Registrul politicienilor·2009–2026
Adrian Solomon
- Discursuri
- Primul discurs
- Ultimul discurs
- Wikidata
II
Activitate
Discursuri pe an, calendar zilnic de intervenții.
III
Analiza discursului
Codări Hawkins, V-Party, DQI și voce. Cifrele descriu speech-acturi, nu trăsături personale.
Acoperire pe an
Toți aniiIV
Discursuri din 20 decembrie 2010
Camera Deputaților · 20 decembrie 2010
Domnule președinte, Doamnă președinte al Camerei – să nu uităm că „Roberta trebuie să cadă!”, Domnule prim-ministru, I-am ascultat, de altfel, pe toți reprezentanții Grupurilor parlamentare ale UDMR, minorități, independenți, și am aflat…
procedural · adoptat
Camera Deputaților · 20 decembrie 2010
Vă mulțumesc, domnule președinte. Grupul PSD propune eliminarea art. 16, pentru că în acest articol, precum și la altele viitoare, se întâlnesc derogări de la prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările…