Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 septembrie 2021
Senatul · MO 131/2021 · 2021-09-06
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
Respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali (L144/2021)
Aprobarea transmiterii către Camera Deputaților, ca primă Cameră sesizată, a unor inițiative legislative
Dezbaterea și adoptarea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 48/2021 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014–2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene (L231/2021)
· other · adoptat tacit
· Dezbatere proiect de lege
· legislative transmission
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege · retrimis
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege · retrimis
· procedural
· Dezbatere proiect de lege · retrimis
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Informare · informare
· Informare · informare
186 de discursuri
## **Doamna Anca Dana Dragu:**
Stimați colegi, vă rog să vă ocupați locurile în sală. Doamnelor și domnilor senatori,
Declar deschisă ședința plenului Senatului de astăzi, 6 septembrie 2021.
Ședința este condusă de subsemnata, Anca Dragu, președinta Senatului, asistată de domnul senator Robert-
Marius Cazanciuc și domnul senator Eugen Pîrvulescu, secretari ai Senatului.
Ordinea de zi pentru ședința plenului și programul de lucru, stabilite de Biroul permanent al Senatului și de către Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite și afișate pe pagina de internet a Senatului.
Doamnelor și domnilor senatori,
Vă reamintesc că, potrivit dispozițiilor articolelor 111 și 136 din Regulamentul Senatului, în situații excepționale ședințele plenului Senatului se desfășoară prin mijloace electronice, iar dezbaterea și adoptarea inițiativelor legislative se vor face printr-o procedură simplificată.
Pentru operativitate, în prima parte a ședinței de plen se vor desfășura dezbaterile asupra punctelor înscrise pe ordinea de zi; după încheierea acestora, în a doua parte a ședinței, se va desfășura sesiunea de vot final.
Comitetul liderilor grupurilor parlamentare a hotărât ca votul să se exercite prin intermediul sistemului electronic hibrid, tabletă STS plus card de vot electronic, iar senatorii care nu vor putea să-și exprime votul în această modalitate vor fi apelați din sala de plen, conform solicitării liderilor de grup.
Rezultatul votului se obține prin însumarea voturilor exprimate prin card de vot, tabletă și apel nominal.
Stimați colegi,
La punctele de la 1 la 25 ale ordinii de zi avem aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea următoarelor inițiative legislative:
– Proiectul de lege privind modificarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, L268/2021;
– Propunerea legislativă pentru completarea art. 112 din Legea educației naționale nr. 1/2011, L290/2021, adoptată tacit de Camera Deputaților;
– Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, L295/2021;
– Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 1 alin. (1) al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2011 privind interzicerea achiziționării de la persoane fizice a metalelor feroase și neferoase și a aliajelor acestora, L300/2021;
– Propunerea legislativă – „Legea acvaculturii”, L301/2021;
– Proiectul de lege pentru modificarea și completarea anexei la Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope, L302/2021;
– Proiectul de lege pentru aprobarea plății contribuției financiare pentru participarea Centrului Național al Cinematografiei la Asociația Directorilor Agenției Europene de Film – EFAD, precum și pentru completarea anexei nr. 2.2 la Ordonanța Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte, L303/2021;
– Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 122/2011 privind regimul armelor, dispozitivelor militare și munițiilor deținute de Ministerul Apărării Naționale și de forțele armate străine pe teritoriul României, L316/2021;
– Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, L337/2021;
– Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, L338/2021;
– Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, L339/2021;
– Propunerea legislativă privind instituirea zilei de 26 mai ca Ziua națională a alegătorului, L340/2021;
– Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităților, L341/2021;
– Propunerea legislativă privind reglementarea unor măsuri pentru acordarea drepturilor salariale personalului din echipele de proiecte finanțate din fonduri europene, L344/2021;
– Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, L345/2021;
– Propunerea legislativă pentru completarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, L346/2021;
– Propunerea legislativă pentru completarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, L347/2021;
– Propunerea legislativă pentru completarea articolului 37 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, L349/2021;
– Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, L355/2021;
– Propunerea legislativă privind desființarea Academiei Oamenilor de Știință din România, L358/2021;
– Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, L359/2021;
– Propunerea legislativă pentru sprijinirea familiilor cu copii, L361/2021;
– Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, L362/2021;
– Propunerea legislativă privind acordarea voucherelor culturale pentru elevi, L377/2021;
– Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 526/2003 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a turismului „Schi în România”, L379/2021.
Urmează să
Vot · Amânat
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
0 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014–2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene (L231/2021).
Raportul Comisiei economice, industrii și servicii este de admitere, cu un amendament respins, a proiectului de lege privind aprobarea ordonanței.
Proiectul face parte din categoria legilor ordinare, se adoptă cu votul majorității senatorilor prezenți.
Senatul este prima Cameră sesizată.
Începem dezbaterile asupra acestui punct.
Nu avem intervenții.
Inițiativa legislativă rămâne la votul final.
La punctul 30 al ordinii de zi avem Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2021 privind reglementarea unor măsuri pentru
valorificarea dozelor de vaccin împotriva COVID-19, achiziționate de către statul român prin Ministerul Sănătății (L232/2021).
Raportul Comisiei pentru sănătate este de admitere a proiectului de lege pentru aprobarea ordonanței.
Proiectul face parte din categoria legilor ordinare, se adoptă cu votul majorității senatorilor prezenți.
Senatul este prima Cameră sesizată. Începem dezbaterile.
Vă rog, doamna senatoare.
## Bună ziua!
Noi sigur că o să votăm pentru valorificarea dozelor de vaccin. Întrebarea mea este următoarea: au fost cumpărate 120 de milioane... de vaccin; cui făceau vaccinul ăsta, câte doze aveau de gând din start să ne facă din vaccinul acesta? Câte? 10, 20, 30, nu? Noi suntem 20 de milioane.
Întrebarea către ministrul sănătății este următoarea: pentru ce s-au cumpărat atâtea doze de vaccin? Nu este rușine! Ce, voiați să faceți bișniță cu ele, să le revindem? Că le revindem la același preț. Ce înseamnă asta?
Mulțumesc.
Doamna senatoare Iovanovici-Șoșoacă, vă rog.
## Bună ziua!
## Mulțumesc.
Ipocrizia „plandemiei” COVID-19. O mascaradă care continuă cu o așa-zisă „vaccinare”, cu un vaccin anti-COVID-19 pentru care efectele adverse sunt medii, grave și letale. Nu am văzut nicăieri pe cineva care să prezinte la televiziune faptul că această vaccinare este una experimentală până în 2023, decembrie, că vaccinul anti-COVID-19 a omorât oameni mai mult decât a omorât COVID-ul, COVID care nu a fost niciodată izolat și cercetat. Aveți dovezi și totuși mascarada continuă, pentru că aveți nevoie de bani și comisioane și parandărături, miliarde de euro pe care le furați de la români. Adică însemna la o populație de 15 milioane de români opt doze, opt injecții pentru fiecare cetățean român. Ce voiați să faceți cu ei? Credeți că o să vă las vreodată să vaccinați populația României? Aveți în mine unul dintre cei mai mari dușmani, dar în interesul poporului român. Ați omorât oameni cu aceste vaccinuri. Ați adus sterilitate și avort spontan la persoanele care au făcut acest vaccin, iar voi, cei care tot înnebuniți lumea cu vaccinarea, de fapt, v-ați vaccinat cu ser fiziologic.
Să vă fie rușine pentru minciuna COVID și parandărătul pe care l-ați făcut!
Doamna senatoare, vă mulțumim.
Nu suntem la secțiunea de declarații politice.
Repet, dacă cineva are intervenții pe OUG nr. 49/2021. Domnule lider Romașcanu, vă rog.
## **Domnul Lucian Romașcanu:**
Bună ziua!
Mulțumesc, doamna președintă.
Nu putem să trecem peste acest punct fără un comentariu în completarea celor de mai devreme, care sunt, în parte, cel puțin corecte.
Domnul Cîțu, care trebuie să plece, cu tot cu miniștrii USR, nu singur, a transformat România în dealer de vaccinuri. Nu poți să contractezi 120 de milioane de doze și să nu vină nimeni să te întrebe de sănătate. Probabil că va veni momentul unei comisii de anchetă ca să înțelegem și noi care a fost acest deal pe care l-a făcut domnul Cîțu, pentru că el e dealer, nu? El a fost dealer de valută, dealer de... Sigur, oficial, la bancă. Care este scopul și cine sunt adevărații beneficiari? O țară de 20 de milioane, cu vaccinabili vreo 13, vaccinați vreo cinci, are contracte de 120 de milioane. Cine trebuie să audă poate aude și și face.
Vă mulțumesc.
Mai avem o intervenție din partea domnului senator Dăneasă.
Vă rog, domnule senator.
Vă mulțumesc, doamna prezident.
Stimați colegi,
Vă supun tuturor spre analiză logică următoarea problemă.
Se cere acum o lege pentru revânzarea vaccinurilor care sunt amenințate de a atinge termenul de expirare. Deci pentru asta e nevoie de o lege. Vă întreb: a existat o lege pentru achiziția lor? Dacă a existat, OK. Dar, dacă n-a existat o lege pentru achiziția acestor vaccinuri, care, așa cum au spus colegul de la PSD și ceilalți colegi care au vorbit, sunt într-un număr atât de exagerat, se pune problema: cel care le-a comandat a fost în acel moment în deplinătatea funcțiilor mintale? Cum adică 120 de milioane de vaccinuri pentru o populație de 15 milioane, câți sunt acum români în țară? Care este logica? Vă rog să supunem spre analiză această logică și s-o discutăm ulterior, pentru că nu este acum momentul, dar nu trebuie lăsat așa. Cineva a decis. Este adevărat, un parlamentar nu dă socoteală pentru deciziile și opțiunile lui politice, însă un guvern trebuie să dea socoteală. Vă mulțumesc.
## **Doamna Anca Dana Dragu:**
Stimați colegi,
Am încheiat aici dezbaterile generale asupra acestui punct.
Inițiativa legislativă rămâne la votul final.
Vă reamintesc că sesiunea de dezbateri a fost, conform programului, până la ora 16.00.
Îi rog pe liderii grupurilor parlamentare să se apropie pentru a decide dacă prelungim până la 16.30 sau ne oprim aici și
Vot · Amânat
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
Liderii grupurilor parlamentare au decis prelungirea dezbaterilor până la ora 16.30.
Ca atare, continuăm cu punctul 31 al ordinii de zi, unde avem Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2021 privind prorogarea termenelor prevăzute la art. II pct. 9 și art. III din Legea nr. 295/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum și aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare (L233/2021).
Raportul Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital este de admitere a proiectului de lege pentru aprobarea ordonanței.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, se adoptă cu votul majorității senatorilor prezenți.
- Senatul este prima Cameră sesizată. Începem dezbaterile asupra acestui punct.
- Nu avem intervenții.
Inițiativa legislativă rămâne la votul final.
La punctul 32 al ordinii de zi avem Proiectul de lege pentru modificarea și completarea art. 36 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române (L190/2021).
Raportul Comisiei pentru apărare este de admitere a proiectului de lege.
Acesta face parte din categoria legilor ordinare, se adoptă
cu votul majorității senatorilor prezenți.
- Senatul este prima Cameră sesizată. Începem dezbaterile.
- Nu avem intervenții asupra acestui punct. Rămâne la votul final.
La punctul 33 al ordinii de zi avem Propunerea legislativă pentru consacrarea zilei de 23 mai ca sărbătoare a comunității armâne din România (L199/2021).
Raportul suplimentar al Comisiei pentru drepturile omului,
egalitate de șanse, culte și minorități este de admitere, cu un amendament admis, a propunerii legislative.
Aceasta face parte din categoria legilor ordinare.
Senatul este prima Cameră sesizată. Începem dezbaterile.
Îi dau cuvântul doamnei senatoare Gabriela Crețu. Vă rog.
Mulțumesc, doamna președintă. Stimați colegi,
Suntem produsul istoriei noastre. Ea ne șlefuiește și ne modelează.
Armânii au trăit secole sub alte stăpâniri și, având o istorie puțin diferită, au dobândit... s-au păstrat lingvistic și cultural trăsături pe care restul românilor nu le mai au sau nu le-au avut. Aceste trăsături ne îmbogățesc ca români și îmbogățesc cultura română. Ele trebuie conservate, trebuie puse în valoare. Din acest punct de vedere, Grupul PSD este de acord că o zi a armânilor din România poate servi acestui scop, dar, pe de altă parte, sintagma „comunitatea armână” este neclară juridic și, mai grav, lasă să se înțeleagă că armânii ar constitui un fel de minoritate fundamental diferită de români și că ar trăi într-o regiune izolată, toți împreună, ceea ce în secolul XXI în România este total fals.
Din acest motiv, Grupul PSD vă roagă, conform art. 4 alin. (2) din regulament, să acceptați un amendament, care a fost deja negociat, cel puțin cu Viorel Badea, președintele Comisiei pentru cultură – și nu știu dacă Domnia Sa a spus și în grup, că el e pe la Rabat –, să acceptați un amendament în plen cu următorul conținut: „Sintagma «comunitate armână» să fie înlocuită cu «armânii»”, adică să facem o propunere legislativă pentru consacrarea zilei de 23 mai ca sărbătoare a armânilor din România. În text și în titlu.
Dacă sunteți de acord, doamna președintă, să supuneți la vot această rugăminte.
Suntem acum pe o procedură simplificată și ar trebui să depuneți propunerea de modificare care să se supună votului și care să întrunească 69 de voturi.
Propunerea de modificare este...
Cu această observație sunt de acord, desigur. Vă rog. Aveți propunerea de amendament?
Da, acum se lucrează la Comisia pentru cultură, în scris, ca să vină către toți colegii, dar asta este modificarea, cea pe care v-am citit-o. Textul este sus. Eu cred că este o situație specială, conform alin. (2) din 104, și am putea să acceptăm acest lucru. E clar, e simplu, nu generăm, nu scriem istoria, nu-și are... Academia Română... nu am introdus în istoria României ceva ce nu există. Și e corect.
Am discutat deja cu o parte a grupurilor politice, n-am apucat cu toți, că pe urmă am văzut... am văzut doar astăzi cum a sunat amendamentul depus de colegul Riceard Badea. Și Domnia Sa e de acord cu modificarea noastră. De asta vorbesc mai mult...
OK.
...ca să trimită cei de sus textul.
Da, am amendamentul, a ajuns. Da?
Dacă mai sunt luări de cuvânt, dar am amendamentul scris... Da?
Dacă îl aveți, atunci vă rog să-l citiți acum, stimată doamnă.
Deci titlul legii: „Lege pentru consacrarea zilei de 23 mai ca sărbătoare a comunității armâne din România” e forma actuală.
Propunem: „Lege pentru consacrarea zilei de 23 mai ca sărbătoare a armânilor din România”. Ăsta e titlul legii.
Și art. 1, unde exista un amendament, se modifică în felul următor: în loc de „prin comunitatea armânilor se înțelege” scriem „armânii (aromânii) reprezintă acea ramură a poporului român, cu origine...”, exact ca în textul original, cel pe care-l aveți în față pe site, doar că în loc de „prin comunitatea armânilor” înlocuim și zicem „armânii reprezintă acea ramură a...” și trimit imediat pe...
## **Doamna Anca Dana Dragu:**
OK. Am înțeles.
Mulțumesc.
Atunci, voi supune la vot propunerea prin vot prin ridicarea mâinii. Dacă sunteți de acord sau, liderii grupurilor parlamentare, dacă aveți obiecții...
Să terminăm cu punctul... cu vorbitorul... Aveți o propunere? Deci avem o propunere pe care trebuie să o
Vot · Amânat
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
Da, privește chiar amendamentul pe care-l propune doamna Crețu.
Mai întâi, pentru că este prima mea luare de cuvânt în această sesiune, vă împărtășesc salutul de bun augur al Grupului senatorial al AUR către toți colegii din Senat.
Vă spun doar atât: că perioada noastră de ucenicie a trecut și veți vedea din prestația noastră din această nouă sesiune că nu mai suntem acei senatori despre care zâmbeați, deseori complice, considerându-ne niște diletanți.
De acum încolo, în afară de bună-credință, vom avea și pregătirea de trebuință.
În privința acestei teme, AUR-ul este în mod răspicat împotriva acestui amendament și acestei legi. De ce? Există deja o lege a armânilor. Pe 10 mai. Am vorbit despre ea atunci. 10 mai are o triplă semnificație. Este Ziua regalității, este Ziua armânilor din sudul Dunării și, în același timp, este Ziua independenței... declarării independenței României, după Războiul de Independență din 1877.
Dacă venim acum cu o nouă lege, care propune a doua sărbătoare a armânilor, creăm o breșă foarte periculoasă, pentru că armânii sunt împărțiți în două tabere: unii care chiar se consideră români și pentru care „armâneasca” este un dialect și nimic mai mult și sunt alții care vor, cu toată ambiția și cu tot aplombul, să fie recunoscuți drept naționalitate... drept minoritate, cu un statut național aparte, în așa fel încât să aibă privilegiile pe care le au de obicei minoritățile și în Parlament, și în țară. Nu putem accepta, noi, cei de la AUR, să avem două sărbători dedicate acelei ramuri a poporului român. Cum ar fi dacă facem o zi națională dedicată românilor din Ucraina sau a celor din Valea Timocului?
Domnule senator Corlățean, vă rog.
## Mulțumesc, doamna președinte.
Stimați colegi,
Tema este, poate, mai delicată decât ne putem imagina la acest moment și, sincer, aș fi preferat ca la nivelul comisiei sesizate în fond să fi existat un punct de vedere solicitat și primit din partea Academiei Române. Istoria este mai veche și este corect ce s-a spus. Au existat tentații de-a lungul anilor, unele din afara țării, din Balcani, și unele motivate politic, unele bazate pe interese pragmatice și oneroase din plan intern, pentru a găsi simbolistica necesară și a promova, chiar și legislativ, existența unei entități aromâne distincte de trunchiul principal al identității românești, sub forma unei așa-zise „minorități” aromâne în România. Și vă spune cineva care a făcut parte din, să zicem, instituțiile statului român care au gestionat la un moment dat și au știut să stopeze aceste tentații, inclusiv din Parlamentul României.
Acum există iarăși un semn de întrebare care se ridică legat de această inițiativă legislativă și vă spun o chestiune discutată, care era prea privată, dar în ziua de astăzi e importantă. În luna iulie, cred, m-am întâlnit cu Ion Caramitru, întâmplător, în Piața Amzei. Ne știam de foarte mulți ani – Dumnezeu să-l odihnească! – și el a fost unul dintre cei care au avut această preocupare constantă, împreună cu cercuri intelectuale ale aromânilor, de a lupta și de a stopa tentațiile inovării unei minorități aromâne în țara noastră. Și mi-a spus, pe scurt: de ce această inițiativă legislativă, câtă vreme ați votat – și, corect, Domnia Sa avea și backgroundul regalist –, ați votat 10 mai, recent – asta se întâmplase cu o lună și jumătate mai devreme –, pentru a marca Ziua identității române sud-dunărene? Care îi include în bună măsură pe aromâni. Sunt și românii vlahi, de exemplu, din zona Vidinului, din Bulgaria, și de prin alte părți, toți reunificați în trunchiul principal al identității românești, limbii române, cu cele cinci – unii spun șase – dialecte ale limbii române. Ne referim aici în primul rând la aromâni.
## Mulțumesc.
Îi dau cuvântul domnului senator Radu Mihail, liderul USR. Vă rog.
Mulțumesc, doamna președintă.
M-am născut la Constanța, am trăit alături de prietenii din comunitatea aromână și subiectul este un subiect foarte important pentru noi ca națiune. Trebuie să respectăm diferențierea și bogăția pe care o avem în sânul națiunii române.
Pe de altă parte însă, aș vrea să revenim în contextul parlamentar. Legea a fost în dezbatere, a fost retrimisă la comisie, au avut loc dezbateri ample, suntem în procedură simplificată, vă reamintesc, și suntem prima Cameră. A forța acum să adoptăm amendamente în plen, în contradicție cu procedura simplificată, fără să fi avut o discuție prealabilă cu Comitetul liderilor privind introducerea sau nu de amendamente în plen, nu mi se pare o soluție. Deci vreau să rămânem pe lucrurile simple și colegii care au argumente, pe care le-au expus, o pot face la Cameră și putem merge mai departe.
Mulțumesc.
Domnule lider Romașcanu, vă rog.
Mulțumesc mult, doamna președintă. Stimate coleg Radu-Mihai Mihail,
Stimați colegi,
E o chestiune care ar putea să fie foarte importantă. Suntem obișnuiți să votăm și lucruri care să nu aibă amprentă istorică. Ăsta e unul dintre cele care ar putea să aibă amprentă istorică. Și-atunci vă propun să mărim termenul de adoptare tacită de la 45 la 60, să retrimitem la comisie și comisia să ceară un punct de vedere documentat al Academiei Române. E important, chiar e important subiectul și n-are rost să facem lucruri care ar putea să ne coste sau să fie interpretate în viitor.
Vă mulțumesc frumos și aș vrea să supuneți la vot această propunere.
Mulțumesc.
## **Doamna Anca Dana Dragu:**
Mulțumesc, domnule lider.
Aș vrea să
Vot · approved
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
Vă mulțumesc.
Deci propunerea a fost pentru prelungirea termenului la 60 de zile și retrimiterea la comisie.
Mai departe, la punctul 34 avem Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local (L200/2021).
Raportul comun al Comisiei pentru administrație publică și Comisiei juridice este de respingere a propunerii legislative.
Aceasta face parte din categoria legilor organice, se adoptă cu votul majorității senatorilor.
Senatul este prima Cameră sesizată.
Nu avem înscrieri la cuvânt pe acest punct.
Inițiativa legislativă rămâne la votul final.
La punctul 35 al ordinii de zi avem Proiectul de lege pentru ratificarea Protocolului nr. 16 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, adoptat la Strasbourg la 2 octombrie 2013 și semnat de România la Strasbourg la 14 octombrie 2014 (L194/2021).
Raportul comun al Comisiei pentru politică externă, Comisiei juridice și Comisiei pentru drepturile omului este de admitere a proiectului de lege.
Acesta face parte din categoria legilor ordinare și se adoptă cu votul majorității senatorilor prezenți.
Senatul este Camera decizională.
Începem dezbaterile și îi dau cuvântul domnului senator Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă.
Vă rog.
Mulțumesc, doamna președinte. Stimați colegi,
Dacă îmi veți permite, voi cumula acest punct și punctul care urmează, pentru că, de fapt, sunt împreună: ratificarea Protocolului nr. 16 și, respectiv, măsurile necesare de implementare, care să pregătească, să permită punerea în aplicare a Protocolului nr. 16.
