprietate comună și în proprietate individuală a consumatorilor deconectați de la sistemul centralizat de încălzire din municipiul Botoșani.
În anul 2013, numărul apartamentelor deconectate de la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice și pentru care s-au emis facturi a fost de 6.307, valoarea acestor facturi fiind de 458.743 de lei.
Conform prevederilor legale actuale, pentru consumatorii care sunt deconectați de la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice se facturează contravaloarea energiei termice folosite pentru încălzirea spațiilor comune.
Acest aspect stă la baza nenumăratelor petiții/plângeri formulate de locuitorii municipiului Botoșani deținători de centrale proprii de apartament, referitoare la facturarea de către furnizorul de agent termic a consumului de energie termică pentru încălzirea spațiilor comune din blocurile de locuințe. Se dorește astfel ca persoanele care își asigură încălzirea locuinței cu ajutorul centralelor termice de apartament să nu mai fie puse în situația de a fi obligate și la plata energiei termice furnizate în regim centralizat.
Astfel, vă întreb, domnule președinte, dacă aveți în vedere analiza și oferirea unui punct de vedere privind oportunitatea modificării legislației în vigoare astfel încât legiuitorul să lase la latitudinea autorităților publice locale posibilitatea de a opta pentru finanțarea din bugetul local a contravalorii consumului de energie termică aferent încălzirii spațiilor comune din blocurile de locuit pentru deținătorii de centrale termice de apartament.
Anexez prezentei întrebări și memoriul primarului municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc.
A doua întrebare este adresată domnului viceprimministru Liviu Dragnea.
Mulțumesc.
Ați utilizat, stimată doamnă senator, trei minute din timpul partidului dumneavoastră.
Îl invit la microfon, din partea Grupului parlamentar al PNL, pe domnul senator Cotescu. Nu este.
Din partea Grupului parlamentar al PDL, domnul senator Oprea Dumitru.
Domnule senator Oprea Dumitru, microfonul central vă așteaptă cu aceeași nerăbdare cu care vă așteptăm și noi. Aveți cuvântul, domnule senator.
## **Domnul Dumitru Oprea:**
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Am o interpelare... Pot?
Întrebare. Nu furați startul!
O întrebare către domnul Remus Pricopie – am și interpelare –, Ministerul Educației Naționale.
„Ce mai rămâne din Legea educației naționale după ordonanțele Guvernului?”
Domnule ministru,
A devenit deja o tradiție ca, la sfârșit de an, în timpul sărbătorilor, Guvernul să emită ordonanțe prin care să modifice Legea educației naționale. Mai multe dintre articolele de importanță majoră privind formele de învățământ, durata obligatorie a studiilor, drepturi ale studenților, evaluări naționale și multe altele au fost deja modificate, bulversând elevii, profesorii și părinții.
În aceste condiții, vă rugăm să ne răspundeți la următoarele întrebări:
– Câte articole din Legea educației au rămas nemodificate de ordonanțele de urgență ale Guvernului, câte vor mai fi modificate în următoarele ordonanțe și când?
– Nu ar fi mai bine să dați o ordonanță cu o nouă lege a educației?
Primim răspuns în scris.
Ați consumat 45 de secunde din timpul partidului dumneavoastră.
Trecem mai departe și îl invit la microfon, din partea Grupului parlamentar al PSD, pe domnul Gheorghe Saghian.
Mulțumesc, domnule președinte.
Întrebarea mea este adresată doamnei Rovana Plumb, ministrul mediului și schimbărilor climatice.
Obiectul întrebării: „Colectarea selectivă a deșeurilor în instituțiile publice”.
Doamnă ministru,
Legea nr. 132/2010 privind colectarea selectivă a deșeurilor în instituțiile publice prevede instituirea obligativității colectării selective a deșeurilor, astfel cum sunt îndeplinite în Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și în instituțiile în care statul este acționar majoritar.
Potrivit legii, conducătorul instituțiilor publice trebuie să delege responsabilitatea privind gestionarea colectării selective unui angajat al instituției sau unui terț, să asigure aplicarea colectării selective a deșeurilor în interiorul instituției publice pe care o conduce, să încheie un contract de predare a deșeurilor colectate selectiv către un operator economic autorizat pentru reciclarea și valorificarea acestora, să preia deșeurile care nu sunt colectate selectiv de către operatorul economic autorizat să preia aceste deșeuri. Nerespectarea acestor obligații este sancționată de către comisarii și personalul împuternicit din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.
În acest sens, vă rog să-mi comunicați care este valoarea totală (pe ultimii doi ani) a amenzilor aplicate instituțiilor publice ca urmare a verificărilor efectuate de personalul împuternicit.
Solicit răspuns în scris.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Și eu vă mulțumesc.
Ați mai consumat 1 minut și 25 de secunde din timpul grupului.
Mergem mai departe și îl invit la microfon pe domnul senator Pereș Alexandru, din partea Grupului parlamentar al PDL.
## **Domnul Alexandru Pereș:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Am două întrebări scurte, prima adresată domnului ministru delegat Dan Coman Șova.
Obiectul interpelării: „Când se vor aloca despăgubirile bănești cuvenite cetățenilor expropriați pentru construirea tronsonului de autostradă Orăștie–Sebeș?”
## Domnule ministru,
Dacă Dumnezeu și Uniunea Europeană ajută, județul Alba va fi zona primei intersecții de autostrăzi din România! Cel puțin așa se „laudă” liderii locali ai USL... E bine! Cu condiția ca proprietarii de terenuri care trebuie expropriați să își primească despăgubirile bănești cuvenite prin lege.
