Registrul politicienilor·2009–2012
Vasile Mustățea
- Discursuri
- Primul discurs
- Ultimul discurs
II
Activitate
Discursuri pe an, calendar zilnic de intervenții.
IV
Discursuri recente
Senatul · 4 octombrie 2010
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Aparent, colegul nostru are dreptate, pentru că Hotărârea Guvernului nr. 577/1997 și Ordonanța Guvernului nr. 7/2006 nu au legătură cu proiectul de lege aflat în discuție astăzi, dar, în…
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Senatul · 29 septembrie 2010
Domnule președinte, Stimați colegi, Dacă într-o ședință anterioară a Parlamentului am fost nevoit să critic Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010, de data aceasta sunt obligat să-i aduc și câteva aprecieri, pentru că prevederile…
procedural · respins