Pe scurt, istoria este următoarea: sistemul de protecție consacrat de Convenția europeană a drepturilor omului și, respectiv, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, sistemul european de la Strasbourg, a cunoscut de-a lungul timpului o serie de modificări, protocoale de amendament sau protocoale
adiționale, care au adăugat, au modificat drepturi noi, substanțiale, fundamentale, drepturi procesuale sau au încercat să facă sistemul mai eficient. De ce? Pentru că, simplificând dezbaterea, mai ales după căderea comunismului, în principal din statele foste comuniste a venit la un anumit moment o avalanșă de plângeri, zeci de mii, sute de mii de plângeri, care practic au sufocat sistemul de protecție de la Strasbourg și cel al Curții Europene a Drepturilor Omului. Adăugați însă și plângeri din vechile state cu mai mare vechime democratică, pentru că și acolo au fost și sunt încă probleme, unele sistemice, foarte complicate. Și-atunci Protocolul nr. 16 este, pe scurt, cel care a apărut după o mare conferință europeană, de la Brighton, în 2012, în ideea de a oferi celor mai înalte jurisdicții naționale – și în general ne referim la curți supreme, Înalta Curte de Casație și Justiție, în cazul României, și, respectiv, curți constituționale – posibilitatea de a solicita avize consultative, interpretative din partea Curții Europene atunci când au de judecat pe fond teme delicate, importante și care pot crea jurisprudență în plan național într-un anumit sens sau în celălalt. Deci este un lucru foarte bun și România trebuie să ratifice Protocolul nr. 16.
Mulțumesc.
Vă rog, domnule senator.
Ionuț Neagu
#39459Da, o să întăresc cele spuse de domnul Corlățean, însă cu două mici rectificări. S-ar putea să fie chiar un pic diferite față de cele ale domnului Corlățean.
Acest mecanism este posibil să știrbească din suveranitatea Curții Constituționale și Înaltei Curți de Casație și Justiție. Am constatat, din experiență practică, o lipsă de asumare a responsabilității instanțelor superioare în pronunțarea unor instanțe importante. O parte dintre colegi nu o să fie de acord cu exemplul pe care-l aduc, dar vă aduc aminte cazul Coman–Hamilton împotriva statului român. La fel, extinderea competenței pentru emiterea avizelor consultative va permite o avalanșă de cereri de aviz pe rolul CEDO. Riscăm ca acest mecanism..., deși legitim, să fie inutil.
Noi, pentru aceste considerente, Grupul AUR, ne vom abține.
Mulțumesc.
## Mulțumesc.
Mai avem un minut din această sesiune și aș mai avea și punctul 36, e la pachet, e implementarea.
Vă rog, doamna senatoare, vă rog.
## Mulțumesc.
La ceea ce a spus domnul Titus Corlățean, pe care-l apreciez foarte mult, totuși, din experiența profesională de peste 25 de ani în instanțe, vă spun că nu ar trebui să existe un filtru. Drepturile și libertățile în România nu prea mai există. Am ajuns și acum la CEDO ca numai 1% sau 2% din toate cererile îndreptate către CEDO de către cetățenii români să mai fie declarate admisibile de către CEDO, iar
peste 98% sunt respinse ca inadmisibile, nici măcar nu sunt citite de judecători. Asta nu mai e dreptate!
Spuneți că aglomerăm? Dar de ce să nu aglomerăm?! Judecătorii aceia au niște salarii exorbitante, sunt foarte mulți și și-au asumat să fie judecători la CEDO, ca să facă dreptate în Uniunea Europeană. Atâta timp cât justiția română este în slujba serviciilor secrete interne și internaționale, vom avea nevoie tot timpul ca alții să ne spună care drepturi și libertăți și cum trebuie respectate și aplicate. Nu avem nevoie de filtre, ci avem nevoie ca cetățenii români să se adreseze tuturor instituțiilor din Europa, astfel încât să-și găsească dreptatea, dreptatea pe care nu o mai găsesc în România! Ăsta este adevărul! Și, de fapt, nici măcar în Uniunea Europeană nu mai există nici dreptăți, nici libertăți.
Mulțumesc.
Ar trebui să luăm rapid și punctul 36, care este legea de aplicare, și probabil că...
Mai sunt intervenții asupra acestui punct?
Da, domnule lider Turos, vă rog.
Doamna președinte,
Stimați colegi,
Vă solicit prelungirea acestei sesiuni până la terminarea punctului 39 inclusiv.
Mulțumesc.
## **Doamna Anca Dana Dragu:**
Vot · approved
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
Cu majoritate de voturi, s-a decis prelungirea dezbaterilor până la punctul 39.
La punctul 36 avem Proiectul de lege pentru adoptarea unor măsuri necesare punerii în aplicare a Protocolului nr. 16 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, adoptat la Strasbourg la 2 octombrie 2013 și semnat de România la Strasbourg la 14 octombrie 2014 (L195/2021).
Raportul comun al Comisiei pentru politică externă, Comisiei juridice, Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități este de admitere a proiectului de lege.
Este vorba de o lege organică, se adoptă cu votul majorității senatorilor.
Iar Senatul este Camera decizională. Nu avem intervenții, au fost intervenții la punctul precedent.
Inițiativa legislativă rămâne la votul final.
La punctul 37 avem Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, în intravilanul localităților, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (L304/2021).
Raportul comun al Comisiei pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală, Comisiei pentru administrație publică, Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, Comisiei pentru mediu, Comisiei pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic este de admitere, cu un amendament admis, a proiectului de lege pentru aprobarea ordonanței.
Proiectul face parte din categoria legilor ordinare, se adoptă cu votul majorității senatorilor prezenți.
Senatul este prima Cameră sesizată.
Începem dezbaterile.
Avem intervenții asupra acestui punct? Da.
Domnule ministru, vă rog.
ministrul mediului, apelor și pădurilor
## Mulțumesc, doamna președinte.
În primul rând, aș dori să mulțumesc comisiilor avizatoare și raportoare pentru activitatea desfășurată în primele zile sau chiar în prima zi a sesiunii parlamentare. Vă mulțumesc pentru modul în care v-ați aplecat asupra acestei probleme, una extrem de delicată, una extrem de serioasă și în continuă agravare.
Ordonanța de urgență, după lungi dezbateri ministeriale și interministeriale, a fost aprobată și se referă strict la intravilan, reglementează intervenția graduală, în trepte practic, în cazul în care în intravilan se constată prezența urșilor, atacuri la adresa persoanelor sau la adresa bunurilor acestora. Este un prim pas extrem de important și o posibilitate de intervenție rapidă, graduală, încă o dată, pentru îndepărtarea pericolului. Dorim să salvăm viețile omenești. Viața umană este prioritară, intravilanul nu este habitatul natural al animalelor sălbatice și în această idee ordonanța a fost emisă, a fost dezbătută în comisiile raportoare și avizatoare și a primit un vot unanim, cu unanimitate, și un raport favorabil.
## Vă mulțumesc încă o dată.
Sper ca și Camera Deputaților să analizeze și să aprobe cu aceeași viteză, rapid, această ordonanță de urgență, astfel încât Parlamentul să fie organul de legiferare suprem, care să-și spună ultimul cuvânt în această problemă, și să avem acest prim pas legiferat la nivel parlamentar.
Mulțumesc.
Mulțumim domnului ministru pentru precizări. Nu sunt alte intervenții asupra... OK, mai sunt. Vă rog, domnule senator.
## Mulțumesc, doamna președinte.
Aș vrea de la început să fac o subliniere. Comisiile reunite, cele cinci comisii... Ceea ce a fost o premieră pentru Senatul României: nu am avut, din experiența mea de până acum, un raport elaborat de cinci comisii reunite – probabil că este un lucru bun; e mai greoi de realizat, dar este un lucru bun. Ceea ce n-a fost bine este faptul că aceste comisii reunite au desfășurat o ședință în afara statutului Senatului. Faptul că în art. 60 al Regulamentului Senatului se precizează clar că ședințele de comisie se țin în cadrul programului de lucru, așa cum este adoptat de plen, iar noi am avut în ziua respectivă un hiatus, să spun așa, faptul că ședințele s-au desfășurat înainte de începerea sesiunii parlamentare. S-a motivat că există o aprobare a Biroului permanent. Dar aprobarea Biroului permanent putea să fie valabilă pe perioada vacanței parlamentare, și nu după sau în ziua începerii sesiunii parlamentare, care nu începuse. Deci s-a încălcat statutul, este un raport care a fost elaborat cu încălcarea statutului și a creat, de asemenea, un precedent, după părerea mea, periculos, pentru că discutăm, până la urmă, de respectarea legii. Nu este vorba de o cutumă, nu este vorba de o lege nescrisă, ci este vorba de o lege scrisă, pe baza căreia noi funcționăm și pe care ar fi trebuit să o respectăm. Plenul a votat atunci că cele cinci comisii au votat că se poate desfășura ședința, dar în afara statutului, și nu se poate subroga acel plen statutului și... cu încălcarea statutului. Acesta ar fi un prim aspect.
Al doilea – eu mă bucur că a fost prezent aici domnul ministru Tánczos, care a susținut acest proiect de lege, spre deosebire de celelalte proiecte, care vin de cele mai multe ori... și avem exemplu și astăzi. Eu nu văd aici, în partea stângă, reprezentantul Guvernului, ministrul delegat pentru relația cu Parlamentul, care să susțină, dacă nu sunt ceilalți miniștri, atunci când sunt proiecte de legi care trebuie să fie susținute.
## Mulțumesc.
În ceea ce privește participarea Guvernului, domnului senator Rotaru îi spun că suntem încă pe procedura simplificată și în procedura simplificată nu invităm reprezentanți ai Guvernului. Desigur, dacă aceștia vin, sunt bine-veniți și le acordăm dreptul să ne povestească despre inițiativele legislative pe care le dezbatem.
Mai avem câteva intervenții.
Doamna senatoare Iovanovici-Șoșoacă, vă rog.
## Mulțumesc frumos, doamna președintă.
Cred că marea majoritate a dumneavoastră a văzut filmarea mea de pe Transfăgărășan cu urșii. N-a fost o intenție, îi arătam frumusețile patriei noastre unui reputat procuror din Italia, Angelo Giorgianni, fost senator și membru în Guvernul Prodi. Întâmplător, ne-am trezit cu urșii într-o
parcare, într-o parcare în care erau și copii, și mici, și mari, în care oamenii s-au dat jos și deodată ne-am trezit cu o ursoaică cu doi pui. Nu știu câți știți cât de periculoase sunt ursoaicele când au pui. În timp ce de la o mare depărtare se făcea un selfie de către soțul meu, fiind unul dintre ursuleți în spate, la vreo 40-50 de metri, nimeni nu făcea nicio mișcare, ursulețul s-a pus în alergare și a sărit efectiv în spatele soțului meu. Putea să fie o tragedie, puteau să fie copiii.
Problema urșilor este una dintr-un lanț întreg de probleme. Pădurile nu prea mai există. Ce vedeți pe Transfăgărășan doar, de o parte și de alta, este ce a mai rămas din păduri, pentru că mai sus, dacă o să aveți curiozitatea să vă urcați pe munți, o să vedeți că nu mai există păduri și, atunci, urșii nu mai au unde să locuiască.