Tocmai de aceea, vă întreb, domnule ministru – și vă rog să-mi răspundeți –, de ce se întârzie plata pentru terenurile preluate de CNADNR pentru tronsonul Orăștie–Sebeș, pe raza comunei Săliștea (județul Alba), și în ce moment vor fi efectuate, sigur, în 2014, plățile pentru aceste suprafețe.
Solicit răspuns în scris.
Cu stimă, senator de Alba, Alexandru Pereș.
A doua întrebare este adresată domnului Andrei Dominic Gerea, ministrul economiei.
Obiectul interpelării: „Concluziile documentației privind lucrările de închidere și conservare a câmpului de sonde inactiv din Ocna Mureș”.
## Domnule ministru,
Conform răspunsurilor oferite de către dumneavoastră la interpelarea pe care v-am adresat-o în data de 4.11.2013, în ultima zi a anului trecut urmau să vă fie furnizate documentațiile tehnico-economice pentru eliminarea efectelor prăbușirii necontrolate a suprafeței, readucerea terenurilor în circuitul economic și stabilirea soluțiilor de dezvoltare a zonelor afectate la Salina Ocna Mureș, județul Alba.
## Domnule ministru,
Solicit să-mi comunicați care sunt concluziile studiului de care am amintit mai sus, efectuat de către consorțiul format din Universitatea București, ca lider, și SC ICPN MINESCA – SA Cluj-Napoca, ca asociat.
De asemenea, aș dori să știu ce sume va aloca anul acesta ministerul pe care îl coordonați pentru lucrări de închidere și conservare a câmpului de sonde inactiv la Ocna Mureș.
Mulțumesc, domnule senator.
Ați mai consumat 1 minut și 50 de secunde din timpul alocat grupului dumneavoastră.
Îl invit la microfon pe domnul senator Coca, din partea Grupului parlamentar al PSD.
Mulțumesc, domnule președinte.
Am o întrebare adresată doamnei Lucia Ana Varga, ministrul delegat pentru ape, păduri și piscicultură.
Obiectul întrebării: „Administrarea perdelelor forestiere de protecție”.
## Stimată doamnă ministru,
Am aflat cu plăcere despre aprobarea Planului național de realizare a perdelelor forestiere de-a lungul autostrăzilor, drumurilor naționale și județene. Consider că este o bună politică, fapt pentru care vă felicit.
Am însă o nedumerire provocată de experiența ultimilor 25 de ani, în care astfel de perdele forestiere de protecție au fost distruse, vandalizate fără nicio opreliște.
De aceea, vă întreb: cine va administra responsabil și va ocroti perdelele forestiere pe care le veți dispune în acest an și în anii care vor urma? Ce garanții putem avea că noile perdele forestiere nu vor avea soarta celor din trecut?
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc, domnule senator.
Ați mai consumat un minut din timpul grupului dumneavoastră.
Îl invit la microfon, din partea Grupului parlamentar al PDL, pe domnul Ghilea Găvrilă.
## Domnule președinte,
Stimați colegi,
Prima întrebare a mea se adresează doamnei ministru Ramona Mănescu, ministrul transporturilor, și se intitulează „Condiții improprii de transport CFR pe ruta Bratca–Oradea”.
Stimată doamnă ministru,
O decizie managerială cel puțin bizară, adoptată de Sucursala de Transport Feroviar de Călători Cluj în luna decembrie a anului trecut, afectează zilnic sute de călători bihoreni de pe ruta Bratca–Oradea, care fac naveta la primele ore din localitățile de domiciliu în municipiul reședință de județ.
Astfel, garnitura de vagoane a trenului Regio 3641, care circulă pe ruta Bratca–Oradea, respectiv replica sa, trenul Regio 3646, de pe ruta Oradea–Bratca, a fost redusă la un singur automotor Desiro, care are o capacitate de transport proiectată de numai 110 pasageri, deși numărul călătorilor care utilizează zilnic această rută este cel puțin dublu.
În aceste condiții, pasagerii navetiști sunt nevoiți să călătorească în condiții improprii, situația fiind cu atât mai inacceptabilă cu cât o mare parte dintre aceștia sunt elevi la diferite unități de învățământ din Oradea.
Din aceste considerente, vă rog, stimată doamnă ministru, să precizați:
– De ce nu corelează CFR capacitatea de transport a garniturilor de vagoane cu numărul real de călători care utilizează zilnic diferite rute de navetă?
– Ce măsuri veți dispune pentru reconsiderarea relației operatori feroviari–călători pe aceste rute, în sensul asigurării unor condiții decente de transport?
Vă mulțumesc.
A doua întrebare se adresează domnului Robert Marius Cazanciuc, ministrul justiției, și se intitulează „Majorarea plafonului minim al capitalului social”.
Stimate domnule ministru,
Prin Legea nr. 441/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, și a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, începând cu data de 1.07.2006, plafonul minim de capital social pentru societățile pe acțiuni a fost majorat la 90.000 de lei, Guvernul având posibilitatea să modifice această valoare cel mult o dată la doi ani, ținând seama de rata de schimb, astfel încât acest cuantum să reprezinte echivalentul în lei al sumei de 25.000 de euro.
Mulțumesc și eu, domnule senator. Ați consumat două minute și jumătate.
