Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 octombrie 2024
Camera Deputaților · MO 126/2024 · 2024-10-29
Declarații politice și intervenții ale deputaților: – Andrei Daniel Gheorghe – declarație politică intitulată „Alegerile din Republica Moldova, un punct de cotitură pentru România și întreaga noastră regiune”; – Valentin-Ilie Făgărășian – declarație politică având titlul „Pentru unele partide politice suntem doar niște cifre. Diaspora contează doar atunci când aceasta votează”; – Dănuț Aelenei – declarație politică intitulată „Succesele noastre, invidia lor!”; – Raisa Enachi – declarație politică având subiectul „Administrația publică ajunsă azi la rang de societate comercială”; – Radu-Dinel Miruță – declarație politică având tema „Nici PSD, nici PNL nu vor să corecteze nedreptatea din Legea pensiilor pentru o serie de actuali și foști angajați”; – Alin-Gabriel Apostol – declarație politică despre pensii și sporuri; – Iulian-Alexandru Muraru – declarație politică-apel pentru implicarea Ministerului Sănătății în crearea centrelor de tratament pentru dependența de droguri; – Bogdan-Alexandru Bola – intervenție intitulată „25 octombrie – Ziua Armatei Române, eliberarea Careiului de către ostașii dobrogeni”; – Bogdan-Iulian Huțucă – declarație politică: „PNL susține reînnoirea industrială a României!”; – Vasile Cîtea – declarație politică evidențiind rolul lui Marcel Ciolacu ca figură de stabilitate și continuitate într-un context de multiple provocări și crize; – Florin-Claudiu Roman – declarație politică: „Partidul Național Liberal va lua măsurile necesare pentru a trece cu bine și de această iarnă”; – Elena Hărătău – declarație politică având titlul „Avem nevoie de politici publice eficiente și integrate pentru stoparea scăderii populației”; – Alexandra Huțu – declarație politică referitoare la inițiativele lui Marcel Ciolacu pentru tinerii României; – Ioan Balan – declarație politică: „Democrația propusă de PSD și AUR – blaturi și înțelegeri obscure ca să calce în picioare voința oamenilor!”;
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi 16–17
· Declarații politice · respins
154 de discursuri
Bună dimineața, doamnelor și domnilor deputați! Declar deschisă prima parte a ședinței noastre de astăzi, 29 octombrie 2024, dedicată declarațiilor politice și intervențiilor.
Dispozițiile regulamentare le cunoașteți.
Așa că o să începem cu Grupul parlamentar al PNL și îl invit la cuvânt pe domnul deputat Andrei Daniel Gheorghe.
## Bună dimineața!
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Doamnelor și domnilor colegi,
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Alegerile din Republica Moldova, un punct de cotitură pentru România și întreaga noastră regiune”.
Acum, când ne aflăm deja în apropierea alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, vedem, în cel de-al doilea stat românesc, în Republica Moldova, cum urmează, în câteva zile, să se desfășoare cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale.
Aceste alegeri sunt importante pentru noi toți, pentru că, în acest moment, de rezultatul acestor alegeri depinde soarta fraților noștri, rupți din trupul țării de barbaria Rusiei staliniste, depinde, practic, dacă ei vor alege – și sunt convins că vor alege –, astfel, calea libertății, a democrației, a normalității, a apropierii de România și de Europa ori vor cădea în cursa propagandei și a minciunii Rusiei.
Aceste alegeri reprezintă un moment de cumpănă, din punct de vedere geopolitic, și un moment care implică o serie de consecințe majore pentru întreaga noastră regiune și pentru poporul român de pe ambele maluri ale Prutului.
Sunt convins că românii basarabeni știu foarte bine ceea ce înseamnă Rusia, știu foarte bine ce pericole îi așteaptă, în cazul în care îl vor vota pe omul rușilor și în cazul în care se vor lăsa păcăliți, mințiți și înfricoșați de toată această propagandă perfidă a Rusiei imperialiste de astăzi.
Cred că Republica Moldova, indiferent de orgolii, indiferent de opțiuni politice, fie ele pro sau contra, nu are decât o singură cale: calea către democrație, către libertate și către ruperea completă de orice influență a Rusiei.
Alegerea, realegerea doamnei președinte Maia Sandu pentru un mandat prezidențial la Chișinău este fundamentală pentru apărarea libertății și a democrației în această regiune.
Riscul impunerii la Chișinău a unui președinte prorus, care să rupă legăturile cu România, care să impună din nou
## Vă mulțumesc.
Tot din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Valentin-Ilie Făgărășian.
Vă rog.
## Bună dimineața!
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Pentru unele partide politice suntem doar niște cifre. Diaspora contează doar atunci când aceasta votează”.
## Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor,
Poate să pară dur ceea ce spun, însă, din păcate, aceasta este realitatea pură.
În afară de Partidul Național Liberal, partidul care chiar a adus în Parlament un deputat veritabil din diaspora și care a reușit să pună în mișcare mai multe proiecte pentru românii de peste hotare, celelalte partide politice se raportează la românii din diaspora doar ca la niște cifre abstracte, de parcă în spatele acelor cifre nu ar fi sacrificii uriașe, povești dure de viață și multă suferință îndurată printre străini, pentru a asigura familiilor rămase acasă o viață mai bună.
Ca român care a trăit trei decenii departe de țara lui natală, de părinți și de casă, știu că noi, românii din diaspora, am fost mereu priviți și tratați ca niște cifre: cifre care aduc bani în țară, cifre care își văd copiii o dată pe an, cifre care muncesc în străinătate și care nu beneficiază de protecția autorităților române, cifre care susțin economia românească, cifre care au salvat democrația românească, cifre care contează numai în luna în care se votează.
Mai mult decât atât, disprețul nejustificat pentru această parte din neamul românesc găsește și alte manifestări jignitoare, atunci când auzim folosindu-se termeni precum „căpșunari”, „șantieriști”, „tiriști” sau „badante”, de parcă munca onestă ar fi un lucru de care ar trebui să ne rușinăm.
Aș vrea să mai adaug și faptul că românii din diaspora nu au cerut niciodată nimic, ci doar au oferit țării lor și familiilor rămase acasă.
În acest context, nu pot să nu mă gândesc la cadourile otrăvite pe care le-au făcut recent unii politicieni, mimând interesul lor pentru repatrierea românilor decedați peste hotare.
Nu m-a deranjat faptul că fostul președinte al Camerei Deputaților mi-a copiat proiectul, ci m-a deranjat că i-a păcălit pe românii fără posibilități materiale că își vor putea aduce în țară rudele decedate peste hotare. Deși eu am găsit sursa de finanțare, din taxele plătite de străini pentru serviciile consulare, aflăm acum că de proiectul PSD nu va beneficia niciun român care are un venit lunar, fie el și o pensie minimă socială. Acest dispreț îmi confirmă spusele, și anume că diaspora reprezintă doar niște cifre, slab reprezentate în Parlament și deloc protejate de la Guvernul României.
Vă mulțumesc.
Deputat Valentin Făgărășian.
## **Domnul Ștefan-Ovidiu Popa:**
Vă mulțumesc.
Din partea Grupului parlamentar al USR, domnul deputat Alin Apostol.
## Vă rog.
Domnul deputat Radu Miruță. Nu este prezent.
Din partea Grupului parlamentar AUR, domnul deputat Dănuț Aelenei.
Aveți cuvântul.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Bună dimineața, stimați colegi!
Declarația mea politică se intitulează „Succesele noastre, invidia lor!”.
Doamnelor și domnilor deputați,
Sunt nevoit și îndreptățit să fac această declarație politică, întrucât continuă să se arunce în partidul nostru, AUR, cu acuze și minciuni politicianiste, fără nicio bază reală.
AUR este și se manifestă ca un partid responsabil, care susține integrarea României în Uniunea Europeană și aderarea la NATO. Numai că noi vrem aceste lucruri nu ca alte partide, din poziția stând în genunchi, ci având grijă să ne fie respectate demnitatea și interesele noastre naționale legitime.
Deși am respins și în alte dăți fumigene demagogice prin care partidul nostru și liderii săi sunt denigrați și prezentați ca oaia neagră a politicii românești, disperarea unor candidați la alegerile prezidențiale de a-l prinde din urmă pe președintele AUR, cotat de mai multe sondaje să intre în turul II, nu contenește să scoată de la naftalină vechi și repetate lozinci anti-AUR.
Acest lucru s-a petrecut și zilele trecute, când liderul PNL și candidat la președinție, cotat pe pozițiile 4-6, s-a trezit că îl ia gura pe dinainte și, cu o nonșalanță lipsită de orice onoare, a spus că AUR face jocurile Rusiei.
Inventând o înțelegere între PSD și AUR, care nu a avut niciodată loc – multe înțelegeri în această legislatură s-au făcut între PNL și PSD, între Ciolacu și Ciucă –, acesta din urmă declară că o înțelegere PSD-AUR este ceea ce își dorește Rusia.
Iată că generalul Ciucă ne minte și se laudă că știe el ce vrea Rusia și ce planuri au partidele aflate în competiție. Când i se cer argumente, afirmă cu o aroganță cazonă – citez: „Nu cred că ne mai trebuie argumente.”
Vorbind de o înțelegere fictivă între PSD și AUR, domnul Ciucă vrea să împuște doi iepuri dintr-o lovitură. Numai că trage într-o țintă închipuită.
La urma urmei, cele două partide, luate la ochi de ostașul țării, sunt formațiuni independente și pot să facă câte alianțe și înțelegeri doresc. Nu are căderea domnul general să ne interzică înțelegerile pe care vrem să le facem.
Adevărul este altul. Avem rezultate apreciate de electorat și aceasta îl roade pe domnul Ciucă. El nu are ce raporta, inventează acuze nefondate, este invidios pe cei care i-au luat fața și supărat pe alegători pentru că l-au trecut pe rândurile din spate, acolo unde îi este locul.
Vă mulțumesc.
Deputat AUR de Constanța, Aelenei Dănuț.
Vă mulțumesc.
Din partea deputaților neafiliați, domnul deputat Mihai Ioan Lasca.
Nu este prezent.
Domnul deputat Daniel-Florin Ghiță. Nu.
Domnul deputat Dumitru Coarnă? Nu este.
Doamna deputat Raisa Enachi. Vă rog, aveți cuvântul.
Bună dimineața!
Mulțumesc frumos, domnule președinte de ședință. Subiectul declarației politice: „Administrația publică ajunsă azi la rang de societate comercială”.
Onorați colegi,
Într-un an electoral, pe ultima sută de metri, vedem cum apar proiecte cu dedicație și se promovează, la galop, legi care le oferă primarilor și președinților de consilii județene control total asupra funcționarilor din administrația publică locală, transformând aceste instituții într-un fel de „afaceri de familie” sau SRL-uri personale.
Toate aceste măsuri sunt luate pentru ca primarii și președinții de consilii județene să fie loiali și să sprijine partidele în campaniile electorale, ajutând să câștige mai multe mandate în Senat și în Camera Deputaților.
Săptămâna trecută, în plenul Camerei Deputaților, a fost discutat și votat proiectul de lege 485/2024, care aduce modificări majore Codului administrativ, în special în ceea ce privește atribuțiile primarilor și ale președinților de consilii județene, proiect promovat de PSD și PNL, cu susținerea AUR, UDMR și minorități, ce le oferă primarilor și președinților de consilii județene control total asupra personalului din administrație. Aceștia pot acum, printr-un simplu ordin, să angajeze și să concedieze nu doar funcționari publici, ci și personal contractual și alte categorii de angajați din structuri asociative.
Un exemplu concret este amendamentul la art. 155 și art. 191 din Codul administrativ, care le oferă primarilor și președinților din consiliile județene putere totală în a decide cine lucrează în administrația publică locală.
Această schimbare deschide calea către abuzuri, astfel, primăriile și consiliile județene devin societăți comerciale unde competența nu va mai conta.
Inițial, PSD și PNL, cu partidele de balama, s-au opus acestor amendamente în comisiile Senatului. Cu toate acestea, la Camera Deputaților aceste amendamente, din respinse, devin admise.
Cum explicăm această schimbare bruscă românilor? Să înțelegem că în Senat nu s-au documentat suficient și acum, la Cameră, s-au răzgândit? Sau poate că, în spatele acestei manevre, se ascunde un plan bine pus la punct pentru a consolida puterea primarilor și președinților consiliilor județene. Și aici apare o întrebare simplă: PSD, PNL, UDMR, AUR, minorități, oare nu vă este rușine? Cum puteți susține o astfel de lege, care le permite primarilor și președinților consiliilor județene să facă ce vor ei din instituțiile publice?
Dacă acest amendament a fost adoptat acum, ce ne putem aștepta să se întâmple dacă, de exemplu, Ciolacu ajunge președinte?
Pentru a nu uita, vă reamintesc momentul unei decizii a membrilor Curții Constituționale ce au călcat în picioare Constituția României în cazul Dianei Iovanovici-Șoșoacă, candidat interzis de aceștia pentru alegerile prezidențiale.
Trist, dar adevărat, astăzi instituțiile statului nu mai servesc intereselor românilor, ci intereselor politice ale unui grup restrâns care își asigură controlul total, ajutați fiind de PNL, UDMR, minorități...
Vă rog să concluzionați.
...și partidul de balama al PSD, AUR. Dragi români,
Vă asigur – cu ghilimelele de rigoare – că din anul 2025 nu veți trăi bine, ci foarte bine.
Deputat de Vaslui, Raisa Enachi. Vă mulțumesc.
## **Domnul Ștefan-Ovidiu Popa:**
Vă mulțumesc. Revenim la Grupul parlamentar al USR. Domnul deputat Alin Apostol, vă rog.
Păi, hotărâți-vă! Domnul deputat Radu Miruță.
Bună dimineața! Radu Miruță, deputat al USR.
„Nici PSD, nici PNL nu vor să corecteze nedreptatea din Legea pensiilor pentru o serie de actuali și foști angajați”
Au majoritate și în Guvern, și în Parlament, însă au folosit această majoritate doar pentru a le băga mâna în buzunar acestor oameni care au contribuit pentru o pensie, care acum le este luată.
Însă lucrurile nu se opresc aici. Noi nu ne oprim din lupta asta pentru a aduce dreptatea înapoi în portofelul acestor pensionari pentru un singur motiv: oamenii au plătit pentru aceste contribuții, au plătit pentru ceva ce acum le este luat. Așa am făcut și cu Legea nr. 197, care le-a dat oamenilor aceste drepturi, pe care, din punct de vedere financiar, dumneavoastră, de la PSD și de la PNL, le luați.
Ați blocat legea asta de 25 de ori, crezând că n-are nimeni răbdare să se țină de ea. Ne-am ținut și v-am demonstrat că se poate. Așa vom face și cu această nedreptate, chiar dacă dumneavoastră vă încăpățânați, în coaliția asta a răului, împotriva oamenilor care o viață întreagă au muncit. Iar pentru cei care încă lucrează degeaba au contribuit, pentru că dumneavoastră le luați ceea ce în prezent contribuie.
Simpla trecere a timpului nu rezolvă această nedreptate. Și domnul Ciolacu, și domnul Ciucă, declarativ, i-au dus cu zăhărelul pe acești oameni că, după 1 septembrie, de când a intrat în vigoare legea, ba săptămâna asta, ba săptămâna viitoare, le vor rezolva problemele.
Nu rezolvă problema așteptând, nu rezolvă problema stând, nici pentru cei din zona cu minerit, energie, care au lucrat în grupe de muncă, nici pentru pensionarii din zona pensiilor militare, nici pentru cei cu dizabilități.
Însă prezidențiabilul Ciolacu și cu supusul dumnealui, Ciucă, cred că dreptatea este doar pentru unii dintre pensionarii acestei țări.
Noi am depus un proiect de lege care să corecteze această nedreptate, proiectul de lege a trecut la Senatul României, însă în Camera Deputaților l-ați pus pe o linie moartă. Ați refuzat procedura de urgență, însă chiar și în procedură normală ieri a expirat termenul pentru depunerea raportului, însă niciuna dintre cele patru comisii raportoare nu a dat niciun raport, încă o dovadă clară că ce le-a spus Marcel Ciolacu minerilor și energeticienilor din Gorj, atunci când a venit la ei, rămâne în continuare valabil.
Ceea ce le-a spus vă spun în acest Parlament: „Haide, pa!” „Haide, pa!” vă vor spune și oamenii din Gorj, la vot, și dumneavoastră, domnule Ciolacu, și dumneavoastră, domnule Ciucă, și reprezentanților dumneavoastră din acest județ, care n-au știut decât să vă ducă minciuna mai departe, să facă bani pe spinarea gorjenilor și să nu fie interesați de nimic pentru problemele oamenilor care i-au trimis pe acolo.
În continuare, îi dau cuvântul domnului deputat Alin Apostol, Grupul parlamentar al USR. Vă rog.
Pensie cu 20% mai mare pentru generalul Ciucă
Zilele acestea se dezbate în Parlament o propunere legislativă care corectează dezechilibrele făcute de PSD și PNL pe Legea pensiilor, astfel că se discută corecturi pentru mineri, pentru foști militari și așa mai departe.
Peste noapte, după ce PNL a încercat să facă Legea Iohannis și să-l facă pe fostul președinte direct senator, PNL a introdus, peste noapte, un amendament, cu dedicație, direct pentru domnul Ciucă.
În mod concret, PNL dorește eliminarea restricției, mai exact, a sintagmei „parlamentari, foști militari”.
Probabil că în Parlamentul României este unul singur care este sub această incidență a sintagmei „parlamentari, foști militari” și mai exact domnul Ciucă.
Astfel, pensia dumnealui crește, de la 19.000 de lei până spre 25.000 de lei pe lună.
Eu mă întreb, și nu mă întreb, ci știu sigur că ostașul Ciucă nu lucrează în slujba țării, ci lucrează pentru el și pentru camarila din jurul dumnealui.
Sporuri peste sporuri în instituțiile din România
Prefectura Gorj a contactat o firmă ca să măsoare câmpul electrostatic din prefectură și din nouă autoturisme.
Pare o glumă, dar nu este o glumă. Se dorește, astfel, creșterea salariilor angajaților din Prefectura Gorj, cu până la 1.500 de lei, arătând, practic, că ei lucrează în condiții vătămătoare de muncă.
