Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 septembrie 2010
Camera Deputaților · MO 125/2010 · 2010-09-08
Informare privind demisia domnului deputat Călin Potor din Grupul parlamentar al PDL și activarea ca independent
Declararea ca independent a domnului deputat Cătălin Cherecheș 2
Prezentarea și dezbaterea moțiunii simple, inițiată de 81 de deputați, cu titlul „Agricultorii români, sufocați de importuri și falimentați de politica agricolă a Guvernului Boc” (MS 6/2010; rămasă pentru votul final) 3–28
Respingerea propunerii de modificare a ordinii de zi 28–29
· Informare · informare
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
7 discursuri
## Doamnelor și domnilor deputați,
Deschid ședința de astăzi a Camerei Deputaților și vă anunț că din totalul celor 333 de deputați și-au înregistrat prezența la lucrări 191, sunt absenți 142, dintre care 11 participă la alte acțiuni parlamentare.
Înainte de a intra în ordinea de zi, vreau să vă anunț că domnul deputat Potor Călin, ales în Colegiul nr. 1 Alba-Iulia, din data de 16 august nu mai face parte din Grupul parlamentar al PDL și și-a anunțat trecerea în zona, să zicem, independentă a Parlamentului.
De asemenea, domnul Cătălin Cherecheș, deputat ales în Colegiul uninominal nr. 2 Baia Mare Est, Circumscripția electorală nr. 26, ne anunță că din data de 1 septembrie, din cauza excluderii dumnealui din rândurile Partidului Național Liberal, se declară deputat independent, fără apartenență politică.
Prezentarea Raportului privind modul de utilizare a fondului președintelui Camerei Deputaților pentru anul 2009 29
Intrăm în ordinea de zi.
Înțeleg că există o intervenție pe procedură.
Domnule deputat Dușa, aveți cuvântul, vă rog.
## Doamnă președinte,
## Stimați colegi,
## Doamnelor și domnilor deputați,
Pentru că de două zile ne pronunțăm asupra ordinii de zi și pentru că ieri am continuat să dezbatem tot ordinea de zi, preluând desfășurarea ședinței de luni, vă solicităm ca astăzi să continuăm cu ordinea de zi de la punctul unde am rămas ieri, respectiv cu discutarea moțiunii simple pe agricultură.
Știu că o să-mi invocați termenul de 6 zile din regulament, dar vreau să vă aduc la cunoștință că ieri s-a întrerupt ședința la acest punct de pe ordinea de zi, el nu a fost dezbătut. În momentul în care noi am părăsit sala, sigur că dumneavoastră ați luat o decizie, aceea de a considera moțiunea retrasă pe motiv că noi am părăsit sala.
Eu cred că nu este corect, și nu este corect nici să ne exprimăm asupra textului moțiunii, pentru că moțiunea se referă, în general, la activitatea de agricultură, la faptul că măsurile pe care Guvernul și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale le-au luat n-au stimulat creșterea producției în agricultură, și știm foarte bine că agricultura este unul dintre sectoarele economiei care dă rezultate imediate, respectiv la sfârșitul unui ciclu de producție, și considerăm că acest subiect trebuie dezbătut, trebuie adus la cunoștința deputaților, trebuie adus la cunoștința țării și, folosindu-ne de procedurile parlamentare, să nu evităm dezbaterea moțiunii.
Așa că rugămintea Grupului parlamentar al PSD+PC este aceea de a continua ordinea de zi de la punctul 2, acolo unde am rămas ieri, respectiv dezbaterea moțiunii.
Domnule Dușa, procedural ar trebui să întrerupem ședința plenului pentru o reunire a Biroului permanent și a Comitetului ordinii de zi, astfel încât să modificăm programul de lucru aprobat ieri de plen și a ordinii de zi. Aceasta înțeleg că este propunerea dumneavoastră, pentru a respecta regulamentul. Și, acolo, sigur, vom lua decizia care se impune.
Domnul Toader era înscris la cuvânt.
Domnule deputat Toader, vă rog, aveți cuvântul.
## Doamnă președinte,
Sigur, solicitarea liderului de grup al PSD-ului vrea să justifice, într-o formă sau alta, retragerea de ieri din plen.
Cred că ceea ce ați spus dumneavoastră nu este ca o propunere, este ca o obligație. Nu poți să schimbi ordinea de zi numai pentru...
Dacă vrem să schimbăm ordinea de zi, având în vedere multe dintre legile care trebuie să fie dezbătute, eu solicit să funcționăm până la epuizarea ordinii de zi, ca să putem dezbate această moțiune care vrea să-l schimbe pe domnul Dumitru, dar trebuie să le spunem colegilor noștri că domnul Dumitru nu mai este ministru, iar problemele agriculturii, sigur, pot fi dezbătute, n-am nimic împotrivă, dar trebuie să intrăm în această procedură obligatorie, după care am să solicit în mod expres, chiar până la epuizarea ordinii de zi, să putem să ne facem treaba și în Parlament.
Vă mulțumesc.
Dragi colegi,
Sunt doi lideri de grup care deja au solicitat întrunirea Comitetului ordinii de zi și a Biroului permanent.
Vă propun să luăm o pauză de 30 de minute pentru a se întruni Biroul permanent și Comitetul ordinii de zi.
Membrii Biroului permanent și ai Comitetului ordinii de zi, vă aștept în sala Biroului permanent. Vă mulțumesc.
## DUPĂ PAUZĂ
Doamnelor și domnilor deputați, Vă propun să reluăm lucrările.
Biroul permanent a decis, în unanimitate, să începem programul nostru și ordinea de zi cu prezentarea și dezbaterea moțiunii simple.
Am prelungit și programul de lucru, drept pentru care doresc să vă informez că sesiunea de vot final este stabilită pentru ora 15.30.
Am să vă reamintesc timpii alocați pentru fiecare grup parlamentar:
- Partidul Democrat Liberal: 19 minute;
- Partidul Social Democrat+Partidul Conservator:
- 19 minute;
- Partidul Național Liberal: 11 minute;
- Uniunea Democrată Maghiară din România: 4 minute;
- minoritățile naționale: 3 minute;
- Grupul deputaților independenți: 3 minute;
- deputații independenți fără apartenență la un grup: un
- minut.
În același timp, Guvernului i se rezervă 40 de minute, pe care le utilizează la începutul și la încheierea dezbaterilor.
Vă reamintesc faptul că la moțiunea simplă nu se pot depune amendamente.
Am să-i rog pe liderii de grup să dea la secretariat lista cu cei care vor lua cuvântul, cu reprezentanții grupurilor parlamentare care vor interveni în dezbatere.
Am să invit ca unul dintre semnatarii moțiunii să dea citire acesteia.
Domnule deputat Victor Surdu, aveți cuvântul. Vă rog.
## Doamna președinte,
Stimați colegi,
Subsemnații, deputați ai Partidului Social Democrat și ai Partidului Conservator, menționați în anexa la prezenta moțiune, membri ai Camerei Deputaților în legislatura 2008–2012, în temeiul art. 112 din Constituția României și în temeiul art. 158–164 din Regulamentul Camerei Deputaților, înaintam prezenta moțiune simplă cu tema „Agricultorii români, sufocați de importuri și falimentați de politica agricolă a Guvernului Boc”.
La ultima moțiune simplă pe teme de agricultură, introdusă în Camera Deputaților de Grupul parlamentar al PSD+PC, s-a făcut aprecierea că, pentru agricultorii români, anul agricol 2010 ar fi putut fi o șansă, iar pentru economia României, un important sector de creștere. Acest lucru s-ar fi întâmplat dacă Guvernul României ar fi avut un program de investiții în agricultură coerent și fundamentat științific.
În anul agricol 2009–2010, Guvernul României nu a acordat agricultorilor niciun sprijin real. Astăzi putem evalua corect consecințele neimplicării Guvernului în economia rurală.
1. La grâu se puteau obține peste 7 milioane de tone, din care:
– 1,8 milioane tone reprezentau consumul propriu;
– 600.000 tone reprezintă sămânța necesară producției pentru anul agricol 2010–2011;
– 4 milioane de tone disponibile pentru export, la un preț de minimum 200 de euro/tonă;
– 1,2 milioane tone grâu aflat în gospodăriile populației, care se consumă fie în furajare, fie pentru consumul propriu.
Din cauza nefinanțării tratamentelor fitosanitare și neasigurării a minimum 2,6 euro/tonă (contravaloarea motorinei necesare uscării), din cauza atacului de muște afide și ploșniței cerealelor, precum și nerecoltării în timp scurt a grâului, s-au obținut doar 4,6 milioane de tone de grâu și s-au pierdut 2,4 milioane de tone. Din grâul obținut, mai bine de două milioane de tone s-au vândut la începutul campaniei de recoltare sub 100 de euro pe tonă, iar în prezent grâul se exportă de către comercianți, care câștigă cel puțin 100 de euro la tona de grâu valorificat, sumă ce reprezintă pierderi de venituri ale agricultorilor.
Legea nr. 381 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități a fost abrogată și neînlocuită cu un alt act normativ. Agricultorii români pierd în acest an 280 milioane de euro la grâul pe care nu l-au mai recoltat și alte 200 milioane de euro la grâul pe care l-au vândut în prima parte a perioadei de recoltare la jumătate de preț.
Românii vor pierde din bugetul familiei și la cumpărarea pâinii, deoarece din trimestrul I al anului 2011 se vor importa în jur de 1,2 milioane de tone de grâu, la peste 250 de euro/tonă, preț estimat pentru perioada menționată. În consecință, românii vor cumpăra pâinea mai scump cu cel puțin 20–30%.
· other
1 discurs
<chair narration>
#128092. Pierderi sunt și la rapiță, de aproximativ o tonă pe hectar, adică 420.000 de tone, în valoare de 125 milioane de euro.
· other
1 discurs
<chair narration>
#129333. Pierderi se înregistrează și la culturile de floareasoarelui și porumb, deoarece în acest an nu s-au irigat decât 50.000 de hectare din totalul de 1,5 milioane de hectare, care s-ar fi putut iriga. Pierderile în acest sector sunt de peste 200 milioane de euro. Specialiștii Academiei de Științe Agricole și Silvice, organizațiile de udători ale agricultorilor și agrometeorologii confirmă faptul că, deși în acest an precipitațiile au fost abundente, repartizarea precipitațiilor în timp a impus măcar o irigare în medie, pe suprafața dotată cu utilaje moderne, de cel puțin 1,5 milioane de hectare.
Nu s-a putut iriga deoarece Ministerul Agriculturii a plătit târziu și parțial penalitățile datorate furnizorilor de energie electrică pentru anul 2009, iar agricultorii care au plătit din fonduri proprii aceste penalități nu și-au primit banii înapoi. Temperaturile excesive din ultima perioadă impun o udare de aprovizionare pentru rapiță și grâu acum, la care începe, foarte curând, sau a și început, campania de însămânțare. Ministerul Agriculturii nu acordă niciun sprijin, deci nu se irigă.
· other
1 discurs
<chair narration>
#140354. Pierderi mari s-au înregistrat în sectorul legumicol. Anul 2010 este primul din ultimii 20 de ani în care 90% din consumul de tomate este acoperit din import, și nu din producție proprie. Pierderile la tomate (în jur de 100 milioane de euro) se datorează neasigurării apei pentru irigat și a substanțelor sistemice necesare tratamentelor fitosanitare, precum și funcționării defectuoase a pieței produsului.
· other
1 discurs
<chair narration>
#144475. Mari pierderi înregistrează sectorul viticol, din cel puțin două motive:
a) Ministerul Agriculturii a abrogat Ordinul cu privire la neintroducerea pe piață a băuturilor fermentate liniștit și, în acest fel, viticultorii au rămas cu stocuri mari de vin și cu o lipsă acută de bani, pierderile fiind în acest an de peste 90 milioane euro.
b) Nu s-a mai acordat viticultorilor sprijin pentru tratamentele fitosanitare. Neavând bani, aceștia nu au folosit substanțe sistemice și, în consecință, mari zone viticole, precum Valea Prahovei, Vrancea, Cotnari și altele, au compromis producția de struguri până la 80%. Există pericolul în continuare să nu se matureze corzile, să înghețe la iarnă și să fie compromisă producția de struguri și în anul 2011.
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
1 discurs
<chair narration>
#152016. Pierderi înregistrează și fermierii crescători de porci, din două motive:
a) nu au primit niciun sprijin financiar pentru bunăstare; b) purceii se cumpără în proporție de 100% din alte țări la prețuri între 54 și 76 de euro/cap. Centrul de profit la carnea de porc este la furnizorul de purcei, purcelul reprezentând aproximativ 60% din prețul de valorificare a porcului gras la 110 kilograme. 90% din producătorii care au construit ferme ultramoderne de îngrășare a porcilor și-au încheiat deja prima serie pe acest an cu pierderi și sunt în faliment.
Prețul mic la valorificarea cărnii de porc nu poate fi reglementat de piață în favoarea producătorului român de carne de porc, deoarece și în acest an, în primele 8 luni, s-au importat peste 180.000 de tone de carne de porc. Abatoarele, fabricile de mezeluri și produse de carmangerie, fabricile de prelucrare a laptelui, construite cu banii românilor și cu fonduri europene, în număr de 67 de unități, sunt în faliment, și majoritatea scoase la vânzare din cauza importurilor directe sau sub etichetă românească a cărnii, laptelui sau a produselor din carne și lapte.
Schimbul intracomunitar și neimplicarea Ministerului Agriculturii în urmărirea destinației numărului mare de animale care trec frontiera cu destinația Bulgaria, dar de fapt sunt sacrificate în România și alimentează piața neagră, este o altă contribuție la falimentul fermierilor.
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
1 discurs
<chair narration>
#166117. În sectorul creșterii animalelor, apărarea sănătății animalelor și a bunăstării acestora reprezintă o problemă de stat, motiv pentru care, până în anul 2010, statul a subvenționat acțiunile sanitar-veterinare la animalele de fermă, în scopul păstrării indemnității teritoriului de boli majore.
Acțiunile sanitar-veterinare sunt stabilite la începutul fiecărui an prin ordin al președintelui Autorității Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor. Prin ordin se aprobă Programul strategic al acțiunilor de supraveghere,
prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului.
Pentru anul 2010, Programul acțiunilor a fost stabilit prin Ordinul nr. 2/20.01.2010. Ulterior, a fost emis de către președintele Autorității Sanitare Veterinare un alt ordin, Ordinul nr. 38/9.04.2010, prin care se stabilește că plata acțiunilor sanitar-veterinare pentru animalele din fermele înregistrate (autorizate sanitar-veterinar) este suportată de către producători.
În condițiile în care producătorii din România nu dispun de resursele financiare necesare achitării manoperei la acțiunile sanitar-veterinare obligatorii, cuprinse în Programul strategic, există două variante:
– neexecutarea acțiunilor sanitar-veterinare, care duce la apariția pe teritoriul țării a unor boli majore la animale și, implicit, sancțiuni sau restricții de ordin sanitar-veterinar privind schimburile intracomunitare și operațiunile de importexport cu animale vii și produse alimentare de origine animală;
– efectuarea acțiunilor de către medicii veterinari concesionari, care nu își vor putea încasa contravaloarea manoperei de la producători, și astfel aceștia sunt decapitalizați, fapt care pe termen lung afectează grav, cu efecte incalculabile, capacitatea sistemului sanitar-veterinar de a ține sub control bolile majore la animale.
În aceste condiții, se poate afirma că producătorii subvenționează statul, dar, de aceasta dată, există o dublă finanțare a statului, realizată atât de către producători, cât și de medicii veterinari.
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
1 discurs
<chair narration>
#187108. Ca o deficiență majoră se poate menționa lipsa crotaliilor auriculare necesare identificării animalelor, respectiv a bovinelor, bubalinelor, caprinelor, ovinelor și a porcinelor.
Animalele trebuie identificate pentru că:
– acordarea de subvenții și despăgubiri către crescătorii de animale, despăgubiri provenite din diverse fonduri naționale sau europene, este indisolubil legată de existența unor efective de animale identificate, înregistrate în Baza națională de date, și la care se poate urmări cu maximum de acuratețe trasabilitatea;
– accesarea subvențiilor directe pentru animalele neidentificate nu se va putea efectua în mod coerent și conform reglementărilor europene;
– întocmirea dosarelor pentru acordarea sprijinului pentru fermele de subzistență în valoare de 1.500 de euro/fermă, pentru fiecare gospodărie, nu se va putea efectua pe animalele neidentificate;
– mișcarea animalelor și comerțul intracomunitar cu animale sunt strâns legate de animalele identificate și înregistrate;
– proprietarii de animale nu le pot înstrăina, respectiv vinde, iar dacă o fac riscă sancțiuni severe;
– acțiunile sanitar-veterinare din Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului și a Programului de supraveghere și control în domeniul siguranței alimentelor este obligatoriu să se desfășoare pe animale identificate și înregistrate în Baza Națională de Date (BND), în caz contrar neputându-se face dovada unei bune supravegheri a stării de sănătate a animalelor și, nu în ultimă instanță, nu se pot deconta aceste activități, pe care medicii concesionari le execută.
Tot pe animale identificate și înregistrate se bazează declararea indemnității țării pentru anumite boli, putând menționa aici monitorizarea supravegherii pentru ESB (adică boala vacii nebune) și încadrarea României într-un grad inferior de risc.
În consecință, este necesară acordarea în regim de urgență a necesarului de crotalii pentru toate speciile de animale, concomitent cu descentralizarea prin transferarea către direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor a procedurilor de achiziție.
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
1 discurs
<chair narration>
#209299. Subvenția pe hectar, aferentă anului agricol 2009–2010, s-a acordat în avans și numai componenta alocată din fondurile europene, și aceasta la nivel de 80% și sub forma unui credit în baza adeverinței de la APIA, credit pentru care se plătesc dobânzi. Pierderile de subvenții notate în dreptul agricultorilor au fost cuprinse între 17 și 20 euro/hectar, adică 140 milioane euro la nivel național.
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
1 discurs
<chair narration>
#2133010. Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (APIA) este, fără îndoială, instituția ale cărei activități au fost cel mai puternic afectate de managementul deficitar al Ministerului Agriculturii, generând astfel cele mai grave consecințe asupra agriculturii și fermierilor.
Ca urmare a măsurilor de reorganizare administrativă, inițiată recent de Guvern, structura organizatorică a APIA a fost afectată într-o asemenea măsură încât este amenințată însăși existența acestei instituții vitale pentru agricultura românească.
Prin HG nr. 782 din 21 iulie 2010 s-a decis reducerea numărului maxim de angajați ai APIA la maximum 4.882 de persoane. Această măsură a Guvernului survine în ciuda faptului că, în repetate rânduri, Comisia Europeană a atras atenția autorităților române asupra faptului că APIA trebuie să își sporească numărul de personal, iar acesta trebuie să fie mai bine motivat financiar.
Conform infogramei nr. 5.393/4.06.2009, „România va fi penalizată masiv, cu 10% din plăți, în fiecare an, ceea ce înseamnă aproximativ 50 milioane euro/an”. Mai mult, prin infograma nr. 5.125/2.07.2010, Comisia Europeană atrage atenția asupra faptului că „decizia de reducere a personalului APIA” ridică și mai mari semne de întrebare asupra capacității acestei agenții de a-și asuma multiplele responsabilități. În caz contrar, APIA nu va mai fi capabilă să-și exercite funcțiile de bază, plățile directe și măsurile de piață, unele măsuri finanțate din fonduri europene pentru agricultură și dezvoltare rurală, plăți reprezentând sprijin financiar din bugetul național.
Conform art. 1 din Regulamentul CE nr. 885/2006, „pentru a fi autorizată, orice agenție de plată, așa cum este definită la art. 6 alin. (1) din Regulamentul Comunității Europene nr. 1290/2005, trebuie să aibă o structură administrativă și un sistem de control intern care să îndeplinească condițiile stabilite la Anexa I, denumite în continuare „condiții de autorizare”, referitoare la:
- a) mediul intern;
- b) activitățile de control;
- c) informarea și comunicarea;
d) monitorizarea”.
Consecința perpetuării actualei situații va fi retragerea acreditarii Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură și deci privarea fermierilor români de orice formă de sprijin, fie ea din bani europeni sau din bugetul național.
Efectele negative ale destabilizării Agenției de Plăți nu au întârziat să apară. Subvenția pe hectar aferentă anului agricol 2009–2010 s-a acordat, așa cum spuneam, în avans, și numai componenta alocată din fondurile europene, și aceasta la nivel de 80% și sub forma unui credit, în baza adeverinței de la APIA, pentru care se plătesc dobânzi. Pierderile de subvenții notate în dreptul agricultorilor au fost cuprinse între 17–20 euro/hectar, adică 140 milioane euro la nivel național.
Pentru campania 2010, s-a decis nealocarea plăților naționale compensatorii, adică a subvenției pe care România este îndreptățită să o dea către fermieri, din bugetul național.
Stimați colegi,
La punctul 11 ne referim la fondurile europene. La fondurile europene, la niciun capitol Ministerul Agriculturii nu a încheiat, nu a contractat, nu a plătit sumele ce se puteau angaja din fondurile europene, din cauza birocrației, schimbării Ghidului solicitantului de mai multe ori și, pe aceeași măsură, din cauza încercării guvernanților de a atribui, acordând proiecte eligibile majorității proiectelor clientelei politice.
Conform raportului Autorității pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale din cadrul Ministerului de Finanțe, România a atras numai 19% din fondurile europene, alocate de la 1 ianuarie 2007.
Cofinanțarea de către Ministerul Agriculturii se face extrem de greu. O situație nemaiîntâlnită o reprezintă faptul că bugetul Ministerului Agriculturii pe anul acesta reprezintă doar 220 milioane de lei, iar la rectificare, ministrul agriculturii a acceptat să reducă bugetul ministerului în favoarea altor ministere cu 142 milioane lei.
· Informare · respins
155 de discursuri
Domnule ministru Valeriu Tabără, aveți 40 de minute la dispoziție. Le puteți utiliza și la începutul, și la încheierea dezbaterilor.
## **Domnul Valeriu Tabără** — _ministrul agriculturii și dezvoltării rurale_ **:**
Vă mulțumesc, doamnă președinte. Stimate colege deputate, Stimați colegi deputați,
Vă rog să-mi permiteți să mă adresez întotdeauna de la această tribună așa, pentru că și în mandatul trecut pe care l-am avut am fost tot coleg, și spun un coleg bun.
Sigur, chiar dacă, la această dată, așezarea mea este pe o altă parte a baricadei, vă asigur că voi continua să cred că împreună vom putea face lucruri bune.
În primul rând, mă bucur că putem da răspunsul la această moțiune simplă și cu argumentele pe care eu le-am găsit sau situația pe care am găsit-o la minister, și cu ceea ce trebuie să facem, sigur, în continuare.
Tematica fundamentală, precum și elementele punctuale ale moțiunii simple reiterează cu mici variații aceleași cerințe și afirmații făcute de-a lungul anului 2010 de către Grupul parlamentar al PSD+PC referitoare la problematica generală a realităților sectorului agricol românesc care pleacă de la multitudinea de probleme ce s-au acumulat în decursul ultimilor 20 de ani, dar pentru care, cu mici excepții, nu s-au găsit soluții adecvate de nicio guvernare, inclusiv de către semnatarii moțiunii, care au fost, la rândul lor, decidenți de două ori în Ministerul Agriculturii în ultimii 10 ani.
Marile probleme ale agriculturii românești din perioada de tranziție, proprietatea, cadastrul, structura exploatațiilor, funcționarea piețelor, finanțarea agriculturii și administrația agricolă au rămas în dimensiuni majore, rezolvarea lor nu se poate face în 9 luni, mai ales în contextul economicofinanciar actual.
De asemenea, cerințele pentru sprijinirea agriculturii după formele anterioare nu pot fi catalogate decât ca fiind anacronice, generate de necunoașterea statutului României de țară membră, de 4 ani, a Uniunii Europene.
Cerințele și afirmațiile făcute în diverse moțiuni depuse în acest an nu pot decât să ne conducă la concluzia că este nevoie pe viitor să ne apropiem mai mult de grupurile parlamentare pentru a explica filozofia sprijinului european pentru agricultură și marja de manevră referitoare la sprijinul posibil de acordat din fonduri naționale, pentru că, așa cum sunt expuse în moțiune, se poate concluziona că nu se cunosc principiile de bază ale Politicii Agricole Comune. Într-adevăr, așteptările pentru anul agricol 2010 au fost mai mari, deoarece evaluările intermediare ale producției de grâu făcute de specialiști indicau acest lucru. Rezultatul înregistrat până acum la unele culturi poate fi imputat condițiilor meteorologice adverse din lunile iunie și iulie, care au afectat culturile de cereale în faza de maturitate și recoltare, și nu lipsei unui program de investiții în agricultură, coerent și fundamentat științific care, oricum ar fi fost implementat, ar fi avut aceeași finalitate în fața naturii.
Reamintim că România are un program de investiții oficial recunoscut de Uniunea Europeană și asumat, care este în derulare, și anume Programul național de dezvoltare rurală pentru perioada 2007–2013, al cărui buget depășește 10 miliarde de euro.
De asemenea, afirmațiile referitoare la necesitatea finanțării unui program sau altul ar trebui să fie bazate și fundamentate pe argumente și calcule de impact și eficiență a politicilor derulate până acum, iar orice decizie de finanțare viitoare trebuie să nu fie declarativă, ci fundamentată, precizându-se valoarea impactului potențial al măsurilor respective.
Afirmația că în anul agricol 2009–2010, Guvernul României nu a acordat agricultorilor niciun sprijin real nu este reală, deoarece nu se poate afirma că sprijinul acordat prin Politica Agricolă Comună nu este un sprijin real. Cu un exemplu: în 2010, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a făcut plăți de două miliarde de lei din bugetul național și peste un miliard de euro din bugetul european.
Însuși textul moțiunii, „Agricultorii români, sufocați de importuri și falimentați de politica agricolă a Guvernului Boc”, ar trebui revizuit și poate lărgit, deoarece agricultorii români sunt sufocați de importuri încă de pe vremea guvernărilor anterioare, din care unii semnatari ai moțiunii au făcut parte, și, precum și dânșii cunosc acest lucru, această problemă nu se poate regla peste noapte. Situația aceasta este foarte gravă, ținând cont de sumele alocate agriculturii în ultimii ani care nu au condus, așa cum era de așteptat, la diminuarea balanței comerciale.
Pentru clarificare, am dori să precizăm unele aspecte referitoare la sprijinul acordat agriculturii în perioada de după aderare și referitoare la demersurile întreprinse în acest an.
În perioada 2007–2009, statul român a subvenționat puternic agricultura prin toate instrumentele folosite până la momentul aderării, atât prin fonduri de la bugetul național, cât și prin fonduri europene, a căror valoare a crescut gradual de la un an la altul, începând din momentul aderării.
Valoarea sprijinului total efectiv acordat anual agricultorilor a fost de aproximativ 1,3 miliarde de euro de la bugetul de stat, la care se adaugă sumele de la Uniunea Europeană în creștere graduală până la circa 700 de milioane de euro în anul 2009. Acestea nu includ și sumele acordate prin programele SAPARD și PNDR. La 31 decembrie 2009 a expirat perioada de tranziție în care, conform Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, România putea continua să acorde subvenții care nu erau conforme cu regulile concurenței și cu ajutoarele de stat din Uniunea Europeană. Au încetat astfel să mai existe 56 de scheme de ajutor de stat, în locul cărora nu s-a pregătit nimic în schimb în cei trei ani postaderare, deci nici în anul trecut.