Dau cuvântul în continuare, din partea Grupului parlamentar al PSD, domnului senator Cordoș Alexandru. Îl invit la microfon.
Se pregătește domnul senator Pop Liviu.
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Întrebarea este adresată domnului Robert Marius Cazanciuc, ministrul justiției.
Obiectul întrebării: „Centrele de detenție”. Stimate domnule ministru,
Odată cu intrarea în vigoare, la 1 februarie 2014, a noului Cod penal, aproximativ 400 de deținuți ar putea beneficia de legea mai favorabilă, a anunțat Administrația Națională a Penitenciarelor.
Una dintre variantele aplicării legii penale mai favorabile constă în înlocuirea pedepsei închisorii cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție.
Având în vedere faptul că aplicarea prevederilor legale este imediată, vă rog să-mi răspundeți dacă la nivel național există suficiente locuri în centrele de detenție pentru persoanele cărora pedeapsa privativă de libertate li se va comuta în măsură educativă.
Solicit răspuns scris.
Vă mulțumesc.
Domnule președinte, mai am încă o întrebare, dacă pot să-i dau citire.
Vă rog, domnule senator.
Vă mulțumesc.
Întrebarea este adresată doamnei Lucia Ana Varga, ministrul delegat pentru ape, păduri și piscicultură.
Obiectul întrebării: „Perdelele forestiere pentru protecția autostrăzilor și a drumurilor naționale din județul Cluj”.
Stimată doamnă ministru,
În data de 23 decembrie 2013, prin ordonanță de urgență a Guvernului a fost aprobat Programul național de realizare a perdelelor forestiere pentru protecția autostrăzilor și a drumurilor naționale.
Programul urmează să fie implementat de consiliile județene în limita fondurilor destinate anual, prin finanțare de la bugetul Departamentului pentru Ape, Păduri și Piscicultură din cadrul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice.
Având în vedere faptul că acest program va demara în primăvara acestui an, vă rog să-mi răspundeți care sunt fondurile alocate județului Cluj pentru implementarea acestui program.
Solicit răspuns în scris. Vă mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc, domnule senator.
Dau cuvântul în continuare domnului senator Pop Liviu, Grupul parlamentar al PSD.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Întrebările mele sunt adresate domnului Remus Pricopie, ministrul educației naționale.
Domnule ministru,
Am fost sesizat cu faptul că la concursul de titularizare din 2013, disciplina Fizică, a existat o greșeală în barem, iar mai multe persoane nu au luat nota minimă necesară tocmai din cauza acestei greșeli.
În aceste condiții, vă întreb, domnule ministru, ce se poate face pentru a veni în sprijinul acestor cadre didactice, chiar dacă suntem deja la mijlocul anului școlar.
De asemenea, vă întreb care sunt măsurile pe care le veți lua pentru a evita astfel de erori în viitor.
În încheiere, vă mai întreb, domnule ministru, cum poate fi soluționată problema unui cadru didactic care a dat concurs pe un post titularizabil, a luat nota cea mai mare, iar ulterior a constatat că Ministerul Educației Naționale a radiat acel post fără ca acest lucru să fie cunoscut.
A doua întrebare.
Având în vedere că în ultimul timp am primit mai multe solicitări pentru a clarifica situația absolvenților Colegiului Universitar de Institutori, vă întreb: există posibilitatea ca aceștia să-și echivaleze studiile cu ciclul I Bologna?
Solicit răspuns în scris. Mulțumesc mult.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Mulțumesc, domnule senator. Am închis intervențiile.
Am să citesc totuși numele domnilor senatori care le-au depus în scris.
Vă rog, domnule senator.
Mă scuzați. Poftiți, aveți timpul dumneavoastră rezervat. Mă scuzați, domnule senator!
## Mulțumesc, domnule președinte.
Întrebarea este adresată doamnei Mariana Câmpeanu, ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, și are ca obiect „Preluarea arhivei IAIFO Zalău”.
Stimată doamnă ministru,
Sute de sălăjeni, foști angajați ai SC IAIFO Zalău, se găsesc în imposibilitatea depunerii dosarelor de pensionare după reintroducerea grupei I de muncă, din cauză că fosta Întreprindere de Armături Industriale din Fontă și Oțel este închisă.
Societatea privată care funcționează acum acolo nu a preluat și arhiva celei închise. Oamenilor nu li se pot elibera adeverințe din care să reiasă încadrarea în grupe de muncă, îngrădindu-li-se astfel dreptul la o pensie.
Vă întreb, stimată doamnă ministru, ce posibilități există ca arhiva fostei IAIFO Zalău să fie preluată de Casa Județeană de Pensii, din moment ce societatea care își desfășoară acum activitatea în sediul fostei întreprinderi nu poate fi obligată să preia arhiva și să elibereze documentele necesare foștilor angajați.
Vă solicit răspuns în scris.
A doua întrebare este adresată domnului Eugen Nicolăescu, ministrul sănătății, și are ca obiect „Fondurile aferente derulării Programului de screening pentru depistarea cancerului de col uterin”. Aceasta o depun la staff. Mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc, domnule senator. Doamnelor și domnilor senatori,
La întrebări, și-au exprimat întrebările, din cei prezenți, toți domnii senatori. Mai rămâne să depună în scris:
– din partea Grupului parlamentar al PSD: Ionel Agrigoroaei, Daniel Butunoi, Florinel Butnaru, Marius Ovidiu Bota, Florin Constantinescu, Trifon Belacurencu, Sorin Lazăr; – din partea Grupului parlamentar al PNL: Paul Ichim și Marin Adrănel Cotescu;
– din partea Grupului parlamentar al PDL: Alin Tișe, Marius Bălu, Marius Pașcan, Anca Boagiu, Constantin Traian Igaș;
– ca senator independent, domnul senator Marian Valer;
– din partea Grupului parlamentar al PC, Vasile Nistor. Trecem la lista pentru interpelări.