În cele 14.000 de instituții care există în acest moment în România sunt zeci, poate sute de sporuri diferite pe care le primesc angajații din România.
Dar știți care este singurul spor care lipsește din această listă de sporuri? Sporul de performanță. Nu credeți că este mult mai normal să eliminăm toate aceste sporuri, multe sporuri fictive, și să introducem un singur spor: sporul de performanță?!
Astfel, angajații ar lucra mai bine, mai cu sârg, mai la oră și nu ar mai pleca mai devreme acasă sau ar trage chiulul. Vă mulțumesc.
Alin Apostol, deputat al USR de București.
## **Domnul Ștefan-Ovidiu Popa:**
Vă mulțumesc. Din partea deputaților neafiliați, domnul Mihai Ioan Lasca? Nu a venit.
Domnul deputat Dumitru Coarnă?
Nu este în sală.
Declarații depuse în scris.
Din partea deputaților care fac parte din Grupul parlamentar al PSD au depus următorii colegi: Eugen Bejinariu, Ioan Vulpescu, Ioan Mang, Dan-Constantin Șlincu, Virgil Alin Chirilă, Marian-Iulian Rasaliu, Vasile Cîtea, Vasilică Toma, Alexandra Huțu, Florian-Claudiu Neaga.
Din partea Grupului parlamentar al PNL: Florin-Claudiu Roman, Nicolae Giugea, Marian Crușoveanu, Elena Hărătău, Iulian-Alexandru Muraru, Ioan Balan, Bogdan-Iulian Huțucă, Vetuța Stănescu.
Din partea Grupului parlamentar AUR: domnul deputat Silviu-Titus Păunescu și domnul deputat Petre Pușcașu.
Și din partea deputaților neafiliați: domnul deputat Vasile Nagy, doamna deputat Raluca-Maria Borta și domnul deputat Bogdan-Alexandru Bola.
Nemaifiind colegi înscriși la cuvânt, declar ședința închisă.
În fața unei crize care se adâncește în fiecare zi, mă simt obligat să aduc în atenția Parlamentului și a cetățenilor României inacțiunea Ministerului Sănătății în privința înființării centrelor regionale pentru tratarea dependenței de droguri, o necesitate vitală prevăzută de Legea nr. 234/2024. În timp ce consumul de droguri în rândul tinerilor a atins cote alarmante, cu vârsta de debut scăzând la doar 10-11 ani, Ministerul Sănătății rămâne blocat în promisiuni neîmplinite și lipsă de acțiune.
România se confruntă cu o explozie a consumului de droguri sintetice și psihoactive, o problemă care a devenit cronică și profund dăunătoare pentru viitorul copiilor noștri și al întregii societăți. Deși Legea nr. 234/2024, adoptată acum patru luni, prevede crearea a opt centre regionale pentru tratarea dependenței de droguri, Ministerul Sănătății nu a realizat nici măcar un pas concret în direcția acestei soluții urgente.
Este inacceptabil să vedem cum un grup de lucru, constituit de peste șapte luni, nu a adus rezultate concrete. În alte state, măsuri similare au fost implementate rapid și eficient – Portugalia, de exemplu, a demonstrat cum un sistem de reabilitare bine coordonat poate reduce semnificativ consumul de droguri în rândul tinerilor. România, în schimb, amână fără justificare reală această inițiativă vitală.
Centrul de la Voila, singurul dedicat copiilor dependenți de droguri, a fost renovat într-o lună, cu bani obținuți exclusiv din donații. Dacă din resurse limitate se pot obține astfel de rezultate, mă întreb de ce ministerul, cu bugetul alocat, nu poate să facă mai mult.
Solicit, astfel, Ministerului Sănătății să își îndeplinească responsabilitățile și să înceapă de urgență implementarea centrelor regionale, așa cum cere legea.
În acest context, solicit Ministerului Sănătății următoarele măsuri esențiale:
Demararea imediată a procesului de construcție și dotare a celor opt centre regionale pentru tratarea dependenței de droguri
Legea nr. 234/2024 stipulează clar obligativitatea înființării acestor centre în fiecare dintre cele opt regiuni de dezvoltare ale României. Cer ministerului să prezinte un plan concret, cu termene și etape precise, pentru construcția și echiparea acestor centre, oferind transparență și un calendar realist de implementare. Fiecare zi de întârziere înseamnă copii și tineri care nu beneficiază de tratament și sprijin adecvat.
Deblocarea fondurilor și a posturilor necesare pentru centrele de tratare a dependențelor existente și viitoare
Centrele de tratare necesită personal calificat – psihologi, psihiatri, asistenți sociali – pentru a răspunde eficient nevoilor celor afectați. Cerem Ministerului Sănătății să deblocheze fondurile și să aprobe alocarea de posturi noi, în special pentru specialiști în sănătate mentală și tratamentul dependenței, atât pentru centrele noi, cât și pentru cele existente, precum centrul Voila. Lipsa personalului și a resurselor financiare nu poate fi scuză într-o situație de criză.
Implementarea unui model integrat de tratament și reabilitare, inspirat din exemple internaționale de succes
Portugalia și Spania au demonstrat eficiența unor modele de tratament integrat pentru dependenții de droguri, prin centre finanțate de stat, care combină tratamentul medical cu suportul psihologic și reintegrarea socială. Solicit Ministerului Sănătății să adopte modele de bună practică și să creeze parteneriate internaționale, care să permită accesul facil și eficient la tratament pentru dependenți. Ministerul trebuie să studieze și să implementeze un cadru similar, adaptat nevoilor specifice din România.
Rapoarte periodice și publice privind progresul implementării Legii nr. 234/2024
Pentru a asigura transparența și responsabilitatea, cer Ministerului Sănătății să publice rapoarte trimestriale care să prezinte stadiul implementării centrelor regionale, fondurile utilizate, personalul angajat și provocările întâmpinate. Este crucial ca aceste informații să fie accesibile publicului, pentru ca cetățenii și reprezentanții lor să poată monitoriza progresul și să sprijine soluționarea oricăror probleme în timp util.
Campanii de informare și prevenire destinate tinerilor, desfășurate la nivel național
Combaterea dependenței de droguri nu se poate realiza doar prin tratament, prevenirea este la fel de importantă. Ministerul Sănătății trebuie să colaboreze cu Ministerul Educației și organizațiile nonguvernamentale pentru a dezvolta și implementa programe de educație și prevenire în școli și comunități. Tinerii trebuie să fie informați cu privire la riscurile consumului de droguri și să aibă acces la sprijin înainte de a deveni dependenți.
Fac un apel ferm către Ministerul Sănătății să-și îndeplinească responsabilitățile asumate prin lege și să demonstreze voință politică și profesionalism în gestionarea unei probleme atât de grave. În lipsa acțiunilor concrete, consecințele vor continua să afecteze generații întregi. România nu mai poate aștepta. Este timpul pentru măsuri decisive și eficace.
„25 octombrie – Ziua Armatei Române, eliberarea Careiului de către ostașii dobrogeni”
Acum 80 de ani, pe 25 octombrie 1944, la ora 08.00 dimineața, soldații dobrogeni ai Diviziei 9 Infanterie înfigeau steagul românesc pe turla Primăriei Orașului Carei și eliberau ultima palmă de pământ românesc din Transilvania. În 24 octombrie 1944, generalul Gheorghe Avramescu, comandantul Armatei a 4-a română, a decis să pornească ofensiva pentru a elibera orașul Carei și, totodată, ultimul colț de pământ românesc aflat sub ocupație maghiară din 1940.
Generalul, un regalist convins, anunță lansarea ofensivei pe 25 octombrie, deoarece dorea să îi facă astfel un cadou de naștere regelui Mihai, care împlinea 23 de ani și care, cu două luni înainte, pornise lupta pentru eliberarea Transilvaniei de Nord. În ciuda faptului că întregul oraș fusese minat de fasciști, populația sare în sprijinul militarilor români, iar cu ajutorul trupelor de pionieri dezamorsează minele și salvează de la dezastru orașul. Și uite așa: „După 4 ani de cumplită suferință și împilare maghiară, Ardealul a fost eliberat de sub hoardele cotropitoare. Stindardul libertății și drepturilor noastre nepieritoare îmbracă azi în sărbătoare orașele și satele pângărite de urgia uzurpatorilor... Plaiurile și codrii Maramureșului, Țării Oașului și Crișanei vuiesc iarăși de voioșia libertății câștigate. Românii de pretutindeni, cu mic cu mare, tresaltă la sunetul trâmbițelor biruitoare.”
Oricât de mult mi-aș dori să-mi asum aceste cuvinte, ele aparțin lui Mihail Racoviță, ministrul de război de la acel moment, cuprinse într-un ordin general către armată, a doua zi după eliberarea orașului Carei și Satu Mare... În ultimele două luni, Divizia 9 Infanterie Dobrogea traversase în diagonală, prin luptă, toată România. Plecată din Dobrogea, după ce a curățat-o de trupe germane, a dus lupte în Bărăgan și la București, și-a îngropat jumătate din efective la Oarba de Mureș și, după un marș neîntrerupt de câteva sute de kilometri care a început la Turda, a eliberat și ultima porțiune din Ardeal.
Cinste lor și tuturor eroilor Armatei Române!
„PNL susține reînnoirea industrială a României!”
Reînnoirea industrială a României este un obiectiv important pentru Partidul Național Liberal. Creșterea productivității și valorificarea resurselor naturale este un imperativ pentru dezvoltarea țării noastre și transformarea acesteia într-un actor competitiv la nivel european. PNL vede în modernizarea infrastructurii industriale și în utilizarea eficientă a resurselor naturale o oportunitate strategică pentru dezvoltarea economică durabilă a țării. Aceste măsuri urmăresc nu doar creșterea competitivității economice, ci și asigurarea unui mediu stabil și prosper pentru generațiile viitoare. Printre măsurile care au menirea să contribuie la îndeplinirea acestui deziderat se numără realizarea unei scheme de ajutor de stat pentru prelucrarea primară a resurselor naturale din țara noastră. În concret, este vizată sprijinirea industriilor care utilizează resurse rare, cum ar fi grafenul, cuprul, zirconiu și metalele critice, esențiale pentru dezvoltarea tehnologiilor noi. Această inițiativă are ca scop nu doar stimularea economiei locale, ci și asigurarea unei gestionări sustenabile a acestor resurse valoroase. Prin acordarea de subvenții, dar și facilități fiscale, PNL își propune să încurajeze investițiile în infrastructuri moderne și tehnologii inovatoare, contribuind astfel la creșterea competitivității sectoarelor-cheie. Schema de ajutor ar trebui
să promoveze cercetarea și dezvoltarea în domeniul materialelor avansate, facilitând tranziția către o economie verde și digitală. Astfel, România își propune să devină un jucător important pe piața internațională a resurselor rare, în timp ce asigură protecția mediului și a resurselor pentru generațiile viitoare.
De asemenea, o măsură importantă pentru noi, dobrogenii, este protejarea și dezvoltarea sustenabilă a Deltei Dunării. PNL își propune să îmbine tradițiile locale cu practicile inovatoare și prietenoase cu mediul, pentru a transforma Delta Dunării într-un reper național și internațional pentru turismul sustenabil. Acesta va servi drept exemplu în implementarea Strategiei UE privind biodiversitatea pentru 2030, facilitând astfel reconectarea oamenilor cu natura și creând o legătură intergenerațională pentru protecția pe termen lung a patrimoniului natural.
Partidul Național Liberal este singura soluție pentru o dezvoltare rațională, armonioasă și sustenabilă a României!
De ce Marcel Ciolacu reprezintă calea sigură pentru România?
Ne aflăm într-un moment decisiv pentru viitorul României, un moment în care alegerile pe care le facem vor avea consecințe profunde pentru generațiile următoare. În acest context crucial, doresc să vă prezint argumentele care demonstrează că Marcel Ciolacu reprezintă nu doar cea mai bună opțiune pentru România, ci singura cale sigură pentru dezvoltarea și prosperitatea țării noastre.
Trăim vremuri complexe, marcate de multiple crize suprapuse – de la tensiunile geopolitice până la provocările economice globale. În acest context, România are nevoie mai mult ca oricând de un lider care să poată uni națiunea, să medieze conflictele și să găsească soluții prin dialog și consens. Marcel Ciolacu este singurul candidat care a demonstrat această capacitate nu prin vorbe, ci prin fapte concrete.
Să analizăm pe rând realizările care îl recomandă pe Marcel Ciolacu drept cel mai potrivit conducător pentru România în aceste vremuri provocatoare:
În primul rând, Marcel Ciolacu a dovedit că pune interesul național mai presus de orice calcul politic. Într-un moment în care România avea nevoie disperată de stabilitate, el a avut curajul să facă ceea ce mulți considerau imposibil: să formeze o coaliție de guvernare cu adversarii politici tradiționali. Această decizie, deși criticată la momentul respectiv de vocile extremiste, s-a dovedit salvatoare pentru România. Nu a fost o decizie ușoară, dar a fost decizia corectă pentru țară.
În al doilea rând, sub conducerea sa, România a înregistrat progrese istorice în relația cu Uniunea Europeană. Deschiderea parțială a spațiului Schengen pentru România reprezintă o realizare pe care nimeni nu o credea posibilă în urmă cu doar câțiva ani. Acest succes nu a venit întâmplător, ci a fost rezultatul unui efort diplomatic susținut și al unei strategii inteligente de negociere. Marcel Ciolacu a reușit să convingă partenerii europeni că România merită să fie tratată cu respect și că poate fi un partener de încredere în cadrul Uniunii.
Pe plan economic, rezultatele guvernării sale sunt remarcabile și măsurabile. Creșterea salariului minim cu 75%, a pensiei medii cu 70% și a salariului mediu cu 40% nu sunt simple cifre statistice, ci reprezintă îmbunătățiri reale ale nivelului de trai pentru milioane de români. Aceste creșteri au fost implementate într-un mod responsabil, care nu a pus în pericol stabilitatea macroeconomică a țării.
În domeniul investițiilor publice, guvernarea Marcel Ciolacu a stabilit noi standarde. Volumul investițiilor a atins niveluri fără precedent, depășind de două ori realizările Guvernului Cîțu – USR și de trei ori pe cele ale Guvernului Orban. Acest lucru demonstrează că se poate face performanță în administrarea banului public atunci când există voință politică și competență managerială.
În ceea ce privește infrastructura, progresul este vizibil și măsurabil. O cincime din totalul autostrăzilor și drumurilor expres din România au fost date în folosință după ce PSD a preluat conducerea Ministerului Transporturilor. Acest ritm accelerat de construcție demonstrează că Marcel Ciolacu înțelege importanța strategică a infrastructurii pentru dezvoltarea economică a țării.
Reforma sistemului de pensii reprezintă un alt succes major. Pentru prima dată în istoria recentă a României s-a realizat o reformă comprehensivă care elimină inechitățile istorice din sistem. Peste 82% dintre pensionari au beneficiat de creșteri ale pensiilor, fără ca nimeni să fie dezavantajat. Această realizare demonstrează că se pot face reforme structurale majore într-un mod echitabil și sustenabil.
Pe plan extern, Marcel Ciolacu a demonstrat că România poate să-și apere interesele cu demnitate și eficiență. A obținut victorii importante pentru agricultura românească, prin interzicerea importurilor necontrolate de cereale și prin obținerea de sprijin european pentru fermierii afectați de secetă. A negociat cu succes eliminarea pragului de 9,4% din PIB pentru pensii, deschizând astfel calea pentru creșteri sustenabile ale veniturilor pensionarilor. A reușit să mențină regimul fiscal favorabil pentru microîntreprinderi, protejând astfel un sector vital al economiei românești.
În contextul tensiunilor geopolitice actuale, poziția sa fermă pentru menținerea păcii și evitarea implicării României în conflicte demonstrează înțelepciunea și responsabilitatea unui adevărat om de stat. Marcel Ciolacu înțelege că România poate fi un factor de stabilitate în regiune, fără să-și pună în pericol securitatea națională.
Mai mult decât atât, viziunea sa pentru reindustrializarea României reprezintă exact strategia de care țara noastră are nevoie pentru a face saltul către următorul nivel de dezvoltare. Înțelegerea faptului că România trebuie să-și reconstruiască capacitatea industrială, adaptată la cerințele secolului XXI, demonstrează o gândire strategică pe termen lung.
În concluzie, Marcel Ciolacu reprezintă calea sigură pentru România nu doar prin realizările sale concrete, ci și prin viziunea sa clară pentru viitorul țării. Într-o lume marcată de incertitudini și provocări multiple, avem nevoie de un lider care să poată:
- Uni națiunea în jurul unor obiective comune.
- Asigura stabilitatea și predictibilitatea necesare
- dezvoltării economice.
- Proteja interesele României pe plan extern.
- Implementa reforme structurale într-un mod echitabil și
- sustenabil.
● Menține România pe calea dezvoltării și modernizării. Marcel Ciolacu a demonstrat că poate îndeplini toate aceste cerințe.
„Partidul Național Liberal va lua măsurile necesare pentru a trece cu bine și de această iarnă”
Cu iarna care se apropie de noi din ce în ce mai mult, România trebuie să ia, din timp, toate măsurile necesare pentru ca cetățenii români să beneficieze de tot confortul necesar trecerii cu bine a acestui anotimp. Pentru Partidul Național Liberal, de la debutul războiului declanșat de Federația Rusă în Ucraina, asigurarea securității energetice a țării și a cetățenilor săi a fost întotdeauna o prioritate. De aceea, am alocat resurse financiare și umane pentru a ne asigura că țara noastră nu va suferi din pricina situației fluide care se petrece pe piața energetică. Recent, ministrul liberal al energiei, domnul Sebastian Burduja, a semnat două contracte pentru dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice în baterii, cu un obiectiv de minimum 240 MW.
Transformarea României într-un pol de independență energetică în regiune este un obiectiv prioritar al PNL și al președintelui Nicolae Ciucă pentru mandatul următor. Independența energetică înseamnă putere politică și economică, iar România are resursele pentru a deveni un jucător strategic în regiunea Mării Negre și în Europa Centrală și de Est. Creșterea capacității de stocare este un pas esențial în acest proces. În baza noilor contracte, Electrica va construi o capacitate de 69,93 MWh, cu un ajutor de stat de 16,87 milioane lei, iar Renovatio va dezvolta o capacitate de 60,96 MWh în Toplița, beneficiind de 15,16 milioane lei. SC KBK KRAFT PROJEKT – SRL va primi un ajutor de stat de 19,37 milioane lei pentru producția de module fotovoltaice cu o capacitate de 200 MW.