România, și implicit decidenții, ar fi trebuit să se pregătească pentru anul 2010 și să reducă progresiv formele vechi de sprijin folosind întreaga perioadă de tranziție de trei ani pentru înlocuirea treptată a ajutoarelor neconforme cu altele conforme pentru a pregăti și atenua șocul schimbărilor, repercutat asupra fermierilor, măsuri care ar fi trebuit acompaniate de informarea fermierilor.
Strategia aleasă, să nu dăm acum, când mai putem, cât mai mult, facilitată și de o situație economică favorabilă, își arată în acest an efectul. Pe lângă faptul că o serie de instrumente de sprijin nu mai pot fi acordate în formele anterioare, se adaugă conjunctura economică nefavorabilă care diminuează radical resursele disponibile la bugetul național.
Ministerul Agriculturii a fost în anul 2009 într-o situație de interimat de 9 luni și o guvernare de 3 luni, în care Guvernul demis prin moțiunea de cenzură a asigurat numai funcționarea curentă, neputând emite acte normative pentru definirea unor noi politici și a pierdut un timp prețios, ultimele luni ale anului 2009, în care să mai adopte măsuri legale necesare evitării unei întreruperi bruște a regimului tranzitoriu a ajutoarelor de stat în agricultură.
Există o responsabilitate politică comună care nu poate fi imputată doar Guvernului sau Ministerului Agriculturii, ci întregii clase politice, inclusiv semnatarilor moțiunii.
Nevoile reale de sprijin al agriculturii României, cât și alocările bugetare consistente aprobate în această perioadă de Guvern și Parlament în diferitele lor compoziții politice au făcut ca în fiecare din ultimii trei ani să nu poată fi onorate la timp toate angajamentele față de fermieri, instituindu-se – și accentuez acest lucru – un proces conștient, dar absolut nesustenabil de rostogolire a datoriilor din anul curent în contul bugetului anului următor, astfel că, în condițiile unui buget de austeritate, totalitatea resurselor bugetare ale anului 2010 să fie utilizate aproape exclusiv pentru plata angajamentelor anului trecut.
Menționăm că restanțele corespunzătoare anilor 2007–2009 au fost între 200 și 400 de milioane de euro. Din 2,02 miliarde de lei bugetate în anul 2010 pentru subvenții, 1,8 miliarde au reprezentat datoriile anului 2009. Au rămas astfel pentru politici naționale pentru anul 2010 doar 220 de milioane de lei, în limita cărora au putut fi pregătite, aprobate și notificate noile forme de ajutor de stat. Chiar dacă România nu ar fi fost afectată de criza financiară mondială, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu ar fi putut continua subvenționarea agriculturii cu bani de la bugetul național în formele și la nivelul la care s-a făcut în anii anteriori.
Astfel, acest lucru îl cunoșteau și membrii Parlamentului care au votat Programul de guvernare și bugetul aferent acestuia, după cum, probabil, îl cunoșteau și cei care nu au votat respectivele documente.
În condițiile alocărilor bugetare limitate din anul 2010, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și-a propus să gestioneze cât mai bine fondurile naționale și europene pentru a asigura îndeplinirea prevederilor Programului de guvernare, să rezolve într-un timp scurt probleme administrative, organizatorice și funcționale ce așteptau de mai bine de un an să fie rezolvate, ca urmare a interimatului prelungit – în 9 luni s-au pregătit și aprobat 41 de proiecte de acte normative, 59 de ordine de ministru – și să finalizeze reglementarea sprijinului sectorului pentru a reda coerența actului guvernamental.
Pentru a nu vă plictisi cu enumerarea tuturor actelor normative aprobate și a acțiunilor întreprinse de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în ultimele 9 luni, am decis să vă anexez la material, la prezentul răspuns, un raport de activitate succint, și cine este interesat poate să-l consulte.
Doamnelor deputate și domnilor deputați,
Permiteți-mi acum să răspund pe scurt la fiecare dintre problemele indicate în moțiunea simplă.
Referitor la afirmațiile de la punctul 1 – recolta de grâu din campania 2010 afectată de nefinanțarea tratamentelor fitosanitare și a motorinei pentru uscare, abrogarea Legii nr. 381 și așa mai departe.
Producția de grâu a anului 2010, conform ultimelor date operative, tabelul nr. 1, pe care-l aveți – și n-am să mă aplec asupra cifrelor –, este de circa 5,7 milioane de tone, 81% din producția potențial menționată în textul moțiunii de 7 milioane de tone.
Precizăm că în anul 2010, dacă vreți datele precise, și cu ultimele evaluări ale Institutului de Bioresurse Alimentare, producția de grâu este de circa 5,699 milioane de tone, din care 40% – am văzut azi aceste date – este grâu de panificat, foarte bun pentru panificație, 20% este grâu bun de panificație, inclusiv circa 5-10% care se pretează anumitor utilizări și domenii pentru panificație.
Precizăm că în anul agricol 2009–2010, peste 200 de mii de hectare cultivate cu grâu au fost afectate de fenomene meteorologice adverse – îngheț, grindină, ploi abundente și inundații –, ceea ce a condus la diminuarea cantitativă a recoltei și a influențat în mare parte calitatea grâului recoltat. Cantitatea pierdută este estimată la circa 540 de mii de tone, la o producție medie de 2,7 tone pe hectar. Chiar dacă grâul potențial pierdut din calamități s-ar vinde cu 200 de euro pe tonă, pierderea ar fi de circa 100 de milioane de euro, și nu de 280 de milioane, așa cum s-a precizat sau este precizat în textul moțiunii.
Apreciem că recolta de grâu a anului 2010 asigură necesarul de consum intern. Dacă luăm în calcul estimările privind necesarul de consum enumerate în textul moțiunii, ar exista chiar și un excedent de 2,1 milioane tone pentru export.
Referitor la pierderea datorată prețului grâului, menționăm că prețul la nivel național este dictat de piață, fiind de obicei influențat și de condițiile meteorologice ale anului agricol, respectiv calitate, practic de oferte și de ciclul de producție, dar și de evoluția pieței mondiale.
Anul acesta, pe piețele reprezentative – Banat, Muntenia, Oltenia –, prețul mediu franco depozit la grâu pentru panificație a înregistrat o creștere de la 441 de lei pe tonă la data de 1 iulie 2010 la 564 de lei pe tonă la data de 10 august 2010, creștere de 28%, la 1 septembrie înregistrându-se 600 de lei pe tonă. Se poate spune că prețul a fost unul mare comparativ cu cel de anul trecut.
Având în vedere evoluțiile pe piața mondială a grâului care influențează implicit și prețurile de pe piața internă, se poate aprecia că în perioada următoare prețul grâului în România va păstra o tendință temperată de creștere.
În sectorul de morărit-panificație, asociații patronale au comunicat o tendință similară de creștere a prețurilor în perioada 1 iulie – 10 august 2010, prețul la făină a crescut cu circa 40%, la pâine prețul s-a menținut relativ constant, circa 2,8 lei/kg, sau 0,85 lei/bucată, cu posibile tendințe de creștere în următoarea perioadă.
În condițiile de piață menționate anterior, nu se susțin afirmațiile din textul moțiunii privitoare la posibilele pierderi pe care le înregistrează fermierii la vânzarea grâului. Referitor la afirmația că s-au vândut două milioane de tone de grâu sub 100 de euro/tonă pentru că fermierii au fost nevoiți să vândă imediat comercianților recolta obținută, menționăm că anul trecut a fost lansat Programul „Primul siloz”, care dă posibilitate fermierilor care nu dețin spații de depozitare adecvate să păstreze producția realizată pe o perioadă mai îndelungată și să o valorifice pe piață în condiții avantajoase, nu în orice condiții și atunci când prețul este scăzut. În schimbul mărfii depozitate, fermierul primește certificatul de depozit, care constituie titlul de credit negociabil, reprezentativ, al mărfii la ordin transmisibil, fără limită de restricții.
Pe lângă faptul că programul oferă posibilitatea de stocare pentru a putea fi valorificat în condiții avantajoase, accesarea sistemului certificatului de depozit dă posibilitate fermierului:
– să obțină un credit bancar pentru reluarea ciclului de producție;
– să achiziționeze input-uri în schimbul certificatului de depozit;
– să tranzacționeze marfa pe piață, inclusiv în cadrul bursei de mărfuri.
Totodată, acest mecanism constituie o garanție pentru fermieri asupra mărfii depozitate, garanție asigurată de administrația schemei de garantare, Fondul de Garantare a Creditului Rural.
În anul 2009, au fost depuse cereri în vederea acordării licențelor de depozit pentru semințe de consum, pentru capacitate de depozitare de circa 5.352 de mii de tone. Comisia pentru acordarea licențelor de depozit a eliberat un număr de 174 de licențe de depozit pentru 95 de operatori economici, capacitatea de depozitare licențiată în prezent fiind de 3.747 de mii de tone, reprezentând 70% față de capacitatea solicitată prin cererile înregistrate la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Până în prezent, au fost distribuite din cele 10.000 de certificate tipărite de Fondul de Garantare a Creditului Rural, un număr de 1.220 de certificate de depozit pentru 12 operatori economici, care dețin o capacitate licențiată de circa 796.495 de tone, reprezentând 21% din capacitatea totală licențiată până în prezent, de 3.786.598 de tone aferente celor 95 de operatori economici licențiați de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
În scopul stimulării utilizării acestora pentru obținerea de credite bancare, s-a semnat protocolul de colaborare între Bursa Română de Mărfuri, CEC Bank – SA, Fondul de Garantare a Creditului Rural pentru crearea posibilităților de creditare pe baza certificatului de depozit și a utilizării mecanismului de tranzacționare la bursă a certificatelor de depozit. În același timp, depozitele licențiate, care au avut la dispoziție certificatele de depozit, au pus în circulație un număr de 90 de certificate de depozit pentru cantitatea de 98.212 tone de semințe, cu o valoare actualizată, la data de 20 mai 2010, de 58.587.697 RON. Pe seama acestor certificate de depozitare au primit credite bancare în valoare de 10 milioane de euro, corespunzătoare cantităților semințelor de consum, evidențiate pe certificate de depozit.
Punctul 2. În ce privește producția de rapiță, precizăm că producția medie de 1.589 kilograme pe hectar înregistrată în anul 2010 se situează în marja producțiilor medii din ultimii șase ani, drept pentru care apreciem ca nesustenabile mențiunile din textul moțiunii privitoare la pierderile de o tonă pe hectar la cultura rapiței.
Punctul 3. Referitor la floarea-soarelui și porumb, considerăm ca nefondate afirmațiile privind pierderile la aceste culturi atât timp cât recoltatul la floarea-soarelui s-a realizat pe doar 30% din suprafață, iar la porumb, la această dată, aproape 50%, iar la porumb abia a început.
Referitor la afirmațiile că s-au irigat numai 50 de mii de hectare din totalul de 1,5 milioane pentru anul 2010, ANIF a încheiat contracte cu beneficiarii pentru o suprafață de circa 422.643 de hectare, din care 418.126 de hectare cu organizațiile utilizatorilor de apă. Până la data de 31.08.2010, culturile agricole au primit cel puțin o udare, suprafața irigată fiind de circa 75.000 de hectare.
Referitor la întârzierile la plata penalităților datorate la energia electrică, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a plătit aceste penalități și datorii în mai 2010.
Au mai rămas de plătit penalități la consumul de energie consumată după data de 30 septembrie 2009, care, potrivit legii, trebuiau decontate de către organizațiile utilizatorilor de apă. E o problemă căreia trebuie să-i găsim rezolvarea. Menționăm că subvenția pentru energie electrică pentru irigații nu mai poate fi acordată, fiind un ajutor de stat neconform, și asta știm cu toții. Soluția pentru reducerea costului irigației este finanțarea proiectelor de investiții pentru tehnologii de irigare ce economisesc apa și energia și au un impact favorabil asupra mediului înconjurător și producției agricole.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are în curs de finalizare un program cu Banca Mondială pentru reabilitarea sistemului de irigații în valoare de 80 de milioane de dolari. Prin acest program au fost reabilitate trei sisteme de irigații, Sadova–Corabia, Tecuci și Terasa Viziru. Sistemele reabilitate au fost selectate în funcție de eficiență. Nu au fost incluse sisteme care, din cauza tehnologiei, chiar reabilitate, au costuri mari de exploatare.
În curs de pregătire este strategia privind irigațiile pentru care se elaborează un plan de acțiune pentru ca irigațiile să se concentreze în zonele viabil economic și să se asigure exploatarea sistemului de irigații astfel încât să se prevină folosirea ineficientă a energiei, a apei, a fondurilor publice care se alocă pentru reabilitare. Și doi, să se prevină excesul de umiditate, eroziunea și poluarea solului.
Pe lângă acestea, a fost lansată și Măsura 1.2.5. prin care organizațiile utilizatorilor de apă își pot achiziționa echipamente de udat și-și pot reabilita canalele și pompele aflate în folosință.
În sesiunea 15 mai – 15 aprilie 2010, 36 de organizații ale utilizatorilor de apă au depus proiecte care au în exploatare
infrastructuri de irigații de pe un teritoriu cu o suprafață de 161 de mii de hectare.
În cea de a doua sesiune de depunere a proiectelor pentru măsura menționată, care se va organiza în perioada 15 octombrie – 15 noiembrie 2010, vor fi alocate fonduri nerambursabile în valoare de 148.774.185 de euro.
În vederea micșorării costurilor pentru 1.000 de m³ de apă pompată pentru irigații a fost aprobată Hotărârea Guvernului nr. 408/2010 privind aprobarea acordării unui ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură. Astfel, organizațiile utilizatorilor de apă, precum și membrii acestora, care irigă prin intermediul pompelor acționate cu motoare pe motorină, pot achiziționa motorina cu acciza redusă de la 293,215 euro/1.000 de litri la 21 de euro la 1.000 de litri de motorină, în limita a 50 de litri pentru fiecare mie de metri cubi de apă pompată pentru irigații.
Cantitatea de motorină pentru irigații, achiziționată cu acciză redusă până la data de 30 iunie 2010, a fost conform cererilor eligibile de 40 de tone.
Punctul 4. În anul 2010, producția de tomate cultivate în câmp a fost diminuată din cauza precipitațiilor abundente din lunile iunie–iulie, acestea favorizând în mod deosebit apariția unor boli criptogamice, precum mana. Pierderile datorate acestei boli sunt estimate la circa 70-80%. De aceea, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a creat o schemă de subvenționare a primelor de asigurare, astfel încât în anii următori veniturile fermierilor să nu mai fie diminuate substanțial din cauze similare.
La punctul 5 din moțiunea simplă. În sectorul viticol și în ce privește băuturile fermentate, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a elaborat și promovat succesiv trei ordine de ministru, 192/2008, 334/2009 și 766/2010, în scopul asigurării cadrului legal pentru producerea și comercializarea acestor tipuri de băuturi. La această dată, ordinul comun al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, ministrului sănătății și autorității naționale pentru protecția consumatorilor nr. 766/1.594/675/2009 este suspendat în instanță, din păcate. Până la suspendarea acestui ordin, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a elaborat un nou proiect de ordin, care a urmat procedura de notificare a Comisiei Europene și care, în prezent, se află în avizare interministerială – este la Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor. După publicare acest ordin va avea șanse minime să fie suspendat, deoarece a fost respectată procedura de avizare internă și externă conform legislației europene.
Pentru o monitorizare mai riguroasă a procedurii producerii și comercializării băuturilor fermentate liniștit, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a susținut accizarea acestor tipuri de băuturi.
În ceea ce privește susținerea financiară a sectorului, viticultorii români beneficiază anual de un pachet financiar național de 42,1 milioane de euro, indiferent de forma de organizare sau de suprafața pe care o dețin și exploatează, în principal pentru înființarea de plantații viticole și promovarea vinurilor pe terțe piețe. La acestea se mai adaugă sume disponibile prin APDRP.
Punctul 6. Pierderile înregistrate de crescătorii de porci nu sunt din cauza lipsei sprijinului, ci lipsei de competitivitate în acest sector. După cum știți, în Uniunea Europeană nu se acordă niciun fel de sprijin direct pentru acest sector, singura formă de subvenționare fiind cea pentru investiții.
Referitor la pierderile pe care le au fermierii crescători de porci „deoarece nu au primit niciun sprijin financiar pentru bunăstare”, menționăm că este o afirmație inexactă, deoarece ar însemna că deja fermierii asigură măsurile de bunăstare și nu mai pot fi eligibili pentru acest sprijin și probabil că nu mai au nevoie de acest sprijin care, de fapt, reprezintă o compensare a pierderilor de venit datorate asigurării condițiilor de bunăstare.
Menționăm că acesta este un angajament multianual care trebuie respectat și nu se acordă sprijin pentru măsurile aplicate anterior aprobării măsurii. Acest sprijin va fi accesibil doar din ultimul trimestru al anului 2010.
Sprijinul pentru bunăstare la porcine a fost instituit prin Hotărârea Guvernului nr. 839 din 2010 privind aprobarea normelor metodologice de acordare a ajutoarelor de stat pentru realizarea angajamentelor asumate în favoarea bunăstării și protecției porcine. Acest act normativ intră în vigoare de la data emiterii deciziei Comisiei de autorizare a acordării ajutorului de stat. Se estimează că această decizie va fi emisă până la sfârșitul lunii septembrie 2010, având în vedere corespondența comisiei pe acest subiect și acordul de principiu cu privire la această formă de ajutor de stat.
Cu privire la achizițiile de purcei din alte țări, menționăm că nu poate fi responsabil ministrul Dumitru de lipsa unităților de reproducție și a celor pentru creșterea purceilor de la 7 la 25 de kilograme, aceasta fiind o problemă apărută după Revoluție. Pentru că a fost identificată această problemă în 2010, s-a modificat planul național de dezvoltare rurală astfel încât investițiile unității de reproducție să fie prioritare, acordându-li-se punctaje în plus.
Această modificare nu va avea desigur impactul imediat, dar va duce la apariția de unități de reproducție și astfel se va diminua importul de purcei în viu în perioada următoare.
Este acuzat Guvernul actual pentru politica de acum șase ani, când s-au finanțat unități mari de prelucrare și abatorizare, în loc să se încurajeze unitățile mici, care să deservească anumite zone.
Ca urmare a acelor decizii, s-au finanțat capacități imense, care, acum, în contextul crizei economice, nu mai au puterea financiară să importe materie primă și nu pot funcționa la capacitatea prevăzută, iar ca să nu lucreze în pierdere, mai bine stau închise. Având aceste date și informații, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a luat decizia, în 2010, de a nu mai finanța prin Planul național de dezvoltare rurală crearea de unități noi de prelucrare, ci doar modernizări.
La punctele 7, 8, este acuzat ministerul pentru problemele din sectorul sanitar veterinar tocmai de cei care au scos ANSVSA din subordinea și chiar din coordonarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale...
## Domnule ministru,
Vă rugăm frumos să finalizați. Aveți 40 de minute. Știu că aveți emoția funcției dumneavoastră noi, dar aveți 40 de minute la început și la finalul moțiunii simple și o să vă rog frumos să încheiați.
O să încerc să închei. Mai citesc câteva dintre răspunsuri. ...pentru a nu avea niciun control asupra activității acestuia. Este drept că, fiind în același Guvern, ar trebui să fie o colaborare între instituții, ceea ce și există, dar în cazul de față MADR nu poate face o politică pe un sector pe care nu este responsabil. De aceea, vă prezentăm câteva informații de la ANSVSA, ele sunt înscrise în răspuns, am să trec peste ele, pentru că sunt complete.
Aș vrea doar câteva chestiuni legate de punctul 9 din moțiune.
În conformitate cu art. 1 din Regulamentul Comisiei Europene nr. 691/2009, „începând cu data de 16 octombrie 2009, statele membre pot plăti fermierilor avansuri de până la 70% din plăți în funcție de cererile depuse în 2009 în condiția finalizării verificării condițiilor de eligibilitate în conformitate cu art. 20 din Regulament”. Astfel, pentru a veni în sprijinul fermierilor – și accentuez acest lucru – APIA a efectuat pentru prima dată de la înființare, în perioada 16.10.2009–1.12.2009, plăți în avans către solicitanții plăților pe suprafață în valoare de 310 milioane euro pentru aproximativ 70% din fermieri și o suprafață de circa 6.000.700 de hectare.
În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (2) din Regulamentul nr. 73/2009, plățile se fac în cel mult două rate pe an, în cursul perioadei care începe de la 1 decembrie și se încheie la 31 iunie a anului calendaristic următor.
Pentru a veni în sprijinul fermierilor, Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură a încheiat convenții tripartite între APIA, bănci, FGCR, tocmai pentru a veni în sprijinul fermierilor. Obiectul acestor convenții este facilitarea accesului la credite a beneficiarilor schemelor de sprijin pe suprafață pentru desfășurarea activităților curente.
Obligația care revine Fondului de Garantare a Creditului Rural este aceea de a încheia cu băncile o convenție-cadru plafon de garantare, prin care acestea garantează până la 50% din valoarea creditelor acordate de băncile creditoare. Din câte vedem, suntem acuzați că s-a creat un instrument util pentru finanțarea agriculturii.
Sunt răspunsurile date la toate punctele. Aș vrea doar să fac câteva precizări referitoare la propunerile formulate în moțiune.
## Mulțumesc, domnule ministru.
N-aș vrea... pentru că azi e Sfânta Marie, suntem toleranți, nu citim regulamentul, ați epuizat timpul regulamentar, dar sunt convins că veți vorbi și la sfârșit.
Domnul Mircea Toader a spus că din mărinimia Domniei Sale și a Partidului Democrat Liberal mai are ceva în buzunar, câteva minute, pe care vi le acordă la sfârșit.
Doamnelor și domnilor,
Conform celor prezentate de președintele Camerei Deputaților, vă citesc colegii care s-au înscris în numele grupurilor parlamentare la dezbaterea moțiunii simple:
– din partea Partidului Democrat Liberal, domnul Stelian Fuia, domnul Avram Marian, domnul Banu Mihai, domnul Giurgiu Mircia și domnul Tinel Gheorghe;
– din partea Grupului social-democrat, domnul profesor, domnul deputat Antochi, domnul Marian Ghiveciu, căruia îi spun și La Mulți ani! și tuturor celor care poartă numele de Maria și Marian, astăzi, pentru că este o zi mare, domnul deputat Neacșu;
– din partea Partidului Național Liberal, domnul Pavel Horj; de la independenți, domnul deputat Valeriu Steriu;
– din partea deputaților mai independenți decât independenții, domnul deputat Zoicaș și domnul deputat Munteanu.
Cred că am spus tot ceea ce s-a înscris la secretariat. Are cuvântul domnul Stelian Fuia în numele Partidului Democrat Liberal.
Domnule deputat, vă reamintim, grupul dumneavoastră are 19 minute, dar la mai mare, cum a spus și colegul, mai luăm de la unul, mai punem la altul, știți cum e...
Domnule președinte de ședință,
În primul rând vreau să constatați că dezbaterea de astăzi a moțiunii este ieșită din regulament. Am ieșit din termenul legal de dezbatere a moțiunii. Termenul era ieri, ultima zi. A fost programată în ședința de ieri, nu ați susținut-o. S-a închis ședința, s-a epuizat ordinea de zi pentru ieri. Ce facem astăzi? Suntem în afara cadrului regulamentar. Dar, fiind o problemă de agricultură importantă, am zis s-o dezbatem, prin bunăvoința grupurilor parlamentare. Bun!
Domnule deputat, fiind în a opta zi a calendarului bisericesc, știu că milostivenia aparține Partidului Democrat Liberal și o păstrăm...
Așa am gândit și noi, fiind Sfânta Maria astăzi...
Poate faceți și pentru ceilalți din Partidul Social Democrat și din poporul român, să-i mai ajutați din când în când. Dar vă rugăm frumos să acordați minutele pentru dezbaterea moțiunii simple.
## Bun!
Domnule președinte, Stimați colegi,
Pentru că moțiunea simplă depusă de PSD poartă un nume, am considerat că și răspunsul meu trebuie să aibă un nume și o să-i spun simplu „Socrul, socrul PSD-ului”.
Am apreciat calitatea moțiunii după cum am văzut cine sunt primii semnatari: Ponta, Năstase, Hrebenciuc. Primii trei agricultori ai țării. De-abia pe la poziția a patra apare domnul Surdu, cu surprindere, și m-am întrebat de ce.
Stimate coleg, v-a fost jenă s-o semnați ca prim-semnatar, ca specialist în agricultură? Pentru că mie, unul, mi-ar fi fost jenă s-o semnez, fiind o copie, în mare parte, a moțiunii pe care ați depus-o în mai.
Stimați colegi care ați copiat moțiunea din luna mai, probabil că încă nu v-ați împăcat cu gândul că domnul Ponta este președintele PSD-ului, iar socrul domnului Ponta și al PSD-ului a fost cel mai longegiv ministru al agriculturii...
Din sală
#70817Longevivule!
Deci ați condus 11 ani agricultura României, dintre care socrul dumneavoastră patru-cinci ani. Socrul PSD-ului a fost ministru din 2008 mai mult decât ministrul Dumitru și a lăsat ministerul cu datorii de 1,8 miliarde de lei, pe care ministrul Dumitru le-a plătit din bugetul acestui an.
Ca să analizăm un pic textul moțiunii, stimați primsemnatari ai moțiunii, doresc să vă întreb: în cei 15 ani de guvernare PSD a agriculturii, în câți ani ați obținut 7 milioane de tone de grâu producție în România?
Din sală
#71383Când a fost Tabără!
## **Domnul Stelian Fuia:**
Când ați finanțat dumneavoastră tratamentele fitosanitare la cereale în cei 15 ani de guvernare PSD a agriculturii? Din cunoștințele mele de fermier, s-au finanțat tratamentele la sămânță, și nu la întreaga suprafață de cereale.
Când ați asigurat dumneavoastră motorina pentru uscat cerealele în anii de guvernare pe care i-ați avut, că eu nu-mi aduc aminte?
În anii în care ați guvernat agricultura, când ați irigat 1,5 milioane de hectare despre care faceți vorbire aici? Nici într-un mandat de patru ani nu ați irigat 1,5 milioane de hectare!
Faceți vorbire despre plățile întârziate ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru penalitățile din 2009. Sunt penalități pentru că dumneavoastră și socrul dumneavoastră nu le-a plătit la timp, în 2009, și ni le-am asumat noi, în 2010, pe acest buget.
## Asta o să vă placă.
Deci faceți vorbire de crescătorii de porci și de carne de porc și de centre de profit și aș vrea să vă întreb: în mandatul domnului Sârbu, câți purcei au fost cumpărați din România, sau cumva, odată cu Guvernul Boc, fermierii au spus nu mai cumpărăm purcei din România, ci îi importăm? Că dumneavoastră ridicați aceste probleme.
Este cumva Guvernul Boc vinovat că a făcut plăți în avans la APIA în sprijinul fermierilor români? Este obligația ministerului, cumva, să plătească taxele fermierilor, ale asociațiilor către organizațiile europene sau este obligația fermierilor să le plătească?
Plângeți că o mare parte din grâu a fost vândut la un preț foarte mic.
Stimați colegi semnatari, vremurile de prețuri fixe au apus de mult. Acționăm pe o piață liberă, iar dacă dumneavoastră cumva știați ce gândește Putin, că va interzice exportul de grâu rusesc, trebuia să ne spuneți și nouă, și fermierilor, că aveți mai multe legături cu partea estică.
Și nu am să continui cu aceste întrebări, pentru că problemele dumneavoastră au primit răspuns în mai, la moțiunea precedentă, pe care ați copiat-o, și aș deveni penibil să copiez răspunsurile din mai.