Dacă este aici doamna senator Federovici Doina Elena, o invit la microfon, din partea Grupului parlamentar al PSD, care dispune de 22 de minute.
Aveți cuvântul.
Mulțumesc, domnule președinte, din nou.
Interpelarea mea este adresată domnului ministru Eugen Nicolăescu, obiectul fiind „Valorificarea terapeutică a unei resurse naturale aflate în comuna Hlipiceni, județul Botoșani”.
Stimate domnule ministru,
Aduc în atenția Domniei Voastre situația celebrului izvor de apă care arde, din comuna Hlipiceni, județul Botoșani. Fenomenul neobișnuit se petrece de peste 20 de ani și este special pentru că apa care iese din pământ are flacără atunci când iese la suprafață, cel mai probabil pentru că trece printr-un strat de gaz natural. Apa care arde este și puternic sulfurată și, de aceea, localnicii o folosesc ca tratament pentru afecțiunile reumatice. Acest fenomen a fost intens mediatizat în mass-media națională și locală.
Conducerea Primăriei Hlipiceni a adresat, în repetate rânduri, adrese Institutului Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie, prin care se solicită sprijin, contra cost, bineînțeles, în efectuarea analizelor complexe ale apei ce provine din izvorul menționat mai sus. De asemenea, se dorea și interpretarea din punct de vedere medical a rezultatelor analizelor efectuate.
În condițiile în care Primăria Hlipiceni a depus toate diligențele necesare pe lângă acest institut, trimițând toată documentația solicitată și o comandă fermă în acest sens, institutul, nici până astăzi, nu a răspuns și nu a oferit un feedback acestor solicitări.
În acest context, vă rog, domnule ministru, să-mi comunicați care este politica ministerului pe care îl conduceți față de atitudinea delăsătoare a acestui institut care îngrădește, în aceste condiții, dreptul la dezvoltare – prin neexploatarea acestei resurse naturale – a comunității locale din Hlipiceni, cât și față de valorificarea terapeutică a acestor resurse naturale neexploatate.
Anexez prezentei interpelări documentele puse la dispoziție de autoritatea locală.
Solicit răspuns în scris.
Mulțumesc.
Vă mulțumesc.
În continuare, îl invit la microfon pe domnul senator Dumitru Oprea, din partea Grupului parlamentar al PDL. O interpelare adresată domnului prim-ministru Victor Ponta.
Interpelarea este trimisă de joi la Senatul României, încât nu vreau... nicio bănuială să nu fi fost invocată.
„Cine acoperă costurile activităților de deszăpezire efectuate de Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne?”
Domnule prim-ministru,
Conform declarațiilor dumneavoastră și ale ministrului apărării, în primul val mai serios de ninsoare și viscol, armata a ieșit cu un efectiv de 6.700 de militari și 1.000 de mijloace tehnice pentru activitățile de deszăpezire. Nu intervenția armatei este problema, pentru care avem tot respectul, ci modul în care CNADNR și firmele câștigătoare ale contractelor de deszăpezire s-au implicat în această operațiune.
În acest context, vă rugăm să oferiți explicații și informații privind următoarele aspecte:
– Dacă CNADNR nu poate să facă față ninsorilor specifice acestei perioade în România, de ce mai are alocați bani din bugetul de stat pentru astfel de activități?
– Ce resurse au folosit CNADNR-ul și firmele contractante pentru deszăpezire, în comparație cu armata? Câți bani au încasat pentru activitățile din ultima săptămână și pentru ce anume? Care erau prevederile contractuale privind echipamentele și resursele umane ce vor fi implicate în activitățile specifice?
– Cine suportă costurile suplimentare pe care armata trebuie să le deconteze pentru activitatea desfășurată? Nu ar trebui ca sumele din contractele cu firmele de deszăpezire care nu și-au făcut datoria să fie alocate armatei? Solicităm răspuns în scris.
Vă mulțumesc, domnule senator.
N-am consemnat cât a durat, pentru că...
Îl invit la microfon pe domnul senator Saghian Gheorghe, Grupul parlamentar al PSD.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Am o întrebare foarte scurtă, ca să aloc câteva minute colegilor din PDL, pentru că ne-am propus să colaborăm foarte bine în sesiunea asta.
Interpelarea mea este adresată domnului ministru Remus Pricopie, ministrul educației naționale.
Obiectul interpelării: „Situația mediatorilor școlari”. Domnule ministru,
Principala responsabilitate a mediatorului școlar este de a sprijini participarea tuturor copiilor din comunitate la învățământul general obligatoriu, încurajând implicarea părinților în educația copiilor și în viața școlii și facilitând colaborarea dintre familie, comunitate și școală.
Identificarea mediatorului școlar este responsabilitatea comună a consiliului de administrație al școlii și a comitetului reprezentativ al părinților sau a altei forme de asociere a părinților, recunoscută de școală.
În acest sens, vă rog să-mi comunicați o situație privind numărul mediatorilor școlari pe județe în ultimii doi ani. Solicit răspuns în scris.