De asemenea, trebuie să dăm asigurări românilor că prețurile la gaze și energie electrică nu vor fi mai mari iarna aceasta, în raport cu perioada similară precedentă, schema de compensare-plafonare – un consumator casnic va fi facturat cu 0,31 lei/kilowatt-oră la gaz, plafonul maxim, iar la energie electrică, în funcție de nivelul de consum, cu tarife de la 0,68 lei/kilowatt-oră pentru un consum total sub 100 kilowați-oră pe lună la 1,3 lei/kilowatt-oră pentru un consum lunar de peste 300 de kilowați-oră – fiind în vigoare până la 1 aprilie 2025.
Partidul Național Liberal va continua să promoveze toate măsurile și ideile care consolidează securitatea energetică a țării noastre și ne apropie de scopul general al țării de a deveni o putere regională din punct de vedere energetic.
„Avem nevoie de politici publice eficiente și integrate pentru stoparea scăderii populației”
Populația României scade într-un ritm îngrijorător, fapt ce impune adoptarea unor măsuri ferme, concrete și sustenabile din partea decidenților guvernamentali în vederea diminuării acestui fenomen alarmant.
În prezent, țara noastră ocupă locul al treilea în rândul statelor din Uniunea Europeană cu cel mai mare declin demografic, sporul natural fiind negativ de ani buni.
În aceste condiții, specialiștii se așteaptă la o adâncire a declinului demografic al României în deceniile următoare. Mai mult, dacă ritmul descrescător va continua, populația României va ajunge la doar 14,5 milioane de locuitori în anul 2050, potrivit unui raport al Organizației Națiunilor Unite (ONU). Având în vedere această situație periculoasă, m-am adresat oficial ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse, căruia i-am solicitat răspuns la următoarele aspecte: „1. Care sunt ultimele date oficiale deținute de MFTES cu privire la evoluția din ultimii 5 ani a scăderii populației, atât la nivel național, cât și în județul Bacău? 2. Care este strategia guvernamentală și a ministerului pe care îl conduceți privind stoparea trendului descendent al natalității?”
Consider că strategia României privind stoparea scăderii populației trebuie să abordeze multiple dimensiuni pentru a reuși, având în vedere cauzele complexe ale declinului demografic. Acestea includ, între altele, emigrarea, scăderea natalității și îmbătrânirea populației.
În consecință, avem nevoie de politici publice eficiente și integrate pentru stoparea scăderii populației, cu abordarea tuturor problematicilor aferente, respectiv economice, sociale, medicale și educaționale. Este necesară o colaborare activă între Guvern, mediul privat și societatea civilă pentru a implementa măsuri eficiente pe termen lung.
Vreau ca toți elevii din județul Botoșani, inclusiv cei din mediul rural, să aibă acces echitabil la educație.
Programul „Toți copiii la școală”, propus de candidatul PSD la președinția României, Marcel Ciolacu, înseamnă acces îmbunătățit la îngrijire și educație timpurie de calitate și favorabilă incluziunii, în special pentru grupurile defavorizate.
Guvernul Ciolacu a obținut deja 242 de milioane de euro, prin Programul Operațional Educație și Ocupare, pentru reducerea abandonului școlar în învățământul primar.
România are peste 6 miliarde de euro la dispoziție pentru creșterea calității sistemului de educație, prin investiții în pregătirea profesorilor, infrastructură, oferirea mesei calde, programe before și afterschool, rechizite și burse pentru un milion de copii și tineri.
PSD, prin premierul Ciolacu, a demonstrat că se pot face progrese, a stopat criza din educație și a redat demnitatea profesorilor.
Județul Botoșani are nevoie de tineri educați și calificați pentru locuri de muncă bine plătite.
Îmi doresc ca din ce în ce mai mulți tineri din județul nostru să aibă posibilitatea să urmeze studii universitare și să se dezvolte profesional aici, la Botoșani.
În administrația primarului municipiului Botoșani, social-democratul Cosmin Andrei, s-a reușit, pentru prima dată în istoria municipiului Botoșani, să se deschidă o filială a unei universități de stat prestigioase, cum este Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
În următorii ani, statele care au tehnicieni cu un grad ridicat de calificare vor fi avantajate în competiția economică.
Susțin programul premierului Ciolacu prin care PSD dorește introducerea unui sistem de vouchere de până la 800 de euro pentru cetățenii care vor să obțină noi calificări în meseriile de interes pentru investitori. Astfel, inclusiv la Botoșani vom crește ocuparea în rândul tinerilor, vom avea locuri de muncă mai bine plătite și vom deveni atractivi pentru investitorii care caută forță de muncă înalt calificată.
Stimularea creării de locuri de muncă, prin programe dedicate și atragerea de investitori, este prioritară pentru echipa de parlamentari PSD.
PSD susține orice demers care vine în sprijinul studenților. De altfel, în programul de țară asumat din perspectiva
candidaturii la președinția României, premierul Marcel Ciolacu fixează drept prioritate construcția de cămine studențești, fapt care întărește angajamentul pe care l-a manifestat față de aceștia și până acum. În prezent, sunt în construcție 175 de locuri noi în căminele din București și alte 700 în campusurile studențești din țară.
La rectificarea bugetară, de acum o lună, Marcel Ciolacu a dispus suplimentarea bugetului Educației cu 4,5 miliarde de lei, ceea ce a făcut ca bugetul total acordat în acest an să ajungă la 58,5 miliarde de lei, aproape 12 miliarde de euro, cu 61% mai mult decât anul trecut.
Premierul își onorează astfel angajamentul luat în fața studenților.
Premierul Marcel Ciolacu este singurul candidat la președinție care are în programul său măsuri pentru studenți. Vreau să subliniez doar trei dintre aceste programe, și anume: „proiectul de scutire de CASS a salariilor tinerilor care lucrează în timpul studiilor de licență sau masterat”, cu scopul de a-i sprijini să se formeze profesional încă din timpul studiilor; Programul „Primul student din familie”, cu rolul de sprijinire a tinerilor din medii defavorizate pentru a urma studii universitare, și Programul „Prima companie pentru studenți”, prin care statul să ofere maximum 50.000 euro/beneficiar pentru studenții care vor să înceapă o afacere cu activități de producție.
Marcel Ciolacu va fi președintele tuturor studenților români!
„Democrația propusă de PSD și AUR – blaturi și înțelegeri obscure ca să calce în picioare voința oamenilor!”
Realitatea politică a acestor zile ne demonstrează cât se poate de clar că nici PSD și nici AUR nu pot să spună măcar un lucru bun făcut pentru oameni și nici nu pot prezenta măcar un proiect viabil pentru viitorul acestei țări. Pentru că aceste partide toxice nu au soluții pe care să le prezinte oamenilor, au considerat de cuviință să manipuleze alegerile parlamentare și prezidențiale, prin înțelegeri și blaturi politice. Confirmarea alianței toxice dintre PSD și AUR a venit chiar din interiorul acestor formațiuni politice: „Mi-a zis Hrebenciuc să-l băgăm pe Simion în turul 2.” Așadar, nu sunt acuze nefondate, ci adevărata față a PSD, cea pe care o știm de la Revoluție încoace, obișnuit să calce în picioare democrația și voința oamenilor care vin la vot.
De alegerile parlamentare și prezidențiale din acest an depinde mai mult decât oricând traiectoria euroatlantică a României pentru următorii ani. Nu pot să nu mă uit cu admirație la frații noștri de peste Prut care au stat la cozi imense, în țară și în diaspora, și au spus un DA ferm pentru drumul european al Republicii Moldova și un PENTRU apăsat pentru singura soluție europeană: Maia Sandu.
Cu fiecare zi care trece, consider că și alegerile din România din acest an sunt la fel de importante, nu numai pentru viitorul țării noastre, ci pentru viitorul întregii regiuni. Se poate constata cu mare ușurință că extremiștii și populiștii din AUR și urmașii comuniștilor din PSD fac, cu știință sau fără, jocurile axei răului de la est, manipulând și dezbinând societatea românească. Nu sunt cu nimic mai buni decât agitatorii care au încercat să deturneze voința poporului român din Republica Moldova. Or, în acest context politic, în care Putin și-a găsit jucăriile electorale potrivite – Simion, Șoșoacă și PSD –, singurul partid care poate să mențină România pe calea euroatlantică a dezvoltării și modernizării este PNL. Doar PNL se va opune oricăror derapaje de la democrație, oricăror încercări de a abate România de la drumul său firesc – în Uniunea Europeană și NATO.
Pentru Ciolacu și Simion am un mesaj, vechi de 20 de ani, care a marcat desprinderea României de neocomuniștii lui Iliescu: AUR și PSD nu pot fura și manipula cât pot românii vota pentru democrație, pentru PNL și pentru Nicolae Ciucă – președinte.
„Contractele colective de muncă trebuie reintroduse în România”
Vreau să marchez un moment important pentru piața muncii din România din perspectivă social-democrată. De săptămâna trecută, în țara noastră avem primul contract de muncă la nivel de sector încheiat după 2011.
Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social a aprobat extinderea contractului colectiv de muncă semnat la nivelul sectorului bancar, la nivelul întregului sector de activitate. Este primul contract după mai bine de 13 ani, mai ales că el se va aplica tuturor salariaților din acest domeniu, indiferent de apartenența lor sindicală.
Din punctul meu de vedere, ca om de stânga, aceasta este o victorie importantă pentru angajații din România și, după mulți ani, un început de revenire la normalitate. Pentru că normalitatea, în relațiile de muncă, înseamnă ca toți angajații să beneficieze, întotdeauna, de o protecție eficientă – fie a sindicatului, fie a unui contract colectiv – în relația sa cu patronatul.
Spun asta pentru că în anul 2011 guvernarea de rău augur, condusă de un lider cinic și disprețuitor la adresa românilor, în persoana lui Traian Băsescu, a modificat discreționar legislația dialogului social existentă atunci, ceea ce a dus la o prăbușire a negocierilor colective și a numărului de contracte colective. De atunci și până în prezent nu a mai existat nici măcar un singur contract colectiv de muncă la nivel de sector. Este o cifră sumbră, care ascunde realitatea tristă a sute de mii de angajați lipsiți de o protecție eficientă în relația lor cu angajatorii.
Teoria de „dreapta” – devenită o adevărată ideologie, care încă mai persistă la noi în România, cea care exaltă credința individualistă că fiecare se descurcă pe cont propriu dacă este bine pregătit, puternic, profesionist etc. – este una înșelătoare, iar practica economică și socială ne arată că, până la urmă, este și una falimentară, cel puțin din punctul de vedere al celor care își câștigă din munca lor cinstită o pâine de pus pe masa familiei.
Oricât de mult ne dorim să ajutăm firmele să prospere și astfel să aducă progres și dezvoltare economică, iar PSD a făcut lucrul acesta în guvernările sale, trebuie să admitem că într-o societate capitalistă nu s-a inventat, cel puțin până acum, o protecție mai eficientă pentru angajați decât organizarea în sindicate și negocierea unor contracte colective de muncă. Fără angajați corect plătiți și protejați împotriva abuzurilor de putere ale angajatorilor, capitalismul rămâne doar un slogan găunos, ce ascunde, de fapt, setea de profit și lăcomia unei elite dispuse să sacrifice interesul public.
În 2022, la inițiativa PSD, am reușit să modificăm această legislație păguboasă pentru interesele angajaților și sper că ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută, la nivelul sectorului bancar, să fie primul rezultat al acestei modificări legislative, urmat și de alte sectoare. Acest contract colectiv nu trebuie să rămână la statutul de _rara avis_ , ci, treptat, trebuie să extindem utilizarea lui la nivelul tuturor sectoarelor economiei naționale.
Vă reamintesc că, tot săptămâna trecută, Parlamentul a adoptat legea inițiată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, condus de doamna ministru PSD, Simona Bucura Oprescu, care transpune Directiva europeană privind salariul minim. Proiectul de lege prevede că Guvernul va veni cu un plan de măsuri pentru a promova negocierile colective, astfel încât 80% din angajații din România să fie acoperiți de un contract colectiv de muncă.
Astfel, există perspectiva ca în viitorul apropiat, cu condiția ca PSD să continue să rămână la guvernare, acest obiectiv să fie transpus în practică. Însă pentru ca PSD să rămână la guvernare și să continue măsurile de stânga, menite a proteja interesele angajaților, este necesar ca România să aibă un președinte social-democrat. Iar acest președinte nu poate fi altul decât Marcel Ciolacu!
„Unitățile 3 și 4 de la CNE Cernavodă vor deveni operaționale în următorii ani”
După o lungă așteptare, prin efortul ministrului energiei, domnul Sebastian Burduja, și al echipei sale, proiectul reactoarelor 3 și 4 din cadrul CNE Cernavodă va deveni, în cele din urmă, realitate. După o amânare de zeci de ani și după lungi discuții cu partenerii noștri în materie de tehnologie nucleară civilă, investiția în reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă marchează o nouă etapă în cooperarea internațională a programului nuclear civil românesc, cu implicarea directă a unor parteneri strategici. Acest parteneriat asigură expertiza tehnică necesară și resursele financiare esențiale pentru succesul proiectului. Se pun astfel bazele unui sistem energetic modern, capabil să răspundă provocărilor climatice și cerințelor economice ale viitorului. Consorțiul internațional care va realiza investiția este format din companii de renume mondial: Fluor și Sargent & Lundy din Statele Unite ale Americii, Atkins Realis din Canada, deținătoarea tehnologiei CANDU, și Ansaldo din Italia. Finanțarea proiectului este susținută și de statele participante, prin intermediul băncilor de import-export: USEXIM (3 miliarde de USD), Canada (2 miliarde de dolari canadieni, acord semnat la Ottawa) și Italia (2 miliarde EUR, acord semnat în februarie 2024). Statul român se angajează, de asemenea, să sprijine acest proiect strategic cu toate resursele necesare.
Acest demers, alături de exploatarea gazelor din Marea Neagră, este unul dintre cele mai importante proiecte ale statului român în materie energetică. Partidul Național Liberal, prin Ministerul Energiei pe care îl conduce, își reafirmă angajamentul său pentru implementarea proiectelor de investiții strategice și pentru asigurarea unui mix energetic echilibrat, în care energia nucleară joacă un rol esențial în atingerea obiectivelor de decarbonare și în asigurarea independenței energetice a României.
„Agricultura românească este condusă de indivizi cu viziune 100% comunistă!”
În nicio guvernare din ultimele decenii, agricultura românească nu a fost tratată cu așa de mare dezinteres ca în ultimii doi-trei ani. În afara subvențiilor, care vin direct de la Uniunea Europeană, Ministerul Agriculturii nu poate să dea nici măcar un singur exemplu de politică publică nouă sau de investiție majoră pentru sprijinirea fermierilor români. Dimpotrivă, asistăm de aproape un an și jumătate la chinuirile care-l frământă pe actualul ministru, care de la prima oră a zilei și până-n seară ne vorbește despre cum plafonează el prețurile la alimente, despre cum stârpește el adaosurile comerciale mari și se luptă cu străinii. Atât de bine a reușit să limiteze creșterea prețurilor că de doi ani România este campioana europeană a scumpirilor, cele mai multe produse alimentare fiind mai scumpe la noi decât în statele dezvoltate. Atât de mult s-a luptat ministrul pentru ca fermierii români să-și poată valorifica produsele că am ajuns la cel mai înalt nivel al importurilor de mâncare, la un picaj abrupt al exporturilor și la unul dintre cele mai mari tunuri financiare gestionat de PSD, prin aprozarele Casei de Comerț Unirea, care n-au vândut nici măcar o ceapă degerată românească.
Prin reglementări și măsuri administrative nu vor scădea niciodată prețurile, ci produsele la raft vor fi mai puține și de o calitate inferioară. Zeci de ani au încercat comuniștii același lucru pe care îl încearcă și ministru Barbu, dar nu au reușit. Când comuniștii au crezut că au reușit, rafturile magazinelor alimentare erau goale, iar pâinea, uleiul și carnea au fost raționalizate.
Prețuri mai mici, mai accesibile pentru consumatorii români nu se obțin decât printr-o ofertă mai mare, prin piață liberă, prin fermieri români sprijiniți să producă mai mult, mai eficient, iar produsele românești să aibă acces real la raftul marilor magazine sau în piețele agroalimentare. Nu spun acest lucru doar pentru că am o viziune liberală, ci și pentru faptul că așa au creat statele dezvoltate bunăstare pentru cetățenii lor. Din păcate, cât timp soarta agriculturii va fi pe mâna PSD, soarta acesteia nu se va îmbunătăți, iar banii care ar trebui să ajungă la fermieri se vor duce doar în afaceri dubioase cu stuf, în aprozare care vând alimente străine și alte tunuri financiare pentru liderii partidului-stat.
„România pierde din ce în ce mai mulți bani din PNRR” Din cauza incompetenței Guvernului și a unui nivel de corupție major, țara noastră a început să pice testul marilor reforme, ultima șansă a țării de a se dezvolta cu bani gratis de la Uniunea Europeană.
Astfel, Comisia Europeană a anunțat că suspendă o parte din cererea de plată numărul 3 din PNRR, aproximativ 1,1 miliarde euro din cele 2 miliarde euro în sumă totală. Unul dintre jaloanele problemă este cel legat de energie, iar Comisia a arătat clar că nu poate sponsoriza un întreg lanț de conflict de interese și influențe politice prin care au fost numiți șefii companiilor de stat. Ceea ce, desigur, este și normal.
Și, pentru a vă da seama de nivelul major al corupției sistemice, o să vă dau și câteva exemple: un secretar de stat din Ministerul Energiei, desigur, numit politic, era președinte al comisiei de selecție pentru conducerea unei companii și, apoi, tot el a fost selectat chiar de această comisie pentru a ocupa loc în conducerea companiei; alt secretar de stat din Energie a fost ales în consiliul de administrație al unei companii de către comitetul de selecție compus în întregime din funcționari din cadrul Ministerului Energiei; alt secretar de stat din Energie a fost ales, în același mod, de către comisia formată din funcționari din cadrul Ministerului Energiei și a ajuns chiar președinte al consiliului de administrație. Altă persoană a demisionat din consiliul de supraveghere pentru a fi numit în consiliul de administrație, în calitate de director general. Un membru al comitetului de nominalizare și remunerare al unei companii a candidat și a fost ales în consiliul de administrație.