Dar principalul răspuns la moțiunea din mai și la cea pe care ați copiat-o este că dumneavoastră ați condus acest minister 11 ani, iar socrul dumneavoastră patru-cinci ani și cred că ați greșit „andrisantul” moțiunii simple.
Mulțumesc, domnule deputat. Sunteți emoționat, am observat acest lucru.
Ați consumat nouă minute din minutele Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.
Are cuvântul domnul deputat Antochi, în numele Grupului parlamentar al PSD+PC.
Domnule președinte de ședință, Doamnelor și domnilor deputați, Domnule ministru Valeriu Tabără,
Chiar dacă între depunerea moțiunii pe agricultură și dezbaterea acesteia a fost schimbat ministrul agriculturii, problemele complexe și grave cu care se confruntă producătorii agricoli au rămas, îngreunând, din acest punct de vedere, încă de la început, mandatul domnului Valeriu Tabără, cu care, până de curând, împărtășeam în cadrul Comisiei pentru agricultură cam aceleași îngrijorări în legătură cu starea actuală a agriculturii.
Vă mărturisesc că după optimismul intervenției dumneavoastră reiese că, în foarte scurt timp, v-ați schimbat părerea despre această stare a agriculturii și nu-mi rămâne decât să vă doresc succes pentru ca împreună cu echipa din cadrul ministerului să îmbunătățiți starea agriculturii și a producătorilor agricoli din România.
Sigur că această situație are rădăcini mai vechi, în numeroasele experiențe păguboase, făcute la scară națională de unii politicieni așa-ziși reformiști, care s-au întâlnit în viața lor cu agricultura doar în farfurie.
Dar vă invit astăzi să discutăm despre ce s-a întâmplat în acest an în agricultură, an pe care îl considerăm, din punctul de vedere al producțiilor și situației economice, un an compromis. Nu trebuia să fim mari specialiști în prognoze economice pentru a anticipa încă de la începutul anului că starea fără precedent de grea a agriculturii se va înrăutăți și mai mult în condițiile în care, pe de o parte, s-au suspendat subvențiile anuale de 3,3–3,7 miliarde de lei care s-au acordat în perioada 2007–2009 pe baza negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană, iar pe de altă parte, pentru că nu s-au prevăzut și deci nu s-au alocat niciun fel de resurse pentru înlocuirea formelor de ajutor acordate până la sfârșitul anului trecut.
Vă amintiți, desigur, stimați colegi, cât de mult am insistat la aprobarea bugetului pentru 2010 să suplimentăm bugetul Ministerului Agriculturii cu cel puțin restanțele pe care acesta le avea față de producători. Dar dumneavoastră ați respins acest amendament. Chiar dacă atât Președintele României, domnul Traian Băsescu, la depunerea jurământului de credință în Parlament, cât și domnul prim-ministru Emil Boc al IV-lea, la învestirea Cabinetului au declarat ca un obiectiv prioritar modernizarea spațiului rural, nu puteam să nu constatăm că în lipsa unor strategii adecvate are loc o continuă și accelerată degradare a agriculturii, a spațiului rural în general, în care trăiește aproape jumătate din populația țării și ceva mai mult de jumătate din populația care participă la vot.
Mulțumesc, domnule deputat.
Din partea Grupului parlamentar al PNL are cuvântul domnul Horj Pavel.
Domnule deputat, aveți cuvântul.
Vă mulțumesc că mi-ați pronunțat corect numele, domnule președinte de ședință.
Doamnelor și domnilor deputați,
Domnule ministru, felicitări pentru numire!
Nu aș dori să intru într-o polemică sterilă, apropiată unei ședințe de analiză-bilanț a unei întreprinderi agricole de stat de demult, însă sunt câteva chestiuni de principiu pe care aș dori să le exprim, pentru că Grupul parlamentar al PNL dorește să vă fie de folos în mandatul pe care îl începeți și pentru care noi vă urăm succes.
Am încercat să descifrăm puțin afirmațiile care s-au făcut în spațiul public de către domnul președinte Băsescu sau de către domnul prim-ministru Boc, pentru că știm că afirmațiile Domniilor Lor se răsfrâng asupra tuturor ramurilor economiei naționale.
Alaltăieri, domnul președinte Băsescu se referea la reducerea drastică a bugetelor. Din experiența politică am reușit să acumulăm faptul că atunci când în materie de austeritate bugetară domnul președinte Traian Băsescu strănută, domnul prim-ministru Emil Boc face pneumonie.
În aceste condiții, și pentru că domnul președinte Băsescu a folosit pluralul, suntem îndreptățiți să credem că bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu a fost exclus din acest eșantion.
Aș mai vrea să am o intervenție, domnule ministru, vizavi de faptul că ați spus că începând cu 2010 România nu mai poate să acorde ajutoare de stat. Nu este întru totul real, pentru că fiecare țară din Uniunea Europeană are anumite sume pe care poate să le folosească și aș dori să vă exemplific aici o declarație a domnului președinte Sarkozy, care spune că bugetul pentru agricultură va fi suplimentat cu 800 de milioane de euro.
În altă ordine de idei, domnule ministru, am făcut parte – și am fost onorat – împreună cu dumneavoastră dintr-o delegație care a fost primită de Ministerul Agriculturii și asociații cu profil agricol din Spania. Ați primit și dumneavoastră, alături de mine, această revistă a Asociației ASAJA, cea mai mare asociație de producători agricoli din Spania. Și aici se discută de ajutoare și credite cu dobândă subvenționată între 50 și 2 milioane de euro.
Nu în ultimul rând, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, domnul ministru Dumitru, predecesorul dumneavoastră, s-a întâlnit cu ministrul agriculturii din Ungaria. Ministrul agriculturii din Ungaria i-a spus printre altele că niciuna dintre subvențiile care sunt în Ungaria nu vor fi reduse. Consecința acestui fapt, în varianta în care în România toate subvențiile de la bugetul de stat au fost tăiate, va fi ușor de urmărit în prețul produselor și în proveniența lor. Am aici un ambalaj, domnule ministru, al unei cutii de lapte care e cel mai ieftin și se vinde în Carrefour și în toate supermarketurile, vedem aici țara de origine: Ungaria. Spre deosebire de un ambalaj al unui litru de lapte din Franța, dintr-o regiune din sudul Franței, regiunea Augverne, undeva în Masivul Central, unde Camera agricolă regională a impus ca pe fiecare ambalaj să se scrie: „Produs de exploatațiile din regiunea noastră, colectat și condiționat în Franța”. Apoi, sunt alte elemente pe care le stipulează ambalajul, respectiv indicația și recomandarea ca laptele să fie ales numai din regiunea respectivă, fiind un act cetățenesc, „alegerea laptelui de aici este și un act ecologic și alegerea acestui lapte este un act economic”. Nu doresc să mai intru în detalii, am un ambalaj și din Austria, unde este inscripționat clar că laptele este produs în Austria și, în general, cel mai ieftin lapte aparține țării de origine.
Domnule deputat, am rugămintea să finalizați, ca și doamna deputat Lucia Varga să poată lua cuvântul. Fiți liberal până la sfârșit.
Un minut și promit că închei.
Administrația Națională de Îmbunătățiri Funciare aruncă milioane de euro pe aparate de aer condiționat, fax-uri, copiatoare, papetărie sau rechizite de birou, conform datelor despre achiziții publice de pe site-ul instituției. Și aș mai dori, în încheiere, domnilor, să vă aduc la cunoștință că această agenție, asupra căreia ministerul are o tăcere suspectă pentru că, după cum știți, din APIA sau la APIA s-au făcut reduceri, despre ANIF sau despre Agenția Domeniilor Statului nu se spune nimic, această agenție beneficiază de 21 de sporuri. Aș dori numai să le enumăr: spor pentru vechimea în muncă, pe care îl înțelegem, dar avem spor de fidelitate pentru activitatea de îmbunătățiri funciare, spor de conducere și coordonare, spor pentru utilizarea a cel puțin unei limbi străine, spor pentru orele lucrate suplimentar peste programul normal, spor de ecran, spor pentru condiții penibile, spor de mobilitate, spor de confidențialitate, spor pentru complexitatea muncii, spor pentru exercitarea unei funcții suplimentare, spor de toxicitate, spor de merit, spor pentru persoane desemnate să conducă efectiv și permanent activitatea de transport persoane și marfă, spor pentru timpul lucrat în cursul nopții, spor pentru condiții grele de muncă și periculoase, spor pentru exercitarea unei funcții suplimentare, spor pentru orele lucrate suplimentar peste programul normal de lucru și spor pentru repaus săptămânal neefectuat în zilele de sâmbătă și duminică – mai am două, trebuie să le termin și pe acestea –, spor pentru repausul săptămânal acordat cumulat sau suspendat și sporul de mobilitate. Dacă neajunsurile din agricultură aparțin, să zicem, tuturor predecesorilor dumneavoastră, iată doar câteva dintre elementele pe care le putea rezolva domnul Dumitru prin încheierea unui nou contract colectiv de muncă.
Dacă îmi permiteți, în încheiere, aș dori să îi spun că vizavi de Programul Național de Dezvoltare Rurală, dintre cele 49 de măsuri, sunt operaționale numai 12, iar dintre cele care sunt implementate de către Autoritatea de Management 5, una ar trebui s-o eliminăm, Măsura 143 – știți, domnule ministru, că 120 de milioane nu mai există, iar pentru cele 10 miliarde de euro puse la dispoziția României de către Uniunea Europeană au fost aprobate 13.467 de proiecte, la data de 31 august, cu o valoare de 2,9 miliarde de euro. Suma efectiv plătită până la această dată este de 776 milioane euro, adică 9%. Simplificați procedurile de plată, măcar pentru cele 2,3 miliarde de euro, introducându-le în economia națională, și puteți asigura creșterea produsului intern brut aproximativ cu aceeași sumă, adică 2%. Este, de fapt, ceea ce-și dorește Guvernul, nu?
Vă mulțumesc, domnule deputat.
Din expunerea dumneavoastră e mai bine să lucrezi în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, decât să fii parlamentar, la câte sporuri au.
Dau cuvântul, din partea Grupului deputaților independenți, domnului Valeriu Steriu.
Domnule Steriu, aveți cuvântul.
Veniți cu tot cu laptop? Nu știu dacă în agricultură laptopurile sunt utile, poate arați mai repede cu ele?
Mulțumesc.
Am adus laptopul pentru că voi folosi chiar și date din internet.
Domnule președinte de ședință,
Domnule ministru Valeriu Tabără,
Doamnelor și domnilor deputați,
Am ascultat cu atenție textul moțiunii simple înaintate de colegii de la Partidul Social Democrat și Partidul Conservator.
Sunt unele aspecte cu care pot fi de acord, dar sunt și foarte multe inadvertențe. Așa cum se menționează în moțiune, agricultura din România ar fi putut avea o șansă în anul 2010, dar cum orice agricultor știe, anul pe care l-am avut de recoltat în acest an a fost anul care s-a cultivat în anul 2009. Aratul și semănatul din 2009 au generat recolta din acest an, iar în 2009 a fost un alt ministru decât domnul ministru Mihail Dumitru, cel căruia i se solicită astăzi demisia. Și, cum în acest moment agricultorii din România se pregătesc să recolteze ceea ce au cultivat în primăvară, bilanțul anului agricol actual îl putem face abia în anul 2011. Este însă un foarte bun moment de bilanț aici în Parlament pentru anul 2009. Și pentru că suntem în secolul XXI și putem profita de computer, de memoria internetului, am să încerc să vă reamintesc câteva dintre declarațiile făcute agricultorilor sau presei în 2009 de către ministrul agriculturii din 2009, ministrul desemnat de PSD. Astfel, la Galați, în 25 aprilie 2010, legat de plățile la hectar pentru anul 2009 se face următoarea declarație: „Demersurile făcute la Bruxelles pentru suplimentarea sumei pentru plata la hectar au fost, inițial, de 44 de euro, cât doream să mai dăm la hectar. Până la urmă s-a ajuns la un compromis de 35 de euro pe hectar”, a spus ministrul. Întrebat de când se va aplica această măsură, ministrul a spus că abia încep să fie făcute aceste demersuri, scriptice, în acest sens. „Eu am obținut doar acordul verbal la Consiliul de miniștri la care am fost și probabil că vom termina după ce aceste demersuri vor primi avizul scris de la Bruxelles. Putem să efectuăm atunci și plățile. E mult mai simplu și mult mai ușor, pentru că se va da în completare. La ora actuală această procedură este în recunoaștere de completări, de cereri, e mult mai ușor”, a spus ministrul agriculturii.
Mulțumesc, domnule deputat.
N-am știut la început dacă sunteți la guvernare sau în opoziție. Pe final am realizat. Totuși, mai devreme sau mai târziu, va apărea și moțiunea simplă inițiată de parlamentarii guvernării, după cum observ în discursul dumneavoastră.
Are cuvântul domnul deputat Avram Marian, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.
Iertați-mă, era domnul Munteanu, dar îi dau cuvântul după aceea.
Îmi cer scuze, emoția, pentru prima dată, de Sfânta Maria mai greșesc și oltenii câte o dată. Asta este!
## **Domnul Marian Avram:**
Domnule președinte de ședință, Domnule ministru,
Stimați colegi deputați,
Această moțiune simplă pe tema agriculturii depusă de PSD nu mai trebuie discutată dacă se dorește demiterea domnului ministru Mihail Dumitru, pentru că acest lucru s-a întâmplat la remanierea de săptămâna trecută. Dacă această moțiune își dorește aducerea în discuție a problemelor agriculturii, acum, la începutul unui nou an agricol, atunci merită discutată și dezbătută.
Merită discutat de ce am ajuns în această situație și ce răspundere are clasa politică pentru întârzierile și importurile masive de produse alimentare pe piața românească.
Stimați colegi,
Situația actuală a agriculturii are la bază decizii și acțiuni politice greșite și aș enumera câteva: fărâmițarea exploatațiilor agricole, începută prin Legea nr. 18, modul cum s-a făcut împroprietărirea, distrugerea sistematică a fermelor și a adăposturilor zootehnice și, implicit, scăderea dramatică a efectivelor de animale, distrugerea bazinelor legumicole și a serelor, distrugerea sistematică a sistemului național de irigații.
Și vă întreb: are PSD-ul vină pentru falimentul agriculturii? Au deciziile PSD-ului o contribuție la starea agriculturii românești? Eu cred că da. Eu cred că întreaga clasă politică are vină pentru că starea agriculturii românești în acest moment este în pragul falimentului.
Uităm foarte repede că anii de guvernare PSD au dus la falimentul agriculturii românești, a fundamentului agriculturii românești și vorbesc aici despre fermele agricole și despre sistemul de irigații.
## Domnilor secretari,
Domnule președinte de ședință,
Vă rog frumos, galeria PSD-ului să-și ia medicamentele.
Am fi dorit și noi un buget mai bun pentru agricultura românească...
Domnule deputat, nu conversați cu sala. Nu aveți voie.
Nu, discutam cu dumneavoastră.
Nu fiți emoționat.
Am fi dorit și noi un buget mai bun pentru agricultura românească, dar pe când discutam bugetul pe 2010, PSD obținea, prin moțiune de cenzură, căderea Guvernului Boc. Și aș vrea să spun un moment important: Comisia pentru agricultură, în unanimitate, a propus și a aprobat un buget suplimentar pentru agricultură de 2,1 milioane de lei, asta înseamnă aproximativ 500 de milioane de euro. Am avut și acceptul prim-ministrului, dar, din păcate, domnul fost ministru Sârbu a uitat să obțină, prin notificări din timp, și vorbesc aici de 2009, acceptul pentru sistemul de plăți național.
Se puteau obține în bugetul pe 2010 acești bani dacă domnul ministru Sârbu ar fi făcut demersurile necesare și în timp, în 2009, pentru schema națională de plăți.
De asemenea, vreau să vă spun că în toate discuțiile pe care le-am avut la comisie nu a ținut cont de recomandările colegilor bine intenționați, pentru bunul mers al agriculturii.
Uităm, în raportul și în moțiunea simplă pe agricultură, când raportăm producțiile, că anul 2010 a fost influențat de inundații și ploi abundente, și în toate zonele țării pierderile agricole au fost cauzate și de calamitățile agricole.
Aș face referire și la sectorul apărării sănătății animalelor. Asociațiile de fermieri au acceptat efectuarea acțiunilor sanitar-veterinare cu medici veterinari abilitați, suportând manopera acțiunilor. De fapt, a fost o discuție între medicii veterinari concesionari care intrau în fiecare gospodărie și cei care sunt abilitați, datorită măsurilor de biosecuritate, să intre în fermele și exploatațiile agricole profesionale. Și asociațiile de fermieri au fost cele care au cerut să-și facă acțiunile sanitar-veterinare din planul strategic cu medici veterinari din unitățile proprii.
În continuare, însă, examenele de laborator și produsele biologice sunt suportate de la bugetul de stat, prin ANSV.
De asemenea, fermierii au acceptat ca identificarea în fermele de suine să nu se mai facă individual, cu crotalii auriculare, ci identificarea să se facă pe lotul de animale. Economiile la bugetul de stat au fost de 3,7 milioane de euro.
Se trece cu vederea, de asemenea, un succes al serviciilor sanitar-veterinare și al crescătorilor de animale. Comisia Europeană, săptămâna trecută, prin DG Sanco, a considerat că este permis comerțul intracomunitar cu carne de porc. Problema este ca fermele românești să fie competitive, și au la dispoziție piața internă europeană.
Domnule deputat, mulțumesc.
Are cuvântul domnul deputat Munteanu, se pregătește domnul deputat Zoicaș.
Domnule președinte de ședință, Domnule ministru,
Stimați colegi,
Doresc mai întâi să-i urez succes și mai ales mult noroc domnului profesor Tabără în funcția de ministru și poate va reuși ceea ce nu s-a reușit până în prezent, adică legi bune și bani pentru agricultori. Mi-aș dori enorm acest lucru.
Regret să constat, așa cum de altfel și dumneavoastră, dacă priviți sala, o să vedeți, ce prezență avem, asta, într-un fel spune și care este judecata noastră despre ce înseamnă agricultură sau tratamentul pe care-l oferim agriculturii.
Vă felicit pe cei care sunteți aici și nu sunteți agricultori, dar, așa cum spunea domnul deputat Antochi „Fiecare se duce în bucătărie acasă, obligatoriu”. Vă felicit!
Păcat că nu înțelegem cu toții ceea ce spunem de mult timp, noi, politicienii, mai ales în momentele de campanie electorală, mai ales în momentele în care îi atragem pe cei care locuiesc în mediul rural cu voturile către noi, de la orice formațiune politică și orice culoare, nu are importanță. Deci, repet, nu înțelegem că agricultura rămâne încă nu știu câți ani, dacă vom înțelege, singura șansă să scoatem România din groapa în care este. Dacă nu vom înțelege acest lucru, va fi din ce în ce mai greu pentru români.
Acum, doar câteva rânduri dintr-un editorial al unui redactor-șef de la o revistă de specialitate, nu contează dacă-i spunem numele, „Profitul agricol”, George Ostroveanu, cuvinte care după părerea mea sunt valabile pentru toate guvernele de după 1989 și sunt, dacă vreți, o sinteză, pentru că timpul meu e limitat, a ceea ce înseamnă fără cifre agricultura astăzi. Iată ce spune: „Problema care rămâne nu este doar sărăcia bugetară și nici ploile abătute de Dumnezeu, ci – subliniez – lipsa de direcție în politica agricolă pe care o conduc vremelnic unii miniștri. Ne duc ei spre modelul european de fermă familială, ori spre modelul ruso-ucrainean? Ecuația pe care trebuie să o rezolve nu este una economică, ci una socială. În satele românești trăiesc câteva milioane de oameni, jumătate dintre români, dacă stăm să ne gândim, săraci lipiți pământului. Cum îi ajută pe agricultori să aibă de unde să plătească taxe și impozite cei care fac legi pentru ei? Bun. Au acceptat să se taie subvențiile. Mă refer la miniștri. Dar mai departe ce-i de făcut? Ce electroșocuri financiare vor aplica pentru resuscitarea afacerilor în agricultură? Asigurări pentru calamități naturale n-au putut să ofere. Nici măcar finanțări. Motorina ieftină rămâne încă o speranță. Oamenii au strâns bonurile de la pompă.
Mulțumesc, domnule deputat. Domnul Zoicaș, aveți cuvântul. Se pregătește domnul Ghiveciu Marian.
Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte, Domnule ministru, Stimați colegi,
Pot să afirm că toți recunoaștem că agricultura țării noastre este într-un mare impas, precum și faptul că aproape toți recunoaștem că singura salvare a României este tot agricultura. Dar acest lucru nu va fi posibil decât cu o voință politică unanimă și cât mai rapid. De ce spun acest lucru? Pentru că acest sector nu ni l-a luat nimeni. Singurul lucru pe care nu l-au vrut a fost agricultura. Toți și-au luat precum: cimentul și o bancă, petrolul și o bancă, gazele naturale și o bancă, telecomunicațiile și o bancă, metalurgia și etc. Agricultura nu doresc să o ia. Este singurul loc unde vor să ne dea. Să ne dea produsele lor agricole din țările lor, prin rețelele lor de supermarketuri. Eu nu sunt în măsură să dau lecții, dar știu ce înseamnă să asuzi lucrând pământul. Și vreau să spun că aici este vorba despre o problemă de patriotism și ne găsim într-o situație în care nu ne putem ajuta decât singuri.
Până nu rezolvăm unele probleme precum problema cadastrului, problema composesoratelor, problema camerelor agricole, problema creditării, a modului de acordare a subvențiilor, sancțiuni pentru cei care și le însușesc ilegal, problema desfacerii produselor agricole de la țărani, vom fi departe de a avea o lege a agriculturii eficientă.
Nu știu ce rezultat va avea această moțiune, dar aș dori ca pentru rezolvarea acestei probleme de interes național,
rolul principal să-i revină Parlamentului și să facem o lege pe care s-o punem pe masa Guvernului, care doar s-o pună în aplicare.
Aș încheia, stimați colegi, amintindu-vă că aici am pus mâna pe Biblie și am jurat toți pentru bunăstarea poporului român. Să nu uităm acest lucru!
Vă mulțumesc.
Mulțumesc, domnule deputat.
Are cuvântul domnul deputat Ghiveciu, din partea Grupului Partidului Social Democrat și Partidului Conservator.
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați,
Istoria agricultorului român a demonstrat că acest important segment al populației a fost acela care a imprimat țării cea mai mare stabilitate. Agricultorii, acești țărani români, au funcționat ca o soluție-tampon absorbind toate relele societății, pe care apoi le-au purificat ca un filtru, prezentând lumii și țării o față permanent proaspătă.
La țară s-a născut agricultura, acel tunel prin care omenirea a intrat în civilizație. S-a demonstrat, în ultima perioadă, că atunci când Guvernul Boc nu mai vrea să aibă națiune, își distruge agricultorii. Ceea ce a rămas în agricultură în urma guvernării Boc este un organism ciuntit, fără cap și fără picioare, care nu are cum să mai supraviețuiască.
Un asemenea lucru foarte grav s-a întâmplat în România odată cu instalarea Guvernului Boc la putere. Astăzi, producătorii agricoli nu mai au cordonul ombilical care îi leagă de pământ, și anume, subvenția, care trebuia să fie asigurată și notificată de Guvernul Boc. S-a reușit, în foarte puțin timp de guvernare Boc, ca un blestem să atingă țărănimea din România, și aceasta să fie condamnată la neputință, la disperare și inactivitate. Acești oameni minunați au ajuns să se uite la soarele care le dă căldura, la cerul care le dă ploaia și la pământul ca untul, gândind că frumoasele producții și neasemuita pâine le-ar fi putut obține dacă acest Guvern Boc s-ar fi gândit să-i ajute cu câteva procente din subvențiile primite de agricultorii din celelalte țări ale Uniunii Europene.
În aceste condiții create de Guvernul Boc pentru agricultură, cu cât înaintăm spre sfârșitul anului 2010, cu atât mai mult am senzația că ne apropiem de sfârșitul lumii. Nu știm dacă pronosticurile vrăjitorilor lumii vor fi confirmate, știm însă sigur că evoluția agriculturii românești, dacă va exista Guvernul Boc, va însemna un adevărat sfârșit în spațiul nostru.
Numărul șomerilor va crește, iar consumul se va reduce drastic. Astfel de performanțe ale Guvernului Boc sunt greu de găsit printre statele lumii. Mii de oameni suferă de foame în fiecare comună a țării și în fiecare oraș, când România, prin suprafața agricolă și calitatea solului, ar putea hrăni 80 de milioane de suflete. În condițiile în care peste 40% din populația țării este ocupată în agricultură, eșecul politicii Guvernului Boc în acest domeniu afectează grav economia țării. Lipsesc strategiile coerente, lipsește competența de a propune și folosi soluții moderne, eficiente și bine fundamentate.
Mulțumesc, domnule deputat.
Ați creat rumoare în Grupul Partidului Democrat Liberal. Văd că sunt plini de emoție distinșii mei colegi, atâția câți mai sunt în sală.
Are cuvântul doamna deputat Varga Lucia, se pregătește domnul deputat Banu Mihai.
## Stimați colegi,
Domnule ministru,
Politica în domeniul agriculturii a Guvernului Boc a fost un eșec. Dovadă este și recunoașterea de către majoritatea PDL–UDMR a acestui lucru, prin remanierea ministrului Dumitru și numirea unui alt ministru.
De altfel, Ministerul Agriculturii a practicat o politică în spatele unor uși închise, fără să-și asume coerent și transparent politici în domeniul agriculturii.
Un astfel de exemplu este și politica în domeniul promovării sau nu a organismelor modificate genetic în România. În urmă cu șase luni, 78 de deputați și senatori am semnat împreună o inițiativă legislativă pe care am depus-o în Parlament, privind interzicerea pe o perioadă de cinci ani a organismelor modificate genetic.
Vă informez, stimați colegi, că nici până în acest moment Ministerul Agriculturii nu a transmis un punct de vedere favorabil sau nu inițiativei noastre legislative, astfel încât s-o putem dezbate. Acesta a fost ritmul de lucru la Ministerul Agriculturii. Sper ca noul ministru să aibă curajul să-și asume public dacă este un susținător al unei agriculturi tradiționale, sănătoase pentru populație și apreciată în Europa sau este un susținător al cultivării organismelor modificate genetic în România, de fapt un susținător al marilor companii care vor să transforme România într-un loc de experiment.
Sper, domnule ministru, să ne dați un punct de vedere inițiativei noastre legislative, să nu trebuiască să mai așteptăm încă șase luni pentru a putea dezbate un act normativ pe care l-au inițiat 78 de deputați.
Vă mulțumesc.
Mulțumesc, doamnă deputat. Domnul deputat Banu Mihai. Se pregătește domnul deputat Neacșu.
## **Domnul Mihai Banu:**
Domnule președinte de ședință, Doamnelor și domnilor colegi, Domnule ministru Valeriu Tabără,
Am în mână un document, de fapt am două documente. Un document intitulat... este vorba de textul moțiunii simple, și al doilea document, „Solidaritate pentru dezvoltare, soluții de relansare economică și creare de locuri de muncă”.
Citind aceste documente constatăm un lucru: că la dumneavoastră moțiunile sunt scrise de profesioniști. Trebuie să recunosc, conținutul are suficiente informații reale, iar acest document este scris de diletanți.
Concluzia: profesioniștii în partid stau în opoziție, diletanții scriu programe și ajung miniștri. Și am să vă dovedesc că așa este.