Cu deosebită stimă, senator Gheorghe Saghian. Vă mulțumesc.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Și eu vă mulțumesc, domnule senator.
Îl invit la microfon pe domnul senator Pereș Alexandru, din partea Grupului parlamentar al PDL.
Dau drumul și la mașinărie.
## **Domnul Alexandru Pereș:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea mea este adresată domnului prim-ministru Victor Viorel Ponta, iar obiectul interpelării: „Când va fi reluată plata indemnizațiilor către revoluționari?”.
## Domnule prim-ministru,
Anul acesta vom sărbători 25 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, care a redat românilor dreptul inalienabil la libertate, dreptate, justiție și democrație.
Parlamentul României a votat Legea nr. 42/1990, prin care revoluționarii recunoscuți au primit anumite drepturi și compensații, iar prin modificarea acesteia, prin Legea 341/2004, au primit și anumite indemnizații. Sub impactul crizei economice grave, începând cu anul 2008, resursele bugetare ale României au scăzut semnificativ, de aceea Guvernul Boc a decis, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, devenită Legea nr. 283/2011, alături de alte măsuri restrictive, să suspende temporar, pentru anul 2012, indemnizațiile „Luptătorilor cu merite deosebite pentru Victoria Revoluției din Decembrie ’89”.
Aflate în opoziție atunci, PNL și PSD au protestat vehement și au votat împotriva ordonanței de urgență și a Legii nr. 283/2011, dar, odată ajunse la guvernare, PNL și PSD, devenite USL, au adoptat, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, suspendarea indemnizațiilor revoluționarilor și pentru anii 2013 și 2014.
Vă întreb, domnule prim-ministru, care sunt argumentele continuării suspendării drepturilor și compensațiilor primite de revoluționari prin Legea nr. 341/2004, în condițiile în care în anul 2013 prezentați indicatori economici și financiari pozitivi, care confirmă ieșirea din criză a României, iar predicțiile pentru anul 2014 sunt și mai promițătoare.
## Solicit răspuns în scris.
Vă mulțumesc, domnule senator.
În continuare, dau cuvântul domnului senator Cordoș Alexandru, din partea Grupului parlamentar al PSD.
Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea este adresată doamnei Mariana Câmpeanu, ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice.
Obiectul interpelării: „Absorbția forței de muncă pe piața forței de muncă în anul 2014”.
Stimată doamnă ministru,
Conform datelor recent publicate de Institutul Național de Statistică, rata șomajului în formă ajustată sezonieră a fost
estimată la 7,1% pentru luna decembrie 2013, în scădere cu 0,2 puncte față de luna anterioară.
Numărul șomerilor înregistrați în luna decembrie 2013 a fost de 719.000 de persoane, în scădere față de luna precedentă, când s-au înregistrat 740.000 de persoane.
Cu toate acestea, pentru anul 2014 intențiile de angajare sunt mai scăzute decât în primul trimestru al anului 2013 în opt din cele 10 sectoare de activitate din România.
Stimată doamnă ministru,
Vă rog să-mi precizați ce măsuri active aveți în vedere în anul 2014 pentru mărirea absorbției forței de muncă de către piața forței de muncă.
Solicit răspuns în scris.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc, domnule senator.
Îl invit, din partea Grupului parlamentar al PDL, pe domnul senator Ghilea Găvrilă.
Domnule președinte, Stimați colegi,
Interpelarea mea de astăzi se adresează domnului Gheorghe Eugen Nicolăescu, ministrul sănătății, și se intitulează „Creșterea numărului donatorilor de sânge”.
Stimate domnule ministru,
Întrucât o interpelare cu aceeași temă, pe care v-am adresat-o în ședința Senatului din data de 17.06.2013, a rămas până astăzi fără vreun răspuns, consider că subiectul este prea important pentru sistemul național de sănătate ca să nu-l supun, din nou, atenției Domniei Voastre, în speranța că veți formula totuși un răspuns scris în termenul de două săptămâni prevăzut la art. 163 alin. (4) din Regulamentul Senatului.
Conform statisticilor date publicității, în România se înregistrează un deficit major de sânge, donatorii asigurând doar 65% din totalul necesar. Procentul de 1,7 din populație care donează sânge este mult mai mic decât cel înregistrat în alte state, de exemplu 10% în Danemarca, 9% în Anglia, 8% în Olanda, 6% în Germania sau 4% în Ungaria.
De altfel, specialiștii susțin că România este pe penultimul loc în Europa în ceea ce privește donarea de sânge, chiar dacă, de la începutul crizei economice, numărul acestora a crescut puțin, cel mai probabil datorită stimulentelor și micilor beneficii acordate prin lege donatorilor de sânge.
În aceste circumstanțe, vă rog, domnule ministru, să precizați ce măsuri aveți în vedere pentru conservarea și chiar creșterea numărului de donatori de sânge, în condițiile în care Organizația Mondială a Sănătății a solicitat tuturor statelor din Uniunea Europeană eliminarea, până în anul 2020, a oricăror recompense acordate acestora, donarea urmând să fie exclusiv benevolă, pe bază de voluntariat.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Și eu vă mulțumesc, domnule senator.
În continuare, din partea Grupului parlamentar al PDL... nu mai este nimeni. Ba da... ## **Domnul Ion Rotaru**
**:**
PSD urmează.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
PSD urmează.
Îl invit la microfon pe domnul senator Pop Liviu și urmează domnul senator de la PDL...