Sunt peste 8.000 de exemplare de urși în România, de vreo 4-5 ori mai mult decât ne putem permite să păstrăm. Austriecii mai au... Nu. La Nancy, în zona Nancy, în Franța, mai este un singur urs. Nu vor să importe din România. Austriecii i-au distrus. Nu vor să importe din România. Și, atunci, ce se întâmplă? Vă spuneați de primari. Primarii sunt primii care câștigă bani în această afacere. Preferă să-i împuște și, atunci, dau autorizații de împușcare străinilor care aleargă după trofee. Arthur a costat 7.000 de euro șpagă. În realitate, s-a dus trofeul spre o sută și ceva de mii de euro. Aceștia sunt bani care sunt făcuți de primari. Primarii intermediază o mafie inimaginabilă, așa cum intermediază și mafia tăierii de păduri. De ce vă spun? Pentru că dumneavoastră, cu partidele dumneavoastră, aveți puterea să opriți. Opriți și șpaga pentru tăierea pădurilor, pe care mulți dintre ai voștri o iau – și o iau de ani de zile –, opriți firmele care vă dau bani la alegeri și vă... își iau toți comisioane și atunci o să avem niște păduri așa cum erau pe vremea lui Ceaușescu. Le puneau de mâncare în păduri. Acum degeaba le mai pui, că nu mai ai unde. Li s-a stricat habitatul. Ei nu au ce să facă altceva decât să coboare în comunitățile omenești și să-și ia de acolo mâncare.
Mulțumim, doamna senatoare.
...și oamenii.
Dacă puteți să vă apropiați de finalizare, vă rog.
Mă opresc... mă apropii.
Problema este: dați-le urșilor habitatul natural. Dispuneți să fie hrăniți cum erau hrăniți pe vremea lui Ceaușescu. Vorbiți cu cei din străină... cu alte țări și vedeți care doresc să ia din urși, pentru că nu putem să-i omorâm pe toți. Avem o lege care apără drepturile animalelor. Am ajuns să alegem cum o să alegem la un moment dat între pe care oameni îi lăsăm să trăiască și pe care să-i omorâm. Nu se poate așa ceva! Asta este adevărata problemă a urșilor.
OK. Mulțumim frumos.
Chemați oameni care să fie specialiști în această problemă, că aici nu avem specialiști.
Mulțumesc.
Mai sunt alte intervenții?
OK. Două intervenții mai avem, domnul senator Chirteș și domnul senator Vela.
Domnule Chirteș, vă rog.
## Mulțumesc.
## Stimați colegi,
În primul rând, domnule ministru, felicitări că ați reușit să aduceți în Parlament și să trecem această ordonanță de urgență prin Parlament!
Nu este una dintre... o ordonanță care rezolvă în totalitate problema urșilor, însă este un început. Cred că această ordonanță, din punctul meu de vedere, este o măsură reactivă, și nu una proactivă. Va trebui, împreună cu specialiștii din Ministerul Mediului, Romsilva, Garda Forestieră, Academia Română, Universitatea „Transilvania” – Brașov, să începem să regândim tot ceea ce înseamnă Directiva Habitate.
Și aici vreau să fac o subliniere: în România, în 2016, când a fost interpretată această directivă, noi, românii, am interzis orice cotă, orice intervenție la specia urs. Oare de ce țări ca Suedia, Finlanda, Slovacia au interpretat în alt mod această Directivă Habitate (unde există anual cotă de intervenție, anual există cotă de recoltă, în unele țări – 10% din efective, în alte țări – 16%)?
Cred că trebuie să avem curajul să recunoaștem că avem o problemă și, fiind senator din Mureș, trebuie să știți că, în județul Mureș, în fiecare an sunt victime care provin în urma atacurilor ursului, sunt pierderi de vieți omenești și aproape în fiecare zi serviciul județean de urgență este sunat, este apelat cu pagube și atacuri de urs.
Încă o dată, domnule ministru, contați și pe sprijinul meu în tot ceea ce înseamnă gestionarea în continuare a acestei probleme, pe care, repet, nu o rezolvăm doar prin aceste măsuri reactive.
Mulțumesc.
## Mulțumesc.
Îi dau cuvântul domnului senator Marcel Vela. Vă rog, domnule senator.
Doamnelor și domnilor, Onorat Senat,
Am decis să iau cuvântul pentru a vă explica, de fapt, celor care nu ați fost prezenți sau nu ați făcut parte sau nu faceți parte din comisiile care au discutat acest proiect că votul a fost în unanimitate. Toți colegii parlamentari, de la toate partidele, au votat acest proiect de lege. Așadar, avem o discuție care nu are neapărat o eficiență politică, dacă vorbim de discuții antagonice, de polemici sau de poziții contrare. Toate partidele au votat acest proiect.
Așadar, îl felicit și eu pe domnul ministru pentru inițiativă! Așa cum au spus și colegii mai devreme, este un prim pas. Dar, în mod esențial, am vrut să iau cuvântul pentru a vorbi în numele primarilor, pentru că am fost primar 12 ani și știu exact ce face un primar, cunoscându-i și ca prefect sau ca ministru.
Păi, dragi colegi, primarul este președintele comitetului local pentru situații de urgență. În caz de incendiu, el intervine ca președinte al acestui comitet, și nu este pompier. Intervine în situații în care un oraș sau o comună intră în carantină, și nu este medic. Este evident că el conduce și această intervenție, ca președinte al acestui for, conform legii, conform Codului administrativ, votat de noi aici, pentru că așa este firesc, din două motive: primarul reprezintă localitatea și este voința cetățenilor, alegătorilor, și el are obligația de a-i apăra și, doi, este cea mai înaltă autoritate care poate aduna la aceeași masă toate energiile, toți factorii responsabili din localitatea respectivă, într-un caz de urgență, într-o situație delicată, pe care noi o discutăm ipotetic, evident, acum.
Așadar, susțin acest proiect și susțin inclusiv ideea aceasta propusă de domnul ministru și la care am achiesat cu toții în plenul celor cinci comisii, ca această coordonare să fie atributul primarilor.
Nu mai sunt intervenții asupra acestui punct. Inițiativa legislativă rămâne la votul final. Avem o intervenție pe punctele anterioare, 35 și 36. Îi dau cuvântul domnului senator Cazanciuc. Vă rog.
## Stimați colegi,
Vin cu o rugăminte. În timpul dezbaterilor, câțiva reputați juriști mi-au semnalat un text de clarificat la L195, și anume dacă legea se aplică sau nu litigiilor în curs. Cred că trebuie să discutăm în Comisia juridică această chestiune, de aceea vin cu rugămintea de a retrimite, pentru o săptămână, ambele legi, pentru că sunt legate între ele, punctele 35 și 36 – L194 și L195.
Vă mulțumesc.
## **Doamna Anca Dana Dragu:**
Propun să supunem la vot această propunere. Vot prin ridicarea mâinii.
Cine este pentru retrimiterea celor două inițiative legislative?
Încă o dată.
Cine este pentru retrimitere?
Cine este împotrivă? Împotrivă? Abțineri?
67 pentru, 17 abțineri.
Propunerea se aprobă, deci punctele 35 și 36 de pe ordinea de zi vor fi retrimise la comisie.
Pentru o săptămână, da.
Trecem mai departe. La punctul 38 al ordinii de zi avem Proiectul de lege pentru aprobarea plății cotizației anuale în vederea participării Jandarmeriei Române la Comisia Internațională de Salvare Alpină, precum și pentru completarea anexei nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte (L209/2021).
Raportul Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională este de admitere a proiectului de lege.
Acesta face parte din categoria legilor ordinare.
Se adoptă cu votul majorității senatorilor prezenți. Senatul este prima Cameră sesizată.
Începem dezbaterile.
Avem o intervenție... Da.
Doamna senatoare Gabriela Crețu, vă rog.
## Mulțumesc, doamna președintă. Stimați colegi,
Dați-mi voie să fac o observație pe care am mai făcut-o de 10 ori în acest plen, dar o fac și a 11-a oară.
Aderarea la organizația internațională nu a fost aprobată..., nu a fost prin tratat, nu a fost aprobată de Parlament. Nu angajează România, ca stat, sau Guvernul României. Nu e nevoie, pentru 200 de euro – atâta trebuie să plătească –, să se parcurgă întreg procesul legislativ. Trebuie doar ca instituția care trebuie să plătească să-și treacă în bugetul anual, la categoria plăți pentru conferințe, participări et cetera, cei 200 de euro și votăm la buget.
Este absurd să se parcurgă toate procedurile legislative, cu implicarea tuturor instituțiilor statului care trebuie să-și dea cu părerea, pentru 200 de euro.
Mulțumesc foarte mult.
## Mulțumesc.
## Alte intervenții?
Nu mai sunt intervenții asupra acestui punct. Inițiativa legislativă rămâne la votul final.
Vom trece la ultimul punct al ordinii de zi, după care începem sesiunea de vot.
După ultimul punct aș vrea să vă propun un moment de reculegere, pentru că zilele acestea, ieri, am pierdut două personalități ale României.
La punctul 39 al ordinii de zi avem Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (L216/2021).
Raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări este de admitere, cu amendamente admise, a propunerii legislative.
Aceasta face parte din categoria legilor organice.
Senatul este prima Cameră sesizată. Începem dezbaterile.
Dau cuvântul domnului ministru Tánczos Barna. Vă rog.
## Mulțumesc, doamna președinte.
Este un act normativ... sau un proiect de act normativ extrem de important. Este o inițiativă care vine din partea Federației „Silva”, în urma repetatelor atacuri la adresa personalului silvic din structurile de stat sau private. Din păcate, în foarte multe județe activitatea pădurarilor și a celor care ocrotesc pădurea este îngreunată, este aproape imposibilă în anumite situații, din cauza acestor atacuri la persoană. Și nu vorbim de defăimare, nu vorbim de atacuri, de exemplu, în presă, ci de atacuri la integritatea lor fizică. Viața lor, câteodată, este pusă în pericol și cred sincer că este nevoie de o atitudine fermă din partea Parlamentului, prin care aceste infracțiuni la adresa personalului silvic vor fi trecute în aceeași categorie de infracțiune ca și cum atacul s-ar produce la adresa polițiștilor, jandarmilor sau a celor care se ocupă de paza și integritatea cetățenilor.
Este un prim pas pentru a opri acest fenomen, este un prim pas de responsabilizare a organelor de anchetă penală, un prim pas pentru descurajarea acestor atacuri la adresa personalului silvic.
Sper că actul normativ, cu modificările aprobate în comisiile avizatoare și raportoare, va avea și susținerea dumneavoastră, va avea votul plenului și putem parcurge în regim de urgență și procedura în Camera Deputaților, astfel încât într-adevăr Codul penal să vină și să ocrotească, să sprijine pădurarii în activitatea lor zilnică.
Mulțumesc.
Mai avem o intervenție.
Vă rog, domnule senator.
Iată, din nou, o inițiativă bună. De-a lungul timpului, personalul silvic, după cum știm, a fost din ce în ce mai marginalizat. Dacă la început avea în dotare armament și alte posibilități de apărare, cu timpul i s-a luat inclusiv din atribuțiile legate de verificarea și constatarea unor infracțiuni. Iată, se face o dreptate. De-a lungul anilor, sute de pădurari, tehnicieni, brigadieri, ingineri silvici au fost supuși unor agresiuni de către făptuitorii tăierilor ilegale sau ai altor acțiuni ilegale în domeniul forestier. Cred că trebuie să continuăm cu protejarea și a celor care au ca sarcină paza fondului forestier.
Mulțumesc.
Partidul Național Liberal va vota pentru.
## **Doamna Anca Dana Dragu:**
Mulțumesc.
