Registrul politicienilor·2002–2004
Ion Neagu
- Discursuri
- Primul discurs
- Ultimul discurs
II
Activitate
Discursuri pe an, calendar zilnic de intervenții.
IV
Discursuri din 23 mai 2003
Senatul · 23 mai 2003
Propunerea domnului Boc ∫i a colegilor dumnealui referitoare la amendamentul prezentat aparent ar constitui o noutate, dar, Ón realitate, Ón practic„ — ∫i Ón practica de p‚n„ acum, domnule Boc —, to ˛ i agen ˛ ii constatatori, inclusiv…
other
Senatul · 23 mai 2003
Domnule pre∫edinte, Stima ˛ i colegi, Exprim‚ndu-mi de la Ónceput aprecierea pe care o am fa ˛ „ de colegii mei care au luat cuv‚ntul ∫i au sus ˛ inut acest amendament, Óng„dui ˛ i-mi s„ m„ opresc asupra unor chestiuni care, zic eu, sunt…
other