Practic, o adevărată rotație a cadrelor pe bani publici și în dauna intereselor României. De unde se va recupera miliardul de euro pierdut? Din salariile personajelor date ca exemplu mai sus?
România trebui să se schimbe, iar cu ocazia acestor alegeri putem să o facem. Avem nevoie de adevărați patrioți la conducerea țării, nu de scamatori.
„Scăderea populației: reflexul mai multor factori”
Studiul strategiei naționale, pe care Guvernul o implementează prin Ordonanța nr. 35/2024 și care vizează crearea unei rețele pentru dezvoltare durabilă în România, mi-a atras atenția într-un mod deosebit. Unul dintre obiectivele acestei strategii este reducerea sărăciei și atingerea dezvoltării durabile până în 2030, în conformitate cu Obiectivele de dezvoltare ale mileniului și Agenda 2030 a ONU. M-au interesat în special două aspecte: „Sănătatea și bunăstarea” și „Egalitatea de gen”.
Un prim obiectiv al acestei strategii este îmbunătățirea calității vieții. Totuși mă întreb: putem să îmbunătățim calitatea vieții dacă nu înțelegem ce factori contribuie la scăderea populației?
Natalitatea sau rata nașterilor într-o anumită zonă geografică, la un moment dat, poate contribui la fenomenul îmbătrânirii populației. Aceasta este o problemă recunoscută și discutată frecvent în cadrul conferințelor dedicate, dar adesea fără a explora în detaliu ce înseamnă cu adevărat și care sunt factorii care duc la scăderea populației.
Fără nicio îndoială, sporul natural al României s-a menținut negativ, numărul persoanelor decedate fiind de 1,2 ori mai mare decât cel al nou-născuților. În primul trimestru al anului trecut s-a înregistrat cel mai mic număr de nașteri din ultimii 145 de ani, ceea ce înseamnă că suntem într-o situație mai gravă decât în Primul sau Al Doilea Război Mondial, din acest punct de vedere.
Ceea ce nu realizează Guvernul este că natalitatea scăzută nu poate fi rezolvată doar printr-o strategie care să încurajeze mai multe familii să aibă copii. Astfel de politici sunt adesea costisitoare și ineficiente. Un exemplu relevant este Coreea de Sud, care, deși are o economie prosperă, se confruntă cu o rată a natalității sub medie. Un alt exemplu este România anilor 1960, când dictatura ceaușistă a obligat femeile să nască mai mulți copii decât și-ar fi dorit, iar inversul medaliei a rezultat în creșterea ratei abandonului.
Soluțiile trebuie gândite nu de la colectiv la individ, ci de la individ la colectiv. Politicile populiste, punerea femeilor la zidul infamiei, în condițiile în care o parte semnificativă a populației a plecat din țară din cauza nivelului scăzut de trai, și politicile fiscale exagerate ne fac mai temători în contextul societății actuale și nu vor reuși să ne restabilească echilibrul.
Trebuie să realizăm că declinul demografic are efecte semnificative asupra sustenabilității sistemelor de asigurări sociale, a dinamicii pieței muncii și a creșterii economice pe termen lung. Soluția nu se află într-o viziune unilaterală, ci într-una multilaterală. Facilitarea accesului la servicii de calitate pentru îngrijirea copiilor, prin implementarea de măsuri fiscale și de sprijin social pentru familiile cu copii și crearea unui mediu de lucru flexibil, care să permită părinților să îmbine mai eficient viața profesională cu cea de familie, reprezintă doar o parte a acestor soluții.
Este crucial să încurajăm echilibrul dintre viața profesională și cea personală și să asigurăm condiții egale pentru bărbați și femei când vine vorba de creșterea copiilor și progresul în carieră. Politicile noastre trebuie să fie incluzive și să adreseze nevoile tuturor segmentelor societății, inclusiv ale familiilor monoparentale și ale celor care se confruntă cu provocări economice sau sociale. De asemenea, nu trebuie să neglijăm populația actuală, în sensul că trebuie să înțelegem faptul că nevoile individului s-au schimbat și odată cu acest aspect și societatea în care trăim. Ceea ce pentru un cetățean este prioritar la un moment dat nu poate fi prioritar pentru un altul.
De aceea, cei responsabili cu implementarea strategiilor de creștere a bunăstării calității vieții vor trebui să aibă în vedere și dorințele populației actuale pentru a putea crește dorința tinerilor înspre a construi societatea de mâine.
Vă invit să priviți scăderea populației și rata scăzută a natalității nu ca o indiferență a cetățenilor față de formarea unei familii, ci ca un reflex al schimbărilor sociale într-o economie emergentă și al unei societăți incluzive, iar prin această lentilă să identificați pașii necesari pentru a dezvolta o strategie durabilă. Să nu uităm că nucleul societății este familia, însă familia se construiește de la individ la colectiv, și nu invers.
„Reducerea impozitării muncii pentru salariile mici, o măsură necesară pentru angajatori și salariați”
Susținerea economiei a fost și este o prioritate a Partidului Social Democrat, iar acest lucru este dovedit prin deciziile pe care le-am luat până acum, dar și prin măsurile pe care le propunem pentru anii următori. Succesul strategiei noastre pentru România este demonstrat prin cifre. Numărul salariaților a crescut semnificativ și, începând cu anul trecut, s-a înregistrat o revenire semnificativă a pieței muncii, pe fondul politicilor implementate de Guvernul Ciolacu. Numărul de angajați a crescut constant, la fel și cuantumul salariilor.
Această strategie trebuie continuată, iar PSD este decis să facă acest lucru, așa cum și-a asumat în Planul pentru România.
După cum bine știți, Partidul Social Democrat propune o reducere a impozitării muncii pentru salariile mici și medii, al căror cuantum este mai mic de 5.700 de lei, măsură ce ar urma să intre în vigoare din anul 2025.
De exemplu, la salariul minim povara fiscală va scădea cu 5 puncte procentuale – de la 36%, din salariul brut, la 31%, prin creșterea deducerilor personale și pentru copii – și regresiv până la venituri de până la 5.700 lei, prin extinderea deducerilor și asupra CASS (contribuția la sănătate).
Ce înseamnă acest lucru. Venituri mai mari pentru salariați și sprijin pentru angajatori. De această măsură vor beneficia numeroase firme, pentru care o creștere nesemnificativă a salariilor poate avea un impact major asupra balanței economice. Prin aplicarea măsurilor propuse de PSD, fondul de salarii pentru acești agenți economici va rămâne neschimbat, însă veniturile angajaților vor crește.
Numărul firmelor și al salariaților ce vor beneficia de această abordare privind impozitarea muncii va fi semnificativ. În Brașov, județul din care provin, sunt aproximativ 202.000 de salariați. Unii lucrează în domenii bine plătite sau sunt angajați ai unor companii mari, care își permit să plătească salarii mari. Însă mulți lucrează pentru firme mici, care luptă pentru supraviețuire și nu își permit să plătească nici măcar salarii de 6.000-7.000 de lei. Despre creșterea salariului nici nu se pune problema.
Pentru a aplica noua grilă de impozitare a muncii va fi nevoie și de votul nostru, al parlamentarilor. Noi, parlamentarii Partidului Social Democrat, vom susține această măsură și mă aștept ca acest lucru să îl facă și cei ai celorlalte formațiuni politice.
Este o măsură pentru care trebuie să lăsăm la o parte certurile, orgoliile politice și să punem în prim-plan interesul cetățeanului.
PSD la guvernare este garanția creșterii veniturilor pentru cei care muncesc sau au muncit o viață. Emiterea hotărârii de Guvern prin care se aprobă creșterea salariului minim la 4.050 de lei, de la 1 ianuarie 2025, reprezintă o creștere cu peste 75% a acestui nivel minim de salarizare comparativ cu finalul anului 2021, când a intrat PSD la guvernare. Este cea mai mare creștere a veniturilor cetățenilor din istoria recentă a României. Prim-ministrul Marcel Ciolacu și-a respectat astfel promisiunea, din programul de guvernare, de a duce salariul mediu net la peste 1.000 de euro și pensia medie la peste 500 de euro.
De la 1 ianuarie 2025 salariul minim brut garantat în plată va crește de la 3.700 de lei, în prezent, la 4.050 de lei și se menține scutirea de taxe pentru valoarea de 300 de lei din salariul minim. PSD asigură astfel o creștere de peste 75% a salariului minim în România, de la 2.300 de lei, cât era în urmă cu 3 ani, când a intrat la guvernare, ceea ce este cu mult peste rata inflației și înseamnă o creșterea reală a puterii de cumpărare.
Cu toate că Guvernul PNL-USR a transmis Comisiei Europene un punct de vedere negativ privind salariul minim european, PSD, când a intrat la guvernare, la finalul anului 2021, a modificat poziția României în favoarea implementării salariului minim european. Iată de ce este important ca PSD să facă parte din următorul guvern:
În proiectul pentru România este detaliată fiecare etapă în care PSD va crește salariile în următorii 5 ani: salariul mediu net va fi de 1.500 euro/lună, salariul minim net va ajunge la 750 euro/lună, pensia medie va fi 810 euro/lună. Planul economic al PSD urmărește consolidarea clasei de mijloc, peste 1,5 milioane de contracte de muncă să ajungă la o valoare de peste 1.500 euro net/lună. În același timp, prevede o reducere a taxelor și impozitelor cu până la 5 puncte procentuale pentru salariile mai mici de 5.700 de lei.
Creșterea nivelului bunăstării românilor este obiectivul principal al președintelui Ciolacu. Cu un model economic bazat pe investiții masive, România are șansa, în următorii 5 ani, să facă un salt în privința dezvoltării economice și a creșterii calității vieții.
Cu Marcel Ciolacu președinte, România are cu adevărat oportunitatea ca, până la finalul anului 2029, să ajungă cu puterea de cumpărare a românilor la media Uniunii Europene, adică la un nivel de trai comparabil cu cel de care se bucură europenii din statele dezvoltate. Până la finalul anului 2029 putem ajunge cu salariul mediu brut la 2.600 de euro pe lună și la un salariu minim brut de 1.300 de euro pe lună, prin mecanismul salariului minim european, program susținut și introdus de Guvernul Ciolacu.
Un nivel de trai mai bun pentru români nu se poate obține fără o economie competitivă. Și o economie performantă este aceea care are o bază industrială puternică, bazată pe investiții și inovare. Investiții mari înseamnă locuri de muncă mai multe și mai bine plătite. Acesta este planul lui Marcel Ciolacu și al PSD pentru următorii 5 ani.
„Un Guvern plin de restanțe – guvernanța corporativă a companiilor de stat”
Atunci când prim-ministrul Guvernului României nu poate demonstra că a promovat bacalaureatul, dar a ajuns să dețină una dintre cele mai importante funcții în stat, avem parte, clar, nu doar de o problemă sistemică, ci și de una de moralitate, care se reflectă în toate palierele executivului și administrației: oameni prost pregătiți, sinecuriști de meserie, ajung să dețină funcții bine remunerate, dar nu aduc plusvaloare, din contră.
Guvernul României a ajuns în punctul în care a generat o situație paradoxală: prin neaplicarea principiilor guvernanței corporative în companiile de stat a ajuns să producă pierderi mai mari decât restanțele acestora la bugetul de stat. Prin urmare, Comisia Europeană, locul în care lucrează profesioniști, și nu absolvenți târzii de facultăți obscure, a informat România că îi va reține bani, iar o estimare provizorie indică o sumă în jur de 500 milioane euro din cererea a treia de plată din PNRR.
Guvernul a ratat, între altele, reforma guvernanței întreprinderilor de stat, fiind vorba de companii aflate în subordinea Ministerului Energiei și Ministerului Transporturilor, unde clientelismul a ajuns până acolo încât consiliile de administrație sunt populate cu mandatari provizorii cu legături hilare cu domeniile de activitate: de la funcționari mărunți din ministere la o cosmeticiană, un medic veterinar, un patron de club, un absolvent de litere, persoane care pot garanta, cel mult, dezastrul financiar, în niciun caz performanța.
Nu aceasta trebuie să fie România pe care trebuie s-o lăsăm copiilor noștri: o țară a incompetenței ridicate la nivel politic.
Avem nevoie de schimbarea totală a clasei politice, cu o nouă generație de politicieni care să pună țara mai presus decât interesele de partid și cele personale.
Iar în noiembrie și decembrie putem face acest lucru. Așa să ne ajute Dumnezeu!
„29 octombrie, Ziua Internațională a Muncii de Îngrijire și Asistență”
Astăzi, celebrăm Ziua Internațională a Muncii de Îngrijire și Asistență, instituită de ONU în 2024, pentru a atrage atenția asupra unei activități esențiale, dar insuficient recunoscută. Organizația Națiunilor Unite ne reamintește că neglijarea acestui domeniu poate duce la o criză globală și la amplificarea inegalităților. În acest an, ONU propune politici care să promoveze egalitatea de gen în acest sector, să prevină exploatarea și să asigure un mediu de muncă sigur și corect plătit pentru lucrători.
Munca de îngrijire, fie ea remunerată sau neremunerată, contribuie direct la sănătatea socială și economică a țării noastre. Este o responsabilitate pe care milioane de oameni, în special femei, o asumă zilnic, de multe ori fără sprijinul meritat. Această muncă – care include de la îngrijirea copiilor și a persoanelor în vârstă până la sprijinirea celor vulnerabili – este un pilon esențial pentru comunități și pentru bunăstarea generală.
Datele ne arată că, în contextul îmbătrânirii populației și al schimbărilor din structura familială, cererea de îngrijire continuă să crească. În absența unui sprijin concret, deficitul de servicii de îngrijire poate duce la o criză globală în acest
sector și la amplificarea inegalităților de gen. De aceea, este imperios necesar să investim într-un sistem de îngrijire care să respecte drepturile angajaților și să asigure un standard de muncă decent pentru toți cei implicați.
În calitate de reprezentanți, avem datoria să promovăm măsuri care să asigure o remunerare corectă, condiții de muncă sigure și acces egal la resurse pentru toți cei care contribuie la acest domeniu. De Ziua Internațională a Muncii de Îngrijire și Asistență, să ne angajăm să susținem măsuri legislative menite să protejeze și să valorizeze această muncă esențială pentru sănătatea și stabilitatea comunităților noastre.
Ziua de astăzi este un moment de reflecție asupra valorii acestor lucrători și de angajament pentru măsuri legislative care să recunoască, să protejeze și să valorizeze munca de îngrijire, atât plătită, cât și neremunerată.
„Criza asigurărilor auto în România – cauze, consecințe și soluții”
Piața asigurărilor auto din România a fost într-o continuă schimbare și a întâmpinat numeroase provocări de-a lungul anilor. Asigurările auto, în special cele obligatorii de tip RCA (răspundere civilă auto), sunt esențiale pentru protecția financiară a șoferilor și pentru asigurarea unei circulații rutiere responsabile.
În ultimii ani însă, această piață s-a confruntat cu probleme semnificative, care au dus la instabilitate și la nemulțumiri din partea consumatorilor.
Evoluția pieței de asigurări auto în România a început după 1990, odată cu liberalizarea economiei și creșterea numărului de vehicule. În primele decenii postcomuniste piața s-a dezvoltat rapid, cu intrarea unor companii internaționale și crearea unor firme locale de asigurări. Principalele companii de pe piață au inclus nume ca Allianz-Țiriac, Omniasig și, mai recent, City Insurance și Euroins.
De-a lungul timpului au fost introduse reglementări menite să protejeze consumatorii și să asigure stabilitatea financiară a companiilor de asigurări. Cu toate acestea, nu toate reglementările au fost eficiente în prevenirea problemelor majore, cum ar fi falimentele unor jucători importanți din piață.
Problemele de solvabilitate și lichiditate ale companiilor de asigurări au fost și ele un factor determinant al crizei din piața asigurărilor auto.
Cazurile de fraudă și corupție în sectorul asigurărilor auto au agravat și ele situația. Exemplele de fraude includ emiterea de polițe fictive și deturnarea fondurilor destinate despăgubirilor. Aceste practici nu doar că au afectat încrederea publicului în companiile de asigurări, ci au și destabilizat financiar piața.
Impactul acestor probleme asupra consumatorilor a fost semnificativ. Mulți șoferi s-au confruntat cu dificultăți în găsirea unui asigurator de încredere și cu costuri ridicate ale polițelor. Falimentele companiilor de asigurări au lăsat numeroși șoferi fără acoperire, obligându-i să încheie noi polițe la prețuri mai mari. Aceasta a generat o incertitudine considerabilă și a afectat negativ bugetele multor familii și afaceri.
Din punct de vedere economic, criza din piața asigurărilor auto a avut repercusiuni serioase. Instabilitatea companiilor de asigurări a condus la pierderi financiare importante și a afectat funcționarea normală a altor sectoare economice. De exemplu, firmele de transport au fost nevoite să suporte costuri suplimentare pentru asigurări, ceea ce a dus la creșterea prețurilor pentru serviciile oferite. Importanța unui sistem de asigurări stabil și transparent nu poate fi subestimată. Asigurările auto nu doar că protejează șoferii din punct de vedere financiar, ci contribuie și la siguranța rutieră și la funcționarea eficientă a economiei.
Într-o piață stabilă și bine reglementată, consumatorii trebuie să aibă încredere că vor primi despăgubirile necesare în caz de accidente și că nu vor fi expuși riscurilor financiare nejustificate.
Una dintre cele mai grave deficiențe în gestionarea pieței de asigurări auto din România a fost lipsa unei supravegheri proactive și eficiente. Autoritățile, în special Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), nu au reușit să monitorizeze corespunzător sănătatea financiară a companiilor de asigurări, permițând acumularea unor riscuri semnificative.
Deși au existat semnale de avertizare, cum ar fi rapoarte financiare inconsistente și reclamații ale consumatorilor, aceste semnale nu au fost investigate în mod adecvat. Această neglijență a dus la prăbușirea unor companii importante și la pierderi semnificative pentru asigurați.
Un alt aspect problematic a fost incapacitatea de a implementa și aplica reglementări stricte pentru a preveni comportamentele neetice și practicile de gestionare defectuoasă. Deși legislația a fost actualizată de mai multe ori, punerea în aplicare a fost adesea superficială.
Companiile de asigurări au continuat să opereze cu rezerve insuficiente și să-și asume riscuri nejustificate, fără a se confrunta cu sancțiuni adecvate. Această lipsă de fermitate a contribuit la perpetuarea unui mediu de afaceri nesigur și vulnerabil la crize.
Autoritățile, companiile de asigurări, organizațiile neguvernamentale și consumatorii trebuie să lucreze împreună pentru a identifica soluții durabile și pentru a promova un mediu mai stabil și mai sigur pentru toți participanții. Cu un angajament comun pentru îmbunătățirea calității și accesibilității asigurărilor auto putem construi un sistem mai rezistent și mai echitabil pentru toți cetățenii României.
Prin implementarea unor platforme digitale moderne și a soluțiilor de inteligență artificială procesele de emitere și gestionare a polițelor de asigurare ar putea deveni mai eficiente și mai transparente. Aceasta ar putea reduce costurile operaționale și ar putea îmbunătăți experiența consumatorilor, stimulând astfel concurența și inovarea în întreaga industrie.
Promovarea unui mediu concurențial sănătos și implementarea unor reglementări eficiente ar putea contribui la reducerea prețurilor și la îmbunătățirea accesului la asigurări auto pentru toți șoferii. Astfel, se poate crea un echilibru între protecția financiară a consumatorilor și sustenabilitatea pieței asigurărilor auto în România.
În final, să ne amintim că siguranța nu are preț, iar fiecare dintre noi are responsabilitatea de a contribui la crearea unei societăți mai sigure și mai armonioase.
„Partidul Național Liberal a adus România mai aproape de aderarea completă la spațiul Schengen”
România este mai aproape ca niciodată de integrarea deplină în spațiul Schengen. Acesta este mesajul cu care ministrul liberal al internelor, Cătălin Predoiu, a venit de la reuniunea ministerială a Forumului Salzburg, organizată de președinția bulgară a acestui format de dialog la nivel regional, ce urmărește consolidarea cooperării între statele membre, prin dezvoltarea unei abordări coordonate cu privire
la principalele riscuri la adresa securității regionale. În ultima perioadă, România a crescut semnificativ cooperarea cu vecinii săi, dar și cu partenerii regionali și instituțiile europene competente, reușind astfel să obțină rezultate bune în ceea ce privește securitatea granițelor și controlul fenomenului migraționist.
Conform datelor Frontex, în primele 9 luni ale anului 2024, numărul de detecții pe ruta Balcanilor de Vest a înregistrat cea mai mare scădere dintre toate rutele migratorii, -79%, fapt ce confirmă că măsurile luate de autoritățile române, sub coordonarea reprezentanților PNL, au fost eficiente.
Prin eforturile Partidului Național Liberal, România se află, astăzi, mai aproape ca niciodată de o aderare deplină la spațiul Schengen, având două argumente puternice pentru aderarea la „Land Schengen”: performanța în combaterea migrației ilegale și aplicarea impecabilă a procedurilor „Air and Maritime Schengen”. Acțiunile României au consolidat rolul țării ca furnizor de securitate la nivel regional, iar acest lucru trebuie să fie recunoscut oficial de către toate statele membre ale spațiului Schengen. Rezultatele operative importante obținute în ultima perioadă sunt rezultatul firesc al unui întreg proces ce include analize de risc, identificarea provocărilor în materie de securitate, elaborarea unor răspunsuri ferme și realizarea unor acțiuni concrete pentru destructurarea rețelelor criminale.
Partidul Național Liberal s-a aflat în prima linie a acestui proces de aderare la spațiul Schengen. Deși am întâmpinat piedici și rea-voință pe acest drum, nu ne-am descurajat și am continuat demersurile și eforturile pentru a face realitate acest deziderat care nu mai poate suporta o prea mare amânare.
## **Domnul Ioan Vulpescu:**
„Retrospectiva unui mandat cu multe provocări și oportunități”
Pe parcursul mandatului de deputat, 2020-2024, m-am dedicat proiectelor legislative și inițiativelor menite să sprijine cultura, educația și identitatea națională, într-o perioadă marcată de digitalizare accelerată și provocări sociale. Au fost 4 ani plini de provocări și responsabilități, dar și de momente de împlinire în lupta pentru păstrarea memoriei noastre naționale, a culturii românești și pentru adaptarea acestora la lumea de azi. Realizările acestui mandat reflectă efortul de a construi o societate modernă, care își respectă rădăcinile și protejează memoria colectivă.
Printre proiectele esențiale ale acestui mandat s-a numărat Legea pentru digitalizarea memoriei naționale, inițiativă menită să ne asigure că patrimoniul istoric va fi protejat și accesibil oricui, oriunde. Prin introducerea plăcilor comemorative cu coduri QR, fiecare loc semnificativ devine o poartă către trecut, oferind generațiilor tinere o conexiune modernă și accesibilă cu valorile și evenimentele care ne-au definit. Este datoria noastră să facem istoria relevantă și accesibilă, să transmitem aceste valori într-un limbaj pe care nativii digitali îl consideră firesc.
Totodată, am propus o lege pentru transformarea bibliotecilor în adevărate centre de educație digitală, o reformă necesară pentru ca acestea să devină spații moderne de învățare și incluziune digitală. Legea bibliotecilor, deși încă în proces de adoptare, ar aduce o schimbare fundamentală în accesul la cunoaștere, consolidând rolul bibliotecarilor ca adevărați ghizi ai educației digitale. Îi datorăm fiecărui cetățean șansa de a naviga lumea informației moderne, iar bibliotecile trebuie să devină sfintele locuri ale cunoașterii, aducând patrimoniul cultural și informația mai aproape de comunități.
O altă inițiativă esențială a fost sprijinul acordat instituțiilor culturale prin reducerea cheltuielilor administrative. Reevaluarea bunurilor culturale de către experții Ministerului Culturii reprezintă o măsură practică, care oferă o șansă reală muzeelor și instituțiilor culturale de a-și concentra resursele pe actul cultural, nu pe birocrație. Patrimoniul nostru trebuie tratat cu respectul cuvenit, iar rolul nostru este să-l susținem în mod concret.
În plan diplomatic, am avut onoarea de a prelua funcția de președinte al Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei (AIO), contribuind astfel la promovarea valorilor creștine ale compasiunii, justiției și solidarității, în contextul unor multiple provocări globale. România și-a consolidat astfel rolul de pilon în susținerea dialogului interconfesional, AIO fiind un spațiu al cooperării între națiuni, în spiritul respectului reciproc și al păcii. Prin acest mandat, ne propunem să promovăm unitatea în diversitate, valorificând legătura profundă a ortodoxiei cu valorile europene.
În acești ani, am continuat și misiunea de a apropia cultura de public prin podcastul „Avangarda, cu Ionuț Vulpescu”, un spațiu de reflecție și dialog cu mari personalități ale vieții culturale românești. Cred cu tărie că înțelegerea profundă a culturii nu poate veni decât din întâlnirea directă cu oamenii care o creează, care o trăiesc. Într-o societate care tinde să-și piardă reperele, am adus vocea tradiției, a valorilor și a adevăratelor personalități în fața celor care vor să redescopere cultura românească autentică.
În încheiere, am convingerea că aceste demersuri sunt doar începutul pentru a da culturii românești locul pe care îl merită: aproape de oameni, aproape de sufletul nostru național. Prin legi și inițiative care aduc cultura mai aproape de cetățeni ne asigurăm că valorile și tradițiile noastre sunt păstrate și transmise mai departe. Rămânem astfel, cu toții, responsabili de a construi o societate în care educația, cultura și identitatea națională sunt respectate și valorizate.
## Bună dimineața, stimați colegi!
Vă rog să luați loc, să putem începe ședința noastră.
Vă anunț că din totalul celor 330 de deputați, până în acest moment, și-au înregistrat prezența 190.
Ordinea de zi a fost distribuită.
Vă reamintesc programul de lucru pentru astăzi: până la ora 11.00 – dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi; imediat după – sesiunea de vot final; iar la încheierea votului final – cele două ședințe – ședința Biroului permanent și ședința Comitetului liderilor.
Întreb liderii de grup dacă există obiecții în legătură cu ordinea de zi.
Domnule Coleșa, vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Acum două săptămâni fix, cred, la Comitetul liderilor, PSD și PNL m-au surprins cu o așa-zisă lege a lor, introdusă pe ordinea de zi a Camerei Deputaților la poziția a treia, rețineți!, și ea se referea și se referă la reducerea de taxe și impozite pentru familiile care au cel puțin trei copii în întreținere – născuți sau adoptați.
Repet, m-au surprins extraordinar de mult. Am crezut că brusc PSD și PNL s-au deșteptat în această privință și au copiat cât de cât una dintre inițiativele legislative pe care le-am făcut. Însă dezamăgirea a venit imediat...
Ordinea de zi!
...dânșii și-au dat seama de greșeală – au confundat legile – și au mutat acea inițiativă legislativă, care era, întâmplător, chiar a unui deputat AUR, pe poziția 79, în loc de poziția 3, înainte de a o scoate, probabil.
Drept urmare, propun... vă rog să propuneți mutarea Pl-x 271/2024 – Propunerea legislativă privind acordarea unor facilități fiscale sub forma unor reduceri/scutiri de la plata impozitelor pentru familiile care au în întreținere mai mult de trei copii, precum și pentru cele care adoptă copii – de pe poziția 79 înapoi pe poziția 3.
Mulțumesc.
Stimați colegi,
Vă rog să vă pregătiți cartelele, iar colegii din online să fie pregătiți.
Pl-x 271/2024, de pe poziția 79 pe poziția 3. Vot, vă rog.
Cu 106 voturi contra, 54 pentru, propunerea dumneavoastră a fost respinsă.
Domnule Andronache, vă rog.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Avem mai multe propuneri de modificare în ordinea de zi.
Să le luăm pe rând.
## Mulțumesc.
Propunem ca punctul 12 în ordinea de zi, PL-x 280/2019 – Proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 29/2019 referitoare la referendum – să devină punctul 2 în ordinea de zi. Aceasta ar fi prima propunere.
Eu mi le notez și o să le supun la vot pe rând, după aceea.
## În regulă.
A doua propunere e ca punctul 5 în ordinea de zi, respectiv PL-x 362/2024 – Proiectul de lege pentru amenajarea, administrarea și conservarea traseelor pedestre de interes național în scop recreativ –, să devină punctul 3 în ordinea de zi.
Apoi, punctul 2 acum în ordinea de zi, Proiectul de hotărâre privind modificarea și completarea Regulamentului Camerei Deputaților – PHCD 71/2024, să devină punctul 4 în ordinea de zi.
Și, în fine, ultima propunere de modificare, ca punctul 16 în ordinea de zi, respectiv PL-x 797/2023 – Proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 –, să devină punctul 5 în ordinea de zi.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Există pe una dintre propunerile dumneavoastră consens?
**Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu**
**:**
Primele trei... suntem OK; la ultima nu.
**Domnul Ilie-Alin Coleșa**
**:**
Pe trasee, da.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Bun.
Înseamnă că la PL-x 362/2024, de pe poziția 5 pe poziția
3, avem consens.
Nu votăm, avem consens. Bun. Așadar, vă rog să vă pregătiți cartelele. PL-x 280/2019, de pe poziția 12 pe poziția 2. Vot, vă rog.
159 de voturi pentru, 13 contra, 11 abțineri.
Poziția 12 devine poziția 2.
Pe următoarea propunere am avut consens.
Mergem mai departe. PHCD 71/2024, de pe poziția 2 pe poziția 4. Vot, vă rog.
Cu 162 de voturi pentru, două contra, 20 de abțineri, poziția 2 devine poziția 4.
PL-x 797/2023, de pe poziția 16 pe poziția 5.
Vot, vă rog.
Cu 129 de voturi pentru, 3 contra, 49 de abțineri, adoptată.
Stimați colegi, până rearanjez ordinea de zi, dați-mi voie...
## **Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu**
**:**
Tot la ordinea de zi.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
A, tot la ordinea de zi. Scuze! Vă rog.
## **Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu**
**:**
Tot la ordinea de zi. Am o propunere.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Dar de ce n-ați făcut-o atunci, imediat după, să le...? Vă rog.
## **Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu:**
## Colegi,
Avem pe ordinea de zi o propunere care a fost în dezbatere la comisiile reunite astăzi – Propunerea nr. 540/2024 privind pensiile militare.
Am urmărit dezbaterile de la cele două comisii și...
## **Domnul Gabriel Andronache**
**:**
Pe punctul 1.
Da, pe punctul 1.
Am văzut că nu e încărcat încă raportul. Am urmărit dezbaterile.
E un proiect care nu are impact bugetar.
Și îmi aduc aminte că acum un an și o lună premierul Ciolacu își asuma răspunderea pe un pachet de legi care să facă ordine în fiscalitate. Nu am văzut ce s-a întâmplat de atunci. L-am chemat în Parlament, să ne explice cum a economisit bani și cum a făcut ordine în fiscalitate, și cum a reparat inechități. Nu vrea să vină, fuge în continuare de Parlament. Însă ce vedem sunt niște cifre care cresc...
Propunerea...
...cifre de deficit...
...domnule Moșteanu!
## **Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu:**
...care cresc de la lună la lună.
Marcel Ciolacu cheltuiește în continuare niște bani pe care nu-i are...
Domnule Moșteanu...
## **Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu:**
...și...
eu îi cer...
...propunerea pe ordinea de zi!
## **Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu:**
## Da, imediat.
Vă cer responsabilitate, domnilor de la guvernare, de la PSD și PNL. Și asta înseamnă...
## **Domnul Gabriel Andronache**
**:**
Declarații politice.
18 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA a II-a, Nr. 126/12.XI.2024
...că pentru fiecare...
Domnule Moșteanu...
...leu pe care îl cheltuiți acum, un om se va trezi mai...
Domnule Moșteanu...
Lăsați-mă să termin!
...ordinea de zi!
## **Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu:**
...un om din privat va munci mai mult de mâine.
Și pentru asta...
vă cer să retrimitem proiectul la comisie...
Pl-x...?
...pentru a primi... Pl-x 540/2024.
...pentru a primi, de la Ministerul Finanțelor, de la Ministerul Apărării, de la Guvern, un impact bugetar. Pentru că... pentru fiecare leu pe care voi îl cheltuiți astăzi...
Am înțeles.
...sau de mâine încolo, un om...
Termen?
## **Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu:**
...din privat va trebui să muncească mai mult și să vă plătească mai multe taxe.
Termen?
## **Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu:**
O săptămână.
Domnule Roman, vă rog.
## **Domnul Florin-Claudiu Roman:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Am dorit doar să fac o precizare, pe procedură, înainte de a supune la vot solicitarea colegului.
Ori n-a fost la toată ședința, ori n-a fost atent – am pus acea întrebare referitoare la problema ridicată de dumnealui reprezentanților Ministerului Finanțelor și Ministerului Apărării, i-am rugat să intervină dacă este cazul. Deci...
## **Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu**
**:**
Și n-a fost cazul.
...din acest punct de vedere, cred că nu s-a uitat la... sau nu a ascultat...
Am înțeles.
## **Domnul Florin-Claudiu Roman:**
...toată ședința.
Iar, tot așa, rugămintea e să vă lămuriți și cu unii dintre colegii dumneavoastră care să știți că au votat...
în comisie acest proiect.
Mulțumesc.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Vă rog să vă pregătiți cartelele. Retrimitere la comisie pentru o săptămână,
Pl-x 540/2024.
Vot, vă rog.
43 de voturi pentru, 141 contra, 7 abțineri. Proiectul rămâne pe ordinea de zi.
Nemaifiind alte propuneri vizavi de ordinea de zi, intrăm și începem cu Proiectul de hotărâre privind modificarea...
Doamna Huțu, vă rog.
## **Doamna Alexandra Huțu:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Nu am obiecții pentru ordinea de zi, însă aș vrea să salutăm împreună prezența unor botoșăneni, elevi de liceu și de gimnaziu, participanți la diferite concursuri de istorie, cu profesorii acestora, profesorii lor îndrumători, care obțin rezultate la olimpiade și la concursuri, după cum spuneam, precum și membri ai Asociației „Cultul Eroilor” din județul Botoșani sunt prezenți astăzi alături de noi și aș vrea să îi salut, de aici, de la tribună, și să-i felicităm...
pentru tot ceea ce fac zi de zi ca să țină vie istoria neamului românesc.
Mulțumesc.
Dragi colegi,
În stânga, în stânga. Tot timpul, în stânga. Acolo sunt. – Proiectul de hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 74/2020 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților; PHCD 84/2024.
Proiectul de hotărâre a fost distribuit. Întreb dacă sunt obiecții de ordin general. Nu.
Dacă la titlu sunt obiecții? Nu. Adoptat. La preambul? Nu. Adoptat. La articolul unic? Nu. Adoptat. Proiectul de hotărâre rămâne la votul final. – Proiectul de hotărâre privind validarea unor mandate de deputat; PHCD 88/2024.
Domnule Ștefan-Ovidiu Popa, președintele Comisiei de validare, vă rog, prezentați raportul și proiectul de hotărâre.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Raport privind validarea unor mandate de deputat Comisia de validare s-a întrunit astăzi pentru:
– validarea mandatului de deputat al domnului Fediuc IlieCătălin, declarat supleant la alegerile din 6 decembrie 2020, în Circumscripția electorală nr. 35 Suceava, pe lista Partidului Social Democrat, pe locul devenit vacant ca urmare a demisiei domnului Șoldan Gheorghe; și
– validarea mandatului de deputat al doamnei Cojocaru Dorina-Maria, declarată supleant la alegerile din 6 decembrie 2020, în Circumscripția electorală nr. 25 Ilfov, pe lista Partidului Național Liberal, pe locul devenit vacant ca urmare a demisiei domnului Tuță George-Cristian.
Procedând la examinarea documentelor depuse, Comisia de validare propune plenului validarea mandatelor de deputat prevăzute în prezentul raport, precum și adoptarea hotărârii anexate.
O să dau citire și hotărârii.
Hotărâre privind validarea unor mandate de deputat
Art. 1. – Se validează mandatul de deputat al domnului Fediuc Ilie-Cătălin, declarat supleant la alegerile din 6 decembrie 2020, în Circumscripția electorală nr. 35 Suceava, pe lista Partidului Social Democrat, pe locul devenit vacant ca urmare a demisiei domnului Șoldan Gheorghe.
Art. 2. – Se validează mandatul de deputat al doamnei Cojocaru Dorina-Maria, declarată supleant la alegerile din 6 decembrie 2020, în Circumscripția electorală nr. 25 Ilfov, pe lista Partidului Național Liberal, pe locul devenit vacant ca urmare a demisiei domnului Tuță George-Cristian.
Vă mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc. Dacă la titlu există obiecții? Nu. Adoptat. La preambul? Nu. La art. 1? Nu. La art. 2? Nu.
Am încheiat dezbaterile. Proiectul de hotărâre rămâne la votul final.
1. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat; Pl-x 540/2024.
Suntem în procedură de urgență.
Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva să ia cuvântul? Nu.
Rog reprezentantul Comisiei pentru apărare și Comisiei pentru buget, pentru prezentarea raportului comun. Vă rog, domnule Moldovan.
Iar la final să faceți și propuneri pentru timpii de dezbatere.
## **Domnul Sorin-Dan Moldovan:**
Mulțumesc, domnule președinte.
În conformitate cu prevederile art. 95 și 117 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională au fost sesizate, pentru dezbatere pe fond, cu Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.
La dezbaterea inițiativei legislative s-au avut în vedere avizele Consiliului Economic și Social, al Consiliului Legislativ și punctul de vedere al Guvernului.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 223/2015, în scopul aducerii la același nivel a pensiilor celor care au lucrat în aceleași condiții în sistemul național de apărare.
Potrivit prevederilor art. 62, 64 și 132 din Regulamentul Camerei Deputaților, examinarea inițiativei legislative a avut loc în ședința comună din data de 29 octombrie 2024, cu prezență fizică și online.
În urma examinării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să transmită plenului Camerei Deputaților prezentul raport, prin care se propune adoptarea propunerii legislative cu amendamentele admise prezentate în anexa nr. 1.
În raport cu obiectul și conținutul său, inițiativa legislativă face parte din categoria legilor organice.
Propun timp de dezbatere – un minut.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Haideți să ne mai gândim. Măcar 3 minute.
3 minute.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Așa. Mă bucur că ne înțelegem. Vă rog să vă pregătiți cartelele. Vot pentru 3 minute – timpi de dezbateri. Vot, vă rog.
## **Domnul Adrian Solomon**
**:**
Procedură!
Cu 143 de voturi pentru, 50 contra, două abțineri, doi colegi care nu votează, timpii de dezbateri au fost aprobați. Domnul Solomon, procedură, vă rog.
## **Domnul Adrian Solomon:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Pentru stenogramă, nu pentru că aș aștepta vreun răspuns.
Pentru prima oară o propunere legislativă care se referă la drepturi de pensie nu trece prin Comisia pentru muncă, nici măcar la aviz.
Mai mult decât atât...
Mai mult decât atât, această propunere legislativă vine să modifice Legea nr. 223/2015, care a fost votată decizional la Cameră.
Procedura pe care ați inventat-o dumneavoastră, colegii de la liberali, cu conducerea Senatului, vă spun din start că este neconstituțională, pentru că nu poate fi actul normativ decis pentru toată lumea; decizional la Cameră și acum să se ducă la Senat.
Vă legați de o decizie a Curții Constituționale de anul trecut, pe Legea cu privire la modificarea legilor speciale, dar acolo decizia se referea la modificarea statutului magistraților și doar pentru aceea trebuia să se întoarcă la Senat, ca și Cameră decizională.
Ceea ce faceți acum este praf în ochi și păcălirea celor care așteaptă din partea dumneavoastră rezolvarea serioasă și pe bune a acestei probleme.
Îi păcăliți și o să vă judece toți cei care nu o să beneficieze de modificarea acestor prevederi legale.
Domnule Roman, vă rog.
## **Domnul Florin-Claudiu Roman:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Nu-l bănuiesc pe antevorbitorul meu de naivitate și sunt convins că nu vrea să păcălească pe nimeni, cum sunt la fel de convins că va și vota proiectul de lege al Partidului Național Liberal.
Eu vreau să mulțumesc, în numele Grupului PNL, care a inițiat acest proiect de lege, tuturor colegilor care au votat în comisie și sunt convins că vor vota, cu mare majoritate, și în plen acest proiect de lege.
Acum, cu siguranță, colegul meu nu este nici constituționalist, nici nu decide în numele Curții.
Iar dacă e să ne amintim cum ați modificat dumneavoastră, dacă vă amintiți, prin ordonanță de urgență, în perioada mandatului doamnei Olguța Vasilescu, o lege, cred că vă puteți da seama că cei care au greșit din acest punct de vedere și care ne-au dus în situația de astăzi sunteți chiar dumneavoastră – erați, dacă nu mă înșel, și atunci președintele Comisiei pentru muncă – și era un ministru al muncii din partea dumneavoastră.
Astăzi, ca să zic așa, facem dreptate, îndreptăm inechitățile pe care dumneavoastră le-ați introdus prin ordonanță de urgență și ați modificat legea la momentul respectiv.
Și cred că ar fi bine să ascultați sfatul șefului de partid, să nu atacați o instituție a statului român pentru că este campanie electorală.
Vă mulțumesc tuturor.
## **Domnul Adrian Solomon**
**:**
Drept la replică!
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
## Domnul Miklós Zoltán.
Stimați colegi!
Domnule Solomon!
Domnule Roman, vă rog, luați loc.
Domnule Solomon, nu v-a pomenit numele.
Vă rog, domnule Solomon!
Vă rog, domnule Solomon!
Domnule Solomon, vă rog! Domnule Roman, luați loc.
Domnule Miklós Zoltán, vă rog, luați cuvântul.
## **Domnul Miklós Zoltán:**
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
În materie de pensii, susținem eliminarea inechităților. Așa am făcut de fiecare dată și așa vom face și de acum încolo.
Dacă este nevoie de ajustări, actualizări și în cazul pensiilor militare, suntem de acord cu aceste recalculări, dar nu așa, stimați colegi, cum apar în acest proiect de lege. Se propune ca... cuantumul pensiilor militare să se actualizeze ori de câte ori se majorează solda, salariul gradului profesional, solda de funcție și așa mai departe.
Cum ar fi, dragi colegi, dacă an de an am indexa pensiile normale ale celor aproximativ 5 milioane de pensionari, de exemplu, cu salariul mediu brut?
Nu facem așa ceva. Și considerăm că prin această soluție găsită de inițiatori se introduce un caracter profund discriminatoriu la adresa celorlalți pensionari.
În altă ordine de idei, lipsește fișa financiară de la Guvern, lipsește informarea Guvernului.
Vă aduc la cunoștință sau vă reamintesc că există o lege, Legea responsabilității fiscal-bugetare, care spune că în orice situație... când avem în față inițiative care au implicații asupra bugetului de stat, este obligatorie solicitarea informării din partea Guvernului. Acest lucru lipsește.
În concluzie, această inițiativă nu numai că este incorectă, din cauza acelor actualizări anuale, ci ridică și probleme de constituționalitate.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Adrian Solomon**
**:**
Drept la replică!
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Domnul Chelaru, vă rog.
Domnul Chelaru, vă rog.
Vă rog, domnule Chelaru.
Domnul Chelaru, Grupul AUR.
Domnule Solomon, i-am dat cuvântul.
Domnule Chelaru, vă rog.
## **Domnul Mircia Chelaru:**
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Reușim să ne exprimăm în scurt cuvântul nostru, în cele, probabil, 90 de secunde, nicidecum un minut.
Am fost foarte atent la această dispută între două părți, hai să spunem, mastodonți în politică.
Ca o concluzie – nu vorbesc despre oportunitatea momentului, ci despre oportunismul politic. Vă certați între dumneavoastră, uitând că ambele părți ați fost promotorii acestor inepții care s-au abătut ca o grindină permanentă către acest corp social, către această categorie a societății numită Rezerva Armatei Române.
O să dau răspuns cuiva care a spus că... făcea comparație cu cele 5 milioane de pensionari.
Nu, domnule, acești oameni sunt în continuare în serviciul militar în rezervă și sunt plătiți ca atare în această calitate.
La ceea ce vă referiți dumneavoastră este iarăși o trimitere cât se poate de oportunistă. În al doilea rând, sunt surprins, chiar surprins a mirare, văzând cum un amendament a fost pus azi-noapte, iar de dimineață a apărut din nou, pe motiv că domnul Simonis ar fi zis că domnul Ciucă își trage 20% în venituri, precum Iohannis, cândva.
Nu trebuie să confundăm partea cu întregul, iar principiul universalismului și al egalității este unul dintre cele care stau la baza legiferării.
Așadar, a introdus peste noapte nu știu cine un amendament în formă primară, care face legea să riște să fie făcută neconstituțională.
Din păcate, problema Armatei Române a rămas pe mai departe un joc între părți și este păcat, dragii mei, că nu sesizați măcar gravitatea momentului și nicidecum exploatarea politică...
brio un singur principiu. Nu egalitatea în fața statului sau în fața legii, pe acela l-ați încălcat, ci ați aplicat „Cine împarte parte-și face”. Și, într-adevăr, v-ați făcut parte și dumneavoastră, și categoriilor pe care le-ați ales dumneavoastră din pix.
Pentru toate aceste motive, USR va vota contra acestei legi, care n-ar fi trebuit niciodată nici măcar propusă, darămite votată.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Domnul Budăi.
**Domnul Gabriel Andronache**
**:**
Scuze, e procedură de urgență!
Domnul Solomon a vorbit pe procedură.
Vă rog...
...momentană.
...să finalizați.
Vă mulțumesc _. (Aplauze.)_
Domnul Năsui.
## **Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Inechități – asta este justificarea pentru acest proiect de lege, să rezolvăm inechitățile din sistemul de pensii. Dar nu inechitățile dintre pensionarii normali, dintre pensionarii contributivi și pensionarii speciali, nu acelea sunt inechitățile care deodată au surprins majoritatea parlamentară, ci inechitățile dintr-o categorie de pensionari speciali _. (Vociferări.)_
Cu 50 de bani a crescut pensia medie contributivă în România, de la 1 ianuarie până la finalul lunii august, conform Casei Naționale de Pensii Publice.
Aceeași Casă Națională de Pensii Publice ne spune cât a crescut și pensia specială medie – cu 136 de lei, de peste 270 de ori mai mult.
Asta era inechitatea care trebuia rezolvată acum, nu să creșteți din nou pensii speciale. Asta în timp ce peste tot se discută despre cum vor crește taxele de la anul. Pentru că fiecare dintre leii care vor fi dați acestor categorii pe care dumneavoastră le-ați privilegiat prin legi speciale, pentru pensii și pentru alte lucruri, sunt plătiți din banii contribuabililor, din banii celor care muncesc și mai plătesc taxe în România.
Ați promis în repetate rânduri că desființați pensiile speciale în 30 de zile. N-ați făcut nimic. Și nu doar că n-ați făcut nimic, dar apoi, când ajungeți la guvernare, faceți fix opusul, creșteți din nou pensiile speciale, de au ajuns să fie peste 1% din PIB pensii speciale.
Nicio țară din Europa nu are mai multe categorii de speciali câte are România. De ce? Pentru că ați aplicat cu
N-aș fi intervenit dacă nu ar fi trebuit să combatem minciuna, stimate coleg.
În ianuarie, pensia medie – 2.289; în ultima lună în plată – 2.792.
Într-adevăr, diferența este de „50 de bani”!
Restul – cu pensiile speciale – v-a mai explicat ministrul dumneavoastră care a fost la Justiție, domnul Stelian Ion, v-a spus, dar e campanie electorală.
Ați fost la guvernare, ați avut Ministerul Justiției, n-ați făcut nimic!
Domnule Coarnă, vă rog.
## **Domnul Dumitru Coarnă:**
Mulțumesc, domnule președinte. Vreau să fac câteva precizări.
Când vorbim despre anexa nr. 6, despre pensiile militare, ele nu sunt pensii speciale, sunt pensii ocupaționale.
Facem parte din sistemul euroatlantic; singurele categorii socioprofesionale care sunt pensionate pe alte criterii decât contributivitatea sunt militarii și polițiștii.
Repet, singurele categorii socioprofesionale pensionate după alte criterii în afară de contributivitate, în sistemul euroatlantic, sunt militarii și polițiștii.
Sigur că domnul de la UDMR confundă termenii. Confundă indexarea cu actualizarea.
Nu vorbim despre indexare. Indexarea se raportează la puterea de cumpărare.
Pensionarii militari nu au mai fost actualizați din 2017. Sunt diferențe extrem de mari între un pensionar care își deschide dreptul la pensie astăzi și unul care și-a deschis dreptul la pensie în 2016. Sunt sume duble, triple chiar. Și era nevoie de această actualizare.
Problema de fond este că – eu votez pentru adoptarea acestei legi, dar..., dar eu am participat la elaborarea Legii nr. 223 – domnul Solomon are dreptate, în iunie 2015, Camera decizională care a votat această lege a fost și este Camera Deputaților.
Nu sunt incidente art. 118 alin. (2), pentru că acolo face trimitere la Statutul cadrelor militare; sunt incidente art. 47 alin. (2) din Constituție, cu art. 75 alin. (1). În opinia mea, cred că dumneavoastră în mod deliberat creați această posibilitate de neconstituționalitate. Pentru că, dacă voiați să aplicăm această lege și militarii să primească ceva, PNL, la Comisia pentru buget, finanțe aveți PL-x 262
, unde eu am depus amendamente cu privire la grad și astăzi noi puteam să majorăm gradul și militarii, polițiștii aveau în plată pensia începând cu 1 decembrie 2024.
Dar în mod deliberat dumneavoastră creați această posibilitate de atac la Curte și sigur că se încalcă principiul bicameralismului politic.
Uitați-vă în lege!
Repet, incidente sunt art. 47 alin. (2) și art. 75 alin. (1), și nu art. 118 alin. (2).
Eu voi vota pentru adoptarea acestui proiect.
Dar haideți să nu creăm o diversiune politică...
Mulțumesc.
...pentru că în 24 noiembrie și 1 decembrie se votează.
Eu sper ca dumneavoastră să vă țineți de cuvânt și militarii și polițiștii să primească aceste actualizări.
Mulțumesc mult.
Voi vota pentru adoptare.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Vă reamintesc că...
Consiliul Legislativ a stabilit exact care este traseul pentru acest proiect de lege. Dacă de la art. 1 la art. 7 există obiecții sau comentarii? Nu.
Adoptate.
Dacă susține cineva amendamentul respins? Domnule Coarnă, vă rog.
Este un singur amendament depus la anexa nr. 2:
„1. După pct. 1 din Articolul unic se introduce punctul 2, cu următorul cuprins: «2. După articolul 60 se introduce art. 60[1] , cu următorul cuprins: Art. 60[1] – Dispozițiile art. 60 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător și în cadrul procedurii de actualizare a pensiilor militare de stat prevăzută la art. 59[1] »”.
Ce înseamnă lucrul ăsta?
V-am spus că avem trei sisteme de referință. Înseamnă că, dacă nu introducem acest articol, cei care s-au pensionat după Ordonanța nr. 59 nu vor putea fi beneficiarii acestei actualizări. Și atunci putem să ieșim din acel plafon, să comparăm plafonul unui pensionar în plată cu plafonul salariului net al unui polițist, militar în plată. Și acest amendament al meu creează această posibilitate.
Sigur că o să vină domnii de la PNL și o să spună că au depus un amendament.
E adevărat, dar ați scos art. 108 din Legea nr. 223. Creați o altă diferență, pentru că celui care deschide dreptul la pensie i se aplică art. 108, cu 3%, 6%, 9%...
Mulțumesc.
...celui căruia îi actualizăm nu i se aplică. Mulțumesc.
Vă rog să vă pregătiți cartelele și tabletele. Vot pentru marginal 1, amendamente respinse. Vot, vă rog.
167 abțineri, 3 voturi contra, 26 pentru. Amendamentul rămâne respins.
Propunerea legislativă rămâne la votul final.
· other
50 de discursuri
## **Domnul Marius-Constantin Budăi:**
În conformitate cu prevederile art. 95 și 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului au fost sesizate, spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu PL-x 280/2019 – Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2019 privind modificarea și completarea unor acte normative în materie electorală, precum și pentru unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European și a referendumului național din 26 mai 2019.
Camera Deputaților este Camera decizională.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de act normativ.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil.
În conformitate cu prevederile art. 62, 64 și 132 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările ulterioare, comisiile au examinat inițiativa legislativă în ședințe separate.
În urma dezbaterilor și a opiniilor exprimate, membrii comisiilor sesizate în fond au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2019 privind modificarea și completarea unor acte normative în materie electorală, precum și pentru unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European și a referendumului național din 26 mai 2019, cu amendamente admise, prezentate în anexa care face parte integrantă din raportul comun. În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.
Supun atenției dumneavoastră timpul de dezbatere – două minute.
Domnule președinte, vă rog să supuneți la vot.
Vă rog să vă pregătiți cartelele. Timp de dezbatere – două minute.
Vot, vă rog.
175 de voturi pentru, 18 contra, 3 abțineri, 3 colegi care nu votează.
Timpii de dezbateri au fost aprobați. Dezbateri generale, domnule Andronache? Vă rog.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Iau cuvântul în numele Grupului parlamentar al PNL, pentru a spune că am solicitat dezbaterea acestei ordonanțe de urgență care reglementează sau a reglementat modul de desfășurare a referendumului din 2019, pentru a stabili o procedură care să permită desfășurarea referendumului local inițiat de primarul general al capitalei, modificare pe care noi o considerăm necesară pentru a permite desfășurarea unui referendum local în același timp cu alegerile prezidențiale sau cu alegerile parlamentare.
Procedura ce urmează a fi instituită prin votul dumneavoastră – și aici facem apel la funcția de interpretare originală pe care Parlamentul o are la dispoziție atunci când adoptă legi –, această procedură va permite ca rezultatele din secțiile de votare, ca urmare a desfășurării în aceeași secție de votare și în același timp, cu aceleași ștampile de vot, a referendumului local, să fie numărate în secțiile de votare, să fie ulterior cumulate și realizate procesele-verbale la nivelul oficiilor constituite la nivelul municipiului București, pentru alegerile prezidențiale, iar rezultatul final, prin cumularea rezultatelor de la oficiile din municipiul București, de sectoare, să fie realizat de către Biroul Electoral Central.