Nu mai sunt intervenții asupra acestui punct.
Inițiativa legislativă rămâne la votul final.
Doamnelor și domnilor, înainte de a trece la sesiunea de vot asupra celor 39 de puncte, vă propun să ținem un moment de reculegere în memoria celor două personalități care au plecat dintre noi – Ivan Patzaichin și Ion Caramitru.
Mulțumesc.
Continuăm lucrările cu cea de-a doua parte a ședinței, respectiv...
Înainte de a trece la sesiunea de vot, îl rog pe liderul Grupului parlamentar al PNL să anunțe constituența grupului. Vă rog.
Mulțumesc frumos, doamna președintă.
Rămăsesem dator săptămâna trecută cu viceliderii și secretarul grupului.
Vicelideri la Grupul PNL sunt Cristian Niculescu-Țâgârlaș, Stela Firu, Liviu Voiculescu, Vasilică Potecă, Cristian Chirteș, Dănuț Bica, Ioan Cristina și Ion Iordache, iar secretar – Ciprian Pandea.
Mulțumesc frumos.
## **Doamna Anca Dana Dragu:**
Continuăm lucrările cu cea de a doua parte, respectiv votul asupra punctelor înscrise pe ordinea de zi.
Potrivit art. 111 din Regulamentul Senatului, se vor supune unui singur vot raportul în întregime și inițiativa legislativă.
Vă reamintesc, de asemenea, că votul se exercită prin intermediul sistemului de vot electronic hibrid. În timpul ședinței de vot electronic hibrid, în cazul în care senatorul este înregistrat în aplicație sau are cardul de vot introdus în consolă, dar nu apasă nicio tastă, va figura absent la votul respectiv.
În situația în care, din eroare, senatorul prezent în sală își exercită votul și de pe tableta STS sau și prin apel telefonic, se va înregistra votul exprimat prin cardul de vot în sala de plen.
Având în vedere cele prezentate anterior cu privire la votul prin intermediul sistemului de vot electronic hibrid – cartele și tablete –, urmează să derulăm un vot test.
Stimați colegi, vă rog să introduceți cardurile de vot în console sau să accesați aplicația de vot.
Vă reamintesc că aveți la dispoziție 30 de secunde pentru exercitarea votului.
Începem procedura de vot.
Stimați colegi,
Vot · approved
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
Era un vot test.
OK. Trecem la votul pe fiecare punct al ordinii de zi.
La punctul 1 avem aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și aprobarea Proiectului de lege privind modificarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (L268/2021).
Vot · Respins
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
La punctul 2 al ordinii de zi avem aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative pentru completarea art. 112 din Legea educației naționale nr. 1/2011 (L290/2021).
Vot · approved
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
La punctul 3 avem aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997 (L295/2021).
Vot · Respins
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
La punctul 4 avem procedura de urgență pentru dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea art. 1 alin. (1) al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2011 privind interzicerea achiziționării de la persoane fizice a metalelor feroase și neferoase și a aliajelor acestora (L300/2021).
Vot · Respins
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
La punctul 5 avem aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative – „Legea acvaculturii” (L301/2021).
Vot · Respins
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
La punctul 6 avem aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea Proiectului de lege pentru modificarea și completarea anexei la Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope (L302/2021).
Vot · approved
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
La punctul 7 avem aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea Proiectului de lege pentru aprobarea plății contribuției financiare pentru participarea Centrului Național al Cinematografiei la Asociația Directorilor Agenției Europene de Film – EFAD, precum și pentru completarea anexei nr. 2.2 la Ordonanța Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte (L303/2021).
Vot · approved
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
La punctul 8 al ordinii de zi avem aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea Proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 122/2011 privind regimul armelor, dispozitivelor militare și munițiilor deținute de Ministerul Apărării Naționale și de forțele armate străine pe teritoriul României (L316/2021).
Vot · Respins
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
La punctul 9 avem aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare (L337/2021).
Vot · approved
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
La punctul 10 avem aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative privind modificarea și completarea Ordonanței Guvernului
nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii (L338/2021).
Vot · Respins
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
La punctul 11 avem aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale (L339/2021).
Vot · Respins
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
La punctul 12 avem aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative privind instituirea zilei de 26 mai ca Ziua națională a alegătorului (L340/2021).
Vot · Respins
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
La punctul 13 al ordinii de zi avem aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative privind modificarea și completarea Legii nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităților (L341/2021).
Vot · Respins
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
La punctul 14 avem aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative privind reglementarea unor măsuri pentru acordarea drepturilor salariale personalului din echipele de proiecte finanțate din fonduri europene (L344/2021).
Vot · approved
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
La punctul 15 avem aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997 (L345/2021).
Vot · Respins
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
La punctul 16 avem aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative pentru completarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000 (L346/2021).
Vot · approved
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
La punctul 17 al ordinii de zi avem aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative pentru completarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000 (L347/2021).
Vot · approved
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
La punctul 18 avem aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative pentru completarea articolului 37 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000 (L349/2021).
Vot · approved
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
La punctul 19 avem aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor (L355/2021).
Vot · Respins
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
La punctul 20 avem aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative privind desființarea Academiei Oamenilor de Știință din România (L358/2021).
Vot · Respins
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
La punctul 21 al ordinii de zi avem aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate (L359/2021).
Vot · approved
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
La punctul 22 al ordinii de zi avem aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative pentru sprijinirea familiilor cu copii (L361/2021).
Vot · approved
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
La punctul 23 avem aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000 (L362/2021).
Vot · approved
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
La punctul 24 avem aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative privind acordarea voucherelor culturale pentru elevi (L377/2021).
Vot · approved
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
La punctul 25 avem aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 526/2003 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a turismului „Schi în România” (L379/2021).
Vot · approved
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
La punctul 26 avem Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali (L144/2021).
Urmează să ne pronunțăm prin vot, un singur vot, asupra propunerii legislative.
Vă reamintesc că în ședința plenului din 28 iunie a fost supus la vot raportul de respingere a propunerii legislative, dar nu s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru respingere.
În aceste condiții, urmează să ne pronunțăm prin vot, un singur vot, asupra propunerii legislative.
Aceasta face parte din categoria legilor organice. Stimați colegi,
Vot · Respins
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
La punctul 27 urmează să ne pronunțăm prin vot cu privire la aprobarea transmiterii către Camera Deputaților, ca primă Cameră sesizată, a Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare (b193/2021).
Stimați colegi,
Vot · approved
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
La punctul 28 avem aprobarea transmiterii către Camera Deputaților, ca primă Cameră sesizată, a Propunerii legislative pentru abrogarea art. 210 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ (b251/2021).
Stimați colegi,
Vot · approved
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
La punctul 29 avem Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 48/2021 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014–2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene (L231/2021).
Urmează să ne pronunțăm prin vot asupra raportului de admitere și a proiectului de lege privind aprobarea ordonanței.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Stimați colegi,
Vot · approved
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
La punctul 30 avem Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2021 privind reglementarea unor măsuri pentru valorificarea dozelor de vaccin împotriva COVID-19, achiziționate de către statul român prin Ministerul Sănătății (L232/2021).
Urmează să ne pronunțăm prin vot asupra raportului de admitere și a proiectului de lege pentru aprobarea ordonanței.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Stimați colegi,
Vot · approved
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
La punctul 31 avem Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2021 privind prorogarea termenelor prevăzute la art. II pct. 9 și art. III din Legea nr. 295/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum și aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare (L233/2021).
Urmează să ne pronunțăm prin vot asupra raportului de admitere și a proiectului de lege pentru aprobarea ordonanței.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Stimați colegi,
Vot · approved
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
La punctul 32 avem Proiectul de lege pentru modificarea și completarea art. 36 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române (L190/2021).
Urmează să ne pronunțăm prin vot asupra raportului de admitere și a proiectului de lege.
Acesta face parte din categoria legilor ordinare.
Stimați colegi,
Vot · approved
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
Punctul 33 a fost retrimis.
La punctul 34 avem Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local (L200/2021).
Urmează să ne pronunțăm prin vot asupra raportului de respingere, respectiv respingerii propunerii legislative.
Aceasta face parte din categoria legilor organice. Stimați colegi,
Vot · approved
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
Punctul 35 și punctul 36 au fost, de asemenea, retrimise la comisii.
La punctul 37 avem Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, în intravilanul localităților, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (L304/2021).
Urmează să ne pronunțăm prin vot asupra raportului de admitere, cu un amendament admis, și a proiectului de lege pentru aprobarea ordonanței, astfel cum se propune a fi modificat prin amendamentul din raportul comisiilor.
Proiectul face parte din categoria legilor ordinare. Stimați colegi,
Vot · approved
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
La punctul 38 al ordinii de zi avem Proiectul de lege pentru aprobarea plății cotizației anuale în vederea participării Jandarmeriei Române la Comisia Internațională de Salvare Alpină, precum și pentru completarea anexei nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte (L209/2021).
Urmează să ne pronunțăm prin vot asupra raportului de admitere și a proiectului de lege.
Acesta face parte din categoria legilor ordinare.
Vot · approved
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
La punctul 39 al ordinii de zi avem Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (L216/2021).
Urmează să ne pronunțăm prin vot asupra raportului de admitere, cu amendamente admise, și a propunerii legislative, astfel cum se propune a fi modificată prin amendamentele din raportul comisiei.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.
Stimați colegi,
Vot · approved
– Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative. – Respingerea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative
Vom trece la votul prin apel telefonic.
Îi rog pe liderii de grup să transmită domnului secretar Eugen Pîrvulescu listele cu senatorii ce vor fi apelați telefonic.
Mulțumesc.
Stimați colegi, începem votul telefonic.
Domnule Neagu, întrucât sunteți în sală, vă rog să mergeți la un microfon undeva, la colegi sau acolo, la microfonul 8, vă rog.
Domnul Neagu.
Mulțumesc.
Vă rog.
Deci votul meu este „pentru” la toate punctele de pe ordinea de zi, cu o observație: la punctul 2 – abținere și la punctul 26 – împotrivă.
Vă mulțumesc mult.
Contra.
Mulțumesc, domnule senator. Vă rog, stimați colegi, să ne pregătim.
O sunăm, prima dată, pe doamna senator Anastase Roberta-Alma.
Pregătim pentru senator Bica Dănuț și Bourceanu Septimiu.
Roberta Anastase, senator PNL de Prahova. La punctul 2 votez abținere și la punctul 26, în rest votul meu este pentru.
Mulțumesc, doamna senator.
Am reținut, punctul 2 și punctul 26 – abținere, la celelalte
puncte – pentru.
Mulțumesc.
Vă rog. Domnul Bica, apoi domnul Bourceanu.
Bună seara!
Sunt senatorul PNL Dănuț Bica, Circumscripția electorală nr. 3 Argeș. Votez „pentru” la toate punctele înscrise pe ordinea de zi, cu excepția punctului 2, la care votul meu este abținere.
Mulțumesc.
Mulțumesc, domnule senator.
Senatorul Bourceanu, apoi domnul senator Bumb și domnul Cadariu apoi.
Bună ziua!
La punctul 2 și punctul 26 mă abțin, la restul votez pentru. Septimiu Bourceanu, Circumscripția Constanța.
Mulțumesc, domnule Bourceanu.
Domnul senator Bumb, domnul Cadariu, apoi domnul Carp Gheorghe, vă rog.
Sorin Bumb, senator de Alba. Votul meu este „abținere” la punctul 2 și vot „contra” la 26, în rest – pentru; și cele trei retrimiteri.