Am aici, în acest document „Program de modernizare a satului românesc”. Ia uite cum își propun acești domni să modernizeze statul românesc.
Ai dumneavoastră, cei pe care probabil vreți să-i numiți miniștri.
„Sprijin financiar nerambursabil de 15% din valoarea totală a tranzacției pentru cumpărarea de către tinerii fermieri de terenuri agricole până la 50 de hectare”.
## Domnilor colegi,
Nu știți că există o politică agricolă comună și că o asemenea normă nu există în Politica Agricolă Comună? Că este inventată de acești oameni care nu știu?
Mai aveți aici o altă chestiune foarte gravă: mai acordați și cu titlu gratuit vreo 20 hectare de pământ din Insula Mare a Brăilei, din Lunca Dunării. Probabil că vreți să-i duceți pe tinerii fermieri, să-i colonizați în Balta Brăilei, în Balta Ialomiței, Lunca Dunării, așa scrieți dumneavoastră. Asta este dorința dumneavoastră.
Eu nu am niciun interes, domnilor, nici într-un caz.
Mai vorbiți aici de consultanță gratuită.
Domnilor colegi, dumneavoastră ați desființat consultanța, ați dus-o la consiliile județene și, în loc să faceți o Cameră Agricolă, v-am mai spus, ați făcut un dormitor. Oamenii ăștia nu fac nimic, pentru că unui om la cinci comune nu-i ajunge timpul nici pentru deplasare.
Neștiința celor care au scris acest document continuă. Vorbim de nevoia de a face plăți, ca agenția de plăți să facă plăți în contul beneficiarilor, ca și cum astăzi s-ar întâmpla altcumva. Asta este norma, oameni buni! Plățile se fac în contul beneficiarului direct de agenție.
Vă apucați și scrieți alte anomalii.
Mai grav este faptul că doriți ca centrele APIA să le subordonați consiliilor locale. O aberație mai mare ca asta n-am văzut. Deci diletantismul dumneavoastră la acest proiect este, cum să vă spun, de batjocură.
Mai vorbiți aici de camere agricole, parcă nu știți că există un proiect la care au participat și ai dumneavoastră specialiști, pe care îi respect, care spune așa: „Instituția va fi subordonată integral puterii locale, adică consiliilor județene și consiliilor locale”. Nici măcar nu ați studiat noul proiect de lege. Vorbiți de ceea ce aveți astăzi.
Deci, domnilor colegi, va merge această țară și acest minister când diletanții vor sta acasă și profesioniștii se vor duce la minister.
Îi urez domnului profesor Tabără să facă parte, și va face parte, cu siguranță, din categoria profesioniștilor, iar lângă Domnia Sa să ajungă tot profesioniști, nu diletanți.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:**
Mulțumim, domnule deputat.
Are cuvântul domnul deputat Neacșu.
Dacă aveți un dialog între cele două grupuri – de dreapta și de stânga – vă rugăm frumos, Palatul Parlamentului este destul de mare, puteți să dialogați, vă invităm la o cafea în pauza de mâine, în circumscripțiile electorale.
Vă rog frumos să-l ascultați pe colegul dumneavoastră, domnul Neacșu. Poate vă spune ceva interesant. Domnule deputat, aveți cuvântul. Vă rog.
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Stimate domnule ministru,
Domnilor secretari de stat,
## Stimați invitați,
Antevorbitorul meu a citit din nu știu ce hârtie. Din câte cunosc eu, programul nostru de guvernare va fi aprobat în Consiliul Național și în Congresul care va avea loc pe 16 octombrie, deci abia de acum încolo discutăm despre aceste probleme. Celelalte sunt pur și simplu niște documente de lucru.
## Stimați colegi,
Ceea ce anticipam cu toții la momentul croirii Guvernului „Boc IV”, prin introducerea în formula guvernamentală a unor așa-ziși profesioniști neînregimentați politic, s-a adeverit. Aceștia au fost doar niște pioni otrăviți, tocmai buni de sacrificat cu cinism, atunci când momentul a impus-o, pentru o așa-zisă spălare a imaginii unui Guvern care s-a făcut remarcat prin cele mai negre performanțe: aceea de a învrăjbi toate categoriile sociale și profesionale, aceea de a înregistra contraperformanțe economice greu de imaginat, aceea de a face din membrii Cabinetului și din prim-ministrul Emil Boc cele mai hulite și mai controversate personaje din istoria postdecembristă.
Și, pentru a veni la tema zilei, vă rog să-mi permiteți nu recurs la memorie și vă rog să mă însoțiți în acest demers.
Trebuie să recunosc, stimați colegi, în naivitatea mea am crezut că nominalizarea la cârma Ministerului Agriculturii a unui profesionist cu vechi ștate de serviciu la Bruxelles, coroborat cu accederea în onorantul fotoliu de comisar european a unui român, la rândul său fost ministru al agriculturii, vor face ca măcar în acest domeniu lucrurile să meargă bine, românii să aibă pe masă produse ieftine și de bună calitate, fermierii români, arși de soare și bătuți de ploi și uneori de grindină, să nu mai fie și bătuți de soartă, iar satul românesc să depășească imaginea aceea, oarecum idilică, a ulițelor pline de noroi, iarna, și de colb, vara.
Așteptam de la un fost funcționar pe lângă organismele europene o cu totul altă abordare, în spirit european, pragmatic și calculat, obiectiv și eficient. Și chiar dacă lucrând prin țări străine consideram că este cumva de înțeles ca domnul ministru să nu cunoască în amănunt realitățile cu care se confruntă truditorii pământului, am constat cu mare amărăciune că nici pe cele ale zonei de activitate pe care o patronase până atunci nu le stăpânea prea bine.
Vă mulțumesc, domnule deputat. Are cuvântul domnul Mircia Giurgiu.
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Domnule ministru,
Eu o să mă adresez, în primul rând, colegilor din Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, cu care am colaborat foarte bine atât timp cât domnul Valeriu Tabără a fost președintele comisiei.
Știm cu toții că fiecare dintre noi a venit cu problemele pe care le are în teritoriu. Am încercat să le rezolvăm împreună și sunt convins că și din acest moment, în care domnul Valeriu Tabără este ministru, vom putea să rezolvăm mult mai bine.
Așadar, vă propun o colaborare, în continuare, să venim și să încercăm să rezolvăm cât mai repede problemele. Știm că sunt foarte multe nemulțumiri, dar cred că împreună și cu domnul Valeriu Tabără ministru, le vom putea rezolva.
Eu vă mulțumesc și îi doresc succes domnului ministru, iar timpul meu îl acord domnului ministru.
Mulțumesc, domnule deputat.
Are cuvântul domnul deputat Victor Surdu, se pregătește domnul deputat Tinel Gheorghe.
Domnule președinte de ședință, Domnule ministru,
Domnilor secretari de stat și experți din Ministerul Agriculturii,
Doamnelor și domnilor deputați,
Am fost foarte atent și mi-am consumat puterea de recepție la tot ceea ce s-a vorbit aici, tehnic și economic, și am încercat să fiu „surd” la tot ceea ce s-a vorbit aici: politică, istorie – de la Ștefan cel Mare, de la 1990 și până astăzi –, cu atât mai mult cu cât asupra perioadei în care am prezentat textul moțiunii am specificat faptul că în moțiune, astăzi, am scris numai despre situația din 2010.
Sigur că am primit și lecții de agricultură aici, când se pregătește cultura pe 2010, și mulțumim foarte mult. I-aș aminti distinsului domn că în perioada pe care a criticat-o a fost și Domnia Sa secretar de stat în Ministerul Agriculturii.
Am să mă refer, punctual, la câteva lucruri pe care le-a invocat domnul ministru Tabără, pe care îl respect și care cred că va fi greu de înlocuit ca președinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, și sper să nu plece sufocat de la Ministerul Agriculturii, dacă apleacă urechea la neprofesioniști, așa cum ne sfătuia aici un distins coleg.
La grâu, spuneți că s-au făcut 5,6 milioane de tone. Vă spun că diferența între bob numărat de Rompan, care este cel mai interesat în mișcarea fiecărui kilogram de grâu în România, de un milion de tone nu se află în niciun hambar. Se află în magazii sau în podul caselor, pe care raportarea Ministerului Agriculturii nu o poate verifica nimeni, și este grâu, de regulă, nepanificabil.
Doi: spuneți că nu s-au exportat două milioane tone de grâu.
S-au exportat două milioane de tone de grâu, cu acte în regulă. Au avut contracte ferme, au fost obligați să vândă grâul la sub 40 de bani kilogramul, când sub 40 de bani kilogramul înseamnă sub 100 euro pe tonă, iar astăzi, grâul, tot dumneavoastră ați afirmat aici că se apropie de 200 euro pe tonă, și nu găsește nimeni grâu, pentru că Rompan, astăzi, are 800.000 tone grâu cumpărat în toate fabricile de morărit – combinatele de morărit și panificație –, iar diferența până la două milioane tone, cât este consumul anual de grâu în România, noi fiind mâncători de pâine în fapt, dar mai puțin pe hârtie, apropo de evaziunea fiscală, nu găsesc să cumpere grâu.
Mulțumesc, domnule deputat.
Are cuvântul, pe procedură, domnul deputat Corneliu Olar.
Domnule Tinel, știți și dumneavoastră cum e cu procedura asta, câteodată ne omoară.
Domnule președinte, Domnule ministru,
Domnilor colegi,
Vreau să vă explic, oarecum, ceea ce cred eu și ce s-a dezbătut astăzi în Parlamentul României. Cred că, mai mult decât o moțiune, a fost o dezbatere, un bilanț al activității Ministerului Agriculturii, un bilanț la care puteam chema aici și foștii miniștri, nicio problemă, chiar și pe domnul Mihai Dumitru, și pe domnul Sârbu, și pe domnul Cioloș.
Așa că rugămintea mea ar fi: astăzi, procedural, trebuie să decurgă moțiunea, însă cred că ar trebui să ne ducem și noi, că este Sfânta Maria, și să plecăm mai repede, că este tardiv ceea ce discutăm noi astăzi, aici.
Este o vorbă în popor: despre morți, numai de bine! Mulțumesc.
Mulțumesc, domnule deputat, ați fost emoțional! Domnul deputat Cristea, vă rugăm frumos.
Stimați colegi,
Dați-mi voie să salut prezența domnului ministru al agriculturii, colegul nostru, domnul Tabără, și să-i urăm succes. Poate peste un an, sau mai puțin, sau mai mult, să nu mai fim puși în situația să prezentăm o astfel de stare dezastruoasă din România.
Chiar dacă nu era prezentată această moțiune, noi ne întâlnim cu aceste realități în țară și lucrurile chiar așa stau. Moțiunea a vrut să scoată în evidență nu numai dezastrul din agricultură, ca urmare a unei politici în timp, care nu a avut în vedere producția agricolă, ci și umilința la care este supus producătorul și fermierul, așa cum a reieșit din cuvântul colegilor.
Imediat apare poziția ministerului. Fără discuție, prin poziția ministerului de resort, apar o serie de activități sporadice, care nu au definit un program coerent, care să aibă în vedere o agricultură care să satisfacă nevoile populației, o agricultură care să reducă importurile de legume, leguminoase, lapte, carne și celelalte produse de care populația are nevoie.
Cred că aici ar trebui să dăm deoparte polemica, politica discordiei și să aplicăm politica consensului general, pentru că toți... sau cei care nu doresc lucrul acesta – este la modă acum un cuvânt „ticăloși” – au fost ticăloși care au promis o agricultură, au promis marea cu sarea producătorilor, fermierilor, și acum, vedeți, îi lăsăm pe acești oameni într-o umilință.
Dacă mergem pe drumurile României, vedem oameni umiliți, care stau să-și vândă produsele, și nimeni nu îi ia în seamă. În scurt timp vor veni vremurile, deci va veni timpul când iarăși le vom promite, și iarăși vom fi categorisiți, sau acei care le promit o serie de lucruri pe care nu le pot realiza, din cauza influențelor acestor rețele de importuri.
De ce nu am auzit aici de centre de colectare? Nu este bună ideea, atunci o altă idee. Ministerul trebuie să vină cu soluții care să rezolve problema națională: problema agriculturii. Mă întreb eu: oare cum ne-am simțit? N-am avut mustrări de conștiință când la Iași a avut loc o întâlnire între specialiști sau oameni care au lucrat în domeniu și Republica Moldova, în prezența Ministerului Agriculturii, să ducem tratative să importăm legume și leguminoase din Republica Moldova, care este situată pe celălalt mal al Prutului? Unde sunt irigațiile?
Vă mulțumesc, domnule deputat. Are cuvântul domnul deputat Tinel Gheorghe.
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Domnule ministru,
Inițial, nu am vrut să iau cuvântul, pentru că știam că moțiunea este aproape identică cu cea din mai și luasem atunci cuvântul, unele aspecte le dezbătusem atunci, însă ascultând punctele de vedere exprimate aici, stăteam și mă întrebam dacă este vorba de moțiune, care, din punct de vedere parlamentar constituțional, este corectă. Opoziția, de fiecare dată, ține sub control guvernul când politicile într-un anumit domeniu o iau... sau derapează și, atunci, analizează punctual pe o anumită perioadă de timp determinată politicile. Sau este vorba de bilanț. Dacă e vorba de bilanț, unii dintre cei care au vorbit astăzi aici, ar fi trebuit să-și facă _mea culpa_ și să-și ceară scuze, pentru că au condus destinele agriculturii românești. 20 de ani de politici, fără perspectivă, fără strategie, fără direcție ne-au adus în colaps. Dacă vorbim de colapsul agriculturii românești, atunci cei vinovați sunt aici, în această sală. Nu sunt în altă parte, nu pe stradă, nu în mediul rural, nu la țară, nu fermieri. Noi suntem vinovați. Când zic noi, și eu, că fac parte din această categorie politică, deși aș putea spune că nu eu am gestionat și am girat politicile în domeniu.
Da, sunt de acord, dacă vorbim de moțiune, că a fost nu un an, ci doi pierduți, și 2010 și 2009, și-mi fac _mea culpa_ că am fost unul dintre cei care am susținut promovarea, la începutul anului 2010, pe postul de ministru al agriculturii a domnului Mihai Dumitru. De multe ori, în viață, poți să fii un foarte bun teoretician, dar să nu fi un bun practician. S-a demonstrat. Poți să fii un foarte bun practician, dar să nu fi un bun teoretician. Și acest lucru s-a demonstrat. E posibil ca domnul fost ministru Mihai Dumitru să demonstreze, din această calitate, una dintre cele două variante – să fie un foarte bun teoretician, dar asta nu rezolvă însă problema de fond a agriculturii românești. Și în momentul de față ea este fără perspectivă, fără viziune, fără direcție.
Am văzut aici abordarea problemei funciare, și este una de fond, cele 3 milioane. Domnul profesor Surdu spunea aproape 4 milioane. Eu spun că sunt în jur de 3 milioane de ferme de subzistență. Ele au mai scăzut. Dacă luăm datele Institutului Național de Statistică, demonstrează că sunt în jur de 2,900 milioane de ferme de subzistență, adică acei fermieri care produc pentru a consuma – traiul de azi pe
Vă mulțumesc, domnule deputat. Ați fost concis ca întotdeauna.
Are cuvântul domnul ministru Valeriu Tabără.
Domnule profesor, dreptul la replică, domnule deputat, la sfârșit. Dacă domnul ministru vă permite acum...
Domnule deputat Surdu, vă rog frumos. Suntem toleranți astăzi.
Avem aici două texte. În partea dreaptă este textul moțiunii din 10 mai, simple, și în partea stângă este textul moțiunii de pe 1 septembrie. Vreau să vă spun că amândouă moțiunile sunt identice dintr-un singur punct de vedere: și cea din dreapta, și cea din stânga fac o critică, sau o evaluare, sau un raport, sau cum vreți dumneavoastră, a situației existente în agricultură la data de atunci și la data de acum. Vreau să vă spun că textul acestor moțiuni va fi mereu la fel, pentru că tot timpul vom cere bani pentru fermierii români, așa cum fac toți fermierii în parlamentele din toate țările membre ale clubului politic Uniunea Europeană, și asta este o gândire capitalistă, pentru că nu pot arunca fermierul român cu 81 de euro, din care ia 80% pe hectar, pe aceeași piață unică a Uniunii Europene, cu fermierul din Germania, care ia 380 de euro pe hectar, cu fermierul din Olanda, care ia 660 de euro pe hectar și cu fermierul din Grecia, care ia 700 de euro pe hectar. Nu vom scăpa niciodată de importuri. Ori vom fi în opoziție, PSD-ul, ori vom fi la putere, vom avea aceeași problemă în Parlamentul României, indiferent cine va fi în opoziție.
Să nu vă lăsați, stimați colegi, indiferent în care parte a sălii veți sta, este o rugăminte, un sfat de om bătrân, până nu veți ajunge cu fermierul român la același nivel de start ca oricare dintre fermierii din Uniunea Europeană ai cluburilor importante. Bulgaria are 187 de euro pe hectar, noi 81. De ce? Asta este ideea.
Deci moțiunea asta seamănă cu cealaltă numai dintr-un punct de vedere. Ținta este o gândire capitalistă, adică dă-mi și mie, fermierul român, aceiași bani pe care-i dai măcar în medie pentru toți fermierii din Uniunea Europeană.
Și închei cu următoarea idee: ar trebui tot aici, în Parlament, și dacă domnul Tabără o va face, pentru că sunt convins că rezultatele la Ministerul Agriculturii vor fi altele peste un an sau peste câteva luni, pentru că, așa cum a lucrat la comisie, dacă va lucra acolo, oricum o să pună ceva rânduială, trebuie notificați cei de la Uniunea Europeană. Cum le convine mai bine? Să suporte cheltuielile unei migrații de 3 milioane de oameni? Sunt 3.826.622 de gospodării de semisubzistență.
Domnule deputat, vă mulțumesc și eu mult. Domnule ministru, aveți cuvântul.
## **Domnul Valeriu Tabără:**
Vă mulțumesc foarte mult. Doamnelor și domnilor deputați,
Vă mărturisesc, ca unul care am fost martorul multor moțiuni simple și moțiuni de cenzură din Parlamentul României, că, la fel ca și cele de atunci, moțiunea are părțile ei bine definite.
Prima – elementul politic, și este dreptul opoziției de a veni cu ea, și partea a doua, cum a fost și cea de astăzi, cu mici excepții, cu discuții pe probleme de fond. În discuțiile de pe problemele de fond, cred că le-am remarcat cu toții că sunt legate strict și de ceea ce înseamnă o documentare reală, dar și de ceea ce înseamnă un complex de abordări ale evoluției agriculturii după 1990, dar și cea începând din 2000 încoace și poate cel mai important lucru, perioada 1997-2010.
Pentru că problema numărul unu pe care cred că nu am înțeles-o suficient, și nici din textul moțiunii, și o spun cu toată sinceritatea, așa cum știu că nu se supără nici autorii, dar trebuie să o gândim bine, este legată strict de statutul țării.
Doi: este legată strict de ceea ce înseamnă că s-a negociat cu Uniunea Europeană. N-am fost nici eu, nici alții la negocieri. Poate că și atunci am gândit negocierea cu niște obiective politice, așa cum uneori vorbim acum, fără să gândim, de altfel, complexitatea sistemului agricol românesc.
Poate că și în 1997, când am întors puncte de vedere câștigate la Uniunea Europeană, ca țară asociată și la instituțiile internaționale, nu ne-am gândit foarte mult care sunt consecințele lor și mă gândesc aici la ceea ce discutăm despre importuri. Vă rog să vă uitați la acea barieră convenită cu Uniunea Europeană care a fost suspendată în 1997.
Dar vă rog să vă gândiți la un concept inclusiv al înaintașilor mei. N-am să mă refer la niciunul dintre miniștrii care au fost înaintea mea, ci la mine. Îmi știți punctul de vedere față de ceea ce înseamnă responsabilitatea de ministru, dar problema de fond este ca niciodată să nu ajungem să credem că luând totul de la început am rezolvat problemele sau le vom rezolva. Eu, de pildă, nu am de gând să iau de la început nimic, pentru că nici nu pot. Voi încerca să fac o selecție a ceea ce este bun și a ceea ce consider că poate fi perfecționat într-un timp mai scurt sau mai lung. Și, în același timp, să cred că viziunile noastre, ale tuturor, dincolo de ce înseamnă disputele politice, sunt cele care să ne poată ajuta spre ceea ce înseamnă demersurile către Uniunea Europeană, ca să putem să câștigăm ceea ce am pierdut sau ceea ce nu putem rezolva la această dată.
Vă mulțumesc și eu, domnule ministru.
Sunt convinsă că dezbaterea acestei moțiuni a oferit oportunitatea și v-a oferit oportunitatea și dumneavoastră pentru a afla opiniile, punctele de vedere și, de ce nu, și soluțiile parlamentarilor, și sunt convinsă că este un început de dialog care va fi în beneficiul tuturor celor care lucrează în agricultură și, până la urmă, al cetățenilor României.
Cu aceasta, am încheiat dezbaterea pe marginea moțiunii simple pe agricultură. Urmează ca la sesiunea de vot final să ne exprimăm și prin vot cu privire la această moțiune.
Intrăm în cel de al doilea punct pe ordinea de zi – Raport privind modul de utilizare a fondului președintelui Camerei Deputaților pentru anul 2009.
Conform regulamentului, se prezintă... E o intervenție pe procedură? Vă rog, domnule deputat Surdu.
Vă mulțumesc că mi-ați dat cuvântul.
De frică să nu intrăm iar într-o perioadă în care, ca și ieri, ca și alaltăieri, să consumăm timpul fără să tragem linie că am făcut ceva, vă propun ca la primul punct să introducem punctul 11: Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 45 din 2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Șișești. De ce asta? Pentru că 32 de stațiuni sunt în faliment, iar cele vreo patru care mai au ferme de vaci nu pot plăti îngrijitorii, sunt blocați definitiv, iar Guvernul, la Ministerul Agriculturii, stă cu 128 de milioane de lei alocați din ianuarie și stațiunile de cercetări nu-i pot folosi. Fiecare zi, fiecare săptămână înseamnă și pentru ei un alt dezastru la tot ce am vorbit azi, aici.
## **Doamna Roberta Alma Anastase:**
## Vă mulțumesc.
Vă rog să pregătiți cartelele de vot.
Mai precis, este vorba despre mutarea punctului 11 pe poziția 9, pentru că există înainte o serie de proiecte care intră cu prioritate.
Deci este vorba de mutarea punctului 11 pe punctul 1. Votul este deschis.
Vot · Respins
Informare privind depunerea de către Grupul parlamentar al PNL a unei moțiuni simple intitulate „Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, instrument portocaliu pentru umilirea românilor”
Rămâne pe punctul 11.
Dacă suntem operativi, sunt convinsă că vom ajunge și la acel punct.
Spuneam că următorul punct pe ordinea de zi este Raportul privind modul de utilizare a fondului președintelui Camerei Deputaților pentru anul 2009.
Așa cum știți, regulamentul cere să fie prezentat în fața Camerei. Dacă-mi permiteți...
Raport privind modul de utilizare a fondului președintelui pentru anul 2009.
Legea bugetului de stat pe anul 2009 se aprobă în bugetul Camerei Deputaților la articolul bugetar 20.30.07 Fond președinte.
Suma a fost de 180.000 RON. Au fost utilizate, după cum urmează: suma de 22.750 RON pentru ajutoare materiale acordate personalului din cadrul Secretariatului general. Se face un dosar, e o documentare, e vorba de cazuri de boală, deces în familie sau dificultăți financiare. Nu a fost cazul de dificultăți financiare, am vorbit doar de cazuri de boală și deces.
Suma de 57.432 RON pentru acțiuni umanitare. Iarăși, adresarea a fost către personalul din cadrul Camerei Deputaților, iar ultima sumă, este de 95.816 RON pentru, iarăși, conform legii, pentru recompense și stimulente acordate personalului din cadrul Secretariatului general, ca urmare a discuțiilor avute cu liderii grupurilor parlamentare în ședința Biroului permanent și a Comitetului liderilor grupurilor parlamentare.
La finalul anului 2009, au rămas neutilizați la articolul bugetar precizat credite bugetare în sumă de 4.001,31 RON.
Putem trece, cred, la cel de-al treilea punct pe ordinea de zi, este vorba de Hotărâre privind constatarea încetării unui mandat de deputat.
Articol unic. Camera Deputaților constată încetarea, ca urmare a decesului, a mandatului domnului deputat Ioan Timiș, ales deputat în Circumscripția electorală nr. 22 Hunedoara, Colegiul uninominal nr. 3, la alegerile parlamentare din data de 30 noiembrie 2008, și, în consecință, vacantarea locului de deputat deținut de acesta. Dacă sunt observații?
Din păcate, suntem în această situație. A fost un moment dificil pentru fiecare dintre noi. Am și ținut un moment de reculegere la începutul sesiunii.
Modificări în componența nominală a unor comisii permanente ale Camerei Deputaților, următorul punct pe ordinea de zi.
Articol unic. Doamna deputat Aura Vasile, aparținând Grupului parlamentar al PSD+PC, trece de la Comisia pentru industrii la Comisia pentru muncă; doamna deputat Cristina Ileana Dumitrache, aparținând Grupului parlamentar al PSD+PC, trece de la Comisia pentru politică externă la Comisia pentru muncă; domnul deputat Mircea Dușa, aparținând Grupului parlamentar al PSD+PC, trece de la Comisia pentru administrație publică la Comisia pentru muncă și protecție socială. Domnul Dușa chiar va fi o pierdere serioasă în Comisia de administrație.
Dacă sunt observații?
Nu sunt.
Trecem la următorul punct: Proiectul de hotărâre privind contul de execuție a bugetului Camerei Deputaților pe anul 2008.
Și următorul proiect: Proiectul de hotărâre privind contul de execuție a bugetului Camerei Deputaților pe anul 2009.
Am să-l invit pe domnul chestor Seres Dénes pentru a prezenta cele două proiecte.
## Doamnă președinte, Stimați colegi,
În conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulamentul Camerei Deputaților, vă prezint succint contul de execuție a bugetului Camerei pe anul 2008 și pe anul 2009.
În bugetul pe anul 2008 au fost alocații bugetare în sumă de 260.094.000 lei, iar plățile efectuate au fost în sumă totală de 246.130.241 lei, procentual 94,6%. Sigur, suma este defalcată pe cele trei capitole importante: Cheltuieli de personal, Cheltuieli pentru bunuri și servicii și Cheltuieli de capital.
La finele anului 2008, veniturile realizate în activitate finanțate din venituri proprii au fost de 8.724.435 lei, față de 7.076.000 lei, cât era prevăzut. Disponibilul din anul anterior a fost de 8.326.263 lei, iar cheltuielile efectuate au fost de 9.142.410 lei, în procent de 79,6%.
În bugetul pentru anul 2009, au fost prevăzute alocații bugetare în sumă de 236.007.000 lei, iar plățile efectuate au fost în sumă totală de 232.001.942 lei, 98,3%.
La finele anului 2009, veniturile realizate din activitate finanțată din venituri proprii au fost de 9.476.281 lei, față de 7.500.000 lei, cât era prevăzut. Disponibilul din anul anterior a fost de 7.908.288 lei, iar cheltuielile efectuate au fost de 8.588.040 lei, un procent de 74,3%.
Având în vedere aceste cifre, vă rog să aprobați contul de execuție pe 2008 și 2009.
Mulțumesc.
