Stenogramă plen

În continuare, are cuvântul domnul senator Dorin Păran, Grupul parlamentar al PNL, pentru a prezenta declarația politică.

Bună dimineața! Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori,

Mi-am intitulat declarația politică de astăzi „Urgența alocării sumelor din Fondul de rezervă al Guvernului României”.

Aș dori, prin această declarație politică, să vă reamintesc de raportul Curții de Conturi a României, publicat la începutul lunii decembrie 2015, cu privire la alocările bugetare ilegale din Fondul de rezervă, alocate de prim-ministrul României Ponta Victor Viorel în anul bugetar 2014.

Raportul ne spune că, în anul 2014, Fondul de rezervă al Guvernului a fost majorat de peste 14 ori. De altfel, se pare că aceste alocări nu au respectat condițiile legale, în principal finanțarea unor cheltuieli urgente și neprevăzute apărute. Acest caracter de „urgență și neprevăzut” pare că este principalul factor de ilegalitate folosit de Guvernul Ponta, respectiv de prim-ministrul Victor Viorel Ponta.

Astfel au fost alocate sume foarte mari de bani, utilizându-se Fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului, către diverși ordonatori de credite, fără a fi încadrate la „cheltuieli urgente și neprevăzute apărute în timpul exercițiului financiar bugetar”.

De altfel, acest lucru trebuia să se întâmple în conformitate cu art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.

Acele ordonanțe simple și ordonanțe de urgență pentru o parte din sume au fost derogări ale Guvernului Ponta, prin eludarea legii mai sus-menționate.

Legea bugetului de stat pe 2014 a prevăzut suma de 161 de milioane de lei, adică 35 de milioane de euro, pentru Fondul de rezervă al Guvernului României. Însă, prin rectificări succesive de buget, Fondul de rezervă a fost suplimentat, așa cum am menționat la început, de peste 14 ori, ajungându-se la imensa sumă de peste 500 de milioane de euro.

Sumele respective, așa cum am arătat, au fost alocate discreționar de către prim-ministrul Ponta către diverși ordonatori de credite.

Sper ca raportul Curții de Conturi să fi ajuns deja la organele în drept, respectiv DNA și Parchetul General, pentru ca asemenea „haiducie” financiară să fie pedepsită așa cum se cuvine într-un stat de drept, democratic, așa cum avem noi, românii, pretenția că suntem.

Poate ca după plecarea procurorului general Tiberiu Nițu din fruntea Parchetului General să aflăm și de alte „haiducii sau inginerii” financiare, și de pe la alte ministere ale Guvernului Ponta, sub acest caracter de „cheltuieli urgente și neprevăzute”, bineînțeles, toate sub sloganul PSD „Mândri că suntem români”.

Vă mulțumesc.

În continuare, are cuvântul domnul senator Sorin Lazăr, Grupul parlamentar al PSD.

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Am intitulat declarația politică „Siguranța copiilor pe internet”.

## Stimați colegi,

Pentru mulți dintre cei din generațiile tinere, internetul este cea mai bună invenție de la roată încoace și poate fi un instrument foarte util atât pentru adulți, cât și pentru cei mici.

Toate aceste beneficii aduc însă și mari riscuri, în special în ceea ce îi privește pe copii și adolescenți. Cei mici se înțeleg foarte bine cu tehnologia de la vârste din ce în ce mai fragede. Internetul poate fi accesat de oriunde, nu numai de acasă, iar un click greșit îi poate pune pe copii în pericol.

Este de datoria părinților, dar și a statului, să ia măsurile adecvate pentru a proteja copiii în mediul on-line și pentru a ne asigura că aceștia beneficiază de această resursă modernă extraordinară, mai mult decât să aibă de suferit de pe urma utilizării sale.

Înainte de a putea contribui la conturarea unui set de măsuri în acest sens, trebuie să înțelegem situația de fapt.

În ziua de astăzi, copiii încep să folosească rețelele de _social media_ ca metodă de socializare și de explorare a comunităților on-line de îndată ce învață să scrie. Internetul avansează repede și apar din ce în ce mai multe rețele sociale, care se adresează unor audiențe din ce în ce mai tinere.

Conform unui studiu recent, unul din trei părinți este îngrijorat în legătură cu pericolele la care sunt expuși copiii lor în mediul on-line.

Aproape jumătate, și anume 43%, dintre aceștia spun că utilizarea rețelelor sociale aduce mai multe dezavantaje decât avantaje. Din nefericire, nu toți părinții sunt suficient de precauți. Mulți ajung să-și posteze datele personale și să le facă publice sau postează poze cu copiii lor, dezvăluindu-le identitatea către străini.

Mai exact, iată care sunt riscurile la care sunt expuși copiii atunci când navighează pe internet: pot fi urmăriți de persoane necunoscute, cu intenții ascunse, pot fi umiliți

on-line, fenomen care se numește „cyberbullying”, se poate ajunge chiar și la furtul de identitate, la distrugerea reputației, care se poate face extrem de ușor on-line, și, pe lângă asta, materialele existente vor fi aproape imposibil de distrus. În plus, copiii pot accesa zonele obscure ale internetului, cum sunt piețele ilegale, pot fi expuși la conținut inadecvat, ca pornografia sau reclamele cu mesaje pentru adulți.

Din păcate, aceste riscuri pot trece din mediul on-line, cu niște consecințe grave, chiar și în mediul off-line. Se pot întâmpla multe lucruri, de la cazuri de hărțuire sau furt de identitate la cazuri foarte grave de răpire sau chiar de crimă.

Trebuie reținut că, de îndată ce un copil începe să prezinte interes pentru dispozitivele mobile și internet, este un semn că a venit momentul să ne gândim cum să îl ținem în siguranță. Nu în ultimul rând, copilul trebuie trecut printr-un proces din care să înțeleagă și să învețe cum să folosească responsabil internetul. Acest proces va presupune timp, efort și multă răbdare din partea părinților și a celor din sistemul educațional.

În definitiv, tehnologia evoluează, iar noi trebuie să învățăm să ținem pasul cu ea. Copiii de astăzi aparțin generației „digital natives” și nu au nicio problemă în a o folosi. Este util să reflectăm la metode și măsuri prin care s-ar putea controla și asigura siguranța copiilor în mediul on-line.

Vă mulțumesc.

În continuare, are cuvântul domnul senator Viorel Chiriac, Grupul parlamentar al PSD.

Mulțumesc, domnule președinte.

Titlul declarației mele de astăzi: „Jules Verne, un spirit vizionar”.

Stimați colegi,

La 8 februarie 1828, la Nantes, Franța, s-a născut Jules Verne, precursor al literaturii științifico-fantastice, unul dintre cei mai mari scriitori francezi și ai lumii din toate timpurile.

Valoarea creațiilor sale i-a adus o binemeritată recunoaștere și o imensă popularitate, fiind scriitorul francez cel mai tradus din lume – are 4.702 traduceri, în 148 de limbi – și al doilea cel mai tradus scriitor din lume, după nu mai puțin celebra Agatha Christie, anul 2005 fiind declarat de UNESCO „Anul Jules Verne”, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la moartea autorului.

Romancierul Jules Verne a reunit într-o unică și gigantică personalitate un literat, un om de știință, un geograf și un vizionar, care a încântat prin verbul său plin de savoare copilăriile sutelor de milioane de cititori din toată lumea, iar personajele fictive ale romanelor sale au căpătat statutul unor personalități reale.

Documentarist minuțios, adânc ancorat în realitățile științifice și tehnologice ale secolului al XIX-lea, Jules Verne a fost deopotrivă și un explorator temerar al lumii imaginare.

Romanele verniene sunt un mixaj unic de fantastic, aventură și science-fiction, care pe baza descoperirilor științifice și consecințelor tehnice ale acestora anticipează unele dintre cele mai spectaculoase invenții ale geniului uman, realizate după mai bine de 50–100 de ani sau chiar mai mult, cum ar fi submarinul, elicopterul, scafandrul autonom, zborul în spațiul cosmic etc.

Opera marelui scriitor a influențat puternic și benefic educația tinerei generații începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea și pe tot parcursul secolului al XX-lea și nu și-a pierdut actualitatea nici până în prezent.

Prin scrierile sale, Jules Verne a contribuit cu adevărat la edificarea unei lumi civilizate, mai bune și mai drepte, demonstrând că spiritul vizionar profund ancorat în realități este un motor al progresului.

În aceste vremuri pragmatice și tehnologizate, Jules Verne ne reamintește în permanență că avem nevoie de vizionari, pentru a descoperi noi orizonturi de cunoaștere, și de visători, pentru a deschide noi orizonturi ale vieții spirituale.

Mulțumesc.

În continuare, are cuvântul domnul senator Ciprian Rogojan, Grupul parlamentar al UNPR.

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor senatori,

Declarația politică de astăzi se numește „Bodnariu! Nan! Cine urmează?”.

Imediat după izbucnirea scandalului familiei Bodnariu, a ieșit în presă pentru a-și spune povestea și familia Nan. Familia Nan, pentru cine nu știe, este originară din localitatea Șieu, județul Maramureș. Deși inițial le-a fost teamă să își expună cazul în presă, de frică să nu facă mai mult rău decât bine, părinții, cuprinși de disperare, dar și cu o urmă de speranță, au ales să facă publică și povestea lor.

Părinții au fost audiați timp de șase ore la poliție și nici până în momentul de față nu știu cine a făcut sesizare. Barnevernet a motivat ruperea copiilor de familia lor invocând corecții fizice aplicate copiilor. Familia a pierdut procesul pe care l-a intentat Protecției Copilului din Norvegia. Motivarea instanței a fost una puerilă, și anume că părinții nu recunosc că și-au bătut copiii.

Ceea ce se întâmplă în Norvegia cu copiii României, cu copiii noștri, este inadmisibil! Știați că, stimate colege și stimați colegi senatori, în momentul de față în atenția Ministerului Afacerilor Externe și a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție se află șapte cazuri ale unor familii de cetățeni români ai căror copii, în total 16 la număr, au fost preluați de autoritățile norvegiene? Știați că în ultimii cinci ani au fost cel puțin șapte cazuri?

Înțeleg că Ministerul de Externe urma să solicite repatrierea celor doi copii și plasarea lor în familia unor rude de gradul I până la gradul IV. Din luna octombrie și până acum nu s-a putut realiza acest lucru? De ce stăm și nu acționăm? Eu nu înțeleg ce așteptăm. Să avem mai multe cazuri similare?

Sunt părinte nu de multă vreme și mă gândesc cu groază prin ce trec acești părinți. Mă îngrozește gândul că aceștia nu își sărută de noapte bună pruncii sau că nu îi trezesc dimineața. Dacă statul român ar acționa la fel ca cel norvegian, oare care instituții norvegiene, oare câte ONG-uri ne-ar fi sărit în cap să ne linșeze pe toate căile posibile?

Sper din tot sufletul ca astfel de cazuri să nu mai aibă loc, nici în Norvegia și nicăieri în lume, pentru că nu este normal să smulgi copiii din sânul familiei fără o anchetă prealabilă, ci doar după sesizări neverificate.

În continuare, dau cuvântul domnului senator Mircea Banias, Grupul parlamentar liberal-conservator.

## Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se numește „Alegerile autorităților locale – între reprezentativitate și deciziile CCR”. Domnule președinte,

Stimate colege și stimați colegi,

Prin declarația mea politică de astăzi, intitulată „Alegerile autorităților locale – între reprezentativitate și deciziile CCR”, doresc să atrag atenția asupra situației în care ne aflăm în ceea ce privește alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin.

În prezent asistăm la o amplă dezbatere, atât în Parlament, cât și în presă, pe subiectul alegerilor locale. Schimbarea sistemului electoral pentru a permite alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin în loc de două, cum a fost până de curând, a stârnit multe controverse la momentul adoptării, precum și discuții aprinse.

Niciunul din cele două sisteme de vot, într-un singur tur sau în două tururi, nu este inerent mai bun sau mai rău decât celălalt. Diferența fundamentală dintre cele două sisteme electorale este asigurarea, în cazul sistemului de vot „câștigătorul ia totul”, unei mai bune guvernabilități, obținută cu costul reducerii diversității mediului politic. În sistemul de vot majoritar au șanse reale de victorie în alegeri doar candidații cu sprijinul unui partid mare sau cu o susținere puternică în cadrul comunității în care candidează. Avantajul alegerii în două tururi este o mai bună reprezentativitate și legitimitate a candidatului care câștigă alegerile.

Poziția mea și a partidului din care fac parte este în favoarea alegerii primarilor în două tururi de scrutin. Consider că o mai bună reprezentare a comunității este foarte importantă pentru un candidat la funcția de primar și pentru sănătatea sistemului democratic în general. Cu toate acestea, în prezent ne aflăm în situația în care nu mai putem și nu ar fi de bun augur, din punct de vedere politic și al bunelor practici democratice, să schimbăm modul de alegere a primarilor cu doar patru luni înaintea alegerilor locale din 2016.

În urma dezbaterilor unei comisii comune a Senatului și Camerei Deputaților în care au fost prezente toate forțele politice parlamentare, în timpul cărora s-au putut depune amendamente și propuneri, a rezultat prezentul pachet de legi electorale, care a fost validat de votul majorității senatorilor și deputaților. Din moment ce legea electorală este de competența exclusivă a Legislativului, nu cred că ar trebui nici măcar să se pună problema intervenției Guvernului asupra cadrului legislativ electoral.

În ciuda faptului că există dorința realizării modificărilor legislative pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin, punerea lor în practică cu patru luni înainte de alegerile locale nu este doar inoportună, ci și descurajată de Curtea Constituțională a României și de Comisia de la Veneția. În raportul explicativ al Codului de bune practici în materie electorală, cea din urmă statuează asupra necesității asigurării stabilității legii electorale: „Elementele fundamentale ale dreptului electoral, în special sistemul electoral propriu-zis, componența comisiilor electorale și delimitarea circumscripțiilor electorale, nu ar trebui să poată fi amendate înainte cu maximum un an până la alegeri.”

Aceste recomandări sunt întărite și de Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 460/2014, în care este, de asemenea, invocată Decizia nr. 471/2013, care reține că „actele Comisiei, chiar dacă au valoare de recomandare, nu pot fi ignorate, deoarece încorporează o bogată practică a statelor democratice”.

În concluzie, stimați colegi, există dorința politică, atât din partea ALDE, cât și a celorlalte partide, pentru revenirea la sistemul electoral cu alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Cu toate acestea, nu pot considera drept oportună, din motivele menționate anterior, modificarea regulilor jocului cu atât de puțin timp înaintea alegerilor. Așteptăm, așadar, ca viitorul Legislativ să pună la punct un pachet de legi electorale care conțin și acest aspect.

Vă mulțumesc.

În continuare, dau cuvântul domnului senator Ionel Agrigoroaei, Grupul parlamentar al UNPR.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea de astăzi are titlul „Discriminarea religioasă”.

Domnule președinte,

Domnule prim-ministru,

Stimați colegi,

Nu cu mult timp în urmă, urmașii unei persoane de religie protestantă au fost forțați să-și îngroape mama în câmp doar pentru că făcea parte dintr-o religie minoritară raportat la apartenența religioasă a majorității locuitorilor comunei.

Mai mult, ca într-un circ ieftin și absurd, primarul localității „a rezolvat” situația declarând că va aproba înființarea unui nou cimitir, special pentru protestanți. De parcă femeia decedată ar fi putut aștepta până când întregul aparat birocratic al statului ar fi aprobat o asemenea măsură. În fapt, o măsură aberantă, atât timp cât comunitatea religioasă protestantă din comună este prea mică pentru a fi nevoie de un cimitir dedicat.

În timpul regimului comunist am văzut de foarte multe ori situații de discriminare religioasă, însă acestea nu aveau o asemenea anvergură. În cel mai rău caz, protestanților li se impunea să-și îngroape morții într-un colț izolat al cimitirului. Dar niciodată nu am auzit că ar fi existat un refuz total.