Mai precizăm următorul aspect – că acest referendum este necesar. Se vede din sondajele de opinie că cetățenii municipiului București doresc desfășurarea referendumului local în același timp cu alegerile prezidențiale.
Sens în care vă adresăm rugămintea de a vota ordonanța de urgență, cu modificările care au intervenit în urma dezbaterilor din comisii.
Mulțumesc.
Vă mulțumesc mult.
Domnule Miklós Zoltán, vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, UDMR susține instituția referendumului. Considerăm că, dacă avem de-a face cu orice subiect important în viața unei comunități locale, este important ca
cetățenii să aibă posibilitatea să-și exprime părerea în cadrul unor referendumuri, nu doar în București, în toate comunitățile locale, în toate județele și în toate orașele.
În schimb, nu susținem organizarea unui referendum concomitent cu alegerile prezidențiale și cu alegerile parlamentare. Considerăm că în cadrul alegerilor parlamentare și prezidențiale avem de-a face cu un vot politic, care trebuie lăsat liber, fără alte interferențe, motiv pentru care UDMR se va abține.
Vă mulțumesc.
Domnule Moșteanu, Grupul USR, vă rog.
USR a susținut și ieri, în Comisia pentru administrație, această propunere care permite organizarea de referendum local odată cu alegerile prezidențiale sau parlamentare. Credem că este un lucru ce ține de eficiență, până la urmă.
Am susținut propunerea lui Nicușor Dan și îl susținem în continuare. L-am susținut de la început, în fiecare zi, în consiliul local, la alegeri, și în 2020, și în 2024.
USR a susținut și susține viziunea de organizare și de dezvoltare a Bucureștiului propusă de Nicușor, nu doar din când în când, așa cum susțin PNL-iștii, care acum 4 luni de zile îl înjurau pe la televizor și veneau cu candidați-fantomă, să o sprijine pe Gabriela Firea, prin spate.
Nu le-a ieșit schema atunci. Acum se gudură ca niște cățeluși pe lângă Nicușor. Însă cetățenii Bucureștiului au văzut în ce direcție merge Bucureștiul, au văzut care sunt oamenii care țin la București și au văzut care sunt găștile care se amestecă, galben cu roșu, convenabil, din când în când. Vom vota pentru acest proiect.
Domnule Dan Tanasă, vă rog.
## **Domnul Dan Tanasă:**
Domnule președinte, Mulțumesc frumos.
Nicușor Dan a propus, a inițiat consultarea populației fără să...
consultarea bucureștenilor fără să aibă o bază legală în acest sens.
Iar ce faceți acum este să modificați o lege de aprobare a ordonanței de acum 5 ani, ca să încercați să îi puneți la dispoziție lui Nicușor Dan un cadru legal.
Deci, repet, propunerea lui Nicușor Dan este complet în afara legii. Campania electorală pentru alegerile prezidențiale a început deja și, în totală bătaie de joc, modificați legislația electorală în timpul campaniei electorale.
Astea sunt demersuri specifice Coreei de Nord, Rusiei și altor sisteme totalitare, de a schimba în timpul jocului, în timpul campaniei electorale, de a modifica legislația electorală.
Așa ceva nu este posibil în nicio țară care se pretinde democratică. Doar în regimurile totalitare se întâmplă acest lucru.
Sigur că da, susținem dreptul oamenilor de a fi consultați prin referendum. Așa se exercită autoritatea poporului. Însă acest lucru trebuie să se facă cu respectarea legii, nu într-un heirup din acesta în care o coaliție se constituie ad-hoc și decide să modifice pe repede înainte.
Aveți foarte clar recomandările Comisiei de la Veneția, care vă spune foarte clar: nu puteți să modificați legislația electorală cu mai puțin de un an înainte de alegerile respective.
Călcați în picioare, încercați să-i manipulați pe oameni, așa cum ați făcut și cu Parlamentul de 300 de aleși, tot din zona PDL, PNL, PSD. Și iată că i-ați păcălit pe oameni.
Și în 2019 i-ați păcălit pe oameni tot cu un referendum, ca să-i aduceți la vot. Și asta faceți și acum. V-ați încolonat toți în spatele lui Nicușor Dan, inclusiv PSD, USR, PNL, Forța Dreptei, încercând să capitalizați.
Dar noi vă spunem doar atât: ce faceți acum este complet neconstituțional.
Și nu pot să nu mă uit, sigur că da...
Și termin, domnule președinte.
...cât de ridicolă este situația că aceleași partide care au sabotat în mod intenționat referendumul pentru familie din 2018 – USR, PSD...
Vă rog să finalizați.
...PNL, UDMR – aceleași partide vorbesc acum de necesitatea acestui referendum.
Mulțumesc.
Un singur partid politic are...
Domnule Tanasă...
...în programul său de guvernare...
...mulțumesc.
...desființarea...
Mulțumesc.
...sectoarelor în București...
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
În regulă.
Vă reamintesc, stimați colegi, suntem în procedură de urgență, un singur vorbitor de grup.
Îmi pare rău, doamnă Stoica.
Domnule Ludovic Orban, vă rog.
## **Domnul Ludovic Orban:**
## Doamnelor și domnilor,
Am ținut neapărat să vin la microfonul Camerei Deputaților, la această dezbatere, pentru a spune limpede că susțin referendumul inițiat de Nicușor Dan.
Pe de altă parte, referendumul se poate desfășura indiferent dacă are sau nu are loc această modificare legislativă, pentru că sunt îndeplinite condițiile legale și pentru că referendumul se poate desfășura oricum, și dacă astăzi Camera Deputaților modifică sau nu modifică această lege.
Ce mă amuză...
ce mă amuză este cum de în decurs de 4 luni PNL-ul, din cel mai mare adversar al lui Nicușor Dan, PNL, din partidul care s-a asociat cu PSD, în încercarea de a susține un candidat care să îl bată pe Nicușor Dan, PNL, care a făcut o campanie mizerabilă împotriva lui Nicușor Dan, s-a trezit acum să vină cu un astfel de proiect de lege, în disperarea de a mai scoate niște voturi de la cei care au încredere în Nicușor Dan.
Nu veți reuși lucrul ăsta. Oamenii știu foarte bine ce ați făcut în campania de locale, care a fost atitudinea voastră față de Nicușor Dan și încercarea asta disperată a lui Ciucă de a se lipi de imaginea lui Nicușor Dan devine ridicolă, penibilă și o să-i enerveze cumplit pe bucureștenii care au votat cu Nicușor Dan și știu foarte bine că, de fapt, PNL a făcut tot ce este omenește posibil pentru a îl împiedica pe Nicușor Dan să câștige un nou mandat.
Închei prin a readuce aminte faptul că, în ciuda recomandărilor Comisiei de la Veneția, în ciuda unor decizii ale Curții Constituționale...
Mulțumesc.
...și acum se procedează la o modificare legislativă în timpul jocului, așa cum s-a întâmplat...
Mulțumesc.
...cu ordonanța de urgență de comasare, care nici astăzi nu este judecată din punct de vedere constituțional...
Mulțumesc.
## **Domnul Dan Tanasă:**
...și acel partid este Alianța pentru Unirea Românilor.
Mulțumesc, domnule Orban.
...deși la Curtea Constituțională există o excepție...
Mulțumesc...
...de neconstituționalitate...
...domnule Orban.
Termin ideea. ...invocată de...
De ce de fiecare dată...
...mine...
...depășiți timpul?
...invocată de mine...
Vă mulțumesc.
...și care trebuie judecată de Curte.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Încercați o cadență mai rapidă.
Dacă la titlu există obiecții sau comentarii? Nu.
De la art. 1 la art. 12 dacă există comentarii? Nu. Proiectul de lege rămâne la votul final. Domnule Andronache, vă rog.
Pe procedură, domnule președinte.
Am rugămintea să prelungim programul de lucru până la punctul 4, inclusiv, până când dezbatem și PHCD 71/2024. Mulțumesc mult.
Vă rog să vă pregătiți cartelele.
Prelungirea programului de lucru până la dezbaterea PHCD 71/2024.
Vot, vă rog.
180 de voturi pentru, 16 abțineri, două voturi contra. Programul de lucru a fost prelungit.
· Dezbatere proiect de lege · retrimis
8 discursuri
Mulțumesc frumos.
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările ulterioare, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului, Comisia juridică, de disciplină și imunități, Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și Comisia pentru antreprenoriat și turism au fost sesizate, pentru dezbatere pe fond, cu Proiectul de lege pentru amenajarea, administrarea și conservarea traseelor pedestre de interes național în scop recreativ, transmis cu adresa PL-x 362/2024 din 11 iunie 2024.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.
Camera Deputaților este Camera decizională.
Consiliul Economic și Social a avizat favorabil.
Comisia pentru drepturile omului și Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO au avizat favorabil proiectul de lege.
Potrivit reglementărilor art. 62, 64 și ale art. 132 din Regulamentul Camerei Deputaților, membrii celor trei comisii au examinat proiectul de lege în ședințe separate.
În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate de către membrii comisiilor, s-a hotărât, cu majoritate de voturi, întocmirea unui raport comun de adoptare a Proiectului de lege pentru amenajarea, administrarea și conservarea traseelor pedestre de interes național în scop recreativ, cu amendamente admise și respinse, prezentate în anexa nr. 1 și anexa nr. 2, care fac parte integrantă din prezentul raport comun.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Mulțumesc frumos.
Mulțumesc.
Dezbateri generale, domnul Bogdan-Gruia Ivan, Grupul PSD, vă rog.
## **Domnul Bogdan-Gruia Ivan:**
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Deși de obicei avem rupturi în viziunea din Parlament, cred că de această dată avem în față ocazia de a fi cu toții de acord cu un proiect de lege extrem de constructiv, prin care ceea ce poate să fie un proiect pornit din județul Bistrița-Năsăud poate deveni un proiect național, care să unească românii și generațiile tinere și cele ale adulților din țara noastră.
Eram acum câteva luni de zile în cabinetul premierului Marcel Ciolacu, unde Alin Ușeriu, Tibi Ușeriu, de la Tășuleasa Social, Roxana Mînzatu, Marcel Iureș au venit cu acest proiect pe masa premierului României, care în secunda 2 a achiesat și a fost transparent și l-a adus în Parlament, tocmai pentru că e un proiect extrem de important, care unește români din diferite regiuni geografice, care pornește din Muntenia, merge prin Transilvania și ajunge în Moldova și în Bucovina.
Iar în această formă, prezentul proiect, născut, creat și gândit de Tășuleasa Social, în județul Bistrița-Năsăud, reprezintă o mare oportunitate atât pentru producătorii locali, cât și pentru cei care vin din zona rurală a țării noastre, până la turiștii care pot să vină și să atingă ceea ce înseamnă fibra neamului nostru românesc.
Mai departe, avantajul foarte mare este că ne conectăm și cu viitorul. Acest traseu gândit, Via Transilvanica, aduce în fața oamenilor oportunitatea de a folosi cele mai noi tehnologii, de la Google Street View și coduri QR pe fiecare dintre bornele care sunt puse pe acest traseu de peste 1.000 de kilometri, pentru a vedea tot ceea ce e în jur, după o simplă scanare cu telefonul mobil.
Iar acest program gândit de Tășuleasa Social mă bucur din suflet că a fost îmbrățișat de premierul Marcel Ciolacu.
Vreau să-i mulțumesc și lui Daniel Suciu, președintele Camerei, pentru munca de Sisif pe care a depus-o în ultimele luni pentru ca acest proiect să fie realizabil și în acord cu tot ceea ce înseamnă legislație națională.
Vă invit pe fiecare dintre dumneavoastră să-l descoperiți, să descoperiți România reală, să descoperiți România mergând pe jos pe Via Transilvanica și să faceți acest lucru începând cu județul Bistrița-Năsăud.
Domnul Andrușceac.
## **Domnul Antonio Andrușceac:**
## Felicitări inițiatorilor!
Vom vota acest proiect care este, bineînțeles, unul regional, nu unul național, așa cum ne-am fi dorit.
Este bine să se plece măcar de la acest proiect, unde sunt, într-adevăr, o grămadă de investiții în spate. E foarte bine că le-au făcut, e foarte bine că le dezvoltă și că băgăm bani în buzunarele unor oameni care au investit și merită să profite toată lumea de acest traseu, Via Transilvanica.
Vă aduc însă la cunoștință că o grămadă de trasee turistice din munții României sunt nepracticabile, pentru că nici în acest moment nu am putut să le securizăm vizavi de urșii care sunt în număr foarte mare și blochează aceste trasee, blochează investițiile pe care oamenii le-au făcut în cabanele montane de altitudine.
De asemenea, pierdem foarte mulți bani – și poate ne vom gândi și la traseele cicloturistice. Avem chiar la nivelul Europei șapte trasee EuroVelo. Unul dintre ele, traseul Dunării, ar fi trebuit să străbată și țara noastră.
Se pierd oportunități mari, nu numai de a aduce mulți turiști, ci de a face cunoscute bogățiile, frumusețile țării noastre și de a da o mână de ajutor antreprenorilor și producătorilor... prin care aceste trasee pot să treacă.
Haideți să votăm acest proiect, dar să nu rămânem doar la această inițiativă.
Toată țara este un parc național, toată țara ar trebui să beneficieze de proiecte de dezvoltare turistică, cicloturistică...
Și chiar putem să ne gândim la traseul Dunării, iarăși un traseu...
Vă rog să concluzionați.
...neexploatat. Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc.
Nemaifiind intervenții la dezbateri generale, trecem la dezbaterea proiectului de lege.
Dacă sunt intervenții la titlu? Nu.
Adoptat.
La articole?
Nu.
Adoptate.
Proiectul de lege rămâne la votul final.
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
19 discursuri
Raport asupra Proiectului de hotărâre privind modificarea și completarea Regulamentului Camerei Deputaților
Toate modificările propuse prin proiectul de hotărâre doresc simplificarea procedurii legislative și desfășurarea coerentă, fără blocaje, a procedurii parlamentare de dezbatere și adoptare a inițiativelor legislative.
În concretizarea celor expuse și în urma dezbaterilor și a opiniilor exprimate, Comisia pentru regulament a hotărât, cu 5 voturi pentru, să propună plenului Camerei Deputaților aprobarea proiectului de hotărâre cu amendamentele de tehnică legislativă admise, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.
Domnule președinte,
Vreau să vă supun atenției o eroare materială – la marginal 11, art. 84, în redactare.
Am să citesc varianta corectă a amendamentului comisiei:
„Camera Deputaților se întrunește în sesiuni extraordinare la cererea Președintelui României, a Biroului permanent ori a cel puțin o treime din numărul deputaților și de drept, în situațiile prevăzute de Constituție ori de prezentul regulament.”
Vă mulțumesc frumos.
Vă mulțumesc, domnule Ganț. Dezbateri generale? Domnul deputat Coleșa? Vă rog.
## **Domnul Ilie-Alin Coleșa:**
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
În afară de anumite modificări, care sunt pertinente, există o modificare care este cu totul și cu totul inacceptabilă în acest regulament. O regăsiți la marginal 7, între amendamentele admise, și ea se referă la modificarea art. 39 alin. (4), care în prezent spune așa – „Comitetul liderilor grupurilor parlamentare se întrunește în mod regulamentar în prezența a mai mult de jumătate din numărul liderilor grupurilor parlamentare...” – jumătate care trebuie să reprezinte majoritatea parlamentarilor, în funcție de reprezentativitatea acelor grupuri.
Și propunerea care se face, de modificare, este următoarea: „Comitetul liderilor grupurilor parlamentare se întrunește și lucrează în mod regulamentar dacă membrii prezenți reprezintă majoritatea deputaților.”
În actuala configurație parlamentară, unde avem șase grupuri parlamentare, dacă PNL și PSD, reprezentanții lor, liderii lor de grup se întrunesc doar ei doi, au dreptul de a face o ședință și a decide fără prezența altor lideri.
Ca atare, noi nu putem vota pentru asemenea modificări.
## **Domnul Ilie Toma**
**:**
Dar nu ne interesează.
## **Domnul Ilie-Alin Coleșa:**
Nu vă interesează?
Ar trebui să vă intereseze.
Vă mulțumesc. Domnule deputat Stoica Ciprian-Titi, vă rog.
## **Domnul Ciprian-Titi Stoica:**
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Dragi colegi,
În baza prevederilor regulamentare, dați-mi voie, tocmai pe ce a vorbit colegul meu, liderul de grup Ilie-Alin Coleșa, să formulez un amendament verbal...
la acest articol – să rămână în vigoare forma existentă.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Ștefan-Ovidiu Popa:**
Da.
Nemaifiind intervenții la dezbateri...
## **Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu**
**:**
Am eu o intervenție, să limpezim un pic.
Vă rog, domnule Moșteanu.
## **Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu:**
N-aș fi vrut să intervin, însă trebuie să corectez ceea ce s-a spus înainte.
În regulament, Comitetul liderilor funcționează pe ponderi.
Sunt liderul unui grup de opoziție în momentul ăsta. Am fost și parte din putere. Spiritul ședințelor și deciziilor în Comitetul liderilor este unul simplu. În Comitetul liderilor se votează pe ponderi, adică eu votez cu câte voturi are USR-ul în această Cameră a Deputaților, Gabi Andronache cu câte voturi are PNL-ul și așa mai departe.
Or, ăsta este spiritul, așa funcționează regulamentul.
Și, ca să vă dau un exemplu simplu, dacă ar fi șapte grupuri parlamentare care împreună ar avea 35%, să zicem, fiecare a intrat cu câte 5%, ar putea să blocheze indefinit activitatea acestei Camere a Deputaților.
Deci noi ne uităm la spirit, ne uităm la ce e corect, nu facem modificări doar pentru un anumit moment în timp. Ele trebuie să fie de bun-simț și să rămână în continuare.
Și le mulțumesc colegilor de la Departamentul legislativ pentru că au muncit să facă aceste modificări.
Aceste modificări de regulament au venit dintr-o nevoie practică. Ne-am tot lovit, în Comitetul liderilor și în discuții din Biroul permanent, de diverse probleme în activitatea noastră de zi cu zi.