## Vă mulțumesc și eu.
Putem să trecem la Proiectul de hotărâre pentru modificarea și completarea art. 34 din Regulamentul Camerei Deputaților. Îl invit pe domnul Cionca, președintele comisiei, să prezinte raportul.
## Doamnă președinte,
Stimați colegi,
În data de 28 iunie 2010, Comisia pentru regulament s-a întrunit pentru a dezbate un proiect de hotărâre privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaților, inițiat de către domnul deputat Mircea Toader, deputat PDL, și raportul aferent acesteia privind modificarea și completarea art. 34.
La lucrările comisiei au participat doamna deputat Liana Dumitrescu de la Grupul minorităților naționale, domnul deputat Varga Attila de la Grupul parlamentar al UDMR și subsemnatul.
De la lucrările comisiei au absentat domnul deputat Ciprian Dobre, Grupul parlamentar al PNL, și domnul deputat Bogdan Niculescu-Duvăz, Grupul parlamentar al PSD+PC.
În urma dezbaterilor, raportul și proiectul de hotărâre au fost aprobate cu unanimitate de voturi de către deputații prezenți.
Ca urmare a acestui fapt, Comisia pentru regulament supune plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare raportul și Proiectul de hotărâre privind modificarea și completarea art. 34 din Regulamentul Camerei Deputaților. Mulțumesc.
Vă mulțumesc și eu. Dacă sunt observații la art. 34? Nu sunt.
Acum, punctul de vedere al Comisiei pentru regulament și Proiectul de hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 43/2008 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților.
Îl invit pe domnul președinte Cionca să prezinte punctul de vedere al comisiei.
Comisia pentru regulament s-a întrunit în data de 28.06.2010 pentru a analiza, printre alte puncte ale ordinii de zi, adresa nr. 407/4.05.2010.
Analizând solicitarea Biroului permanent și extrasul din stenograma ședinței acestuia din data de 3.05.2010, membrii comisiei au decis întocmirea următorului punct de vedere:
Prevederile art. 40 alin. (3) sunt foarte clare, în sensul că, în Comisia pentru regulament, fiecare grup parlamentar desemnează un singur deputat. Având în vedere că Grupul deputaților independenți din Cameră solicită un loc în Comisia pentru regulament, rezultă că au dreptul să ocupe acest loc.
Grupul parlamentar al deputaților independenți și-a anunțat constituirea în plenul Camerei, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (4) din Regulamentul Camerei Deputaților, și nu există o prevedere regulamentară care să interzică în mod expres constituirea acestui grup parlamentar.
Atât deciziile Curții Constituționale nr. 44 din 1993, nr. 45/1994, nr. 46/1994 și nr. 47/2000, care statuează că
existența unui grup parlamentar al independenților este constituțională, cât și realitățile politice ale acestei legislaturi obligă Comisia pentru regulament să facă modificările necesare în regulament pentru a crea condițiile desfășurării activității acestor parlamentari. În cazul concret, care a fost supus atenției noastre, trebuie să se supună votului plenului Camerei Deputaților un proiect de hotărâre de modificare a Hotărârii Camerei Deputaților privind componența comisiilor parlamentare, în sensul includerii în Comisia pentru regulament a deputatului care reprezintă Grupul independenților.
Mulțumesc.
Domnul Mircea Dușa, după aceea domnul Eugen Nicolăescu.
## **Domnul Mircea Dușa:**
## Doamnă președinte,
Doamnelor și domnilor deputați,
E zi de sărbătoare astăzi, o sărbătoare religioasă, dar, din păcate, trebuie să ne întoarcem la ziua de ieri, să reluăm discuțiile pe un subiect și pe un proiect de hotărâre care nu au nimic cu regulamentul și care încalcă prevederile regulamentului, ale Constituției, ale Legii electorale și ale principiilor democratice.
Nu este posibil ca la un ordin pe care dumneavoastră îl primiți de la UNPR prin televizor și printr-o conferință de presă, astăzi, în zi de sărbătoare, să ne ciondănim aici tot pe funcții și pe posturi.
Regulamentul Camerei prevede expres și clar faptul că în Comisia pentru regulament sunt reprezentate grupurile parlamentare din Cameră, dar grupurile parlamentare care au rezultat în urma alegerilor și grupurile parlamentare care au fost mandatate de electorat să-i reprezinte în Parlament. Și v-aș da un exemplu: dacă hotărâm noi, mâine, la PSD, să creăm din PSD vreo zece grupuri parlamentare, ce faceți? Ne dați la toți funcții de vicepreședinți? Ne dați reprezentanți în Comisia pentru regulament? Ne dați președinții de comisii?
Și exemplul poate continua.
Îmi pun întrebarea: dacă tot încălcăm regulamentul și principiile acestuia care, de bine de rău, în 20 de ani de democrație au fost cât de cât cimentate și cât de cât au fost respectate – sigur, cu unele excese uneori și creăm și unele cutume –, dacă-l tot încălcăm și dacă compoziția aceasta a Camerei se schimbă de la zi la zi, în fiecare zi vom renegocia toate funcțiile din Parlament, începând de la Biroul permanent și continuând cu comisiile și cu organismele care mai sunt în Cameră? Oare nu ne gândim că, peste o zi, peste două, toate aceste modificări pe care le facem noi la regulament se vor întoarce împotriva noastră, a dumneavoastră, a principiilor de funcționare corectă a Parlamentului.
Eu consider că un asemenea proiect de hotărâre și un proiect de hotărâre dacă-l luăm și juridic și ne uităm puțin pe textul acestui proiect, nici nu este redactat corespunzător, nu are ce căuta în dezbaterea Camerei.
Are posibilitatea, fie chiar colegul meu, domnul deputat Rățoi, are posibilitatea să se exprime de la acest microfon și îl rog s-o facă dacă dorește și are de argumentat anumite chestiuni în ceea ce susțin eu.
Eu consider că o asemenea dezbatere și un asemenea document pe ordinea de zi a Camerei nu au ce căuta. Și poate că dumneavoastră, cu simțul pe care l-ați dovedit astăzi, acela de a fi un președinte de Cameră echilibrat și care dați posibilitatea tuturor parlamentarilor și grupurilor parlamentare să-și exprime părerile de la acest microfon, pentru că așa este democratic, după dezbaterile și expunerea punctelor de vedere să întruniți totuși Comitetul liderilor și să găsim o soluție să ieșim din această încurcătură de care nu ducem lipsă în Cameră și care, de vreo șase luni de zile, o tot punem pe tapetul Camerei fără a ajunge la o concluzie, pentru că dacă am ajunge la o concluzie am încălca prevederile regulamentului și mandatul pe care electoratul l-a dat românilor atunci când și-au trimis reprezentanții în Parlament.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc și eu. Domnul Eugen Nicolăescu.
Stimați colegi, Doamnă deputat Anastase,
Am să invoc două cărți care, pentru noi, parlamentarii, ar trebui să fie literă de Evanghelie: Constituția României și Regulamentul Camerei.
Din sală
#183576E Vanghelie!
Poate aveți respect� Poate, dar de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!
În Constituția României, la art. 64 alin. (5) scrie foarte clar: „Birourile permanente și comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configurației politice a fiecărei Camere.”
Mergem mai departe, la Regulamentul Camerei noastre și, la art. 41 alin. (1), scrie la fel de clar: „Alcătuirea comisiilor Camerei Deputaților se face cu respectarea configurației politice inițiale a acesteia.”
Deci noi lucrăm acum după aceste două cărți de căpătâi. Mă uit în proiectul de hotărâre care ne-a fost pus la dispoziție de președintele Comisiei pentru regulament și care invocă art. 40 alin. (4) și art. 42 din regulament, fără să ia în considerație art. 41, care este cel care ne spune cum se face numirea membrilor în comisiile de specialitate.
Păi, iertați-mă, în această situație este clar că avem de-a face cu un raport strict politic, și nu cu un raport regulamentar și care să fie în concordanță cu prevederile constituționale.
În consecință, dacă noi vrem să dăm un semnal serios cetățenilor pe care-i reprezentăm că noi suntem primii care respectăm Constituția și legile și propriul regulament, este clar că trebuie să votăm împotriva acestui proiect de hotărâre. Este aiurea că există pe ordinea de zi, dar la influențe politice se poate orice să apară pe ordinea de zi și la o majoritate care nu vrea să respecte legea.
Dar, când avem atât de multe prevederi legale care ne spun cum să facem, cum să procedăm, eu cred că votul nostru nu poate fi decât unul singur.
În consecință, doamna deputat Anastase, avem două alternative: ori să fie retras acest proiect de hotărâre, ori dumneavoastră, în calitate de garant, cel puțin așa susțineți, al Camerei Deputaților, să le atrageți atenția deputaților că sunt într-o mare eroare, că pot să voteze împotriva propriului regulament.
Eu sper că toți care suntem acum în această sală vom înțelege că datoria noastră este să respectăm și Constituția, și legile, ca să putem fi credibili în fața oamenilor atunci când ne ducem și le spunem că-i reprezentăm.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc. Domnul Nicolicea.
## **Domnul Eugen Nicolicea:**
Conform celor citite de colegul nostru, într-adevăr, în Constituția scrie „cu respectarea configurației politice”, după care a uitat că nu scrie niciunde „configurația inițială” și vorbește de o configurație inițială, care este o adăugire la Constituție.
În ceea ce privește...
Aș ruga să faceți puțină liniște, chiar aveți de învățat. Decizia Curții Constituționale nr. 196...
## **Doamna Aurelia Vasile**
**:**
Din ce an?
Nr. 196/2004. Este bine?
Sesizarea este semnată de membrii Grupului parlamentar al PNL.
Din sală
#186444Ce articol?
Era vorba despre articolul care interzicea ca senatorii deveniți independenți prin părăsirea grupurilor parlamentare spunea că nu se pot asocia între ei pentru constituirea unui grup parlamentar.
Adevărat, Constituția se respectă doar la Senat.
Pentru toate acestea, Curtea Constituțională urmează să constate că dispozițiile cuprinse la art. 16 alin. (4) sunt neconstituționale, iar în motivație se spune: „Acestea sunt neconstituționale pentru că sunt interdicții care au semnificația unor sancțiuni aplicate pentru părăsirea unui grup parlamentar și contravin Constituției în măsura în care nu permit asocierea senatorilor în grupuri parlamentare pe alte criterii de interes general decât acela al apartenenței unui partid politic.”
Decizia 46 spune așa...
Din sală
#187271Din ce an?
## **Domnul Eugen Nicolicea:**
## Nr. 46/1994.
Decizia Curții Constituționale spune că: „Parlamentarul are facultatea constituțională de a adera la un grup parlamentar sau la altul în funcție de opțiunile sale de a se transfera de la un grup parlamentar...”
Dar ce voce frumoasă ai!
„...la altul sau de a se declara independent față de toate grupurile parlamentare.”
Nicio altă normă juridică legală sau regulamentară nu poate contraveni acestor dispoziții constituționale.
Prin vot se aleg nu partide, ci parlamentari, partidele având numai rolul de mediatori între corpul electoral și Parlament.
Potrivit art. 66 din Constituție, care mai există și în noua Constituție, chiar dacă este modificată, cum ziceți, „În exercitarea mandatului, senatorii sunt în serviciul poporului, nu al partidului care le-a mijlocit alegerea”. În acest sens este și decizia Curții Constituționale nr. 44/1993.
Reamintesc că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii chiar și pentru cei care nu citesc, iar art. 40 spune: „Comisiile permanente ale Camerei sunt alcătuite din 11–35 de deputați, cu excepția Comisiei pentru regulament, care se compune din câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar din Camera Deputaților”. Punctul de vedere al Comisiei pentru regulament, care este singura autoritate în interpretarea regulamentului în interior, ne-a dat dreptate, iar în Decizia nr. 47 a Curții Constituționale cu privire la regulament, se spune că „în Regulamentul Camerei Deputaților nu mai există niciun fel de interdicție în afara celor declarate neconstituționale la Senat”.
Prin urmare, n-avem niciun fel de interdicție, ne-am anunțat la 1 februarie, îndeplinim condiția de a fi peste zece, grupul există, chiar dacă unii consideră că nu, să fie sănătoși! Punctul de vedere al Comisiei pentru regulament îl știți. La Senat este același lucru.
Vă urez succes la studiu!
Din sală
#189221Trădătorule! Iuda!
Domnul Valeriu Zgonea.
Doamnă președinte,
## Distinși colegi,
Domnul Nicolicea citește din doi în doi și adună frazele cum vrea Domnia Sa. Nu ne deranjează nici pe mine, nici pe distinșii mei colegi.
Eu am să vă citesc o frază și după aceea vă spun de unde am luat-o, din câte decizii ale Curții Constituționale, ca să nu-l supărăm pe domnul Nicolicea să ne certe în fiecare zi.
Domnule Rățoi, sunt de-al dumneavoastră, să știți, n-am nicio problemă și, până la urmă, să știți că și domnul Nicolicea are dreptate, numai că aș vrea să-i citesc o simplă chestiune:
„Noțiunea de configurație politică utilizată în art. 64 alin. (5) din Legea fundamentală nu poate fi înțeleasă decât prin raportare la data alegerilor, când, prin exercitarea drepturilor fundamentale, se exprimă voința cetățenilor, se concretizează exercitarea suveranității naționale. Această voință, a cetățenilor, conturează configurația politică a Camerelor, și nu acorduri ulterioare intervenite în exercitarea mandatelor parlamentarilor aleși.” Decizia nr. 601/2005 a Curții Constituționale, la sesizarea Partidului Democrat și a Partidului Național Liberal, Alianța DA, mai țineți minte, când voiau să-l dea jos pe domnul președinte Năstase și l-au dat.
De asemenea, Curtea Constituțională a statuat că „instituirea unui nou criteriu, criteriul majorității, exclude configurația politică a Parlamentului, stabilită prin voința cetățenilor cu ocazia alegerilor pentru organul reprezentativ suprem, și-i substituie o majoritate conjuncturală, rezultată din dinamica compunerii și recompunerii forțelor politice din Parlament – ați văzut ce frumos vorbește domnul Vida aici de vânzări, predări, alocări, realocări – în funcție de factori neavuți în vedere de electorat, încalcă litera și spiritul Constituției și deschide calea instabilității activității parlamentare”. Acesta este scopul.
Acum vreau să vă spun în câte decizii ale Curții această frază a fost bătută în cuie în momentul în care zicea: „Curtea Constituțională constată și decide”. În Decizia nr. 46/94, în Decizia nr. 62/2005, în Decizia nr. 601/2005 și în Decizia nr. 46 din 1994.
Vă mulțumesc.
Era domnul Cristian Dumitrescu și după aceea o să vă dau cuvântul și dumneavoastră.
O precizare cu caracter tehnic: Biroul permanent, prin vot, a învestit Comisia pentru regulament pentru a prezenta un punct de vedere, Comisia pentru regulament, în ansamblu, și nu un om, a venit cu acest punct de vedere.
Cu siguranță, fiecare dintre noi putem să avem puncte de vedere diferite, dar nu putem să anulăm punctul de vedere al unei comisii de specialitate altfel decât prin vot.
Domnul Cristian Dumitrescu, vă rog.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
La mulți ani pentru toate Mariile și toți Marinii! și e zi de sărbătoare.
Ce să vă spun, doamna președinte Anastase?
Nu vă mai spun nimic.
Deci o să vă vorbească atunci, vă spun eu, domnul deputat Cristian Dumitrescu.
Doamnelor și domnilor colegi,
Piatra unghiulară a parlamentarismului este componența politică. Prin intervenția de astăzi, și regret că tocmai președintele Comisiei pentru regulament face această recomandare, se aduce atingere clară principalului, fundamentalului principiu constituțional al parlamentarismului care se exprimă în articolul 64 alin. (5) și care vorbește de configurația inițială a Parlamentului în atribuirea locurilor în Biroul permanent și în comisii.
De ce? Pentru simplul motiv că la baza parlamentarismului se află un sistem de proceduri înscrise în acest regulament. Regulamentul Camerei Deputaților este o lege, dar pentru că privește activitatea Legislativului, nu este lege, este intitulat regulament, dar el este supus controlului de constituționalitate la fel cum se întâmplă și cu orice lege. Din această perspectivă, solicitarea care se face astăzi este, în opinia mea, și sunt convins că în opinia tuturor care au respect față de dreptul constituțional și de dreptul parlamentar, neconstituțională. Nu se respectă articolul 64 alin. (5). Comisia pentru regulament este o comisie specială, nu este o comisie de specialitate. Este comisia care este învestită să creeze procedurile care asigură buna activitate a Legislativului.
Din această perspectivă, cele două articole care reglementează – art. 44 și 45 – activitatea Comisiei pentru regulament, specifică foarte clar. Spre exemplu, la art. 44, și am să vi-l citesc ca să fiți foarte atenți, doamnelor și domnilor: „Dacă grupurile parlamentare nu ajung la un acord asupra componenței uneia sau mai multor comisii, Biroul permanent supune spre aprobare, și Camera Deputaților hotărăște, cu votul majorității membrilor prezenți, asupra candidaturilor susținute de fiecare dintre grupurile parlamentare, respectându-se configurația politică inițială a Camerei”. Acesta este principiul fundamental – Comisia pentru regulament. De ce credeți că această Comisie pentru regulament are 5 membri? În legislatura trecută a avut 6 și în altă legislatură a avut 7, adică numai atâți membri câți reprezintă grupurile politice inițiale, intrate în Parlament. Și, din această perspectivă, la art. 45 cu privire la Comisia pentru regulament se spune că este compusă din... că se spune foarte clar, la ultimul alineat, ultima teză „funcțiile din Biroul Comisiei pentru regulament sunt ocupate în ordinea mărimii grupurilor parlamentare”.
Pe procedură este domnul Toader. A, vă rog, vă rog.
Domnul Popa.
Doamnă președinte, Stimați colegi,
S-au adus argumente legate de regulamentul nostru, legate de Constituție.
Tot despre acest lucru vreau să vorbesc și eu, despre spiritul acestui regulament. Dar pentru asta și pentru a avea o șansă de a avea dialog, aș vrea să ies din această logică a confruntării și să vedem dacă nu putem identifica împreună câteva elemente, pentru că ar trebui să respectăm și să menținem în continuare regulamentul existent.
Dacă m-aș fi înscris în logica confruntării de dinainte, aș fi putut începe prin a spune că ar trebui schimbat președintele Comisiei de regulament care a promovat un asemenea proiect de hotărâre. Dar, așa cum spuneam, nu vreau să fac asta, vreau să ies din această logică. Aș mai fi putut spune că noi, și aici îmi cer scuze dacă cineva se simte jignit, noi, prin această modificare a regulamentului, prin această înșiruire a lui, pentru că, de fapt, nu l-am modificat, am putea să-l și modificăm până la urmă, dar nu cred că ar fi bine, am certifica, am acredita traseismul politic și nu e bine pentru imaginea, și așa șifonată, a Parlamentului să confirmăm un asemenea comportament, să-l girăm și să-l girați cu girul unei majorități.
Eu cred că, bineînțeles, poate că dintre cei care și-au părăsit partidul, unii au avut și motive întemeiate. Dar, chiar și așa, există un anumit deficit de imagine pe care îl au aceste persoane, cel puțin în rândul electoratului care ne judecă cu severitate meritată, și uneori poate și nemeritată, peste măsură. Dar, dacă vom continua să procedăm într-un anumit fel, noi nu vom contribui decât să accentuăm imaginea proastă a Parlamentului.
De aceea, așa cum spuneam, încercând să ies din această logică a confruntării, și aici aș mai putea adăuga, știți că mai avem un grup de independenți, al independenților neafiliați care, în acest moment, conține 8 membri, dacă mai pleacă doi membri din partide, mai avem un nou grup, îl acredităm și pe acesta? Mai introducem încă un reprezentant în Comisia pentru regulament, pentru că și aceștia 10 vor avea, conform, dacă astăzi vom proceda de o asemenea natură, dreptul să solicite un membru în Comisia pentru regulament. Și nu vom mai avea 6, vom avea 7 atunci.
Și eu vă mulțumesc. Domnul Mircea Toader.
Doamnă președinte, Stimați colegi,
Am fost de acord să modificăm programul zilei de astăzi, am fost de acord să dezbatem moțiunea pe agricultură, am fost de acord să prelungim programul, avem o oră, 15.30, pentru vot, cred că nu putem ocoli acest lucru. Dezbatem o problemă care e foarte simplă. Dorim să suplimentăm Comisia pentru regulament cu încă un membru, ca la orice comisie.
Sigur că de aici încep tot felul de dezbateri pe fond. Modificăm structura, modificăm grupurile, modificăm drepturile și așa mai departe. Suntem încă cu acest regulament într-un defazaj.
Pe de o parte, față de Constituție, unde spune că configurația din Parlament a majorității trebuie să se regăsească în comisii și peste tot, nicăieri nu spune inițial. ( _Vociferări în sala de ședințe_ .)
Deci vă rog frumos, eu nu v-am întrerupt.
Pe de altă parte, suntem într-o situație că am fost aleși prin vot uninominal și putem să facem un exercițiu de imaginație, că vreo 15 dintre noi au fost aleși uninominal și aceștia n-au decât un singur drept, să se ducă la un partid să se înscrie, deci putem face multe astfel de scenarii. Azi facem un singur lucru, dăm un drept apărut, sigur, prin voința acestor parlamentari, să fie reprezentați în această Comisie pentru regulament, să aibă o părere și un punct de vedere și atât.
Așa cum am făcut la altă comisie permanentă, să suplimentăm cu unul, cu doi, cu 5, cu 7, cu 9, același lucru se întâmplă aici. Nu este o problemă decât de principiu, nu este de fond, ci de regulament. Că începem, a spus domnul Zgonea, domnule, discutăm despre, mă scuzați, un... – despre un domn parlamentar, că nu mai dau drept la replică, retrag cuvintele „domnul Zgonea” –, în care există un raport. Nu-i niciun raport. Nu e niciun raport.
Deci, doamna președinte, nu am spus să sistați discuțiile, dar am rugămintea să..., sau cei care iau cuvântul să rămână la o durată foarte scurtă și la 15.30, că ne place, că nu ne place, avem de votat și moțiunea, avem de votat și acest punct de vedere care este o hotărâre prin care se majorează cu un nume și întâmplător acela este domnul Nicolicea. ( _Vociferări în sala de ședințe_ .)
Vă mulțumesc. Doamna Aurelia Vasile.
A, domnul Eugen Nicolăescu, v-ați înțeles.
Doamnă deputat Anastase, spre dezamăgirea dumneavoastră, nu ne-am înțeles. Dar nu asta este problema.
Având în vedere că sunt tensionate discuțiile, vreau să fac o problemă de procedură numai, în sensul că vreau să vă anunț că depunem, Grupul parlamentar al PNL, o moțiune simplă în domeniul muncii.
Moțiunea se intitulează: „Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, instrument portocaliu pentru umilirea românilor”.
O să verificăm la secretariatul tehnic conformitatea procedurii.
Doamna Aura Vasile.
## **Doamna Aurelia Vasile:**
## Mulțumesc, doamnă președinte.
Și, pentru a destinde puțin, permiteți-mi să spun „La mulți ani” tuturor Mariilor și Marinilor care sunt în sală, în acest moment, și nu numai, tuturor cetățenilor din România.
## Doamnă președinte,
Încep și îmi pare rău că trebuie să-l contrazic pe prietenul și colegul meu Mircea Toader, spunându-i că în Constituție apare cu totul altfel, apare „configurația politică inițială...”, configurația politică, și nu majoritatea. Iar așa cum domnul Nicolicea ne tot aduce în prim-plan hotărârea Curții Constituționale, vă aduc aminte de ceea ce spun aceste hotărâri despre majoritatea conjuncturală, majoritatea care încearcă să bage pumnul în gură, nu numai opoziției, ci unei țări întregi.
Stimați colegi din Partidul Democrat Liberal,
Știți foarte bine, cu mulți dintre dumneavoastră ne cunoaștem de foarte, de foarte mulți ani, înainte de a fi parlamentari, de asemenea, știți aprecierea mea pentru capacitățile dumneavoastră profesionale. Refuz să cred – pentru că sunt convinsă că doamna președinte a Camerei Deputaților este pusă și obligată politic să ne aducă în față o astfel de solicitare neconstituțională și atunci mă refer la dumneavoastră –, refuz să cred că puteți să votați împotriva acestei cărți, o s-o numesc și eu ca și colegul nostru Eugen, pe care dumneavoastră ați jurat, ați jurat să respectați legea, ați jurat să respectați cetățenii României, ați jurat că tot ceea ce vom face aici va fi în interesul național.
## Stimați colegi,
Trebuie să vă reamintesc că, ieri, președintele acestui partid UNPR și cum se mai numește, pe lângă calitatea de general de intendență, am descoperit că era și cunoscător al păsărilor, ornitolog. Făcea trimitere și la o serie de păsări, probabil numai de dânsul știute, pe ce criterii. Eu am să-i spun așa, că dânsul este un cuc și conduce un partid de cuci – și trebuie să ne gândim de ce –, pentru că cucul este singura pasăre care trăiește singură. Cucul este singura pasăre care nu-și clocește ouăle, ci, teoretic, încearcă să le vâre în cuiburile altor păsări. Conduce un partid de cuci pentru că toți cei care sunt pe lângă Domnia Sa sunt toți niște însingurați.
## Mulțumesc.
Doamnă Aura Vasile, există într-adevăr o presiune politică în sensul de a supune la vot în sensul votului exercitat de majoritatea parlamentară pentru înscrierea pe ordinea de zi a acestui punct, vot exercitat ieri.
Domnule Tudose, vă rog.
## Mulțumesc, doamnă președinte.
Am să încerc să mă refer la bunul și scumpul prieten și coleg al doamnei Aura Vasile, care acum e ocupat cu buna și prietena colegă a lui.
Art. 41, domnule lider de grup, spune foarte clar: „Alcătuirea comisiilor Camerei Deputaților...” și citesc, ca să nu vă spun din memorie, „...se face cu respectarea configurației politice inițiale.”
Deci conform stenogramei dumneavoastră de mai devreme, ați spus că nu există cuvântul „inițial”. Vi-l dau să-l citiți.
Doi. Noi, până una alta, mergem pe chestia asta mică albastră, Regulamentul Camerei Deputaților.
Trei la mână. Creăm un precedent pe baza căruia o să inventăm campionatul național de fotbal în Parlamentul României, când echipele care se califică într-o ligă sunt înlocuite de alte echipe cumpărate mai de jos și suite în ligă. Suntem pe punctul ca, apoi, un partid care n-a intrat în Parlament să cumpere 6-8 deputați, să-i cumpere, și ne trezim că mâine există în Parlament o configurație politică cu partid în Parlament care a luat 1% în alegeri.
Patru la mână. Dacă, doamnă președinte și stimați colegi de la putere, prin a avea majoritatea înțelegem că vă puteți impune orice punct de vedere, în pofida oricărui regulament, pasul următor este să votăm că de mâine începe primăvara, și mutăm și Paștele la Crăciun, fiindcă putem să facem orice, indiferent de orice alte legi.
Haideți să nu devenim hilari, doamnă președinte, și, până când nu modificăm acest regulament, dacă va fi să-l modificăm, cuvântul „inițial” rămâne, iar transferul acesta de echipe care s-au calificat în campionat cu altele care nu s-au calificat devine hilar și ne descalifică pe toți.
Mulțumesc.
Domnul Ciprian Dobre, ultimul intervenient.
## **Domnul Ciprian Minodor Dobre:**
## Doamnelor și domnilor colegi,
Evident, am avut discuții lungi la Comisia pentru regulament, dar cred că s-au cam epuizat argumentele de ordin logic, argumentele de ordin constituțional și s-au epuizat argumentele de ordin regulamentar.