„Contra” la 26, „abținere” la 2, restul – pentru. Mulțumesc, domnule Bumb. Domnul Cadariu, domnul Carp și...
Bună seara!
Sunt senatorul Cadariu Constantin-Daniel, iar votul meu este următorul: la punctul 2 – abținere, la celelalte puncte de pe ordinea de zi – pentru.
Mulțumesc. Bună seara!
Mulțumesc. Domnul senator Carp Gheorghe.
Pregătim Ciucă Nicolae, Cîmpeanu Sorin și Cîțu Florin, vă
rog.
2 – abținere, 33, 35, 36 – retrimitere la comisie, în rest – toate pentru.
Domnul Carp a fost, da?
Mulțumesc.
Domnul Ciucă Nicolae, Cîmpeanu Sorin și Florin Cîțu, premierul României, vă rog.
Nu răspunde domnul Ciucă.
Mergem mai departe, la domnul Cîmpeanu, domnul Cîțu, apoi domnul ministru Cseke Attila.
Sorin Cîmpeanu. Votul meu este pentru, cu excepția punctelor 2 și 26, unde votul meu este abținere, și, desigur, a punctelor 33, 35, 36, care au fost retrase de pe ordinea de zi.
Mulțumesc, domnule Cîmpeanu.
Am reținut, punctele 2 și 26 – abținere.
Florin Cîțu, apoi Cseke Attila, mai departe, doamna senator Firea Gabriela.
Domnul Florin Cîțu nu răspunde.
Mai departe, doamna Firea Gabriela și domnul Cseke Attila, vă rog.
Sunt senatorul Cseke Attila. La punctul 26 votez împotrivă, la toate celelalte puncte votez pentru.
„Pentru” la toate, mai puțin 26. Doamna Firea, domnul Florean Ovidiu-Iosif apoi.
## Bună ziua!
Gabriela Firea, senator PSD București. Voturile mele sunt: punctul 1 – contra, punctul 2 – pentru, punctele 3, 4, 5, 6, 7, 8 – contra, punctul 9 – pentru, punctele 10, 11, 12, 13 – contra, punctul 14 – pentru, punctul 15 – contra, punctele 16, 17, 18 – pentru, punctele 19, 20 – contra, punctele 21, 22, 23, 24, 25 – pentru, punctul 26 – contra legii, punctele 27, 28, 29, 30, 31, 32 – pentru, punctul 33 – votată deja retrimiterea la comisie, punctul 34 – contra, punctul 35 – votată deja retrimiterea la comisie, punctul 36 – votată retrimiterea la comisie, punctele 37, 38, 39 – pentru.
Mulțumesc.
Mulțumim, doamna senator.
Florean Ovidiu-Iosif, apoi doamna senator Gorghiu Alina și Guran Virgil.
inclusiv – pentru, 33 înțeleg că a fost retrimis la comisie, 34 – pentru, 37, 38 și 39 – pentru.
Mulțumesc.
Mulțumesc, doamna senator.
Guran Virgil, apoi domnii Iordache Ion și Ivan Dan, vă rog.
## Bună ziua!
Senatorul Virgil Guran. La punctele 2 și 26 – abținere, la celelalte – pentru.
Mulțumim, domnule senator.
Mergem mai departe, domnul senator Iordache Ion, apoi domnii senatori Ivan Dan și Matieș.
## Bună ziua!
Sunt Dan Ivan, senator în Circumscripția nr. 26 Maramureș, iar votul meu este următorul: la punctul 11 – pentru, la punctul 12 – contra, punctul 15 – contra, punctul 16 – contra și punctul 25 – contra.
Vă mulțumesc.
O secundă, domnule Ivan, o secundă.
Aveți de la punctul 21 până la... N-ați votat la celelalte? Sau ați votat?
Celelalte sunt votate?
La celelalte am votat cu tableta.
## OK, mulțumim.
Deci vot parțial, va trebui să corelăm cu tableta.
Matieș Călin-Gheorghe, Mihai Alfred-Laurențiu și Mîndruță Gheorghiță, vă rog.
Iordache Ion.
Mulțumesc.
## Bună ziua!
Ovidiu Florean sunt, senator PNL de Bistrița-Năsăud. La punctul 2 votez abținere, la toate celelalte puncte votez pentru.
O seară bună tuturor!
Mulțumesc, domnule senator Florean Ovidiu.
## **Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:**
Mulțumesc.
Alina Gorghiu sunt, senator PNL de Timiș. Votul...
plenul de astăzi este următorul: la punctul 1 – pentru, 2 – abținere, de la punctul 3 până la punctul 32
Ion Iordache, senator, Circumscripția nr. 20 Gorj. Votul meu este astfel: la punctul 1 – pentru, punctul 2 – abținere, de la 3 la 25 – pentru, 26 – împotrivă, de la 27 până la 32 – pentru și „pentru” până la final.
Până la 39.
Mulțumim, domnule Iordache.
Matieș Călin-Gheorghe, Mihai Alfred-Laurențiu, Mîndruță Gheorghiță, vă rog.
Senatorul PSD Călin-Gheorghe Matieș, Circumscripția electorală nr. 1 Alba. La punctul 1 – contra, 2 – pentru, 3, 4, 5, 6, 7, 8 – contra, 9 – pentru, 10, 11, 12, 13 – contra, 14 – pentru, 15 – contra, 16, 17, 18 – pentru, 19 – contra, 20 – contra, 21, 22, 23, 24, 25 – pentru, 26 – contra legii, 27 – contra, 28 – contra, 29 – pentru, 30 – pentru, 31 – pentru, 32 – pentru, 33 – trimis la comisie, 34 – contra, 35 – trimis la comisie, 36 – trimis la comisie, 37 – pentru, 38 – pentru, 39 – pentru.
Mulțumesc mult. O zi bună!
Mulțumim, domnule senator. O secundă, vă rog.
Bună ziua, dragi colegi!
Sunt Gheorghiță Mîndruță, senator USR PLUS de Suceava. Votul meu astăzi este următorul: „pentru” la următoarele puncte: 1, 4, 6, 7, 8, 10, 11, 20, 21, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 34, 37, 38, 39; „împotrivă” la următoarele puncte de pe ordinea de zi: 2, 3, 5, 9, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 23, 24, 25...
Și la 22?
...abținere – la 22 și 33.
„Abținere” la 22 și la 33 nu aveți de ce să vă abțineți, că e trimisă la comisie.
Mulțumesc.
Mai departe... O secundă!
Mihai Alfred-Laurențiu, Mutu Gabriel, Nazare Alexandru, vă rog.
## **Domnul Alfred-Laurențiu-Antonio Mihai:**
## Bună ziua, stimați colegi!
Sunt Mihai Alfred-Laurențiu, senator PSD, județul...
, Circumscripția electorală nr. 25. Votul meu la punctele de pe ordinea de zi de astăzi este următorul: punctul 1 – contra, punctul 2 – pentru, punctul 3 – contra, 4, 5, 6, 7, 8 – contra, 9 – pentru, de la 10 până la 13 – contra, 14 – pentru, 15 – contra, 16, 17 și 18 – pentru, 19 – contra, 20 – contra, de la 21 până la 25 – pentru, la punctul 26 – contra legii, punctul 27 până la 32 – pentru, 33 – a fost deja votată pentru retrimitere la comisie, 34 – contra, 35 – retrimis la comisie, 36 – retrimis la comisie, 37 – pentru, 38 – pentru, 39 – pentru.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumim, domnule senator.
## Bună ziua!
Gabriel Mutu, senator, Circumscripția nr. 42 București, PSD. Punctul 1 – contra, punctul 2 – pentru, punctele 3–8 – contra, punctul 9 – pentru, punctele 10–13 – contra, punctul 14 – pentru, punctul 15 – contra, punctele 16, 17, 18 –
pentru, punctele 19 și 20 – contra, punctele 21, 22, 23, 24, 25 – pentru, punctul 26 – contra, de la 27 până la 32 inclusiv – pentru, punctul 33, mă rog, a fost votat pentru retrimitere la comisie, punctul 34 – contra, punctele 37, 38, 39 – pentru.
Mulțumim, domnule Mutu.
Mai departe, domnul ministru Nazare, apoi domnul Niculescu-Țâgârlaș și Pandea Ciprian, vă rog. Și pe domnul Ciucă să-l apelați, vă rog.
Bună ziua! Mă auziți?
Alexandru Nazare. La punctul 1 votez pentru, punctul 2 – abținere, de la punctul 3 la punctul 8 inclusiv – pentru, punctul 9 – abținere, 10, 11 – pentru, 12 – abținere, de la 13 până la 32 inclusiv – pentru, 33 – retrimitere la comisie, 34 – pentru, 35 – pentru retrimitere la comisie, 36 – pentru și de la 37 la 39 – tot pentru.
Mulțumesc.
Mulțumim, domnule Nazare.
Niculescu-Țâgârlaș, Pandea Ciprian și Ciucă Nicolae, vă
rog.
Sunt senator de Maramureș, PNL, Niculescu-Țâgârlaș Cristian. 2 – abținere, restul – vot pentru.
Mulțumim, domnule senator. Pandea Ciprian, vă rog.
Nu răspunde domnul Pandea. Mergem la apelul doi. Pauliuc Nicoleta, Petcu Toma și Sbîrnea Liliana. Nu răspunde doamna Pauliuc.
Petcu Toma, Sbîrnea Liliana, Scântei Laura.
## Bună ziua!
Liliana Sbîrnea sunt, Circumscripția electorală nr. 10 Buzău. Votul meu este următorul: punctele 1, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10, 11, 12, 13, 15, 19, 20, 26 și 34 – contra, iar la punctele 2, 9, 14, 16, 17, 18, 21, 22, 23, 24, 25, de la 27 până la 32, 37, 38, 39 – pentru și 33, 35, 36 – deja s-a votat pentru retrimiterea la comisie.
Mulțumesc.
Mulțumim, doamna senator. E în linia partidului.
## Bună ziua!
Petcu Toma, Circumscripția nr. 19 Giurgiu, PNL. Votez în felul următor: de la punctul 1 până la punctul 25 inclusiv – pentru, punctul 26 – împotrivă, deci împotriva raportului de respingere, de la punctul 27 până la...
O secundă!
...32 inclusiv – pentru...
O secundă! Domnule Toma Petcu, dacă mă auziți, punctul 26 – votăm legea, nu votăm raportul de respingere, atenție! Pentru că suntem datori să vă informăm.
Repet, legea înseamnă primari în două tururi, asta votăm acum, nu raportul.
Vă rog să reveniți.
## Bună ziua!
Petcu Toma, senator PNL, Circumscripția nr. 19 Giurgiu. Votez în felul următor: de la punctul 1 până la 25 inclusiv – pentru, punctul 26 – împotrivă, punctele 27–32 inclusiv – pentru, punctul 33 – pentru retrimitere la comisie, 34 – pentru, 35, 36 – pentru, 37, 38, 39 – pentru.
Mulțumesc.
Mulțumesc, domnule senator.
Eram dator să vă informez.
Mai departe avem Laura Scântei, Tánczos Barna, vă rog. Și pentru Țapu Nazare pregătiți apoi.