Sunt aici niște oameni care muncesc indiferent de cum se schimbă puterea, de ani de zile, și țin în spate tot bunul-mers al hârtiilor în această instituție.
Le mulțumesc, în numele colegilor mei și sunt sigur că și în numele celorlalți lideri de grup.
Mulțumesc.
## **Domnul Ștefan-Ovidiu Popa:**
Vă mulțumesc.
Nemaifiind intervenții la dezbateri generale, trecem la dezbaterea proiectului de hotărâre.
Dacă sunt intervenții la titlu? Nu.
La articole?
Nu.
Domnule Coleșa, vreți să mai interveniți?
## **Domnul Ilie-Alin Coleșa**
**:**
Da.
Vă rog.
## **Domnul Ilie-Alin Coleșa:**
Da, tocmai pentru că nu ați luat în considerare propunerea regulamentară a colegului meu, deputatul Titi Stoica, fac următoarea propunere: dintre amendamentele admise, la marginal 7... propun să-l supuneți la vot.
Mulțumesc.
## **Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu**
**:**
Propui respingerea, că asta vrei.
## **Domnul Ștefan-Ovidiu Popa:**
Stimați colegi,
Avem o propunere a domnului Coleșa, pentru un amendament admis.
Rog colegii să își pregătească cartelele de vot. La fel, colegii din online.
Vot, vă rog.
171 de voturi pentru, 21 contra, 15 abțineri, 5 colegi care nu votează.
Dacă mai sunt intervenții? Nu.
Proiectul de hotărâre rămâne la votul final.
Vă rog să nu părăsiți sala. Urmează să începem sesiunea de vot final. Nu mai avem pauza de 30 de minute.
La fel, rugămintea o am și față de colegii din online.
PAUZĂ
DUPĂ PAUZĂ
Stimați colegi, vă rog să vă ocupați locurile. Colegii din online să fie pregătiți. Haideți să facem un vot de control al cvorumului!
Vot, vă rog. 222.
Suntem în cvorum.
Capitolul I. Proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaților
1. Proiectul de hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 74/2020 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților; PHCD 84/2024.
Vot, vă rog.
247 de voturi pentru, 4 contra, un coleg care nu votează. Adoptat.
2. Proiectul de hotărâre privind modificarea și completarea Regulamentului Camerei Deputaților; PHCD 71/2024.
Vot, vă rog.
222 de voturi pentru, 5 contra, 20 de abțineri. Adoptat.
Capitolul II. Legi ordinare. Respingeri
3. Proiectul de lege privind semnalizarea corespunzătoare
a drumurilor publice la nivel cu calea ferată; PL-x 548/2017. Vot, vă rog.
217 voturi pentru, 32 de abțineri, două voturi contra.
Propunerea de respingere a fost adoptată.
4. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură; Pl-x 536/2017.
Vot, vă rog.
Cu 191 de voturi pentru, 52 contra, 8 abțineri, doi colegi care nu votează, propunerea de respingere a fost adoptată.
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
2 discursuri
<chair narration>
#1497205. Propunerea legislativă privind instituirea zilei de 15 mai – Ziua ardelenilor; Pl-x 525/2017.
Vot, vă rog.
<chair narration>
#149847No, nu înțeleg vociferările din sală. No!
Chiar eu a trebuit să supun la vot așa ceva?! Tulai, tulai!
222 de voturi pentru, 8 contra, 19 abțineri.
Propunerea de respingere a fost adoptată.
· Dezbatere proiect de lege · adoptat
1 discurs
<chair narration>
#1500416. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 7 alin. (10) din Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile; Pl-x 328/2017.
Vot, vă rog.
Cu 236 de voturi pentru, 23 contra, două abțineri, doi colegi care nu votează, propunerea de respingere a fost adoptată.
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
1 discurs
<chair narration>
#1503127. Propunerea legislativă pentru completarea art. 271 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății; Pl-x 346/2017.
Vot, vă rog.
252 de voturi pentru, două contra, o abținere, un coleg care nu votează.
Propunerea de respingere a fost adoptată.
· procedural · adoptat
1 discurs
<chair narration>
#1505748. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 16 din Legea nr. 215 din 11 noiembrie 2016 privind ceremoniile oficiale; Pl-x 191/2018.
Vot, vă rog.
201 voturi pentru, 51 contra, 5 abțineri, 4 colegi care nu votează.
Propunerea de respingere a fost adoptată.
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
1 discurs
<chair narration>
#1508549. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 18[1] din Legea nr. 69 din 28 aprilie 2000 a educației fizice și sportului, cu modificările și completările ulterioare; Pl-x 174/2018. Vot, vă rog.
241 de voturi pentru, 12 contra, două abțineri.
Propunerea de respingere a fost adoptată.
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
1 discurs
<chair narration>
#15114510. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea OUG nr. 97 din 2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată; Pl-x 260/2018.
Vot, vă rog.
214 voturi pentru, 41 contra, 3 abțineri, 5 colegi care nu votează.
Propunerea de respingere a fost adoptată.
· final vote batch · adoptat
4 discursuri
Vă rog să remarcați rumoarea din sală. Nu înțeleg de ce! Doresc să explic acest...
Nu vă mădăriți cu rumoarea!
## **Domnul Ilie-Alin Coleșa:**
Este o inițiativă legislativă venită din partea societății civile, care are dreptate.
· oath taking
1 discurs
<chair narration>
#15367512. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat; Pl-x 540/2024. Vot, vă rog.
Cu 213 voturi pentru, 31 contra, 19 abțineri, doi colegi care nu votează, adoptată.
Deputații neafiliați vorbesc la final.
· oath taking
8 discursuri
USR a votat pentru acest proiect legislativ care permite desfășurarea referendumului în paralel cu alegerile prezidențiale din primul tur. Și observ că singurul partid care s-a opus acestui proiect este AUR.
Și în Comisia pentru administrație le-am explicat, că tot întrebau: „Dar de ce acest referendum și de ce acum?” Și domnul Simion.
Și vreau să explic acum încă o dată, pentru cei care nu au fost în Comisia pentru administrație publică.
Acest referendum vine pentru că, an de an, prin Legea bugetului de stat, se modifică Legea finanțelor publice locale, astfel încât chiar anul acesta PNL și PSD au modificat această lege și au luat trei puncte procentuale de la București și le-au dus la domnul Thuma, în Ilfov.
Pentru că intervenția politicului de la nivel central asupra bugetului Bucureștiului se face an de an, de aceea este nevoie de această reglementare, ca consilierii generali, cei care administrează bugetul primăriei capitalei, să decidă cum se împarte acest buget între primăria capitalei și primăriile de sector.
Al doilea aspect este reglementarea genului de conflict care a avut loc la planșeul de la Piața Unirii. Am văzut acolo că mai multe instituții publice s-au călcat pe picioare în atribuții.
Acest lucru nu este normal într-o capitală care se dorește europeană, când vin bodyguarzii lui Băluță și pun peste noapte un gard peste proprietatea unei alte instituții publice. Este inacceptabil într-o capitală europeană acest lucru. De aceea, este nevoie și de cea de-a doua reglementare pentru autorizațiile de construire. Vă mulțumesc.
Mulțumesc. Domnul Andronache.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Era să-i spun antevorbitorului că n-a înțeles nimic și că e un pic pe lângă subiect, dar și-a revenit cu a doua poziție pe care a avut-o.
Așa că nu mă mai refer la ceea ce a susținut dânsul, ci o să vă spun că vă mulțumim pentru că ați votat acest proiect de lege, care a conținut niște amendamente ale Grupului PNL și ale deputaților neafiliați.
Interesant e că USR n-a avut niciun amendament pe acest proiect.
Ați validat, de asemenea, interpretarea pe care am expus-o înainte de votul final, în sensul în care, pentru referendumul local care se va desfășura în același timp cu alegerile prezidențiale, voturile vor fi numărate în secțiile de votare, centralizate la oficiile de sector și ulterior rezultatul final stabilit de Biroul Electoral Central.
Mai fac mențiunea că, pe cale de consecință, Biroul Electoral Municipal, constituit în baza art. 28, se va desființa la intrarea în vigoare a legii.
Totodată, vă solicităm anunțarea legii astăzi, pentru a curge termenul de sesizare la CCR. Vă mulțumesc.
Domnul Ciprian-Titi Stoica?
## **Domnul Ciprian-Titi Stoica:**
Mulțumesc, domnule președinte. Dragi colegi,
Vreau să fie cât se poate de limpede și clar pentru toată lumea că susținem dreptul populației de a fi consultată.
Însă vă rugăm din tot sufletul să țineți cont că trebuie să respectăm niște principii, să respectăm legea și recomandările care vin.
Nu mai modificați niciodată regulile în timpul jocului, pentru că este incorect, este imoral și, mai presus de toate, este și neconstituțional.
Dacă vă doriți să legiferați, faceți-o din timp.
Da, suntem singurul partid, Alianța pentru Unirea Românilor, care susține o singură administrație pentru București. Restul aveți alte interese.
Iar acest exercițiu de imagine electorală, pentru a atrage atenția de la dezbaterile pentru alegerile prezidențiale, este doar o încercare tardivă și timidă de a vă spăla rușinea și de a căpăta voturi în capitala României.
Mulțumesc.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Doamna Stoica? Din greșeală ați apăsat?
## **Doamna Diana Stoica**
**:**
Nu, dar avem voie doi?!
· Informare · informare
1 discurs
<chair narration>
#15834914. Proiectul de lege privind traseele pedestre de interes național în scop recreativ; PL-x 362/2024.
Vot, vă rog.
Cu 243 de voturi pentru și 3 abțineri, proiectul de lege a fost adoptat.
Capitolul III. Legi organice. Respingeri
· other · respins
19 discursuri
## **Domnul Ilie-Cătălin Fediuc:**
Eu, Fediuc Ilie-Cătălin, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 35 Suceava,
Jur credință patriei mele, România;
Jur să respect Constituția și legile țării;
Jur să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României;
Jur să-mi îndeplinesc cu onoare și fidelitate mandatul încredințat de popor;
Așa să mă ajute Dumnezeu.
Felicitări și mult succes!
O invit la tribună pe doamna deputat Cojocaru DorinaMaria.
Doamnă, vă rog, aveți cuvântul.
## **Doamna Dorina-Maria Cojocaru:**
Eu, Cojocaru Dorina-Maria, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 25 Ilfov,
Jur credință patriei mele, România;
Jur să respect Constituția și legile țării;
Jur să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României;
Jur să-mi îndeplinesc cu onoare și fidelitate mandatul încredințat de popor;
Așa să mă ajute Dumnezeu.
Felicitări și mult succes, stimată doamnă! Vă rog, domnule Coarnă.
Mulțumesc, domnule președinte.
Încă un abuz săvârșit împotriva noastră, pentru că ne lăsați tot timpul la finalul ședinței, deși legea este pentru toți; nimeni nu este mai presus de lege. Dar, sigur că da, ne conformăm!
Când vorbim de acest Pl-x 397/2024, este o inițiativă legislativă pe care am depus-o eu, în iulie 2024. Această inițiativă voia și trebuia să respingă Acordul privind cooperarea în domeniul securității între România și Ucraina, semnat la Washington la 10 iulie 2024, de către Klaus-Werner Iohannis.
Domnule președinte,
Vă rog să aveți în vedere că din conținutul acestui acord reiese că acesta este un tratat bilateral, tratat la nivel de stat, iar, în conformitate cu art. 39 lit. a) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, în cazul tratatelor la nivel de stat, după semnare, până la publicarea în Monitorul Oficial, textele bilaterale pot fi făcute publice cu acordul expres al celeilalte părți.
De ce spun că trebuia ca acest acord să intre în Parlamentul României și să fie ratificat?
Avem Legea nr. 590, care ne spune extrem de clar, la lit. a), ce se înțelege prin tratat: „Actul juridic, indiferent de denumire sau de formă, care consemnează în scris un acord la nivel de stat.”
Deci ca acest acord, semnat de Klaus-Werner Iohannis, în iulie 2024, să producă efecte juridice ar fi trebuit obligatoriu să fie ratificat de către Parlamentul României.
Nu trebuie să tratăm cu lejeritate acest acord, pentru că efectiv are niște clauze care, indirect vorbind, ne introduc într-un conflict militar direct cu Federația Rusă, într-un război care nu aparține României.
Deci Klaus-Werner Iohannis și-a asumat o declarație de război prin semnarea acestui acord, clar cu nerespectarea Constituției și a Legii nr. 590/2003 privind tratatele.
Sunt texte pe care dumneavoastră, cu multă lejeritate, le evitați.
Eu am solicitat procedură de urgență, la momentul depunerii acestei inițiative legislative, dar nu ați făcut acest lucru.
Domnule președinte...
Mulțumesc.
...vă dau citire unui singur alineat din acel acord.
Mulțumesc.
„În cazul unei agresiuni a Rusiei împotriva Ucrainei sau în cazul unei escaladări semnificative, Ucraina și România se vor consulta în termen de 24 de ore...”
Mulțumesc.
„...pentru a stabili măsuri adecvate”. Măsuri adecvate înseamnă intrarea României în război. Trebuia să votăm contra respingerii...
Mulțumesc.
...nu pentru război!
Eu am votat contra respingerii și am spus „nu” războiului! Sunt pentru pace! Mulțumesc mult.
Vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, astăzi, 29 octombrie 2024, s-au depus la secretarul general al Camerei Deputaților, în vederea exercitării de către deputați a dreptului de sesizare a Curții Constituționale, următoarele legi adoptate de ambele Camere ale Parlamentului:
1. Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2019 privind modificarea și completarea unor acte normative în materie electorală, precum și pentru unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European și a referendumului național din 26 mai 2019; PL-x 280/2019; adoptată în procedură de urgență.
2. Legea privind traseele pedestre de interes național în scop recreativ; PL-x 362/2024; adoptată în procedură de drept comun.
Termenele pentru sesizare sunt de două zile pentru legea adoptată în procedură de urgență și de 5 zile pentru legea adoptată în procedură de drept comun, de la data depunerii, astăzi, 29 octombrie 2024.
Domnule Ciubuc, vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte.
Din păcate, deputații neafiliați, care sunt vreo 38 în această sală, sunt lăsați la final.
Stimați români,
Stimați colegi,
Faptul că ați respins proiectul de lege inițiat de domnul Coarnă și de subsemnatul, Ciprian Ciubuc, membri ai Partidului S.O.S. România, singurii care ne opunem intrării României în război, și denunțarea acordului semnat la Washington, pe 10 iulie, de președintele trădător al românilor, Klaus-Werner Iohannis, care a declarat că România va susține Ucraina până învinge Rusia... trebuie să fii nebun la cap sau inconștient, sau imbecil ca să îți asumi un acord militar cu Ucraina.
Iar dumneavoastră, astăzi, prin respingerea acestui proiect, stimați colegi, ați susținut decizia președintelui Iohannis de a susține Ucraina până învinge Rusia.
Sunteți niște trădători și niște lași care nu doriți să anulați acest acord semnat la Washington, pe 10 iulie.
Și dumneavoastră ce faceți? Legiferați ca în continuare acest acord al președintelui Iohannis să-și producă efecte.
Nu războiului din Ucraina, nu înrolării românilor din Armata Română și trimiterii ca și carne de tun în Ucraina! Asta susținem noi.
Iar dumneavoastră, astăzi, vă ascundeți după băncile Camerei Deputaților, mergeți în campania electorală și încercați să prostiți românii că România nu este în război. Ba da, din 10 iulie, odată cu acest acord! Și astăzi ați demonstrat încă o dată că nu vreți să denunțați acest acord de anulare a acordului militar semnat de președintele trădător Klaus-Werner Iohannis.
Să vă judece românii!
Inițiativa legislativă înregistrată la Camera Deputaților, ca primă Cameră sesizată, pentru care termenul de dezbatere și vot final este depășit.
Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2023 privind învățământul preuniversitar,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 5 iulie 2023, cu modificările și completările ulterioare; Pl-x 311/2024; lege organică.
Termenul pentru dezbatere și vot final fiind depășit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (2) din Constituție și ale art. 113 din Regulamentul Camerei Deputaților.
## _Ședința s-a încheiat la ora 11.50._
EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI — CAMERA DEPUTAȚILOR
#168297„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; 012329 C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 BCR și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 DTCPMB (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, www.monitoruloficial.ro
Adresa Centrului pentru relații cu publicul este: șos. Panduri nr. 1, bloc P33, sectorul 5, București; 050651. Tel. 021.401.00.73, 021.401.00.78, e-mail: concursurifp@ramo.ro, convocariaga@ramo.ro Pentru publicări, încărcați actele pe site, la: https://www.monitoruloficial.ro, secțiunea Publicări.
&JUYEJT|572947]
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 126/12.XI.2024 conține 32 de pagini.**
Prețul: 160 lei
Mulțumesc foarte mult și vă aștept pe Via Transilvanica.
Președintele Iohannis a semnat, cu de la sine putere, un așa-zis acord de cooperare în domeniul securității cu Ucraina.
La 11 iulie, la o zi depărtare de la semnare, acest așa-zis acord a fost postat de către președinte la rubrica de comunicate de presă, însă din conținut reiese clar că acesta este un tratat bilateral, nu un simplu acord.
În conținutul acestui tratat de stat, botezat fals „acord”, se spune că acesta este valabil timp de 10 ani de la data semnării. Conform Legii nr. 590/2003 privind tratatele, la art. 1 lit. f) se spune clar că un tratat, indiferent de formă sau denumire, trebuie ratificat sau respins de către Parlamentul României, prin intermediul unei legi.
Președintele și primul turist al țării a ignorat acest lucru, depășindu-și atribuțiile și competențele.
Acest aspect al ratificării oricărui tratat este exprimat clar, în această lege, în multiple părți, iar la art. 42 se spune clar că: „Tratatele încheiate cu încălcarea normelor privind procedura de încheiere a tratatelor pot fi declarate nule.”
În mod vădit, acest tratat încalcă legislația și trebuie declarat nul, indiferent de conținutul său.
Legea trebuie respectată. Este nevoie de transparență în orice domeniu, cu atât mai mult în cel militar.
Scopul unui asemenea tratat ar trebui să fie unul strict, de asigurare a securității și a promovării păcii.
Vă mulțumesc.
La final, domnule Coarnă! Capitolul III. Legi organice. Adoptări