Stau însă să mă întreb dacă în aceeași aulă a Parlamentului am votat de două ori un judecător al Curții Constituționale, până a ieșit judecătorul PD-ului, cel care a trebuit, deși câștigător la vot a ieșit altcineva, dacă, de asemenea, nu s-a respectat algoritmul parlamentar la funcțiile de la Televiziunea Română, de la Radio și așa mai departe, vin și vă întreb: „configurație politică inițială” nu este un termen oare prea complicat?
Cred că ar trebui să vorbim de fapt despre altceva. Astăzi, printr-o astfel de modificare care va atrage alte modificări, respectiv componența Biroului care conduce Camera și așa mai departe, asistăm la alterarea votului exprimat în alegerile parlamentare din noiembrie 2008. Alterarea votului cetățeanului român înseamnă, de fapt, în primul rând o depășire a calității și atribuțiilor Parlamentului României, pe de o parte, iar, pe de altă parte, constituie, de fapt, un abuz al Parlamentului împotriva votului exercitat de cetățeanul român la urne.
Ce cerem de fapt a fi respectat nu este o configurație politică, ci un vot al cetățeanului român. Chestiunea organizatorică legată de activitatea parlamentară a unora deveniți independenți e o chestiune ce nu are legătură cu conducerea Camerei Deputaților și schimbarea echilibrului politic. Or, noi toți cunoaștem faptul că acești deputați au schimbat un echilibru politic din Camera Deputaților, și mai apoi în Parlamentul României. Știm că împreună cu aceste voturi ale parlamentarilor independenți, practic, Guvernul Boc al cincilea conduce și astăzi, este adevărat, fără un program de guvernare România și Guvernul României.
Din acest punct de vedere, vă rog să analizați această chestiune legată până la urmă și de o chestiune de etică și morală elementară.
Parlamentul României funcționează de 20 de ani. Oare nimeni nu-și pune întrebarea de ce oare exact sub acest regim, de ce oare exact acum se redefinesc toate lucrurile ce consacră un echilibru într-o autoritate a statului, așa cum este Legislativul, Parlamentul României.
## Și eu vă mulțumesc.
Am să dau citire articolului unic...
Îi dau cuvântul imediat domnului Dușa, tocmai pentru a înțelege toată lumea despre ce-i vorba. „Anexă la hotărâre.” Domnule deputat Eugen Nicolicea... numai o secundă, lăsați-mă să termin.
„Domnul deputat Eugen Nicolicea, aparținând Grupului parlamentar al independenților, este desemnat în calitate de membru al Comisiei pentru regulament.”
La asta se referă. Ca să știm cu toții exact ce cuprinde proiectul de hotărâre.
Pe procedură, domnul Dușa.
## Doamnă președinte,
Eu am deschis șirul acestor dezbateri și sigur că ele pot continua la nesfârșit și probabil că noi ne vom susține punctele noastre de vedere, argumentele noastre și vom
susține faptul că se încalcă regulamentul și prevederile regulamentare, dumneavoastră și grupul parlamentar din care face parte domnul deputat Nicolicea veți susține alte puncte de vedere și, pentru că nu dorim să prelungim la nesfârșit această dezbatere, vă solicit o pauză de consultări de 15 minute.
Domnule Dușa, vă consult și eu în legătură cu faptul că este ora 15 și 32 de minute – în mod normal, în programul aprobat astăzi de plen, suntem în sesiunea de vot final. V-ați consultat și cu ceilalți lideri?
Sigur, ceasurile sunt reglate cum sunt reglate. Eu v-am solicitat o pauză de consultări și insist să ne acordați această pauză.
Pe procedură, domnul Toader.
## Doamnă președinte,
Am spus în intervenția mea, în întâlnirea pe care am avut-o în cadrul Biroului permanent, să fim constructivi, să lăsăm să se dezbată moțiunea, să continuăm ordinea de zi, să punem ora trei și jumătate, să nu umblăm cu tertipuri. Și am rugămintea, sigur că este regulamentar, facem pauză de consultări după ce dăm votul pe moțiune și pe acest punct de vedere.
Pe procedură, doamna Aura Vasile.
Vă anunț că suntem deja... timpul a expirat și suntem deja în sesiunea de vot.
## Doamnă președinte,
Este numai vina dumneavoastră că nu ați respectat regulamentul. Dacă studiați litera regulamentului, o să vedeți că acolo spune așa: atunci când un lider de grup solicită președintelui de ședință un timp de consultare, acesta se acordă imediat, indiferent de ce alte activități sunt.
Deci vă rugăm să respectați regulamentul și să acordați timpul pe care vi l-am solicitat, indiferent de alte...
Problema este prea importantă, doamnă președinte, și trebuie să știm ce decizie vom lua.
Eu nu am niciun fel de problemă. Încercam să vă atrag atenția că ar trebui reunit Biroul permanent și Comitetul liderilor de grup pentru a schimba programul aprobat astăzi, care prevede ca la ora 15.30 să înceapă sesiunea...
Nu, ați cerut exact la 15 și 32 de minute.
Domnul Olosz Gergely.
## **Domnul Olosz Gergely:**
## Stimați colegi,
Totuși, ceea ce se întâmplă aici, în Parlament, eu zic că nu mai este acceptabil. Da, așa zic și eu. Dacă e vorba de respect, să fie un respect reciproc.
Astăzi, în Biroul permanent, împreună cu liderii, s-a decis când se va da votul final.
Vă rog frumos, deciziile luate de dumneavoastră împreună cu ceilalți colegi de-ai dumneavoastră să le respectăm.
## Mulțumesc.
Din acest punct de vedere cred că suntem într-o situație... Doamna Aura Vasile, nu vreți mai bine să vă lăsați liderul de grup să se consulte cu ceilalți lideri de grup?
Vă rog frumos, pentru că până la urmă poate e mai multă înțelepciune în rândul liderilor de grup.
Vă rog frumos, trei minute, liderii de grup, consultări.
PAUZĂ
## DUPĂ PAUZĂ
## **Doamna Roberta Alma Anastase:**
## Dragi colegi,
Am avut o consultare ceva mai largă decât cu liderii de grup. Este evident că în acest moment opiniile sunt diferite, sunt opinii politice puternice, profilate pe cele două – să spunem – părți ale Parlamentului, putere și opoziție.
Ca președinte al Camerei Deputaților, nu am decât un instrument la dispoziție, acela de a vă lăsa să vă pronunțați prin vot. Evident, am să întreb în primul rând dacă sunt alte observații, dacă sunt puncte de vedere...
Sunt și domnul Dușa, și domnul Eugen Nicolăescu, probabil și ceilalți lideri de grup care doresc să-și prezinte acest punct de vedere înainte de a intra în sesiunea de vot final.
O să rog chestorii să scoată spectacolul. Până la urmă îl facem noi singuri, n-avem nevoie și de materiale ajutătoare. Domnul Mircea Dușa. Rog chestorii să scoată...
Eu sunt scurt, doamnă președinte, nu mai prelungesc ședința.
Vreau să vă anunț că noi vom participa la vot la toate punctele de pe ordinea de zi, mai puțin la acest punct, pentru că este o încălcare...
Nu, nu... Vom părăsi sala în momentul când se va vota acest proiect de hotărâre. Noi nu putem participa la încălcarea regulamentului, a Constituției și a principiilor regulamentare pentru a satisface un moft al cuiva de a avea un reprezentant în Comisia pentru regulament și sigur că, atunci când dai un deget, după aceea ți se ia și mâna. Săptămâna viitoare vor fi alte solicitări, pentru alte funcții.
Deci rămânem la vot la toate punctele de pe ordinea de zi, mai puțin la acest proiect de hotărâre.
Domnul Eugen Nicolăescu, după care, domnul Mircea Toader.
## Doamnă deputat Anastase,
## Stimați colegi,
La consultarea mai largă, așa cum spunea doamna deputat Anastase, am înțeles un lucru esențial, că indiferent că se încalcă sau nu legea, înțelegerea politică dintre grupul așa-zișilor independenți și PDL trebuie realizată. I-am atras atenția doamnei Anastase că va intra în istoria Parlamentului pentru demolarea acestei instituții.
În consecință, Grupul parlamentar al PNL va vota moțiunea simplă, la restul voturilor nu va participa.
Vă mulțumesc.
Domnul Mircea Toader.
Și e bine de știut că toți contribuim în fiecare zi prin tot ceea ce facem și ce spunem la imaginea acestei instituții.
## Doamna președinte, Stimați colegi,
Am spus că acest vot nu este altceva decât o majorare de comisie. Mai departe, toate supozițiile sunt simple supoziții. Dar de aici, de la o încercare, până la urmă, de conciliere, să ajungem să puneți iar urne, panouri și așa ceva e o chestiune care ne jignește și vă rog tare mult, cei care ați făcut aceste gesturi, să le luați înapoi. Nu știu cum e permisă intrarea oricui în sala de plen cu orice astfel de obiecte, dar gândițivă, cum ați spus și dumneavoastră, roata se învârtește. Urne avem și noi.
## **Doamna Roberta Alma Anastase:**
Vă mulțumesc.
Cred că intrăm în sesiunea de vot final.
Vă rog să pregătiți cartelele de vot. Primul punct.
Și mai am un anunț de făcut: moțiunea simplă depusă de Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal îndeplinește condițiile, prin urmare, Biroul permanent, în prima sa ședință, va stabili calendarul discutării și dezbaterii acestei moțiuni.
La primul punct avem moțiunea simplă inițiată de 81 de deputați.
Votul este deschis.
Vot · Respins
Informare privind depunerea de către Grupul parlamentar al PNL a unei moțiuni simple intitulate „Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, instrument portocaliu pentru umilirea românilor”
La punctul 2 avem Proiectul de hotărâre privind constatarea încetării unui mandat de deputat.
Votul este deschis.
Vot · Amânat
Informare privind depunerea de către Grupul parlamentar al PNL a unei moțiuni simple intitulate „Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, instrument portocaliu pentru umilirea românilor”
Secretariatul general al...
## Doamnă președinte,
Vacantarea unui loc se constată de către Camera Deputaților, nu se supune la vot. Începem ca la voturile din consiliile județene în care supuneam la vot înlocuirea unui consilier județean?!
Haideți, domnule, că am devenit penibili. Chiar așa?!
Domnul deputat și-a vacantat locul, Dumnezeu să-l odihnească! Constatăm, luăm act. Dumneavoastră o citiți de acolo, de sus. Cine vă spune așa ceva?
Doamnă președinte, vă rog frumos!
## Doamnă președinte,
Dacă dumneavoastră faceți referire la Valer Dorneanu care a supus și dumnealui la vot o chestiune, acum cinci minute, când vă trimiteam la cutuma parlamentară în ceea ce privește comisiile parlamentare și numărul lor, care este corespunzător formațiunilor sau grupurilor politice, n-ați mai recunoscut. Deci, da, cutuma este aceeași, însă Valer Dorneanu a greșit.
Dacă dumneavoastră astăzi veți primi un vot împotriva constatării încetării mandatului, ce vom face? Nu vom recunoaște practic că acest mandat a încetat prin decesul fostului nostru coleg?
Asta este întrebarea.
## Domnule Zgonea,
Domnul Valer Dorneanu, cel care a fost președintele Camerei din partea Partidului Social Democrat și este în momentul acesta în funcția de secretar general în funcție, a pus acest proiect de hotărâre. Probabil în ideea că acest lucru se va publica în Monitorul Oficial.
Pe procedură, domnul Ciprian Dobre. Înțeleg că proiectul...
## Doamnă președinte,
Dumneavoastră citiți acel proiect care se publică în Monitorul Oficial, dar noi luăm act de eliberarea unui mandat. Atât.
Nu, nu, e vorba...
Nu putem să supunem la vot, doamnă președinte, vă rog frumos, cu tot respectul.
Domnule Zgonea, este vorba de vacantarea acelui loc. Asta se explică...
Vacantarea se constată, doamnă președinte, nu se supune la vot.
Deci, pe cale de consecință, domnilor colegi, doamnă președinte, vă rog nu cumva să vă exprimați vreun drept de vot în legătură cu constatarea încetării, iar hotărârea Parlamentului trebuie să fie în felul următor: „Parlamentul întrunit în cvorum, respectiv Camera Deputaților, a luat act de încetarea prin deces, potrivit legii.”
Vă mulțumesc.
## Vă mulțumesc și eu.
Domnule Dobre, nu invocam cutuma parlamentară, ci invocam poziția de secretar general adjunct, dar cu puteri depline de secretar general, a domnului Valer Dorneanu. Între timp i-am cerut și demisia și aveți dreptate din punct de vedere procedural.
Domnule Zgonea, vă rog.
## Doamnă președinte,
Acum, ce vreți dumneavoastră să faceți și cum găsiți motive e treaba dumneavoastră, și cum vreți să porniți războaiele pe câte fronturi.
Eu pot să vă spun altceva: domnul fost președinte Valer Dorneanu, secretar general, v-a trimis un proiect de hotărâre pe care dumneavoastră trebuie să faceți următoarea chestiune, sau poate nu v-a explicat cineva sau puteați să chemați pe Domnia Sa să vă mai explice o dată că n-ați reținut.
E-n regulă. Și lucrul ăsta trebuie... Domnule Ciprian Dobre, vă rog.
## **Domnul Ciprian Minodor Dobre:**
Doamnă președinte și distinși colegi,
Domnule Zgonea,
Eu apreciez și vreau să vă întăresc soluția. Chestiunea este foarte serioasă, pentru că este foarte adevărat, și la autoritățile locale, într-adevăr, dintr-o carență a legii, cum este și o carență a regulamentului, unii președinți de ședință, respectiv la consiliile județene, președinți de consiliu județean,
Vot · Amânat
Informare privind depunerea de către Grupul parlamentar al PNL a unei moțiuni simple intitulate „Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, instrument portocaliu pentru umilirea românilor”
Domnule Zgonea, o să vă rog...
Dați-mi voie, vă rog, 15 secunde.
## **Doamna Roberta Alma Anastase:**
O să vă rog să vă controlați cuvintele pe care le folosiți.
Eu cred că e o formulă de respect cum vă adresați și președintelui Camerei, și plenului acestui for.
Aveți dreptate. Îmi cer scuze. Probabil că m-am exprimat greșit în limba română, dumneavoastră sunteți mai sensibilă astăzi.
## Doamnă președinte,
Domnul Valer Dorneanu v-a trimis un proiect de hotărâre, iar dumneavoastră trebuia să supuneți la vot publicarea lui în Monitorul Oficial, ceea ce e cu totul și cu totul altceva și este absolut corect, pentru că altă formulă nu avea, juridic.
Dar, așa cum v-ați exprimat în stenogramă, eu de aceea v-am atras atenția că dumneavoastră v-ați exprimat greșit supunând la vot plenului Camerei Deputaților vacantarea postului, ceea ce este absolut incorect, pentru că după aceea puteți să supuneți la vot orice post al unui coleg care este de față.
Vă mulțumesc.
## **Doamna Roberta Alma Anastase:**
## Vă mulțumesc.
Dar, domnule Zgonea, sincer, cred că aveți și puțin umor. Cum să supun la vot publicarea în Monitorul Oficial? Că asta se face de drept și se publică o hotărâre.
Bun. Constatăm și se publică lucrul ăsta, așa cum a spus domnul Ciprian Dobre, pe a cărui experiență mă bazez în ceea ce privește domeniul juridic.
Punctul 3 al ordinii de zi este Proiectul de hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 43/2008...
Haideți să votăm, și după aceea vă exprimați.
...pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor
permanente ale Camerei Deputaților.
Votul este deschis.
Dragi colegi, vă rog să vă exprimați.
Este poziția 3.
107 voturi pentru, 78 împotrivă, 5 abțineri.
Proiectul a trecut.
4. Proiectul de hotărâre privind contul de execuție a bugetului Camerei Deputaților pe anul 2008.
Votul este deschis.
Vot · approved
Informare privind depunerea de către Grupul parlamentar al PNL a unei moțiuni simple intitulate „Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, instrument portocaliu pentru umilirea românilor”
5. Proiectul de hotărâre privind contul de execuție a bugetului Camerei Deputaților pe anul 2009. Votul este deschis.
Vot · approved
Informare privind depunerea de către Grupul parlamentar al PNL a unei moțiuni simple intitulate „Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, instrument portocaliu pentru umilirea românilor”
La punctul 6, Proiectul de hotărâre privind modificarea și completarea art. 34 din Regulamentul Camerei Deputaților. Domnule Dușa, vă rog.
## **Domnul Mircea Dușa:**
## Doamnă președinte,
Așa cum v-am anunțat, la acest vot vom părăsi sala și vă atrag atenția că nu sunteți în cvorum.
## **Doamna Roberta Alma Anastase:**
Punctul 7, Proiectul de hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 43/2008 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților.
Votul este deschis.
Vot · approved
Informare privind depunerea de către Grupul parlamentar al PNL a unei moțiuni simple intitulate „Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, instrument portocaliu pentru umilirea românilor”
133 de voturi pentru, două voturi împotrivă și o abținere. Proiectul a trecut.
Vă propun amânarea votului cu privire la punctul 6 de pe ordinea de zi.
Vă consult prin vot dacă sunteți de acord. Votul este deschis.
126 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și o abținere. Vă mulțumesc. S-a încheiat ședința.
Cvorumul este de 168 și nu au fost întrunite condițiile.
Erau în sală, dar nu participau la vot. E opțiunea fiecărui deputat, să știți. Vă mulțumesc. _Ședința s-a încheiat la ora 16.00._
EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI — CAMERA DEPUTAȚILOR
#235201„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.70, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.
&JUYDGY|519329]
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 125/17.IX.2010 conține 40 de pagini.**
Prețul: 8,00 lei
Suntem de acord cu suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru anul 2010, dar ar trebui să fie de acord și Ministerul Finanțelor cu această propunere și vom face aceste demersuri.
Asigurarea bugetului pentru organizarea alegerii colegiilor de conducere ale camerelor agricole este necesară pentru a trece la etapa următoare, organizarea propriu-zisă a camerelor agricole.
Trei. După cum am precizat mai sus, crotaliile există, deci nu vedem necesitatea suplimentării bugetului ANSVSA pentru acest lucru, dar acolo este o istorie mare.
Asigurarea demersului politic în rândul parlamentarilor pentru modificarea Legii camerelor agricole pentru a putea fi promulgată nu depinde de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ci de dumneavoastră, stimați colegi parlamentari.
Din câte știm, oficiile de cadastru se află și ele în reorganizare, așa că nu vedem cum specialiști agricoli disponibilizați vor fi preluați din aceștia și sigur trebuie și specialiști pe domeniu.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu poate susține o lege a cercetării care nu poate fi aplicată, care nu este în sprijinul agricultorilor sau în concordanță cu tendințele europene. Dar, ca unul dintre autori, repet, vom analiza, și legea care a ieșit este o lege pe care trebuie s-o ducem la finalizare.
Trecerea ANIF la alte ministere nu este o propunere aberantă, ci are în vedere nevoia implementării unitare a directivei-cadru apă, și dacă vedeți propunerile de ani de zile, s-a discutat de o unificare a ceea ce înseamnă apă și îmbunătățiri funciare.
Măsurile de ajutor de stat elaborate vin în completarea măsurilor din PNDR, de aceea, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a elaborat doar șase scheme, restul, în mare parte, regăsindu-se în PNDR. Singura schemă pe care dorim s-o implementăm și care se află în curs de elaborare este cea referitoare la despăgubiri în caz de calamități naturale.
Abrogarea HG prin care se reorganizează două instituții – punctul 9 – nu o vedem necesară, având în vedere explicațiile de mai sus.
Punctul 10, ministrul Mihai Dumitru a fost deja remaniat, așa că una dintre propunerile moțiunii este deja acceptată.
Avându-se în vedere cele menționate mai sus și efortul de a găsi noi forme de sprijin pentru agricultorii români, stimați colegi, deputate și deputați, vă rog să nu votați moțiunea simplă depusă de domnii deputați ai Grupului parlamentar al PSD+PC.
Mulțumesc.
## Stimați colegi,
Această moțiune, fiind o copie a celei din mai, nu poate să aibă decât aceeași soartă, iar Grupul parlamentar al PDL va vota în consecință împotriva moțiunii de cenzură.
Mulțumesc.
Din păcate, de starea economică și socială a acestei populații rurale ne ocupăm mai cu seamă în campaniile electorale, în loc să le asigurăm condiții normale de desfășurare a campaniilor agricole. Starea cronică de sărăcie a celor mai mulți dintre producătorii agricoli, dintre care peste 45% dețin sub un hectar de teren, și dificultățile de angajare a creditării activităților curente au determinat, pe de o parte, abandonarea a peste un sfert din suprafața arabilă a României, care rămâne anual nelucrată, necultivată, și obținerea, pe de altă parte, a unor randamente scăzute pe unitate de suprafață, care se situează la circa 40-50% din producțiile obținute de producătorii țărilor cu agricultură dezvoltată din Uniunea Europeană.
Investițiile scăzute, inexistente în acest an, în domeniul lucrărilor de îmbunătățiri funciare și pentru înzestrarea cu tractoare și mașini agricole au crescut vulnerabilitatea agriculturii față de condițiile meteorologice nefavorabile, așa cum s-a întâmplat și în acest an, în care s-au obținut producții deosebit de scăzute, și se estimează că vor fi la fel de mici și cele la culturile de toamnă, care urmează să fie recoltate.
Și în acest an, peste 80% din cele aproximativ 4 milioane de exploatații agricole folosesc mai mult de jumătate din producția obținută pentru autoconsum, generând o ofertă mică pe piață, din care motiv, în ultima lună, prețul grâului aproape s-a dublat, ceea ce va determina atât creșterea prețului pâinii, cât și a furajelor concentrate pentru furajarea păsărilor și porcilor. Producțiile mici, uneori și de calitate discutabilă, pe care le realizează micii producători agricoli, sunt aproape în totalitate comercializate cu evaziune fiscală și produc o gravă concurență neloială tuturor producătorilor agricoli care plătesc taxe și impozite. Această practică este aproape generalizată pentru legume, cartofi, struguri, fructe de pe piața neorganizată, dar și la grâu, porumb, floareasoarelui, pâine, carne, alcool și alte produse agroalimentare.
Această concurență neloială agresivă și modul în care se acordă creanțele bugetare producătorilor fiscalizați, totdeauna doar parțial și cu mare întârziere, eventual pentru a fi cesionate la bănci cu dobândă, creează mari dificultăți producătorilor agricoli, pentru achitarea la termen a obligațiilor către buget, bănci și furnizori, agravând blocajul financiar aproape generalizat din economia românească. De fapt, nici până astăzi, 8 septembrie 2010, nu s-au achitat în totalitate obligațiile statului, afișându-se ca un mare succes faptul că au început să se facă asemenea plăți. Sprijinul guvernamental s-a rezumat în acest an doar la diminuare cu 1,1 lei pentru acciza la motorină, care abia a început să fie acordată, și nu mai acoperă în prezent nici creșterea prețului la pompă, față de cel din momentul elaborării actului normativ. Și în sectorul de creștere a animalelor, în lipsa unor programe clare de dezvoltare, exploatațiile comerciale de vaci pentru lapte, de păsări și porci sunt în pragul falimentului, România fiind singura țară din Uniunea Europeană care nu are nicio formă de sprijin pentru bovine, cu excepția celor crescute în zonele nefavorizate, în zonele montane.
Pe fondul creșterii costurilor de producție la furaje, la medicamente, la material biologic, a concurenței neloiale, a importurilor evazioniste și ca urmare a diminuării prețurilor de vânzare impuse de marile lanțuri de hiper și supermarketuri s-au înregistrat mari pierderi financiare în unitățile specializate în creșterea păsărilor, a porcilor, singurele capabile să reziste concurenței intracomunitare. Și majorarea taxei pe valoare adăugată cu 5% a înrăutățit situația financiară a producătorilor, pentru că avem una dintre cele mai ridicate taxe adăugate la alimentele de bază din Uniunea Europeană. Majorarea TVA-ului va diminua și mai mult consumul și va mări evaziunea fiscală făcută de comercianți
și importatori la pâine, carne și produse din carne, lapte și produse lactate și alte produse agroalimentare.
Și în privința descentralizării și restructurării instituționale care, în principiu, sunt necesare, este o gravă dezordine, atât în activitatea organelor centrale, cât și a celor locale care ar fi trebuit să se ocupe de agricultură și de agricultori.
În majoritatea acestor instituții, am avut în acest an câte 2-3 directori care așteptau hotărârea judecătorească pentru a vedea cine rămâne pe funcție, iar ceilalți salariați erau în permanență alertați de spaima reducerilor de personal, de reducerea salariilor sau de eventualele epurări politice.
În aceste condiții la care m-am referit, pentru că sunt încă multe altele, nu ne poate merge bine în agricultură, și pentru această stare de lucruri trebuie să răspundă Guvernul României, prim-ministrul Emil Boc, conducerea Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în frunte cu ministrul demisionat, dar și ceilalți membri ai Guvernului care nu au asigurat condiții macroeconomice normale pentru stimularea producției agroalimentare autohtone, pentru echilibrarea balanței comerciale cu produse agroalimentare și limitarea evaziunii fiscale în producția agroalimentară.
De aceea, vă adresez invitația, stimați colegi ai puterii, să votați această moțiune, pentru a fi alături de alegătorii din colegiile dumneavoastră, nemulțumiți până la revoltă față de situația catastrofală din agricultura României. Vă mulțumesc.
La noi, laptele produs de noi este foarte scump, motiv pentru care în toate supermarketurile veți găsi acest tip de produs, respectiv de proveniență Ungaria sau alte țări ale Uniunii Europene.
Agricultura și dezvoltarea rurală constituie pentru România una dintre cele mai importante ramuri ale economiei naționale. Acest sistem, în esență condiționat de factorii climatici și economici aflați într-o continuă schimbare, trebuie să-și găsească mijloacele necesare pentru a se adapta efectelor acestor schimbări. Pentru aceasta, decizia administrativă reprezintă cel mai important factor de coordonare și autoreglare. Inerția ministerului și lipsa de programe specifice care să preîntâmpine efectele negative ale măsurilor fiscale aberante promovate de actualul Guvern, cum este majorarea TVA-ului și reducerea subvențiilor în agricultură, precum și pasivitatea autorităților la evaziunea fiscală din domeniul comercializării produselor agricole reprezintă, după părerea noastră, actualitatea la zi a ministerului.
Cum arată viața agricultorilor astăzi a fost prezentat în moțiune, aș dori doar să mai subliniez faptul că veniturile lor scad pe zi ce trece, normele europene creează teamă și confuzie, fenomene precum inundațiile sau seceta le-au
anulat eforturile, fără ca autoritățile să gestioneze corect efectele.
Asistăm la o accelerare a creșterii prețurilor la produsele alimentare, la creșterea importurilor și scăderea exporturilor, la dezechilibrul balanței comerciale.
Un studiu recent al Națiunilor Unite prognozează pe termen lung, 2019, o creștere a prețurilor produselor alimentare cu 15%, iar ale uleiurilor vegetale cu 40%. Accentul tot mai mare pus de unele guverne pe agricultură îi dau acestuia un trend crescător până în 2019: Brazilia +40%, China +26%, Rusia-Ucraina +26–29%, iar Uniunea Europeană 27 +4%.
În acest context, de departe cel mai trist lucru este faptul că Guvernul a decis amputarea subvențiilor de la bugetul național pentru agricultură. Așadar, agricultorii nu vor primi decât banii veniți din bugetul european, nu numai pentru anul acesta, dar se pare că și pentru următorii 3 ani.