## Mulțumesc frumos. Bună seara!
Sunt Iulia Scântei, senator PNL de Iași. Voturile mele pentru proiectele de pe ordinea de zi sunt următoarele: la numărul curent 1 votul este pentru, la numărul curent 2 votul meu este vot de abținere, la toate proiectele de la punctul 3 până la punctul 25 inclusiv voturile mele sunt voturi pentru, la propunerea legislativă de la punctul 26, privind alegerea primarilor în două tururi, votul meu este vot pentru, la propunerile legislative de la 27 la 32 voturile mele sunt pentru, de asemenea, la numărul 33 – vot pentru propunerea de retrimitere la comisie, la 34 – vot pentru proiect, la 35 și la 36 – voturi pentru retrimiterea la comisie și la proiectele de la 37 la 39 voturile mele sunt pentru.
Vă mulțumesc.
Mulțumesc, doamna Scântei. Tánczos Barna nu răspunde.
Țapu Nazare, Voiculescu Liviu și, ultimul senator sunat, Zamfir Daniel-Cătălin, vă rog.
Alo! Sunt Țapu Nazare, senator PNL de Neamț. Votul meu pentru sesiunea de azi este: la punctul 2 și punctul 26 mă abțin, la celelalte puncte – pentru.
Vă mulțumesc.
La 2, poate, domnule senator, la 2, nu la 3. Nu am auzit eu bine. Poate la punctul 2 vă abțineți.
La 26 am reținut – abținere, dar poate 2, nu 3. A închis?
Din sală
#97676A închis.
Ați auzit 2 sau 3? 2 a spus. Scuze! Voiculescu Liviu, Zamfir Cătălin și...
## Bună seara!
Daniel Zamfir sunt. Votul meu este următorul: la punctul 1 – contra, la punctul 2 – pentru, punctul 3 – contra, punctul 4 – contra, punctul 5 – contra, punctul 6 – contra, punctul 7 – contra, punctul 8 – contra, punctul 9 – pentru, punctul 10 – contra, 11 – contra, 12 – contra, 13 – contra, 14 – pentru, 15 – contra, 16 – pentru, 17 – pentru, 18 – pentru, 19 – contra, 20 – contra, 21 – pentru, 22 – pentru, 23 – pentru, 24 – pentru, 25 – pentru, 26 – contra, 27 – pentru, 28 – pentru, 29 – pentru, 30 – pentru, 31 – pentru, 32 – pentru, 33 – s-a votat deja retrimiterea la comisii, 34 – contra, 35 – deja votată retrimiterea la comisie, 36 – la fel, retrimiterea la comisie votată, 37 – pentru, 38 – pentru, 39 – pentru.
Vă mulțumesc.
Seară bună tuturor!
Mulțumesc, domnule senator. Nu mai sunt? Bine.
Deci Voiculescu Liviu, vă rog. Liviu Voiculescu?
Din sală
#98759A votat pe tabletă.
Mulțumesc. Revenim la apelul doi. Încercăm la Tánczos Barna, vă rog, haideți!
Bună ziua!
Barna Tánczos, senator UDMR de Harghita. Votul meu de astăzi este pentru, cu excepția punctului 26, acolo votul meu este împotrivă.
Am reținut, domnule senator, de la 1 până la 25 – pentru, apoi, de 27 până la 39 – pentru, vot „împotrivă” la punctul 26. Mulțumesc.
Ar mai fi la apelul doi... O secundă, stimați colegi! Pandea Ciprian, Pauliuc Nicoleta, vă rog. Pauliuc are telefonul închis. Mulțumesc.
Pandea Ciprian, vă rog.
22 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA a II-a, Nr. 131/22.IX.2021
Alo!
Vă rog.
Bună ziua!
Ciprian Pandea, senator PNL de Călărași. Votul meu este: „abținere” la punctul 2, respectiv la punctele 33, 35, 36 – retrimitere la comisie, iar la restul votul meu este pentru.
Mulțumesc, domnule senator.
Cam atât. Nu cred că mai avem un al doilea vot telefonic. O secundă...
Nu. Am încheiat votul telefonic.
Vom face centralizarea și anunțăm rezultatul votului.
Sunt senator Liliana Sbîrnea, Circumscripția electorală nr. 10 Buzău. Votul meu este următorul: votez „pentru” la punctele 2, 9, 14, 16, 17, 18, 21, 22, 23, 24, 25, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 37, 38, 39; votul meu este „contra” la următoarele puncte de pe ordinea de zi: 1, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10, 11, 12, 13, 15, 19, 20, 26 și 34; punctele 33, 35 și 36 – pentru retrimiterea la comisie, așa cum s-a votat.
Mulțumesc frumos.
DUPĂ PAUZĂ
## Stimați colegi,
Suntem în măsură să anunțăm rezultatul voturilor din ședința plenului Senatului din 6 septembrie 2021.
La punctul 1 de pe ordinea de zi:
- la votul telefonic am avut 21 de voturi pentru, 6 contra,
- zero abțineri;
- total voturi, telefonic plus tabletă: total pentru – 69, total
- contra – 57, abțineri – zero.
Punctul 2 de pe ordinea de zi:
- la votul telefonic: 9 pentru, un vot contra, 17 abțineri;
- total voturi, telefonic plus tabletă: pentru – 54, contra –
39, total abțineri – 31.
Punctul 3 de pe ordinea de zi:
- la votul telefonic am avut 21 de voturi pentru, 6 voturi
- contra, zero abțineri;
- total, telefonic plus tabletă: voturi pentru – 43, voturi
- contra – 81, abțineri – zero.
Punctul 4 de pe ordinea de zi:
- la votul telefonic am avut 21 de voturi pentru, 6 contra,
- zero abțineri;
- total voturi, telefonic plus tabletă: 68 de voturi pentru,
- 57 de voturi contra, o abținere.
- Punctul 5 de pe ordinea de zi:
- la votul telefonic: 20 de voturi pentru, 7 contra, zero
- abțineri;
- total, telefonic plus tabletă: 41 de voturi pentru,
- 65 contra, 17 abțineri.
Punctul 6 de pe ordinea de zi:
- la votul telefonic am avut 21 de voturi pentru, 6 contra,
- zero abțineri;
- total voturi, telefonic plus tabletă: 78 de voturi pentru,
- 46 contra, zero abțineri.
- Punctul 7:
- la votul telefonic: 21 de voturi pentru, 6 contra,
- zero abțineri;
- telefonic plus tabletă: 72 de voturi pentru, 52 de voturi
- contra, un vot de abținere.
Punctul 8 de pe ordinea de zi:
– 21 de voturi la votul telefonic, 6 contra, zero abțineri;
– telefonic plus tabletă: 68 de voturi pentru, 58 de voturi contra, zero abțineri.
Mulțumesc, domnule secretar.
Ca urmare a votului exprimat în această seară, prin mijloace de vot hibrid, situația votului pentru cele 39 de puncte de pe ordinea de zi este următoarea:
La punctele 1, 4, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 14, 16, 17, 18, 20, 21, 22, 23, 24 și 25, solicitarea de dezbatere și adoptare a inițiativei legislative cu procedură de urgență a fost aprobată.
La punctele de pe ordinea de zi 2, 3, 5, 12, 13, 15 și 19, solicitarea de dezbatere și adoptare a inițiativei legislative cu procedură de urgență a fost respinsă.
La punctul 26 al ordinii de zi, inițiativa legislativă a fost respinsă.
La punctele 27 și 28, solicitarea de transmitere a inițiativei legislative către Camera Deputaților, ca primă Cameră sesizată, a fost aprobată.
La punctele 29, 30 și 31, proiectul de lege privind aprobarea ordonanței a fost adoptat.
La punctul 32 al ordinii de zi, inițiativa legislativă a fost adoptată.
Punctul 33 al ordinii de zi a fost retrimis la comisie.
La punctul 34 al ordinii de zi, inițiativa legislativă a fost respinsă.
Punctele 35 și 36 ale ordinii de zi au fost retrimise la comisii.
La punctul 37, proiectul de lege privind aprobarea ordonanței a fost adoptat.
Punctele 38 și 39 – inițiativa legislativă a fost adoptată.
De asemenea, pe ordinea de zi avem o informare privind răspunsurile Comisiei Europene la opiniile Senatului, conform prevederilor Tratatului de la Lisabona, care se regăsesc afișate pe pagina de internet a Senatului.
Ordinea de zi fiind epuizată, declar închisă această ședință a Senatului.
## _Ședința s-a încheiat la ora 18.53._
EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI — CAMERA DEPUTAȚILOR
#109239„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; 012329 C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 BCR și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 DTCPMB (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, www.monitoruloficial.ro Adresa Biroului pentru relații cu publicul este: Str. Parcului nr. 65, intrarea A, sectorul 1, București; 012329. Tel. 021.401.00.73, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72, e-mail: pierderiacte@ramo.ro, concursurifp@ramo.ro, convocariaga@ramo.ro
&JUYEJT|337751]
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 131/22.IX.2021 conține 24 de pagini.**
Prețul: 60,00 lei
Există o zi națională a armânilor, să rămânem cu aceea. Nu trebuie să facem distincția asta geografică: unii sunt în sudul Dunării și alții sunt în țară. Dacă facem asta, le punem la îndemână acelor armâni care nu se consideră parte integrantă din poporul român, le deschidem breșa pentru a fi recunoscuți drept minoritate.
Pentru asta, AUR-ul respinge și votează nu doar împotriva amendamentului propus de doamna Crețu, pentru că acel amendament păstrează un echivoc, iar de echivocul acela se vor folosi armânii ca de o cutie a Pandorei, ca să fie recunoscuți drept minoritate. Deci AUR-ul votează împotriva legii în întregime, nu doar a amendamentului.
E un semn de întrebare și, vă spun cinstit, mie mi se pare destul de riscantă această chestiune. Este corect să onorăm identitatea specifică aromână, dar, într-adevăr, ca parte a trunchiului principal al identității românești, nu comunitate. Mă opun foarte, foarte, foarte ferm la această formulă de „comunitate aromână” și, sincer, odată ce am votat 10 mai, eu, personal – n-am încercat să influențez Grupul senatorial al PSD, care a judecat cu bună-credință inițiativa respectivă –, dar, personal, am profunde rezerve față de acest proiect de lege și voi vota în consecință.
Mulțumesc.
Grupul senatorial al PSD, categoric, va vota pentru ratificarea Protocolului nr. 16.
Unde sunt niște probleme? Și acest lucru eu, personal, l-am ridicat reprezentanților Guvernului. Din păcate, Înalta Curte n-a fost prezentă la această discuție – și nici cei din CSM. Se referă la măsurile, la punctul 2, cel care urmează, măsurile de implementare a Protocolului nr. 16. Pentru că Protocolul nr. 16 spune, pe scurt: „cele mai înalte jurisdicții naționale”. Atunci când România a semnat, în 2014, acest acord – și acum vine și ratificarea –, au fost indicate Înalta Curte, Curtea Constituțională și curțile de apel ca având dreptul să solicite aceste avize consultative, ceea ce lărgea foarte mult plaja instituțiilor care puteau să solicite în mod direct Curții Europene a Drepturilor Omului avize consultative. S-a făcut o modificare: prin proiectul legii de ratificare, Guvernul a venit și, teoretic, a exclus curțile de apel, însă a introdus o formulă prin care se recunoaște legitimitate procesuală activă mediată și instanțelor îndreptățite să sesizeze Înalta Curte de Casație, ceea ce, în realitate, deschide o plajă foarte largă, pentru foarte multe instanțe românești, care să solicite, nu direct, ci prin intermediul Înaltei Curți, aceste avize consultative.