Domnule prim-ministru,

## Domnule președinte,

## Stimați colegi,

Această mentalitate de ev mediu nu ar trebui să mai existe în România secolului al XXI-lea. De altfel, nici nu caracterizează poporul nostru, un popor care s-a remarcat în istorie, cu mult înaintea Europei Occidentale, prin toleranța manifestată față de celelalte religii.

Vă reamintesc doar exemplul lui Jan Hus, marele reformator, ai cărui adepți au fost vânați și uciși în Europa medievală doar pentru că înțelegeau puțin altfel relația cu Dumnezeu. Acești adepți au găsit protecție și acceptare în acea perioadă, acum 300–400 de ani, în Țările Române. Dacă românii au făcut acest lucru într-o perioadă în care întreaga Europă era guvernată de o intoleranță religioasă acută, cu atât e mai greu de înțeles ceea ce se întâmplă acum, în zilele noastre, în România.

Mă întreb dacă asemenea situații le putem întâlni în Europa Occidentală. Avem milioane de români plecați peste granițe și nu am auzit niciodată ca vreunul dintre ei să fie îngropat în câmp, în Europa, pentru că urmașilor le-a fost refuzată intrarea în cimitir.

Este revoltător și extrem de păgubos pentru imaginea României ceea ce se întâmplă. Am făcut eforturi considerabile în ultimul sfert de secol pentru a demonstra că acest popor respectă drepturile minorităților, este tolerant și nu face discriminări rasiale, de religie sau de altă natură.

- Domnule prim-ministru,

Domnule președinte, Stimați colegi,

Trebuie să luăm de urgență măsuri pentru informarea reprezentanților cultelor religioase, a autorităților locale și a tuturor instituțiilor cu privire la obligativitatea respectării drepturilor fiecărui cetățean român și european și pentru a elimina pe viitor asemenea situații, care sunt o palmă dată pe obrazul acestui popor.

Vă mulțumesc.

În continuare, dau cuvântul doamnei senator Doina Federovici, Grupul parlamentar al PSD.

Bună dimineața!

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația politică de astăzi am intitulat-o sugestiv „Bătrânețe trăită cu frica în sân! Sute de vârstnici fără familie riscă să rămână ai nimănui, deoarece căminele în care au fost îngrijiți rămân din nou fără finanțare!”.

Distinși colegi,

În județul Botoșani, căminele de bătrâni sau unitățile de asistență medico-socială sunt puține față de cererea existentă. Practic, bătrânii stau pe listele de așteptare pentru a face rost de un loc într-un cămin. Numeroși vârstnici, după o viață de muncă, ajung să umble dintr-un spital în altul, lăsați de familiile sătule să-i îngrijească. Numărul de unități paliative sau de asistență medico-socială este foarte redus în comparație cu numărul uriaș de solicitări. În aceste condiții, închiderea unui cămin pentru bătrâni, care se întrevede la orizont, este una paradoxală.

Singurul cămin de stat pentru bătrânii nevoiași din județul Botoșani este la Trușești. Această unitate din nordul județului Botoșani a fost înființată în 2011 și găzduiește 60 de pensionari rămași fără sprijinul familiei. Nu este cel mai modern și cel mai comod loc de petrecut bătrânețile, dar pentru cei 60 de vârstnici este totuși acasă. Acum, această unitate a fost lăsată din nou fără finanțare.

Mai precis, căminul de bătrâni de la Trușești a rămas fără finanțarea de la Ministerul Muncii, entitate care oferea fonduri pentru plata salariilor personalului, pentru tratamente și buna gospodărire a așezământului. În cazul în care nu va mai primi bani de la minister, căminul va fi, cel mai probabil, închis, mai ales în condițiile în care administrația locală nu are fonduri pentru a susține financiar aceste cheltuieli.

Acest cămin a fost înființat în locul fostului spital, închis de Guvernul Boc în 2011, odată cu legea comasării spitalelor. Finanțarea a început tot atunci, în 2011, prin programul de interes național derulat de Ministerul Muncii, fiind alocați anual în jur de 700.000 de lei. Din păcate pentru acești bătrâni, interesul național s-a terminat în luna octombrie 2015.

Acum așteptăm cu viu interes o continuare a programului de finanțare, dar acest lucru nu se întâmplă. Nu s-a aprobat continuarea acestui program de interes național pentru finanțarea acestor cheltuieli. În aceste condiții, acest cămin ar trebui să fie susținut financiar de primăria locală, adică de Primăria Trușești, în subordinea căreia se află. Din nefericire, consiliul local nu va reuși niciodată să finanțeze acest așezământ, suma totală pe an reprezentând, practic, o treime din bugetul localității, ceea ce este imposibil de realizat. În aceste condiții, dacă nu apare nicio formă de finanțare națională, căminul ar urma să fie închis.

Închiderea căminului ar reprezenta o adevărată tragedie, în special pentru cei cazați aici, dar și pentru cei 25 de angajați ai căminului, care cu siguranță nu-și vor mai găsi un loc de muncă în zona rurală de nord a Botoșaniului. Odată lacătul pus pe ușile acestei instituții, acești oameni riscă să moară pe străzi sau în cea mai cruntă mizerie, și asta în condițiile în care căminul se gospodărește exemplar și în cei patru ani a funcționat perfect. Au reușit să drămuiască banii și să facă ceva frumos acolo. Au renovat camerele, au renovat mobilierul, băile, iar bătrânii au mâncare caldă la intervale regulate.

În condițiile în care Guvernul tehnocrat a acordat în decembrie 2015, la insistențele unui grup de parlamentari, dar și ale mass-mediei centrale și locale, finanțare doar pentru două luni, în acest moment toate cele 19 cămine – pentru că vorbim de 19 cămine la nivelul întregii țări – pentru persoane vârstnice care au fost înființate atunci, în anul 2011, se află în imposibilitatea de a-și mai desfășura activitatea, iar cele aproximativ 900 de persoane îngrijite acolo riscă să nu mai beneficieze de serviciile acordate.

Pe această cale și de la acest microfon, solicit Guvernului condus de Dacian Cioloș să arate respectul cuvenit acelor vârstnici și să mențină finanțarea acestor 19 unități sociale, fie din Fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului, fie prin continuarea programului național care a fost întrerupt din luna octombrie 2015, pentru că inclusiv acești bătrâni instituționalizați au dreptul la o viață decentă.

Vă mulțumesc.

În continuare, dau cuvântul doamnei senator Doina Silistru, Grupul parlamentar al PSD.

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Declarația politică de astăzi mi-am intitulat-o „Tehnocrația, când bună, când rea...”.

Stimați colegi,

Parcă au știut colegii liberali, la momentul instalării Guvernului tehnocrat, ce-i așteaptă. De aici și declarația, e drept, făcută cu o jumătate de gură, că „susținem noul guvern, dar cu amendamente”. Ei bine, domnul Cioloș este oricum, numai cum și-a dorit PNL nu! Se vede în aceste zile că una-i socoteala de-acasă, alta cea din târg... Uite-așa se face că „guvernul străzii” se îndepărtează, tot mai mult și mai brutal, de mult visatul Guvern PNL.

Dar nu aceasta este coloana vertebrală a scurtei mele intervenții de astăzi, ci prestația, corectă până acum, a premierului Cioloș pe una dintre chestiunile de maximă importanță ale momentului. Corect gestionată fiind – a se citi: fără implicare politică –, ea adâncește prăpastia dintre PNL și Guvern. Și, culmea, ar servi, susțin unele voci liberale, interesele social-democraților! Oare așa să fie?!

Marea nemulțumire a PNL este neimplicarea premierului Dacian Cioloș în modificarea legii electorale. Din felul brutal în care este avansată în spațiul public, tema alegerii primarilor în două tururi a devenit mai mult decât o dorință a PNL. Este o adevărată obsesie, exercitată prin presiuni politice, ba chiar țipete în plen, la toate nivelurile și pe toate vocile. Până la urmă, poziția inflexibilă a premierului arată și faptul că cerința PNL este una strict politică, iar premierul tehnocrat a spus de la început că nu va face politică. Sper să se țină în continuare de cuvânt. Pe de altă parte, spre deosebire de mulți dintre liderii politici ai dreptei, domnul Cioloș a înțeles că modificarea legii electorale trebuie să fie rezultatul exclusiv al voinței comune a partidelor, iar voința partidelor este reflectată inclusiv de majoritățile constituite la nivelul Parlamentului. Altfel, nu ar fi decât o „dedicație” electorală făcută în an electoral.

Trec peste argumentele privind lipsa de timp sau obligația de a nu schimba regulile în timpul jocului. Trec repede și peste „consecvența” PNL, care una spunea în 2012 și alta spune acum, și închei cu o vorbă din popor. Când vine vorba de schimbări, fie ale guvernului, fie ale legii electorale, e bine să ai grijă totuși ce-ți dorești... pentru că, nu-i așa, tot pățitu-i priceput!

Mulțumesc.

În continuare, are cuvântul domnul senator Marius Neculoiu, Grupul parlamentar al PNL.

„O lege a prevenției este mai mult decât necesară pentru România”

Doamnelor și domnilor,

De 25 de ani, în România nu au mai fost luate măsuri eficiente de prevenție a îmbolnăvirilor, și acest fapt a condus la:

– scăderea ratei de vaccinare a populației de la peste 95%, în 1990, la 75%, în 2015; – creșterea numărului de cazuri de cancer în stadii avansate, care presupun tratamente costisitoare și care nu vindecă boala, ci sunt doar paliative;

– un număr mare de copii obezi;

– mortalitate infantilă de trei ori mai mare decât media Uniunii Europene;

– mortalitate prin boli cardiovasculare de patru ori mai mare decât media Uniunii Europene;

– creșterea numărului de avorturi: 40% din femeile gravide în ziua de azi avortează, în condițiile în care există multe metode de contracepție;

– un stil de viață nesănătos: alimentație nesănătoasă, fumat, consum crescut de alcool.

Oare de ce cresc costurile tratamentelor în România an de an și de ce țara noastră este clasată între ultimele patru țări în ceea ce privește rezultatele tratamentelor medicale? Credeți că aceste rezultate se datorează slabei pregătiri profesionale a personalului medical? Atunci, de ce medicii din România sunt foarte apreciați în Uniunea Europeană și angajați în spitale renumite din afara țării?

Explicația constă în existența în aceste țări a unui sistem de sănătate performant, consecință a unei legislații bune, care se axează și pe prevenție. Și-atunci nu este necesară și în România o lege a prevenției?

Ca specialist, vă pot spune că măsurile de prevenție au ca scop scăderea costului tratamentelor medicale, pentru că este mai ieftin să previi decât să tratezi. Acest lucru ar duce implicit la folosirea banilor pentru îmbunătățirea condițiilor din spitale, aparatură performantă și creșteri salariale.

În momentul în care se dorește îmbunătățirea sistemului sanitar din România printr-o inițiativă legislativă bună, apar în spațiul public dezinformări intenționate, critici nedrepte, în necunoștință de cauză, politizarea excesivă a subiectului, care are o mare importanță pentru sănătatea populației.

Desigur, propunerea legislativă este în dezbatere publică, însă toți trebuie să fim conștienți că o lege a prevenției este absolut necesară în România. În opinia mea, la îmbunătățirea acestei inițiative trebuie să contribuim cu toții – cetățeanul sau pacientul, corpul medical și factorul politic –, iar propunerea legii prevenției să fie un punct de plecare pentru o nouă lege a sănătății. Politicienii trebuie să gândească constructiv, și nu în scop electoral, pentru că altfel este greu să schimbi ceva în sistemul de sănătate.

Vă mulțumesc.

În continuare, are cuvântul domnul senator Titus Corlățean – Grupul parlamentar al PSD.

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația politică pe care o voi prezenta astăzi poartă numele „Cazul familiei Bodnariu sau cât de (ne)pregătit este statul român să-și protejeze cetățenii aflați în străinătate”.

Conform Constituției României, art. 17, statul român are obligația de a acorda protecție propriilor cetățeni aflați în străinătate. Cazul dramatic și deja foarte bine cunoscut în România și în multe alte țări europene sau în Statele Unite, cel al familiei Bodnariu, caz în care cei doi părinți au fost despărțiți abuziv de cei cinci copii ai lor de către instituția

norvegiană de așa-zisă protecție a copiilor, Barnevernet, cazurile familiilor Nan, Rădulescu, Avrămescu Cruz și ale multor alte familii de români sau familii mixte au pus statul român și instituțiile sale în fața unei probe a adevărului: cât de pregătit este statul să intervină pentru a acorda sprijin și protecție propriilor cetățeni aflați în situații dificile în străinătate, conform obligațiilor pe care le are potrivit Constituției României, așa cum am menționat mai devreme?

Dacă în situații de criză de securitate internațională, de conflicte armate, acțiuni teroriste, răpiri și alte astfel de situații există deja de un număr de ani și funcționează în parametri normali o anumită structură, mecanisme și proceduri de reacție, de evaluare și de acțiune – a se vedea faimoasa celulă de criză care funcționează în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și coordonează acțiunea integrată a mai multor instituții ale statului, începând cu cele de securitate națională –, în ultimele cazuri însă, cazurile privind situațiile de familii deposedate, nu o dată, abuziv de propriii copii, instituțiile românești și-au dovedit limitele evidente.

De la apariția situației semnalate în ceea ce privește familia Bodnariu, aflăm, practic, zilnic sau săptămânal de mult mai multe astfel de cazuri în Norvegia. Dar nu doar în Norvegia, în multe alte state, și europene, și din afara Europei. Ultimul caz, în care și eu personal am fost contactat – cazul unei familii din Canada, care, realmente, cunoscând circumstanțele cazului, a fost deposedată abuziv de fetița care astăzi are patru ani și jumătate.

Și pot să spun că, personal, în ultimele săptămâni am început să primesc foarte multă corespondență, foarte multe solicitări din partea multor familii de români aflate în diferite colțuri ale lumii, care sunt în clipa de față traumatizate, nu înțeleg ce li se întâmplă și de ce astfel de situații, în care acțiunea în forță a unor instituții naționale din statele în care trăiesc duce în ultimă instanță la separarea, pur și simplu, chiar și fără o sentință judecătorească, de propriii copii. Și acești oameni cer în permanență sprijin de la Președinția României, de la Guvern, de la prim-ministru, de la Ministerul de Externe și de la Parlament.

Care este răspunsul statului român la astfel de situații, care, încă o dată, nu se încadrează în ceea ce știam noi anterior în situațiile tip care decurg din crize, conflicte, terorism sau răpiri de persoane? Care este reacția și care este răspunsul instituțiilor statului român?

Cel mai adesea, în aceste situații privind familiile și copiii, cel mai adesea am auzit din partea înalților responsabili politici români sau din partea unor instituții care au competențe în materie răspunsurile: „avem în atenție această situație”, „ținem sub supraveghere evoluțiile legate de astfel de situații” – dramatice, spun eu – și, în cel mai bun caz, „avem confirmări de acordare de asistență consulară” – care este un lucru necesar, este bine-venit – și situații în care ambasadele României, e adevărat, primind instrucțiuni din centrala MAE, încearcă să ajute.

Trebuie să o spun de la bun început, cunoscând modul în care funcționează instituțiile din România și interiorul, mentalitatea din interior a acestor instituții, că aici am avut cazul cel mai tipic de conservatorism. Conservatorismul în interiorul instituțiilor, care, pe scurt, este rezumat de principiul „să nu deranjăm”. Să nu deranjăm o relație bilaterală, relația cu țara respectivă, care e o țară importantă, care e o țară democratică și e foarte greu să justificăm public de ce am face niște demersuri ceva mai hotărâte.

Practic, avem de-a face și cu o lipsă a reacției politice, cu dorința, încă o dată, de a menaja anumite relații care sunt considerate superioare în materie bilaterală, dar care, în realitate, ignoră un principiu esențial și care și la noi, și în alte părți este un principiu constituțional: statul are obligația să intervină foarte rapid pentru a acorda sprijin și protecție propriilor cetățeni, așa cum fac Statele Unite ale Americii, așa cum face Israelul, așa cum fac foarte multe alte state europene, e adevărat, cu democrație mai veche și mai consolidată.

Nu am auzit, practic, în aceste săptămâni nicio luare de poziție publică a înalților responsabili politici, ci numai reacții de prudență, de așteptare, de „urmărim cazul și evoluțiile” și, eventual, „suntem preocupați”. În cazul familiei Bodnariu, practic, doar reprezentanții Parlamentului, prin membri ai Camerei Deputaților și ai Senatului, și doar Ambasada României la Oslo, la instrucțiunea centralei Ministerului de Externe, au reacționat și, inclusiv prin deplasări la fața locului în Norvegia, au încercat să dea o mână de ajutor la clarificarea și la rezolvarea așteptărilor firești de reunificare a familiei Bodnariu, așteptări exprimate de doi părinți care în clipa de față trec printr-o traumă la care nu s-ar fi gândit niciodată anterior.

Așteptările opiniei publice românești sunt mari. Acest caz și celelalte cazuri de familii din Norvegia au stârnit reacții publice, manifestări în stradă, demonstrații în România, dar și în multe alte țări europene și în Statele Unite și cred că decidenții politici din România trebuie să țină cont de așteptările opiniei publice și reacția statului trebuie să fie pe măsură.

Pe scurt, voi rezuma două tipuri de probleme pe care le-am remarcat în aceste săptămâni.

În primul rând, nu există – e o problemă de sistem –, nu există o structură care să fie specializată pe acest tip de subiecte, pe care, încă o dată, statul român pare că nu le-a cunoscut până acum. Și acest lucru îl spun pentru că situația părinților deposedați de copii, din varii rațiuni, nu este o problemă strict consulară, nu este doar o chestiune care ține de necesitatea de a acorda asistență consulară. Da, implică și acest lucru, dar sunt lucruri mult mai importante: de exemplu, o structură care să includă experți din Ministerul de Externe în materia drepturilor omului, în materia tratatelor internaționale care protejează drepturile și libertățile fundamentale, inclusiv inviolabilitatea vieții private și de familie, inclusiv drepturile parentale, oameni care să spună foarte clar în demersurile politico-diplomatice că tratatele internaționale prevalează în materia drepturilor omului față de orice fel de legislație națională, cât ar fi ea de considerată drept absolut suverană. Lucrurile s-au schimbat în relațiile internaționale și inclusiv state cu vechi situații de democrație trebuie să respecte aceste evoluții apărute în ultimele două decenii în relațiile internaționale în materia drepturilor omului.

Deci o primă propunere către decidenții actuali ai României ar fi să gândească și să pună pe picioare rapid o structură specializată, integrată, care să acorde sprijin și de natură consulară, și privind respectarea drepturilor omului și alte aspecte privind familia, care să funcționeze, posibil,

de exemplu, în cadrul Ministerului de Externe. Dar, încă o dată, nu este doar o chestiune consulară.

Și, nu în ultimul rând, e problema mentalității: mentalitatea de a nu deranja pe nimeni, mentalitatea de a sta ascunși în căsuțele lor, de a nu lua cuvânt și poziții publice. Și asta ține de mentalitatea decidenților politici, iar aici, cu siguranță, mai avem de lucrat.

Declarația mea politică are darul de a încerca să lanseze un semnal public către cei care ar trebui să fie interesați de aceste aspecte și care ar trebui să nu stea ascunși în spatele responsabilităților pe care le au, ci, dimpotrivă, să și le asume, așa cum alte state – din Europa sau din afara Europei –, la nivel politic înalt, au reacționat și s-au luptat pentru interesul propriilor cetățeni, părinți sau copii care, prin conduită abuzivă a unor instituții naționale din alte țări, au avut de suferit.

Așa că răspunsul la întrebarea cât de pregătit este statul român să-și protejeze cetățenii aflați în străinătate, cel puțin în aceste cazuri privind familiile și copiii..., statul român, astăzi, și instituțiile sale și liderii politici sunt nepregătiți să-și asume și să-și pună în practică obligațiile constituționale pe care le au.

Încă o dată, este un semnal public de atenționare și cred că ceea ce societatea românească așteaptă în clipa de față de la cei care au puterea decizională în plan politic guvernamental este să facă mult mai mult și mult mai repede pentru a-și proteja și a acorda sprijin propriilor cetățeni aflați în străinătate.

Vă mulțumesc.

## PAUZĂ * * * DUPĂ PAUZĂ

## **Domnul Teodor Atanasiu:**

Au mai depus declarații politice în scris următorii senatori: – din partea Grupului parlamentar al PSD: Gabriela Firea, Georgică Severin, Ovidiu Donțu, Florian Bodog, Gheorghe Saghian, Florinel Butnaru, Mihai Fifor, Florian Coca, Petru Frătean, Nicolae Bădălău, Nicolae Bereanu și Nicolae Mohanu;

– din partea Grupului parlamentar al PNL, următorii senatori: Dragoș Luchian, Marius Pașcan, Marius Nicoară, Dumitru Oprea, Nelu Tătaru, Alin Tișe, Traian Igaș, Gavrilă Ghilea, Daniel Cristian Florian;

– din partea Grupului parlamentar al UNPR, următorii senatori: Haralambie Vochițoiu, Sebastian Grapă și Constantin Popa;

– din partea Grupului parlamentar liberal-conservator, următorii senatori: Eugen Durbacă, Vasile Nistor și Mihai Niță;

– din partea Grupului parlamentar al UDMR, doamna senator Rozalia Biró.

Cu acestea, încheiem sesiunea de declarații politice.

Declarația politică se intitulează „De sănătatea oamenilor nu ne putem bate joc. Nici măcar preventiv!”.

Prudența e mama înțelepciunii, spune un vechi proverb românesc, iar prevenția este mama sănătății; așa ar putea să sune o adaptare a acestuia la realitățile zilelor noastre. Pornind de la cea de-a doua variantă, care exprimă un adevăr greu de combătut, colegii liberali s-au gândit să elaboreze o lege a prevenției, cu intenția declarată de a-i maximiza efectele. Numai că, în loc de prudență, inițiatorii proiectului de lege au dovedit autosuficiență sau chiar aroganță.

Dincolo de toate stângăciile, generalitățile golite de sens și afirmațiile fără acoperire care abundă în textul legii propus de PNL, există două probleme majore ale acestuia, la care mă voi referi în cele ce urmează.

În primul rând, abordarea prevenției este una profund greșită. Accentul este pus pe convingerea populației să participe la programele naționale, ca și cum acestea ar exista, ar fi funcționale și ar avea finanțarea necesară. Ba, mai mult, inițiatorii s-au gândit că ar fi foarte liberal să introducă și măsuri coercitive, în caz că oamenii refuză să accepte măsurile preventive.

Pentru exemplificare, în expunerea de motive se spune că „o pacientă depistată cu cancer mamar în stadiul III care a refuzat participarea la programele de depistare prin mamografie poate fi obligată să suporte o contribuție la costurile curative etc.” Ce se întâmplă însă cu pacientele care, deși ar dori să participe la programul de screening pentru cancerul mamar, nu au această posibilitate, pentru simplul motiv că în România nu există infrastructura necesară derulării unui astfel de program? Legea nu ne spune.

Aflăm însă dintr-un articol semnat de medicul ieșean Răzvan Constantinescu faptul că în regiunea de nord-est a țării există doar șapte mamografe (patru în Iași și câte unul în Suceava, Botoșani și Bacău). Populația de sex feminin, în intervalul de vârstă 14–50 de ani, pe care trebuie să o deservească: 1.000.000. Un calcul simplu ar arăta că fiecare mamograf ar trebui să efectueze 783 de mamografii pe zi ca să se respecte standardul de o mamografie la fiecare șase luni, stabilit internațional ca fiind eficient în combaterea acestei maladii.

Serviciile de sănătate sunt prestate, așa cum e firesc, în baza unei relații contractuale cu pacienții, care presupune, de ambele părți, drepturi și obligații. Numai că balanța nu e deloc echilibrată în cazul acestei legi, care pune în cârca pacientului obligația de a participa la programele de prevenție, în timp ce statul nu are obligația simetrică de a asigura aceste programe pentru toți cetățenii.

Prin urmare, legea prevenției nu este despre și pentru oameni, ci este o lege despre și pentru bani. Acesta este adevăratul scop al inițiatorilor și a doua mare problemă a acestui demers, respectiv crearea unui alt mamut în domeniul sănătății, Agenția Națională de Prevenție în Sănătate, care nu e foarte clar cu ce se va ocupa, prevederile legii fiind destul de ambigue sau chiar contradictorii, dar despre care știm exact ce buget va avea: minimum – subliniez minimum – 10% din fondurile alocate anual sănătății, nu mai puțin de 0,5% din produsul intern

brut. Și asta în condițiile în care există, în subordinea Ministerului Sănătății, Centrul Național de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate, cu aproximativ aceleași atribuții și care ar putea foarte bine să gestioneze și cele mai ambițioase și complexe programe de prevenție. Desigur, dacă aceasta ar fi intenția.

Sunt foarte multe lucruri care ne despart, pe noi și pe colegii liberali, din ce în ce mai multe în ultima vreme, dar sunt câteva care ar trebui să ne apropie. Printre acestea, și grija pentru sănătatea oamenilor, de care nu avem voie sub nicio formă să ne batem joc. Nici măcar sub paravanul unor bune intenții.

Vă mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „Desființarea disciplinei istorie din școli și licee”.

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor senatori,

Vă întreb astăzi pe dumneavoastră: această propunere este făcută oare de un român? Nici Stalin nu a avut curajul să desființeze istoria, dar acum, fără să fim într-un război (cel puțin declarat), renunțăm de bunăvoie la legăturile cu pământul, cu esența noastră și ne anulăm din condei identitatea colectivă.

Cu alte cuvinte, suntem prelucrați în mod subversiv să renunțăm la identitatea națională, să ne distrugem cu propriile mâini tradițiile, cultura, respectul și cinstirea rădăcinilor. Suntem martorii unui atac fără seamăn asupra ființei noastre naționale, atac care se alătură celor din trecut și care vor să convingă că nu reprezentăm nimic autentic la scara istoriei.

Domnilor, cred că am ajuns la pragul de jos al demnității naționale. România mileniului trei este animată de confuzie, incertitudini și de reforme atât de brutale și fără sens, încât, în loc să devenim o societate coerentă și conștientă, ajungem tocmai opusul, cu șanse din ce în ce mai mici de supraviețuire. Dacă nu știm de unde venim, cum o să știm încotro ne îndreptăm?

Să fim membri ai Uniunii Europene nu înseamnă nici pe departe să ne îngropăm originile și identitatea și să ne ștergem cu buretele istoria noastră. Din contră, copiii noștri trebuie să cunoască axa reală a istoriei, să posede cunoștințe care să-i „alfabetizeze” istoric, astfel încât să fie capabili să se orienteze din punctul de vedere al valorilor și al moralității, să fie capabili să-și recunoască apartenența la comunitate, să știe cine le sunt strămoșii, să fie în stare să observe asemănări și diferențe interculturale, să discearnă din propria istorie părțile bune și părțile mai puțin bune. Trebuie să ne educăm copiii, nu să transformăm școala într-o scenă politică unde se joacă, după bunul plac al unora și al altora, un „cancan” de propagandă. Trebuie să ne cunoaștem structura istorică pentru a ne putea defini o identitate europeană.

În care stat din Uniunea Europeană nu se mai predă istoria?

Mai apoi, nu există identitate de sine fără reper istoric, iar dacă ne pierdem unul câte unul ca individ, o să ajungem un popor atrofiat și plin de sechele. De ce ne dorim viitori cetățeni robotizați, fără capacitate minimă de introspecție, fără repere culturale, fără puncte de sprijin, în loc să-i educăm în spiritul binelui și al valorilor, sănătoși și cu o reprezentare de sine autentică, dată de memoria timpurilor?

„Istoria este cea dintâi carte a unei națiuni. Într-însa ea își vede trecutul, prezentul și viitorul. O națiune fără istorie este un popor încă barbar și vai de acel popor care și-a pierdut istoria, religia revenirilor.” (Nicolae Bălcescu)

Putem renunța la geografie, la mănăstiri, la cimitire și la casele noastre. Putem renunța la țăranul și la mâinile lui muncite, la eroi, la cetățile dacice, la „Miorița”, la casele memoriale, că tot zac în paragină. Putem renunța mâinepoimâine și la tricolor. Oare cine are interes ca un întreg popor să plece în pribegie, pentru a mia oară, într-o istorie zbuciumată? Ce o să povestim copiilor și nepoților noștri? Că istoria a început cu guvernul tehnocrat? Trebuie să ai mare și orb „curaj” să gândești așa ceva.

Ε adevărat că absurdul nu are limită, însă e din ce în ce mai necesar un echilibru în propuneri, domnilor, și nu lansarea „la apă” a unor gafe fără precedent, cum este aceasta. Ε rușinoasă și revoltătoare această insultă adusă istoriei naționale, ceea ce mă face să spun că asistăm la un act major de trădare.

Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Relația necesară și urgentă Cetățean–Justiție–Parlament – Integritate și profesionalism!”

## Domnule președinte,

Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor,

Ne aflăm la începutul penultimei noastre sesiuni parlamentare din actuala formulă legislativă și aproape de capătul unui mandat în care am avut onorabila, dar și dificila misiune de a mă număra printre cei care participă activ la crearea sistemului legislativ românesc.

Personal, atunci când în 2012 am devenit senator al României, mi-am propus să îndeplinesc această misiune nu numai onorabil, dar și producând efecte vizibil benefice în societatea noastră.

Ca profesionist în domeniul juridic, am considerat că nu trebuie să omit niciodată în munca mea două principii, care mă ghidează, de altfel, în întreaga mea viață: încrederea publică și transparența acțiunilor mele.

De altfel, întreg procesul legislativ, ca și cel de justiție, sunt sinonime cu încrederea și, mai ales, cu transparența, pentru că orice lege, indiferent de natura nivelului social la care acționează și căruia i se adresează, poartă cu sine noțiunea fundamentală a adevărului.

Și am să îndrăznesc, pentru că tot este început de sesiune parlamentară, fără a arunca în derizoriu, de altfel, ceea ce consider de o importanță vitală în cele ce urmează să fie expuse în fața dumneavoastră prin această declarație, să creez o secundă de destindere în compania unei minți strălucite care a gândit și lăsat mărturie și următoarele vorbe extraordinar de înțelepte și de adevărate: „Distrugerea încrederii în sistemul judiciar marchează începutul sfârșitului unei societăți. Spargeți tiparele prezente ale instituțiilor,

reclădiți-le pe baze diferite, dar nu încetați să credeți în ele.” (Honoré de Balzac)

Parafrazând, cu modestie, aș spune că marele scriitor a țintit exact în ceea ce de fapt constituie adevărul fundamental de la care pornește orice sistem judiciar și pe care orice act de justiție, în orice stat modern, democrat, trebuie să își fundamenteze acțiunile și existența.

Astfel, aș îndrăzni să adaug la sistemul judiciar și Parlamentul, ca placă turnantă a întregului proces legislativ dintre stat și cetățenii lui.

Pentru că, vedeți dumneavoastră, stimați colegi, atât de mult se vorbește și se analizează principiului separației puterilor în stat și atât de puțin se înțelege câteodată din el!

Uneori, pare că tocmai înțelegerea defectuoasă a acestui principiu, definitoriu pentru o democrație, conduce la o înstrăinare forțată și la sincope în ceea ce ar trebui cu adevărat să presupună funcționarea, dar, mai ales, armonizarea puterilor într-un stat.

Sunt de părere că ar trebui să avem în vedere extrem de bine mereu ca, atunci când vorbim de separarea puterilor în stat, să nu omitem că la fel de esențială este și armonizarea lor.

Nu mă număr printre aceia pentru care această separare a puterilor în stat înseamnă lipsa de colaborare și de dialog, ci dimpotrivă.

Și, ca să fiu extrem de punctual în declarația de față, vreau să vă atrag atenția asupra a trei obiective pe care deopotrivă le consider urgente, atât pentru reprezentanții sistemului de justiție din România, cât și pentru noi, parlamentarii României.

Primul dintre aceste obiective, extrem de urgent, dar și de important, care ar trebui să capete prioritate pe agenda de lucru comună a Ministerului de Justiție și a Parlamentului României în anul în care tocmai am intrat, este situația despăgubirilor dispuse de către CEDO.

Stimați colegi,

În 2015, potrivit datelor provizorii furnizate de către Direcția Agent guvernamental din cadrul MAE, s-au înregistrat 772 de noi cauze împotriva României depuse la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.

Potrivit acelorași date, suma totală a despăgubirilor acordate de către Curte prin hotărâri pronunțate în anul precedent și prin care s-a constatat o încălcare a dispozițiilor convenționale sau prin care s-a dispus cu privire la acordarea unei satisfacții echitabile se ridică la 6.987.814,66 de euro.

Știm cu toții că toată această sumă se va plăti de către statul român prin fiecare contribuabil al său și că, direct sau indirect, ne afectează pe toți.

Nu putem pune sub semnul întrebării deciziile Curții Europene, dar putem să ne întrebăm cât se poate de serios și de responsabil ce trebuie să facă sistemul de justiție românesc pentru ca aceste cauze să nu se mai repete și, de asemenea, putem să ne întrebăm noi, parlamentarii, cu ce putem contribui, prin activitatea noastră legislativă, la îmbunătățirea aceluiași sistem de justiție.

De-a lungul tuturor anilor în care România a devenit stat european cu drepturi depline, orice sesizare din partea oricărui cetățean român ajunsă la CEDO și soluționată favorabil nu reprezintă nimic altceva decât un mare semnal de alarmă legat de funcționarea distorsionată și defectuoasă a anumitor mecanisme statale, printre care se numără, ca cel mai important, mecanismul actului de justiție. Acest fapt aruncă o uriașă umbră de neîncredere și creează un suport de destabilizare în relația cetățean versus statul român.

Aș vrea să fiu foarte bine înțeles, stimați colegi, pentru că cele pe care le expun aici țin tocmai de cel mai serios resort statal al țării noastre, cel al sistemului de legi și, pe cale de consecință, al întregului sistem judiciar, pe care eu am ales să-l servesc și din care vin și căruia îi înțeleg extrem de bine procesele interne, fine și extrem de dificil de pus în acord.

Pledez în acest moment pentru cetățeanul român, ca aliat venit din partea forului legislativ al țării.

Dar, în același timp, deși știu că sistemul judiciar nu este un sistem perfect, dar este perfectibil, cred că este momentul, stimați colegi și stimată doamnă ministru al justiției, ca plângerile românilor către CEDO să se diminueze, prin efortul nostru de a asigura de aici, din România, toate elementele unei justiții coerente și eficiente.

Și, pentru că tot suntem la capitolul coerență și eficiență, voi trece la cel de-al doilea punct pe care îl am în vedere ca idee de prioritate pe acea agendă comună de care vorbeam mai sus și pe care v-o propun. Un punct la fel de nefavorabil, dacă nu și mai nefavorabil, și care nu-l determină deloc pe cetățeanul român să ne acorde nouă, reprezentanților statului, acea încredere și acel gir de care vorbeam la începutul declarației mele, și anume punerea în acord cu prevederile declarate de către CCR ca fiind neconstituționale din Codul penal, Codul de procedură penală, Codul civil și Codul de procedură civilă.

Atunci când vorbim de crearea unor coduri cum sunt cel penal și cel de procedura penală, orice specialist în domeniu poate spune că nu este posibilă, din start, o funcționare la nivel optim.

Dar, atunci când din partea Curții Constituționale este provocată o adevărată hemoragie de constatări de neconstituționalitate la adresa articolelor ce compun aceste coduri, din nou cred că este cazul să ne întrebăm, deopotrivă reprezentați ai justiției și ai Parlamentului, ce putem și ce trebuie să facem rapid și în comun pentru ca cele două coduri să își găsească deplina funcționalitate și girul fiecărui om din această țară.

„Așteptarea este ca aceste coduri, aceste construcții legislative, odată ce sunt adoptate, să fie acolo pentru a dura; nu pentru a dura 100 de ani, dar măcar o perioadă. Voi colabora cu Parlamentul, cred că asta e o obligație profesională pe care nimeni nu ar trebui s-o spună, e de la sine înțeles”, susținea de curând doamna Raluca Prună, ministrul justiției.

Am dat acest citat, dragi colegi, tocmai pentru că vreau să subliniez ceea ce doamna ministru consideră de la sine înțeles și să declar, pe această cale, că îmi reiterez susținerea în ceea ce privește cele spuse de Domnia Sa și că eu personal îmi propun ca și în acest an să intensific susținerea mea în sensul îndeplinirii cât mai exacte și cât mai corecte a angajamentelor, dar și a propunerilor pe care le avem cu toții, mai ales în domeniul justiției. Cu mențiunea că eu intenționez să fiu un om al faptelor, așa cum sunt de obicei, și sper ca și doamna ministru să considere de la sine înțeles că faptele sunt cele care, în final, ne dovedesc bunele intenții și adevărul, atât de drag justiției.

Și, tocmai pentru că sunt un om al faptelor, un om al acțiunii dovedite, vă voi revela cel de-al treilea punct pe care mi-am propus să-l aduc în atenția dumneavoastră și în atenția doamnei ministru, sperând la o mai puternică accentuare și subliniere a coerenței congruenței și transparenței actului de justiție pus în slujba cetățeanului român: repartizarea aleatorie a dosarelor depuse în instanță, prima premisă a unui proces echitabil și a unei puteri judecătorești mai aproape de cetățean.

După cum bine știți, dreptul la un proces echitabil reprezintă una din garanțiile respectării drepturilor omului.

Însă cum putem asigura acest drept fundamental al fiecărui cetățean român atunci când birocrația și birocratizarea se dovedesc mai puternice?

La fel cum putem ajuta în munca lor instanțele judecătorești, care și așa întâmpină dificultăți în fluidizarea și clamarea de soluții și sentințe cu finalizare, din cauza volumului uriaș de muncă și încărcare pe care îl au?

Dragi colegi,

Ceea ce vreau să subliniez – fără să pară că pun întrebări sau ridic probleme a căror soluționare ține de niște resorturi imposibil de reglat, dat fiind faptul că ne confruntăm cu un întreg mecanism și cu o uriașă participare umană la actul de justiție – este faptul că, din cauza birocratizării excesive a tuturor structurilor statului și, în special, a celei judiciare, avem de-a face cu situații care ne conduc în final la erori și la o profundă nemulțumire de amândouă părți ale baricadei: cetățeni și magistrați.

Astfel, un principiu cât se poate de bun pe fond devine, de foarte multe ori, neaplicabil conform intențiilor.

Legea nr. 304/2004, republicată, este cea care consacră principiile în materie de repartizare aleatorie a cauzelor pe complete de judecată, în timp ce Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, modificată și completată, emis în aplicarea legii de organizare judecătorească, pare că reglementează doar într-o mică măsură, însă, și în dispoziții cu caracter mult prea general modul în care se transpune în activitatea instanțelor de judecată principiul mai sus-menționat. Acesta, și nu numai, ar putea fi un punct de plecare.

Și iată, stimați colegi, cum am ajuns de unde am pornit. La ce generează nemulțumirea unui om care ajunge în final să facă apel la CEDO pentru a-și face dreptate și pentru a primi reparații fizice și morale în urma daunelor pe care un act de justiție incorect sau defectuos dus la îndeplinire i-l poate oferi în propria țară.

Este oare vina exclusivă a unui magistrat, a unei curți de justiție sau a cetățeanului în cauză că se ajunge la astfel de situații?

Eu zic, dragi și stimați colegi, să ne gândim mai bine, ca parte a întregului mecanism statal ce are drept componentă fundamentală legea, și nu tocmeala, în democrația în care trăim.

Iar în final am să vă propun o deviză pentru acest an, care știm cât de important este și pentru noi, parlamentari ai țării, și pentru Ministerul Justiției, al cărui reprezentat de frunte tocmai ce și-a început activitatea, și, mai ales, pentru cetățenii români care așteaptă de la noi toți ca lucrurile să înceapă să capete valoare și greutate cu adevărat: Relația necesară și urgentă Cetățean–Justiție–Parlament – Integritate și profesionalism!

Vă mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „Să ne protejăm așa cum trebuie toți copiii din România!”.

În declarația mea politică de astăzi aș dori să mă refer la un subiect care, în ultimele săptămâni, a captat atenția mass-mediei și a opiniei publice. Fără a mă referi la vreun caz particular, aș dori să vă vorbesc despre problema generală a protecției copiilor.

Încă de la început vreau să subliniez că nimeni nu are dreptul să traumatizeze un copil, nici fizic, nici psihic. Și pentru a nu fi acuzați de ipocrizie sau de politicianism, înainte de a ne pronunța asupra a ceea ce se întâmplă în alte țări, trebuie să admitem că și aici, în România, există încă foarte multe cazuri sau asemănătoare, din păcate, și care nu sunt mediatizate și pentru care nimeni nu a ieșit în stradă.

Conform statisticilor care au apărut în ultima perioadă, peste 10.000 de copii din România au fost victimele unei forme de violență, iar 2.300 dintre ei au fost luați de urgență din familiile unde erau abuzați fizic, emoțional sau chiar sexual. Și vorbim doar de cazurile ajunse în atenția autorităților în primele nouă luni ale anului trecut. Mai ales în mediul rural, dar nu numai, mentalitatea cum că „bătaia e ruptă din rai” încă mai persistă și mulți copii suferă, fără ca vreo autoritate să ia vreo măsură.

Personal, consider că bătaia este o oroare. Și știu sigur, din discuții cu psihologi, cât de nocivă poate fi chiar și o simplă palmă. Mai știu că violența parentală are și alte forme, la fel de periculoase: jigniri, neglijare, abandon, ignorarea nevoilor de bază ale copilului. Toate acestea au urmări.

În România, din totalul de abuzuri raportate până la sfârșitul lunii septembrie 2015, pe primul loc se află neglijarea, urmată de abuzurile emoționale și cele fizice. Violența emoțională la care sunt supuși copiii nici măcar nu e conștientizată în unele familii. Efectele sunt însă la fel de devastatoare. Tocmai de aceea cred că toți părinții trebuie ajutați să înțeleagă mai bine ce se întâmplă, trebuie ajutați să învețe metode de disciplinare nonviolentă.

De asemenea, trebuie să ieșim din zona tabu atunci când vorbim despre ceea ce înseamnă stresul parental, de care prea puțin se vorbește la noi, tocmai pentru că se spune că un copil trebuie neapărat să te facă fericit, iar dacă nu te face, este exclusiv vina ta.

Până nu vom reuși să scăpăm de aceste mentalități și aceste subiecte tabu și până nu vom reuși să aplicăm și noi regulile statului de drept, nu vom putea rezolva problemele de fond.

Așadar, înainte să aruncăm piatra asupra altora, eu spun să ne uităm prima dată la ce se întâmplă în ograda noastră și la ce putem face pentru a schimba situația aici, la noi în țară. Așa că haideți, mai întâi de toate, să încercăm să fim noi părinți mai buni pentru copiii noștri și să ne protejăm așa cum trebuie toți copiii din România!

Vă mulțumesc pentru atenție.

Declarația politică se intitulează „Acordarea primului ajutor”.

Domnule președinte, Stimați colegi, Doamnelor și domnilor,

Una dintre problemele majore din țara noastră o reprezintă nesiguranța traficului rutier. În mod surprinzător, una dintre cauzele deceselor de pe șoselele românești este incapacitatea trecătorilor de a acorda primul ajutor. Statisticile organizației Crucea Roșie Română arată că 50% dintre toate decesele cauzate de accidente rutiere se produc la doar câteva minute după accident, înainte de sosirea ambulanței, în vreme ce 15% dintre decese se produc în primele patru ore după accident.

Iată de ce ar fi necesar ca reîmprospătarea cunoștințelor despre acordarea primului ajutor să se facă la fiecare doi ani, așa încât cei care circulă pe șosele să știe ce trebuie să facă sau să nu facă în cazul unui accident.

Este important ca cetățenii să știe să acorde primul ajutor, astfel încât persoanele care au nevoie de ajutor să aibă mai multe șanse de recuperare sau de supraviețuire. Cursurile de prim ajutor de bază organizate de diverse instituții sau asociații reprezintă un instrument excelent pentru formarea persoanelor în îngrijirea imediată pentru o persoană care s-a rănit în urma unui accident sau a unei boli.

Aceste cursuri ar trebui integrate în noțiunile predate în sistemul de învățământ. Chiar dacă nu ne-am fi așteptat la asta, primul ajutor este o parte importantă a vieții de zi cu zi, la domiciliu, locul de muncă sau la joacă. De aceea, fiecare ar trebui să învețe primul ajutor și să fie dispus să administreze îngrijire de bază până la sosirea personalului calificat din cadrul serviciului de ambulanță. De asemenea, cunoștințele de prim ajutor sunt folositoare nu numai pentru situațiile de urgență, ci și în gestionarea unor leziuni minore la domiciliu sau la locul de muncă. Referitor la manevrele cele mai importante de prim ajutor, pentru ca o victimă să poată supraviețui, acestea ar fi resuscitarea cardio-pulmonară și oprirea hemoragiilor.

Să nu uităm că luarea de măsuri imediate este principiul esențial în acordarea primului ajutor. Pentru a fi capabil de recunoașterea simptomelor și semnelor de bază ale unui accident, este vital să ai cunoștințele necesare pentru a nu face ceva greșit. Iată de ce consider că, în calitatea noastră, ar trebui să fim un exemplu în acest sens și să susținem activități pentru sublinierea importanței acordării primului ajutor.

Vă mulțumesc.

Cu deosebită stimă, senator Gheorghe Saghian.

Declarația politică este intitulată „Siguranța rutieră”. Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori, Stimați colegi,

În numeroase privințe, cadrul legislativ stipulează deja măsuri și sancțiuni aferente încălcării unor reguli. Cu toate acestea, se întâmplă adeseori ca multe din aceste reguli să fie încălcate cu bună știință, în detrimentul persoanei care comite acea încălcare. Sună puțin paradoxal, veți spune. Dar este, de exemplu, cazul persoanelor care vorbesc la telefon în timp ce se află la volanul unui autoturism și care nu folosesc numeroasele posibilități de a folosi telefonul la volan în siguranță. Mă refer aici la dispozitivele de tip handsfree – mâini libere – sau căștile bluetooth.

Conform studiilor, cinci secunde reprezintă timpul minim în care atenția unei persoane se îndreaptă de la drum către telefon, ceea ce înseamnă că, dacă aceasta ar conduce cu 60 de kilometri pe oră, ar parcurge o distanță egală cu lungimea unui teren de rugby fără să se uite la drum. Aceleași studii ne arată că trimiterea de mesaje în timp ce suntem la volan este echivalentă cu conducerea mașinii în stare de ebrietate. Practic, când un conducător auto folosește telefonul mobil, el își pierde concentrarea, atenția îi este distrasă și nu poate ține amândouă mâinile pe volan.

În România, peste 70.000 de șoferi au fost amendați de către polițiști pentru că vorbeau la telefon în timp ce conduceau. Deși nu există foarte multe statistici referitoare la pericolul de a folosi telefonul mobil în timpul condusului la noi în țară, multe accidente au loc în acest fel. Sunt foarte puține campanii dedicate conștientizării riscului multitaskingului, îndemnând conducătorii să nu dea drumul volanului pentru telefonul mobil.

Un alt aspect foarte important, și probabil mai rău decât vorbitul la telefon, este scrierea mesajelor sau a e-mailurilor în timpul condusului. Aceste operațiuni pot face ca conducătorul auto să nu observe anumite semne rutiere din timp și reduc, de asemenea, capacitatea lui de a reacționa în cazul în care se întâmplă ceva. Toate acestea se întâmplă deoarece ochii lui sunt axați pe ecranul telefonului mobil. În urma unui studiu realizat în anul 2009, s-a arătat că riscul unui accident de mașină a crescut de 23 de ori în cazul șoferilor care scriu mesaje în timp ce conduc.

Cum menționam și la început, deși utilizarea telefoanelor mobile în timpul condusului este interzisă în majoritatea țărilor și se sancționează cu amendă și puncte de penalizare inclusiv la noi în țară, mulți dintre români preferă să încalce legea și să pună în pericol atât viața lor, cât și pe cea a pasagerilor.

Consider că este esențial să ne implicăm activ în conștientizarea acestor probleme și în îmbunătățirea cadrului actual privind sancțiunile aplicate în privința unor reguli care, nerespectate, pun viața a numeroase persoane în pericol. Este de datoria noastră să facem tot ce ne stă în putință în acest sens și sunt ferm convins că putem realiza împreună acțiunile necesare.

Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Pachetul de legi privind achizițiile publice”.

Domnule președinte,

## Doamnelor și domnilor senatori,

În ședința de ieri, 9.02.2016, am dezbătut și aprobat în plenul Senatului, cu unanimitate de voturi, pachetul de legi promovat de Guvernul PSD referitor la Strategia națională în domeniul achizițiilor publice. Este vorba de proiectele de legi privind „achizițiile publice”, „achizițiile publice sectoriale”, „concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii”, respectiv „remediile și căile de atac în materie de atribuire

a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor”.

Simpla enumerare a acestor proiecte de acte normative este, cred eu, suficientă pentru a înțelege importanța lor deosebită privind îmbunătățirea legislației naționale în sfera achizițiilor publice în termeni de transparență, corectitudine, claritate și simplificare, cu impact potențial evident în ceea ce privește perspectivele de consolidare a mediului de afaceri și investițional în România, în paralel cu stimularea activității agenților economici mai mari sau mai mici, inclusiv a sectorului IMM-urilor.

Trebuie subliniat, în același timp, faptul că adoptarea acestui pachet de legi se înscrie în demersurile constante și susținute ale Parlamentului României și Senatului, în calitate de primă Cameră parlamentară sesizată, privind alinierea legislației naționale la prevederile acquis-ului comunitar în domeniu, inclusiv în ceea ce privește implementarea unor elemente importante din jurisdicția Curții de Justiție a UE în materia achizițiilor publice și a concesiunilor.

Dincolo de detaliile tehnice aferente celor patru legi, este important să remarcăm că adoptarea pachetului de legi în sfera achizițiilor publice vine să corijeze o serie de disfuncționalități și minusuri evidente care persistau în acest domeniu la nivel național, cu referire expresă la: întocmirea de documentații necorespunzătoare; operarea de modificări nelegale în contractele încheiate; impunerea de cerințe excesiv de restrictive; exces de suprareglementare și birocrație, mai ales pe aspecte procedurale; aplicarea defectuoasă a unor directive europene. Toate acestea au avut de multe ori drept consecință apariția unui număr semnificativ de contestații, depășirea termenelor de implementare a proiectelor și, nu în ultimul rând, pierderea unor finanțări europene nerambursabile.

În elaborarea pachetului de legi în sfera achizițiilor publice s-a plecat de la problemele specifice țării noastre pe diverse domenii. Apar, astfel, reguli noi, care vor permite statului să ia în considerare și alte criterii în afara celui al prețului cel mai scăzut în acordarea unor contracte, cum era cazul până în prezent. Noile criterii avute în vedere includ aspecte referitoare la: raportul preț-calitate; costul pe ciclul de viață; condițiile de livrare și plată; extinderea serviciilor de consultanță și înlocuire post-vânzare; factorii de mediu sau sociali, inclusiv din perspectiva protecției mediului ambiant și a dezvoltării durabile, cu referire expresă la utilizarea eficientă a resurselor, reducerea la minimum a deșeurilor și diminuarea poluării; folosirea unor utilaje eficiente energetic; promovarea integrării sociale a persoanelor dezavantajate.

Menționez astfel că, potrivit unui studiu publicat de Institutul pentru Politici Publice, până la apariția legii, la achizițiile din fonduri publice derulate în România prevala în proporție de 97% prețul cel mai scăzut ca principal criteriu de atribuire a contractului, iar oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere tehnico-economic lua în calcul 3% din proceduri. Toate acestea au făcut ca, de multe ori, autoritățile contractante, de teama sancțiunilor, să utilizeze drept criteriu unic prețul cel mai redus din ofertele primite sau perioada cea mai mică asumată pentru executarea contractului, cu consecința unor lucrări de proastă calitate, care, pe termen lung, s-au dovedit, nu de puține ori, și mai costisitoare. Remarcăm totodată că, în comparație cu legislația anterioară, grație noii legislații în domeniu, duratele minime ale procedurilor de atribuire vor fi mai scurte, inclusiv prin obligativitatea utilizării mijloacelor electronice pe tot parcursul procedurii de atribuire.

În acord cu directivele europene în materie, pachetul de proiecte de legi dedicat achizițiilor publice încurajează autoritățile contractante să negocieze cu operatorii economici unii dintre termenii contractuali, oferind astfel posibilitatea de a realiza achiziții care să corespundă nevoilor lor. Este încurajată și utilizarea achizițiilor centralizate, având ca rezultat imediat simplificarea procesului de atribuire, reducerea costurilor de tranzacționare, profesionalizarea procesului de atribuire a achizițiilor publice și, mai ales, utilizarea eficientă a fondurilor publice.

Un alt aspect reglementat vizează prevenirea neregulilor și a acțiunilor care pot conduce la conflicte de interese. În acest sens, proiectul redefinește conceptul „conflict de interese” în sensul extinderii spectrului definit de actuala legislație, care se rezumă la relațiile de rudenie sau capital.

Concluzionând, acestea au fost doar câteva din aspectele relevante ale noii legislații naționale în sfera achizițiilor publice, care, fapt demn de reținut, a fost convenită și agreată cu toți actorii politici naționali relevanți, inclusiv la nivel parlamentar, și care se prezintă ca un document coerent, construit pe principii moderne, pe deplin adaptat contextului european și internațional actual.

Îmi exprim încrederea că pachetul de legi dedicat achizițiilor publice va intra rapid în dezbaterea Camerei Deputaților, în calitate de Cameră parlamentară decizională, astfel încât țara noastră să beneficieze, cât mai curând posibil, de o legislație modernă și competitivă în domeniu.

Declarația politică este intitulată „«Un tur, două tururi» sau «Dați-ne turul doi, ca să câștigăm și noi»”.

Opinia publică din țara noastră a fost martora campaniei PNL de la începutul acestui an pe tema: un tur, două tururi. Deși publicul manifestă o indiferență față de tema în discuție, s-au precipitat pe la toate televiziunile demnitari ai statului, lideri politici și analiști de tot felul.

A venit apoi președintele, căruia schimbarea legii cu patru luni înainte de data alegerilor i se pare o idee foarte bună. E cam târziu, domnule președinte; vremea dezbaterilor generale a trecut de mult, la fel cum a trecut și termenul de promulgare, de trimitere la Parlament sau pentru verificarea constituționalității. Primul pas s-a făcut – avem legea, fie că ne convine, fie că nu. Acum suntem în altă fază. Nu vă mai luați după cei defazați, dornici să creeze confuzie și precedente periculoase. Am ajuns în punctul în care trebuie să ne pregătim pentru a aplica legea în litera și spiritul său. Cu alte cuvinte, să săvârșim lucrul bine făcut.

Deși s-a tot răzgândit, până la urmă domnul prim-ministru Cioloș s-a decis. Dumnealui spusese că nu se bagă peste o înțelegere a partidelor votată de Parlament. Apoi ne-a spus că analizează toate posibilitățile, ca în final să aplice legea așa cum a adoptat-o Parlamentul și a promulgat-o președintele. Sper ca dezbaterile de luni din Camera Deputaților să pună capăt acestei discuții neproductive și alăturea de Constituție. În fond, este treaba partidelor și

a electoratului să-și aleagă administratorii comunităților conform legii.

Culmea ipocriziei a fost atinsă în această problemă de liderii noului PNL: faptul că în 2008 au adoptat același sistem de vot într-un singur tur. Acum, când se aplică aceeași regulă, nu le mai place. Oare în 2008 alegerea într-un singur tur asigura reprezentativitatea aleșilor, iar în 2016 nu?

Ca parlamentari, știm destul de bine că reprezentativitatea nu o dă numărul tururilor de alegeri, ci participarea la vot a cetățenilor care au acest drept. Pot să fie și trei tururi; dacă oamenii nu ies la vot, ne mulțumim cu reprezentativitatea rezultată din participarea care a fost.

Apoi, alianțele electorale se fac înainte de alegeri, pentru ca oamenii să știe cine cu cine se adună și să voteze în cunoștință de cauză. De fapt, prin cererea celor două tururi, noul PNL vrea să păcălească partidele mai mici și electoratul acestora, pentru că nu le cheamă încă de la alcătuirea listelor ca să le ofere locuri eligibile dinainte, ci abia după turul I, când cei mici și cu electorat scăzut nu mai au altceva de făcut decât să voteze candidatul PNL. În acest fel, PNL practică o intimidare la viitorii presupuși aliați. Dacă ar vrea să-i ajute, atunci i-ar pune în capul listei. Aici stă o altă mostră de ipocrizie a celor care bocesc pe umerii noilor sau micilor partide și pe reprezentativitatea primarilor aleși. Nu reprezentativitatea îi doare pe domnii și doamnele de la PNL, ci pericolul unui scor descalificant pentru partidul lor, ceea ce ar da măsura propriei prestații și oferte politice. În locul acestei văicăreli, eu invit la o abordare responsabilă a alegerilor de la sfârșitul acestei sesiuni.

Declarația politică se intitulează „Liberalii încalcă Constituția României prin proiectul legii prevenției”.

Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat, conform art. 34 alin. (1) din Constituția României. Liberalii însă încalcă flagrant această prevedere prin proiectul legii privind activitatea de prevenție în sănătate, o nouă mostră elocventă de încercare a impunerii binelui liberal cu forța, așa cum a fost, de altfel, și măsura lor de închidere a spitalelor.

Această așa-numită lege a prevenției este, în esență, un pretext pentru blocarea accesului asiguraților la tratamentele gratuite din programele naționale existente și reorientarea fondurilor către „promovarea sănătății și educația pentru sănătate” – vorbe mari, însă goale de conținut. Altfel spus, se creează contextul utilizării banilor în scopuri vagi, neclare, discreționare și abuzive, sub autoritatea unei instituții care nu există, dar care trebuie înființată, chiar dacă are aceleași atribuții ca Ministrul Sănătății. Iată o nouă oportunitate pentru șefi noi, birocrație, liste și softuri, adică un mecanism de dirijare a banilor publici către interesele celor care au propus-o.

Inițiatorii acestei legi, liberali, care pare că nu se pricep în domeniul sensibil al sănătății, în loc să caute să sancționeze abaterile din sistem și să vină cu soluții, agresează pacientul, amendându-l. Este inadmisibilă ideea că prevenția în sănătate se face prin amenzi! Nu are suficiente probleme un bolnav? Îi lipsesc amenințarea cu amenda și chiar amenda?

Mai mult, legea este un atentat la dreptul pacientului de a decide în privința organismului său și propune ca, în cazul în care persoana refuză participarea la acțiunile preventive, aceasta să suporte costurile tratamentelor medicale. Nu contravine aceasta dreptului constituțional de ocrotire a sănătății? Nu suntem toți egali în fața legii și a accesului la servicii medicale? Se pare că nu, după opinia liberalilor, care, spre exemplu, nu fac distincția dintre situațiile generate de refuzul vaccinării și depistarea tardivă a cancerului, pe care le tratează la fel.

Sper că acest proiect nu va ajunge lege, iar eu, personal, ca mulți dintre colegii mei, mă declar împotriva lui. Însă e bine să știe și oamenii ce-i așteaptă dacă cei care astăzi își spun PNL, dar de fapt sunt PDL, vor ajunge să ne conducă.

Declarația politică este intitulată „Stabilitatea legii este mai importantă decât preferințele politice conjuncturale”.

Dorința PNL din ultima perioadă de a schimba legea alegerilor locale și opțiunea pentru votul în două tururi este un subiect introdus artificial pe agenda publică. Nu de puține ori am asistat la declarații politice din partea liberalilor care se refereau la importanța stabilității legislației. Cu alte cuvinte, să nu schimbăm legislația după capriciile politice sau în funcție de contextele politice.

Ce dorește, de fapt, Partidul Național Liberal să facă? În primul rând, să modifice legislația înainte nu cu un an față de data alegerilor, ci cu doar cinci luni, în ciuda recomandărilor Comisiei de la Veneția. Un astfel de gest politic, modificarea legii chiar în pragul alegerilor, ar duce la un precedent periculos pentru democrația din România. Pe de altă parte, modificarea legii ar bulversa și alte instituții și chiar procesul preelectoral. Să nu uităm că Autoritatea Electorală Permanentă chiar a pus în dezbatere publică calendarul activităților preelectorale. Merită oare să dăm peste cap întregul sistem instituțional doar pentru a satisface un capriciu politic? Eu cred că nu.

Viața politică în România și, mai ales, legislația nu trebuie să se învârtă după preferințele unui anumit partid, care a votat chiar el în Comisia pentru Cod electoral legea pe care astăzi o reneagă. Acum un an Parlamentul a înființat Comisia pentru Cod electoral tocmai pentru a modifica legile electorale. Scopul a fost tocmai adoptarea prin consens politic a unei legislații care să nu mai fie contestată de la un ciclu electoral la altul, stabilitatea sistemului electoral fiind crucială într-o democrație.

Un alt argument al acestora este că primarul ales într-un singur tur nu are legitimitate și nici nu este reprezentativ pentru comunitate. Oare nu este acesta un argument în defavoarea tuturor primarilor PNL aleși într-un singur tur? Nu sunt toți în aceeași situație, fără legitimitate și nereprezentativi?

Și, până la urmă, putem judeca la rece și fără patimă, punând următoarea întrebare: oare dacă un primar a făcut treabă bună în comunitatea lui, atunci nu va ieși acesta primar și dintr-un tur, și din două? Asta este realitatea și nu o poate schimba nimeni, nici dacă introducem, să spunem, trei tururi. Primarii performanți își vor recâștiga mandatul indiferent de câte tururi prevede legea. Cine nu și-a făcut treaba în comunitatea pe care o administrează va fi sancționat oricum de către electorat.

Preocuparea liberalilor nu este serioasă și nici nu poate fi considerată un demers constructiv și în interesul

cetățeanului, ci poate doar în interesul lor politic, deși și aici este discutabil. Stabilitatea legislativă trebuie să fie mai importantă decât orice capriciu politic sau interes politic.

Sperăm totuși să nu ajungem în pragul alegerilor parlamentare și să constatăm că PNL va dori și modificarea alegerilor parlamentare. Desigur, la modul în care se comportă astăzi liberalii, nu ar fi exclus, însă ar fi o totală lipsă de seriozitate și responsabilitate față de sistemul de legi și față de cetățean, care va ajunge să nu mai înțeleagă cum trebuie să voteze și de câte ori pentru un candidat.

Declarația politică se intitulează „Deciziile miniștrilor tehnocrați afectează economia județului Suceava”.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Doresc să aduc în atenția dumneavoastră un aspect ce ține de anumite decizii ale miniștrilor tehnocrați, acestea aducând prejudicii grave județului Suceava.

Pentru o informare corectă, țin să precizez că o bună parte din economia acestui județ este bazată pe agricultură, creșterea animalelor, exploatarea și prelucrarea masei lemnoase și exploatarea resurselor miniere.

În aceste condiții, doresc să vă informez că:

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți în Agricultură, a întârziat nejustificat de mult plata subvențiilor către fermieri. Acest lucru face ca fermierii să nu mai poată continua activitatea sau chiar să o închidă. În plus, odată cu eliminarea cotei de lapte, fermierii din Bucovina și județul Suceava se confruntă cu o situație dificilă în ceea ce înseamnă valorificarea producției de lapte.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor nu reușește să deblocheze boicotul dintre RNP – Regia Națională a Pădurilor – și agenții economici care exploatează și prelucrează masa lemnoasă. Prin acest boicot sunt afectate câteva mii de locuri de muncă și se aduc grave prejudicii financiare Direcției Silvice Suceava. Un alt aspect îl reprezintă situația gravă din industria mobilei, care, din cauza acestui blocaj, rămâne fără stocuri de masă lemnoasă și există posibilitatea neonorării contractelor, inclusiv a celor de export.

Ministerul Energiei pune în discuție închiderea singurei exploatări miniere de uraniu din țară (mina din comuna Crucea). Această decizie, dacă este dusă la bun sfârșit, va produce pierderea unui număr de peste 700 de locuri de muncă și pierderi financiare pentru bugetele locale ale comunelor Crucea, Ostra, Broșteni, Stulpicani, afectând o zonă importantă a județului Suceava, care se bazează foarte mult pe această ramură industrială. Anul trecut au existat convulsii sociale la mina de la Crucea, care au fost aplanate prin intervenția ministerului de resort, însă o eventuală închidere a exploatării va conduce la deprofesionalizarea angajaților din sistem și la o mai dificilă deschidere a unor noi perimetre în zona adiacentă comunei Crucea.

În aceste condiții, solicit prim-ministrului și Guvernului ca în prima ședință de guvernare să pună în discuție toate cele menționate mai sus și să găsească soluții pentru rezolvarea lor.

Declarația politică se intitulează „Când puterea devine o obsesie”.

## Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Declarația mea politică de astăzi are în vedere ultimele evoluții de pe scena politică centrală și locală. Mă refer aici la schimbul de generații, la faptul că anumiți politicieni, obișnuiți cu jocul puterii, nu înțeleg momentul retragerii de pe scena publică. Recent am văzut și auzit cazuri de aleși locali care, după ce au primit condamnări – nu comentez dacă acele infracțiuni au fost reale sau doar un joc de circumstanțe –, cu suspendare sau executare, consideră că trebuie să continue mai departe să conducă acele comunități locale. În dorința de a păstra controlul serviciilor publice, al gestionării afacerilor comunității, acei aleși nu înțeleg că timpul lor a trecut.

La fel se întâmplă și la nivel parlamentar, dar aici decizia centrală a formațiunii politice din care fac parte veșnicii aleși este prioritară și fiecare partid își asumă riscurile electorale în funcție de oamenii promovați.

În schimb, la nivelul administrației locale, aleșii pierd contactul cu realitatea publică și se considera „unși” pe viață și astfel apar acei „baroni” mediatizați de presa centrală și locală.

Acești reprezentanți ai comunității – fie că se numesc primari, consilieri locali, președinți de consilii județene –, după privilegiul de a avea un număr de mandate, uită cum e să fii un simplu om. Cultul personalității devine un microb, iar orice realizare minoră sau majoră la nivelul localității sau județului pe care l-au condus ani de zile reprezintă „împlinirea” unui vis de „secole” pentru locuitorii acelei zone. Sunt un pic ironic și polemic, dar aceasta pare că este realitatea văzută de unii aleși locali, care tratează superficial defectele sau proiectele nerealizate nu într-un mandat, ci în două sau mai multe.

Chiar dacă justiția le-a dat o lecție, o „palmă instituțională” privind modul în care au gestionat politicile publice locale, unii dintre acești „baroni” nu au învățat că e cazul să facă o pauză de putere... Ei consideră că totul li se cuvine, neobișnuindu-se cu ideea că trebuie să redevină ce au fost înainte de a fi reprezentanții colectivităților locale.

E greu să o iei de la capăt, mai ales când ani de zile te-ai învățat cu șofer personal, cu șefă de cabinet, cu director de cabinet care să-ți țină evidența întâlnirilor, cu o serie de consilieri personali care să-ți satisfacă capriciile profesionale sau personale, cu un întreg aparat funcționăresc care execută fără să comenteze orice decizie a marelui „baron” local. Din păcate, ce nu s-a înțeles este că o decizie presupune și asumare, iar asumarea reprezintă și riscuri... iar riscurile pot conduce și la fapte penale, dacă ele depășesc limita legii atunci când sunt aplicate. În acest sens, aleșii noștri locali, obișnuiți cu jocurile puterii, s-au crezut niște semizei, mai ales că mulți dintre ei conduceau și organizațiile politice locale din care făceau parte. Astfel, controlul instituțional devenea perfect... perfect în accepțiunea lor. În viziunea opiniei publice, de fapt, era vorba de un autoritarism local, care, mai devreme sau mai târziu, se va prăbuși.

Stimați colegi senatori,

Am dorit, prin cele declarate, să prezint o situație de fapt care ne afectează pe toți, indiferent de culoarea politică

de care aparținem, și care afectează comunitățile locale în momentul când se dorește a fi promovați noi candidați, care pot reprezenta o alternativă reală la ce a fost la nivelul administrației publice din acea localitate până acum.

Din păcate, dorința vechilor lideri de a fi în continuare în centrul atenției opiniei publice și de a nu ceda benevol „frâiele” puterii, considerându-se încă capabili de a gestiona afacerile publice – cu toate riscurile de a bloca dezvoltarea comunității de care aparțin –, reprezintă o tragedie politică, o obsesie a unor oameni care trebuie „ajutați” sau, mai bine zis, „vindecați” de drogul puterii, drog care este efemer și pentru care justiția oferă doar un „antidot” temporar. Dar, dacă puterea, în speță cea locală, devine o obsesie, să ne ferească Dumnezeu de efectele malignizării ei... iar „intervenția chirurgicală”, cu doctorii anticorupție sau de la parchete, poate lăsa cicatrice pentru toți.

Doamnelor și domnilor senatori,

Gândiți-vă la efectele unor astfel de operații „medicale” când lăsăm acest gen de „cancer” să se împrăștie. Vă mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „Minoritatea va domina majoritatea în originala democrație românească”.

## Domnule președinte,

## Distinși colegi,

Susțin categoric un principiu pe care îl consider fundamental pentru orice democrație: alegerea prin scrutine electorale pentru funcțiile de primar, președinte al consiliului județean și toate funcțiile de demnitate publică să se facă cu majoritatea de jumătate plus unu a voturilor exprimate, din rândul celor cu drept de vot. De altfel, Președintele României este ales cu 50% plus unu din votul cetățenilor, ca și președinții de partide politice; la fel se votează în consiliile locale și în consiliile județene, unde majoritățile decid. Chiar și Guvernul, la învestire, are nevoie de majoritatea voturilor parlamentarilor, deci principiul majorității este un principiu democratic inechivoc.

De ce oare Liviu Dragnea și PSD se împotrivesc cu disperare și caută alianțe politice, astfel încât la alegerile locale din acest an să evite cu orice preț majoritatea prin votul în două tururi de scrutin?! Cu alte cuvinte, PSD susține că minoritatea trebuie să decidă în locul majorității. Ne aflăm în tărâmul absurdului, câtă vreme același PSD, în 2011, susținea cu vehemență ideea celor două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor. Ba, mai mult, președintele Liviu Dragnea susține și azi ideea celor două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor, dar, culmea, să nu se aplice la alegerile locale din 2016.

Cu alte cuvinte, PSD încearcă să-și mențină cu înverșunare avantajul electoral, uzitând de șantaj și amenințări la adresa Guvernului și militând împotriva solicitărilor legitime din societate. De fapt, PSD nu susține un principiu, ci un interes electoral, în dauna dreptului cetățenilor de a decide, printr-o majoritate, dacă primarul pe care îl aleg este potrivit sau nu să reprezinte cel mai bine interesele comunității lor. Liviu Dragnea omite tocmai opinia societății, care a reclamat un alt tip de politică, racordată la interesul public, și uită promisiunea cu care PSD a îmbrobodit anterior electoratul, anume „dreptate, până la capăt”. Alegerile într-un singur tur țin aleșii departe de cetățeni.

Liviu Dragnea se teme de majoritate și impune PSD aceeași mentalitate de baron roșu, care vrea să domine o comunitate locală împotriva voinței acelei comunități. PSD vrea ca majoritatea să se supună unei minorități, împotriva oricărei norme morale și etice. PSD evită cu obstinație să răspundă public, pe fond, problemei de legitimitate în cazul alegerilor locale: este corect ca o minoritate să decidă în numele unei majorități primarul unei comunități?

De altfel, nu putem să uităm că socialiștii au blocat anterior votul în diaspora și au promulgat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2014, cu ocazia alegerilor prezidențiale (inițiată de Dragnea), pentru a permite traseismul politic. Același PSD a blocat alegerile parțiale, iar Guvernul a fost condamnat în instanță. PSD folosește acum șantajul și amenințarea pentru a restrânge dreptul alegătorilor de a decide la alegerile locale.

Alegerile într-un singur tur pentru primari au avut loc o singură dată în România, în 2012. Atunci, USL avea o cotă politică relativ uniformă, de peste 50%, câștigând primari cu o majoritate de peste jumătate plus unu. Acum, baronii socialiști doresc să-și conserve acest rezultat pe care l-au obținut prin demagogie și minciună.

Exemplul Franței în acest sens este cel mai elocvent din ultima perioadă și provine dintr-o zonă a Europei cu tradiție democratică. Șansa împiedicării extremismului a fost dată tocmai de formula celor două tururi de scrutin la locale.

Astăzi vorbim de o alianță nedreaptă, configurată prin nevrednice protocoale în jurul PSD, din care fac parte UNPR și ALDE, toate formațiunile politice susținând cu cinism că nu sunt împotriva a două tururi de scrutin, dar să nu se aplice acum. Năravul de a parazita democrația ține împreunată această alianță, care folosește alegerile doar ca pe un mijloc pentru acapararea puterii și face abstracție de condiția obținerii legitimității date de vot. Cu această alianță rezonează oportunist și UDMR. Uniunea vrea vot într-un singur tur de scrutin, fiindcă astfel, la anterioarele alegeri locale, a reușit să dobândească primari chiar și acolo unde minoritatea maghiară reprezenta doar 20 la sută din ponderea comunității.

Astfel, minoritatea va domina în continuare majoritatea în originala democrație românească, în disprețul politicianist, roșu și socialist, al statului de drept și în detrimentul interesului cetățeanului, care s-ar cuveni să fie suveran. Teoretic...

Vă mulțumesc pentru atenție.

Declarația politică se intitulează „Jocul ascuns al PSD-ului privind propunerile liberale”.

## Domnule președinte,

## Doamnelor și domnilor senatori,

Am dorit să încep această sesiune parlamentară cu o declarație politică legată de jocul pervers al PSD-ului de a găsi vinovați pentru problemele societății, fie că este vorba de veniturile cetățenilor, de pacienții cu boli netratate în sistemul medical sau de birocrația și corupția din administrația publică. Astfel, principalul vinovat identificat de socialdemocrați este nimeni altul decât Partidul Național Liberal.

Mai ales că noi, liberalii, ne-am asumat două obiective în această sesiune, și anume: modificarea legislației pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin și organizarea și asigurarea asistenței medicale preventive din România.

Se pare că PSD-ul nu este interesat de reformarea instituțională și, chiar dacă cele două propuneri pot să aibă și efecte negative pentru clasa politică, ele ar reprezenta un pas înainte pentru societatea românească. Eficacitatea celor două acte normative deranjează PSD-ul, mai ales că există un interes electoral neschimbat în ultimii 25 de ani: păstrarea frâielor puterii sub un control monopolitic.

Se pune întrebarea: de ce este speriat PSD-ul de legea prevenției și de alegerea primarilor în două tururi de scrutin? Răspunsul e simplu: acest partid nu a învățat să se adapteze electoratului român și nici nu dorește să se reformeze, în condițiile în care poate să țină sub control 30-35% din populația României; mă refer în special la cei aflați la limita sărăciei sau care trăiesc din asistența socială oferită de stat.

Atât timp cât liderii social-democrați nu acceptă măsuri de schimbare la nivelul instituțiilor publice românești, orice declarații populiste, demagogice privind interesul cetățenilor sunt fără sens... sau, vorba lui Titu Maiorescu, terorii „ale formei fără fond”.

Vă mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „Măsurile împotriva virusului Zika trebuie făcute publice de Ministerul Sănătății”.

Domnule președinte al Senatului, Doamnelor și domnilor colegi, Stimați invitați,

Dacă până acum câteva săptămâni știrile despre amenințarea virusului Zika vizau doar zonele din America de Sud, noile comunicate emise de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) ar trebui să ne dea și nouă de gândit. Directorul general al organizației atrăgea atenția asupra răspândirii rapide a virusului, procesul fiind agravat de lipsa vaccinurilor, a unor metode precise de diagnosticare și de imunitatea naturală scăzută a populației față de acest virus. Potrivit OMS, nici Europa nu este la adăpost, pentru că amenințarea crește odată cu încălzirea vremii. Ca urmare, recomandarea OMS este ca statele europene să înceapă informarea și pregătirea populației pentru prevenirea infectării.

În România, deocamdată, aceste evenimente par că nu prezintă un interes deosebit în rândul responsabililor din sănătate. Am avut doar o reacție publică din partea Societății Române de Microbiologie, potrivit căreia pericolul este evident doar la persoanele care se deplasează în zona sud-americană. O atitudine similară a avut-o și Ministerul Afacerilor Externe, prin avertizarea de călătorie în țările afectate. Deocamdată, Ministerul Sănătății nu a reacționat public la această problemă, ca de altfel nici la gripa porcină, ce face zeci de victime în Ucraina, iar acum se manifestă și în România.

Nu ne dorim crearea stărilor de panică printr-un ton alarmist. Însă lipsa atenției față de un subiect atât de serios ar trebui să ne preocupe. Este suficient să ne reamintim reacția total neinspirată a autorităților române când a apărut faimoasa gripă aviară. Ignorarea amenințării s-a transformat brusc într-o precipitare generală, panicardă, pe care sperăm să nu o experimentăm din nou. Așadar, cerem o reacție rațională și competentă a reprezentanților din sănătate, prin care populația să afle măsurile luate de autorități pentru prevenirea amenințărilor virusului Zika și ale gripei porcine.

Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Sănătatea, pe avarie”. La nivelul județului sunt peste 7.000 de bolnavi de cancer, în 2015 fiind descoperite, în urma controalelor medicale, 1.100 de noi cazuri. Tratamentul tuturor acestor pacienți depinde de semnătura medicului oncolog, medicamentele oferite pacienților prin programul național de profil neputând fi administrate fără aceasta. Sunt câteva săptămâni bune de când Spitalul Județean de Urgență Vaslui a rămas fără singurul medic oncolog. Această unitate se confruntă cu un deficit semnificativ de personal, specialitățile medicină internă, urgențe, radiologie și oncologie funcționând pe avarii din cauza personalului insuficient. Rămânând fără medicul specialist, activitatea Secției de oncologie a fost suspendată și nu s-a reluat nici în prezent.

Secția a funcționat mult timp cu un singur medic, fiind astfel extrem de vulnerabilă, întrucât ar fi rămas complet descoperită dacă medicul demisiona, ceea ce s-a și întâmplat. S-a căutat medic specialist în alt oraș din zonă, dar nimeni nu a fost dispus să vină la Vaslui, nici măcar temporar. Acum se speră ca salvarea să vină de peste Prut, managerul spitalului inițiind discuții cu medici oncologi din Republica Moldova. Singura soluție găsită până acum a fost transportarea pacienților în stare mai gravă la Institutul Oncologic de la Iași. În acest sens, a fost pus la dispoziția pacienților și aparținătorilor un microbuz, însă locurile sunt limitate (maximum 19) și, dacă vor să prindă un loc, trebuie să se programeze în prealabil. Această situație trebuia să fie una temporară, dar iată că se prelungește destul de mult; nici în prezent Secția de oncologie nu s-a redeschis. Această situație este inacceptabilă, extrem de incomodă și chiar periculoasă pentru pacienți. Pe lângă faptul că orice întrerupere a tratamentului le poate pune viața în pericol, acum sunt expuși și pericolului accidentelor rutiere. Mai mult, în starea lor fragilă, călătoria cu microbuzul le face și mai mult rău.

Anual, aproximativ 100 de asistenți medicali pleacă din spitalele din județ și se reorientează către străinătate. Pe lângă proaspeții absolvenți, pleacă și asistenți cu experiență, ceea ce este o pierdere foarte mare pentru spitale. Și mai grav este că pleacă și medicii, ori în străinătate, ori în sistemul privat, pentru condiții de muncă mai bune și salarii mai mari. Sunt încercări pentru a păstra medicii în țară și în sistemul public; chiar și în județ au fost achiziționate locuințe de serviciu pentru medici, dar iată că nu este suficient.

De peste 20 de ani reformăm sistemul de sănătate. S-au făcut pași importanți, acest lucru nu poate fi contestat, dar sunt, în continuare, multe lucruri de pus la punct. Sănătatea populației și aducerea serviciilor medicale la standarde UE trebuie să fie o prioritate pentru orice guvern, fie el de stânga, de dreapta sau tehnocrat.

Declarația politică este intitulată „Argumentele, înaintea politicianismului”.

## Distinși colegi,

Vedem adesea că proiectele, chiar și cele bune, propuse de unii dintre noi sunt respinse de opinia publică, fie că vorbim de vectorii din presă, fie direct de către populație, doar în urma unei analize sumare.

Aceasta ne demonstrează clar că aveam de-a face cu două cauze: pe de o parte, normarea mult prea abundentă prin ordonanțe de urgență, dar și lipsa exercițiului democratic al dezbaterilor publice, al unora reale, unde publicul sau reprezentanții ONG-urilor de profil să fie nu doar ascultați, ci și, dacă argumentele sunt adecvate, să poată influența transformarea proiectelor și a programelor; pe de altă parte, pentru că s-a creat și menținut suspiciunea că absolut toate propunerile politicienilor au la bază interese fie personale, fie ascunse.

Pentru ambele, suntem cu toții de vină, dar mai ales politica ultimilor ani, de a bloca dezbaterile, de a promova pe ordinea de zi numai ce era pe placul Guvernului sau de a respinge în masă propunerile doar pentru că erau venite de la opoziție, indiferent de conținutul acestora.

Din păcate, aceasta demonstrează, dacă mai era nevoie, gradul de denigrare și de neîncredere alocat instituției care ar trebui să fie, nu doar constituțional, ci și real, „organul reprezentativ suprem al poporului”.

Singura rezolvare a acestei situații se regăsește tot la noi. Trebuie să ne aplecăm, atât în comisii, cât și în plen, în mod real și argumentat asupra problematicilor supuse dezbaterii. Trebuie să renunțăm la războaiele orgoliilor sau politicianiste și să lăsăm argumentele să influențeze dezbaterile și ordinele de zi.

Doar așa Parlamentul își va recăpăta credibilitatea publică.

Declarația politică se intitulează „Avem nevoie de un nou viitor pentru pădurile din România”.

## Stimați colegi,

Versurile lui Vasile Militaru sintetizează foarte bine strigătul României de astăzi în ceea ce privește defrișările masive din țara noastră: „Pădurea e izvor de viață / Și-n ea strămoșii-au mers mereu / Ca-ntr-o biserică măreață, / În care cântă Dumnezeu!”

Presa din România empatizează cu acest strigăt la fel de bine, deși nu în versuri. Presa internațională trage același semnal de alarmă. Titlurile sutelor, miilor de articole referitoare la defrișările ilegale sunt foarte clare și directe: „Peste 60 de defrișări ilegale în fiecare zi, în România”, „COD ROȘU în pădurile din România”, „Trei hectare de pădure dispar în fiecare oră în România”, „Sângerează cele mai frumoase păduri din Europa”, „Scandalul defrișărilor ilegale din România a depășit granițele țării”.

## Stimați colegi,

În secolul al XIX-lea, suprafața împădurită a provinciilor istorice românești era de 8,5 milioane de hectare și reprezenta 36% din teritoriul lor. În prezent, suprafața fondului forestier a ajuns la 6,35 milioane de hectare. Defrișarea pădurilor a contribuit la degradarea solurilor, la creșterea aridității climatului, la intensificarea vitezei vânturilor și la apariția inundațiilor catastrofale. Pădurea reprezintă factorul determinant în menținerea echilibrului ecologic, climatic și hidric.

Cele mai frumoase păduri din Europa, așa cum sunt intitulate pădurile din România în presa străină, au intrat în atenția instituțiilor europene. Comisia Europeană este pregătită să ia măsuri în ceea ce privește situația alarmantă a tăierilor din România. Comisia atrage atenția autorităților române să respecte legislația europeană. Reprezentanții europeni au atras atenția Guvernului României că nu mai poate „mângâia” corupția și mafia pădurilor, ci trebuie să încheie această epocă.

Instituțiile statului român au reacționat prompt, Guvernul a instaurat cod roșu în pădurile din 27 de județe din România. Ministrul mediului a declarat oficial faptul că aproximativ 8,8 milioane de metri cubi de lemn dispar anual din pădurile României în urma tăierilor ilegale. Este de apreciat efortul Guvernului, care a înființat Garda Forestieră pentru a apăra pădurile. Această nouă instituție presupune noi angajări, 550 de inspectori. Este un efort financiar al statului român care trebuie evidențiat.

Însă trebuie să avem în vedere faptul că o astfel de problemă își găsește rezolvarea doar prin măsuri drastice. Vedem că în alte state Parlamentul adoptă legi prin care se interzice tăierea copacilor în scop industrial pentru o perioadă de 10 ani. Fiecare națiune alege felul în care luptă împotriva defrișărilor ilegale, dar trebuie să reacționeze prompt și constant pentru a eradica un fenomen care se perpetuează de zeci de ani.

## Stimați colegi,

Partidul Național Liberal a inițiat o lege prin care defrișările ilegale mai mari de un hectar sunt considerate oficial vulnerabilități la adresa siguranței naționale. Noile prevederi vin în condițiile în care România pierde trei hectare de pădure pe oră, 62 de cazuri de tăieri ilegale înregistrându-se în fiecare zi, potrivit ultimului raport Greenpeace. Președintele Klaus Iohannis a promulgat în 9 ianuarie această lege.

Fenomenul este unul sistemic, nu putem lupta cu el cu pauze, pentru că se reface, se regenerează sub noi forme. Instituțiile statului cu atribuții directe în acest domeniu luptă de ani de zile, mai bine sau mai rău, cu acest fenomen. Dar să nu uităm că este și de datoria noastră, a legiuitorilor, să găsim soluții, să le promovăm și să le votăm cu largă majoritate. Avem nevoie de un nou viitor pentru pădurile din România!

Vă mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „Unde a mers mia, merge și suta!”.

## Domnule președinte de ședință,

## Stimați colegi,

La finele anului trecut, operațiunea de reciclare _in situ_ a covorului asfaltic pe o lungime de 47 de kilometri ai DN 76, care leagă Oradea de Beiuș, a fost finalizată, iar schimbarea soluției tehnice, după rezilierea contractului cu antreprenorii, a fost prezentată de oficiali ai Companiei Naționale de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România ca un veritabil succes.

Cu toate acestea, în primele zile ale anului 2016, presa locală din județul Bihor a relatat faptul că Inspectoratul de Stat în Construcții a sesizat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea demersul CNADNR de a încadra reciclarea covorului asfaltic în categoria reparațiilor și întreținerilor curente, pentru a fi exonerată de obligativitatea obținerii autorizației de construcție și de atestare a calității lucrărilor.

Mai mult, organele de cercetare penală vor trebui să ceară explicații conducerii CNADNR și pentru denunțarea subită a Contractului 5R14, Reabilitare DN 76, Beiuș–Oradea, km 133+660–km 184+390, finanțat de Fondul european de dezvoltare regională și Guvernul României cu 161.037.987,16 lei fără TVA, și cheltuirea din surse proprii a peste 40 de milioane de lei pentru reciclarea _in situ_ .

Raportând valoarea finanțării europene – care nu a mai fost accesată – la suma alocată din bugetul propriu pentru implementarea unei noi soluții tehnice, rezultă că reabilitarea celor 47 de kilometri care despart Oradea de Beiuș a creat CNADNR un deficit de peste 200 de milioane de lei, adică circa un milion de euro pentru fiecare kilometru de asfalt reciclat.

În condițiile în care lucrările s-au efectuat „pe repede înainte”, fără obținerea autorizației de construcție și a documentelor de atestare a calității lucrărilor, nici nu-i de mirare că, la doar câteva săptămâni de la darea în folosință, mai multe crăpături și-au făcut apariția pe carosabil, ca urmare a ciclurilor de îngheț-dezgheț din această iarnă.

Reprezentanții CNADNR au ridicat din umeri, dând vina pe permeabilitatea carosabilului în absența stratului de uzură, a cărui turnare a fost amânată pentru primăvara acestui an.

Tot atunci vor fi realizate și lucrările întrerupte și nefinalizate în cadrul contractului de reabilitare, care presupun, printre altele, consolidarea terasamentului, a podurilor, podețelor și zidurilor de sprijin, bugetate, tot din surse proprii, cu aproape nouă milioane de lei.

Vorba aceea: „Unde a mers mia, merge și suta!” Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Planul național de control al cancerului”.

Domnule președinte,

## Stimați colegi,

Săptămâna precedentă s-a marcat și în țara noastră, la 4 februarie, Ziua luptei împotriva cancerului, în urma adoptării de către Parlamentul României a inițiativei UNPR privind instituirea acestei zile, devenită Legea nr. 274/2015. Această zi este parte a campaniei mondiale în lupta împotriva afecțiunilor de natură oncologică, potrivit Cartei de la Paris adoptate la Summitul mondial împotriva cancerului pentru noul mileniu, desfășurat la 4 februarie 2000. În documentul amintit s-a consemnat necesitatea unei alianțe puternice între cercetători, profesioniști din domeniul sănătății, pacienți, guverne, parteneri din industrie și mass-media în lupta împotriva cancerului. În țara noastră, problematica ridicată de aceste boli cumplite, cu care sunt diagnosticate anual peste 80.000 de persoane și care curmă viața a peste 50.000 de oameni, este de cea mai înaltă gravitate. Așa cum știți foarte bine, dramele trăite de oamenii care primesc crâncenul diagnostic sunt greu de reprodus.

O doamnă îmi transmitea săptămâna precedentă următoarele gânduri: „În urmă cu un an și ceva am fost și eu diagnosticată cu cancer. (...) Cel mai mult mă sperie nu că boala o să mă învingă (...), mă sperie gândul de a-mi lăsa copiii singuri în viață. (...) Sper măcar să-și termine facultatea și să-și găsească un serviciu, fiecare să aibă din ce să se întrețină în mod decent și respectuos (...), să nu rămână fără mijloace de întreținere. Cancerul este o boală alături de care niciodată nu ești sigur de ziua de mâine (...), este un sentiment pe care nu pot să-l descriu în cuvinte. (...) Sper să înving boala ca măcar să-mi văd copiii la casele lor și cu un serviciu stabil. (...) Nu știu, viața decide. (...) Sper să înving cancerul și să-mi vad copiii fericiți.”

Sunt convins, doamnelor și domnilor senatori, că atât lipsurile sistemului sanitar în această privință, cât și importanța prevenției și a informării corecte cu privire la factorii de risc sunt bine cunoscute. Știm că mortalitatea este mai ridicată în România cu aproximativ 15-16% față de media Uniunii Europene, din cauza depistării tardive a maladiei. Cetățenii nu se supun controalelor regulate și în multe cazuri amână sfătuirea cu medicul până în momentul în care nu mai pot suporta simptomele.

Așa cum știți, diagnosticarea timpurie și asigurarea continuității îngrijirii sunt determinante în abordarea acestor boli. O informare corespunzătoare asupra semnelor și simptomelor de avertizare pentru mai multe tipuri de cancer poate face diferența între viață și moarte, iar beneficiile depistării la timp sunt incontestabile. Făcând trimitere la rata de supraviețuire de cinci ani de la diagnosticare a bolnavilor de cancer, observăm că România este sub media Uniunii Europene, având drept cauză depistarea bolii în faze avansate, în absența programelor de prevenire, descoperire și diagnosticare a bolii în faze incipiente.

În aceste condiții, apreciem că se impune pregătirea în regim accelerat a planului național de control al cancerului, care să urmărească promovarea unui stil de viață sănătos, combaterea factorilor de risc, măsuri de prevenire primară, prin politici de vaccinare împotriva hepatitelor cronice și a infecțiilor sângelui, screeningul cancerului de col uterin, controlul calității diagnosticului și tratamentul multimodal.

Totodată, considerăm că perfectarea registrelor de cancer care operează în prezent în conformitate cu prevederile europene în materie și îmbunătățirea organizării și finanțării sistemului pot conduce atât la o incidență scăzută a apariției bolilor de natură oncogenă, cu aproximativ o treime, cât și la tratarea mai eficientă și vindecarea multor tipuri de cancer.

Considerăm, de asemenea, că este necesară elaborarea de materiale informative actualizate cu privire la prevenția cancerului, care să fie distribuite de Ministerul Sănătății în colaborare cu societatea civilă, Ministerul Educației și alte instituții publice, inclusiv vizavi de expunerea la diverse riscuri prin alimentație, mediul nesănătos sau absența activităților sportive.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Declarația politică este intitulată „Încălcarea dreptului de proprietate de către companii petroliere, cu ocazia desfășurării activităților de prospecțiuni seismice”.

Începând cu primăvara anului 2014, în mai multe localități din județul Timiș – Cenad, Teremia Mare, Beba Veche, Dudeștii Vechi – proprietarii de terenuri agricole au fost notificați că pe parcelele pe care le dețin urmau să se desfășoare activități de prospecțiuni seismice. Aceste operațiuni au fost anunțate de către compania petrolieră sârbă NIS Petrol, controlată de grupul rus Gazprom, devenită titulara unor acorduri de concesiune petrolieră pentru mai multe perimetre din această zonă.

Prin aceste notificări, efectuate direct de către NIS Petrol sau de către intermediarii acesteia, Geolink – SRL, compania petrolieră a anunțat proprietarii de terenuri agricole din zonă că pe pământurile lor se vor desfășura activități de prospecțiune seismică, comunicându-le totodată că NIS Petrol ar deține un drept de servitute legală asupra acestor terenuri din perimetrele petroliere.

Temându-se de pagubele care ar urma să fie cauzate culturilor și solului prin aceste activități, o mare parte dintre proprietarii de terenuri, persoane fizice sau societăți comerciale cu specific agricol, au refuzat să încheie acorduri prin care să permită accesul Geolink și NIS Petrol pe parcelele lor. În plus, cei mai mulți aflaseră despre activitățile companiei petroliere din ziarele locale, necunoscând impactul precis al acestor activități asupra dreptului lor de proprietate și modul în care va fi afectată activitatea agricolă.

Cu toate acestea, chiar în lipsa consimțământului proprietarilor de terenuri, NIS Petrol și Geolink au început amplasarea de țăruși și de aparate de prospecțiune – geofoni – pe terenurile proprietate privată, fără a ține seama de refuzul titularilor parcelelor.

Deși numeroși proprietari s-au adresat organelor de poliție, sesizând încălcarea dreptului lor de proprietate, aceste demersuri nu au avut rezultat. Mai mult, reprezentanții și angajații NIS Petrol au continuat să intre pe terenurile proprietarilor din zonă, apelând în plus și la mijloace de intimidare – amenințări, plângeri împotriva proprietarilor, care au fost duși „cu duba” la sediul de poliție pentru a da declarații (în lipsa unui avocat), chiar dacă ei fuseseră cei ale căror terenuri fuseseră încălcate.

Proprietarii de terenuri au indicat că ar fi dispuși să discute cu compania petrolieră pentru a găsi niște soluții care să afecteze cât mai puțin activitățile agricole, cu condiția ca NIS Petrol să nu întreprindă nicio acțiune pe terenurile lor până la găsirea unui acord. Cu toate acestea, nici Geolink, nici NIS Petrol nu au respectat angajamentele asumate, continuând să pătrundă în mod neautorizat pe terenurile private, chiar și după începerea negocierilor.

În acest context, situația nu a putut fi rezolvată amiabil, astfel încât în prezent instanțele judecătorești sunt sesizate pentru clarificarea problemei. Compania petrolieră NIS Petrol a dat în judecată proprietarii de terenuri care au refuzat să încheie un acord privind accesul pe parcelele lor, încercând, și de această dată, să ocolească dispozițiile legale imperative din Legea petrolului. Astfel, prin toate acțiunile intentate, NIS Petrol încearcă să obțină accesul pe terenurile proprietate privată pentru operațiunile petroliere de prospecțiune seismică, invocând dreptul de servitute prevăzut la articolul 7 din Legea petrolului nr. 238/2004.

Însă dreptul de servitute se aplică, potrivit legii, doar asupra acelor terenuri necesare pentru accesul în perimetrele petroliere, și nu pentru terenurile din interiorul perimetrelor. Pentru a pătrunde pe terenurile din cadrul perimetrelor petroliere și pentru a desfășura operațiunile petroliere, NIS Petrol ar trebui să obțină un drept de folosință într-una dintre formele prevăzute de articolul 6 din Legea petrolului, adică prin vânzare-cumpărare, schimb, închiriere, concesiune sau asociere. Toate aceste forme juridice presupun consimțământul proprietarului de teren, iar în cazul în care proprietarul refuză să-și dea acordul, statul poate recurge la procedura exproprierii, conform legii. Prevederile articolului 6 din Legea petrolului asigură, de fapt, respectarea garanțiilor constituționale privind protecția proprietății private.

În loc să urmeze acest curs normal, NIS Petrol încearcă să obțină un acces rapid și facil, fără costuri și fără preocupări pentru dreptul de proprietate al titularilor de terenuri, prin invocarea articolului legat de servitutea legală, care vizează, ca toate servituțile, doar terenurile necesare accesului în perimetrele petroliere, și nu cele pe care se vor desfășura operațiunile petroliere propriu-zise (de prospectare, extracție și dezvoltare).

Dreptul de proprietate privată este pus în pericol și călcat în picioare, dacă statul nu ia atitudine pentru protejarea agricultorilor și permite marilor companii petroliere să aplice după bunul-plac dispozițiile legale care le convin, iar nu pe cele pe care legea le prevede imperativ.

În lumina celor prezentate, este evident că reglementarea cuprinsă în Legea petrolului nr. 238/2004 nu aduce atingere dreptului de proprietate privată, protejat de articolul 44 din Constituția României, întrucât aplicarea acesteia este clară, respectând garanțiile constituționale. Astfel, prevederile articolelor 6 și 7 din Legea petrolului nu se suprapun, ci se completează. Dispozițiile articolului 6 din lege se referă la modalitatea de dobândire a dreptului de folosință pentru desfășurarea operațiunilor petroliere (inclusiv operațiuni de explorare), în vreme ce prevederile articolului 7 din lege vizează exclusiv accesul la terenurile din perimetrele petroliere sau alte activități accesorii operațiunilor petroliere.

Obținerea dreptului de folosință pentru desfășurarea operațiunilor petroliere se poate face, potrivit articolului 6, fie într-o manieră care presupune acordul expres al proprietarilor de terenuri, fie prin expropriere pentru cauză de utilitate publică. Pe de altă parte, dreptul de servitute legală prevăzut de articolul 7 nu poate fi invocat asupra terenurilor pe care se desfășoară operațiunile petroliere de explorare, exploatare sau dezvoltare, ci doar asupra terenurilor necesare accesului în perimetrele petroliere sau altor operațiuni accesorii acestora.

Cu aleasă considerație, senator Sebastian Grapă.

Declarația politică este intitulată „Strategii privind gestionarea deșeurilor”.

Gestionarea deșeurilor reprezintă un aspect important în derularea activităților comerciale, iar dacă nu este abordată corespunzător poate genera probleme și pierderi financiare.

Managementul deșeurilor reprezintă una dintre axele prioritare ale politicii de mediu la nivelul Uniunii Europene. Comisia Europeană a stabilit drept obiectiv principal creșterea gradului de reciclare și pregătire pentru reutilizarea deșeurilor municipale la un nivel minim de 50% până în 2020 și de 70% până în 2030, concomitent cu reutilizarea deșeurilor de ambalaje în proporție de 80% și desființarea progresivă a depozitelor de deșeuri: până în 2025, reducerea depozitării reciclabilelor la 25%.

Țintele ambițioase stabilite de Legislativul european sunt cu atât mai dificil de atins pentru România cu cât țara noastră se află în coada clasamentelor privind gestionarea deșeurilor în Europa.

În țara noastră, regimul deșeurilor este reglementat prin Legea nr. 211/2011, republicată în 2014, care transpune Directiva Europeană 2008/98/CE și constituie obligația de a gestiona responsabil deșeurile, încurajând punerea în aplicare a ierarhiei deșeurilor și în conformitate cu principiul „poluatorul plătește”, potrivit căruia costurile de eliminare a deșeurilor sunt suportate de către deținătorul acestora sau producătorii produsului din care derivă deșeurile respective.

Incinerarea deșeurilor reprezintă o practică larg întâlnită în țările dezvoltate, folosită de mai multe municipalități pentru a produce electricitate, apă caldă sau pentru încălzirea clădirilor, și este unul dintre subiectele principale ale strategiei de mediu inițiate de Uniunea Europeană.

Standardele de mediu ale UE presupun valori limită pentru emisiile provenite de la instalațiile de incinerare și coincinerare și, de asemenea, impun praguri de eficiență energetică. Politicile forului european urmăresc reciclarea și recuperarea cât mai bună a deșeurilor, astfel încât acestea să reprezinte o materie primă pentru producerea de noi produse.

Scopul acestei strategii este de a îndrepta România către o „societate a reciclării”, prin: prioritizarea eforturilor din domeniul gestionării deșeurilor în conformitate cu ierarhia deșeurilor; încurajarea prevenirii generării deșeurilor și reutilizarea pentru o mai mare eficiență a resurselor; dezvoltarea și extinderea sistemelor de colectare separată a deșeurilor, în vederea promovării unei reciclări de înaltă calitate; dezvoltarea/implementarea tehnologiilor/instalațiilor de reciclare și/sau valorificarea cu randament ridicat de extragere și utilizare a materiei prime din deșeuri; susținerea recuperării energiei din deșeuri, după caz, pentru deșeurile care nu pot fi reciclate; și, nu în ultimul rând, reducerea cantităților de deșeuri eliminate prin depozitare. Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Folosirea fondurilor europene pentru sistemul de sănătate”. Stimate colege,

Stimați colegi,

Mâine, 11 februarie, este Ziua mondială a bolnavului. Această zi a fost sărbătorită pentru prima dată pe 11 februarie 1993, la sugestia Papei Ioan Paul al II-lea, ca o modalitate pentru credincioși și necredincioși de a face ceva pentru oamenii bolnavi, prin rugăciuni și alte acțiuni concrete. Această zi coincide, de asemenea, și cu comemorarea Fecioarei de la Lourdes. Dacă organizațiile religioase marchează evenimentul prin acțiuni prin care oferă bolnavilor medicamente, alimente și îndrumare spirituală, consider că clasa politică ar trebui să gândească programe și măsuri prin care numărul celor „sărbătoriți” cu această ocazie să fie an de an tot mai mic.

În mod normal, 80% din problemele de sănătate trebuie să se rezolve în cabinetele de medicină primară și, totodată, este mai ușor și mai eficient să previi decât să tratezi în fazele avansate ale bolii, când costurile sunt mai mari, apare suferința și șansele de salvare ale bolnavului se diminuează.

Pentru a veni în sprijinul medicilor de familie, opinez că Ministerul Sănătății ar trebui să elaboreze un program, la nivel național, cu utilizarea de fonduri europene, pentru dotarea cabinetelor medicilor de familie cu un minimum de aparatură necesar în vederea eficientizării activității acestora. Totodată, această măsură ar duce și la diminuarea considerabilă a costurilor, întrucât medicii de familie ar avea astfel posibilitatea de a stabili anumite diagnostice fără a mai fi nevoie de investigații suplimentare ale medicilor de diferite specialități. Avantajul acestor dotări la nivel național ar fi acela de achiziționare a unui număr mare de aparate de același fel, deci și cu un preț mai avantajos.

Ca un pachet minim necesar aș aminti EKG-uri, microanalizoare biochimie, pentru a efectua un minimum de analize, și ecografe. Iar pentru centrele de permanență ar fi vital câte un defibrilator. Întrucât utilizarea acestor aparate necesită pregătire de specialitate, e necesar să existe, tot pe plan național, un program de dezvoltare a resurselor umane în diferite centre, ceea ce se poate realiza tot prin utilizarea fondurilor europene.

Pentru orice națiune, sănătatea trebuie să constituie prioritatea numărul unu. În concluzie, stimați colegi, vă invit să analizați propunerile pe care le-am făcut, iar împreună cu specialiștii din domeniu să găsim soluțiile cele mai eficiente pentru îmbunătățirea sistemului nostru de sănătate.

Declarația politică este intitulată „Cinismul politic nu vindecă bolnavii”.

Ziua de 11 februarie este marcată la nivel internațional ca Ziua mondială a bolnavului. Această zi este dedicată persoanelor care suferă de diverse afecțiuni fizice, psihice sau morale, precum și personalului sanitar, voluntarilor și familiilor celor afectați.

Conform statisticii Organizației Mondiale a Sănătății, „în fiecare an, 14 milioane de oameni află că au cancer, iar în decursul următoarelor două decenii s-ar putea ajunge la 22 de milioane de noi cazuri nou-descoperite”. Totodată, OMS subliniază faptul că „infecțiile intraspitalicești reprezintă o problemă «ascunsă» pe care nicio țară n-a reușit s-o rezolve. Anual, în Europa, mai mult de patru milioane de persoane suferă cel puțin o infecție nosocomială și 37.000 mor din cauza complicațiilor”.

În ajunul unei astfel de zile importante, un brav politician român propune ca bolnavii indisciplinați să nu mai conteze pe fondurile asigurărilor de sănătate, ci să scoată bani de la teșcherea dacă vor să-și aline suferința pentru care ajung la medic. Că sistemul de sănătate al României se află într-o situație gravă nu mai este un secret. Lipsa medicamentelor din spitale, condițiile de igienă precare, frigul și insuficiența

cadrelor medicale sunt clamate zilnic în presă. Cazurile prezentate sunt clare și cât se poate de concrete. Ne bântuie conștiința, unora dintre noi, imaginea unui bătrân cu picioarele amputate, pe care familia îl aducea anual la comisie pentru reconfirmarea gradului de handicap.

Se mai cunoaște, la fel de bine, realitatea cruntă că bolile fac casă bună cu sărăcia. De cât cinism este nevoie ca să ajungi la convingerea că niște amărâți trebuie să fie sancționați dacă nu se supun unor reguli noi, despre care, uneori, nici nu au habar?! Trebuie să ne spună cineva că o mulțime de români suferă de malnutriție din cauza sărăciei și a neputinței și că nu mai au bani nici pentru a-și trimite copiii sau nepoții la școală?

Noile sancțiuni propuse în Legea privind activitatea de prevenție în sănătate nu pot fi aplicate într-o țară ca România, unde atâția oameni se află într-o stare de pauperitate inimaginabilă. Mai rămânea să propună cineva și legea eutanasierii bolnavilor, pentru a-i scuti de suferință. Situația este mult mai dificilă și mai complexă decât ar părea când o privim prin fereastra unui birou confortabil. Poate că n-ar fi rău să luăm în calcul și unele boli neconvenționale, cum ar fi boala de hoție, boala de lăcomie și boala de putere.

Măcar acum, când în întreaga lume, cu ocazia Zilei mondiale a bolnavului, sunt organizate manifestări spirituale și filantropice, am putea să privim, fie și introspectiv, la condiția umană, străduindu-ne să înțelegem mai bine ce se petrece în sistemul sanitar, ce nu merge și din ce cauză, iar mai apoi să ne consultăm cu responsabilitatea deplin asumată asupra demersurilor necesare. Situația este gravă, dar și remediabilă. Este, totuși, nevoie de bună-credință și de profesionalism. Și ar mai fi ceva: să-i întrebăm și pe bolnavi ce părere au, căci despre soarta lor este vorba.

Declarația politică se intitulează „Reprezentativitatea în funcție de gen la nivel politic”.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor,

Subiectul asupra căruia doresc să va atrag astăzi atenția este unul la care fiecare dintre noi ar trebui să se gândească în mod serios, căci se impune luarea unei poziții clare în acest sens. Mă refer la reprezentativitatea în funcție de gen la nivel politic și acțiunile pe care trebuie să le luăm pentru a îmbunătăți situația.

La oră actuală, în Parlamentul României sunt 66 de femei din totalul de 547 de senatori și deputați, însemnând 12% în termeni procentuali. În țări precum Suedia, Finlanda, Olanda, Islanda, Norvegia sau Danemarca, peste 40% din membrii Parlamentului sunt femei. Dintre țările europene, doar Cipru (10,7%) și Ungaria (10%) au o pondere a femeilor în Parlament mai scăzută decât a României. În ceea ce privește prezența femeilor în Guvern, în prezent sunt șapte din 22, însemnând 32%.

România se situează pe locul 77 din 145 de țări analizate, tinzând spre capătul opus al egalității de gen în viața politică, conform Raportului global al echilibrului de gen 2015.

Așa cum fiecare dintre noi cred că este de acord, prezența femeilor într-un număr mai mare în politică ar reprezenta obținerea unui echilibru între societate și politică, întrucât aproape jumătate din populația României este feminină.

Recent, un proiect legislativ aduce în vizor schimbări pentru ca minimum 30% dintre candidații pe listele electorale să fie femei. Este doar un prim pas, necesar pentru a spori implicarea femeilor în politică și pentru a le facilita șansele de a avea un impact la nivel politic, fie că vorbim de cadrul administrativ sau executiv. Proiectele de acest gen sunt departe de a fi o noutate la nivel european, la ora actuală fiind 15 state care au legiferat cotele de gen.

Numeroase studii recente arată că implicarea femeii în societate prin funcții la nivel politic duce la creșterea calității politicilor publice.

În definitiv, este necesar să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru a ne asigura că avem o reprezentare echilibrată a fiecărui gen în politică. Proiectul legislativ în cauză susține, în mod concret, ca minimum 30% din candidații de pe listele partidelor să fie femei sau, ca să se asigure un echilibru, cel puțin 30% să fie bărbați, în cazul în care cineva ar avea de gând să pună pe liste doar femei, în caz contrar aceste liste urmând să fie respinse de Biroul Electoral Central.

Desigur, Constituția țării noastre consacră egalitatea în drepturi a femeilor și bărbaților, dar în plan real reprezentarea politică a femeilor este mult inferioară procentajului de 52%,

pe care ele îl constituie în totalul populației din România în prezent.

Acest lucru ne arată că, din păcate, abordarea socială din țara noastră continuă să fie discriminatorie și misogină. Să nu uităm că femeile sunt extrem de capabile și posedă numeroase abilități și trăsături care le fac să ia decizii benefice pentru societate, fiind de multe ori preocupate de problemele concrete ale acesteia, vizând familia, copiii și educația.

Argumente în favoarea implicării femeilor în politică sunt deosebit de multe și acestea fac obiectul a numeroase studii și cercetări ample din domeniu. Este nevoie să le oferim pârghiile necesare pentru a putea accesa funcții publice, iar introducerea unei cote obligatorii de gen în rândul candidaților la alegerile locale și parlamentare este cu adevărat necesară. Iată de ce vă invit să susținem proiectul legislativ care prevede ca listele electorale să aibă o cotă de reprezentare de 30% pentru femei și bărbați, care să se constituie în condiție obligatorie pentru validarea listelor de candidați de către Biroul Electoral.

Vă mulțumesc.

Cu deosebită stimă, senator Biró Rozalia.

## _Ședința s-a încheiat la ora 10.30._

„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.70, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.

&JUYDGY|840744]

**ISSN** 1220–4870

**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 13/16.II.2016 conține 24 de pagini.**

Prețul: 60,00 lei