Referitor la Politica Agricolă Comună, aș dori să remarc în cadrul dezbaterii referitoare la reforma Politicii Agricole Comune din 2013 că ar trebui să luați în considerare, domnule ministru, o diferențiere a cuantumului de susținere financiară a producătorilor agricoli în raport cu zona de favorabilitate specifică, precum și în funcție de caracterul exploatației: de subzistență, de semisubzistență sau economică.
De asemenea, ar fi necesară luarea în discuție a principiului modulării progresive și al plafonării valorii subvențiilor, în condițiile în care în România 8 mii de exploatații agricole încasează jumătate din subvențiile pe suprafață, iar restul se încasează de celelalte, 1,36 milioane de mici exploatații agricole.
Săptămâna trecută fermierii au ieșit în stradă să-și strige nemulțumirile, între ei nu se aflau nici domnul Porumboiu, nici domnul Niculae. Aceasta este, de fapt, marea taină a politicii de subvenționare în agricultură a tuturor guvernelor.
Exploatațiile zootehnice nu mai au nicio formă de sprijin și nicio formă de finanțare. Fermele zootehnice, în special cele înființate cu ajutorul programelor SAPARD și Fermierul, ar trebui să beneficieze de finanțare sau vor falimenta. Nu am să mai intru în detalii, dar aș dori să îl citez pe domnul secretar de stat Rădulescu.
Vă salut, domnule ministru!
„Este imposibil să forțezi Guvernul să dea bani, pentru că nu există bani la buget”, a accentuat domnul secretar de stat Rădulescu într-o conferință de presă. Afirmația ni se pare cunoscută, am mai auzit-o și de la domnul ministru Berceanu, când se vorbea despre construcția de autostrăzi.
Există miliarde de euro din fondurile europene, domnilor miniștri. Administrația Națională de Îmbunătățiri Funciare... nu am să intru în detalii vizavi de faptul că au existat și există datorii la furnizorii de energie electrică și că nu vor mai avea bani ca să continue irigațiile, nici măcar sutele de mii de hectare care s-au irigat până acum, însă, Administrația Națională...
Vă mulțumesc.
În final, așa cum se știe, fermierii români nu au mai primit nicio suplimentare, nici de la Bruxelles, nici de la buget, iar ministrul a rămas doar cu acel acord verbal.
În 8 septembrie, chiar la comisia pe care o aveam pentru irigații, condusă de domnul ministru Tabără, am avut parte de alte declarații pe care le-am citit cu toții în presa din acel moment. „Comisia Europeană a respins solicitarea României de a prelungi acordarea ajutoarelor de stat în agricultură după anul 2009”. A fost declarația făcută. Ministrul de resort a explicat că din 2010 nici sectorul de irigații nu va mai primi subvenții, fiind necesară găsirea altor soluții alternative pentru a sprijini acest sector.
„Nu se vor mai da, în mod clar, niciun fel de ajutoare de stat, nici subvenții pentru irigații, nici pentru zootehnie, nici la energie. Sunt considerate ajutoare de stat, în prezent lucrăm la găsirea unor alte soluții de înlocuire”. Din păcate, aceste soluții nu au mai fost identificate. De altfel, cum ar fi putut obține ministrul acordul Comisiei Europene, în condițiile în care acesta a declarat despre Dacian Cioloș, comisarul României la Bruxelles, următoarele: „Este un om care a stat pe la Bruxelles, a lustruit clanțele pe acolo, a venit în țară pe post de consilier al ministrului Gheorghe Flutur, l-au făcut subsecretar de stat și nu s-a remarcat cu nimic. Mai mult, este cel care a răspuns, prin delegare de la ministru, de activitatea Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură și a adus-o în situația în care este. Poate să rezolve oare acum problemele întregului minister al agriculturii?” A fost o declarație din 12 octombrie 2007, evident, ulterior infirmată prin activitatea pe care a avut-o comisarul Dacian Cioloș.
„Situația tot mai dificilă din agricultură, pe fondul secetei, ne va obliga să declarăm starea de calamitate”, a declarat în 20 mai 2009 ministrul agriculturii. „Peste un milion de hectare, majoritatea în Transilvania și Moldova, sunt afectate de secetă în momentul de față. Vom discuta cu Agenția de meteorologie pentru a vedea exact cum va evolua vremea și, în funcție de informațiile pe care le vom primi, vom stabili data la care vom declara starea de calamitate”, a spus ministrul agriculturii.
Ministrul nu a primit în final niciun fel de despăgubire pentru agricultorii români, deși a promis că în 2 săptămâni vor fi făcute prin ordonanță de urgență actele necesare pentru a obține sprijin pentru aceste calamități. Nu s-a întâmplat de niciun fel, niciun fel de sprijin.
De altfel, timp de un an, în 2009, în ciuda promisiunilor făcute nu s-a întâmplat aproape nimic în agricultură. Fondurile europene au rămas la fel de neabsorbite, în ciuda nevoii de bani în agricultură. Iată, de altfel, ce spune într-un raport de analiză a absorbției fondurilor europene pentru dezvoltare rurală o celebră casă de consultanță europeană din top 3, care a făcut un raport pentru toate statele esteuropene. „Din cei 10 miliarde de euro disponibili pentru a îmbunătăți viața la țară, s-au cheltuit până la sfârșitul anului 2009 doar 2% în România, față de 10% în Ungaria sau 8%, cât a absorbit real Polonia, din sume mult mai mari. Astfel, după aderare, fiecare român din mediul rural a primit până astăzi, după aproape patru ani de apartenență în Uniunea Europeană, numai 28 de euro, față de 198 de euro în Polonia sau 342 de euro în Ungaria!
Tot în anul 2009 au continuat să crească importurile de produse agroalimentare. După patru ani de apartenență la Uniunea Europeană, România are un deficit comercial de peste 34 de miliarde de euro, față de un plus de 53 de miliarde de euro pe care îl are astăzi Ungaria sau un plus de 7 miliarde, cât are Polonia. În mare parte, acest deficit provine din importul de produse agroalimentare.
În 2009, conform Institutului Național de Statistică, România a importat carne în valoare de 650 de milioane de euro, cereale în valoare de 460 de milioane de euro sau legume și fructe în valoare de aproape 440 de milioane de euro.
Nu au existat măsuri de stimulare în 2009 pentru produsele românești și nici măsuri de sprijin pentru exportul de produse agroalimentare.
Situația din agricultură, în acest moment, este într-adevăr dificilă. Dar sunt convins că noul ministru, Valeriu Tabără, va găsi soluții și sunt convins că la bilanțul din 2011 vom avea
cu totul alte cifre și acesta este motivul pentru care nu susținem, ca grup al independenților, această moțiune. Vă mulțumesc.
Plata către medicii veterinari este la zi pe anul 2010. Restanțele vin din anul 2008, când fostul și actualul președinte ANSVSA a refuzat plățile pentru identificare, fiind acum nevoit, din bugetul pe 2010, pe baza unor hotărâri judecătorești definitive, să facă plățile.
În ceea ce privește lipsa crotaliilor auriculare, speculată în moțiune, domnilor semnatari ai moțiunii, informația este falsă. Există la nivelul medicilor veterinari concesionari și al direcțiilor sanitar-veterinare stocuri pentru toate speciile de animale.
În concluzie, jocul politic al unei moțiuni simple pe agricultură este steril, domnilor colegi. Fac un apel și vă propun constituirea unui grup de lucru în cadrul Comisiei pentru agricultură a Camerei Deputaților care să propună programe sectoriale agricole, ținând cont de condițiile naționale și Politica Agricolă Comună, și care să completeze Programul național de dezvoltare rurală, cu acceptul și susținerea grupurilor parlamentare, dacă într-adevăr dorim să facem ceva pentru agricultura românească, să ne asumăm împreună un proiect de dezvoltare a agriculturii și spațiului rural românesc, dezbătut și aprobat de Parlamentul României.
Vă mulțumesc.
Despre taxarea inversă nu se știe nimic. Trăiască evaziunea la grâu, la carne, la legume, la fructe etc.! Fostul senator Nicolae Apostol avertizează că «Riscăm să apară o nouă generație de ruine agricole, fermele construite cu bani europeni de către prima generație de fermieri români». Domnul Rădulescu știe foarte bine ce i-a îndemnat pe mulți să-și facă ferme de porci și de altfel bine au făcut. Încotro mânați agricultura, domnilor? Înainte? Că înainte era mai bine!”
Nu vreau să cred așa ceva! Nu cred că asta e concluzia autorului.
Și pentru că vorbim despre autor, am să vă mai citesc doar câteva titluri și închei, domnule președinte. Iată titluri de editorial: „De la București agricultura se vede altfel”, „Singurătatea agricultorului de cursă lungă”, „Camerele agricole, ca un copil pe care nu-l dorește nimeni”, „Câți români au forța să se bată pentru dreptul lor?”, se referă la agricultori aici. „Victoria indiferenței asupra agriculturii” și, în sfârșit, închei cu „Groparii agriculturii românești”. Mulțumesc tare mult, stimați colegi.
Ce a făcut însă Guvernul Boc și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, condus de Mihail Dumitru, din programul de guvernare promis în campania electorală? În primul rând, numita alocare eficientă a resurselor bugetare pentru sprijinirea producătorilor agricoli a fost mutilată din fașă în favoarea clientelei politice din alte domenii.
Cu banii cheltuiți de „Ministerul Udrea“ se puteau cofinanța măsurile mult trâmbițate de Guvern în vederea atragerii fondurilor europene cu adevărat utile agriculturii românești.
Ca o dovadă a incapacității sale, Guvernul a început reorganizarea haotică a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, desființând majoritatea agențiilor din subordine și reducând drastic personalul de specialitate, fără a găsi o altă soluție pentru captarea acestuia.
Partidul Social Democrat a găsit soluția rezolvării locurilor de muncă pentru specialiștii din agricultură disponibilizați prin inițierea Legii camerelor agricole. În aceste condiții, domnilor guvernanți, vi se potrivește sindromul vaporului beat, nu știți încotro mergeți, pentru că nu bate vânt favorabil, și nu știți cine a distrus cârma. Ați distrus Agenția Națională de Consultanță Agricolă pentru a cărei înființare a fost consumat un buget de aproximativ 3 milioane de euro. Știți că organizarea agenției a fost pregătită de către istoricii Uniunii Europene după modelele consacrate de funcționare din Germania și Anglia, adaptate la condițiile din România.
Mai știți, de asemenea, că pentru pregătirea specialiștilor consultanți din agricultură, Agenția Națională de Consultanță Agricolă a beneficiat de mai multe proiecte și colaborări finanțate de Uniunea Europeană și de alte organisme internaționale: Proiectul PHARE finanțat de Uniunea Europeană, 375 de mii de euro, Proiectul de înfrățire instituțională, 500 de mii de euro, Programul de colaborare internațională prin care au fost instruiți 1.075 de consultanți, Programul de colaborare franco-român, Proiectul Makis, cu modernizarea sistemului de cunoaștere și informare în agricultură, pentru care a fost cheltuit un milion de euro.
Dar cred că pentru Guvernul Boc banii pentru programele de instruire a specialiștilor din agricultură reprezintă un mărunțiș de neluat în seamă, ignorând în același timp și specialiștii disponibilizați, aruncându-i la lada de gunoi a istoriei, neavând nevoie de un sistem de consultanță agricolă într-o țară membră a Uniunii Europene.
Un alt aspect de incompetență în reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale îl constituie lipsa de reorganizare a Administrației Naționale de Îmbunătățiri Funciare și Societății Naționale de Îmbunătățiri Funciare.
Agenția Domeniului Statului, conform legii, este instituția mandatată să administreze societățile comerciale din portofoliul său, precum și să concesioneze terenurile aflate în proprietatea publică sau privată a statului.
Astfel, se impunea preluarea terenurilor agricole din patrimoniul ANIF, întrucât ANIF a fost înființată pentru exploatarea, administrarea, întreținerea și reparația amenajărilor de îmbunătățiri funciare, și nu era mandatată prin lege să concesioneze terenurile agricole. Dar Guvernul Boc doarme.
Nici situația critică în care se află SNIF nu a fost rezolvată. Guvernanții actuali au început devorarea patrimoniului în valoare de milioane de euro.
Din motivele menționate, și Programul de apărare împotriva inundațiilor lipsește din strategia Guvernului Boc.
În sfârșit, Guvernul Boc a reușit să falimenteze producătorii agricoli de cereale prin favorizarea samsarilor de cereale. În nesimțirea și incompetența lor, nu au prevăzut creșterea prețurilor la cereale la nivel mondial, sau au favorizat clientela politică.
Domnule Guvern, ai un prim-ministru deștept și nevinovat și niște miniștri așa cum îi știm. Dacă nu puteți face nimic pentru români, lăsați-i în pace. Întoarceți-vă fața și spre țăranul și agricultorul român, despre care nu suflați o vorbă. În rest, nu vă știm, nu vă cunoaștem, pentru că nu aveți nimic în comun cu populația țării.
Dumneavoastră v-ați ales cu binele, populația cu dezastrul.
Stimați colegi de la PDL, toți ați pomenit aici de la microfon despre mandatul pe care l-a avut domnul ministru Ilie Sârbu anul trecut. Vreau să spun tuturor românilor că în momentul în care domnul ministru Ilie Sârbu a condus Ministerul Agriculturii, subvențiile în agricultură au fost plătite la timp. _(Rumoare, vociferări din partea deputaților aflați la putere)._
Este adevărat. Văd că recunoașteți și vă mulțumesc.
Este momentul, domnule ministru Tabără, ca profesionalismul dumneavoastră să depășească toate barierele impuse de prim-ministrul Boc pentru distrugerea agriculturii românești.
Vă mulțumesc.
Așa se face că puținii bani europeni destinați fermierilor români au ajuns la aceștia tot foarte târziu și tot insuficienți, așa se face că fondurile europene destinate dezvoltării exploatațiilor agricole s-au dovedit, încă o dată, un miraj, și nu un miracol, așa se face că dezvoltarea rurală a rămas, în continuare, un concept, iar realitatea a impus o selecție și, mai ales, o repartizare partinică și așa a prea puținilor bani către clientela politică, iar toate acestea au făcut ca domnul ministru Dumitru, despre care presa a făcut comentarii de genul „Din lipsa de fonduri, ministrul Dumitru revigorează agricultura cu fonturi” sau „Ministrul agriculturii favorizează infracțiunile în domeniul vitivinicol”, să devină acceptabil și interesant abia după ce a fost demis sau, mă rog, remaniat, atunci când a început să vorbească despre incompetență și despre neputință, dar mai ales atunci când a început să vorbească despre presiuni și influențe politice. Sunt, probabil, singurele merite care l-au făcut apt pentru a ocupa conducerea Comisiei prezidențiale pentru agricultură. Sau, mai degrabă, cunoscând preocuparea președintelui de a aduna date despre toată lumea, probabil se va ocupa de o subcomisie de întocmit dosare despre cei care l-au acuzat de influențe și presiuni.
Și, pentru că tot vorbeam despre dezvoltare rurală, cele patru priorități din seria de măsuri pentru implementarea programului pe domeniu pot fi concentrate astfel: creșterea competitivității sectorului agricol și forestier, îmbunătățirea calității mediului și a zonelor rurale, îmbunătățirea calității vieții în zonele rurale, diversificarea economiei rurale și promovarea inițiativelor locale. Câte dintre acestea și la ce nivel au fost atinse demonstrează realitatea pe care noi o știm și o simțim în egală măsură. Dar vă rog să nu vă îngrijorați! Domnul Dumitru a descoperit vinovații și ne explică cu o candoare demnă de o cauză mai bună: „Mă presau, au bătut și la ușa mamei. Îmi cereau fonduri europene. Cei care solicitau fonduri europene pe criterii politice nu înțelegeau că există niște proceduri și regulamente. Eu le spuneam că trebuie să dau socoteală în fața oficialilor europeni”, iar ei replicau: „Lasă, că te descurci tu, știi să-i aburești!”.
Și nu se oprește aici. Citez în continuare: „Eu consider că un ministru are întreaga responsabilitate a ministerului pe care îl conduce și dă socoteală în fața primului-ministru. Parlamentarii consideră că dumnealor sunt aleșii poporului și un ministru trebuie să raporteze în fața parlamentarilor activitățile pe care le face și să răspundă la anumite comenzi politice. Eu presupun că au fost și comenzi politice la care eu nu am răspuns, fără îndoială. Au fost situații în care au venit la mine și le-am explicat că fondurile europene nu pot fi oferite pe alte criterii decât cele din decizia Comisiei Europene, și nu pe alte criterii, știu eu, pe ponderea politică dintr-o zonă”.
Trebuie să recunoaștem, stimați colegi, că sunt afirmații extrem de grave. Eu nu am de unde să știu dacă are sau nu are dreptate domnul Dumitru în ceea ce afirmă, dar dacă dumneavoastră, parlamentarii puterii, nu vă regăsiți în modelul prezentat mai sus, trebuie să dovediți asta votând moțiunea.
Este un exercițiu de realism și de sinceritate. Avem, împreună, șansa de a așeza agricultura românească pe alte coordonate. Vă invit și vă rog să nu ratați această șansă. Vă mulțumesc.
Mai mult decât atât, s-a spus aici că pierderile sunt numai de 570.000 tone. Nu este adevărat. Vă rog să discutați cu Asociația fermierilor. Noi, vara asta, și eu, personal, am ascultat în 14 județe, peste 4.000 de oameni, 4.026 de oameni. Toate cifrele pe care le-am dat aici le-am dat extrapolând, de la suprafețe și cantități recoltate la grâu, rapiță și chiar acum, la floarea-soarelui, care este aproape pe terminate recoltatul la floarea-soarelui, și nu sunt cifre după ureche, sunt cifre care sunt colectate din aproximativ un metru cub de hârtii, cerute de la majoritatea celor care au ferme industriale, economice.
Cu privire la irigații, ați rostit aici că s-au irigat 75.000 hectare din 500.000 hectare contractate. În moțiune noi am spus că s-au irigat 50.000 hectare. Diferența de 25.000 hectare este irigarea a doua, care nu are nimic comun cu suprafața irigată, pornind de la bază.
Ați spus aici că ANIF-ul trebuie să treacă, împreună cu Apele, în nu știu ce organizație intercomunitară, transnațională, intereuropeană și, dacă se mai poate, încă un pic să mai aibă și să cadă jos de pe planetă.
Vă informez că dacă vorbim aici de profesioniști și dacă vrem, cu tot respectul, să-i influențăm pe cei care votează aici și care sunt legați de agricultură, pentru că mănâncă de trei ori pe zi, măcar și de asta, atunci nicăieri în lume nu se tratează problemele de îmbunătățiri funciare decât în complex, pe bazin hidrografic: apele, combaterea eroziunii solului, irigațiile, desecările, combaterea salinizării solului.
Ar fi o mare nebunie, acum, încă una, dacă în 20 de ani am făcut tot felul de nebunii, ce-ar mai fi acum să despărțim ANIF-ul de Ministerul Agriculturii?! Și, așa cum atenționați că s-a făcut o greșeală că s-a despărțit ANSVA-ul (Autoritatea Sanitară Veterinară) din Ministerul Agriculturii, ar fi acum o altă greșeală să despărțim ANIF-ul.
Cu privire la ANIF, aș vrea să vă spun că SIF-ul este în faliment total, iar ANIF-ul este pe cale de a fi în faliment, pentru că dacă ANIF-ul nu irigă, deci irigă 10% din cât se contractează, care reprezintă 3% din suprafața irigabilă, pentru că există bani băgați, cel puțin în perioada 2000–2004, când tot vorbim de domnul ministru Ilie Sârbu, a fost doi ani, în primul mandat, ministru și, după aceea, a mai fost 8 luni, în anul 2009.
Dacă omul ăsta a reușit în 2 ani și 8 luni – din 20 de ani – să distrugă, să ne pună în situația în care să nu pierdem nicio ocazie aici, ca să ne pierdem timpul invocând munca pe care a desfășurat-o, atunci ne înșelăm amarnic, pentru că în perioada 2000–2004 un milion și jumătate de hectare au primit... și sunt și aici în sală oameni care au primit bani (subvenție națională) de au modernizat sistemele de irigație.
S-a spus aici de către un distins coleg cu laptop-ul, apropo de importuri, că și în anul de grație, după un raport făcut de o distinsă firmă Top 3, că în anul de grație – ăsta, pe care noi îl trăim – și confirmă, deci, deși ați spus „să nu votăm moțiunea”, confirmă ce scrie în moțiune, că am importat anul acesta tomate.
Vreau să vă informez, și dacă nu este așa, atunci informați-vă și dumneavoastră, că, din păcate, am ajuns ca în fiecare săptămână să importăm între un milion și un milion și jumătate de legături de ceapă verde, mărar, pătrunjel și ridichi de lună. A spus Domnia Sa că s-au importat numai anul acesta de 440 milioane de euro legume, deci confirmă ceea ce am discutat în moțiune.
Distinsul nostru coleg, domnul ministru Tabără, spune că „da”, într-adevăr, Ministerul Agriculturii are nevoie de bani. Punctul 1 din moțiune înseamnă minimum-minimorum: ca să nu se sufoce definitiv, fermierilor le trebuie anul acesta un miliard de lei pentru a înființa culturile de toamnă.
Dacă votăm moțiunea, atunci punem în aplicare – și în sprijinul domnului ministru Tabără și al Ministerului Agriculturii – ce? Obligarea Guvernului, în ansamblu, și a ministrului de finanțe, care este nou și fost coleg deputat de-al nostru, să aloce la această rectificare minimum-minimorum: un miliard de lei, care înseamnă mai puțin de 250 milioane de euro, adică nimic, adică 5 kilometri de autostradă care pornește de nicăieri și ajunge nicăieri. Atâta cerem pentru toată țara, care înseamnă 92% din suprafața acestei țări. Asta este suprafața rurală a țării: 15 milioane hectare de pământ.
Și închei prin următoarea idee, că, de fapt, ar trebui, în numele Grupului parlamentar al PSD+PC, să mulțumesc colegilor din opoziție – adică Grupului parlamentar al PSD+PC și Grupului parlamentar al PNL – pentru modul în care astăzi, spre deosebire de alte dăți, când pasiunea politică era pe primul plan, este pentru prima dată când am ascultat, în această distinsă Cameră, vorbindu-se tehnic și economic despre un sector pe care toți parlamentarii și-l doresc să devină, într-adevăr, locomotiva care să miște economia. În al doilea rând, aș vrea să mulțumesc celor de la putere, grupului parlamentar de la putere, că, spre deosebire de alte dăți, ați vorbit aici, de fapt, în sprijinul moțiunii. Poate lăsați „durerea politică” că această moțiune va fi votată, pentru că, repet, și cu asta închei, oricum, un punct important politic a fost consumat prin voința Grupului parlamentar al PDL, care a schimbat ministrul agriculturii, și care sper că nu vă va oferi dumneavoastră o păcăleală acolo unde lucrează, adică o strategie de dezvoltare a agriculturii, pentru o perspectivă de 30 de ani, dacă Domnia Sa nu a fost în stare să ofere o activitate curentă, executivă, pentru de trei ori trei luni.
Mi-a amintit domnul deputat Tinel – care cred că n-o să ceară drept la replică, că urmează după mine la cuvânt un distins deputat foarte activ în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice – de un aspect: s-a referit domnul ministru Tabără la faptul că, în anul 2010, Ministerul Agriculturii a primit de la Ministerul Finanțelor Publice și s-au făcut plăți de două miliarde de lei.
Și tot Domnia Sa a spus că bugetul pe acest an a însemnat, de fapt, plata datoriilor pe anul trecut, datorii, pe anul trecut, care, atenție!, nu din cauza unui personaj, Ilie Sârbu, n-au fost plătite anul trecut către fermieri, pentru că Guvernul, în ansamblu – și iară nu vorbesc cu patimă, că astea sunt realitățile și pot fi confirmate de președintele Comisiei pentru buget, finanțe, domnul Ștefan, care este aici –, în luna iunie Ministerului Agriculturii i s-a retras din buget 1.860.000.000 și i s-a spus că i se vor da sau i se vor returna acești bani în luna august, când începe campania de însămânțări de toamnă. Nu i s-au dat acești bani, ba, mai mult, în luna septembrie a anului 2009 s-au mai luat 600 milioane de lei de la Ministerul Agriculturii. De ce? Pentru că începuse tăvălugul, criza și așa mai departe.
Criză, criză! Vorbim de tăieri, de tăieri, dar haideți să vorbim de adăugire, și haideți să vedem în agricultură nu o zonă în care băgăm banii și nu-i mai scoatem în vecii vecilor, ca într-o groapă, de după un cataclism, de după un cutremur de pământ, ci un loc în care viteza de rotație a investiției nu este ca la o fabrică de șuruburi (astăzi am băgat banii și peste o oră am scos șuruburile), dar cea mai scurtă viteză de rotație a capitalului este la ridichi, de asta le și spune „ridichi de lună”. Deci am băgat banii azi și în 30 de zile am scos banii.
Ca să nu mai continui aici cu lista de vreo sută de produse pe care noi le admirăm, din păcate, tot mai puține și din camioanele altora.
Haideți să considerăm agricultura ca pe o investiție, și nu ca pe o pomană, pe de o parte, ca o investiție pentru ferma industrială economică, și ca o rezolvare a problemelor sociale pentru cei 4 milioane și ceva de producători agricoli care trăiesc în fermele de semisubzistență.
Haideți să ne trezim la realitate și să dăm dovadă de dragoste față de acest popor și să rezolvăm această problemă!
Vă mulțumesc cu respect.
mâine. Or, asta nu e în regulă, fraților, după 20 de ani de agricultură!
Am dat Legea nr. 18 în ’91 și nu ne-am întrebat ce se va întâmpla în 2010, când România va fi parte a Uniunii Europene? Cum vom fi noi competitivi cu agriculturile care de 50 de ani nu au făcut agricultură cu arma în spate, cooperativizare cu arma în spate? Au făcut pe baza liberului consimțământ. E altceva. Vorbim de irigații, dar în ’90 nu ne-am întrebat ce facem cu sistemul de irigații din România? Pe ce sistem de valori îl ducem? Mergem cu 3 milioane, rămânem cu un milion? Aplicăm principiile rentabilității economice? Nu le aplicăm? Acum venim și spunem că irigăm 70 de mii de hectare. Da, dar și anul a fost ploios, nici nu aveam cum să... S-au contractat 500 de mii și eu sunt ferm convins că mulți dintre cei care au contractat lucrările n-au mai irigat din cauză că a plouat. Și domnul profesor Surdu spunea: s-a văzut o diferență la udarea a doua. E clar că cei care au irigat prima dată, 500 de mii, n-au mai irigat din motive de apă abundentă din atmosferă.
Acum, domnul profesor Tabără are o grea misiune la Ministerul Agriculturii. Are o grea misiune, pentru că nivelul de absorbție a fondurilor europene este foarte scăzut. Toată lumea se întreabă dacă vom absorbi la un grad, la un procent de 30%, există riscul ca Uniunea Europeană să ne acorde pe pactul din 2013 același procent pe care l-am absorbit, ceea ce ar fi un dezastru pentru România, din punct de vedere agricol.