## **Domnul Ion Rotaru**
**:**
Todirașcu.
Da, mulțumesc.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Interpelarea mea este adresată domnului Remus Pricopie, ministrul educației naționale.
Obiectul interpelării: „Inadvertență în metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic în legătură cu disciplina TIC”.
Domnule ministru,
Am primit mai multe sesizări din partea unor profesori de TIC, care reclamă faptul că nu se pot titulariza pentru clasele V–VIII, neexistând precizări referitoare la această materie pentru clasele gimnaziale în metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic.
Astfel, vă întreb, domnule ministru, care este situația de fapt în legătură cu acest subiect și dacă intenționați să remediați această deficiență a metodologiei.
Solicit răspuns în scris.
Mulțumesc, domnule președinte.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Mulțumesc, domnule senator.
Îl invit la microfon pe domnul senator Todirașcu Valeriu, din partea Grupului parlamentar al PDL.
Să știți că nu dispuneți de foarte mult timp.
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Interpelarea de astăzi este adresată domnului Eugen Nicolăescu, ministrul sănătății.
Obiectul interpelării: „Victimele omenești din domeniul transplantului și sifonarea banilor către hemodializă”.
Stimate domnule ministru,
În răspunsurile la întrebările adresate de mine în legătură cu transplantul de rinichi și cu îmbunătățirea calității vieții pacienților, Ministerul Sănătății mi-a răspuns că problema transplantului renal este o prioritate în politica Ministerului Sănătății. Pe de altă parte, deși în anul 2013 a crescut numărul de transplanturi renale efectuate față de 2012, 300 față de 172, pentru 2014 s-au acreditat numai două centre de transplant renal, în loc de trei, câte erau în 2012.
În acest sens, menționez că activitatea centrelor de transplant renal Cluj și București a fost, în 2013, obiectul unor investigații de presă care au dezvăluit existența unor deficiențe majore în furnizarea în mod echitabil și legal a serviciilor medicale legate de transplantul de rinichi.
Ministerul Sănătății a admis, în răspunsurile pe care mi le-a trimis, că în problematica transplantului renal nu se respectă prevederea constituțională conform căreia România este un stat unitar, neexistând o singură listă de așteptare pentru pacienții din România care necesită transplant renal, ci două liste distincte. Astfel, la Cluj s-au efectuat mai multe transplanturi decât în București și pacienții au fost discriminați după locul în care s-au înscris pe lista de așteptare. Pe de altă parte, existența a numai două centre de transplant renal, deși pentru prelevarea de organe sunt acreditate 39 de centre în toată țara, discriminează negativ pacienții care nu domiciliază în proximitatea unuia din aceste două centre.
Politica Ministerului Sănătății de până acum a fost de a sprijini tratamentul pacienților cu insuficiență renală cronică prin hemodializă și nu prin transplantul renal, care este o metodă terapeutică ce oferă o calitate superioară vieții acestor pacienți, posibilitatea reintegrării profesionale a lor și un cost aproape de 10 ori mai mic pentru un pacient renal.
Pot să continui?
Mai devreme au fost întrebări. Acum sunt interpelări. Da?
Am înțeles.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Deci ați făcut o mică confuzie. Niciun fel de problemă, vom proceda în felul următor: o vom trece la întrebări. Depuneți-o în scris.
Dar nu puteți să faceți întrebări la interpelări, domnule coleg. Deci dumneavoastră sunteți la sesiunea de interpelări, dar pentru ca să nu... să aveți totuși răspuns și nu avem nimic, niciun fel de problemă, veți avea răspunsul în scris de la domnul ministru la întrebări, pentru că vă vom transfera documentul la sesiunea de întrebări.
Pot să închei?
Încheiați, sigur, dar nu mai puneți întrebările, pentru că atunci este altă...
Da. Aștept răspuns la aceste întrebări și vă mulțumesc frumos.
Cu stimă, senator PDL, Valeriu Todirașcu.
Doamnelor și domnilor, mai este domnul senator Pop Gheorghe, vă rog, din partea Grupului parlamentar al PSD.
Și menționez că domnul senator Todirașcu Valeriu a depus în scris – pentru stenogramă – întrebările adresate domnului ministru al sănătății.
Aveți cuvântul, domnule senator Pop.
Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea este adresată domnului Eugen Nicolăescu, ministrul sănătății, și are ca obiect: „Fonduri aferente derulării Programului de screening pentru depistarea cancerului de col uterin”.
## Domnule ministru,
Din informațiile primite de la autoritățile sălăjene din domeniul sănătății, reiese că Ministerul Sănătății nu a aprobat încă bugetul pentru programele naționale de sănătate și, din această cauză, testarea Babeș-Papanicolau este blocată.
Cum numărul femeilor care doresc să efectueze testarea gratuită este în permanentă creștere, blocarea Programului de screening pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin înseamnă un pas mare înapoi făcut de inițiatorii acestuia, după ce rezultatele înregistrate au fost extrem de bune în județul Sălaj. După un an de la debutul programului, s-a constatat că mii de femei au fost salvate de la agravarea afecțiunilor depistate cu ocazia acestui test.
Domnule ministru, care va fi bugetul alocat acestui program național și când vor fi alocate fondurile?
Din ce cauză s-a produs întârzierea aprobării bugetului pentru programele naționale de sănătate și câți pacienți sunt afectați?
Solicit răspuns în scris.
Cu deosebit respect, senator Gheorghe Pop. Vă mulțumesc, domnule președinte.
