Stenogramă plen

În continuare îi dau cuvântul domnului senator independent Ionel Agrigoroaei pentru a prezenta declarația politică.

## Mulțumesc, domnule președinte.

Declarație prezentată de senatorul Ionel Agrigoroaei, senator de Iași. Titlul declarației: „O tonă de hârtii, zero kilometri de autostradă”.

Domnule președinte,

Domnule prim-ministru,

## Stimați colegi,

Au venit banii de la Uniunea Europeană pentru drumuri pentru 2014–2020. România are la dispoziție 3,27 de miliarde de euro. La un preț standard de 5 milioane pe kilometru de autostradă, teoretic, putem avea aproape 700 de kilometri construiți cu fonduri nerambursabile. Gratis, mai exact. Bineînțeles, la prima vedere. Și, în mod normal, ar trebui să ne permitem să construim încă pe atât cu fonduri proprii, iar în 2020 România să aibă 1.400 de kilometri de autostradă. Pentru căi ferate sunt 1,8 miliarde de euro. Și în acest caz am putea reabilita sau construi de la zero aproape 500 de kilometri de cale ferată fără a afecta bugetul național.

Românii vor șosele, dar ceea ce nu știu cei mai mulți e că în instituțiile și ministerele care fac parte din același Guvern, al României, trebuie făcute un maldăr de cereri de finanțare, apeluri, completări de acte și tone de hârtii inutile. Astfel, de la cererea de finanțare până la primele studii de fezabilitate trec luni bune, ani până la selectarea proiectantului sau a constructorului. Și, când ar trebui să ne apucăm de treabă, fondurile nu mai există, pentru că programul s-a încheiat. Între 2007 și 2013, România a avut la dispoziție 4 miliarde pentru infrastructură, dar a cheltuit doar 2 miliarde de euro. De ce? Pentru că mecanismul birocratic creat la nivelul ministerelor este unul diabolic. Se plimbă hârtii de la un birou la altul și nimănui nu îi pasă că se pierd banii. Dar în acest fel este susținută o armată de funcționari și este perpetuat un sistem închistat și fără nicio viziune.

## Domnule președinte,

## Domnule prim-ministru,

## Stimați colegi,

Procesul de accesare a fondurilor europene trebuie să fie unul simplu, transparent, fără tone de hârtii. Trebuie luate doar câteva decizii ferme prin care să se reducă birocrația, funcționarul, ministerele și instituțiile abilitate să nu aibă rolul de a cere și plimba hârtii, ci de a se implica direct pentru a ajuta la accesarea fondurilor și a fi și responsabile în ceea ce trebuie să facă într-un anumit termen. În fond, pe viitoarele autostrăzi și căi ferate vom circula toți românii.

Dacă și acum vom pierde miliardele de euro oferite de Uniunea Europeană, România nu va avea autostrăzi nici în secolul următor.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

## DUPĂ PAUZĂ

## **Domnul Teodor Atanasiu:**

Au mai depus declarații politice în scris următorii senatori: – din partea Grupului parlamentar al PSD: Alexandru Frătean, Florian Dorel Bodog, Sorin Constantin Lazăr, Gabriela Crețu, Doina Silistru, Doina Elena Federovici, Nicolae Mohanu, Niculae Bădălău, Gabriela Firea;

– din partea Grupului parlamentar al PNL, următorii senatori: Marius Petre Nicoară, Dumitru Oprea, Ioan Cristina, Alin Tișe, Paul Ichim, Traian Constantin Igaș, Nelu Tătaru, Gavrilă Ghilea, Dorin Păran, Marius Pașcan, Dragoș Luchian, Daniel Cristian Florian;

– din partea Grupului parlamentar al UNPR, următorii senatori: Haralambie Vochițoiu, Constantin Popa, Marius Ovidiu Isăilă, Ioan Iovescu, Dumitru Marcel Bujor;

– din partea Grupului parlamentar liberal-conservator: Vasile Nistor și Mihai Niță;

– din partea Grupului parlamentar al UDMR: doamna senator Rozalia Biró;

– precum și senatorii independenți Gheorghe Saghian și Valer Marian.

Stimați colegi,

Declar închisă sesiunea consacrată declarațiilor politice.

Declarația politică se intitulează „PSD a câștigat alegerile locale”.

Stimați colegi,

În declarația mea politică de astăzi aș dori să salut victoria incontestabilă a Partidului Social Democrat în alegerile locale desfășurate pe data de 5 iunie. Rezultatele finale date publicității de către Biroul Electoral Central arată cât se poate de clar că PSD rămâne cel mai important partid politic din România. La votul politic pentru consiliile județene scorul PSD este de 37,58%, urmat de PNL cu 31,93%, ALDE cu 6,31%, UDMR cu 5,33% și PMP cu 4,27%. PSD câștigă astfel cele mai multe mandate de consilier județean, în număr de 579. PNL a obținut 496 de mandate, UDMR – 95 de mandate, ALDE – 76, iar PMP – 37.

În ceea ce privește votul pentru primari, și aici PSD a câștigat detașat, cu 1.677 de primari, fiind la conducerea celor mai multe primării din țară, urmat de PNL, cu 1.081 de primării. Pe locurile următoare se situează UDMR, ALDE, candidații independenți și UNPR. PSD a obținut și cele mai multe mandate de consilier local – 16.648. Suntem urmați de PNL – 13.193, ALDE – 2.504, UDMR – 2.284, PMP – 1.315 și UNPR, cu 1.203 mandate de consilier local.

Din punctul meu de vedere, victoria din alegerile locale confirmă câteva lucruri importante pentru configurația politică actuală și viitoare. În primul rând, confirmă faptul că PSD este cel mai puternic partid politic din România. Avem nu doar cei mai mulți membri și simpatizanți, dar reușim să obținem și cele mai multe voturi. Constant, PSD reușește să obțină peste 35% din preferințele electorale ale românilor, ceea ce reprezintă un bazin electoral solid. Totodată, această victorie confirmă că majoritatea românilor au încredere în partidul nostru și în candidații social-democrați. Echipa PSD este una formată din oameni care știu să facă administrație și sunt dispuși să-și pună experiența și expertiza în folosul dezvoltării comunităților locale. Sunt convins că toți aleșii locali ai PSD vor munci cu seriozitate pentru a găsi cele mai bune soluții la problemele oamenilor și pentru dezvoltarea orașelor și comunelor României.

Alegerile locale sunt importante nu doar prin prisma configurării puterii la nivel local, dar și pentru că ele ne arată direcția și tendințele pentru viitoarele alegeri parlamentare. PSD a trecut victorios testul alegerilor locale și se profilează ca partidul care va câștiga și alegerile parlamentare de la sfârșitul acestui an. Împreună cu aliații noștri din UNPR și ALDE, precum și printr-o colaborare strânsă cu UDMR, am încredere că vom reuși să formăm viitoarea majoritate parlamentară, precum și viitorul Guvern al României. Va fi o reîntoarcere la politicile publice coerente și în interesul românilor, o reîntoarcere la guvernarea care a dovedit că poate și știe să fie eficientă și să producă bunăstare.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Declarația politică este intitulată „Dificultățile absolvenților de a intra pe piața forței de muncă”. Domnule președinte,

Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor,

Luna iunie nu este doar luna sfârșitului unui an școlar, dar reprezintă o nouă generație de tineri absolvenți care intră într-o nouă etapă a vieții lor. Pentru cei care sunt absolvenți ai studiilor universitare presupune chiar necesitatea de a găsi un loc de muncă și de a fi independent financiar.

Cu toate acestea, studii recente ne arată că tinerii absolvenți întâmpină foarte multe dificultăți în drumul către un loc de muncă bine plătit și, mai ales, corespunzător pregătirii lor. Din păcate, România se confruntă cu o problemă de proporții în ceea ce privește inserția tinerilor absolvenți pe piața muncii, influențată de o serie de factori cum ar fi restructurările și evoluțiile economice, proliferarea unor noi forme de ocupare, creșterea șomajului în rândul tinerilor, prelungirea perioadei de educație, migrația și creșterea mobilității geografice. În România, ca în majoritatea țărilor Uniunii Europene, șomajul în rândul tinerilor rămâne o problemă socială cu implicații importante la nivelul întregii societăți, de aceea facilitarea tranziției de la școală la muncă trebuie să devină o prioritate națională.

Prelungirea timpului de tranziție de la școală la muncă este explicată de o serie de factori, dintre care cei mai importanți constau în restructurările și evoluțiile economice, proliferarea unor noi forme de ocupare, creșterea șomajului în rândul tinerilor, schimbări în sistemele de protecție socială, prelungirea perioadei de educație etc.

Este unanim acceptată ideea că integrarea tinerilor pe piața muncii joacă un rol hotărâtor în determinarea bunăstării lor economice și sociale și în dezvoltarea lor ulterioară.

În găsirea primului job, competențele transversale sunt mult mai importante decât cele specifice. Atât pentru absolvenți, cât și pentru recrutori, competențele specifice, dobândite în cadrul programelor de studii, sunt importante, însă ocupă un loc secundar față de cele transversale, după cum arată o cercetare amplă în acest sens. Astfel, majoritatea absolvenților consideră că mai mult de jumătate (55%) dintre cunoștințele și abilitățile de care au nevoie la locul de muncă au fost dobândite sau deprinse chiar la locul de muncă, aproximativ o treime (32%) au fost dobândite în facultate, iar 14% au fost dobândite în alte împrejurări. În plus, majoritatea angajatorilor consideră că studenții ar trebui să fie deja specializați în momentul obținerii diplomei de licență. Mai mult, atât angajatorii, cât și absolvenții consideră că în momentul de față sistemul de învățământ superior

reușește să furnizeze absolvenților cunoștințele teoretice de care aceștia au nevoie, nu însă și abilitățile practice.

Există o diferență între ceea ce oferă facultățile și cerințele de la locul de muncă. În realitate, angajatorii sunt mai degrabă interesați de competențele pe care le au absolvenții și de experiența anterioară de lucru și mai puțin de specializarea absolvită sau de prestigiul universității. Aproape jumătate dintre angajatorii intervievați raportează comportamente de implicare în formarea continuă, prin organizarea de traininguri pentru propriii lor angajați.

Este nevoie de o dezbatere mai susținută pe această temă, pentru a putea răspunde unui context mai larg, care include expansiunea până la masificare a învățământului universitar, discuția despre relevanța diplomelor universitare și relativa rămânere în urmă a societății românești în ce privește accesul la formarea terțiară. Expansiunea curentă a învățământului superior este adesea etichetată drept benefică pentru societate. Ea conduce la o populație competentă profesional, cu o productivitate crescută, împărtășind orientări valorice către autonomie și creativitate, capabilă să contribuie la un progres tehnologic și social accelerat. Pe de altă parte însă, apar controverse legate de calitatea specializării și, implicit, de eficiența utilizării resurselor financiare alocate către educația superioară.

Consider că este necesar să aducem împreună educația superioară și piața muncii, susținând creșterea relevanței învățământului superior în raport cu piața forței de muncă. Iată de ce trebuie urmărit atât parcursul educațional al unui tânăr, cât și nivelul lui de angajabilitate pe piața muncii. Statul trebuie să implementeze măsuri eficiente care facilitează analiza gradului de corelare a ofertei educaționale cu piața muncii. În plus, învățământul superior are nevoie de un sistem integrat, care să cuprindă toate informațiile în timp real din sistemele anterior create și din universități pentru a avea o imagine reală a capitalului uman dezvoltat prin învățământ superior. Cu siguranță că acest fapt ar ajuta la implementarea politicilor educaționale ale Uniunii Europene. De altfel, trebuie susținută consolidarea relațiilor dintre universități, studenți, absolvenți și mediul socioeconomic, promovând schimbul de experiență și contribuția la construcția unei comunități virtuale reprezentative, care să faciliteze schimbul de informații dintre actorii din învățământul superior și mediul socioeconomic.

Trebuie să înțelegem că întrebarea „Încotro se îndreaptă învățământul universitar?” nu este o interogație retorică, ci una care stă la baza dezvoltării politicilor și strategiilor educaționale românești. O întrebare la care responsabilii educației nu pot da un răspuns pertinent fără date corecte și actualizate, care să permită realizarea unor analize predictive valide.