Bugetul Ministerului Agriculturii, în momentul de față, se sprijină, în proporție de 80%, pe absorbția fondurilor europene. Acolo trebuie să accesăm noi, acolo trebuie să insistăm noi pe politici. Și noi avem o mare problemă pe management, pe calitatea umană a resurselor pe care o promovăm. Eu refuz să cred că oamenii care primesc 75% în plus la APDRP și la Agenția de Plăți – APDRP fiind instituția care ar fi trebuit să genereze pe Programul național de dezvoltare rurală proiecte și programe – nu realizează că în funcție de activitatea lor, de ceea ce fac ei acolo, se mișcă într-o parte sau în alta agricultura românească. Așteptăm toți bani de la bugetul statului. Nu se mai poate. Vă spun că nu se mai poate. Agricultură europeană pe mentalitate și principii comuniste nu se poate.
Acum, în 2010 abia, punem bazele unei structuri agricole care nu are nicio legătură cu agricultura de tip socialist: Legea camerelor agricole, care este fundamental diferită de ce a existat până acum în agricultura românească. Și am ajuns și la problema de fond a agriculturii. Structurile de organizare în agricultura românească s-au permanentizat, aș putea spune, 20 de ani. Păi, cum să facem noi agricultură europeană cu structuri de tip socialist?
Să întreb și eu. Dacă noi am avut până acum aceste structuri care au gândit pe modelul socialist, voiați să implementați agricultură europeană? Haideți, stimați colegi, să fim serioși!
Atunci, îmi pun problema că managementul la Ministerul Agriculturii ar trebui să aibă loc, să se realizeze după ce cei care se duc acolo își fac o ștergere de memorie – discutam asta cu domnul profesor Surdu – și iau totul de la capăt pe alte principii și pe alte coordonate, pentru că ce a existat până în ’89, până în ’90, stimați colegi, nici în visele noastre cele mai urâte nu ne mai putem aduce aminte. Poate ca productivitate, poate ca nivel de investiții, dar criteriile și principiile sunt cu totul și cu totul altfel.
Vă mulțumesc mult de tot.
Deci cum le convine europenilor? Să plece 3 milioane de oameni de aici în marile metropole ale lor sau să dea din cele 55 de miliarde, care reprezintă bugetul anual pentru agricultură și dezvoltare rurală, măcar echitabil pentru fermierul român? Nu mai mult, nu mai mult ca la greci.
Domnule profesor Tabără, vă mulțumesc frumos.
Nu am să-i reproșez celui care a făcut restructurarea fără să gândească foarte mult în Ministerul Agriculturii: a dispărut banca de gene, a dispărut agenția montană, au dispărut... și așa mai departe.
Poate că într-o structură absolut necesară la această dată, prin încărcătura ei pe buget, tocmai pentru a obține surse, să ne ducem spre sistemele acestea de progres și spre ramuri importante, cum este agricultura, să poată fi benefice în timp, pentru că nu putem nega niciunii că nu am avut o încărcătură de un anumit tip în sistem.
Iarăși nu pot garanta că, după această restructurare, au rămas cei mai buni oameni pe sectorul agriculturii, este greu să cred, pentru că nu i-am examinat, și nu numai eu. Chiar dacă ar fi făcut-o mai mulți, tot n-ar fi putut garanta acest lucru.
Aș vrea însă să vă spun un lucru pe care, practic, l-am pierdut în discuția de astăzi, dar nici nu vreau să-l dezvolt acum. Să știți că problemele numărul unu sunt cele pe care cu colegii mei din toate grupurile parlamentare le-am discutat, inclusiv cu comisii de agricultură similare, și anume ceea ce trebuie să facă România dincolo de ce trebuie să facă în 2010, 2011, 2012, din 2014 încolo. Pilonul 1 și pilonul 2 – și mă adresez și nu nominalizez aici – sunt extrem de importante în modul cum vor fi abordate ele, pentru că se știe conceptul la această dată și, dacă vă duceți puțin în urmă la ceea ce spunea Tony Blair la Lisabona cu ocazia acestui buget în execuție la Uniunea Europeană, atunci o să vedeți că concepțiile sunt cu totul și cu totul altele și s-ar putea ca să fie multe dezbateri la ceea ce înseamnă necesitatea pilonului 1, absolut necesar pentru ceea ce înseamnă modernizarea fermelor, exploatațiilor și tot ce depinde de progresul agricol și legătura cu ceea ce înseamnă pilonul 2, cu dezvoltarea rurală, infrastructura. Pentru că degeaba fac o fermă în vârful dealului și nu am cu ce să duc laptele, decât cu catârul sau cu calul. Este o mare problemă, o combinație, iar din acest punct de vedere România trebuie să se atașeze de cei care pot să sprijine acest echilibru între cele două elemente esențiale de abordare politică viitoare.
Nu aș vrea să vă spun, stimați colegi, constatările dumneavoastră, pentru că sunteți parlamentari în colegii, nu mai sunt o chestiune numai a partidului. Dumneavoastră veniți în contact cu cei care au format și au formulat programul. Vă rog, poate că aici este una dintre problemele de fond și sincer voi cere, cu toată răspunderea, transparență în ceea ce înseamnă elaborarea și până la finalizarea proiectelor.
Pentru că vă mai spun încă un lucru – dacă vreți și vă rog să vă uitați cu foarte mare atenție, vă vom furniza aceste date prin Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, vă asigur de acest dialog –: ce înseamnă să contractezi și ce înseamnă să finalizezi, pentru că, până la urmă, dacă vă uitați cu atenție, în această situație, sub aspectul contractării, nu se stă rău. Problema este finalitatea, acolo unde este relația cu banca, acolo unde este relația cu instituția financiară care să vină și să asigure o mai ușoară abordare a sistemului. Nu vreau să imput nimănui modul cum s-au abordat anumite proiecte, cu maximalizări de fonduri pentru punctaj, nu vreau să spun cum s-au schimbat peste noapte și știm foarte bine niște priorități care au debusolat inclusiv modul de aplicare a acestor proiecte. Trebuie să le spunem public și să știm de ele, pentru că sunt niște chestiuni.
De la această tribună avertizam în urmă cu o lună sau două luni de zile, în iunie, dacă nu mă înșel eu, că nu putem discuta chiar așa, să aruncăm politic niște lucruri. Să știți că problema lui 322 nu este una oarecare și va trebui să o gândim și să rezolvăm foarte bine. Dincolo, opoziție sau putere, aceste chestiuni... ceea ce îl interesează pe cel care
ne furnizează banii din Uniunea contribuabilului european, îl interesează unde se duc banii. Or, de multe ori, chestiuni pe care le aruncăm în piață ne pot face extrem de mult rău.
Vreau să vă asigur, stimați colegi, că în ceea ce privește politicile agricole, nu sunt numai ale PDL-ului și ale actualei structuri de putere. Agricultura nu este numai a noastră. O gestionăm într-un anumit fel acum, într-o criză și într-un moment greu. Dincolo de el, ceea ce se lucrează și probabil trebuia terminat demult la palatul prezidențial este o strategie care trebuie să meargă până în 2050, ca obiective. Noi avem o singură strategie – PNDR-ul, la această dată. Și a fost conceptul „Lasă, domnule, că avem o strategie”.
Nu este suficientă. Ea face parte dintr-un plan de 7 ani, acel buget de 7 ani, care se suprapune și peste ce înseamnă bugetele sau politicile agricole ale Statelor Unite ale Americii. Știți legea că se schimbă la fiecare 7 ani.
Problema noastră însă este dublă, este ceea ce înseamnă obiective naționale fixate pe agricultură și dezvoltare rurală și economia agrară și ceea ce înseamnă, de altfel, mai departe, relația mea cu Uniunea Europeană și cu finanțatorii.
Și încă un lucru care nu s-a spus aici. Discutăm foarte mult de subvenții. Păi, stimați colegi, știm foarte bine că problema subvențiilor este una de discuție la nivel european, că se încearcă această reducere a subvențiilor în plan național, că există o altă distribuție a lor și că pachetele de măsuri pe care le-am avut sau trebuia să le avem pe 2010 n-au fost depuse la timp. E o altă problemă. N-am vrut să facem caz de o astfel de chestiune. Avem inclusiv declarația și colegii mei din comisie au participat la astfel de discuții de nenumărate ori anul trecut, când, de fapt, noi presam pe minister să ni se vină cu astfel de chestiuni. Vă asigur că este una dintre marile probleme ale ministerului să ne putem contura o poziție clară. Și, legat de aceasta, vă asigur că, din toate cuvântările de aici, pe stenogramă, am s-o luăm și să facem selectarea tuturor lucrurilor bune spuse aici referitoare la agricultură.
Aș vrea să revin, mai ales că este o chestiune de actualitate. Cu tot respectul pentru dumneavoastră, doamna Varga, primul lucru pe care să-l facem, să vedem legea dacă e la Ministerul Agriculturii. Ministrul n-o să împiedice niciodată un punct de vedere, indiferent care va fi punctul lui.
Eu am un singur punct de vedere, însă, din păcate sau din fericire, sunt ministru acum, dar și ca ministru îmi asum opiniile mele care vin dintr-o viață de 40 de ani de activitate în sistemul de cercetare și din învățământ pe probleme, îmi asum această responsabilitate pentru că știu că în lume, la această dată, sunt 150 de milioane de hectare și că, dincolo de ce a însemnat revoluția verde, poluantă, neprietenoasă cu mediul – a se vedea problemele din India și de aiurea – există elemente noi, esențiale, de evoluție care bat ținte nu ca la noi, ci până în 2050, și vă rog să vedeți marea provocare, programul Academiei Regale Britanice, cu două miliarde de euro pentru 10 ani.
Problema noastră nu este una a tradiției, ci a curățeniei, a performanței, a randamentelor și a eficienței economice.
Am întrebat fermierii germani, sunt într-o relație excepțională cu președinta Comisiei de agricultură din Bundestagul german care a fost ministrul mediului, există elemente de căutare, dar vă rog să vă uitați în departamentele de cercetare din Austria și din Germania – sunt pe primul loc aceste departamente pregătite pentru momentul în care nu politicul va dicta, ci științificul – și repet încă o dată: dincolo de o decizie formală de moment, durabilitatea în timp este cea a științei, și nu a celui care se joacă politic într-un fel sau altul sau în favoarea cuiva.
Și vreau să precizez un lucru pentru toată lumea: eu sunt profesor și cercetător. Un profesor cercetător nu-și alege componentele, ci merge mai departe, pentru că are de lucrat mult cu studenți, cu fermieri și cu toată lumea. Îmi asum răspunderea corectitudinii, aprecierii științifice și nimic altceva. De altfel, niciodată nu a fost o finanțare pentru persoana mea și pentru instituțiile în care am lucrat – cercetare și mediu.
Ca urmare, stimați colegi, m-a deranjat teribil această chestiune. Îi mulțumesc colegului Pavel Horj pentru ce a însemnat acest sistem de a sfida. Să știți că nu mi-am ales locul de ministru că vreau să fiu mai sus sau mai jos. Din fișa mea, din CV, nu lipsește această calitate. Nu e un lucru simplu să o luăm acum să rezolvăm niște probleme extraordinar...
Și închei: domnul ministru Dumitru, probabil, nu a avut stilul de comunicare prea mare, nici o anumită experiență, însă să știți că la această dată avem rezolvate problemele de decontare pe Legea nr. 150 pentru tot ceea ce s-a depus până acum și că avem depuse și așteptăm aprobarea... – din păcate, când a plecat, domnul Vlădescu nu semnase demersul nostru pentru deconturi pe motorină, am semnat acest decont și pentru prima tranșă de deconturi, dăm drumul și la motorină. Vom găsi însă, trebuie să găsim, și alte căi de sprijin, asta este o altă problemă. Și vă asigurăm că vom alege și împreună cu dumneavoastră vom găsi multe dintre variantele bune cu care să ne prezentăm în fața Comisiei Europene astfel încât pe problemele de agricultură să găsim soluții de lungă durată, nu de un an sau doi, pentru că sistemele respective, să sperăm că criza și sursele financiare vor fi mai disponibile și, atenție, și că băncile vor fi, sistemul bancar, mai prietenoase cu noi pentru a putea să fie și agricultura un partener serios în sistemul de finanțare bancar. Nu cred că ne putem baza, o spun cu toată răspunderea, numai pe subvenții.
## Stimați colegi,
Unde am ajuns cu roșiile și cu tot, finanțând cu sutele de miliarde? Nu suntem importatori de ani de zile? Vă rog să-mi spuneți, avem o prelucrare, am dat-o la comisie, a unei societăți – 250 de milioane de euro evaziune pe legume și fructe, pe cartofi și pe altele. Avem de lucru aici pe sisteme de depozitare, nu la marginea drumului. O să încercăm să găsim aceste căi, nu însă de astăzi pe mâine.
Acesta este motivul pentru care, nenegând problemele care sunt și care au fost dezbătute în moțiune – sincer, este partea de care am spus, politică, pe care întotdeauna o face când este în opoziție și câștigi – însă, dincolo de acest lucru, există o mare responsabilitate față de omul pe care îl invocăm sau cetățeanul român pe care-l invocăm de fiecare dată de la această tribună când dorim să dea bine. Este țăranul român, da?, producătorul de pâine. Cred că aici trebuie să reflectăm puțin asupra modului de abordare, dacă abordăm problema numai pentru moment sau trebuie să o abordăm totdeauna, cu bătaie. Anul agricol nu se termină în
două zile sau în trei zile. Se termină în 365 de zile, iar grâul, ca să fie bun, îți mai trebuie vreo 30–60 de zile să se maturizeze și să pot să-l fac pâine.
Asta e marea problemă: de ce nu facem pâine bună din soiuri bune. Pentru că nu avem păstrarea, recoltarea și păstrarea. Da? De ce nu o avem? Pentru că trebuie să ne tot codim la niște lucruri care mi se pare că trebuie făcute altfel. De ce ne codim să creionăm poate în timp, împreună, cum au fost multe legi excepționale parlamentare pe Legea agriculturii, cum a fost Legea nr. 83/1993: sistemul american sau sistemul european. Noi trebuie să vedem pe 7 ani minimum ceea ce facem. Dar e probabil o discuție, o idee lansată pe care o abordăm, pentru că suntem de foarte mult timp pe astfel de chestiuni.
## Stimați colegi,
Vă mulțumesc și pentru cele spuse. Sunt convins că nu toate lucrurile pe care dorim să le facem le vom rezolva, dar eu am speranță în echipa cu care lucrez că vor gândi și vom gândi la fel toți ca să putem să punem măcar câteva lucruri la punct și vă asigur că există un efort extraordinar. Eu am discutat deja, am avut o întâlnire cu producătorii agricoli, am căzut de acord, a fost la cererea mea. Sunt multe lucruri cu care au venit ei, dar, în același timp, am avut o discuție și cu domnul prim-ministru pentru câteva priorități, deciziile însă le luăm după o analiză foarte precisă a fiecărui sector în parte, pentru că sunt multe lucruri de perfecționat, în special de a elimina speculațiile.
Vă mulțumesc foarte mult.
Încă o dată, îmi mențin punctul de vedere că putem aborda aceste chestiuni, însă cred că moțiunea trebuie să ajungă în votul așa cum este, până la urmă, politic. Vă mulțumesc mult.
Care este scopul până la urmă? Nu mă deranjează că domnul președinte al Comisiei pentru regulament n-a citit regulamentul și că nu știe că configurația inițială este stabilită prin deciziile Curții Constituționale. Nu mă deranjează că scrie, în opinia Domniei Sale, ca președinte, nu ca parlamentar, că putem să modificăm constituirea într-un grup parlamentar a deputaților declarați independenți, pentru că nu a citit Regulamentul Camerei, n-a citit deciziile Curții Constituționale și nici măcar jurisprudența europeană, dar faptul că confundă un deputat care se declară independent și care se poate asimila unui grup parlamentar, căruia i se pune la dispoziție o mașină, un spațiu și are acces într-o comisie permanentă, cu dorința de a accede într-o Comisie de regulament în care regulamentul spune că numai cei care sunt în configurația inițială, adică partidele politice rezultate în urma votului cetățenilor, pot trimite un reprezentant, amestecă capra cu varza, nu aș putea să spun ce fel de politician este. Nu știu de ce n-a citit și art. 41, 42, 43 sau măcar art. 31, dacă nu putea de la 40 încolo, i-a venit rău și i s-a închis cartea...
Problema de fond este domnul deputat Nicolicea, declarat deputat independent, așa cum este în expresia tuturor parlamentelor europene, deputat neafiliat, pentru a se separa de deputatul independent, care, în accepțiunea europeană și scrisă și în art. 12, este cel rezultat în urma votului electoral.
Dacă într-o circumscripție electorală... să o luăm pe doamna deputat, distinsa mea colegă din față, care a venit în urma unui vot, când doamna Daniela Popa și-a dat demisia, dacă Domnia Sa candida ca independent în colegiul din București, era deputat independent și putea să constituie un grup mixt, adică puteați să mai luați 3-4 deputați declarați independenți și să fiți un grup mixt. Distinsul meu coleg deputat, care a apărut, tot așa, în timpul mandatului de deputat independent, avea același statut. Deputații neafiliați sunt cei care își pierd calitatea de membru al unui partid politic prin excludere sau prin demisie.
Întrebarea noastră este următoarea: au dreptul acești colegi să aibă acces la funcții în Parlamentul României pentru că este o majoritate conjuncturală, așa cum spune Curtea Constituțională! Răspunsul este nu. Nici în Biroul permanent, cum scriu deciziile Curții Constituționale din 1994 încoace, indiferent cine a făcut o sesizare, și nici în comisiile permanente, decât ca deputați, pentru că tot Curtea Constituțională le-a permis acest lucru.
Ce vrea domnul Nicolicea? Până la urmă, dacă Domnia Sa și colegii deputați independenți, pentru că sunt neafiliați unui grup politic rezultat în urma alegerilor, vor să acceadă într-o comisie, cum este Comisia pentru regulament, eu personal nu mă opun, dar sunt doi pași procedurali.
Primul pas, un proiect de hotărâre făcut de către liderii grupurilor parlamentare de modificare a componenței numerice, de la 5 la 6, pentru că dumneavoastră îl băgați astăzi printr-un vot pe al șaselea într-o comisie în care există 5. Acest proiect se face prin modificarea regulamentului și a unui proiect de hotărâre pe care noi l-am votat în anul 2008, în decembrie.
Următorul pas pe care poate să-l facă domnul Nicolicea este să ceară domnului președinte al Comisiei pentru regulament, în momentele în care citește, dacă știe să citească și art. 31, 41, 43 și celelalte, să ceară Comitetului liderilor sau Biroului permanent să facă un proiect de hotărâre prin care să completeze cu domnul deputat Nicolicea ca deputat independent, adică neafiliat politic, și, atunci, plenul Camerei acceptă un deputat neafiliat politic în Comisia pentru regulament. Chestiunea este foarte simplă.
Repet, ca să știți și dumneavoastră, nu există niciun parlament în Europa care să permită constituirea unui grup de deputați independenți și definit de independenți într-un mandat legislativ. Ei se numesc deputați neafiliați sau neatașați și au alt atribut. Celelalte lucruri, dreptul de a avea indemnizație, de a fi prezent în sală, de a fi într-o comisie, se fac după ce grupurile parlamentare rezultate în urma votului își împart numărul de colegi în acele comisii. De ce? Pentru ca nu cumva o majoritate conjuncturală să influențeze decizia electoratului pentru care dumneavoastră ați fost trimiși în Parlament.
Rugămintea mea personală, doamnă președinte, pe care am și spus-o, acest raport este neregulamentar. Nu mă deranjează, putem să luăm act de el. Să supui un raport neregulamentar făcut chiar și de un președinte de comisie este jignitor pentru toți colegii mei, de la domnul Gelu Vișan până la domnul Eugen Nicolăescu, pentru că am început să votăm lucruri care sunt neregulamentare.
A doua chestiune importantă.
## Doamnă președinte,
Eu personal sunt de acord să modificăm regulamentul și să primim un deputat neatașat independent în Comisia pentru regulament, dacă domnul deputat Nicolicea, fost președinte, vrea, dar eu v-am citit 6 decizii ale Curții Constituționale care nu-i permit grupului parlamentar al deputaților neatașați sau independenți să fie considerat grup
parlamentar în accepțiunea Constituției și a art. 64. În rest, pentru mine, nu există o problemă.
Vă reamintesc un singur lucru, pentru că doamna președinte a spus câteva chestiuni neadevărate în ultimele 24 de ore și, cu tot respectul pe care i-l port, vreau să spun. În stenograma ședinței Biroului permanent eu am cerut să luăm act de acest punct al domnului președinte, îmi scapă și numele... și, cea de-a doua chestiune – ca să nu spun domnul Iustin, că asta am ținut minte, Cionca e mai greu – și, a doua chestiune, am spus că, din punct de vedere al regulamentului, cererea, cea de-a doua cerere pe care președintele Comisiei pentru regulament, considerat un părinte al nostru din punct de vedere al regulamentului, o face e neregulamentară pentru că nu aveți dreptul, domnule președinte, ci numai Comitetul liderilor a avut dreptul să facă un proiect de hotărâre de modificare. Vă rog frumos să-l citiți.
Deci, din punctul meu de vedere, puteți să vă adresați deputatului care s-a stabilit că este liderul grupurilor deputaților neatașați sau declarați independenți în acest mandat sau unui alt lider de grup parlamentar care să propună Comitetului liderilor această chestiune.
Singurul stat care permite ca un președinte al grupului deputaților neatașați să fie în Comitetul conferinței președinților este Franța, dar Franța interzice ca un deputat independent, în timpul mandatului, și știți că acolo sunt de 3-5% partidele politice, să poată să acceadă la vreo funcție în Parlament.
Ba, mai mult, Marea Britanie, la deputați, e de același gen, celor care pleacă dintr-o parte în alta, când se trezesc ei..., nu le dă voie nici măcar să vină în comisii. Există un raport făcut de un departament al Parlamentului care arată procedura și jurisprudența în toate parlamentele europene, pentru că noi nu am luat o decizie de capul nostru.
Din punctul nostru de vedere, al grupului social-democrat și al Partidului Conservator suntem de acord ca domnul Nicolicea, care își dorește cu atâta ardoare să fie în Comisia de regulament, să fie, dar nu, atunci când ai 5 boabe, să spui că-l bagi și pe al șaselea, că devenim ridicoli. Mai bine modificăm componența numerică, după care modificăm componența nominală.
Eu asta vă propun, doamnă președinte, chiar dacă faceți o pauză de 10 minute și vă retrageți cu Comitetul liderilor. Dar eu vă spun că din punctul meu de vedere, cele două puncte introduse pe ordinea de zi sunt neregulamentare.
Grupul parlamentar al independenților este un grup tehnic, așa a fost dintotdeauna în Parlament, pentru că un parlamentar independent are nevoie de aceleași condiții pe care le are fiecare parlamentar pentru a-și desfășura activitatea, a-și derula inițiativele și a avea acces la facilitățile Parlamentului și cu nimic mai mult.
Adoptând o modificare a Comisiei pentru regulament, aici nu am să fiu de acord cu cei care susțin că noi am putea să acceptăm acest lucru. Nu putem să acceptăm acest lucru.
Acceptând acest lucru, pe cale de consecință, cum se spune în drept, înseamnă că acceptăm calitatea acestui grup al independenților de grup politic cu drepturile unui grup politic egale cu drepturile unui grup politic din configurația inițială a Parlamentului, lucru cu care nu putem să fim de acord, pentru că atunci punem sub semnul întrebării și configurația Biroului permanent, și configurația comisiilor, conducerii comisiilor, componenței comisiilor și, în acel moment, introducem acel element de instabilitate care a fost de atâtea ori invocat în deciziile Curții Constituționale, când au fost probleme legate de aceste situații de stabilitate parlamentară.
Iată de ce eu cred că, așa cum se spune în drept, dumneavoastră, în calitatea dumneavoastră de președinte, de garant, pentru că dumneavoastră sunteți acolo independent, sunteți cel care conduce lucrările, trebuie să respingeți, de pe scaun, ca inacceptabilă această discuție a acestui punct de pe ordinea de zi și să n-o supunem nici votului, și nici dezbaterii, pentru că ea este neconstituțională și este împotriva principiului fundamental al parlamentarismului. Dacă vom accepta, prin forța votului, deci forța nu a dreptului, ci dreptul forței, o astfel de modificare, în momentul acela nu vom mai vorbi despre parlamentarism în România, ci despre o organizare, un ONG, care în loc să fie constituit pe bazele liberei voințe, se constituie printr-o procedură puțin mai complicată, numită alegeri.
Lucrurile să fie foarte clare, vorbesc nu pentru dumneavoastră, că foarte mulți nu consideră lucrurile acestea interesante, vorbesc pentru stenogramă, vorbesc pentru istoria Parlamentului, vorbesc pentru cei 20 de ani de prezență a mea în acest Parlament, pentru toți colegii care au lucrat la aceste regulamente, care au înțeles spiritul acestor regulamente, care au înțeles spiritul Constituției și care au stat ca pază și ca pavăză împotriva abuzurilor.
Deci această mică fisură care se creează acum, de fapt, este acea fisură în stâncă, în stânca monolitică, în care orice picătură de apă va duce la sfărâmarea unui sistem care este sistemul democratic românesc.
Dar, așa cum spuneam, vreau să ies din această logică a confruntării, și pentru asta vreau să vă rog să facem împreună și mai ales dumneavoastră să faceți un exercițiu de imaginație și să vă închipuiți că au trecut niște alegeri la termen sau înainte și actuala majoritate sunteți în opoziție, într-o minoritate și să judecați dacă această practică pe care o statuăm astăzi v-ar conveni.
Poate că așa, făcând acest exercițiu de imaginație, am putea să ne dăm seama că regulamentul trebuie păstrat în litera și spiritul lui, pentru că poate să fie în dezavantajul fiecărui partid politic, pentru că știți cum e, e cu rândul pentru toată lumea, să i se aplice o asemenea procedură, o asemenea procedură care destabilizează și activitatea parlamentară și, în același timp, viciază și voința electoratului.
De aceea, eu vă rog, chiar vă rog, cu toată deschiderea, am făcut și eu un exercițiu de imaginație și mi-am închipuit că dumneavoastră, colegii mei, puteți să fiți pentru un moment toți, absolut toți, pentru că sunt sigur că unii sunteți niște oameni de treabă. Deci eu nu sufăr, credeți-mă, de naivitate și de aceea, chiar vă rog, să facem acest exercițiu de imaginație la care mă refeream și să păstrăm regulamentul așa cum este în litera și spiritul lui, și nu să respingem, nici măcar să nu supunem la vot propunerea neregulamentară care a venit, din păcate, din partea unei Comisii de regulament.
Vă mulțumesc.
## Doamnă președinte,
Nu putem, nu putem, doamnă președinte, să încălcăm această carte pe care toți, și dumneavoastră, și noi am jurat. De ce? Pentru că un cuc care conduce un partid de cuci, care încearcă să vă strângă mâna... Doamnă președinte, stimați colegi din Partidul Democrat Liberal, poate pentru a scoate țara din criză găsiți mai repede înțelegere profesionistă la partidele din opoziție decât la niște fugari, la niște cuci care stau ici și colo printr-un cuib.
Doamnă președinte, vă rog să nu supuneți la vot această așa-zisă hotărâre care nu are nimic, dar absolut nimic, cu legislația și cu bunul-simț, la urma urmei.
Iar față de președintele Comisiei pentru regulament, vă rog să mă credeți că nu pot să-i imput nimic, decât să-mi fie
milă că trebuie să răspundă unei strânsori a unui cuc!
Tot de la această tribună, într-o altă locație a Parlamentului, profesorul Nicolae Iorga spunea odată că ceea ce un parlamentar trebuie să aibă în vedere în activitatea sa este următorul lucru: măsura. Și în acest caz cred că trebuie să acționăm cu măsură.
Vă mulțumesc.