Mulțumesc și eu.
Doamnelor și domnilor colegi,
Dați-mi voie să citesc lista cu interpelări care se vor depune, pentru că domnii colegi nu sunt prezenți:
– din partea Grupului parlamentar al PSD: Ionel Butunoi, Florinel Butnaru, Florin Constantinescu, Trifon Belacurencu, Sorin Constantin Lazăr;
– din partea Grupului parlamentar al PNL: Nelu Tătaru, Marin Adrănel Cotescu;
– din partea Grupului parlamentar al PDL: Alin Tișe, Marius Pașcan, Anca Boagiu, Constantin Traian Igaș;
– senatori independenți: Valer Marian.
Închei sesiunea de întrebări și interpelări din această seară, mulțumind domnilor colegi care m-au asistat: Alexandru Pereș și Ion Rotaru.
Vă mulțumesc foarte mult și vă doresc o seară plăcută!
## _Ședința s-a încheiat la ora 18.55._
EDITOR: GUVERNUL ROMÂNIEI
#116806„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare)
Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.70, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.
&JUYDGY|648333]
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 5/7.II.2014 conține 24 de pagini.**
Prețul: 60,00 lei
Acum, la ceas aniversar, Senatul trebuie să răspundă unor provocări legate de identitatea sa, de rolul său în construcția instituțională din România, în fond, de ceea ce dorim să facem în viitor. De aceea, consider că un obiectiv prioritar al sesiunii parlamentare care a debutat astăzi îl reprezintă restructurarea activității Senatului în sensul reformării sale pentru cristalizarea rolului și competențelor constituționale pe care instituția noastră urmează să le exercite.
Premisele pentru transformarea Senatului într-un asemenea for sunt perfect posibile, pe de o parte, pentru faptul că, în prezent, Senatul are exclusiv sub control parlamentar mai multe instituții publice, pe care nu le partajează cu Camera Deputaților, iar, pe de altă parte, pentru că, la nivelul acestei Camere a Parlamentului, au fost deja implementate o serie de proceduri care ar trebui mult mai mult valorificate, prin care senatorii interacționează cu cetățenii în ceea ce privește inițiativele legislative ale acestora.
Ca președinte al Senatului, cred cu tărie în transformarea acestei instituții prestigioase într-o Cameră a Parlamentului care să exercite un control parlamentar autentic și eficient. În această calitate, consider că este de datoria mea să identific și să vă propun acele instrumente juridice și politice care să permită reformarea acestei instituții fundamentale a statului român.
În acest demers se înscriu amplele modificări ale Regulamentului Senatului pe care le-am inițiat în sesiunea parlamentară trecută și vă rog să mă sprijiniți ca aceste modificări să fie cât mai repede puse în practică. Îmi doresc ca, în cel mai scurt timp, să funcționăm în altă logică, în baza propunerilor pe care le-am făcut, să avem aici, în Senat, „ora Guvernului”, să avem o zi pe săptămână dedicată activității de control parlamentar, iar Senatul să fie, realmente, un for de dezbatere și reprezentare.
La acestea îmi permit să fac astăzi un pas în plus și să vă propun constituirea unei comisii parlamentare speciale care să analizeze principalele reglementări aplicabile în materia controlului parlamentar asupra autorităților și instituțiilor publice, în dreptul intern și în dreptul comparat, care să propună o serie de măsuri de întărire a controlului parlamentar.
Astăzi, știm bine, controlul parlamentar pare, mai degrabă, unul formal și lipsit de conținut. Cu excepția rapoartelor TVR și Radio, a căror respingere are consecințe, celelalte forme de control parlamentar asupra instituțiilor sunt lipsite de efecte practice. O asemenea comisie de analiză și întărire a controlului parlamentar va trebui să propună o reglementare legislativă unitară, care să transforme controlul parlamentar într-unul real, cu efecte concrete și predictibile.
Doamnelor și domnilor senatori,
Încrederea publicului în instituția parlamentară nu ține de numărul parlamentarilor sau de numărul de Camere, ci de performanța și de responsabilitatea forului legislativ.
Considerăm că performanța, în cazul Senatului, se traduce în exercitarea mai eficientă a funcției de control, iar responsabilitatea, în legătura mai strânsă cu electoratul. Dacă vom identifica răspunsurile corecte la problemele care-i frământă cu adevărat pe concetățenii noștri, dacă vom rezolva cu eficiență și transparență prioritățile legislative, atunci vom câștiga cu toții la capitolul încredere și, implicit, vom putea oferi României un plus de stabilitate, un plus de echilibru, un plus de credibilitate, redevenind un corp ponderator, un factor de echilibru între puterile statului.
Îmi exprim speranța că vom fi cu toții parteneri în proiectul ambițios de reformare a activității Senatului și vom reuși împreună să reclădim încrederea opiniei publice în această instituție fundamentală a democrației. România are nevoie de forța, prestigiul, înțelepciunea și ponderația Senatului pentru a-și continua parcursul democratic și european.
Vă doresc succes și vă mulțumesc.
De asemenea, vânzările cu prime. O să ajungem ca în piață, când un țăran îți oferă să guști din brânza lui, să fie impozitat pentru faptul că aia este o primă dată cumpărătorului. Și se face din nou trimitere la faptul că numai cei care sunt pătimași ai fumatului ar fi beneficiarii, dar cunoașteți foarte bine promourile făcute de diverse companii chiar pentru cosmetice. Și știu că în mediul studențesc primesc gratis anumite produse. Gata, ele trebuie să fie impozitate!