Unde este riscul vă spun. România a stat în toți anii ăștia, din păcate, constant, în primele trei state europene, din cele 47 membre ale Consiliului Europei, ca număr de plângeri: zeci de mii de plângeri. Suntem într-un top foarte neplăcut, aș spune, cu plângeri care demonstrează ineficacitatea sistemelor jurisdicționale în plan intern. Se deschide practic... există un risc de a deschide robinetul nu cu plângeri contencioase de fond, ci cu plângeri interpretative.
Și vă spun de pe acum, pentru că știu acest lucru din grefa Curții: o astfel de formulă – grefa Curții de la Strasbourg – n-a fost primită deloc fericit. Singura soluție, dacă... Și Guvernul n-a fost disponibil să vină cu un amendament să modifice acest text. Singura soluție este asumarea foarte serioasă de către Înalta Curte – și fac public această semnalare – a unui filtru pe care trebuie să-l introducă la, probabil, cascada de solicitări de avize consultative care va urma. Pentru că, am văzut, și la Curtea de la Luxemburg au fost și sunt plângeri venite pe bandă rulantă de la tot felul de instanțe românești, de la tribunale de diferite instanțe. Deci există un risc să omorâm, să sufocăm din nou Curtea Europeană. Eu, personal, am această rezervă. Dacă ar exista o asigurare din partea Înaltei Curți că va funcționa ca un filtru, asta ar fi ceva mai încurajator.
În orice caz, PSD va vota ratificarea Protocolului nr. 16 și, cu această rezervă, și măsurile de implementare, dar vă anunț de pe acum că în 5 ani de acum înainte s-ar putea ca România să adauge foarte mult prin aceste avize interpretative, solicitate de tot felul de instanțe, și să contribuim la sufocarea Curții din nou.
Mulțumesc.
Pe fond, aș vrea să fac câteva observații.
Prima chestiune ține de faptul că această lege este, după părerea mea, un pas înainte, este un paliativ până la urmă, nu este o rezolvare a problemei, pentru că, așa cum a fost elaborată, cred că trebuie amendată. Și în cadrul ședinței s-au ridicat mai multe semne de întrebare și s-au făcut mai multe propuneri. Cred că trebuie amendată în sensul de a o face mai funcțională – și sigur că e un termen nu foarte corect –, de a o face să funcționeze foarte bine, pentru că avem în cadrul acelei comisii cinci membri, care nu știu cât de ușor se vor reuni în cazuri de urgență. În lege se vorbește de termenul „imediat”. Termenul „imediat” înseamnă „de îndată”. „De îndată” nu înseamnă că cei cinci așteaptă o comandă și se întâlnesc și iau o decizie. Mai mult decât atât, marea greutate din această lege revine pe umerii primarilor, unii dintre ei neinstruiți, care n-au avut niciodată nici armă, n-au avut niciodată, eu știu?, tangență cu asemenea situații și care vor fi obligați, pe baza legii, să ia o decizie. Se spune că decizia pentru cele cinci etape graduale care trebuie parcurse o ia primarul, care este șeful comisiei respective. Cine l-a instruit, ce responsabilitate are și, dacă, de exemplu, se întâmplă un fenomen și ursul este împușcat în intravilan și depășește intravilanul și-l găsește, eu știu?, cel care a reclamat o posibilă infracțiune în extravilan, cine răspunde?
În afară de asta, este vorba și de dotare. Despre ce dotare vorbim astăzi, când nu avem platforme de transport, nu avem cuști, nu avem dotarea Gărzii Forestiere cu arme, instruirile de rigoare și avem foarte puțini medici veterinari? Medici veterinari care au atribuțiile și competențele lor, dar care, până la urmă, sunt undeva într-o zonă privată și ar trebui să intre și aici cu responsabilități și sunt și foarte puțini.
În final, aș vrea să fac o solicitare, care a fost făcută de Grupul PSD în cadrul ședinței, aceea de a prezenta anual un raport în fața Parlamentului – ministrul competent – pe această problemă, pentru a vedea care a fost efectul, care este evoluția, care este perspectiva. Pentru că l-am întrebat pe domnul ministru Tánczos câți urși avem în România. Evident că nu știe. Pentru că e firesc să nu știe, până la urmă. Înțeleg că-i o sumă fabuloasă pentru a-i inventaria. Dar noi nu avem o perspectivă asupra a ceea ce se întâmplă cu această populație de urși. E frumos că am devenit grădina zoologică a Europei și este foarte bine dintr-un punct de vedere. Ceea ce nu este bine... Eu consider că ar trebui, dacă discutăm de relocări, ca acele țări care sunt mai văduvite de acest aspect să primească urșii și, eu știu?, să aibă eficiență această acțiune. Pentru că, dacă urșii se înmulțesc în continuare, nu avem niciun control și nicio măsură suplimentară față de această lege, problema nu este rezolvată.
Mulțumesc.
Problema este că nu știu câți dintre dumneavoastră știți câți urși au putut ataca oameni, câți copii au murit, câți oameni au fost omorâți, câți oameni au rămas infirmi din cauza urșilor. Avem însă de apărat și animalele...
Vă mulțumesc.
Punctul 9 de pe ordinea de zi:
– la votul telefonic am avut 25 de voturi pentru, unu contra, zero abțineri;
- telefonic plus tabletă la punctul 9: 83 de voturi pentru,
- 39 de voturi contra, 3 abțineri.
Punctul 10 de pe ordinea de zi:
- la votul telefonic am avut 21 de voturi pentru, 6 contra,
- zero abțineri;
– la punctul 10, telefonic plus tabletă, total: 69 de voturi pentru, 58 de voturi contra, zero abțineri.
Punctul 11 de pe ordinea de zi:
– la votul telefonic: 22 de voturi pentru, 6 contra, zero abțineri;
– total, telefonic plus tabletă, la punctul 11: 65 de voturi pentru, 59 contra, o abținere.
Punctul 12:
– la votul telefonic: 19 voturi pentru, 8 contra, o abținere;
– total, telefonic plus tabletă, la punctul 12: 39 de voturi pentru, 68 de voturi împotrivă, contra și 17 abțineri.
Punctul 13 de pe ordinea de zi:
- la votul telefonic: 20 de voturi pentru, 7 contra, zero
- abțineri;
- punctul 13, telefonic plus tabletă: 43 de voturi pentru, 64
- împotrivă și 17 voturi abținere.
Punctul 14 de pe ordinea de zi:
- la votul telefonic: 26 de voturi pentru, unu contra, zero
- abțineri;
– total, telefonic plus tabletă, la punctul 14: 85 de voturi pentru, 23 contra, 17 abțineri.
Punctul 15:
- la votul telefonic: 20 de voturi pentru, 8 contra, zero
- abțineri; - telefonic plus tabletă: 42 de voturi pentru, 83 contra,
- zero abțineri.
Punctul 16:
- la votul telefonic: 26 de voturi pentru, două contra, zero
- abțineri;
– punctul 16, telefonic plus tabletă: 98 de voturi pentru, 26 contra, o abținere.
Punctul 17 de pe ordinea de zi:
- vot telefonic: 26 de voturi pentru, unu contra, zero
- abțineri;
– telefonic plus tabletă: 85 de voturi pentru, 22 contra, 17 abțineri.
Punctul 18 de pe ordinea de zi:
- 26 de voturi – telefonic – pentru, unu contra, zero
- abțineri;
– telefonic plus tabletă: 88 de voturi pentru, 36 contra, o abținere.
La punctul 19 de pe ordinea de zi:
– la votul telefonic am avut 20 de voturi pentru, 7 contra, zero abțineri;
- total, telefonic plus tabletă: 43 de voturi pentru, 66
- contra, 17 abțineri.
Punctul 20 de pe ordinea de zi:
- la votul telefonic: 21 de voturi pentru, 6 contra, zero
- abțineri;
– telefonic plus tabletă: 66 de voturi pentru, 57 contra, zero abțineri.
Punctul 21 de pe ordinea de zi:
– am avut la votul telefonic 27 de voturi pentru, zero contra, zero abțineri;
– total, telefonic plus tabletă: 123 pentru, unu contra, zero abțineri.
Punctul 22 de pe ordinea de zi:
– la votul telefonic am avut 26 de voturi pentru, zero contra, o abținere;
– telefonic plus tabletă: 98 de voturi pentru, unu contra, 25 de abțineri.
La punctul 23 de pe ordinea de zi:
– la votul telefonic am avut 26 de voturi pentru, unu contra, zero abțineri;
- total, telefonic plus tabletă: 90 de voturi pentru, 36
- contra, zero abțineri.
Punctul 24 de pe ordinea de zi:
- la votul telefonic: 26 de voturi pentru, unu contra, zero
- abțineri;
– total, telefonic plus tabletă: 96 de voturi pentru, 10 contra... și 18 abțineri. Îmi cer scuze!
Votul la punctul 25 de pe ordinea de zi:
- la telefonic, vot telefonic, am avut 26 de voturi pentru,
- două contra, zero abțineri;
- la punctul 25, total voturi, telefonic plus tabletă: 85 de
- voturi pentru, 37 contra, o abținere.
Punctul 26 de pe ordinea de zi:
- am avut la votul telefonic 10 voturi pentru, 12 voturi
- contra, 5 abțineri;
- total voturi, telefonic plus tabletă, la punctul 26: total
- pentru – 41, total contra – 74, total abțineri – 10.
Punctul 27 pe ordinea de zi:
- la votul telefonic am avut 26 de voturi pentru, unu
- contra, zero abțineri;
- total, telefonic plus tabletă, la punctul 27: pentru – 76,
- contra – 45, zero abțineri.
Punctul 28:
- la votul telefonic: 26 de voturi pentru, unu contra, zero
- abțineri;
- total voturi, telefonic plus tabletă: 92 de voturi pentru, 28
- contra, zero abțineri.
Punctul 29 de pe ordinea de zi:
– la votul telefonic am avut 27 de voturi pentru, zero contra, zero abțineri;
– total voturi, telefonic plus tabletă: 109 pentru, unu contra, 11 abțineri.
Punctul 30 de pe ordinea de zi:
- la votul telefonic: 27 de voturi pentru, zero contra, zero
- abțineri;
- total voturi, telefonic plus tabletă: 120 pentru, unu
- contra, zero abțineri.
Punctul 31:
– votul telefonic: 27 pentru, zero contra, zero abțineri;
- total voturi, telefonic plus tabletă: 120 pentru, unu
- contra, zero abțineri.
Punctul 32 de pe ordinea de zi:
- la votul telefonic: 27 de voturi pentru, zero contra, zero
- abțineri;
- total voturi, telefonic plus tabletă: 109 pentru, zero
- contra, 11 abțineri.
Punctul 34:
– 21 de voturi – la votul telefonic – pentru, 6 contra, zero abțineri;
– total voturi, telefonic plus tabletă: 80 pentru, 40 contra, două abțineri.
Punctul 37 de pe ordinea de zi:
– la votul telefonic: 27 de voturi pentru, zero contra, zero abțineri;
– total voturi, telefonic plus tabletă, la punctul 37: 107 pentru, unu contra, 12 abțineri.
Punctul 38:
– la votul telefonic: 27 pentru, zero contra, zero abțineri;
- total voturi, telefonic plus tabletă, la punctul 38: 109
- pentru, 11 contra, o abținere.
Și ultimul punct dezbătut în această după-amiază pe ordinea de zi, punctul 39:
– la votul telefonic am avut 27 de voturi pentru, zero contra, zero abțineri;
– total voturi, telefonic plus tabletă: 120 pentru, zero contra, zero abțineri.
Vă mulțumim.
Seară bună!