Iată de ce trebuie cu toții să ne adresăm următoarele întrebări:

Câți studenți sunt la momentul actual în România? Câți dintre aceștia absolvă și câți reușesc să se angajeze în specializările studiate? Cum se alocă finanțările acordate de către stat? Care sunt domeniile de doctorat cele mai căutate în România? Câți dintre absolvenții facultăților românești aleg să lucreze peste hotare? Care este nivelul de absorbție a pieței forței de muncă locale? Ce verticale industriale se confruntă cu un deficit de resurse și care sunt domeniile expuse la acest risc în viitor?

Sunt întrebări la care sistemul educațional românesc nu poate oferi încă rapid și clar răspunsuri pertinente fără a avea acces liber la date deschise, validate, actualizate și intercorelate. Lipsurile pe care sistemul educațional autohton le înregistrează încă la acest nivel au un impact direct asupra eficienței și calității politicilor și strategiilor educaționale din România, iar repercusiunile profunde sunt vizibile pe termen lung.

Iată de ce consider că este esențial să fie centralizate datele necesare pentru a avea răspunsuri clare și pertinente la toate întrebările de mai sus. Doar apoi vom putea susține pașii necesari pentru corectarea stării de fapt și doar atunci vom putea ajunge să discutăm în mod concret de aspecte precum finanțarea instituțiilor universitare în funcție de rata de angajare.

Vă invit să cerem în mod deschis centralizarea acestor date, pentru ca apoi să putem susține implementarea eficientă a măsurilor care se impun.

Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Fascismul nostru cel de toate zilele...”.

Pericolul neofascismului este real. În multe țări. La noi este la fel de mare și real ca în alte părți. Avem o istorie în spate care ne arată cât de vulnerabili sunt românii la ideile fasciste, mai ales dacă cineva le îmbracă în straie naționale.

Există destule frustrări, generate de probleme reale, dar și de altele imaginare, care să creeze stratul social dispus să se lase înșelat.

Există destule interese, dinăuntru și dinafară, dispuse să apese pe această pedală. Capitalismul, dacă a avut de ales între dictatura fascistă și democrația liberală, a ales-o pe prima. E mult mai ieftină și nu dă bătăi de cap. Aduce doar profituri...

Faptul că în România nu există o mișcare neofascistă organizată suficient de influentă nu e liniștitor. Nu există pentru că, în forme difuze, fascismul se răspândește în întreaga societate. Nu e concentrat într-un loc, să-l poți recunoaște și izola.

Cei care se consideră mari democrați neagă cu vehemență acest fapt. Din neștiință sau rea-intenție?! Nu știm. Cum reaua-intenție e greu de combătut, încep prin a combate neștiința.

Citez, în varianta sugerată de Robert Reich, câteva semne ale creșterii neofascismului, în speranța că vom conștientiza o realitate și vom evita consecințele ei nefaste.

E fascism dacă se folosește un eveniment tragic (o crimă, un atac terorist etc.) pentru a blama o întreagă religie sau națiune atunci când cei vinovați aparțin acesteia.

E fascism dacă se folosește ura împotriva celor diferiți (minorități etnice sau de altă natură, imigranți etc.) pentru a construi și a întări propria putere.

E fascism dacă oponenții ideilor proprii sunt intimidați sau hărțuiți, susținătorii proprii sunt îndemnați să facă la fel, iar violența împotriva oponenților sau a celor diferiți este considerată scuzabilă. Mai mult, este chiar explicată și scuzată...

E fascism dacă cei care încearcă să spună tare aceste adevăruri și să atragă atenția asupra pericolelor sunt blamați, excluși, marginalizați, iar pozițiile lor ridiculizate.

Reich, în textul care mi-a inspirat aceste rânduri, vorbea despre America. Dacă multora vi s-a părut că e vorba despre România, nu ați greșit. Fascismul nu are naționalitate... Dar are specific național. Din criteriile americane de mai sus lipsesc ura și disprețul la adresa bătrânilor și săracilor, atât de frecvente la noi. Cei care adoptă metoda fascistă de gândire pot da lecții... Dușmanul lor nu e doar altul, străinul, cel altfel și în afară; dușmanul lor e înăuntru. Este înăuntru, cu adevărat, dar nu cel identificat...

Declarația politică este intitulată „Ordonanța tehnocrată privind salariile bugetarilor. Dar legea...?”.

Guvernul României a aprobat ordonanța de urgență privind salariile bugetarilor, prin care peste 650.000 de persoane vor beneficia de creșteri salariale, însă trebuie să subliniez faptul că această majorare a fost făcută

de Guvernul Cioloș la presiunea PSD, pentru că, să nu uităm, de la învestitură, ei se plâng că nu există fonduri.

Datele statistice la nivel macroeconomic calculate de Eurostat confirmă faptul că România, în primele luni ale anului 2016, a avut cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, ca urmare a măsurilor de reducere a fiscalității luate de guvernarea PSD, astfel că este absolut firesc ca această creștere să se simtă direct și în buzunarele românilor, nu doar în cifre statistice. Ordonanța rezolvă din inechități, urmărește să egalizeze salariile persoanelor încadrate pe aceeași funcție și acordă un bonus de merit pentru cei care au o activitate deosebită în sistemul de sănătate.

Însă salariile medicilor și ale profesorilor trebuie să crească mult mai mult dacă ne dorim o Românie normală, europeană. Pe de altă parte, această ordonanță nu poate suplini totuși legea unitară a salarizării bugetarilor pe care noi, PSD, am inițiat-o și promovat-o și care pentru noi continuă să fie o prioritate. Legea unitară a salarizării bugetarilor are nevoie de o dezbatere serioasă la toate nivelurile în societate, deoarece impactul ei este pe termen lung și trebuie să aducă o anumită ordine în sistemul de salarizare, să reașeze ierarhia valorilor în funcție de competențe, atribuții, responsabilități și să se respecte principii de echitate, competență și stimulare a performanței.

Numai un guvern politic social-democrat poate avea responsabilitatea, forța și competențele necesare să regleze sistemul de salarizare în avantajul oamenilor și al dezvoltării României.

Declarația politică se intitulează „Neamul devine etern prin cultul eroilor”.

Stimați colegi,

În fiecare an, în Sfânta zi a Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos celebrăm și Ziua eroilor, sărbătoare dedicată eroilor cunoscuți și necunoscuți, căzuți în luptă de-a lungul zbuciumatei noastre istorii naționale pentru credință, libertate, dreptate, pentru apărarea și reîntregirea neamului.

Prima sărbătorire a Zilei eroilor a avut loc pe 11 mai 1920. De altfel, Ziua eroilor a fost decretată atunci sărbătoare națională, sărbătoare menținută până în anul 1948. Legea nr. 48/1995 reia această prevedere: „Se proclamă Ziua eroilor, sărbătoare națională a poporului român, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști – Ziua Înălțării Domnului Iisus Hristos –, potrivit tradiției românești.”

Este normal să ne comemorăm eroii. Nu trebuie să uităm cuvintele marelui istoric Nicolae Iorga, care spunea că „neamul devine etern prin cultul eroilor”. Pomeniți la toate liturghiile, eroii neamului au parte, cel puțin în ziua în care sunt comemorați oficial, de o atenție deosebită din partea tuturor. E ziua când ne înclinăm frunțile și rostim o rugăciune pentru sufletele celor care au pierit departe de cei dragi, dar pentru o cauză dragă. Poate n-ar fi rău să o facem mai des, deoarece avem azi o țară întreagă, trăim liberi și în pace pentru că ei și-au dat viața. Le datorăm mai mult decât recunoștință, le datorăm existența noastră ca neam, ca țară, ca individ. Este firesc gestul nostru de a depune coroane. Sunt înălțătoare gândurile de recunoștință, sunt pioase rugăciunile pentru odihna sufletului lor și le suntem datori cu toate acestea.

Ziua eroilor a fost un prilej pentru a omagia cei peste 200 de eroi ce își dorm somnul de veci la Botoșani. Astfel, lângă crucea fiecărui erou a fost așezat drapelul României și a fost aprinsă câte o candelă. Este unul dintre gesturile normale pe care fiecare dintre noi ar trebui să le facă.

Trebuie să ne asumăm cu toată răspunderea datoria de a prețui și de a onora sacrificiul acestor eroi sacri. Trebuie să ne asumăm permanent responsabilitatea de a fi păstrătorii încrederii și credinței lor. Trebuie să răspundem permanent celor mai înalte standarde, prin care putem măsura propria noastră contribuție la apărarea libertății și la promovarea dreptății. Comemorarea eroilor este o ocazie de a ne reafirma angajamentul în sprijinul libertății pe care au apărat-o cu atâta curaj.

Dumnezeu să-i odihnească și să le așeze sufletele în rândul drepților, iar pe noi să ne învrednicească să păstrăm neîntinate idealurile pentru care eroii României s-au jertfit! Vă mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „Luna iunie, luna copilului”. Domnule președinte, Stimați colegi,

Luna iunie este luna în care sărbătorim copilul, începând cu data de 1 iunie și continuând cu ziua de 12 iunie – Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor.

Organizația Internațională a Muncii (OIM) este o instituție specializată a ONU, care are o competență generală în problemele muncii și securității sociale. În anul 2002, pentru a trage un semnal de alarmă asupra exploatării copiilor prin muncă, decide să marcheze ziua de 12 iunie ca Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor. Organizația avertizează că eforturile de eliminare a celor mai variate și mai grave forme ale muncii copiilor pierd din intensitate și cheamă la revitalizarea campaniei mondiale pentru eradicarea acestor practici, deși această revitalizare este pusă sub semnul întrebării de criza economică mondială. La fiecare patru ani, OIM publică Raportul global privind exploatarea copiilor prin muncă, raport ce arată că 115 milioane de copii sunt supuși la munci periculoase, mare parte fiind supuși la o formă de muncă forțată, activități ilicite, inclusiv în traficul de droguri și prostituție, sau sunt implicați în conflicte armate, obligați să folosească arme. Acești copii sunt privați de drepturile lor elementare, fiind copii care nu merg la școală, nu au hrană suficientă, nu dispun de timpul lor de joacă, pe scurt, nu știu să fie copii și să se bucure de copilărie.

La noi în țară, Organizația „Salvați Copiii” a făcut public raportul „Sărăcia și excluziunea socială a copiilor din Europa”, în care se reliefează că, alături de Bulgaria, România este țara europeană cu cei mai mulți copii expuși riscului sărăciei și excluziunii sociale (peste 50%). Mulți dintre aceștia sunt obligați să muncească de la vârste fragede pentru a-și ajuta familia sau pentru a se întreține pe sine, în detrimentul timpului alocat pentru joacă și, mai ales, pentru studiu. Din cauza sărăciei, mulți dintre copii își părăsesc căminele, sporind astfel populația de copii și tineri ai străzii. Raportul organizației arată că 42% dintre copii au o locuință, dar petrec o parte din timp în stradă, desfășurând diverse activități pentru procurarea banilor – cerșind (44%), colectând deșeuri (33%), prestând munci ocazionale (23%) etc.

Datele prezentate la nivel mondial și național sunt îngrijorătoare și avertizează cu privire la amploarea acestei realități și impactul său asupra noilor generații de cetățeni.

Ținând cont de cele prezentate mai sus, consider că trebuie acordată o mai mare atenție acestei problematici și să ne implicăm mai mult, atât noi, forul legislativ, dar mai ales Guvernul, să devină o responsabilitate majoră a acestuia, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor copiilor ce provin din medii defavorizate.

Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Dacian Cioloș, tehnocrat european premiant, dar repetent la absorbția fondurilor europene”.

Experimentul guvernării tehnocrate este pe cale să eșueze nu doar per ansamblu, ci și pe fiecare domeniu

în parte. Guvernarea tehnocrată nu doar că a adâncit nemulțumirea cetățenilor față de partidele politice și față de politic în general, dar a lăsat și impresia că poate rezolva marile probleme cu care se confruntă societatea românească. În contextul în care unii miniștri sunt funcționari suspendați din pozițiile pe care le dețin la Bruxelles, s-a lăsat impresia că înțelepciunea și lumina vin doar de afară și nicidecum din interior.

În Programul de guvernare al premierului Dacian Cioloș, în prima parte a acestuia, unde este descrisă „viziunea tehnocrat-guvernamentală”, se spune în felul următor: „Guvernul se va concentra pe identificarea și eliminarea vulnerabilităților în absorbția fondurilor europene. Guvernul va angaja contacte imediate cu toate serviciile Comisiei Europene responsabile de gestionarea diverselor instrumente financiare și va identifica soluții rapide de implementare și eliminare a blocajelor.”

În capitolul 11 al aceluiași program sunt, de asemenea, descriși pașii pe care miniștrii tehnocrați, experți în problemele europene, în frunte cu premierul Dacian Cioloș, îi vor face în scurta, dar „esențiala” guvernare de un an de zile: „Finalizarea implementării programelor pentru perioada 2007–2013 și lansarea de urgență a tuturor programelor pentru perioada 2014–2020, identificarea și eliminarea lacunelor și blocajelor din sistemele de implementare a fondurilor europene, cu accent pe creșterea gradului de utilizare și a calității proiectelor finanțate.”

Ei bine, în ciuda acestor propoziții clare și la obiect și a intențiilor proiectate la începutul mandatului, rata de absorbție nu a suferit îmbunătățiri semnificative, iar noile programe din exercițiul financiar 2014–2020 suferă întârzieri majore.

În anul 2016, până la sfârșitul lunii martie, România a încasat doar 750 de milioane de euro de la Comisia Europeană, în baza cheltuielilor efectuate pe perioada de programare 2007–2013, adică o îmbunătățire de numai 3,5%. Drept care, pentru performanța pe care ministrul fondurilor europene, Aura Răducu, a avut-o, premierul i-a cerut demisia. Și să nu uităm totuși că doamna avea o experiență europeană: fost manager de program pe domeniul politicilor europene la Comisia Europeană într-o perioadă (2007–2012), manager principal tot pe programe europene la BERD România (2014–2015), funcție din care a fost luată și pusă la minister. Prin urmare, ne-am fi așteptat ca rata de absorbție a fondurilor să explodeze în această perioadă, având în vedere că la conducere aveam chiar un specialist bruxellez. Ei bine, lucrurile nu au stat chiar așa. Ba, din contră, doamna a plecat, iar nivelul absorbției fondurilor europene a rămas prost.

Iată că promisiunile lui Dacian Cioloș, fost comisar european, preluat direct de la cabinetul președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au rămas doar niște promisiuni și nimic mai mult. Dezamăgirea cu privire la acest Guvern este din ce în ce mai mare. S-a dovedit, cel puțin până acum, că marile realizări promise nu au rămas decât mari neîndepliniri. Mai mult, se pare că realitatea europeană diferă puțin de realitatea românească, iar în acest caz se pare că soluția externă pare să fi fost de proastă inspirație.

Până la urmă, degeaba ești premiant la Bruxelles, dacă ești repetent în țara ta. Nu ne ajută cu nimic.

Declarația politică este intitulată „O scurtă opinie privind rezultatul alegerilor locale din 5 iunie 2016!”. Domnule președinte,

Stimați colegi senatori,

Rezultatele alegerilor locale din vara acestui an reprezintă o realitate pe care nu este cazul s-o interpretăm prea mult, în fel și chip, cum se realizează la nivelul mass-mediei, în căutare de rating și interese transpartinice. Avem în acest moment, pe lângă rezultatul uimitor la nivelul Bucureștiului, un raport național relativ proporțional între PSD (pe de o parte, cu 37,5% la nivel național, procent calculat la nivelul numărului de consilieri județeni+consilieri locali+primari) și PNL (pe de altă parte, cu 31,9%), fapt ce certifică competiția de peste câteva luni.

Dacă la nivelul Bucureștiului PNL-ul ar fi fost doar pe media națională, am constata că scorul național-liberalilor este egal cu PSD-ul la nivel național, lucru probabil și posibil la toamnă.

Atacurile politico-mediatice cu privire la scorul scos de PNL pe București și extinderea la nivel național a acestui rezultat nu se justifică și reprezintă o falsă imagine a realităților politice. De exemplu, în județul Cluj, pe care îl reprezint la nivelul Senatului României, rezultatele sunt invers proporționale, PNL fiind principalul partid câștigător. La fel și la Alba, la Arad, la Bihor, chiar la Suceava și Ilfov... și exemplele pot continua.

## Stimați colegi,

Am dorit să am această intervenție politică pentru a prezenta și un alt punct de vedere privind rezultatele alegerilor locale: totul depinde de poziția în care te afli și faptul de a accepta unde s-a greșit și unde am avut rezultate neașteptate.

Consider că pe viitor fiecare formațiune politică, inclusiv Partidul Național Liberal, trebuie să analizeze legătura sa cu electoratul și să nu uităm că, acum 26 de ani, în Piața Universității au avut loc proteste de impact național pentru evitarea manipulărilor și demagogiilor politice existente și pentru a avea o bunăstare a societății românești..., pentru care, din păcate, nici acum nu se văd rezultate.

De asemenea, nu trebuie uitat și faptul că în toamna anului trecut au murit oameni nevinovați în tragedia de la Colectiv, fiind astfel un nou semnal de alarmă privind maturitatea decizională a clasei politice, iar cel mai elocvent avertisment este dat de rezultatele acestor alegeri, care reprezintă un examen serios pentru toate formațiunile politice, examen ce va veni la toamnă în fața electoratului. Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Guvernul trebuie să acționeze ferm pentru finanțarea proiectelor în cadrul Planului Juncker”.

Domnule președinte al Senatului, Doamnelor și domnilor colegi, Stimați invitați,

Actualul Executiv a fost instalat și pentru a aduce o altă abordare, dinamică, a mediului de afaceri din România. După agonia guvernelor Ponta, se aștepta ca Executivul să manifeste un interes mai mare pentru stimularea investițiilor private și a activității IMM-urilor. Din păcate, lucrurile par să nu răspundă acestor așteptări. Un exemplu este și faptul că niciun proiect depus de România nu a fost aprobat pentru finanțare în cadrul Fondului european pentru investiții strategice, în condițiile în care bugetul total este de 315 miliarde de euro, la nivel european.

Reprezentanții din Ministerul de Finanțe și cel al Economiei s-au mulțumit până acum să constate situația și să motiveze că, fiind vorba de împrumuturi bancare destinate proiectelor private și public-private, nu de fonduri nerambursabile, ar fi vinovate băncile, pentru că nu se implică.

Însă cum se explică faptul că reprezentanții Comisiei Europene s-au oferit să acorde sprijin Guvernului de la București pentru utilizarea fondurilor disponibile? Mai mult, vicepreședintele Comisiei Europene pentru investiții spune

că membrii cabinetului său au început să contacteze băncile din România pentru a le determina să semneze acorduri cu Fondul european de investiții, astfel încât IMM-urile să beneficieze de credite cu garanții europene, cu dobânzi reduse și în condiții avantajoase.

Iată de ce ne întrebăm cum de funcționarii Comisiei Europene pot să dea telefoane la băncile comerciale din România, iar miniștrii noștri găsesc doar scuze. Cum se simt oficialitățile române când companiile mari din țară sunt îndemnate să ceară credite de la Banca Europeană pentru Investiții, ocolind interacțiunea cu Guvernul României?

În astfel de condiții, considerăm că toți responsabilii din ministere sunt obligați să iasă din starea de contemplare și să acționeze pentru a debloca această situație, pentru că se pierd oportunități, care, corect gestionate, ar putea stimula investițiile productive, cu impact direct asupra bunăstării românilor.

Vă mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „26 de ani de la protestele și mineriada din Piața Universității – 13–15 iunie 1990”. Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

În contextul rezultatelor alegerilor locale din această vară, al evoluției societății românești după tragicul eveniment din clubul Colectiv din toamna anului trecut, după protestele care au avut loc imediat după acest eveniment, nu se poate să nu ne reamintim începutul manifestațiilor anticomuniste din Piața Universității.

Am inițiat această declarație politică pentru un remember legat de crezul celor care au luptat pentru eliminarea elementelor comuniste aflate în conducerea statului român după 1990. Manifestațiile din Piața Universității, începute pe 22 aprilie 1990, au fost considerate elementele celei mai importante atitudini anticomuniste și antisistem din Europa de Est. Piața Universității a transformat societatea românească, a schimbat cariere și destine, a lansat un adevărat curent intelectual și politic. Fenomenul Piața Universității s-a sfârșit tragic prin reprimarea sângeroasă a protestatarilor de către minerii veniți între 14 și 15 iunie la chemarea președintelui Ion Iliescu. Au trecut de atunci 25 de ani, dar capitolul „Golaniadei” și al mineriadei care i-a pus capăt nu a fost închis.

Să nu uităm principalele obiective ale protestelor din Piața Universității a anilor ’90:

– alegeri libere – din păcate, viciate parțial prin scrutinul electoral din 20 mai 1990;

– aplicarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara; – o presă independentă;

– pedepsirea celor vinovați de crimele din decembrie 1989. Atitudinea nedemocratică a Președintelui României de atunci, Ion Iliescu, care i-a numit pe demonstranți „golani” și „elemente de-a dreptul fascisto-legionare”, a mobilizat și mai multă lume în Piață. Primele reacții universitare au venit din partea nou-constituitei Ligi a Studenților (condusă de Marian Munteanu), care a deschis balconul Universității, iar persoane cu simț oratoric din societatea civilă (Ana Blandiana, Andrei Pleșu, Petre Creția, Mihai Șora), clerici (de genul părintelui Galeriu), dar și oameni obișnuiți le vorbeau în fiecare zi protestatarilor.

Acest vis frumos s-a încheiat brutal în 13–15 iunie, după ce minerii, manipulați de o serie de exponenți ai FSN-ului de atunci, i-au alungat pe manifestanți cu bâtele, au provocat violențe sângeroase și au devastat sediile partidelor istorice PNL și PNȚ-CD. Mineriada a șocat lumea civilizată, dar justiția se chinuie și astăzi să identifice responsabilii reali pentru ce s-a întâmplat atunci. Bilanțul tragic al evenimentelor a fost șase morți și 746 de răniți, neoficial numărul morților fiind de ordinul zecilor.

Pe 9 martie 2015, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis redeschiderea dosarului mineriadei, după mai multe plângeri la CEDO și intervenții ale societății civile. Stimați colegi,

Am observat cum în ultimele zile diferite canale media au trecut în penumbră evenimentele de acum 26 de ani, pe primul plan fiind așa-zisa victorie a Partidului Social Democrat, care în zona de vest a țării, de fapt, a suferit o mare înfrângere electorală.

Totuși, nu pot uita că suntem acum ceea ce suntem datorită celor care au crezut în principiile democrației și ale transparenței politice și sper ca noi, actualii parlamentari, să avem maturitatea să înțelegem votul cetățenilor și să încercăm să fim mai aproape de cetățeni și de interesul lor, și nu de interesul personal.

Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Joaca PSD de-a democrația dăunează tocmai democrației”.

Distinși colegi,

Unul din indicii gradului de democrație privește gradul de participare a cetățenilor la viața publică, fie direct, candidând la alegeri, fie prin prezența la vot.

Din nefericire, la mai bine de 26 de ani de la Revoluție, prezența la vot la aceste alegeri locale demonstrează un grad de interes foarte scăzut, nu doar pentru administratorul propriei localități, dar mai ales pentru clasa politică românească.

Iar cauzele acestei neîncrederi și ale acestui dezinteres se găsesc, în primul rând, în interiorul clasei politice, inclusiv în rândul Parlamentului, ca instituție reprezentativă, dar mai ales ca for care a legiferat – și acum se vede cât de greșit – alegerile locale într-un singur tur de scrutin.

Lipsa de reprezentativitate cu care au fost aleși unii dintre edili, neîncrederea în calitatea și capacitatea clasei politice de a conduce corespunzător afectează, în concluzie, gradul de participare a cetățenilor la viața publică, gradul de reprezentativitate, inclusiv procesul democratic.

PSD a susținut anul trecut, majoritar fiind, că și un singur tur de scrutin este OK. Nu este! Și aceste alegeri locale au fost dovada clară.

Este momentul să înțelegem această lecție și să revenim la legiferarea alegerilor în două tururi de scrutin, după principii, și nu după cum se bucură un partid sau altul, azi sau mâine, de o majoritate și de un interes direct în cauză.

Este momentul ca și PSD să înțeleagă că reprezentativitatea este baza democrației, nu o simplă joacă cu numărul de tururi.

Declarația politică este intitulată „Nedumeriri postelectorale”. Au trecut și alegerile locale 2016.

După primele zile, care au avut efervescența declarativă, inevitabilă în astfel de evenimente, au început să se sedimenteze ceva concluzii și mai ales o mulțime de nedumeriri.

Așa-numita guvernare tehnocrată, relativ independentă, era prezentată drept garanția unor alegeri democratice corecte. Acum să comentăm ceea ce s-a constatat în realitatea dură. Am fost implicat în multe campanii electorale, dar o campanie cu atâtea probleme de corectitudine nu am întâlnit.

Aparenta garanție de siguranță a alegerilor asigurată de scanarea cărților de identitate nu s-a suprapus numărului de voturi exprimate; o multitudine de secții de votare în care numărul de voturi atribuite procesului electoral nu era egal cu numărul voturilor exprimate și anulate; procese-verbale modificate până la depunerea la biroul electoral, fără

semnătura de corectare a membrilor comisiei de numărare din secția de vot.

În mediul rural aducerea la vot a cetățenilor localității în mod organizat, cu mijloacele de transport, a fost aproape o regulă la PSD. Tot aici, poliția locală a fost ca inexistentă, mulți fiind ascunși la odihnă sau aiurea.

Doar în mediul urban poliția a fost oarecum prezentă și a acționat conform legii.

Până la urmă, contestațiile au fost respinse și una din cele mai neplăcute campanii s-a finalizat.

Analiștii au întors pe toate fețele reușitele și nereușitele partidelor.

Ce nu am înțeles din analiza unora este faptul că se invocă, ca percepție generală, că PNL-ul este asociat fără urmă de discuție cu Guvernul, deci că ar fi la putere.

Atât timp cât majoritatea secretarilor de stat și directorilor sunt numiți de pe vremea guvernării PSD-iste, cum se poate crede că PNL-ul este la guvernare?

Stau și mă întreb: după cum s-au desfășurat alegerile, referindu-mă la gradul de implicare și asigurarea corectitudinii de către instituțiile abilitate ale statului ce sunt controlate de către Guvern, unde a fost asociat într-un fel PNL-ul?

Declarația politică se intitulează „Politica a salvat România interbelică”.

Domnule președinte, Stimați colegi,

Perioada interbelică e singura din istoria României care este similară din punct de vedere politic cu „democrația” din ziua de astăzi.

Este deja de notorietate faptul că istoria care nu este învățată se repetă, de multe ori cu rezultate dezastruoase. Și din punct de vedere economic situația e similară. Avântul industrial și creșterea nivelului de trai, marea criză economică și urmările ei au corespondente în vremurile actuale. Dacă partidele interbelice au găsit soluții viabile de ieșire din criză și de relansare a economiei, acum apele sunt mult mai tulburi și sistemul politic mult mai ineficient.

Încă din 1866, elita politică din România a optat pentru adoptarea unei constituții „croite” după modelul belgian, considerat cel mai democratic din Europa acelei perioade. Ulterior s-a desfășurat o acerbă dispută privind evoluția societății românești. În timp ce liberalii apreciau că prin adoptarea unei legislații moderne, avansate România se va apropia rapid de statele occidentale, conservatorii erau adepții dezvoltării graduale a societății, care trebuia pregătită pentru a asimila organic progresele înregistrate deja în țările avansate ale continentului. Problema „formelor fără fond” nu a fost rezolvată nici la începutul secolului al XX-lea, iar România avea domenii cu o legislație avansată, care însă aplica doar parțial. În perioada interbelică, România a avut un larg evantai de partide politice. De dreapta erau Partidul Conservator Progresist și Partidul Conservator Democrat; de centru – Partidul Național Liberal, Partidul Poporului; de centru-stânga – Partidul Țărănesc și Partidul Național Țărănesc; de stânga – Partidul Socialist, Partidul Social Democrat; de extremăstânga – Partidul Comunist din România, iar de extremădreapta – Legiunea Arhanghelul Mihail – Garda de Fier.

Monarhia și-a adus propria contribuție la degradarea regimului democratic din România, mai ales prin folosirea abuzivă a dreptului de dizolvare a Parlamentului. Conform Constituției, Parlamentul era ales pe patru ani, dar, în fapt, doar două corpuri legiuitoare s-au menținut întreaga legislatură.

Mă întreb: politica a salvat România interbelică sau perioada interbelică a salvat politica? Vă mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „Pâine sau cătușe”.

În România s-a împământenit statul la coadă. Se stă la coadă să se voteze... Se stă la coadă pentru plata taxelor... Indiferent că este pentru un drept sau vreo obligație, coada face parte din cotidian și, astfel, poate coada de la DNA, de zilele trecute, era doar o chestiune de timp. Desigur, dincolo de aspectul ușor caraghios, doar stai la coadă „să dai cu subsemnatul”, această coadă nu este așa bogată în semnificații cum vor unii să o prezinte. Nu, nici prezența domnului Liviu Dragnea nu a înnobilat-o.

Bineînțeles, s-a încercat atribuirea mai multor simboluri, dar, în realitate, este doar un lucru banal. S-a spus chiar că a fost o umilință pentru liderul social-democraților, care nu va ezita să o deconteze. Nu aș duce lucrurile atât de departe, mai ales că, în comparație cu pârghiile pe care le are la dispoziție, acesta este un simplu amănunt, un pretext nesemnificativ. Altceva mi se pare că atrage totuși atenția – declarația domnului Dragnea: „(...) românii trebuie să se hotărască dacă în loc de o alimentare cu apă preferă un denunț, dacă în loc de o școală preferă un dosar sau în loc de o pâine mai bună preferă niște cătușe.”

Cu alte cuvinte, avem de ales între bunăstare și justiție, în opinia domnului Dragnea, cele două excluzându-se reciproc. Ce ar trebui să înțelegem? Dacă vrem să mâncăm, trebuie să tolerăm ilegalitatea? Într-un mod destul de trufaș, poporului i se cere să facă o alegere falsă între bunăstare, o viață decentă și civilizată și justiție și luptă împotriva corupției. Plasticitatea acestor vorbe este egalată doar de toxicitatea lor și fără îndoială că trufia și aroganța caracteristice au fost alimentate și de rezultatul favorabil al alegerilor. Astfel că, de pe o poziție dominantă, simbol al bunăstării și al ospitalității, pâinea este oferită românilor în schimbul păstrării privilegiilor. Românilor li se promite, în fapt, o pâine amară, pentru că, în mărinimia lui, PSD rupe din bucata sa de pâine și oferă și poporului câteva firmituri, desigur, cu promisiunea obedienței.

România reală nu este cea din realitatea alternativă pe care se străduiesc unii să ne-o vândă. Retorica agresivă împotriva sistemului de organe care au puterea și forța de a înfăptui justiția, victimizarea excesivă a unor personaje și persecuțiile politice închipuite sunt fumigene menite să distragă atenția de la alte lucruri. Denunțurile, dosarele, cătușele nu trebuie folosite ca instrumente de constrângere politică, dar nici pâinea nu poate fi monedă de schimb pentru a trece cu vederea abuzurile.

Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Nu-i alungați pe tineri din blocurile ANL!”.

## Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,

Am aflat cu satisfacție că Programul național de reformă 2016, pe care l-ați elaborat și dat publicității recent, subscrie și preia poziția Comisiei Europene de consolidare a redresării economice a UE și de stimulare a convergenței către statele membre cu cele mai bune rezultate.

Pentru realizarea acestui generos deziderat, în cadrul Analizei anuale a creșterii 2015 au fost identificate trei priorități care trebuie urmărite și menținute și în acest an, și anume: relansarea investițiilor, continuarea reformelor structurale și politici bugetare responsabile.

Din același document citat am aflat că pe baza rezultatelor proiectului „Coordonarea și selecția eficientă și transparentă a proiectelor de infrastructură finanțate din instrumente structurale și de la bugetul de stat pentru perioada 2014–2020”, finalizat în decembrie 2015,

va continua și în cursul acestui an implementarea acțiunilor prevăzute în PNR 2015 menite să contribuie la îmbunătățirea condițiilor privind locuirea la nivel național.

În acest scop, MDRAP și-a asumat să definitiveze în acest an Strategia națională a locuirii, să actualizeze Proiectul legii privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor și să elaboreze proiectul unei noi legi a locuinței.

În acest context, presa economică a relatat de curând că elaborarea Strategiei naționale a locuirii se centrează pe recomandările Băncii Mondiale cuprinse într-un raport finalizat în vara anului trecut, care ar impune ANL renunțarea la programul de locuințe pentru tineri, atât în ceea ce privește construirea unor noi unități locative, cât și sistarea vânzării acestora către chiriași.

Poziția instituției financiare internaționale este corectă din punctul de vedere al anticipării iminentei diminuări a fondului imobiliar al locuințelor publice – și-așa insuficient numeric pentru a face față cazurilor sociale –, însă se trece prea ușor cu vederea că, deși acestea puteau fi cumpărate de către locatari la aproximativ 75% din prețul pieței, doar după o perioadă de închiriere de minimum un an, prea puține familii tinere și-au manifestat interesul în acest sens.

Și nici nu-i de mirare, dacă ținem cont că ANL a dedicat programul „Locuințe pentru tineri, destinate închirierii” unor beneficiari cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care nu își permiteau să achiziționeze sau să închirieze o locuință de pe piața liberă.

Din nefericire, este cu atât mai greu de crezut că, în actualele condiții prudențiale excesive impuse de mediul bancar, după intrarea în vigoare a Legii dării în plată, tinerii chiriași ai locuințelor ANL vor mai avea acces la instrumente de creditare pe termen lung, riscând, astfel, să ajungă pe drumuri...

Vă mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „Mineriada din iunie 1990”. Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori,

Vreau, prin prezenta declarație politică, să vă readuc în minte câteva aspecte din cea mai sângeroasă confruntare postdecembristă din România – mineriada din iunie 1990, când capitala României, București, a fost transformată într-un loc dominat de teroare, mineriada având peste 1.000 de răniți, iar șase oameni au murit.

Astfel că, abia scăpată de dictatura lui Nicolae Ceaușescu, România se confrunta cu unul din cele mai sângeroase evenimente postrevoluționare. Mii de mineri au venit în capitală pentru a pune capăt manifestărilor anticomuniste din Piața Universității, iar sute de bucureșteni nevinovați au fost atunci bătuți și arestați.

Nici în ziua de azi, după 26 de ani, teroarea declanșată în zilele de 13–15 iunie nu are o versiune foarte clară. Minerii din Valea Jiului veniți în capitală au fost acuzați că au bătut sute de studenți, profesori, simpli trecători sau oponenți politici ai regimului de atunci.

Părerile diverșilor istorici, oameni politici, jurnaliști etc. abundă despre evenimentele de atunci, neajungând la o concluzie clară dacă minerii au partizanat cu forțele de ordine, care au intervenit în noaptea de 12 spre 13 iunie împotriva protestatarilor din Piața Universității, unde o manifestație antiguvernamentală și antiprezidențială se desfășura întrerupt din 22 aprilie 1990.

## Doamnelor și domnilor senatori,

Niciodată un grup de oameni nu trebuie să se substituie forțelor de ordine ale statului român. Substituirea duce la subminarea statului, iar consecința a fost acțiunea împotriva statului, în următoarele trei mineriade (împotriva Guvernului Roman – septembrie 1991 și împotriva Guvernului Radu Vasile în ianuarie 1999 și februarie 1999).

Efectele pe plan extern au fost catastrofale: excluderea de la finanțare externă a organismelor internaționale și întreruperea acordului de asistență cu FMI.

Mineriada din 13–15 iunie 1990 este un subiect ultradiscutat și mediatizat.

Eu, în calitate de senator, vreau să vă reamintesc acum, la 26 de ani, că trebuie în fiecare an să ne aducem aminte de urmașii morților și să-i cinstim măcar cu câteva cuvinte de recunoștință: Dumnezeu să-i odihnească și fie-le țărâna ușoară!

Iar noi, prin puterea noastră legislativă, să dăm legi care să întărească statul de drept, iar aceste evenimente tragice să nu se mai repete niciodată.

Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Românii învrăjmășiți politic au ajuns propriii lor dușmani!”. Domnule președinte, Distinși colegi,

În fiecare zi în spațiul public, românii sunt provocați să urască, să fie negativiști, să se revolte, sunt cultivate disoluția valorilor, neîncrederea, răzvrătirea împotriva liderilor, suntem cu toții înveninați, sugestionați contestatar, manipulați, îndemnați să fim răi, intoleranți, să ne radicalizăm atitudinile anarhic. O bulversare copleșitoare ne risipește reperele identitare, anihilează orice rezistență culturală, ne alienează și ne îndepărtează de forța coeziunii, a solidarității, de mândria apartenenței naționale, care s-ar cuveni să ne fie lumină călăuzitoare... Toate canalele comunicării publice concurează la această subminare degenerescentă, deopotrivă mass-media și spațiul virtual inflamat contagios, știrile preponderent negative, căutat sordide, care parcurg consecvent în mare viteză actualitatea cotidiană, conflictualitățile de rang înalt, scandalurile instituționale nesfârșite și corupția atotcopleșitoare, bălăcăreala politică perpetuă și absența oricărei mize naționale asumate majoritar...

Suntem cu toții de vină, câtă vreme ne lăsăm virusați, infectați, covârșiți de acest mediu toxic al comunicării. Mai grav, când acceptăm apatici și areactiv acest registru al existenței fatalist. Când chiar pricepem ce se întâmplă și înțelegem că ne aflăm pe un drum greșit, mărginindu-ne însă victimizant să criticăm distant și doct, fără să încercăm măcar a primeni ceva. Nu e în regulă când românii devin propriii lor dușmani, când partizanatele politice sau de orice fel îi dezbină antagonic în inamici ireconciliabili, iar țara devine câmpul de luptă al prăbușirii tuturor și mai ales a identității naționale...

Ia priviți cu toții în jur! Nu mai avem înaintemergători ca neam, nu mai sunt personalități valide, oameni valoroși neponegriți, nepuși la stâlpul infamiei publice, nici în cultură, nici în economie, nici în politică, românii nu mai cred în nimeni și nimic! Au ajuns să conteste până și Biserica! Spre ce credeți că ne îndreptăm într-o astfel de derivă morală fundamentală?! Vă întreb fiindcă la vârful țării se vorbește prea mult de reforme perpetue, de o nouă clasă politică, de eliminarea corupției și un necesar restart moral și, evident, nu se întâmplă nimic concret. Iar demagogia continuă să-i împartă pe români în tabere ostilizate, fie pe stânga, fie pe dreapta... Când va deveni totuși prioritar interesul național, nu cel declamat ipocrit și fanfaronic, ci asumat realist prin materializarea unor proiecte naționale importante spre binele, bunăstarea, prosperitatea acestei țări și a cetățenilor săi?!

Constat că acum, după alegerile locale, în loc să se construiască onest majorități politice întemeiate pe asumarea unor proiecte sigure, care să materializeze mai binele

comunității, se poartă negocieri ale unora, menite a-i izola politic pe ceilalți. Programele de dezvoltare, stabilitatea politică, siguranța și liniștea comunităților nu au nicio relevanță într-o astfel de abordare. Trebuie ca unii să le plătească polițe politice celorlalți, să le arate lor cine e mai tare, să-i umilească și să le rupă gâtul adversarilor cu furie oarbă. Aceasta este cultura politică a unora dintre cei aflați la cârma țării și, implicit, tonalitatea pe care o impun, prin extrapolare, celor din subordinea lor politică... și ne mirăm că nu se schimbă nimic fundamental în existența noastră.

Câtă vreme nu va prima înțelepciunea la nivelul liderilor din cârmuirea țării, nu vom reuși să devenim nici mai buni, nici mai îngăduitori, nici toleranți și nicidecum mai responsabili în abordarea realităților naționale. Nu vom ști să ne utilizăm eficient resursele și, categoric, nu vom reuși să materializăm ceea ce ne unește competitiv. Problema e că nici măcar nu învățăm din propriile greșeli...

Vă mulțumesc pentru atenție.

Declarația politică este intitulată „Scurt și de la capăt!”. Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori,

Am dorit să am această scurtă intervenție publică pentru a prezenta un punct de vedere privind alegerile locale din acest an, unde am participat în calitate de candidat la Primăria Municipiului Bacău.

Îl felicit încă o dată pe această cale pe câștigătorul acestor alegeri la Bacău, dar nu pot să nu le mulțumesc băcăuanilor care m-au susținut, precum și echipei mele de campanie.

Așa cum am spus și într-o declarație politică anterioară, care parcă a anticipat rezultatele posibile, nu pot să nu iau atitudine la faptul că în campania pentru aceste alegeri locale nu mai primează calitatea și valoarea omului-candidat, ci mediatizarea și victimizarea persoanelor corupte și depășite pentru societatea noastră actuală, dar care nu înțeleg că timpul și modul lor de a face politică și administrație au trecut.

Din păcate, poate modul în care a fost transmis acest mesaj nu a fost pe deplin înțeles și viitorul îmi va da dreptate.

În orice caz, sunt resemnat și consider că mi-am asumat responsabilitatea acțiunilor mele și activitatea mea de senator a fost în interesul locuitorilor Bacăului.

Sunt optimist că în viitorul apropiat nu voi mai repeta anumite greșeli și voi ști mai bine cum să transmit electoratului din județul meu acele mesaje de care are nevoie.

Viitoarele alegeri parlamentare, din toamnă, mă vor ambiționa să lupt pentru proiectele băcăuanilor și pentru dezvoltarea reală a acestui județ.

Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Rețeaua Națională de Trasee Cicloturistice Marcate”.

Domnule președinte, Stimați colegi,

Este de apreciat faptul că Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, prin Autoritatea Națională pentru Turism, s-a implicat în instituirea unei rețele naționale de trasee cicloturistice marcate. Avem să remarcăm cu dezamăgire că în țara noastră ciclismul, în ciuda utilității sale atât ca mijloc de transport, cât și ca mijloc sportiv și de recreere, nu este îndeajuns promovat și sprijinit.

Fiind interesat de această problematică, luna precedentă am efectuat o vizită la fabrica DH Sport Deva, unul dintre principalii producători de biciclete din România, companie ce numără astăzi circa 500 de angajați. În cadrul întrevederii cu conducerea fabricii am abordat oportunitatea implementării în mediul urban a unor piste de biciclete, pe circuitul Deva–Hunedoara–Călan–Orăștie și pe circuitul dus-întors Petrila–Uricani–Petrila. Ținând seama de avantajele pe care bicicleta le presupune, pentru sănătate, pentru decongestionarea traficului și eliberarea de spații de parcare în zonele centrale ale orașelor, manevrabilitatea sporită și accesul facil într-o serie de zone, costurile scăzute pentru deplasare și întreținere, precum și scăderea generală a nivelului poluării, se impune o dezvoltare a infrastructurii pentru ciclism din țara noastră.

De asemenea, trebuie să avem în vedere cu toată seriozitatea inițiativa de acordare a tichetelor valorice pentru a încuraja mersul pe bicicletă în marile aglomerări urbane din țară. Prin acest proiect urmărim ca angajatorii să poată acorda angajaților subvenții sub forma unor tichete valorice pentru achiziționarea de biciclete, o dată la trei ani, valoarea maximă a subvenției fiind de 1.500 de lei. Aceste tichete pot fi utilizate pentru achiziționarea de biciclete, precum și a echipamentului de ciclism – accesorii, piese de schimb, unelte și produse de întreținere sau echipamentul pe care îl poartă ciclistul.

Considerăm că promovarea ciclismului trebuie să devină o temă de interes național care să se găsească în atenția noastră și solicităm Guvernului să aprobe normele metodologice privind crearea, amenajarea și omologarea traseelor de cicloturism și să acționeze pentru dezvoltarea unei rețele naționale de astfel de trasee. Totodată, România are nevoie să pregătească proiecte cofinanțate prin Uniunea Europeană, în vederea conectării la magistralele EuroVelo, și este necesar să se întreprindă toate demersurile pentru a deschide țara noastră la oportunitățile pe care această formă de turism le oferă.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Declarația politică este intitulată „România, furată și în sport!”.

## Domnule președinte,

Stimați colegi,

De 26 de ani, România este devalizată, jefuită fără jenă în toate domeniile, începând cu resursele naturale, prin distrugerea economiei naționale, prin falimentarea fabricilor și vânzarea lor la fier vechi, acest fapt provocând un exod masiv, pe de o parte, al forței de muncă calificate, iar, pe de altă parte, al tinerei generații ce performează în diverse sectoare de activitate, fie că vorbim de tinerii supracalificați în domeniul IT sau de tinerii absolvenți de medicină.

Fenomenul acesta, de fapt, se manifestă și în sport. Astfel, în timpul meciului Franța–România, jucat în deschiderea Campionatului European de Fotbal – Franța 2016, am asistat la o fază hilară, în urma căreia naționala Franței a reușit să deschidă scorul deoarece arbitrii întâlnirii au trecut cu vederea un fault evident la portar și au validat golul marcat de francezi.

Este greu de înțeles pentru suporterii echipei naționale de ce nimeni de la FRF ori din echipa tehnică nu a protestat sau nu a depus ulterior un protest, faultul la portar și eroarea arbitrilor fiindu-ne semnalate de un suporter spaniol, indignat de faptul că am fost furați, imaginile devenind virale pe rețelele de socializare și stârnind furia suporterilor, silindu-l chiar și pe marcatorul golului, Olivier Giroud, să recunoască faultul la portar și să spună: „bine că arbitrul n-a fluierat!”. Imaginile din reluări au dovedit, fără urmă de îndoială, că jucătorul francez a faultat portarul român, lovindu-i mâna dreapta cu cotul și îndepărtând-o astfel din calea balonului, sub privirile îngăduitoare, dacă nu chiar complice, ale echipei de arbitri.

Acest lucru trebuie să înceteze, este o practică curentă ca țările mai mici să fie dezavantajate în raport cu granzii Europei.

Consider că sportul a fost și trebuie să rămână un puternic mesager al păcii și fairplayului.

Lupta pentru supremația sportivă trebuie să fie, prin esența ei, pașnică și nealterată de orice înșelătorie, de decizii incorecte ale celor care ar trebui să fie apărătorii spiritului de fairplay al acestor jocuri.

Poate veți spune că nu este treaba politicienilor ce s-a întâmplat pe terenul de fotbal și, într-o oarecare măsură, așa este, dar când într-un campionat de o asemenea amploare sunt trucate sau influențate rezultatele meciurilor și este terfelită de-a dreptul caracteristica de bază a întrecerilor sportive, corectitudinea, dar și onoarea unora dintre participanți, mai ales când aceștia reprezintă România, acest fel de practici trebuie condamnate cu fermitate, iar spiritul sportiv de fairplay trebuie adus de urgență la locul lui.

Trebuie să înțelegem gravitatea acestei nedreptăți și să ne ridicăm din genunchi în fața Europei, care ne consideră cetățeni și sportivi de mâna a doua, cărora pot să ne facă orice, iar noi să acceptăm necondiționat umilințele.

Consider că FRF trebuie să protesteze la forurile europene sportive, la UEFA, pentru repararea acestei nedreptăți și punerea lucrurilor pe făgașul corect.

Dacă n-au făcut-o ei, considerăm că ar trebui s-o facem noi acum, cât lucrurile n-au mers prea departe, iar înșelătoriile nu au dus, încă, la câștigarea Campionatului European.

Declarația politică se intitulează „Economia românească – încotro?”.

Stimate colege, Stimați colegi,

Criza economică și financiară a afectat întreaga economie, dar în special firmele românești. Multe au intrat în insolvență sau au falimentat, iar cele care au rezistat sunt și ele afectate și sunt reticente în a mai investi.

Conform informațiilor din presă, ultimele date aparțin anului 2014 și se prezintă în felul următor: „Ponderea companiilor românești din țara noastră a ajuns la 47%, în timp ce ponderea celor străine a crescut până la 49%, restul de 4% fiind reprezentat de regiile de stat. Tot în urmă cu doi ani, cele 423 de companii românești aveau 2,4 milioane de angajați, iar cifra afacerilor era de aproximativ 509 miliarde de lei. Deși numărul angajaților în cele 30.000 de companii străine era mai mic, de doar 1,18 milioane, acestea aveau afaceri de 536 de miliarde de lei.”

Datele corespunzătoare anului 2015 sunt încă necunoscute, dar cu certitudine vor arăta o scădere în continuare a ponderii companiilor românești. Situația este îngrijorătoare și consider că trebuie să tragem un semnal de alarmă, reprezentând chiar o problemă de securitate națională.

Pentru a diminua fenomenul scăderii ponderii companiilor românești în economia națională, trebuie luate măsuri de sprijin pentru capitalul autohton. Chiar dacă avem un cod fiscal nou, legislația trebuie să fie predictibilă și simplificată, iar Agenția Națională de Administrare Fiscală ar trebui să sprijine întreprinzătorii mici și mijlocii.

Ideea Confederației Patronatului Român, prin care se solicită ANAF-ului înființarea unui compartiment de prevenție, este bine-venită. Scopul instituțiilor de control abilitate ale statului nu trebuie să fie doar acela de a sancționa, ci de creștere a numărului plătitorilor de taxe și impozite. Conform solicitării confederației, compartimentul nou-înființat trebuie să vină în sprijinul întreprinzătorilor mici și mijlocii de bună-credință, buni plătitori ai datoriilor către stat, dar pentru care costurile angajării unui consilier juridic sunt imposibile. De aceea, ANAF-ul ar trebui să îi sprijine, pentru a nu se ajunge la sancțiuni ce le vor închide afacerea.

Stimați colegi,

Implicarea noastră în găsirea unor soluții cu rezultate imediate în ceea ce privește rezultatele companiilor românești este absolut necesară. Trebuie să înceteze propagarea ideii că toți oamenii de afaceri români sunt evazioniști sau infractori, prevenția trebuie să aibă un rol important pentru a intra într-o stare de normalitate, colaborarea instituție de control – întreprinzători trebuie să intre pe un făgaș normal, în așa fel încât să ajungem la o relansare economică a companiilor românești.

Vă mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „Program național de reinstaurare a scării valorilor, pentru emanciparea României”.

La 7 iunie 2016 s-au împlinit 130 de ani de la nașterea ilustrului savant român Henri Coandă. Inginer și inventator, membru al Academiei Române, el a încetat din viață la 25 noiembrie 1972, la București, orașul său natal. A fost pionier al aviației, inventator al motorului cu reacție, constructor de avioane și descoperitor al efectului Coandă. În 1905, Coandă a construit un avion-rachetă pentru armata română. Primul avion cu propulsie reactivă l-a prezentat la Salonul internațional aeronautic de la Paris, în 1910. În 1935 a inventat Aerodina Lenticulară. România putea să aibă Hyperloop din anii ’70, când sistemul inventat de Coandă trebuia să asigure transportul între București și Sinaia în doar câteva minute. Savantul avea în vedere și un traseu între capitală și litoral.

Cred că ar fi fost cazul să acordăm mai multă atenție evenimentului evocat aici, dar care s-a strecurat aproape neobservat printre cele cotidiene. Se mediatizează intens, și pe bună dreptate, marele artist Constantin Brâncuși. Dar țara noastră a fost mereu un centru mondial al materiei cenușii. Dovada o constituie sumedenia de invenții și inovații care au revoluționat omenirea și care au salvat milioane de vieți. Chiar și clădirea în care ne aflăm, una dintre cele mai mari și impozante din lume, este rodul inteligenței românești.

Încă din Antichitate, învățații de excepție ai Greciei împrumutau de la înaintașii noștri valorile create aici în domenii cum ar fi învățământul și medicina. Dacii au înființat, pentru prima oară în lume, învățământul de stat. Din păcate, actualitatea contemporană demonstrează că ne aflăm într-o nepermisă stare de regres, reflectată primordial în economie, implicit în viața socială.

Știu că există o preocupare pentru redresarea situației, o inițiativă parlamentară bine-venită, a doi foști miniștri ai învățământului, dar n-am constatat că i se acordă importanța cuvenită, măcar pe măsura Legii antifumat. Actualmente, România are nevoie de un program național pentru reinstaurarea scării valorilor, în vederea emancipării naționale. O scară a valorilor înlocuită, după cum se știe, de numeroasele fabrici de diplome, fără acoperire în pregătirea profesională. Este imperios necesar să valorificăm potențialul de inteligență de care dispune țara. La fel de necesar este să readucem acasă oamenii valoroși care au plecat din cauza sărăciei și a ignoranței guvernanților. Sunt investiții care privesc învățământul, cercetarea, sănătatea, infrastructura și care ne vor costa infim în raport cu profitul generat. De aceste măsuri depinde viitorul nostru ca națiune.

Avem numeroși români experți în IT, unii prestează activități aerospațiale la NASA ori în marile laboratoare de cercetare din țările avansate. Ca exemplu a ceea ce pierdem zilnic prin opacitatea de gândire politică și prin lipsa de acțiune voi enumera numai câteva invenții cu nume românesc, a căror evaluare ne este de folos.

Cel mai complex scaner de avioane funcțional în Elveția este inventat de un român. Sângele artificial a fost creat la Cluj. Părintele ciberneticii este un român – Ștefan Odobleja. Unicul perpetuum mobile din istoria omenirii, o invenție care datează de acum 60 de ani, Pila lui Karpen, ce funcționează fără nicio intervenție suplimentară de atunci, se află la Muzeul Național Tehnic „Dimitrie Leonida”, din București. O replică de proporții a sa ar putea alimenta o navă spațială. Scaunul pentru ejectarea piloților este invenția unui român. Nicolae Paulescu a inventat insulina, iar Ioan Cantacuzino a descoperit vaccinul antiholeric. Secretul tinereții a fost descoperit de Ana Aslan. La primul institut de geriatrie din lume, înființat la noi, s-au tratat, printre alții, J.F. Kennedy, Charles de Gaulle, Indira Gandhi, Marlene Dietrich, Charlie Chaplin, Salvador Dali.

Rucsacul zburător este invenția lui Iustin Capră. A fost brevetat de americani și folosit de cosmonauți la deplasările intercapsulare. Stiloul a fost inventat de Petrache Poenaru. Românii au creat dispozitivul care regenerează nervii. Tot un român a inventat filtrul de aer special ce reduce consumul de carburant cu 10% la autoturisme și autoutilitare. Alexandru Ciurcu a construit prima ambarcațiune cu reacție. Augustin Maior este autorul telefoniei multiple. Traian Vuia a conceput avionul cu tren de aterizare pe roți cu pneuri, iar Beldiman – aparatul hidraulic cu daltă de percuție pentru sondaje adânci. Lazăr Edeleanu – primul procedeu de rafinare a produselor petroliere cu bioxid de sulf din lume. Aurel Vlaicu a lansat primul avion fuselat aerodinamic. Gheorghe Marinescu este autorul tratamentului paraliziei generale. Gogu Constantinescu a întemeiat o nouă știință: sonicitatea. Inginerul Gheorghe Botezatu a calculat traiectoriile Pământ–Lună, folosite la pregătirea programelor Apollo.

Acestea sunt doar câteva dintre capodoperele inteligenței românești. Merită oare efortul de a investi mai mult în materia cenușie a românilor? Eu cred că merită cu prisosință și se impune de urgență lansarea programului național pe care-l propun. Ar fi o mare greșeală dacă n-am face așa. Iar în privința unor astfel de greșeli iată ce zicea, spre luare aminte, Luceafărul poeziei românești, unul dintre cei mai buni gazetari ai tuturor timpurilor: „Greșelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se împiedică dezvoltarea unei țări întregi și se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.”

Declarația politică se intitulează „Distribuția de gen în rândul decidenților din viața politică”.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor,

Azi doresc să aduc în discuție o propunere legislativă a cărei coinițiatoare sunt, care a fost adoptată recent în Senatul României și al cărei caz forul decizional este Camera Deputaților. Mă refer la Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente. Mai exact, doresc să atrag atenția asupra necesității majorării numărului de femei din politică, fapt evidențiat prin propunerea de mai sus.

Este important de menționat că Parlamentul European solicită în mod clar adoptarea de cote și sisteme paritare pentru a crește reprezentarea femeilor în conducerea companiilor și în viața politică. Îndeosebi statele membre cu o reprezentare deosebit de redusă a femeilor în parlamentele naționale sunt invitate să ia în considerare adoptarea de măsuri de tipul sistemelor de paritate legiferate și al cotelor de gen introduse în Franța, Spania, Belgia, Slovenia, Portugalia și Polonia. Din păcate, România se află printre codașii clasamentului în ceea ce privește numărul de femei implicate în viața politică. Numai 11,7% dintre membrii Parlamentul României (13,3% femei în Camera Deputaților și 7,4% femei în Senat) sunt femei, pondere cu care ne plasăm doar înaintea Ciprului (10,7%) și Ungariei (8,8%) la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene. În plus, România se situează pe locul 77 din 145 de țări analizate, tinzând spre capătul opus al egalității de gen în viața politică, conform Raportului global al echilibrului de gen 2015.

Dacă privim la exemplul altor țări pentru bune practici în acest domeniu, constatăm faptul că în țări precum Suedia, Finlanda, Olanda, Islanda, Norvegia sau Danemarca peste 40% din membrii Parlamentului sunt femei. În plus, comparativ cu o medie de 20,8% femei în parlamentele lumii, România se află, așa cum menționam mai sus, printre codașii clasamentului, cu doar 11,7% femei în Parlamentul României. Aceasta, în condițiile în care femeile reprezintă aproape 51% din populația țării. În aceste condiții, România nu reușește să îndeplinească obiectivul privind egalitatea de șanse pentru femei și bărbați din decalogul „Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului”. Reușim să ne situăm peste medie doar în cazul ponderii femeilor în Parlamentul European, cu 36,4% eurodeputate față de media europeană de 35,2%.

Motivele pentru slaba reprezentare a femeilor în politică sunt ușor de identificat: prejudecățile și discriminarea, procesul de socializare și mediatizare a femeilor, responsabilitățile familiale, miturile legate de lipsa de calificare, accesul limitat la fonduri pentru campanii, iar acestea sunt doar câteva dintre aspectele care lezează participarea femeilor la viața politică românească.

Experiențele statelor dezvoltate ne arată că procentul femeilor angajate în forurile decizionale ale instituțiilor politice și publice nu va crește fără ajutorul unor măsuri specifice, precum cotele de reprezentare, însoțite de campanii de promovare a participării active a femeilor la bunul mers al societății. Cotele minimale de gen, sub diversele lor forme, sunt practici deja legiferate în state europene ca Belgia, Franța, Spania, Norvegia, Finlanda sau Slovenia, iar cote stabilite în statutul partidelor politice găsim în state precum Germania, Suedia, Polonia sau Marea Britanie.

Există numeroase argumente economice pentru susținerea prezenței femeilor în viața politică. Astfel, la nivelul marilor companii europene, în termeni de mediu de lucru, inovație, responsabilitate și profit, cele mai bune locuri de muncă, atât pentru femei, cât și pentru bărbați, sunt oferite de companiile care au inclus un număr mai mare de femei în conducere. Mai mult decât atât, companiile care au o componență de gen echilibrată pot atinge un profit operațional cu 56% mai mare decât cel al companiilor formate doar din bărbați, conform unor studii recente. În plus, o serie de studii realizate pe companiile americane de top ce apar în Fortune 500 au descoperit că performanțele financiare ale companiilor cu un număr mai mare de femei în conducere sunt mai notabile. Firmele cu trei sau mai multe femei în poziții de top-management se bucură de o mai mare eficiență organizațională decât companiile fără nicio femeie în posturile de leadership. În plus, creșterea numărului de femei manager duce la creșterea inovației în companie. Alte studii arată că eficiența, inventivitatea, responsabilitatea socială și chiar moralitatea sunt mai mari în cazul firmelor cu femei aflate în funcții de top.

Să nu uităm că rațiunea grupurilor politice este de a reflecta grupurile sociale majore existente în societate. Iată de ce grupurile politice ar trebui să beneficieze de toate resursele din societate, iar experiența femeii este necesară în viața politică. Mai mult decât atât, trebuie să înțelegem că deciziile politice și financiare nu pot continua să aibă monopol bărbătesc, în special în condițiile în care femeile

sunt mai numeroase cu aproximativ 1–2%. În plus, la ora actuală, cu referire la nivelul studiilor, bărbații competenți în științele guvernării – economie, drept, științe politice, științe administrative, sociologie, studii europene și internaționale – sunt, în România, de două ori mai puțini decât femeile. Dacă aducem un asemenea argument, ajungem să ne întrebăm de ce nu sunt mai multe femei în finanțe, politică, administrație.

Practic, dacă nu ar mai depinde de bărbați, ci de legi, se presupune, luând exemplul societăților cu democrație de gen, că politica ar arăta altfel: mai cooperantă, mai puțin adversativă și răzbunătoare, mai orientată pe nevoile cetățenilor, mai generoasă cu fondurile educației și sănătății, mai grijulie față de mediu, mai puțin aventurieră și riscantă, cu bugete mai prudent drămuite, mult mai puțin coruptă. Pe scurt, s-ar apropia de ideea aristotelică primară: „Politica este știința oamenilor de a trăi împreună.”

În definitiv, abia atunci când mecanismele de selecție și de promovare a oamenilor politici vor începe să se apropie de ceea ce ar trebui să fie, adică de un model bazat pe valoare reală, pe competențe, pe muncă, pe echilibru – inclusiv de gen –‚ atunci vom avea motive să sperăm într-o aliniere la standardele ridicate de trai ale „occidentalilor”. Ne-o dovedește Suedia, statul în care distribuția de gen în rândul decidenților din viața publică este aproape echilibrată, cu 44,7% femei în Parlamentul național. Fără doar și poate, Suedia este un stat de referință pentru nivelul de bunăstare și de politici sociale coerente.

Concluzionând, doresc să accentuez că propunerea pentru creșterea reprezentării politice a femeilor la un procent minim de 30% candidate este una deosebit de benefică pentru întreaga societate și îmi exprim încrederea că forul decizional va putea duce la bun sfârșit adoptarea acestei măsuri atât de necesare. Nu în ultimul rând, doresc să atrag atenția asupra faptului că este necesar ca procentul de 30% femei să fie distribuit pe poziții eligibile pe liste, pentru a evita capcana ca acestea să fie prezente, dar lipsite de șanse reale de a accesa funcții publice importante. La urma urmei, fără includerea femeilor nu se poate contribui la procesul de democratizare și la creșterea legitimității în democrațiile consolidate.

Vă mulțumesc.

Cu deosebită stimă, senator Biró Rozalia.

Declarația politică este intitulată „Randamentul de atragere a fondurilor europene”.

Domnule președinte, Stimați colegi, Doamnelor și domnilor,

După cum știți, România este, din păcate, una dintre țările cu cel mai mic randament de atragere a fondurilor europene din întregul bloc comunitar. Pentru exercițiul financiar 2014–2020 s-a pierdut deja startul în foarte multe domenii. În ultimii ani s-a văzut și faptul că cei care reușesc să obțină fonduri mari de finanțare din bani europeni au fost în principal companii mari, care au în spate echipe de experți, companii de consultanță și cu experiență proprie, toate aceste atuuri oferindu-le o șansă sporită să obțină finanțare.

De cealaltă parte sunt tinerii, care încearcă să-și dezvolte propriile afaceri. Adesea se confruntă cu probleme mari în ceea ce privește obținerea de finanțare, fie că este vorba de bănci, de fonduri din bugetele publice și mai ales din fonduri europene, care se supun unor reguli stricte, care le oferă celor lipsiți de experiență, cum sunt tinerii antreprenori, mari bătăi de cap. În același timp, au și ei punctele lor slabe, fiind mult prea entuziasmați pentru o idee de afacere, adesea își planifică investiții prea mari pentru afaceri care pot foarte ușor să subperformeze. Există mai multe puncte slabe ale finanțării pentru tinerii antreprenori din România. Întâi, este vorba de cofinanțare. Cele mai mari dificultăți din punctul de vedere al unei firme tinere care urmărește finanțarea cu fonduri europene constau în lipsa soluțiilor pentru garantarea investiției, prin bunuri sau prin susținerea unui grup de firme. Obținerea cofinanțării pentru un astfel de start-up este cu atât mai dificilă cu cât și băncile sunt rezervate în acordarea unui credit fără garanții pentru o afacere nouă.

Pe de altă parte, s-a constatat faptul că una dintre marile probleme ale accesului la finanțare este generată chiar de cei care vor să obțină finanțare din fonduri europene. În acest context, trebuie menționată plierea în mod eronat a ideii de afacere pe baza programelor de finanțare disponibile pe piață, și nu invers. Astfel, ideea de afacere și bugetul investiției se stabilesc pentru a se încadra în cerințele și bugetul programului, riscând realizarea unui plan de afaceri nerealist, ceea ce poate conduce la imposibilitatea susținerii cofinanțării și îndeplinirii indicatorilor asumați prin proiect.

În acest context al noilor afaceri, trebuie aruncată o privire și pe clasamentul statelor din regiune privind rata de accesare a fondurilor europene. Astfel, România are cea mai redusă rată de absorbție a fondurilor europene în perioada 2007–2014, față de nivelurile din intervalul 80–90% înregistrate în Ungaria, Polonia sau țările baltice. În procente (din totalul sumelor alocate și banii primiți), România înregistrează o rată de absorbție de 56%, adică 10,75 miliarde de euro, în timp ce țări din regiune înregistrează: Bulgaria – 77%, 5,1 miliarde de euro; Cehia – 69%, 18,1 miliarde de euro; Estonia – 87%, 3 miliarde de euro; Ungaria – 87%, 21,7 miliarde de euro.

O altă problemă este gestionarea fondurilor europene, căci observăm concentrarea pe absorbție, și nu pe impact în acest sens. Practic, cea mai importantă problemă în gestionarea fondurilor europene în România este aceea că uităm de ce primim acești bani. Nu cred că este adevărat faptul că ei ni se cuvin; ei vin ca urmare a unei politici de investiție a UE, chiar dacă politica regională a UE funcționează și pe principiul solidarității, având ca obiectiv reducerea disparităților economice, sociale și teritoriale între regiunile europene. De aceea, a spune că ni se cuvin aceste fonduri este cel puțin inexact. Acestea sunt mai curând o investiție a UE în regiuni, pentru a evita efectele acestor disparități asupra funcționării sale în ansamblu. Dacă ar fi să facem o comparație cu figuri de stil biblice, este o investiție în a învăța regiunile să pescuiască singure, astfel încât să nu fie necesară hrănirea lor cu pește generații la rând. La urma urmei, românii au acces la ele în virtutea faptului că suntem stat membru.

Un element demn de menționat și care este prea puțin luat în calcul atunci când se evaluează mecanismul românesc de atragere de fonduri europene este acela că acest proces se desfășoară sub incidența aceluiași cadru care reglementează și achizițiile publice. Or, problema ineficienței și risipei procesului de achiziții publice este, probabil, cea mai gravă problemă românească în acest moment. Iar asta se vede în multe locuri: de la rapoartele Comisiei Europene în cadrul MCV, care insistă asupra necesității de a „demonstra rezultate mai bune în ceea ce privește frauda în domeniul achizițiilor publice”, până la diverse statistici oferite de companii private specializate în consultanță internațională. Așa că inclusiv fondurile europene, derulate prin aceleași proceduri, sunt afectate în fiecare etapă presupusă de procesul achizițiilor publice, similare cu etapele gestionării fondurilor. Tocmai de aceea, „vina” pentru managementul slab al fondurilor europene revine autorităților naționale și la acest nivel are legătură mai ales cu o birocrație excesivă în documentația solicitată accesării fondurilor și cu mecanisme de monitorizare

și supervizare ineficiente la nivelul autorităților de management, acestea din urmă ducând la o executare punctuală a activităților fără atenție dată impactului, la efecte mai grave, cum sunt neregulile și fraudele.

Desigur, există un motiv concret pentru care este greu să pui exact degetul pe cauza eșecului în atragerea fondurilor europene: problemele sunt atât de multe și diverse, schimbările au fost atât de precipitate și subiectul ignorat atât de mult timp, încât este clar că aceste cauze pot fi cu greu rezumate. În plus, există multe probleme verticale care fac procesul de accesare a fondurilor europene dificil: resursa umană volatilă și uneori nespecializată din autoritățile de management, superficialitatea implicării tuturor actorilor în proces, întârzierile în rambursare și managementul financiar instabil, beneficiari care se trezesc cu proiectele aprobate, deși au dificultăți în înțelegerea mecanismului acestora etc.

Dincolo de acestea, rămâne cert faptul că motivele prestației slabe în gestionarea română a fondurilor europene pot fi explicate prin problemele de sistem cauzate de obsesia pentru absorbție și de o gestionare defectuoasă a achizițiilor publice, în general.

Este absolut necesar să ne concentrăm eforturile pe reducerea obstacolelor în absorbție și în gestionare de fonduri europene, pentru a putea să depășim cât mai repede decalajele pe care le avem în raport cu alte țări europene și de care suntem cu toții conștienți.

Vă mulțumesc.

Cu deosebită stimă, senator Gheorghe Saghian.

## **Domnul Valer Marian:**

Declarația politică se intitulează „Fața întunecată a DNA: incompetența, corupția și imoralitatea unor procurori anticorupție (II)”.

Proba incompetenței: 60% condamnări cu suspendare + 10–12% achitări = 70–72% rebuturi profesionale; Procurori și polițiști corupți la cele mai înalte niveluri ale DNA; Procurori anticorupție arestați pentru fapte de corupție; Procurori anticorupție anchetați pentru trafic de tablouri sau pentru trafic de minore; Cum a șantajat SRI un fost procuror-șef din DNA care a întreținut relații adulterine cu o subalternă, care a recurs la avort?; Cum a fost șantajat de un alt serviciu secret un procuror important din structura centrală a DNA pentru relații homosexuale?; Cum au făcut unii procurori din serviciile teritoriale ale DNA jocurile unor grupuri de interese politice și economice locale?; Se amestecă binomul SRI–DNA în viața politică din România și urmărește controlul Parlamentului, Guvernului și justiției?; Pulverizează binomul SRI–DNA capitalul românesc și favorizează capitalul străin?; A ajuns binomul SRI–DNA sub comandă străină?; Necesitatea și urgența unui audit asupra activității DNA; Lupta anticorupție trebuie să continue, dar trebuie să fie bazată pe o politică penală structurată și eficientă, pe profesionalism, pe administrarea unor probe pertinente și concludente și, bineînțeles, pe respectarea drepturilor și libertăților fundamentale.

Structura națională anticorupție, denumită la înființare, în 2002, Parchetul Național Anticorupție (PNA), iar din 2005 Direcția Națională Anticorupție (DNA), a avut în cursul celor 14 ani de funcționare trei procurori-șefi: Ioan Amarie (2002–2005), Daniel Morar (2005–2013) și Laura Codruța Kövesi (2013 – prezent). Toți cei trei procurori-șefi au fost contestați, imputându-li-se cariera profesională mediocră și numirea în funcție pe filieră politică, iar ulterior fiind acuzați de abuzuri grave și chiar de implicare în acte de corupție.

Ioan Amarie a fost promovat în funcția de procuror general al Parchetului Național Anticorupție în 2002, în timpul guvernării PSD, de către gruparea social-democrată controlată de fostul președinte al PSD și al României, Ion Iliescu. Ioan Amarie a fost numit în funcție de ministrul justiției, Rodica Stănoiu, o apropiată a ex-președintelui Iliescu, în urma „selectării” sale de către demnitarul PSD Octav Cozmâncă, cu care era originar din aceeași zonă și era în relații de rudenie. Cozmâncă era tot un apropiat al ex-președintelui Iliescu, care îl promovase în perioada respectivă în funcțiile de secretar general al PSD și de ministru delegat pentru administrația publică, după ce înainte de Revoluție a fost înalt activist UTC. Amarie a fost adus în fruntea PNA din funcția de procuror-șef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, pe care a ocupat-o în perioada 1999–2002, după ce anterior a deținut funcția de procuror-șef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, fără să se fi remarcat prin succese profesionale deosebite până atunci și fără să aibă o specializare adecvată în domeniul anticorupției. După numire, lui Amarie i s-au adus acuzații legate de integritatea sa, întrucât, în timp ce activa ca procuror-șef al Parchetului Dorohoi, a comis, în 1994, un accident mortal de circulație, pentru care a fost absolvit în condiții discutabile de infracțiunea de ucidere din culpă, deși a lovit victima pe trecerea de pietoni. Ironia sorții a făcut că Ioan Amarie a mai fost implicat într-un accident mortal cu două victime în 2011, după ce se pensionase din DNA și practica avocatura.

Prim-adjunctul procurorului general al PNA a fost numit tot pe filieră politică, în persoana procurorului militar Ilie Botoș, care a fost promovat din funcția de procuror-șef al Parchetului Militar Teritorial Cluj. Ilie Botoș a fost promovat de gruparea din PSD controlată de ex-premierul Adrian Năstase, fiind „selectat” de omul de casă al acestuia, generalul Gabriel Oprea, care a fost anterior, ca ofițer de intendență, subalternul și colaboratorul apropiat al generalului Iliuță Botoș, care a deținut funcția de șef al Direcției Logistică din Ministerul Apărării Naționale și era unchiul procurorului Botoș. Relația apropiată a lui Botoș cu Oprea a devenit evidentă în anul 2014, când acesta l-a numit în funcția de prim-adjunct al său la Ministerul Afacerilor Interne. În anul 2003 Ilie Botoș a fost promovat în funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (procuror general al României), funcție în care a fost menținut și de ex-președintele Traian Băsescu până în 21.07.2006, când a trebuit să demisioneze în urma scandalului provocat de eliberarea și fuga din țară a teroristului Omar Hayssam și a fost înlocuit de Laura Codruța Kövesi. Nici Ilie Botoș nu se remarcase până în momentul numirii în funcția de procuror general adjunct al PNA prin succese profesionale deosebite și printr-o aură anticorupție.

Sub conducerea lui Amarie, PNA nu a atacat marea corupție din zona politică, limitându-se la „pești mici și mijlocii” din administrația publică, după cum s-a exprimat plastic în perioada respectivă politologul Silviu Brucan. Captura cea mai sus-pusă a PNA a fost un consilier al fostului secretar general al Guvernului Năstase, Șerban Mihăilescu, zis Miky Șpagă: Fănel Păvălache, zis „Crapul”. Ținta principală a PNA în timpul guvernării Năstase a fost politicianul PD Traian Băsescu, pe atunci primar general al capitalei, care a fost trimis în judecată în 2004 în mult discutatul „Dosar Flota”, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecințe deosebit de grave, cu un prejudiciu de 324 de milioane de dolari. Procurorul general al PNA a avut o conduită cel puțin ciudată în cazul acestui dosar, întrucât a plecat în concediu în perioada în care a fost finalizat rechizitoriul și acesta a fost confirmat de adjunctul său, Gheorghe Șuhan, căruia nu i-a lăsat delegație în acest sens. Având în vedere că procurorul general adjunct Șuhan a confirmat rechizitoriul în nume propriu, nu în numele procurorului general Amarie, Înalta Curte de Casație și Justiție a restituit în 2005 „Dosarul Flota” la PNA în vederea îndreptării acestei neregularități, dar noul procuror-șef al DNA, Daniel Morar, a dispus efectuarea unei noi expertize

contabile, care a stabilit un prejudiciu de zero lei. În baza noii expertize, procurorii DNA au decis scoaterea de sub urmărire penală a unui număr de 76 de inculpați din „Dosarul Flota”, iar în privința lui Traian Băsescu au dispus disjungerea cauzei, cu motivarea că, fiind președinte în funcție, beneficia de imunitate și nu putea fi cercetat.

La adresa conducerii PNA au fost lansate și acuzații grave de corupție, care l-au vizat inclusiv pe procurorul general Amarie. În data de 17 octombrie 2003, în timp ce era arestat pentru mai multe fapte de luare de mită și de abuz în serviciu, fostul primar PSD al municipiului Satu Mare, Horea Anderco, a formulat un autodenunț prin care a sesizat că, cu câteva zile înainte de a fi arestat, a predat unui lider al lumii interlope din Satu Mare, Tiberiu Blaga, suma de 120.000 de euro pentru a fi oferită conducerii centrale a PNA prin intermediul a doi polițiști din Brigada de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog, Horea Mateescu (fiul generalului Călin Mateescu, care a deținut funcția de șef al brigăzii sus-menționate) și Petre Pitcovici (cunoscut pentru că a fost trimis în judecată în dosarul omului de afaceri Puiu Popovici, iar recent a fost arestat într-o afacere cu cocaină din Venezuela). Anderco a motivat că a dat această sumă pentru a nu fi arestat și pentru a primi o soluție favorabilă în dosarul ce-i era instrumentat de PNA începând din anul 2002, după ce i s-a spus de către intermediarii sus-menționați că „atâta cere Amarie”.

Cert este că interlopul sătmărean Tiberiu Blaga, cunoscut ca fiind șeful celei mai periculoase bande de hoți de autoturisme de lux din nord-vestul României, se afla în relații foarte apropiate cu polițiștii Mateescu și Pitcovici, fiind filmat împreună cu aceștia la petreceri organizate în zonă. Mai mult, polițistul Mateescu l-a scăpat pe infractorul Blaga în două rânduri în timp ce era dat în urmărire generală: prima oară l-a ascuns aproape un an în București, iar a doua oară l-a trecut frontiera în Ungaria, transportându-l până în Austria. Cert este că și ex-primarul Anderco, interlopul Blaga și polițiștii Mateescu și Pitcovici au avut întâlniri și discuții la Poiana Brașov și la Satu Mare cu privire la mituirea conducerii centrale a PNA și că fostul edil-șef a adunat suma de 120.000 de euro, colectând 60.000 de euro de la administratorii a trei societății comerciale care aveau contracte cu primăria, scoțând 50.000 de euro dintr-un cont de la Sucursala BRD Satu Mare și completând cu suma de 10.000 de euro din banii din casă. Dubios este că autodenunțul lui Anderco nu a fost înregistrat cu număr de dosar penal și că PNA nu a efectuat niciun fel de cercetări timp de un an și trei luni, până ce a fost publicat în presa națională și locală. Abia atunci a fost înregistrat Dosarul nr. 404/P/2004, care a fost soluționat rapid, după numai 40 de zile, prin emiterea unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale, cu motivarea că aspectele sesizate în autodenunț nu se confirmă.

O pată rușinoasă pentru PNA este și numirea primului șef al Departamentului de Poliție Judiciară din acest parchet, comisarul-șef Remus Șpan, promovat din funcția de șef al SIPI Satu Mare. Acest Șpan era un apropiat al șefului serviciului secret al Ministerului de Interne (DGIPI), chestorul Virgil Ardelean, și al procurorului general adjunct al PNA, Ilie Botoș, căruia i-a fost asistent în timp ce preda cursuri de Criminalistică la Facultatea de Drept a Universității „Bogdan Vodă” din Baia Mare. Comisarul-șef Șpan a fost numit în fruntea Poliției Judiciare a PNA în 2003 de către procurorul general Ioan Amarie, la propunerea procurorului general adjunct Ilie Botoș. La data numirii în această funcție, Șpan era cercetat pentru acte de corupție într-un dosar înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din dispoziția procurorului general al României din perioada respectivă, Joița Tănase, după ce procurorul-șef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare i-a transmis un set de înregistrări efectuate de SRI în Dosarul nr. 176/P/2003, din care rezultă că ar fi perceput taxe de protecție de la traficanți notorii de autoturisme și persoane în timp ce deținea funcția de șef al SIPI Satu Mare. Devenind în scurt timp procuror general al României, generalul Ilie Botoș a transmis dosarul comisarului-șef Șpan la PNA, locul de muncă al acestuia, unde a fost înregistrat la Serviciul Inspecție sub nr. 111/P/2003 și a stat în nelucrare până la începutul lunii aprilie 2004, când au apărut dezvăluiri în presa locală și națională cu privire la acest dosar. După apariția acestor dezvăluiri, dosarul a fost soluționat în numai trei zile de către procurorii inspectori Elena Rădescu și Ioan Burlacu cu neînceperea urmăririi penale, PNA anunțând printr-un comunicat că ofițerul Remus Șpan a fost găsit nevinovat.

În anul 2005, împotriva comisarului-șef Remus Șpan a fost depus la DNA un amplu denunț penal prin care s-a solicitat cercetarea acestuia pentru mai multe fapte de corupție, în baza unor informații de la foști șefi ai SRI Satu Mare și SRI Baia Mare, procurori, lucrători din SIPI, Inspectoratul Județean de Poliție și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Satu Mare, care a fost înregistrat în Dosarul nr. 222/P/2005. Prin acest denunț, alături de perceperea de taxe de protecție de la traficanți notorii de autoturisme și de persoane, lui Șpan i s-au adus acuzații privind colectarea de bani de la vameși și polițiști de frontieră implicați în activități ilicite, perceperea de comisioane de la patroni de societăți comerciale pentru sprijinirea recuperării unor datorii ale acestora, comercializarea de telefoane mobile furate din țări ale Uniunii Europene, trafic de influență pentru obținerea grațierii personale a unui condamnat, de la care a primit un autoturism Audi A6 și o sumă în valută, implicarea într-un accident mortal de circulație, care a fost mușamalizat și altele. Fostul șef al SRI Satu Mare din perioada respectivă, colonelul Vasile Ionel, l-a declarat pe Remus Șpan „coordonatorul corupților din Satu Mare” într-un interviu acordat ziarului „România Liberă”, acesta devoalând inclusiv că din înregistrările efectuate rezulta că, prin intermediul unor interlopi, Șpan i-a procurat procurorului general Ilie Botoș diverse articole de îmbrăcăminte din străinătate (costume, cămăși, lenjerie intimă, ciorapi). Pentru aceste servicii, Botoș l-a ajutat să se înscrie la două doctorate, făcându-i recomandările de rigoare: la drept penal la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și la securitate națională la Universitatea „Nicolae Titulescu”, sub îndrumarea profesorului universitar Gabriel Oprea (care își obținuse doctoratul cu câțiva ani înainte). După circa trei ani, Șpan a fost gratulat și în acest dosar cu neînceperea urmăririi penale de către procurorii DNA.

După schimbarea conducerii DNA în 2005, Remus Șpan a demisionat din fruntea Departamentului de Poliție Judiciară al acestui parchet și în scurt timp a fost numit director adjunct al proaspăt înființatei Direcții Generale Anticorupție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. În urma unor dezvăluiri de presă, a trebuit să demisioneze și din această funcție, dar în anii următori a deținut tot funcții importante: consilier al ministrului de interne Vasile Blaga, locțiitor al șefului Inspectoratului Național al Poliției de Frontieră și șef al Serviciului de Interceptări din Direcția Generală de Informații și Protecție Internă a Ministerului de Interne. Din ultima funcție a fost dat afară în 2008, când i s-au întocmit două dosare penale, unul pentru încălcarea Legii siguranței naționale și unul pentru fapte de corupție, referitor la care nu se cunoaște modul de soluționare, dar se poate intui, având în vedere că au trecut opt ani de la înregistrarea acestora. În vara anului 2013, Șpan a fost învinuit de către DNA în dosarul de corupție al fostului ministru al transporturilor, Ovidiu Silaghi, ca intermediar al mitei de 200.000 de euro oferite acestuia de patronul Romstrade, Nelu Iordache, care a fost arestat în cauză. Acest dosar nu a fost soluționat până în prezent, trenând de aproape trei ani.

Corupția la cele mai înalte niveluri ale PNA a fost relevată și de denunțul lui Sorin Georgescu, fratele fostului președinte al Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu, care a dezvăluit că acesta a oferit suma de 18.000 de dolari unei persoane cu funcție importantă în PNA când a fost angajat specialist în investigații financiare în cadrul acestei instituții în 2004. Denunțul a constituit obiectul Dosarului DNA nr. 229/P/2013, care a fost clasat în 2015, motivându-se lipsa de probe. Dintr-un răspuns primit la o interpelare adresată fostului ministru al justiției, Robert Cazanciuc, rezultă că Horia Georgescu, care obținuse o licență în studii economice în condiții dubioase și deținuse anterior doar funcția de director general al unei firme private (SC HBG Consulting – SRL Brașov), a fost angajat specialist în investigații financiare în cadrul PNA în urma avizelor favorabile primate de la procurorul inspector-șef Ioan Burlacu de la Serviciul Inspecție și de la șeful Serviciului Specialiști, Gheorghe Burlacu, care au constatat că acesta îndeplinea condițiile de studii, vechime și cunoștințe în domeniul financiar și al spălării banilor. Arestarea ulterioară a lui Horia Georgescu într-un dosar privind activitatea ANRP a confirmat că acesta avea cunoștințe de infractor în domeniul financiar și al spălării banilor.

„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.70, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.

&JUYDGY|943490]

**ISSN** 1220–4870

**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 105/22.VI.2016 conține 16 pagini.**

Prețul: 40,00 lei