Impozitul pe venitul microîntreprinderilor. Până și aici, dacă mai mult de 20% din cei care trăiesc din partea de consultanță dată diverșilor clienți intră în zona non-microîntreprinderi, cu impozit pe profit.
La categoriile astea sunt o mulțime de ciudățenii, dar oamenii cred că ar trebui să fie puși măcar în gardă că nimic din ceea ce, la capitolul „Nu mă gândeam că și asta”, nimic n-a fost iertat. Absolut totul este plătit. Și pentru ce? Uitați-vă
la justificare, pentru că, practic, accizele contribuie într-un mod determinant, TVA-ul crește, iar faptul că accizele joacă un rol-cheie reprezintă și suma: trei miliarde patru sute patruzeci și șapte de milioane și așa mai departe.
Dar ciudățenia este și cu impozitarea construcțiilor speciale, care a dat peste cap un întreg sistem al oamenilor de afaceri. Și nici gând să se reia discuția pe tema asta.
Așadar, toate aceste mici povești..., doar câteva dintre ele, fac parte din capitolul amintit de mine de fiecare dată: „La vânătoare de lei”.
Obiectul întrebării: „Stadiul finanțării a două obiective de investiții din orașul Flămânzi, județul Botoșani”.
Stimate domnule viceprim-ministru,
Orașul Flămânzi este cuprins, încă din anul 2010, în lista de sinteză a Agenției Naționale pentru Locuințe cu două obiective de investiții în cadrul programului de construcții de locuințe pentru tineri, după cum urmează:
– 24 de unități locative pe Aleea Tineretului;
– 40 de unități locative pe o suprafață de 1.500 m[2] , suprafață pe care Consiliul Local al Orașului Flămânzi o pune la dispoziția Agenției Naționale pentru Locuințe.
Orașul Flămânzi, nume de referință!, simbol al spiritului de dreptate al țăranului român, este situat în sudul județului Botoșani, la granița cu județul Iași, fiind a treia localitate din județ după numărul de locuitori, de aproximativ 13.000. Datorită importanței geostrategice, cât mai ales istorice, fosta comună a devenit oraș în anul 2004.
Astfel, prin planul urbanistic, primăria a aprobat înființarea unei zone industriale, zonă în care investitorii români și străini să beneficieze de facilități.
Dezvoltarea acestui oraș se poate realiza prin aportul continuu al tuturor factorilor care doresc realizarea unei localități urbane moderne și ridicarea nivelului de viață și de confort al cetățenilor, iar investiția în unitățile locative solicitate ar duce la un plus de atractivitate prin menținerea forței de muncă tinere și calificate în oraș.
Față de cele relatate mai sus, vă rog, domnule viceprim-ministru, să-mi comunicați care sunt șansele ca cele două obiective de investiții ANL să fie finanțate în acest an, având în vedere și disponibilitatea Primăriei Flămânzi de a implementa aceste proiecte începând cu anul bugetar 2014.
Anexez, de asemenea, prezentei întrebări memoriul primarului orașului Flămânzi către Agenția Națională de Locuințe.
Solicit răspuns în scris.
Solicit răspuns în scris.
Cu stimă, senator de Alba, Alexandru Pereș.
În baza aceluiași act normativ, plafonul minim al capitalului social pentru societățile cu răspundere limitată a fost majorat la doar 200 de lei (aproximativ 44 de euro în prezent), o valoare derizorie în comparație cu cele practicate în alte state UE: 7.500 de euro în Cehia, 1.300 de euro în Polonia, 1.650 de euro în Ungaria, 500 de euro în Serbia, și exemplele ar putea continua.
Întrucât, din punct de vedere cronologic, capitalul social reprezintă prima resursă a unei companii, este ridicol să constatăm că plafonul minim instituit prin Legea nr. 441/2006 pentru societățile comerciale cu răspundere limitată nu permite nici măcar acoperirea cheltuielilor de constituire și de instalare a acestora fără accesarea unor împrumuturi de la asociați.
În aceste condiții, vă rog să precizați dacă la nivelul Ministerului Justiției există preocupări reale, în sensul majorării acestui plafon minim pentru armonizarea cu valorile consacrate în alte state membre UE și când va fi promovat un act normativ în acest sens.
Solicit răspuns în scris.
Mulțumesc.
Conform datelor statistice prezentate de Institutul Canadian pentru Informații în Sănătate, pentru un pacient dializat, în Canada, se cheltuiesc aproximativ 60.000 de dolari pe an, iar pentru întreținerea unui pacient transplantat se cheltuiesc numai 6.000 de dolari pe an, adică de 10 ori mai puțin.
Recentul accident în care a fost implicată echipa ce urma să recolteze organe de la un donator din Oradea a pus în lumină alte deficiențe majore de organizare a transplantului de organe. S-a putut constata că, deși există pe hârtie 39 de centre de recoltare de organe, nu există decât în București echipe de voluntari care pot recolta ficatul și că aceste echipe sunt alcătuite ad-hoc, și membrii lor nu sunt remunerați pentru activitatea depusă, în cadrul căreia își riscă și viața.
Având în vedere toate acestea, domnule ministru, vă solicit răspuns la următoarele întrebări:
1. Când va reglementa Ministerul Sănătății recompensarea tuturor celor care participă în activitățile legate de transplantul renal... **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:** Interpelări, domnule coleg. Întrebările au fost mai devreme.